Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Christina - Capitolul 5 de Mircea ELIADE




Ramasi singuri, Egor si d-l Nazarie pornira spre poarta. Mersera multa vreme fara ca vreunul din ei sa scoata un cuvint. Deodata, domnul Nazarie se hotari.
- Te-ai supara mult daca te-as intreba un lucru foarte intim? Bunaoara, daca esti intr-adevar indragostit de Sanda ?
Egor ezita sa raspunda. Era mai putin surprins de intrebarea indiscreta a profesorului, cit incurcat de ras¬punsul pe care trebuia sa-l dea. Sincer vorbind, nu stia nici el daca e intr-adevar indragostit de Sanda asa cum accentuase, intrebind, d-l Nazarie. ii placea mult fata. O aventura, o dragoste chiar, asta cauta cu bucurie. Sanda se impletea mult cu arta lui, cu ambitiile sale nemartu¬risite. Ar fi fost foarte greu sa raspunda sincer.
- Vad ca sovaiesti, continua d-l Nazarie. N-as vrea sa judec altfel tacerea d-tale, sa cred ca te-au rnihnit cuvintele mele oarecum brutale Dar daca nu esti sincer indragostit de d-ra Moscu, te-as sfatui sa pleci cit de curind de-aci. Atunci as pleca si eu, as pleca, poate, chiar miine, inaintea d-tale,..
Egor se opri din mers, ca sa-si dea mai bine seama de cuvintele profesorului.
- S-a intimplat ceva atit de grav ? intreba el cu jumatate glas.
- Deocamdata, nimic. Dar nu-mi place casa asta, nu-mi place defel. E un loc blestemat. Am simtit asta din prima seara. Nu "e nimic sanatos aici. Nici macar parcul acesta artificial, parc din salcimi si ulmi pusi de mina omului
Egor incepu sa rida.
- Pina acum nu-i nimic grav, spuse el. Pot chiar sa-mi aprind o tigara in liniste
D-l Nazarie il privi cum si-o aprinde, mirat.
- Chiar tigara aceasta ar putea sa-ti atraga luarea-aminte, continua el. Ai uitat scena penibila de azi noapte?
- Aproape o uitasem. S-a intimplat insa astazi un lucru care mi-a amintit-o. Am sa-ti spun indata
- Vad ca esti indragostit si nu vrei sa pleci. Eu nu te invinuiesc de nimic. Dar mi-e teama ca va fi foarte greu, foarte greu Cel putin crezi in Dumnezeu, te rogi la Maica Domnului, iti faci cruci noaptea, inainte de culcare?


- Niciodata.
Cu atit mai rau. Ar trebui sa inveti macar asta Dar, in definitiv, ce-ai aflat d-ta atit de grav in sat?
- Mai nimic. Simt insa cum m-apasa casa asta, si eu nu ma insel niciodata. Nu-mi fac un merit din asa ceva, dar nu ma-nsel. Am trait multa vreme singur, aproape de pamint, asta inainte de a incepe sapaturile. Sint aproape, aproape fiu de taran. Tata era sergent de jandarmi in¬tr-un sat de linga Ciulnita. Nu te uita la mine ca nu mai am par in cap si sint belfer universitar. Eu simt lucrurile acestea foarte bine. Sint si eu un fel de poet ; n-am scris versuri decit in liceu, dar am ramas poet
Egor asculta uluit volubilitatea aceasta nervoasa si in¬coerenta a domnului Nazarie. Profesorul se afunda singur intr-o mare de cuvinte, de amintiri si de sentimente, din care nu izbutea sa mai iasa. La inceput, cuvintele sale erau hotarite si cumpanite. Pe nesimtite insa, un inceput de delir ii infierbinta vorbele. Si glasul era mai sugrumat, rasuflarea mai precipitata. "De ce-mi spune el mie toate astea ? Ca sa-si scuze plecarea, ca sa sio pregateasca?"
- Domnule profesor, il intrerupse Egor calm, Dumitale ti-e frica de ceva
Accentuase fara voie cuvintul, asa cum facuse, putine ceasuri inainte, vorbind Siminei. Si accentuind, simti el insusi un fior strein, absurd, slrabatindu-l de-a lungul sirei spinarii.
- Da, da, bilbii d-l Nazarie. Mi-este si frica. Dar asta n-are nici o importanta
- Eu cred ca are, spuse Egor mai mult pentru sine. Sintem oameni in toata firea si ne pierdem cumpatul Vreau sa-ti spun de la inceput ca n-am de gind sa plec. ii placu glasul lui, dur si sigur, cu care pronuntase ul¬tima fraza. Hotarirea luata ii dadu curaj si o mare incre¬dere in sine. ii facea placere sa se asculte. "in fond, nu sintem copii"
- Nu stiu in ce masura sint indragostit de domni¬soara Moscu, adauga el cu acelasi glas barbatesc, dar am venit aici sa stau o luna incheiata si voi sta. Chiar numai pentru a-mi pune nervii la incercare
Incepu sa rida, fara prea mult succes. Lucrurile pe care le spusese erau solemne.
- Bravo, tinere, vorbi d-l Nazarie infierbintat. N-as vrea sa crezi, totusi, ca mi-este atit de frica, incit sa nu mai pot judeca. Si, judecind bine lucrurile, eu nu te-as sfatui sa ramii. Adaug.: nu m-as sfatui nici pe mine, caci ramin si eu.
- Ar fi fost penibil sa plecati asa, deodata
- N-as fi fost primul musafir care pleaca dupa doua zile, spuse d-l Nazarie privind in pamint. Am aflat Iu- ' cruri triste si ciudate, tinere, in sat
- Nu-mi mai spune "tinere", il intrerupse pictorul, spune-mi Egor.
- Asa iti voi spune, se supuse d-l Nazarie zimbind. (Zimbea pentru intiia oara in noaptea aceea.) Stii, incepu el privind inca o data de jur imprejur, sa se convinga ca nu-l asculta nimeni, nu-i lucru curat" cu domnisoara Chris-tina. Domnisoara asta frumoasa nu prea si-a cinstit fami¬lia. Oamenii povestesc o groaza de lucruri
- Asa sint taranii, spuse Egor sententios.
- Eu ii cunosc mai bine, continua d-l Nazarie. Nu se nascoceste asa de usor o legenda, cu atitea amanunte odioase. Caci int intr-adevar amanunte odioase Puteai sa-ti inchipui ca fecioara asta de boieri punea pe vechil sa bata pe tarani cu biciul, in fata ei, sa-i bata pina la singe ? Si ea le smulgea camasa si cite altele Traia de altfel cu vechilul, stia tot satul asta. Si omul ala ajunsese ca o fiara, de o cruzime bolnavicioasa, neinchipuita
D-l Nazarie se opri. ii era peste putinta sa povesteasca tot ce auzise, tot ce-i soptisera oamenii la circiuma si apoi pe drum, petrecindu-l spre curte. Indeosebi amanuntul acela cu puii de gaina, carora donmisoara le sucea de vii gitul ii era peste putinta sa-l repete. Chiar daca n-ar fi putut crede tot, erau amanunte salbatece, care ii inghetasera singele in vine
-Cine ar fi crezut ! spuse Egor ginditor. Dupa chipul ei, nu banuiai in nici un caz un asemenea suflet. Dar poate nu e totul adevarat. Au trecut de-atunci trei¬zeci de ani, au mai uitat oamenii si le--au mai amestecat cu legende
- Poate in orice caz, amintirea domnisoarei Christina a ramas vie in sat. De numele ei se sperie copiii si astazi. Si apoi, moartea ei, moartea ei iti da de gindit. Caci n-au ucis-o taranii, ci vechilul cu care traia de citiva ani, te-ntrebi ce diavoli se zbateau in ea, sa aplice calea destrabalarii si a cruzimii de la 16-17 anI), si vechilul a ucis-o din gelozie. Incepusera rascoalele si
Domnul Nazarie se opri incurcat. Nu indraznea sa po¬vesteasca mai departe. I se parea' intr-adevar prea dra¬ceasca, prea inumana fapta domnisoarei.
- Nu se mai poate spune ? sopti Egor.
- Ba da, se poate Dar e infiorator. Oamenii spun ca venisera taranii de pe alte mosii si ea i-a chemat cite doi, cite doi, in iatac, sa le imparta averea. Spunea ca vrea sa-si imparta toata averea, cu acte, numai sa n-o omoare Da fapt, se lasa siluita pe rind de toti. Ea ii indemna, chiar ea. ii primea goala, pe covor doi cite doi. Pina a venit vechilul si a impuseat-o. A povestit la tot satul cum a impuscat-o, dar apoi a fost omorit si el, cind a venit armata ; o parte din oameni au fost impuscati, altii, dupa cum stii, au infundat ocna Nu s-a aflat. Dar familia, rudele, prietenii de-atunci au stiut repede.


- De necrezut, sopti Egor. isi aprinse o alta tigara. Era nervos, emotionat.
- O asemenea femeie intr-o casa lasa urme, continua domnul Nazarie. De-aia ma simteam eu apasat, nelinistit, abatut Si cind te gindesti ca nici nu i-au mai gasit corpul sa i-l ingroape, adauga domnul Nazarie dupa o scurta pauza, in care parca se intrebase daca trebuie sa martu¬riseasca si acest amanunt.
- I l-au zvirlit undeva, in vreun put parasit, spuse Egor, sau poate, cine stie, i-au dat foc
- Poate sopti d-l Nazarie pe ganduri. Desi taranii nu prea ard cadavrele
Se opri si privi de jur imprejurul lui cu incordare, cu teama. Arborii parcului ramasesera departe. Cimpul se deschidea aici, brazdat pe alocurj, inecat intr-o departare sumbra. Nu era un orizont in nici o parte ; numai o im¬pletire absurda de umbre.
- Nu e locul cel mai nemerit ca sa vorbim despre "cadavre", spuse Egor.
D-l Nazarie isi viri miinele in buzunare, nervos. Parca nici nu auzise observatia lui Egor. Urmarea un gind sau poate sovaia sa-si completeze destainuirile. inghitea aerul dupa obiceiul lui, cu gura larg deschisa, cu fruntea ras¬turnata. Ce bine se simtea insa, in noaptea aceasta ra¬coroasa, fara arbori in jurul lui, fara luna deasupra
- E, in orice caz ciudata disparitia domnisoarei Christina, incepu d-l Nazarie. Oamenii spun ca s-a facut strigoi.
Vorbise foarte firesc, fara nici o tremurare in glas. Privea inca in sus, spre cer. Egor se stapini, incercind sa zimbeasca.
- Sper ca nu crezi si d-ta acelasi lucru, vorbi el cu oarecare ironie in glas.
- Nu mi-am pus niciodata asemenea probleme, ras¬punse d-l Nazarie. Nu stiu daca trebuie sau nu sa cred intr-o grozavie ca asta de fapt, nici nu intereseaza
Egor se grabi sa-l ajute.
- Si eu gindesc acelasi lucru, spuse el.
Isi dadea seama ca minte, ca spune cu totul altceva decit ar fi vrut sa spuna, dar simtea ca, intr-un asemenea ceas, trebuie sa creada acelasi lucru ca d-l Nazarie.
- Nu este insa mai putin adevarat ca toate intim-plarile acestea au schimbat si casa, si familia Moscu, adauga d-l Nazarie. Nu ma simt bine acolo Poate ca tot ce ti-am spus acum sint numai scornirile satului, dar eu simt acelasi lucru, pe mine ma apasa ceva, acolo" si intinse bratul spre parc. I se paru in acea clipa ca vede atitea lucruri inspaimintatoare, incit incepu din nou sa vorbeasca, mai repede, mai precipitat, rasuflind din piept.
"il cuprinde frica", isi dete seama Egor. Se mira de luciditatea lui ; sta atit de aproape de d-l Nazarie, de un om pe care il cuprinde iar groaza si-l priveste cu destula seninatate, il poate analiza chiar. Nu cuteza totusi sa pri¬veasca spre parc. Bratul intins, o clipa, al d-lui Nazarie il infiorase mai mult decit toate cuvintele lui inspaimintate. Poate ca vede si el ceva acolo, gindea Egor ; poate ca vede acelasi lucru ca si Simina Si cu toate acestea, era inca lucid ; doar o foarte usoara neliniste ii infiora sufletul.
- N-ar trebui sa-ti fie frica ! spuse deodata, intre-rupind efuziunea d-lui Nazarie. Nu te mai uita intr-acolo, spre casa
D-l Nazarie nu voia sau nu putea sa-l asculte. Rama¬sese cu ochii atintiti spre parc. Privea cu toata faptura crispata, astepta
- Si cu toate acestea vine ceva de-acolo, spuse el.
Intoarse capul si Egor. Umbra parcului ii aparu deo¬data, departata, deasa. Nu era nimic intr-acolo. Nu se vedea nimic ; numai o sclipire mizera spre stinga, unde se aflau casele.
- Nu vine nimeni, rosti el imbarbatat. in acea clipa, auzi un urlet care ii ingheta singele in vine. Un urlet de ciine innebunit ; lugubru, infernal. Geamatele se auzira apoi foarte aproape. Si un zgomot surd, de fiara alergata, cu rasuflarea aprinsa. Din intunerec, li se zvirli intre picioare un ciine mare, sur, cu urechile pleostite, tremurind si chelalaind. Se trinti la picioare gu-durindu-se, lipindu-si capul de gleznele lor, lingindu-le miinile, suspinind. La rastimpuri, se ridica din tarina si incepea sa urle. Acelasi urlet de groaza, neinteles.
- S-a speriat si el, sopti Egor, mingiindu-l. S-a spe¬riat si el, saracul
Dar ii facea bine sa-l simta aici, alaturi de picioarele lui - un animal cald, viu, puternic. ii facea bine, in cimpul acesta deschis din toate partile - si inchis iarasi, departe, de roata aburie a rnargenilor.
Egor visa in acea noapte unul din obisnuitele lui vi¬suri, neinteresante si foarte putin dramatice. Prieteni din studentie, rude, calatorii fara rost, dialoguri fara nici o logica. De asta data, se visa undeva intr-un oras din Franta, intr-o camera streina, ascuitind - rezemat de usa - convorbirea intre un profesor de al lui si alt tinar, necunoscut.
Se vorbea despre o expozitie recenta de pictura si despre lazi.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.