Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





PRESTIGIUL MAGIC AL „ORIGINILOR” despre Mircea ELIADE



Mituri de origine si mituri cosmogonice

Oricare istorie mitica relatand originea a ceva presupune si prelungeste cosmogonia. Din punctul de vedere al structurii, miturile de origine pot fi asemuite cu mitul cosmogonic. Facerea lumii fiind creatia prin excelenta, cosmogonia devine modelul exemplar pentru toate soiurile de “creatii”. Asta nu inseamna ca mitul de origine imita sau copiaza modelul cosmogonic, caci nu e vorba de o gandire pusa la punct si sistematica. Dar orice noua aparitie – un animal, o planta, o institutie – implica existenta unei lumi. Chiar cand este vorba sa explice cum, pornind de la o stare de lucruri diferita, s-a ajuns la situatia actuala (de pilda, cum s-a indepartat cerul de pamant, sau cum a devenit omul muritoR), “lumea” exista deja, desi structura ei era diferita, desi ea nu era inca lumea noastra. Orice mit de origine povesteste si justifica o “situatie noua” – noua in sensul ca nu exista chiar de la inceputul lumii. Miturile de origine prelungesc si completeaza mitul cosmogonic: ele povestesc cum a fost lumea modificata, imbogatita sau saracita.
Iata motivul pentru care anumite mituri de origine incep prin a schita o cosmogonie. Istoria marilor familii si a dinastiilor tibetane incepe prin a reaminti cum cosmosul s-a nascut dintr-un ou. “Din esenta celor cinci elemente primordiale a iesit un ou mare […]. Optsprezece oua au iesit din galbenusul acestui ou. Oul care se afla in mijlocul acestor optsprezece oua, un ou de melc marin, s-a despartit de celelalte. Acestui ou de melc marin i s-au ivit madulare, apoi cinci simturi, totul desavarsit, si a devenit un baiat de o atat de extraordinara frumusete, incat parea ca nu este decat implinirea unui legamant (yid la smoN). Drept care fu numit Ye-smon. Regina Tchu-Ichag, sotia lui, a nascut un fiu, Dbang-Idan in stare sa se metamorfozeze cu ajutorul magiei”. Genealogia urmeaza mai departe, povestind originea si istoria diverselor clanuri si dinastii.


Canturile genealogice polineziene incep in acelasi fel. Textul ritual hawaďan cunoscut sub numele de Kumulipo este „un imn genealogic inrudind familia regala, a carei proprietate era, nu numai cu zeii poporului intreg, slaviti laolalta cu celelalte grupuri polineziene aliate, nu numai cu sefii divinizati. Ao, nascuti in lumea vie, in spita familiala, ci si cu astrii din cer, cu plantele si cu animalele folosite zilnic de-a lungul vietii pamantesti…” Intr-adevar, cantul incepe prin a evoca: Timpul in care pamantul fu cu violenta schimbat, / timpul in care cerurile se schimbara separat, / timpul in care soarele rasarea / spre a da lunii lumina etc.
Asemenea cantece rituale genealogice sunt compuse de barzi in timp ce principesa este insarcinata si sunt transmise dansatorilor hula, spre a fi invatate pe de rost. Acestia din urma, barbati si femei, danseaza si recita cantul fara intrerupere, pana la nasterea copilului. Ca si cum dezvoltarea embriologica a viitorului sef ar fi insotita de recapitularea cosmogoniei, a istoriei lumii si a istoriei tribului. Cu ocazia gestatiei unui sef, se “reface” simbolic lumea. Recapitularea este deopotriva o rememorare si o reactualizare rituala, prin cantece si dansuri, a evenimentelor mitice esentiale de la facerea lumii incoace. (…)

Rolul miturilor in materie de vindecari

In ritualul de vindecare a bhil-ilor, un amanunt e deosebit de interesant. Magicianul “purifica” locul de langa patul bolnavului si deseneaza cu malai un mandol. In cuprinsul desenului, el introduce casa lui Isvor si a lui Bhagwan, si deseneaza de asemeni si chipurile lor. Imaginea astfel desenata e pastrata pana la vindecarea totala a bolnavului. Insusi termenul de mandol tradeaza originea indiana. E vorba bineinteles, despre mandala, desen complex care joaca un rol important in riturile tantrice indo-tibetane. Dar acest mandala este mai inainte de orice, o imago mundi: el reprezinta deopotriva cosmosul in miniatura si panteonul. Constructia sa e ca o noua facere a lumii. Prin urmare, desenand acest mandol la picioarele patului unui bolnav, magicianul bhil repeta cosmogonia, chiar daca in canturile rituale pe care le intoneaza nu se face in mod expres aluzie la mitul cosmogonic. Operatia are cu siguranta un scop terapeutic. Devenit in chip simbolic contemporan al facerii lumii, bolnavul se cufunda in plenitudinea primordiala; se lasa patruns de forte gigantice care, in illo tempore, au facut cu putinta facerea lumii.
In aceasta privinta, nu e lipsit de interes sa amintim ca la triburile navajo, mitul cosmogonic, urmat de mitul ivirii primilor oameni din sanul pamantului, e recitat mai ales cu prilejul vindecarilor sau in timpul initierii unui saman. „Toate ceremoniile sunt axate in jurul unui pacient, Hatrali (acela asupra caruia se cantA), care poate fi un bolnav psihic, de pilda, un om speriat de un vis, sau care n-are nevoie decat de o ceremonie, ca s-o invete in cursul initierii sale intru puterea de a oficia in acest cant, caci un medicine-man nu poate purcede la o ceremonie de vindecare cat timp n-a fost supus el insusi acestei ceremonii.” Ceremonia mai comporta de asemeni executarea pe nisip a unor desene complexe care simbolizeaza diferitele etape ale facerii lumii si istoria mitica a zeilor, a stramosilor si a omenirii. Aceste desene (care seamana in mod straniu cu acele mandala indo-tibetanE) reactualizeaza unele dupa altele evenimentele care au avut loc in timpurile mitice. Ascultand povestirea mitului cosmogonic (urmat de relatarea miturilor de originE) si contempland desenele pe nisip, bolnavul e proiectat in afara timpului profan si introdus in plenitudinea timpului primordial: e adus „inapoi” pana la originea Lumii si asista astfel la cosmogonie.
Solidaritatea dintre mitul cosmogonic, mitul de origine al bolii si al leacului, si ritualul vindecarii magice poate fi admirabil sesizata la tribul na-khi, populatie apartinand familiei tibetane, dar traind de multa vreme in China de sud-est, si indeosebi in provincia Iunnan. Potrivit traditiilor lor, la inceput, universul era in chip judicios impartit intre asa numitii Naga si oameni, dar mai tarziu o inimicitie i-a despartit. Furiosi, Naga au raspandit in lume bolile, sterilitatea si tot felul de flageluri. Naga pot de asemeni fura sufletele oamenilor, imbolnavindu-i. Daca nu sunt imbunati prin mijloace rituale, victima moare. Dar prin forta farmecelor sale magice, preotul-saman (Dto-mbA) e in stare sa-i sileasca pe Naga sa elibereze sufletele furate si intemnitate. Samanul insusi nu e in stare sa lupte impotriva asa-numitilor Naga decat pentru ca, cu concursul lui Garuda, samanul primordial, Dto-mba, a pornit aceasta lupta in timpul mitic. Dar ritualul vindecarii consta, la drept vorbind, in recitarea solemna a acestui eveniment primordial. Dupa cum spune categoric un text tradus de Rock, “daca nu povestesti originea lui Garuda, nu trebuie sa vorbesti despre el.” Samanul recita asadar mitul originei lui Garuda: el povesteste cum ouale au fost create prin magie pe Muntele Kailasa si cum din aceste oua s-au nascut Garuda-sii, care mai apoi au coborat in campie spre a-i apara pe oameni impotriva bolilor provocate de Naga. Dar, inainte de a povesti nasterea acestor Garuda, cantul ritulal povesteste pe scurt facerea lumii. „In vremea in care cerul a aparut se raspandira soarele, luna, astrii si planetele, si pamantul; cand muntii, vaile, pomii si stancile au aparut, in acea vreme au aparut Naga si balaurii etc.”
Cele mai multe dintre aceste canturi rituale cu scop tamaduitor incep cu evocarea cosmogoniei. Iata un exemplu: „La inceput, in vremea in care cerul, soarele, luna, astrii, planetele si pamantul inca nu se ivisera, pe cand inca nimic nu se ivise etc.” Si se povesteste facerea lumii, nasterea demonilor si ivirea bolilor, si, in cele din urma, aparitia samanului primordial Dto-mba, care a adus leacurile necesare. Un alt text incepe prin evocarea timpului mitic: „La inceput, pe cand totul era amestecat etc.” spre a povesti nasterea Naga-silor si a Garuda-silor. Se povesteste apoi originea bolii (deoarece, dupa cum am vazut mai sus, “daca nu se povesteste originea leacului el nu trebuie folosit”), prin ce mijloace s-a propagat ea de la o generatie la alta si, in cele din urma, lupta dintre demoni si saman: “zvarlind sageata, duhul transmite dintilor si gurii boala; Dto-mba smulge sageata etc.; demonul da trupului boala azvarlind sageata in trup; Dto-mba o scoate etc.”


Un alt cant ritual incepe in felul urmator: „Trebuie povestita originea leacului, fara de care nu se poate vorbi despre el. In vremea in care cerul, stelele, soarele si luna si planetele au aparut, si in care pamantul a aparut”etc., „in vremea aceea s-a nascut Ts’o-dze-p’er-ddu.” Urmeaza un foarte lung mit care explica originea leacurilor: lipsind de acasa timp de trei zile, Ts’o-dze-p’er-ddu isi gaseste la intoarcere parintii morti. El hotareste atunci sa porneasca in cautarea unui leac in stare sa impiedice moartea si se duce in Tara Sefului Duhurilor. Dupa multiple aventuri, fura leacurile miraculoase, dar, urmarit de Duh cade la pamant si leacurile se risipesc, dand nastere plantelor medicinale.
Reiterarea cosmogoniei

Anumite texte publicate de Hermanns sunt si mai elocvente. In cursul ritualului de vindecare, samanul nu se margineste numai sa rezume cosmogonia, ci il invoca pe Dumnezeu si-l roaga din toata inima sa faca o noua lume. Una din aceste rugaciuni incepe prin a aminti ca „pamantul a fost creat, apa a fost creata, universul intreg a fost creat. Au fost de asemeni create berea rituala chi si prinosul de orez so”, si se incheie cu o evocare „Veniti Duhurilor!

   ” Un alt text infatiseaza “geneza lui chi si aceea a bauturii alcoolice dyö. Potrivit unei vechi traditii locul lor de bastina e insusi acela al pomului Sang li si al pomului Sang log. In interesul lumii intregi, si spre binele nostru, vino, o, solul lui Dumnezeu. Tak bo Thing, zeu cu puteri supranaturale, a coborat odinioara ca sa faca lumea. Coboara din nou acum ca s-o mai faci o data”. E clar ca pentru a pregati bauturile rituale chi si dyö trebuie sa cunosti mitul originii lor, care este intim legat de mitul cosmogonic. Dar, lucru si mai interesant, creatorul e invitat sa coboare din nou in vederea unei noi faceri a lumii, spre folosul bolnavului.
Se vede ca, in aceste canturi magice cu scop medical, mitul originii leacurilor e intotdeauna integrat in mitul cosmogonic. Am citat, in capitolul precedent, cateva exemple din care rezulta ca in terapeuticile primitive un leac nu devine eficace decat daca amintim pe cale rituala originea lui, in prezenta bolnavului. Un mare numar de descantece din Orientul Apropiat si din Europa contin istoria bolii si a demonului mitic in care o divinitate sau un sfant a reusit sa stavileasca raul. Un descantec asirian impotriva durerilor de dinti aminteste ca, „dupa ce Anu a facut cerul, cerul a facut pamantul, pamantul fluviile, fluviile canalele, canalele baltile, baltile Viermele”. Si Viermele se duse „inlacrimat” la Shamash si la Ea si-i intreba ce i se va da sa manance, sa “distruga”. Zeii ii ofera fructe, dar Viermele cere dinti de om. „Pentru ca ai vorbit asa, O, Vierme, fie ca Ea sa te sfarme cu mana lui puternica!

   ” Asistam aici: 1 – la facerea lumii; 2 – la nasterea Viermelui si a bolii; 3 – la gestul primordial si paradigmatic (distrugerea Viermelui de catre EA). Eficienta terapeutica a descantecului consta in faptul ca, rostit in chip ritual, el reactualizeaza timpul mitic al “originii”, atat originea lumii cat si originea durerilor de dinti si a tratamentului lor.
Se intampla uneori ca recitarea solemna a mitului cosmogonic sa serveasca la vindecarea anumitor boli sau deficiente. Dar, cum vom vedea mai departe, aceasta aplicatie a mitului cosmogonic nu este decat una printre mai multe altele. Intrucat este modelul exemplar al tuturor “creatiilor”, mitul cosmogonic e susceptibil sa ajute bolnavul sa-si „reinceapa” viata. Multumita intoarcerii la origine speram sa ne nastem din nou. Dar toate ritualurile medicale pe care le-am examinat acum urmaresc o intoarcere la origine. Ai impresia ca, pentru societatile arhaice, viata nu poate fi reparata, ci numai creata din nou printr-o intoarcere la izvoare. Iar “izvorul” prin excelenta e tasnirea prodigioasa de energie, de viata si de fertilitate care a avut loc odata cu facerea lumii.
Toate acestea reies clar din multiplele aplicatii rituale ale mitului cosmogonic polinezian. Potrivit acestui mit, nu existau la inceput decat apele si bezna. Io, zeul suprem, a despartit apele prin puterea gandului si a cuvintelor sale si a creat cerul si pamantul. El a spus: “Apele sa se desparta, Cerul sa se faca, Pamantul sa devina!

   ” Aceste cuvinte cosmogonice ale lui Io, multumita carora lumea si-a inceput existenta, sunt cuvinte creatoare purtatoare de putere sacra. Ca atare, oamenii le rostesc in toate imprejurarile in care ceva trebuie facut, creat. Ele sunt repetate in ritul fecundatiei unei matrice sterile, in ritul vindecarii trupului si a spiritului, dar si cu prilejul mortii, al razboiului si al povestirilor genealogice. Iata cum le exprima Hare Hongi, un polinezian din zilele noastre: “Cuvintele multumita carora Io a modelat Universul – adica multumita carora acesta a fost zamislit si adus sa dea nastere unei lumi de lumina – aceleasi cuvinte sunt folosite in ritul fecundarii unei matrice sterile. Cuvintele multumita carora Io a facut sa straluceasca lumina prin bezna sunt folosite in riturile menite sa inveseleasca un suflet amarat si abatut, neputinta si senilitatea, sa raspandeasca lumina asupra lucrurilor si a locurilor ascunse, sa-i inspire pe cei care compun canturi dar si in infrangerile suferite in razboi, precum si in multe alte imprejurari care il imping pe om la disperare. In toate cazurile similare, acest rit care are drept scop raspandirea luminii si a bucuriei, reproduce cuvintele de care Io s-a folosit ca sa invinga si sa risipeasca bezna”.



Acest text e remarcabil. El constituie o marturie directa si de prim ordin cu privire la functia mitului cosmogonic intr-o societate traditionala. Dupa cum am vazut, acest mit serveste drept model pentru tot felul de “creatii”; atat procrearea unui copil cat si restabilirea unei situatii militare compromise sau a unui echilibru psihic amenintat de melancolie si disperare. Aceasta capacitate a mitului cosmogonic de a fi aplicat pe diverse planuri de referinta ni se pare deosebit de semnificativa. Omul societatilor traditionale simte unitatea fundamentala a tuturor speciilor de “opere” sau de “forme”, fie ele de ordin biologic, psihologic sau istoric. Un razboi nenorocit poate fi asemuit cu o boala, cu o inima abatuta si intunecata, cu o femeie sterila, cu lipsa de inspiratie la un poet, cu orice alta situatie existential critica in care omul e impins la disperare. Si toate aceste situatii negative si disperate, in aparenta fara iesire, sunt rasturnate de recitarea mitului cosmogonic, indeosebi de repetitia cuvintelor multumita carora Io a creat universul si a facut sa straluceasca lumina in bezna. Altfel zis, cosmogonia constituie modelul exemplar al oricarei situatii creatoare: tot ce face omul repeta intr-un fel “faptul” prin excelenta, gestul arhetipal al zeului creator: facerea lumii.
Dupa cum am vazut, mitul cosmogonic mai este recitat si cu prilejul mortii; caci moartea constituie si ea o situatie noua ce se cuvine a fi asumata cum trebuie pentru a fi facuta sa devina creatoare. Poti “rata” o moarte asa cum pierzi o batalie sau echilibrul psihic si bucuria de a trai. E de asemeni semnificativ faptul ca printre situatiile dezastruoase si negative Hare Hongi numara nu numai neputinta, boala si senilitatea, ci si lipsa de inspiratie a poetilor, incapacitatea lor de a crea sau de a recita cum se cuvine poemele si naratiunile genealogice. Urmeaza de aici, mai intai, ca polinezienii asemuiesc creatia poetica cu oricare alta creatie importanta, dar si – de vreme ce Hare Hongi face aluzie la naratiunile genealogice – ca memoria cantaretilor constituie, in sine, o “opera” si ca infaptuirea acestei “opere” poate fi asigurata prin recitarea solemna a mitului cosmogonic.
Se intelege pentru ce mitul acesta e atat de prestigios in ochii polinezienilor. Cosmogonia e modelul exemplar al unei serii intregi de „faceri”: nu numai pentru ca, de fapt, cosmosul e deopotriva arhetipul ideal al oricarei situatii creatoare si al oricarei creatii – dar si deoarece cosmosul este o opera divina; el este asadar sanctificat in insasi structura lui. Prin analogie, tot ce e desavarsit, “plin”, armonios, fertil, intr-un cuvant: tot ce este „cosmicizat”, tot ce seamana cu un cosmos, e sacru. A face bine un lucru, a lucra, a constitui, a crea, a structura, a da forma, a in-forma, a forma – toate acestea inseamna a spune ca ceva e facut sa existe, ca i se da “viata”, in ultima instanta, ca ceva este facut sa semene cu organismul armonios prin excelenta, cosmosul. Dar cosmosul, repetam, e opera exemplara a zeilor, e capodopera lor.
Faptul ca mitul cosmogonic e considerat drept modelul exemplar al oricarei “creatii”, e admirabil ilustrat de urmatorul obicei al unui trib nord-american, osaga. Cand un copil se naste “un om care a vorbit cu zeii” e chemat. Sosind la casa lehuzei, el recita in fata noului-nascut istoria facerii lumii si a animalelor terestre. Numai dupa aceea e alaptat pruncul. Mai tarziu, cand copilul doreste sa bea apa, se cheama din nou acelasi om sau un altul. El recita inca o data istoria facerii lumii completand-o cu istoria originii apei. Cand copilul ajunge la varsta la care se consuma alimente solide, omul care “a vorbit cu zeii” vine din nou si recita iarasi facerea lumii, relatand de asta data si originea cerealelor si a altor alimente.
Ar fi cu atat mai greu sa gasim un exemplu mai elocvent in ceea ce priveste credinta ca fiecare noua nastere reprezinta o recapitulare simbolica a cosmogoniei si a istoriei mitice a tribului. Rostul acestei recapitulari e de a-l introduce, in mod ritual, pe noul-nascut in realitatea sacramentala a lumii si a culturii si, prin aceasta, de a valida existenta lui, proclamand-o conforma paradigmelor mitice. Mai mult inca: copilul nou-nascut e pus in fata unei serii de “inceputuri”. Si nu poti “incepe” ceva decat daca ii cunosti “originea”, decat daca stii cum acest lucru a ajuns sa existe pentru prima oara. “Incepand” sa suga, sau sa bea apa, sau sa consume alimente solide, copilul este proiectat in chip ritual la origine, atunci cand laptele, apa si cerealele au aparut pentru prima oara.
Intoarcerea la „origine”

Ideea pe care o implica aceasta credinta e ca prima manifestare a unui lucru este cea semnificativa si valabila, iar nu succesivele sale aparitii. Asisderea, nu ceea ce au facut tatal si bunicul il invata ei pe copil, ci ceea ce au facut pentru prima oara stramosii, in timpurile mitice. Fara indoiala, tatal si bunicul s-au marginit sa-i imite pe stramosi; s-ar putea asadar crede ca imitandu-l pe tata s-ar obtine acelasi rezultat. Dar judecand astfel ar insemna sa ignoram rolul esential al Timpului de la origine, care, am vazut acest lucru, e considerat un timp “tare” tocmai pentru ca a fost intrucatva “receptacolul” unei noi creatii. Timpul scurs intre origine si momentul prezent nu e “tare”, nici “semnificativ” (cu exceptia, bineinteles, a intervalelor in care se reactualizeaza timpul primordiaL), si pentru acest motiv nu tinem seama de el sau ne straduim sa-l suprimam.


In acest exemplu e vorba de un ritual in care miturile cosmogonice si de origine sunt recitate in folosul unui singur individ, ca in cazul tamaduitorilor. Dar “intoarcerea la origine”, care ne ingaduie sa traim din nou timpul in care lucrurile s-au manifestat pentru prima oara, constituie o experienta de o importanta capitala pentru societatea arhaica. In paginile care urmeaza vom discuta in mai multe randuri aceasta experienta. Sa citam insa aici un exemplu de recitare solemna a miturilor cosmogonice si de origine in cadrul festivitatilor colective ale insulei Sumba. Ori de cate ori au loc evenimente importante pentru comunitate – o recolta abundenta, moartea unui membru eminent etc. – se construieste o casa ceremoniala (marapU), si cu acest prilej naratorii povestesc istoria facerii lumii si a stramosilor. Cu prilejul tuturor acestor evenimente, naratorii evoca cu veneratie “inceputurile”, adica momentul in care s-au constituit principiile culturii insasi ce trebuie aparata ca fiind bunul cel mai de pret. Unul din aspectele cele mai remarcabile ale ceremoniei este aceasta recitare care se infatiseaza in realitate ca un schimb de intrebari si raspunsuri intre doi indivizi oarecum asemenea, de vreme ce sunt alesi in doua clanuri legate intre ele prin rudenia exogama. Drept care, in aceasta clipa capitala, cei doi recitatori ii reprezinta pe toti membrii grupului, inclusiv mortii, ceea ce face ca recitarea mitului respectiv (pe care trebuie totodata sa ni-l reprezentam ca un mit cosmogoniC) sa fie spre folosul ansamblului grupului.
Pe scurt, e vorba de ritualurile colective de o periodicitate neregulata, care comporta constructia unei case cultuale si recitarea solemna a miturilor de origine, de structura cosmogonica. Beneficiarul ei este ansamblul comunitatii, atat viii cat si mortii. Cu prilejul reactualizarii miturilor, comunitatea intreaga e reinnoita; ea isi regaseste “izvoarele”, isi retraieste “originile”. Ideea unei innoiri universale efectuate prin reactualizarea culturala a unui mit cosmogonic este atestata in multe societati traditionale. Am vorbit despre ea in Le Mythe de l’Éternel Retour si vom reveni asupra acestui punct in capitolul urmator; intr-adevar, scenariul mitico-ritual al innoirii periodice a lumii e susceptibil sa ne dezvaluie una din functiile dominante ale mitului, atat in culturile arhaice cat si in primele civilizatii ale Orientului.
Prestigiul inceputurilor

Cele cateva exemple citate ne ingaduie sa intelegem mai bine raporturile dintre mitul cosmogonic si miturile de origine. E vorba in primul rand de faptul ca mitul de origine debuteaza, in nenumarate cazuri, printr-o schita cosmogonica: mitul reaminteste pe scurt momentele esentiale ale facerii lumii, ca sa povesteasca apoi genealogia familiei regale, sau istoria tribului, sau istoria originii bolilor si a leacurilor si asa mai departe. In toate cazurile, miturile de origine prelungesc si completeaza mitul cosmogonic. Cand e vorba de functia rituala a anumitor mituri de origine (de pilda, in materie de vindecari, sau, ca la tribul nord-american osaga, miturile menite sa introduca noul-nascut in sacralitatea lumii si a societatiI), avem impresia ca “eficienta” lor rezulta, in parte, din faptul ca ele contin rudimentele unei cosmogonii. Aceasta impresie e confirmata de faptul ca, in anumite culturi (de pilda, la polinezienI), mitul cosmogonic e nu numai susceptibil de a avea o valoare terapeutica intrinseca, ci constituie totodata si modelul exemplar a tot soiul de “creatii” si de “faceri”.
Aceasta dependenta a miturilor de mitul cosmogonic se intelege mai bine daca tinem seama de faptul ca si intr-un caz, si intr-altul e vorba de un “inceput”. Dar “inceputul” absolut este Facerea Lumii. Nu e vorba, desigur, de o simpla curiozitate teoretica. Nu e de ajuns sa cunosti “originea”, trebuie sa reintegrezi momentul creatiei cutarui sau cutarui lucru. Dar aceasta se traduce printr-o “intoarcere in urma”, pana la recuperarea timpului originar, tare, sacru. Si dupa cum am vazut in cele ce preced, si dupa cum vom vedea si mai bine in cele ce urmeaza, recuperarea timpului primordial, singurul in stare sa asigure innoirea totala a cosmosului, a vietii si a societatii, se obtine mai ales prin reactualizarea „inceputului absolut”, adica, prin reactualizarea Facerii Lumii.
Recent, Rafaele Pettazzoni a propus sa se considere mitul cosmogonic drept o varianta a mitului de origine. “Urmeaza de aici ca mitul creatiei se impartaseste din aceeasi natura ca si mitul de origine […]. Analiza noastra ne-a ingaduit sa scoatem mitul creatiei din splendida lui izolare; el (…) reintra intr-o clasa numeroasa de fapte analoge, miturile de origine”. Pentru motivele pe care le-am amintit, ni se pare greu sa impartasim acest punct de vedere. O noua stare de lucruri implica intotdeauna o stare care a precedat-o, si in ultima instanta, aceasta este Lumea. Modificarile ulterioare se dezvolta pornind de la aceasta “totalitate” initiala. Oricat ar fi de marginit, mediul cosmogonic in care traim constituie “lumea”; “originea” si “istoria” lui preceda orice alta istorie particulara. Ideea mitica a “originii” e incastrata in misterul “creatiei”. Un lucru are o “origine”, pentru ca a fost creat, adica, pentru ca o forta s-a manifestat limpede in lume, un eveniment a avut loc. In fond, originea unui lucru explica creatia acelui lucru.
Dovada ca mitul cosmogonic nu e o simpla varianta a speciei pe care o constituie mitul de origine ne-o ofera faptul ca, dupa cum am vazut, cosmogoniile servesc drept model la tot felul de “creatii”. Exemplele pe care avem sa le analizam in capitolul urmator vor intari pare-ni-se, aceasta concluzie.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.