D-l Nazarie deschise cu multa bagare de seama usa. Gasi pe salita o lampa cu gaz, cu flacara scazuta. O desŽprinse din perete si incepu sa paseasca atent, silindu-se sa nu faca zgomot. Podelele de lemn, vopsite visiniu, trosŽneau totusi, chiar si acolo unde erau acoperite cu covoare.
"Ce Dumnezeu ne-au dat camere atit de departate !" isi spuse, putin enervat, d-l Nazarie. Nu-i era frica, dar avea mult de umblat pina la camera lui Egor ; trebuia sa treaca prin fata multor usi, fara sa stie daca se afla cineva in camera, daca deranjeaza pe cineva. Pe de alta parta caŽmerele acelea - daca ar fi fost intr-adevar goale - ar fi dat un aer pustiu coridorului; lucru la care d-l NazaŽrie nici nu voi sa se gindeasca.
Odaia lui Egor se afla tocmai la capat. Ciocani de citeva ori, cu bucurie.
- Nadajduiesc ca nu te deranjez prea mult, spuse deschizind usa. Nu mi-e deloc somn
- Nici mie, raspunse Egor, ridicindu-se de pe canaŽpea.
Era o odaie mare, spatioasa, cu un balcon care se desŽchidea in parc. Patul, de lemn vechi, era asezat intr-un colt. Un dulap, un lavoar, o canapea, un birou elegant, doua scaune si un chaise-longue alcatuiau restul mobilei. Odaia era totusi atit de mare, incit parea simplu mobilata. Obiectele se aflau prea departate unele de altele. Te puŽteai misca in voie.
- imi face o deosebita placere, adauga Egor. Ma inŽtrebam cu ce sa-mi omor insomnia. Nu prea mi-am adus carti. Credeam ca am sa lucrez mult ziua Isi lasa gindul nespus : "credeam, mai ales, ca serile le voi putea petrece cu Sanda"
- E prima noapte cind ma urc atit de devreme in camera mea, continua Egor. Pina acum, ramineam tirziu de tot in parc ; erau multi invitati, mult tineret. Dar cred ca o oboseau prea mult pe d-na Moscu D-voastra nu fuŽmati ? intreba indreptindu-se cu tabachera deschisa spre d-l Nazarie.
- Multumesc, nu. Dar voiam sa te intreb, toate caŽmerele astea de linga noi sint nelocuite ?
- Asa cred, raspunse zimbind Egor. Aici au stat muŽsafirii ; un etaj intreg pentru musafiri. Si jos cred ca tot goale sint camerele. D-na Moscu locuieste in cealalta parte a casei, cu domnisoarele
Eamase pe ginduri. isi aprinsese tigara si se aseza pe scaun in fata profesorului. Tacura amindoi.
- Splendida noapte ! spuse tirziu d-l Nazarie, ridicind fruntea spre balcon.
Din intunerec se desprindeau acum contururi mari, inca nesigure, de arbori. Egor intoarse si el capul. intr-adevar, splendida noapte. Dar sa spui "noapte buna" oaspetilor de la 9 jumatate si sa te retragi o data cu mama, ca o feŽtita cuminte
- Daca stai mult timp nemiscat, adauga d-l Nazarie, si aspiri lent, fara sa te grabesti, simti Dunarea Eu o simt
- Trebuie sa fie totusi foarte departe, spuse Egor.
- Vreo treizeci de kilometri. Poate mai putin. Dar e aceeasi noapte, asta o simti repede
D-l Nazarie se ridica si se apropie de balcon. Nu, n-are sa fie luna decit peste citeva zile, isi dete seama indata ce se lovi de intunerec.
- Este si acelasi vazduh, adauga el rasturnindu-si inŽcet capul si sorbind aerul cu toata gura. D-ta n-ai stat pe linga Dunare pesemne. Altminteri, rareori se-ntimpla sa-ti scape mireasma aceasta. Eu simt Dunarea si pe Baragan.
Celalalt incepu sa rida.
- Nu e prea mult spus, pe Baragan ?!
- Nu, nu, explica d-l Nazarie. Caci nu e un miros de apa, nu e un vazduh umed. E mai mult un miros linced, care aduce cu lutul si cu unele plante cu scaieti
- E destul de vag, il intrerupse Egor zimbind.
- Dar il recunosti repede, oriunde te-ai afla, continua d-l Nazarie. Uneori ti se pare ca au putrezit foarte deŽparte paduri intregi, ca sa-ti poata aduce vintul un aseŽmenea miros complex si elementar totodata. Odinioara erau paduri pe aproape. Era Teleormanul.
- Si parcul acesta pare a fi batrin, spuse Egor intinzind bratul peste balcon.
D-l Nazarie il privi blind, fara sa-si poata ascunde un zimbet dispretuitor.
- Tot ce vezi d-ta aici, vorbi el, n-are mai mult de o suta de ani. Salcimi Arbore de om sarac. Daca vezi pe ici, pe colo, cite un ulm. Incepu sa vorbeasca pasionat despre paduri si arbori.
- Sa nu te miri, spuse deodata, intrerupindu-si disŽcursul si punindu-si mina pe umarul lui Egor. A trebuit sa invat toate acestea de la oameni, din carti, de la invatati, cum s-a putut. Pentru sapaturi, se-ntelege ; trebuia sa stiu pina in ce loc se puteau aseza oamenii mei, scitii, getii si cei care-au mai fost
- Pe aici probabil nu prea se gasesc urme, spuse Egor, incercind sa abata discutia catre preistorie.
- S-ar putea gasi si pe aici, vorbi modest d-l Naza-rie. Pe undeva tot au fost drumri, chiar si. sate in marŽginea padurilor. Prin apropierea vailor, mai ales Dar, oricum, locurile unde au fost paduri sute de ani de-a rindul sint locuri vrajite. Asta e adevarat
Se opri si incepu sa soarba iar aerul, plecindu-si incet intreg trupul peste balcon, in noapte.
- Ce bucurie imi face de cite ori recunosc Dunarea, chiar prin locurile acestea, continua el cu un glas mai scaŽzut. E o alta vraja, o vraja usor da primit, care nu te speŽrie. Oamenii de linga fluvii sint si mai intelepti, si mai curajosi ; aventura a plecat si de aici,. nu numai de pe tarmul marilor Dar, vezi d-ta, padurea te sperie, te inŽnebuneste
Egor incepu sa rida. Facu un pas in odaie. Lumina lampii ii cuprinse din nou intreaga figura.
- Fireste, nu e greu de inteles, continua d-l Nazarie. Padurea te sperie chiar pe d-ta, care esti tinar luminat, fara superstitii. E o groaza de care nu scapa nimeni. Prea multe vieti vegetale si prea seamana mult arborii batrini cu oamenii, cu trupuri omenesti mai ales
- Sa nu crezi ca m-am departat de fereastra pentru ca mi-a fost frica, spuse Egor. M-am departat pentru ca voiam sa-mi aprind o tigara. Acum viu din nou linga d-ta
- Nu e nevoie. Te cred. Nu-ti poate fi frica chiar de un parc de salcimi, spuse d-l Nazaria intorcindu-se in camera si asszindu-se pe canapea. Dar ce ti-am spus eu e adevarat. Daca n-ar fi fost Dunarea, oamenii din partile acestea ar fi innebunit. Oamenii de acum doua-trei mii de ani, se-ntelege
Egor il privea eu multa mirare. "E din ce in ce mai interesant profesorul. inca doua ceasuri, si-mi va recita poezii cu capete de morti"
- Uitam sa te intreb, incepu din nou d-l Nazarie.
Cunosti de mult pe gazda noastra ?
- Cunosc numai pe duduia Sanda si inca nu prea de mult, de vreo doi ani. Avem citiva prieteni comuni. Pe d-na Moscu am cunoscut-o numai cind am venit aici, acum citeva zile.
- Mi se pare foarte obosita, spuse d-l Nazarie. Egor clatina din cap. Era totusi amuzanta seriozitatea cu care vorbea profesorul ; parca i-ar fi comunicat o taina, o observatie pe care numai el ar fi putut-o face. "Imi spune asta tocmai mie, care ma trudesc de atitea zile sa-i memorez zimbetul"
- Eu am cazut aici oarecum din intimplate, adauga d-l Nazarie. Am fost invitat prin prefect ; pare a fi un prieten vechi al familiei. Dar am inceput sa ma simt prost; oare nu-i deranjam noi ?! Am impresia ca d-na Moscu e destul de bolnava
Egor vorbi ca si cum s-ar fi scuzat : nici el n-a voit sa ramina mai mult, dindu-si seama din prima zi cit de oboŽsita e gazda. Dar ceilalti musafiri nu pareau prea impreŽsionati de slabiciunea d-nei Moscu. Poate o cunosteau mai demult si se obisnuisera cu ea. Sau poate nici boala nu e atit de grava ; citeodata, mai ales dimineata, d-na Moscu urmareste cu vioiciune orice discutie.
- Parca puterile ei se duc o data cu ale soarelui, adauga Egor cu oarecare solemnitate, dupa o scurta pauza. Seara e foarte obosita ; uneori cade intr-o letargia cu atit mai stranie, cu cit isi pastreaza acelasi zimbet si chiar aceeasi masca.
D-l Nazarie vedea foarte clar ochii ei larg deschisi, cu pupilele reci, inteligente ; vedea de asemenea zimbetul care ii lumina toata fata si care te putea pacali atit de bine. Nu, pictorul se insala vorbind de masca d-nei Moscu; nu e o masca, e o figura vie, concentrata, foarte atenta chiar; in orice caz, zimbetul o face prezenta, ca si cum te-ar asŽculta cu toata fiinta, ar fi vrajita de cuvintele pe care le rostesti. La inceput, o asemenea atentie aproape te intiŽmideaza, te face sa rosesti. iti dai insa repede ssama ca n-a ascultat nimic, ca poate nici nu ti-a auzit cuvintele. Ti-a urmarit tot timpul gesturile, buzele ti le-a vazut vorbind si stie cind sa te intrerupa.
- Asta e extraordinar ! spuse d-l Nazarie continuindu-si gindul. Stie cind sa te intrerupa, cind sa-ti spuna cite un cuvint, ca sa-ti aminteasca de ea, sa nu te turbure din cale-afara tacerea ei
Egor il asculta cu mai multa mirare ca la inceput. inca nu se obisnuise sa-l socoteasca prea inteligent si cu atit mai putin sensibil. "Are virtuti de artist, isi spuse. Si cu toate acestea e atit de timid, atit de necioplit"
-Nu cumva exageram putin ? intreba el, ridicindu-se de pe scaun si incepind si se plimbe prin odaie. Poate ca nu e decat o extenuare cronica, daca exista cumva un asemenea termen.
-Nu exista, spuse d-l Nazarie, dind fara sa vrea cuvintelor o nuanta ironica. O extenuare cronica, asta ar insemna o moarte oprita pe loc
Nu-i placura ultimele cuvinte si se ridicap si el de pe canapea, incercand sa se plimba. Simti aceeasi sudoare rece in spate. Privi incruntat spre canapea, ca si cum ar fi vrut sa se convinga de realitatea ei modesta, de indiferenta ei fizica. O privi incruntat, furios mai mult pe sine, pe nervii sai cu inchipuiri copilaresti.
-In orice caz, vorbi Egor la capatul celalalt al camerei, exageram si noi, sintem prea sensibili. Nu vezi cum se poarta cu ea copiii, mai ales fetita cea mica?
Se opri langa usa, de parca ar fi ascultat ceva. Vreo sluga care incearca usile, sa vada daca sunt incuiate sau cauta ceva pe coridor. Cu pas atent, usor si cu atat mai plicticos cu cit mai mult il ghicesti decit il auzi. Acum o foarte usoara trosnitura de podea, si apoi astepti, si nu se mai aude nimic, citeva clipe, citeva clipe foarte lungi. Sluga paseste cu rasuflarea tinuta, in virful picioarelor, sa nu te trezeasca din somn. "Tarani idioti, isi spuse Egor exasperat ca zgomotul pierise, mai bine ar calca de-a binelea, sa-l auzi tot timpul."
-Mi s-a parut ca umbla cineva pe coridor, vorbi Egor incepind iar sa se plimbe. Maine am sa pun la usa mea un anunt: "Rog calcati cu toata talpa pe coridor."Altminteri te enerveaza; parca ai astepta sa te calce hotiiE drept ca hotii n-ar patrunde atit de usor pana aici, adauga el rizind. Dar, oricum e enervant
D-l Nazarie se apropiase de balcon. Isi apleca din nou capul in intuneric.
-Noptile au ramas tot atat de calde, spuse Egor. Am fi putut sta in parc in loc sa ne inchidem aici.
Observa ca profesorul nu-i raspunde si se trase incet in camera. "E ginditor, filozofeaza poate despre Dunare, isi spuse Egor inveselit deodata. Dar in fond ce afirma el nu e lipsit de o oarecare logica; un fluviu, o apa mare, cu malurile largi, primitoare". Vazu in aceea clipa cit e de frumoasa Dunarea, cit e ea de sigura, de barbateasca. Ar fi vrut sa fie departe, pe puntea unui yacht care sa suie incet apele fluviului, intins pe un chaise-longue, ascultind radio sau inconjurat de oameni tineri. Te plictisesti repede fara tineret, fara ygomote in jurul tau. Viata, prezenta, fara asta Intoarse capul, enervat. I se parea ca nu e singur in odaie, ca il priveste cineva insistent; simtise cu precizie sfredelul unei priviri inapoia lui si asemenea senzatii il plictiseau intotdeauna. Si cu toate cestea era singur. Profesorul intirzia pe balcon. "Putin cam nepoliticos din partea lui, se mira Egor. Sau poate nu se simte bine si ar trebui sa-i spun ceva, sa-l ajut". Facu citiva pasi spre balcon. D-l Nazarie il intimpina cu un obraz luminat.
-Ma ierti ca am ramas afara, spuse. Mi-era teama sa nu ametesc, incep sa cred ca sint intr-adevar obosit. Locurile astea nu-mi priesc
-Poate nu-mi priesc nici mie, vorbi rizind Egor. Dar asta n-are nici o importanta. Important e faptul ca nu-ti pot oferi nimic, decit un coniac.
-Altadata te-as fi refuzat. Astazi insa, trebuie sa gasesc ceva impotriva cafelei pe care am baut-o din nebagare de seama. Daca imi pierd noaptea cu insomnie, miine nu mai sunt bun de nimic
Egor deschise trusa de calatorie, scoase la iveala o sticla de curind inceputa si alese din dulap doua pahare mari de apa. Turna cu grija un deget de coniac, pe fund.
-Nadajduiesc ca asta aduce somn, spuse domnul Nazarie, golind dintr-o sorbitura paharul.
Isi apuca apoi fata in palme si incepu sa si-o frece, parca ar fi fost strivita. L-a baut ca pe tuica, gindi Egor. El incepu sa soarba coniacul cu multa desfatare. Alcoolul adusese o alta atmosfera in camera: cordiala, baieteasca, stenica. Nu mai simtea nici o privire streina acum. Se asezase comod pe scaun si mirosea aburul nevazut din gura paharului. Un miros binecunoscut, care ii amintea de atitea ceasuri luminoase, confortabile, petrecute cu prietenii sau cu anumite femei. "E bine venit alcoolul", isi spuse el.
-Ia da-mi o tigara, se ruga in clipa aceea profesorul, inca rosu si sugrumat. Poate sa am mai mult noroc.
Fuma, intr-adevar cu oarecare izbinda. Egor umplu din nou paharele. Se simtea mult mai bine dispus, cu pofta de palavrageala. "Daca ar fi fost si Sanda, daca ar fi avut putina imginatie Ce bine am fi petrecut stind la taifas pr o noapte ca asta, cu un om amuzant ca profesorul, cu o sticla de coniac alaturi. In fond de asta vine omul la tara sa se asculte mai bine unul pe altul. La Bucuresti, nu te asculta nimeni".
- Pe asta sa-l bei fara graba, domnule profesor, glumi Egor.
Avea pofta de vorba, de marturisiri.
- Am uitat sa te intreb cum faci descoperirile arŽheologice, spuse el.
- Simplu, incepu profesorul, foarte simplu
Dar se opri, sugrumat. Se privira o clipa in ochi, adinc, fiecare incercand sa inteleaga daca si celalalt a simtit acelasi lucru, acelasi inceput de groaza si apoi apucara aproape deodata paharele cu coniac si le sorbira dintr-o inghititura. Profesorul nu-si mai strivi fata in palme. Dimpotriva, de data aceasta alcoolul ii facuse bine. Nu cuteza totusi sa-l intrebe pe Egor ; ghicise din privirile lui ca avusese aceeasi penibila impresie, aceeasi dezgustaŽtoare groaza. Sa simti cum cineva se apropie de tine si se pregateste sa te asculte, cineva pe care nu-l vezi, dar a carui prescenta o simti in bataia singelui si o recunosti in sclipirea ochilor vecinului tau
Amindoi se pregatira sa vorbeasca despre altceva. Egor cauta repede un subiect, un pretext. Ceva foarte departe de camera aceasta, de ceasul de fata. Citeva clipe, mintea nu putea descoperi nimic. Intepenise. Si nici maŽcar nu ii era frica. Atunci, simtise ceva care nu se putea asemana cu nimic. Un dezgust monstruos, amestecat cu groaza. Citeva clipe numai. A fost destul sa puna mina pe pahar si sa goleasca deodata un deget de coniac pentru ca totul sa se limpezeasca.
- Ati fost vreodata la Marsilia ? intreba el brusc, apucind sticla si turnind din nou in pahare.
- Am fost, cam demult, raspunse repede profesorul, imediat dupa razboi. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci
- Este acolo un bar, chiar linga hotelul Savoy, conŽtinua volubil Egor, ii spune L'étoile marine. Imi aduc foarte bine aminte, asa ii spune. Acolo e obiceiul ca, daca iti place coniacul, sa incepi sa cinti
- Excelenta idee ! spuse profesorul. Dar eu n-am voce
Egor il privi cu dispret : "Ii e frica sa cinte, ii e rusine." Duse paharul la nari si il mirosi cu putere. Sorbi o inghiŽtitura, apoi isi apleca putin capul pe spate si incepu, taraganat:
Les viellles de notre pays
Ne sont pas vieilles moroses,
Elle portent des bonnets roses:
