Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Maitreyi - CAPITOLUL 8 de Mircea ELIADE




Nu mult dupa aceea am intilnit intr-o dupa-amiaza pe Harold. Mi s-a parut mai rece, mai rautacios.
― E adevarat ca te insori cu fata inginerului? ma intreba el, intre altele.
Rosii si incepui sa-mi bat joc, asa cum fac de cite ori sunt pus in incurcatura, mai ales daca trebuie sa apar pe cineva drag. Harold a trecut repede peste glumele mele simi spuse ca a aflat aceasta de la birou, unde ma cautase o data ca sa ma invite la un picnic. A mai aflat tot atunci ca vreau sa ma lepad de legea mea si sa trec la hinduism.
Si, desi el insusi este un mare pacatos si se duce la biserica numai pentru Iris, vestea aceasta l-a ingrozit indeajuns. Imi spuse ca Sen e un monstru, ca am fost fermecat, ca ar trebui sa dau cinci rupii la "Sisters of the poor" ca sa se roage pentru mine.
― Ce mai fac fetele? intrebai.
― Te regreta, imi marturisi. Probabil ca economisesti mult acolo, in Bhowanipore, reincepu el dupa o clipa. Nu platesti casa, nu platesti masa si nu iesi niciodata in oras.
Ce faci toata ziua?
― Invat bengaleza ca sa-mi iau examenul de Provincial-Manager, mintii eu. Si apoi, e o lume noua, nici nu stiu cum trece timpul
Imi ceru cinci rupii imprumut, ca sa se duca seara la balul Y.M.C.A.
― Nu te tenteaza? ma iscodi el.
Intr-adevar, nu ma tenta. Ma gindii fara melancolie la acei ani de risipa si eroare petrecuti la Wellesley-Street, in Ripon Street. Il privii pe Harold, si nu-mi evoca nimic trupul lui vlajgan, fata oachesa cu ochi frumosi, in cearcane. Un strein, acest camarad al meu, cu care alergasem dupa atitea fete si pierdusem atitea nopti. Viata pe care o incepusem mi se parea atit de sacra, incit nici nu ma incumetam sa i-o destainui. Imi fagadui sa ma viziteze intr-o zi si isi nota cu atentie adresa. ("Pentru vreun eventual mare imprumut", ma gindii eu.)
Acasa ii gasii pe toti in sufragerie, luind ceaiul. Erau acolo si Mantu, si sotia lui, Lilu, si Khokha, si surorile lui Khokha (doua din acele femei-umbre, pe care nu le vedeam aproape niciodatA). Le povestii cu multa sinceritate intilni-rea mea cu Harold si dezgustul de viata pe care o duc europenii si eurasienii din acest oras, viata pe care am dus-o si eu atit timp. Marturisirea aceasta a mea i-a desfatat. Femeile ma sorbeau cu ochii si ma tot laudau in argot-ul lor neinteles, iar Mantu imi stringea mainile si inchidea ochii, dupa obiceiul lui. Numai inginerul, dupa ce imi atrase atentia asupra zelului meu prea entuziast, se retrase sa-si citeasca nelipsitul sau roman politist.


M-am dus cu Maitreyi, cu Khokha si cu Lilu sus pe terasa. Asteptam seara intinsi pe covoare, vorbind rar si cautindu-ne fiecare cea mai comoda pozitie, cu perna sub cap.
Eu venisem in sandale si-mi jucau picioarele in aer, incercind sa le rezem decent si oarecum intimplator de parapet. Invatasem in aceste ultime luni un intreg ceremonial al picioarelor; stiam, de pilda, ca de cite ori lovesc pe cineva, fara voie, trebuie sa ma plec si sa-i ating cu mina dreapta piciorul; ca niciodata nu trebuie sa schitez, nici in gluma, gestul lovirii cu piciorul in cineva, si alte multele. De aceea ezitam inainte de a ma rezema comod de parapet. Auzii atunci pe Lilu vorbind ceva in soapta Maitreyiei.
― Spune ca ai un picior foarte frumos, un picior alb, de alabastru, ma lamuri
Maitreyi, fara sa-si poata ascunde o privire de neinteleasa invidie si necaz.
Rosii, si de placere (caci, urit fiind, ma incinta peste fire orice lauda adusa fiintei mele fizicE), si de timiditate; nu stiam cum sa tilcuiesc privirile Maitreyiei. Imi fixa picioarele cu un zimbet dispretuitor, rau, umilit. Eu incepui a vorbi stupiditati ca sa curm tacerea, spunind ca aceasta nu are nici o importanta, caci niciodata nu se vad picioarele, cel putin la noi. albii.
― La noi e altfel, ma intrerupse Maitreyi, imblinzita. La noi, prietenii isi arata dragostea atingindu-si picioarele goale. De cite ori stau de vorba cu prietenele mele, eu le string piciorul. Uite asa
Isi desprinse, imbujorindu-se, piciorul din sari si-l apropie de Lilu. Se petrecu atunci ceva ciudat. Aveam impresia ca asist la o scena de dragoste dintre cele mai intime. Lilu strinse intre gleznele ei pulpa de jos a Maitreyiei, tresarind si zimbind ca descatusata dintr-un sarut. Erau adevarate mingiieri alunecarile acelea lenese pe pulpa, cu degetele strinse, calciiul aplecat, si apoi strinsoarea, in care carnea se strivea calda, tremurind.
Sufeream cumplit, si de gelozie, si de revolta, impotriva dragostei acesteia absurde, intre carnea a doua femei. Maitreyi isi retrase brusc piciorul din imbratisare si-l trecu peste laba lui Khokha. Imi venea sa-mi musc buzele, sa fug, caci vazusem deodata cum piciorul acela negru si murdar al lui Khokha, scorojit de arsita si de trotuare, primeste apropierea calda, ca pe o ofranda, a trupului Maitreyiei. Khokha avea un zimbet de ciine mingiiat, si regretai ca nu pot vedea ochii Maitreyiei, sa ghicesc in ei voluptatea pe care o trada pulpa in apropierea carnii baiatului.
Ma gindii atunci ca risul Maitreyiei ― pe care il provoca acel clovon urit ― trada aceeasi abandonare, aceeasi posesiune. M-am intrebat, mai tirziu, daca nu exista si altfel de posesiuni decit cele cunoscute, mai rafinate si mai inefabile, obtinute pe furis, cu o atingere sau cu o gluma, cind femeia se preda total caldurii sau spiritului celuilalt si e luata in intregime, asa cum niciodata nu o vom putea lua noi, chiar in cele mai definitive si mai nebunesti ceasuri de dragoste. Multa vreme dupa aceea am fost gelos nu pe tinerii frumosi, pe poetii si muzicantii care se adunau in casa Sen si cu care vorbea Maitreyi, privindu-i lung, zimbindu-le, iubindu-le cartile, ci pe oricine o facea sa rida pina la lacrimi, pe Khokha si pe Mantu, mai ales pe acesta din urma, care, fiindu-i unchi, isi putea ingadui sa-i stringa bratul, vorbindu-i, sau o putea bate pe umar si scutura de par. Gesturile acestea de abandonare inocenta ma chinuiau mai mult decit orice rival. Mi se parea ca Maitreyi e nestiutoare de violul savirsit pe furis asupra-i de catre o carne sau un spirit strein. Si, ca sa spun totul, ma faceau sa sufar indeosebi posesiunile spirituale: un poet tinar, Acintya, pe care Maitreyi nu-l vazuse decit o singura data si nu-i vorbea decit la telefon, cind trimitea poeme pentru revista Prabuddha
Bharatta; un matematician care venea foarte rar si despre care Maitreyi imi vorbise cu entuziasm, marturisindu-mi ca ii plac barbatii inalti: si mai presus de toti, gurul ei, Robi
Thakkur. Cu o mare abilitate incercam sa-i insinuez ca se abandoneaza prea mult, fie cu spiritul, fie cu carnea. Dar ma privise atit de inocenta, de mirata si sincera, incit am renuntat. De altfel, acestea se petreceau in urma celor povestite adineaori, intr-o vreme cind eu primisem destule probe ca nu am de ce ma teme de nimeni.
Ramasesem ingindurat si dezgustat, muscindu-mi pe furis buzele si privind cele dintii stele intr-un cer inca palid. Conversatia continua intr-o bengaleza colocviala, din care nu pricepeam decit foarte putin; de altfel, nici nu incercam sa pricep si nu tresaream decit la risul Maitreyiei, pe care Khokha il alimenta cu nesfirsite calambururi si schimonoseli. Probabil ca ea observa sfiala mea, caci ma intreba, in englezeste, daca nu sunt prea obosit si daca n-as voi sa ma distrez ajutind-o in ceasurile mele libere sa termine catalogul bibliotecii d-lui Sen. Aceasta m-ar recrea indeajuns, dupa munca mea de la birou, si am putea sta de vorba mai mult. (Pentru ca, de fapt, in ultimele zile aproape ca nu ma intilnisem cu Maitreyi.) Nu stiam nimic de catalog si aflai ca d-l Sen, care strinsese pina acum vreo patru mii de volume, ― fie mostenite, fie cumparate ―, intentiona sa-si tipareasca intr-o brosura de lux catalogul bibliotecii, ca sa poata fi daruita, in caz de moarte, unui colegiu local. Mi se pareau ridicole toate acestea, dar primii.
― Tata nu indraznea sa te roage sa ma ajuti, marturisi Maitreyi. Se temea sa nu-ti pierzi prea mult timp. Eu sunt mica, n-am ce face toata ziua si-mi place sa copiez titlurile cartilor
Imi amintesc ca in seara aceea, ramas singur, ma blestemam ca primisem prea repede o propunere care ma va face sa-mi pierd aproape tot timpul liber. (Dupa cite intelesesem eu, trebuiau copiate titlurile pe mici bucatele de hirtie, apoi clasate alfabetic, cu numarul lor respectiv de raft, si transcrise din nou intr-un dosar, pentru a fi date la tipar. Munca aceasta imi repugna.) Si ma temeam, de asemenea, ca jocul nostru ar putea sa reinceapa intr-un timp cind eu izbutisem sa ma cumintesc.
***
Pe Maitreyi am intilnit-o a doua zi dupa-amiaza, inainte de ceai, in pragul bibliotecii, asteptindu-ma.
― Vino sa-ti arat ce-am facut, ma chema ea.
Adusese vreo cincizeci de volume pe o masa si le asezase cu cotoarele in sus, in asa fel incit sa poata fi cetite unul dupa altul.
― D-ta incepi din capul asta al mesei, iar eu de dincolo. Sa vedem la ce volum ne intilnim, vrei?
Parea foarte emotionata, ii tremura buza si ma privea clipind des din pleoape, ca si cum s-ar fi silit sa uite ceva, sa destrame o imagine din fata ochilor.
M-am asezat la scris cu o presimtire ciudata ca se va intimpla ceva nou si ma intrebam daca nu cumva astept dragostea Maitreyiei, daca surpriza pe care o presimteam nu era o eventuala impartasire, o luminare a ascunzisurilor sufletului ei. Dar ma trezeam prea putin clatinat de intimplarile acestea eventuale. Scriind, ma intrebam: o mai iubesc? Nu; mi se parea ca o iubesc, numai atit. Intelesei pentru a suta oara ca ma atragea altceva in Maitreyi: irationalul ei, virginitatea ei barbara si, mai presus de toate, fascinul ei. Imi lamurii perfect aceasta; ca eram vrajit, nu indragostit. Si, ciudat, intelegeam nu in ceasurile mele de luciditate, ― multe-putine cite mai aveam ―, ci in clipele din pragul experientelor decisive, in clipele reale, cind incepeam sa traiesc.
Reflectia nu mi-a relevat niciodata nimic.
Pusei mina pe un volum si intilnii mina Maitreyiei.
Tresarii.
― La ce volum ai ajuns? ma intreba.
I-l aratai. Era acelasi la care ajunsese sl ea: Tales of the un expected de Wells. Rosi deodata, de bucurie, de incintare, nu stiu, dar imi spuse cu un glas stins:
― Ai vazut ce "neasteptat" avem inaintea noastra?
Zimbii sugestionat si eu putin de coincidenta aceasta, desi majoritatea volumelor de pe masa aveau titluri caracteristice: Visul, Ia-ma cu tine, Ajutor!, Nimic nou? si altele.
Cautam un raspuns cu mai multe intelesuri, dar veni Chabù sa ne cheme la ceai, si neam ridicat de la masa foarte fericiti amindoi, continuind sa ne privim. In timpul ceaiului, eu am vorbit cu multa exuberanta despre ultimele mele lecturi, toate relative la
Khrishna si la cultul vaishnav, si povesteam cu atita entuziasm si sinceritate scene din viata lui Chaitanya, incit d-na Sen nu putu sa se mai stapineasca si se apropie de mine cu doua lacrimi mari in ochi, spunind:
― Parca ai fi un vaishnav
Eram fericit ca-mi vorbise asa. Marturisii ca socotesc vaishnavismul una din cele mai elevate religii, si de aici porni o discutie asupra religiilor, sustinuta mai ales de Mantii si de mine, pe care Maitreyi o asculta cu ochii in gol, fara sa spuna un cuvint.
― Ce stiti voi despre religie? izbucni ea deodata, rosind, apoi palind, gata sa plinga.


Ramasei surprins, nestiind daca trebuie sa ma scuz sau sa ma explic. Mantu voi s-o mingiie, dar ea se smulse si fugi in biblioteca. Imi sfirsii ceasca de ceai, intimidat. Nu mai vorbea nimeni. M-am retras in odaia mea, ca sa raspund scrisorilor, cu o neliniste si nerabdare necunoscute pina atunci. Dar, pe cind scriam, am simtit deodata nevoia de a vedea pe Maitreyi si m-am dus.
Ziua aceea isi are o mare insemnatate in povestirea de fata. Transcriu din jurnal.
"Am gasit-o abatuta, aproape plingind. I-am spus ca am venit, pentru ca m-a chemat, si aceasta a surprins-o. Ne-am despartit, apoi, pentru cinci minute, ca sa sfirsesc scrisoarea. Cind m-am intors, dormea pe canapeaua din fata mesei.
Am desteptat-o. A tresarit; ochii ii erau mariti. Am inceput s-o privesc tinta; ea imi sorbea privirile, ochi in ochi, intrebindu-ma la rastimpuri, soptit: «Ce?» Apoi n-a mai fost in stare sa vorbeasca, nici eu n-am mai putut s-o intreb; ci ne priveam fix, fermecati, stapiniti de acelasi fluid suprafiresc de dulce, incapabil sa ne impotrivim, sa ne scuturam de farmec, desteptindu-ne. Mi-e greu sa descriu emotia. O fericire calma si in acelasi timp violenta, in fata careia sufletul nu opunea nici o rezistenta; o beatitudine a simturilor care depasea senzualitatea, ca si cum ar fi participat la o fericire cereasca, la o stare de har. La inceput, starea se sustinea numai prin priviri. Apoi am inceput sa ne atingem miihile, fara a ne desparti totusi ochii. Stringeri barbare, mingiieri de devot.
(Nota. Cetisem recent despre dragostea mistica a lui Chaitanya si de aceea imi exprimam experimentarile mele in termeni mistici.) Au urmat, firesc, sarutarile pe miini.
Era atit de pierduta, isi musca atit de patimas (si totusi casT) buzele, incit as fi putut-o saruta pe buze, as fi putut face tot. M-am retinut cu multa greutate. Situatia era de-a dreptul riscanta. Puteam fi vazuti de oricine scobora scarile. Ea este de o emotivitate mistica. (Nota. In jurnalul meu de atunci, influentat de anumite lecturi vaishnave, intrebuintam foarte des termenul de "mistic". De altfel, comentariul acestei in-timplari, asa cum il gasesc intr-un caiet ratacit, este strabatut de la un capat la altul de
"experienta mistica". Eram ridicul.) Am intrebat-o, inca o data, de ce nu putem fi, noi doi, uniti. S-a cutremurat. Ca s-o incerc, i-am cerut sa recite de doua ori acea mantra pe care a invatat-o Tagore, ca sa se apere de primejdiile contra puritatii. Totusi, dupa ce lea repetat, farmecul staruia. Cu aceasta i-am dovedit, caci credeam si eu, ca experienta noastra nu-si are radacini sexuale, ci e dragoste, desi manifestata in sinceritati carnale.
Am simtit si verificat aceasta minune umana: contactul cu suprafirescul, prin atingere, prin ochi, prin carne. Experienta a durat doua ceasuri, istovindu-ne. O puteam relua de cite ori ne fixam privirile in ochii celuilalt."
Ea imi ceru sa lepad sandalele si sa-mi apropii piciorul de piciorul ei. Emotia celei dintii atingeri n-am s-o uit niciodata. M-a razbunat pentru toate geloziile pe care le indurasem pina atunci. Am stiut ca Maitreyi mi se da toata in acea abandonare a gleznei si pulpei, asa cum nu se mai daduse vreodata. Scena de pe terasa o uitasem. Nimeni nar putea minti atit de dumnezeieste, ca sa pot fi pacalit de atingerea aceasta, imi spuneam. Mi-am ridicat fara voie piciorul sus pe pulpe, pina aproape de incheietura aceea a genunchiului, pe care o presimteam halucinant de dulce, de fierbinte, pe care o ghiceam bruna si virgina, caci, fara indoiala, nici un trup omenesc nu se inaltase atit de departe in carnea ei. In acele doua ceasuri de imbratisare (erau oare altceva mingiierile gleznelor si pulpelor noastre?) ― pe care jurnalul le schiteaza atit de sumar, atit de sters, incit multa vreme dupa aceea m-am intrebat daca mai trebuie sa continuu insemnarea etapelor noastre ― am trait mai mult si am inteles mai adinc fiinta
Maitreyiei decit izbutisem in sase luni de eforturi, de prietenie, de inceput de dragoste.
Niciodata n-am stiut mai precis ca atunci ca posed ceva, ca posed absolut.
Nu ii spusesem inca raspicat ca o iubesc. Amindoi ghiciseram asta; asa mi se paruse mie. Si eu tilcuisem, multa vreme, orice gest al ei ca pe un semn de simpatie sau dragoste. Nu ma indoiam o clipa ca ma iubeste si nu ma indoiam ca ea stie tot atit de bine aceasta despre mine. De aceea ma mihneau si ma nelinisteau razvratirile ei
(mutenia aceea speriata, ochii aceia de panica, miinile cu care isi acoperea fatA) de cite ori ii vorbisem pina acum de o unire a noastra. Nu intelegeam; caci mi se parea ca si ea,
Si parintii favorizeaza necontenit aceasta.
Ii spusei atunci ca o iubesc. Nu stiu cum au rasunat cuvintele mele, caci ea isi acoperi ochii si nu raspunse. Ma apropiai si repetai mai cald, mai sincer, acele citeva cuvinte de iubire pe care le puteam spune in bengali. Voi sa se ridice.
― Lasa-ma, imi spuse cu un glas departat, strein. Vad ca n-ai inteles iubirea mea. Te iubesc ca pe un prieten, foarte scump prieten. Altfel nu pot, altceva nu vreau
― Dar aceasta nu e prietenie, e dragoste, ii raspunsei eu, recapatindu-mi pe neasteptate si humorul, si luciditatea.
― Cite feluri de dragoste nu cunoaste sufletul? adaoga ea privindu-ma.
― Dar pe mine ma iubesti, e inutil sa te ascunzi, staruii. Nu mai putem unul fara altul, ne-am chinuit de ajuns pina acum ascunzindu-ne. Mi-esti draga, Maitreyi, mi-esti draga
Ii vorbeam, amestecind cuvintele, o fraza in bengali si cinci in englezeste.
― Spune-mi asta si pe limba ta, ma ruga. I-am spus tot ce mi-a trecut prin minte. Se facuse noapte, se aprinsesera lampile pretutindeni. Voii sa aprind si eu becul din biblioteca.
― Lasa asa, vorbi Maitreyi.
― Daca vine cineva si ne gaseste pe intunerec?
― Ce-are a face? Aici suntem frati
Ma prefacui ca nu inteleg, dar ma intorsei aproape de ea si-i luai miinile, mingiiridule.
― De ce nu auzi anumite cuvinte? ma intreba ea, si ghicii dupa glas ca e gata sa rida.
― Pentru ca vorbesti prostii, raspunsei, foarte sigur pe mine si pe dragostea
Maitreyiei.
Se petrecu atunci un lucru neasteptat. Maitreyi incepu sa plinga si se smulse din miinile mele. Voia sa fuga. O inlantuii in brate si-mi apropiai capul de parul ei, vorbindu-i in soapte, incercand s-o farmec, s-o rog sa nu mai plinga, sa ma ierte. Dar nu ma putui impotrivi parfumului si caldurii, si ispitelor acelui trup neatins inca de nimeni si o sarutai.
Maitreyi se zbatu si tipa, ferindu-si gura. Mi-a fost teama sa nu ne auda cineva si-i dadui drumul. Fugi din bratele mele cu un suspin care ma umili, dar nu se pta spre usa, ci spre fereastra. Acolo, la lumina felinarului din strada, o putui vedea. Ma cutremurai. Avea o cautatura stranie, desperata si plinsa, parul i se ravasise pe umeri, buzele si le muscase.
Ma privea ca pe un duh sau ca pe un nebun. Imi arata cu degetul locul unde o sarutasem, pe obraz. Nu putea vorbi, nu se putea apara. Ma apropiai, o luai in brate si o sarutai iarasi, innebunit de neintelegere, intunecat de pasiune. O sarutai pe gura si-i intilnii buzele umede, fragede si parfumate, cum niciodata n-as fi crezut ca imi va fi dat sa sarut. In cea dintii clipa se strinsera sub gura mea, incercind sa se apere, dar era atit de slaba, incit le deschise si le lasa sarutate, muscate, supte. Ii simteam sinii, o simteam toata, si se abandonase atit de decisiv trupului meu, incit avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atit de repede. Nu stiu cit a durat aceasta prima imbratisare. Am ghicit ca se sufoca, se zbate, si i-am dat drumul. S-a pravalit deodata la picioarele mele. Am crezut ca e lesinata si m-am plecat palid, s-o ajut, dar ea imi imbratisa picioarele, plingea si se ruga sa nu o mai ating, ma implora in numele Dumnezeului meu, in numele mamei mele, in numele d-nei Sen. Ma cutremurai si tacui. O lasai sa se ridice singura. Isi sterse lacrimile in fuga, isi potrivi parul, ma privi, fara s-o vad, caci eu eram in lumina palida a felinarului, iar ea la intunerec, si pleca oftind.
M-am intors in odaia mea, agitat, zeci de sentimente strabatindu-ma, chinuit si de bucuria ca este a mea, si de orgoliu, de remuscare, de teama. N-am putut face nimic pina la masa. Ma intrebam daca voi avea curajul sa o privesc in timpul mesei. Ma intrebam mai ales ce va crede despre mine, daca nu va spune ceva d-nei Sen sau lui
Lilu. Nu stiam nimic, nu credeam nimic. La masa n-a venit, dar, indata dupa aceea,
Lilu se apropie de mine si-mi spuse:
― Poeta va trimite biletul acesta.
Il deschisei cu rasuflarea oprita. Ca sa nu inteleaga nimeni, era scris in frantuzeste:
"Vous venir matin six heures en bibliothèque".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.