Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Miron COSTIN



Miron COSTIN - poza (imagine) portret




 

Miron COSTIN

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Miron COSTIN




MIRON COSTIN (1633-1691)
MIRON COSTIN (1633-1691) - Prezentare generala

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

PREDOSLOVIE DE NEAMUL MOLDOVENILOR, DIN CE TARA AU IESIT STRAMOSII LOR


PREDOSLOVIE DE NEAMUL MOLDOVENILOR, DIN CE TARA AU IESIT STRAMOSII LOR - analiza


Miron COSTIN - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 1633 -m. 1691.

Cronicar si poet.

Fiul lui Ion sau Iancu Costin, hatman, si al Saftei (n. Scoartes), nepoata a domnitorului Miron Barnovschi si inrudita cu familiile boieresti Balica si Movila. Tatal lui Nicolae Costin.

Politica filo-polona a tatalui ii aduce inca din copilarie indigenatul (1638) si titlul de nobil polon. isi face studiile in Polonia, la Colegiul Iezuit din Bar (1647-1652), mutat o vreme la Camenita (1648-1650). Demonstrarea in operele sale a originii romane a poporului nostru si a latinitatii lb. romane se datoreaza, in mare parte, si cunostintelor istorice si lingvistice dobandite aici. intors in tara (c. 1652 - 1653), devine mare dregator si diplomat, cautand sa influenteze viata politica a Moldovei. Mare vornic de Tara de Sus (1667); mare vornic de Tara de Jos (1669); mare logofat (1675 -1683). Debuteaza cu versuri despre primul descalecat al Moldovei, tiparite in Psaltirea in versuri a lui Dosoftei (1673), traduce Istoria Ardealului dupa L. Toppeltin (1672 -1674). Tot din aceasta perioada dateaza, probabil, poemul Viata lumii. In 1675, redacteaza Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace; in 1677 scrie in lb. polona, Cronica Tarilor Moldovei si Munteniei, cunoscuta sub titlul Cronica polona. Dupa asediul Vienei, Duca Voda si boierii moldoveni, care se aflasera alaturi de turci, sunt dusi prizonieri in Polonia. COSTIN este gazduit in castelul de vanatoare al lui Jan Sobieski, de la Daszow, unde redacteaza Istorie in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca (Poema polona), dedicata acestuia, poema care, prin talentul de versificator al lui C, merita un loc in istoria literaturii polone. in 1685, Constantin Cantemir, noul domn, il recheama in tara; aici scrie De neamul moldovenilor (1686 - 1691). intre timp, conflictul inevitabil intre domn, care incheiase un tratat secret de alianta cu Habsburgii, si C, partizan al cauzei polone, se adanceste, ducand in final la decapitarea marelui carturar. Cronicar umanist si patriot, COSTIN a demonstrat cu argumente de bun simt, dar si stiintifice, unitatea si originea romana a poporului roman. Mai mult decat Grigore Ureche" class="navg">Grigore Ureche el este primul nostru scriitor autentic, atat prin intentionalitate - Viata lumii fiind o incercare beletristica menita a dovedi capacitatea lb. romane de a se exprima in versuri -, cat mai ales, prin rezultate -Letopisetul si buna parte din De neamul moldovenilor continand excelente pagini de proza. Moralist si bun psiholog, COSTIN ramane un model de constiinta treaza prin increderea fara margini in cuvantul scris, prin responsabilitatea pe care o simte fata de cititor si de posteritate.

Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace (1675) este principala opera care ii fixeaza lui COSTIN un loc trainic in istoria literara. Pe langa simtul de observatie dezvoltat, pe langa atractia spre anecdota, pe langa darul naratiunii si al dialogului, COSTIN cunoaste mai ales tensiunea ideii pe care o manuieste firesc. El stie sa demonstreze si are patos, putere de convingere, fiind mai ales un om cult, rafinat de lecturi, cu permanent indemn de a generaliza si filosofa. Aceste daruri dau si varietatea stilistica a letopisetului. Cu retorica avusese contact in timpul studiilor de la Bar si COSTIN dovedeste ca o stapanea cu siguranta. Exemplul pe care il dam, inspirat poate din lecturi, 1-a influentat, la randul lui, in mod vizibil pe D. Cantemir intr-o memorabila tirada din Istoria ieroglifica: "O! nesatioasa hirea domnilor spre latire si avutie oarba. Pre cat sa mai adaoge, pre atata rahneste. Pre cat de multu, cum n-ari avea nemica le pare. Pre catu ii da Dumnedzau, nu sa satura. Avandu domnie, cinste si mai mari si mai late tari poftescu. Avandu tara si tara altuia a cuprinde cearca si asea lacomindu, la altui, sosescu de pierdu si al sau." Fragmentul citat poate da o idee despre una din principalele calitati ale scrisului costinian: echilibrul. Citind, nu ne vom plictisi niciodata, dar nici nu vom intalni exceptionalele focuri de artificii ale urmasului Cantemir. Numeroase sunt micile naratiuni ale cronicii, posibile schite, nuvele sau scenete. Un exemplu deosebit citat este evocarea sfarsitului domniei lui Vasile Lupu. Pe langa conflictul magistral condus, COSTIN este un bun cunoscator de oameni. El face o proza psihologica, interesat permanent de evolutia personajelor, de reactiile lor, de emotii si comportamente si stie sa gaseasca dialogul caracterizator, expresia revelatoare. In pasajul de care am vorbit se contureaza trei caractere bine definite: domnul - fire regeasca, dar usuratica, uitand prea des sa stea cu ochiul treaz asupra istoriei, Gheorghe Stefan -arivistul inteligent, lucid si fara scrupule, si Timus -intruchipare a nebuniei umane. Fiecare aparitie a unuia dintre protagonisti provoaca si un anumit fel de a scrie. Vasile Lupu - cugetarea amara asupra efemeritatii si prabusirii gloriei lumesti, Gheorghe Stefan - dialogul dramatic, scrisul nervos si tensionat, iar Timus - ironia. Aceasta din urma - din toate formele comicului cea care subliniaza cel mai puternic complexul de superioritate al manuitorului, arma subtila a omului rafinat, capabil sa priveasca de sus evenimentele - este extrem de potrivita cu patosul rece din scrisul cronicarului nostru. De la comentariul muscator al unei paci efemere intre Iesi si turci: "Legaturile despre imparatie au fostu acestea: pace vecinica de la turci sa aiba craiia leseasca, niciodata asupra ei osti sa faca (iara ia cum tiu), pre tatari sa-i opreasca sa nu imbie, stricandu in tarale lesesti, la Moldova pasi sa nu puie (iara si de ceia, macar de n-ar hi aproape)", la remarcile copioase, osciland intre amuzament si indignare, prilejuite de aparitiile lui Timus: "Mare netocmeala in deopotriva caselor si a hirelor. Pe aceasta parte era o domniie de 18 ai si impartiiei cu bivsug si cu cinste samanatoare, iar ceealalta parte de doi ani iesita den taranie. Ruscurile cu ĞLado, Ladoğ, pen toate unghiurile, ghinirile singur fata numai de om iara toata hirea de hiara", toate nuantele ironiei sunt prezente in letopiset. Amuzanta este pentru cititor si indignarea pe jumatate fascinata, pe jumatate inveselita a unui temperament lucid si echilibrat, pus in fata dezordinii si absurdului pe care le incarneaza Timus: "Ce cui sa dzicea aceste sau cu cine se sfatuiia? Cu unu omu in hirea hiarelor. Polcovnicii carii era, unul un cuvantu nu cutedza sa dzica, ca numai pentru un cuvantu, cu sabiia zmulta da ca-ntr-un dulau intr-insul. Si Bohum polcovnicul cu mana legata de rana de sabie, facuta de dansul imbla ca fara sine." Comedia se transforma in tragedie, dar umorul lui COSTIN nu scade. Scenele de cruzime sumbra sunt deseori relatate caustic, cu o detasare dispretuitoare - este umorul negru care a mai fost remarcat ca o caracteristica a scrisului costinian. Alteori, ironia ajunge aproape distrugatoare. Iata un exemplu din De neamul moldovenilor. "Si intai unul Enea Silvie si cu urmatorii lui; insa acesta istorie nu asa greu nepriietin ieste, cat numai acest nume vlah de pe Fleac hatmanul Ramului ca ieste, scrie, unde s-au lunecatu si saracul Urechie vornicul. Credem neputintii omenesti." Un final fara replica, aruncat din inaltimi olimpiene. Dar cum se justifica acest orgoliu al carturarului? Pentru a-i intelege mecanismul trebuie sa-i imbratisam intreaga opera intr-o privire cuprinzatoare. Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace, cu toata marea diversitate stilistica, are o remarcabila unitate de ton, marturie a unei viziuni proprii care reuseste sa structureze, sa modeleze in forme noi evenimentele brute. Liantul care incheaga totul, altfel inevitabil eteroclit, este filosofia cronicarului. Expunerea ei nuda o gasim in poemul Viata lumii (1671-1673), o incercare pe tema fortuna labilis. Desi COSTIN nu este in primul rand un muzical si nici daruri poetice iesite din comun nu are, cateva imagini traiesc independente: "Fum si umbra santu toate, visuri si parere. / Ce nu petrece lumea si-n ce nu-i cadere? / Spuma marii si nor suptu cer trecatoriu. / Ce in lume sa nu aiba nume muri-toriu?". Loc comun al timpului, filosofia lui COSTIN nu se afirma prin originalitate, ci prin consecventa. La inceputul letopisetului scrie: "Fost-au gandul mieu, iubite cetitoriule, sa fac letopisetul tarii noastre Moldovei din descalecatul ei cel dintai, carele au fostu de Traian imparatul si urdzisam si incepatura letopisetului. Ce sosira asupra noastra cumplite aceste vremi de acmu, de nu stam de scrisori, ce de griji si suspinuri. Si la acestu fel de scrisoare gandu slobod si fara valuri trebueste. Iara noi pravim cumplite vremi si cumpana mare pamantului nostru si noaa."

Vremurile merg spre o permanenta degradare; totul se distruge, nimic nu mai poate fi construit. Mai mult, COSTIN are iluzia ca poate descifra cauza raului, ca ea este una apropiata, izvorata din inconstienta, din usurinta, de atunci toate evenimentele oranduindu-se pe povarnis de prapastie: "Hmil hatmanului cazacesc, de la care vremi (ahu!) s-au inceput si raul nostru, in care pana astadzi ne aflam cu acestu pamantu la cumplite vremi si Dumnezeu stie de nu si peste veacul nostru traitoare. Izvorul a tuturor rautatilor si pustiitatii acestor parti, inceputul caderii si imputinarii craiei lesesti, rasipa si pustiitatea si cazacilor, stangerea si tarai noastre.". Viziunea are grandoare, COSTIN simte istoria ca o suferinta, el traieste un timp negru, gata sa alunece in catastrofa finala: "Si letopiset intreg sa astepti de la noi de om avea zile si nu va hi pus prea vecinicului sfat puternicului Dumnedzau tarai acestiia tenchiu si soroc de sfarsire". Dar ce simte mai acut COSTIN este intunericul spiritual. Fiinta cronicarului tinde cu toate puterile spre luminile culturii, el este un om al Renasterii zbatandu-se in "cumplitele vremi", prelungire de ev mediu. Cu mare suferinta, cu disperare exclama: "Ma vei ierta, iubite cetitorule, caci nu am scris aceste senine la locul sau. Crede neputintii omenesti, crede valurilor si cumplitelor vremi, intreaba pe ce vremi am scris si cat amu scris. As hi lipit aceste semne la randul sau, ce amu era trecut randul la izvodul cel curat si scriitorii carii izvodescu putini sa afla, iara tipar nu-i.". Puterea de expresie este remarcabila. De altfel, COSTIN este un persuasiv, cu o forta de convingere fara egal poate chiar in intreaga noastra literatura. Al doilea element care da senzatia de tot inchegat intregii sale opere este tocmai aceasta prezenta dominatoare si apropiata. Nu istoria ne primeste in letopisetul sau, ca in cel al lui Ureche, nici basmul unor trecute vremi, ca la Neculce, ci martorul. "Crede, cetitorule", acesta este laitmotivul letopisetului. Autenticitatea relatarii trebuie deci cat mai mult scoasa in evidenta: "De fata am fost la Bar, imblam la scoala, la carte", garantiile morale cat mai des subliniate: "De ieste asea, de-au imbiat cu aceia treaba, nu stiu, iara la ce am fostu de fata, scriu" sau: "Iar dreptatea socotindu, nu pociu scrie intr-altu chip". Se vrea deci cronicarul un obiectiv neiertator. Intre cumplitele vremi si cititorul de azi sta, singur, ochiul care a vazut, acesta este marele orgoliu al carturarului. Faimoasa descriere a invaziei lacustelor nu are de fapt importanta ca semn al unor viitoare nenorociri, ci prin raritatea evenimentului caruia el singur i-a fost martor: "Deci aicea de aceste semne iti dau stire si am ales povestea lacustelor, care cu ochii cumu veniia am pravit". Si argumentul stiintific se bazeaza pana la urma pe marturia ochiului; astfel, vorbind de razboaiele lui Traian in Dacia ne asigura: "Candu au facut si podul, caruia cu ochii nostri am privit pragurile prin apa limpede a Dunarii, cand am mersu cu Dabija Voda cu ostile la Uivar". inclinat spre generalizare si filosofare, COSTIN dezvolta cunoscuta teorie a vazului atotputernic: "Den cinci simtiri ce are omul, anume vederea, audzul, mirosul, gustul si pipaitul, adevarata de toate simtiri ieste vederea. Ca pren audzu, cate aude omul, nu sa poate asedza deplin gandul, este asea ce se aude, au nu este, caci nu toate santu adevarate, cate vin pren audzul nostru. Asea si mirosul de multe ori insala, fiindu multe mirodenii dentaiu grele, iar apoi mare si iscusit miros facu. Gustul inca este asea, ca multe ne paru ca santu dulci apoi simtimu amaraciunea si impotriva, multe amare ca santu ne pani ca santu dulci. Pipaitul, iara si multe pipaim in chip de une si santu altele si nu putem a le cunoaste cu singur pipaitul, fara vedere. Iara vederea singura den toate asadza intr-adevar gandul nostru si ce sa vede cu ochii nu incape sa hie indoiala in cunostinta. Asea sinoao, iubite cetitoriule, cu multu mai pre lesne a ne scrie de aceste vremi, in care mai la toate ne-am prilejit singuri." Concluzia este limpede, COSTIN se vrea ochiul impartitor de dreptate. Motivul oglinzii, pe care il intalnim de cateva ori la C, nu este altul decat motivul ochiului, deghizat. Fiindca numai in el, cauta sa ne convinga cronicarul, se ascunde adevarul: "Cauta-te dara acum, cetitoriule, ca intr-o oglinda si te priveste de unde esti, lepadandu de la tine toate celelalte basne, cate unii au insemnatu de tine, din nestiinta rataciti, altii din zavistie, care din lume intre neamuri n-au lipsitu niciodata, altii de buiguite scripturi si desarte". Citatul este din De neamul moldovenilor; si iata un alt nobil orgoliu al cronicarului nostru: spalan-du-ne de toata povara complexelor si defaimarilor, sa ne recunoastem originea aleasa si sa ne facem vrednici de ea. Patosul pe care 1-a aratat COSTIN in demonstrarea originii romane a poporului nostru isi are obarsia in aderarea sa totala la idee. Cauza devine una personala, in slujba careia pune cele mai bune insusiri ale sale de om studios, puterea de observatie si sinteza, mintea sa limpede si deosebitul talent de a demonstra si convinge. De neamul moldovenilor este o exceptionala pledoarie, dar si o oglinda. Aici se afla adevarul, in reflexele din apele ei limpezi: "Lasat-au puternicul Dumnedzeu iscusita oglinda mintii omenesti, scrisoarea, dintre care, daca va nevoi omul, cele trecute cu multe vremi le va putea sti si oblici. Si nu numai lucrurile lumii, staturile si-ncepu-turile tarilor lumii, ce si singura lumea, ceriul si pamantul." Iata, deci, concluzia fireasca: ea, cartea, rod al ochiului martor neiertator, este oglinda vesnica, eterna, din care putem afla adevarul. Nu istoria, drum coborator al efemerului, ne da sensul vesniciei, ci martorul ei care s-a transpus intr-o carte. Pledoaria lui COSTIN este remarcabil de coerenta pe intreaga desfasurare a operei sale. Dupa ce letopisetul a lasat gustul de cenusa al efemeritatii, De neamul moldovenilor te obisnuieste cu responsabilitatea vesniciei. De aceea nici nu exista lauda mai mare pentru faptele umane decat ca ele, singure, fara ajutorul cartii, sa ramana in nemurire: "Ca ce oameni au fostu acesti doi aicea in tara aceasta, ales Iordachie visternicul, fara scrisoarea mea credzu ca va trai numele lor in veci intr-aceasta tara de pomenire omeniloru, den omu in omu." Scrisul implica purificare si ritual, asceza si suprema responsabilitate: "De aceste basne sa dea seama ei si de aceasta ocara. Nici ieste saga a scrie ocara vecinica unui neam, ca scrisoarea ieste un lucru vecinicu Candu ocarasc intr-o zi pre cineva, ieste greu a rabda; dara in veci? Eu voi da seama de ale mele cate scriu.". Cititorul lui COSTIN nu este contemporanul lui, nici un aproape traitor in "cumplitele vremi", ci el se prefigureaza scriitorului intr-un viitor departat, in care alte masuri cantaresc. "Puternicul Dumnedzeu, cinstite, iubite cetitoriule, sa-ti daruiasca dupa aceste cumplite vremi anilor nostri, candva si mai slobode veacuri, intru care, pe langa alte trebi, sa aibi vreme si cu cetitul cartilor a face iscusita zabava, ca nu ieste alta si mai frumoasa si mai de folos in toata viiata omului zabava decatu cetitu cartilor.". Se impune aici intrebarea: este un pesimist C? Desigur ca nu. Aceasta speranta in viitor e marturia: si nu numai speranta- cronicarul se simte apartinand acestui viitor, singurul care-1 poate intelege, si atunci traieste in el, se transmite in el prin vesnicia scrisului. Dar exclamatia carturarului este si expresia superbiei unei personalitati orgolioase. Persuasiunea, arta in care e mester C, este un act de violentare a psihicului nostru. COSTIN este un indragostit de putere. Cat traieste incearca sa-si indeplineasca aspiratiile in jocul politic al timpului; nemultumit - totul e desertaciune -, cronicarul descopera alt mijloc, mult mai subtil si mai durabil, caci nu exista forma mai eficace de exercitare a puterii decat scrisul - puterea peste timp. Fara sa se lase furat de duhul epic, precum Neculce, care inventeaza povestea, sau de fictiune, precum Cantemir, C, prin pseudomemoriile sale, se inventeaza pe sine. Mai inainte de a fi un scriitor, el este o personalitate. Dispretul pe care-1 arata fictiunii - atunci cand vorbeste de alexandria plina de basne si scornituri" -vine din ambitia ca propriul eu sa nu fie umbrit de nimic, sa ramana in primul plan doar personalitatea in pornirea ei de a fi, de a se impune. Dar acest dispret nu duce la o fetisizare a evenimentului, ci la o sporita afirmare a martorului. COSTIN nu este un memorialist, ci un comentator, de aceea fata de faptele traite, auzite, citite el are mereu aceeasi pozitie dominatoare a fauritorului de oglinzi, intermediar intre subiect si obiect, singurul care poate lumina in intuneric si poate construi imaginea adevarului. Probabil ca tocmai in iritarea pe care ne-o produce aceasta neostoita afirmare sta secretul interesului pe care in ultimul timp critica literara il arata lui COSTIN Se cauta fata adevarata a cronicarului, se urmaresc inconsecventele sale filosofice si morale. Dar o personalitate nu poate fi descrisa, ci doar povestita. Un temperament este un dat aproape imuabil, un caracter este o constructie cu rabdare inaltata, care traieste prin echilibru si trainicie, personalitatea insa se autoconstruieste permanent, ea exista prin actele de vointa care o afirma si o impun. De aceea COSTIN se poarta cu noi cu mana tare, ne mustra si nu ne iarta. "Ca intr-o oglinda sa te vezi, cetitoriule!" Aceasta intentionalitate violenta este o provocare directa, fara menajamente. COSTIN este un luptator. "Eu voi da seama" este un strigat de lupta adresat posteritatii si, fiindca "scrisoarea ieste un lucru vecinicu", oricate riposte va primi, el va rasuna mereu neschimbat. COSTIN ne da exemplul singular al nemaipomenitului curaj al orgoliului, intruchipeaza sinceritatea vanitatii dispretuind binecunoscuta siretenie a artistului care arunca manusa vesniciei, ascuns in spatele propriilor plasmuiri. Acest ochi limpede, lucid, care ne priveste mereu, cu o exigenta la fel de neobosita, din strafundul secolelor, face ca, mai putin talentat decat Neculce, COSTIN sa ne para mai modern. Si aceasta, datorita curajului moral, riscului total pe care si-1 asuma si, pana la urma, datorita apelului poruncitor la constiintele noastre. intrebarea daca omul COSTIN a corespuns exigentelor etice pe care le pretinde nu-si are rostul. Existenta sa e, de fapt, exemplara: capul marelui carturar a cazut in tarana "lumei inselatoare", cartea sa ne indeamna mereu, oricat ne-ar fi de greu, sa ne reflectam chipul in "iscusita oglinda a mintii omenesti".

OPERA

Letopisetul Tarii Moldovei, I, ed. de M. Kogal-niceanu. Iasi, 1852; Opere complete, I-II, dupa manuscrise, cu variante si note, cu o recensiune a tuturor codicelor cunoscute pana astazi, bibliografie, biografia lui Miron Costin, un glosariu lucrat de d. L. Saineanu, portrete, facsimile, diverse de V. A. Urechia, Bucuresti, 1886-1888; Letopisetul Tarii Moldovei, ed. critica de P. P. Panaitescu. Bucuresti, 1944; Opere, ed. critica, studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice si glosar de P. P. Panaitescu, Bucuresti, 1958; Opere alese (Letopisetul Tarii Moldovei. De neamul moldovenilor. Viata lumii), texte stabilite, studiu introductiv, note si glosar de L. Onu, Bucuresti, 1967; Letopisetul Tarii Moldovei. De neamul moldovenilor, Iasi, 1984; Viata lumii, pref. de D. H. Mazilu, ed., text stabilit, studiu introductiv, note, variante bibliografice, glosar si indice de nume de S. Varjoghe, Galati, 1991.

REFERINTE CRITICE

Ov. Densusianu, Istoria literaturii romane, 1898-1899; N. Iorga, Ist. Ut. rom., I; idem. Ist. Intr. sint.; N. Cartojan, Istoria, II; St. Ciobanu, Istoria literaturii romane vechi, 1947; G. Calinescu, Istoria; Al. Pini, Literatura; G. Ivascu, Istoria; G. Ursu, Memorialistica in opera cronicarilor, 1972; E. Negriei, Naratiunea in cronicile lui Gr. Ureche si Miron Costin, 1972; D. Velciu, Miron Costin. 1973; Doina Curticapeanu, Orizonturile; I. Rotam, Valori, I; M. Scarlat, Introducere in opera lui Miron Costin, 1976; COSTIN Livescu, Scene din viata imaginara, 1981; L. Ulici, Confort Procust, 1983; D. Oprescu, Etic-estetic in gandirea romaneasca, 1984; Elena Linta, in Manuscriptum, nr. 4, 1984; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la Titu Maiorescu, 1985; M. Ungheanu, Exactitatea admiratiei, 1985; I. Ianosi, Literatura si fdosofte, 1986; Perpessi-cius. Scriitori, I; D. H. Mazilu, Proza oratorica in literatura romana veche, II, 1987; D. Mamica, Analogii, 1995; R. Iftimovici, In slujba lui Esculap si a Sfantului Francisc, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.