Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Christina - Capitolul 19 de Mircea ELIADE




Se opri in fata unei ferestre, sa priveasca focul. FlaŽcarile amenintau sa se intinda si la coperisul caselor vechi.
Oamenii se adunau neincetat. "Au inceput sa vina si din satele vecine", isi spuse Egor. Era inca foarte turbuŽrat. Se auzeau loviturile de topor din odaia Christinei. Pe coridor, se indeseau oamenii; strabatea pretutindeni rasuflarea lor adinca, mirosul camesilor lor, zvicnirea ametita a singelui. "Numai de n-ar incepe jaful" se cuŽtremura Egor gindind. ii fu greu sa ajunga pina in odaia Sandei. Fata zacea inca amortita, cu obrazul palid si ochii inchisi. Erau multe femei in jurul patului. il vazu pe doctor intr-un colt, conŽcentrat, stringind in amindoua miinile teava pustii. Linga perna Sandei, o batrina descinta. si vazui un zbirc ros, Voia singele sa i-l beie, Zilele sa i le ieie. Ba nici zilele n-ai sa i le iei, Nici singele n-ai sa i-l bei, Ca eu cu acul oi descinta, Cu matura oi matura. In trestie l-oi baga, Si-n Dunare l-oi arunca Si Sanda de-acu o raminea Curata .'
Sanda parca se auzi chemata din adincul somnului ei, caci se rasuci in pat, zbatindu-se. Batrina ii apuca mina si i-o strivi de muchea rece a unui cutit. Fata incepu sa geama. Egor isi prinse timplele in- palme si inchise ochii. De unde veneau zgomotele acelea surde si nelamurite, de surpare departata ? Parca gemeau temeliile casei, parca tipau aripi mari de lemn, despicate. Un zvon turbure, somnoros, ca un vaiet neintrerupt, ineca vazduhul. in odaie aerul era mai apasator. Somnul Sandei era atit de apropiat da fnonrte, incit Egor se repezi spre doctor si-l scutura, infiorat.
- De ce nu se desteapta ? ! intreba el.
Doctorul il privi lung, mirat, dojenitor. Parca nu-i venea sa creada ca Egor nu intelege un lucru atit de simplu, atit de grav.
- N-a murit inca strigoiul, sopti el foarte solemn. In clipa aceea, d-l Nazarie se apropie de Egor.
- Vino afara, ca oamenii si-au pierdut capul Vor sa darime tot! intr-adevar, din coridor se auzeau mai pline loviturile si surparea. La rastimpuri, un geam spart isi inalta tipaŽtul printre zgomotele surde, grele, infundate.


- Trebuie sa le spui ceva ! vorbi din nou d-l Nazarie, au pustiit citeva odai! Ai sa fii tras la raspundere miine dimineata!
Egor isi prinse iar timplele in palme si inchise ochii, incepea sa i se turbure gindurile, sa i se risipeasca vointa.
- E mai bine asa, spuse el tirziu, e mai bine sa daŽrime tot !
D-l Nazarie il scutura, inspaimantat si el de slabiciuŽnea lui Egor.
- Esti nebun ! urla, nu-ti dai seama ce faci ! E zesŽtrea Sandei aici !
Egor paru ca isi vine in fire. incruntat, cu pumnii strinsi, se repezi intre oameni.
- Inapoi toti ! incepu sa strige. inapoi, ca vin janŽdarmii
Isi facu loc cu greutate pina aproape de iatacul Chris-tinei. Nu se mai cunostea nimic. Ferestrele fusesera preŽtutindeni sparte, zidul gaurit, mobila strivita.
- Inapoi ! Inapoi ! urla Egor deznadajduit. Au venit jandarmii ! A venit regimentul !
Jaful se potolea, incet, obosit. Nimeni nu ascultase poŽrunca lui Egor. Se raspindise insa zvonul ca moare domŽnisoara Sanda, si oamenii incepura sa dea inapoi, sfiosi, in curtea plina, coborau pilcuri-pilcuri - prafuiti de var, minjiti de funingine, cu parul cazut in ochi. Cei de afara ramasesera tacuti, infiorati.
- Vino cu mine ! ii spuse Egor d-lui Nazarie.
Parea din nou nervos, nerabdator ; glasul ii era uscat.
- De ce nu se mai termina noaptea asta ? ! exclama el ridicind fruntea spre cer. Nici nu mai stiu de cind n-am mai vazut lumina de zi
Departe, nevazute inca, se apropiau zorile. Vazduhul era rece, limpede, impietrit. Stelele pierisera sub bataia flacarilor. Egor luase de la un taran o lampa cu gaz si o purta cu grija, nu cumva sa se stinga pe drum. inainta hotarit, ginditor. Vazindu-l ca se-ndreapta spre grajduri, d-l Nazarie se inspaiminta.
- Ce vrei sa faci ? il intreba, sugrumat.
Ii era teama, departindu-se atit de mult de oameni, de lumina focului. ii era teama, caci lesinul lung al Sandei ii amintea necontenit de puterea vrajilor.
Egor nu-i raspunse. Grabea pasul spre grajdul vechi. Era foarte intunerec aici si lampa rotunjea o lumina treŽmuratoare, sfioasa. Departe, se vedea pojarul inalt deaŽsupra caselor boieresti. Cind Egor deschise poarta grajŽdului si facu primul pas inauntru, d-l Nazarie incepu sa inteleaga. il cuprinse, mai rece, frica. Nu cuteza sa ridice ochii. Egor se-ndrepta de-a dreptul spre fundul grajduŽlui. Radvanul domnisoarei Christina era la locul lui, neŽmiscat.
- Acesta e ? intreba Egor, inaltind lampa ca sa poata vedea mai bine d-l Nazarie.
Profesorul clatina din cap, palid. Era aceeasi caleasca veche, adormita ; intocmai asa cum o vazuse, citeva ceaŽsuri in urma, pe aleea principala, asteptind pasul usor al domnisoarei Christina.
- Si totusi usa a fost inchisa, sopti Egor zimbind. Avea un zimbet ratacit si glasul ii era nesigur, turŽburat. D-l Nazarie privea in jos.
- Sa plecam de aici, spuse el. Cine stie ce se-ntimpla in casa
Dar Egor parea ca se gindeste in cu totul alta parte. Ca si cum nu l-ar fi auzit, el continua sa priveasca la luŽmina murdara a lampii pernele de piele veche si jupuita ale radvanului. A fost, asadar, adevarat; domnisoara ChrisŽtina a venit, adevarata Parca ii zarea din nou trupul ei nefiresc pe pernele trasurii. Ce ciudat, se simte inca in aer parfumul de violete !
- Haide, Egor ! vorbi d-l Nazarie nerabdator.
Se vor adeveri, asadar, toate, pina la urma, gindea Egor. Pleca fruntea, obosit. isi aminti de prima lui intilnire cu radvanul domnisoarei Christina.
- Ce ciudat, vorbi el deodata, ce ciudat ca nimeni n-a vazut inca pe Simina !
Pornira spre usa. D-l Nazarie se grabea, temin-du-se sa-si intoarca privirile.
- intr-adevar, n-am mai vazut-o de atunci, de cind a luat casa foc, spuse el. S-o fi ascuns pe undeva
- Stiu eu unde s-o gasesc, sopti zimbind Egor. Stiu eu unde se ascunde vrajitoarea
Si, cu toate acestea, ce nefireasca deznadejde ii frin-gea inima ; ca si cum s-ar fi trezit deodata singur, blesŽtemat, fara putinta de a mai iesi din cercul de foc al vrajii, de a-si putea indupleca ursita
Doctorul iesise din camera Sandei. Ramasesera acolo numai femeile si d-na Moscu, pe care o purtasera in brate citiva tarani cuviinciosi. Doctorul astepta in curte, alaŽturi de multime, sfirsiiul focului. Nu mai gindea nimic si nici nu-si amintea macar de cind se trezise in istovirea aceasta placuta, in calda lui vacuitate. Se mira vazind ca Egor apare din nou intre oameni si le cere din nou sa-l urmeze. Nu-l auzi vorbind ; ii vazu numai bratele ridiŽcate, obrazul intunecat. Un grup de tarani porni dupa Egor, fara graba, strinsi unul intr-altul, cu privirile pleŽcate. Doctorul ii urma. in frunte, cineva purta o facla. Egor avea inca lampa cu gaz, pe care o tinea aproape de piept, cu mina stinga. in mina dreapta, stringea un drug subtire de fier.
- Lasati-ma pe mine sa cobor intii, vorbi el ajungind Ia gura pivnitei. Asteptati aici si cind m-oti auzi strigind, sariti si voi
D-l Nazarie voi sa-l opreasca. Ochii ii erau arsi de neŽsomn, de febra. Degetele ii tremurau, asa cum se infipse-sera in bratul lui Egor.
- Esti nebun sa te cobori singur ? ! urla el.
Egor il privi ratacit. De unde avusese puterea sa coŽmande totusi oamenilor cu atita dirzenie ? se mira d-l Nazarie. Caci ochii lui Egor tradau o imensa oboseala si delirul se ghicea in pupilele turburi, in buzele intepenite si uscate.
- Pe d-ta te iau, ii spuse el profesorului. Dar trebuie sa ai o bucata de fier in mina Sa ne aparam, adauga el in soapta. ' ( incepura sa coboare treptele pivnitei. Oamenii ramaŽsesera afara, cu rasuflarea incetinita, adunati laolalta, simtindu-se inca teferi si vii pentru ca se simteau strinsi unul linga altul. inainte de a se pierde in gura neagra a pivnitei, Egor mai arunca o ultima privire afara. Cerul parca incepuse sa se abureasca, departe.
- Se face curind ziua, spuse Egor intoreind capul spre d-i Nazarie.
Zimbea. Cobori destul de repede treptele reci, pastrindu-si emotionat lampa aproape de piept.
D-l Nazarie il urma de aproape. Cind simti nisipul umed sub talpi, tresari si incerca sa patrunda intunerecul. Nu se zarea nimic, decit peretele de linga care alunecau ei luminati numai de bataia tremuratoare a lampii. Egor inainta fara sovaire, de-a dreptul spre fundul pivnitei. Cu cit patrundeau mai departe, cu atit se pierdea zvonul inŽcendiului si rabufneala zidurilor.
Tacerea stapinea din nou aici, sub pamint.
- Ti-e frica ? intreba deodata Egor pe d-l Nazarie, luminindu-i fata.
Profesorul clipi des, orbit. Ce se intimpla cu el, ce ginduri nebunesti rasar in mintea lui Egor ?
- Nu mi-e frica, vorbi d-i Nazarie, caci ani la mine si fier, si o cruce Si apoi, in curind se face ziua Nu se mai poate intimpla nimic atunci
Egor nu raspunse. Porni mai departe, incruntat, sal-tindu-si in mina dreapta drugul de fier. Intrau acum in a doua incapere. Egor recunostea cu infiorare drumul. Prin-tr-o ferestruica, razbea de sus o foarte usoara umbra singerie. ,,Trecem din nou prin dreptul focului", gindi d-l Nazarie. Se auzeau totusi prea putine zgomote de afara. Bolta grea si zidurile reci sugrumau zvonurile, impietreau glasurile.


- Vezi ceva inainte, acolo ?! intreba in soapta Egor oprindu-se si aratind cu lampa intinsa un colt de intunerec.
- Nu se vede nimic, raspunse d-l Nazarie.
- Si, cu toate acestea, acolo e, vorbi din nou Egor, mai indirjit.
Porni cu pasul mare, hotarit. Lumina incepu sa treŽmure. Si aerul era aici mai apasator, mai umed. Zidurile pareau de scrum si deasupra capetelor cobora foarte aproape, strivindu-i, bolta imnbatrinita.
Gasira pe Simina intinsa cu tot trupul pe pamintul moale si zgiriat. Nici nu auzi pasii celor doi barbati si lumina lampii parea ca n-o desteapta din jalea ei impieŽtrita. Egor incepu sa tremure, apropiindu-se de trupul mic si sfisiat al Siminei.
- Ea e aici, nu e asa? sopti, scuturind umarul SimiŽnei.
Fetita intoarse capul si-l privi fara uimire, ca si cum nu l-ar fi recunoscut. Nu-i raspunse. Ramase tot atit de aproape de pamintul pe care il scormonise zadarnic cu unghiile, de care isi lipise cu atita incordare urechea, asteptind. Miinele ii erau insingerate, pulpele murdare roŽchia patata cu citeva frunze pe care le strivise in alergare, in desele ei alunecari din noapte.
- Degeaba o mai astepti, Simina, vorbi din nou Egor, aspru. Chiristina a murit o data, demult, si acum are sa moara de-a binelea !
Se repezi cu furie spre fetita, o ridica brutal de pe pa-mint si o scutura in brate.
- Desteapta-te ! Christina se duce acum in Iadul ei si stirvul i-l vor arde focurile Iadului !
O ciudata turburare il cuprinse rostind cuvintele acesŽtea. Fetita ii atirna moale in brate. Ochii ei pareau de sticla, si-l priveau rataciti. isi muscase buzele pina la singe. Egor incepu sa se framinte, "Trebuie sa ma hotarasc acum, reŽpede, isi spunea el infiorat. Trebuie sa ma hotarasc, ca sa-i mintui pe toti"
- Tine-o in brate si fa-ti cruce ! spuse el d-lui Nazarie dindu-i trupul vlaguit al Siminei.
D-l Nazarie isi facu o cruce mare, apoi incepu sa murŽmure o rugaciune nestiuta. Egor se apropie de locul pe care zacuse Simina, il privi scrutator, parca s-ar fi trudit sa-l patrunda, sa-i ghiceasca intunecata comoara pe care o pasŽtra impotriva firii. Apuca apoi puternic drugul de fier si-l apasa cu toata greutatea. Broboane reci de sudoare ii acoŽpereau fruntea.
- Aici e inima ei, Simina ?! o intreba, fara sa intoarca capul.
Fetita il privi aiurita. incepu sa se zbata in bratele proŽfesorului. Egor scoase fierul, care patrunsese numai pe jumatate, si-l infipse alaturi, cu o mai indirjita furie.
- Aici este ? intreba ei din nou, sugrumat.
Simina se infiora. Trupul i se intepenise brusc, in braŽtele d-lui Nazarie, si pupilele i se rasturnara spre frunte. Egor simti ca ii tremura bratul cu care apasa. "Am nemerit acum", gindi el salbaticit. isi lasa toata greutatea pe drug, urlind, stringind pleoapele. Simtea cum fierul paŽtrunde in carne si cum palpita drugul despicind. Tremura, caci strapungerea aceasta inceata il cufunda alene in delir, intr-o inspaimintata nebunie. Auzi ca in vis strigatele Siminei. I se paru ca d-l Nazarie se-ndreapta spre el, ca sa-l opreasca, si atunci se indirji si mai mult, cazu in geŽnunchi, apasa cu ultimele puteri, desi fierul ii ranea miinile, ii lovea oasele pumnilor. Mai adine, mai departe, pina in inima ei, pina in miezul vietii ei vrajite !
Deodata, o dureroasa ineintare il cuprinse. Recunoscu cu uimire zidurile camerei lui, zari patul pe care sta trintit si sticla cu coniac pe masuta. Mirosea din nou a violete. Si auzi, ca intr-un cintec, cuvintele de demult :
Si ochii mari si grei ma dor,
Privirea ta ma arde
Unde pierisera, deodata, Simina si d-l Nazarie, si ziduŽrile de scrum ale pivnitei ?! Auzi un glas foarte deparŽtat si trist strigindu-l. ,;
- Egor ! Egor !
Intoarse ochii. Nu era nimeni. Ramasese singur, pentru totdeauna singur. Niciodata nu o va mai intilni, niciodata nu-l va mai turbura parfumul ei de violete si gura ei insingerata nu-i va mai sorbi rasuflarea
Se pravali. intunerecul era din nou des si rece. Se simti ingropat de viu intr-o scorbura necunoscuta, fara ca cineva sa stie de el, fara sa mai nadajduiasca vreodata min-tuirea
Din alte spatii se apropiau, totusi, pasi omenesti. La inceput o muzica trista, un vals invechit, apoi pasi de om si un miez de lumina. Cineva il intreba, apropiindu-si mult fata de el.
- Il cunosti pe Radu Prajan ? Uite-l ! intoarse capul inspaimintat. Ce nou si absurd travesti ! Radu Prajan semana acum cu d-l Nazarie si nu indraznea sa se apropie de el, nu indraznea nici macar sa-i vorbeasca, ci il privea doar in ochi, chemindu-l cu privirile lui, implorindu-l sa vina, ca sa-i marturiseasca marea primejdie care il asteapta. In brate tinea pe Simina, cu narui cazut in ocui, cu buzele albe.
- Iata, a murit si ea ! pareau ca spun privirile lui Radu Prajan.
Dar poate nu era adevarat, poate spunea astfel ca sa nu fie recunoscut, li era si lui teama, lui Prajan, o spaima fara scapare, caci il privea inghetat, fara sa clipeasca
Se trezi cu multi oameni alaturi. Purtau faclii, si toŽpoare, si tepuse de lernn. In fata lui, pe pamiatul umed, zaii capatul drugului. Asadar, e adevarat - gindi el. Zimbi trist. Totul fusese adevarat. El insusi, chiar el, o omorise ; si-acum, din ce parte sa mai astepte vreo nadejde, cui sa se roage si ce minune ii va mai aduce aproape de el coapsa calda a Christinei ?!
- Va cheama sus, auzi el un glas necunoscut. Moare domnisoara Sanda isi pleca barbia, fara sa raspunda. Nici un gind. Numai singuratatea, ursita lui singuratate.
- A murit ! sopti un alt glas linga el.
Se simti ridicat pe brate. Glasul il mai auzi o data. foarte aproape de ureche.
- A murit domnisoara Sanda ! Sa veniti sus, ca e prapad !
Cine vorbise atit de aproape, in marea lui singuratate. in noaptea aceasta unde nu mai putea patrunde nimeni si nici un zvon ? !
Il duceau pe brate. in jurul lui, odaile se schimbau vrajite. Trecu la inceput printr-o mare sala de bal, cu policandre aurite, de care atirnau virfurile sagetilor de crisŽtal, intalni perechi elegante - oprite parca in acea clipa din dans - care il priveau nelamurit, mirate. Domni cu haine negre, femei cu evantaliu'ri de matase Apoi, o sala ciudata, cu multe mese verzi, si oameni necunoscuti ju-cind carti, fara sa-si vorbeasca. Toti il priveau mirati, asa cum era purtat pe brate de niste barbati nevazuti. Iata, aoum urca treptele catre o sufragerie cu veche mobila de lemn. Acum incepe coridorul Si totusi, coridorul se abuŽreste brusc si din aburul albastrui se inalta, tind ev?, foarte aproape, o limba uriasa de foc. Egor inchise ochii. "Asadar; e adevarat", isi aminti el.
- A luat acum foc si casa ailalta ! auzi el un glas.
Egor incerca sa intoarca privirile, sa caute omul care vorbise atit de aproape de el. Nu intilni decit o aripa de foc, fara inceput si fara sfirsit. inchise ochii.
- Cum s-a prapadit neamul boieresc !
Era acelasi glas, necunoscut, venit parca peste vamile somnului.
(1)
(1) Anul aparitiei in voiam.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.