D-l Nazarie doctorul si Simina ramasera multa vreme alaturi, privind radvanul cu cai adormiti. Timpul incremenise. Parca nici frunzele nu se mai clatinau pe crengi si nici o pasare nu zbura in noapte. Mintea era amutita. Domnul Nazarie privea, fara ginduri, fara vointa. De cind se apropiase de ei Simnia, nu se mai putea hotari sa faca un pas. Ramasese alaturi de doctor, vlaguit de ginŽduri. Simina singura rasufla greu, turburata, in asteptare.
- Trebuie sa plecati, le spuse ea tirziu. Are sa se inŽtoarca, foarte curind Are sa se supere pe mine daca v-o vedea aici
Soapta Siminei venise parca de departe. Se trudeau s-o auda.
- Are sa se supere, repeta Simina.
D-l Nazarie incepu sa-si frece ochii. Privi ingindurat pe tovarasii lui, privi iarasi spre radvan. Caii asteptau, cu capetele plecate, deznadajduiti.
- Ce somn lung am dormit, spuse el ca pentru sine. Simina zimbi. ii apuca bratul.
- N-am dormit, sopti ea, am stat aici si am astepŽtat-o
- Da, asa a fost, incuviinta doctorul.
Se vedea bine ca nu-si da seama ce vorbeste. Rostise i cuvintele aproape fara sa le auda. Era intepenit si nicio 1 simtire nu mai ajungea, de la marginile trupului, pina la el.
- O sa va cheme si pe voi, vorbi din nou Simina, dar alta data. Acum e la Egor, s-a dus la el
D-l Nazarie se cutremura. Dar nu avea nici o putere, nici un gind. Vraja Siminei era aromitoare ; nu-l lasa nici macar sa se turbure, sa se sperie.
- Acela e un mos de al nostru, vizitiul Christinei, sopti Simina aratind cu bratul spre mijlocul aleii. Sa nu-ti fie frica de el E bun
- Nu mi-e frica, spuse cuminte d-l Nazarie.
In acea clipa simti un junghi inghetat strabatindu-i prin spate, spre inima. Parca se trezea, in durere, in spaima. Se facuse deodata frig si incepu sa tremure. Din capatul aleii venea cu pasul grabit domnisoara Christina. Trecu pe linga ei privindu-i in ochi, amenintatoare ; parca ar fi vrut sa-i inghete, intr-atit de sticloase ii erau privirile. D-l Nazarie se clatina, injunghiat. Nu mai era, acum, naluŽcirea de aburi si spaima, nici prezenta apasatoare a unui suflet nevazut. Christina ii tintuia aspra, din spatiu - nu din vis. O vedea cu o deliranta precizie, foarte aproape de el. il uluia mai ales pasul ei feminin, precipitat si mihnit. Domnisoara Christina se sui in radvan stringindu-si cu amindoua miinile rnatasurile in jurul gitului. Rochia ii era ravasita, bluza descheiata. O manusa de matase neaŽgra, lunga si fina aluneca pe scara trasurii si cazu apoi nevazuta in mijlocul aleii.
Simina se repezise cea dintii spre radvan cind se aproŽpiase domnisoara Christina. Privea inspaimintata, cu ochii turburi, sticlosi. Obrazul ei palid semana cu fata de sidef, a Christinei. Miinile se indreptara spre ea, inghetate. Nu scoase nici un cuvint. Astepta poate un semn, o incuŽrajare. Domnisoara Christina ii zirnbi foarte trist, foarte obosita - privind-o in ochi, marturisindu-i parca dintr-o singura privire toate intamplarile - apoi radvanul porni, fara zgomot, leganat ca un abur greu deasupra aleii. Citeva clipe in urma, nu se mai zari.
Simina pleca ochii in pamint, abatuta, ginditoare. D-l Nazarie rasufla cu greutate. Doctorul ramasese tot atit de incremenit. Privea atent, aproape fascinat un punct neŽgru la citiva metri departare in fata sa, pe alee.
- Si-a uitat manusa ! exclama el tirziu, sugrumat. Simina tresari, nelinistita. intoarse capul, ca si cum ar fi voit ea sa alerge intii spre acea pata neagra din mijlocul drumului. Dar doctorul pornise inainte. Se apleca tremurind si apuca intr-adevar o manusa neagra, de maŽtase, mirosind vag a violete. O tinea teapan in palma, ne-intelegind fiorul de gheata si de jaratec care il patrunsese.
- De ce pui mina ? intreba Simina, apropiindu-se. Privea acum si d-l Nazarie, privea fara inteligenta, nauc, slutit parca de neintelegere si spaima. incerca sa atinga si el cu mina acea matase ramasa din vis. Dar manusa se macinase pe nesimtite in palma doctorului, ca mistuita de un jaratec ascuns. Era o cenusa putreda, praŽfuita, care se scutura trista in mijlocul aleii, chiar acolo unde alunecase din radvan. Doctorul o lasa sa se risiŽpeasca aplecindu-si palma, somnoros.
Focul se raspindea repede in odaie. Ardeau acum duŽlapul cu haine, patul si perdelele. Egor ramase totusi multa vreme nehotarit, sprijinindu-se cu miinile de masa, su-focaf de fum. "Ar trebui sa fac ceva", gindea el ca in vis. Zari intr-un colt cana cu apa ; o apuca, sarind peste coŽvorul ars, si incepu sa stropeasca la intimplare. Se simŽtea lipsit cu totul de vlaga. Apa pe care o gasi in odaie nu-i ajunse nici macar sa stinga dusumeaua de linga usa, unde se afla el. incerca atunci sa deschida usa ca sa strige dupa ajutor. Usa era inchisa. "N-am inchis-o eu", isi aminti el cutremurindu-se. Groaza care il cuprinse din nou ii mari puterile. Cauta bijbiind cheia in broasca. Fierul era fierbinte, afumat; cheia descuia greu, pe lemnul usii ajunŽsesera citeva limbi de foc, trecind la intimplare, si pataŽsera cu funingine lacul gros, galben, invechit.
Egor alerga pe coridor. Strigind. Intunerecul era inca deplin. Pe usa deschisa, nu razbeau decit nori subtiri de fum, inrositi de vilvataia dinauntru. Egor striga mai ales pe d-l Nazarie. Singuratatea si tacerea pe care o intim-pina pina la sfirsitul coridorului nu o putea intelege. Daca ar fi recunoscut usa profesorului, ar fi batut cu piciorul in ea sa-l destepte. Dar in intunerec nu izbutea sa lamureasca unde se afla. Cobori pina jos in curte, fara sa intilneasca pe nimeni. Ramase citva timp in fata casei, nauc, silindu-se sa inteleaga ce se intimpla cu el, nadajŽduind inca intr-o desteptare brusca, nadajduind ca viŽseaza, isi privea miinile prin intunerec. Nu vedea nimic. Ajungea pina la el insa un miros fad de flori moarte, de cearceafuri vechi. Cind ridica ochi, vazu o vilvataie puterŽnica izbucnind prin fereastra camerei sale. Focul se inŽtindea repede spre pod. Au sa arda de vii ! se sperie Egor. incepu iar sa strige. Dar i se paru ca aude pasi pe alee, in spatele lui, si fara sa se intoarca, inspaimintat, porni in fuga spre casele boieresti, unde dormea famiŽlia Moscu. De-abia acum isi aminti de primejdia in care se afla Sanda.
"Numai sa nu fie prea tirziu ! isi spunea el. Daca as putea ajunge in camera ei fara sa ma simta cineva" Strigase de atitea ori si nu se trezise nimeni; nu-l latrase nici macar un ciine. Aceeasi curte pustie, cu umbra parcului apasind-o din toate partile. Oamenii sint plecati toti la vie, asa ii spusese Simina. Dar cum de nu-l aude Simina sau doica sau d-na Moscu ? Privi inapoi; vazduŽhul incepea sa se inroseasca. Tufele de liliac si salcimii din apropiere aveau acum umbre tremuratoare, inecate inŽtr-o lumina obosita, singerie. Va arde toata casa, isi spuse el cu indiferenta. Nazarie a fugit, fireste ; a fugit impreuna cu doctorul, ca sa-l lase singur, sa piara el singur. Le-a fost frica
Pasea incet, cu o inutila bagare de seama, in jurul caŽselor boieresti. In curind se vor destepta cu totii, se vor aduna oamenii de la vie, din sat. Focul ardea departe, fara zgomot. E inca timp, acuifi, e inca timp s-o scap, s-o iau in brate si sa fug cu ea
Atunci isi dete seama ca Sanda il priveste foarte a-proape de el, rezemata de fereastra, asteptindu-l parca demult sa vina. Era in camasa de noapte, foarte palida, cu obrazul sprijinit in mina, ca si cum ar fi obosit asteptind, cuprinzind-o somnul. Egor tresari intilnind chipul ei paŽlid si absent. "Ea stie ce s-a intimplat" Facu citiva pasi spre fereastra.
- Ai venit ? ! intreba stins Sanda. Mama spunea ca n-ai sa mai vii-asta-noapte E tirziu ! il privi drept in ochi, dar fara nici o emotie. Nici maŽcar nu se mirase ca il vede aparind deodata in fata ei, in in mijlocul noptii.
- Pune-ti o haina pe tine si vino jos, repede! ii spuse Egor.
Sanda continua sa-l priveasca. incepu sa tremure. Parca ar fi simtit de-abia atunci frigul noptii, aburii reci care ii intepenisera umerii, bratele, gitui.
- Dar eu n-am sa pot, sopti Sanda scuturindu-se. Pe mine sa nu ma siliti. Nu pot ! Mi-e mila
Egor o privi inspaimintat. intelese ca Sanda nu-i vorŽbeste lui, ci unei fapturi nevazute, dinapoia lui poate, pe care Sanda o astepta la fereastra si de care se temea. Se apropie mai mult de zid. Ce pacat ca nu se poate sui de-a dreptul in camera ei, s-o sileasca sa se imbrace, s-o ia in brate si s-o coboare cu sila
- Am vazut unul adineauri, adauga Sanda mai stins, l-a prins mama din cuib Eu n-am sa pot, mi-e mila. Nu-mi place Nici o picatura de singe
- Cui vorbesti tu, Sanda ? o intreba Egor. Pe cine astepti tu aici, in mijlocul noptii ?
Fata amuti, privindu-l adinc in ochi, fara sa inteleaga.
- Am venit sa te scap ! exclama Egor cu miinile riŽdicate, agatate de zid.
- Asa mi-a spus si mama, sopti Sanda, tremurind. Dar mi-e frica Sa viu acum ? ! Sa sar jos?!
Egor incremeni. I se paru ca Sanda se inalta in virful picioarelor si incearca sa se suie pe fereastra. Era poate prea slaba, caci se trudea anevoie sa-si urce tot trupul pe seindura inalta a ferestrei. Gestul se repeta, fara nervozitate, dar cu incapatinare ; ca si cum ar fi raspuns unui ordin cu neputinta de refuzat.
- Ce vrei sa faci ? ! urla el ingrozit. Ramii acolo 1 Nu te misca !
Sanda parea ca nu auzise cuvintele sau nu le paŽtrunsese intelesul. Izbutise acum sa se urce cu picioarele pe pervazul ferestrei. Astepta un semn sau poate numai curajul de a se pravali. Nu erau decit vreo patru metri de la pamint. Asa cum se clatina insa Sanda, cu capul inainte, alunecarea putea fi fatala. Egor o striga mereu, ingrozit. intindea bratele spre ea, ca sa-l vada, sa-l recuŽnoasca.
- Nu-ti fie teama, auzi el deodata un glas uscat, foarte aproape. Are sa ne cada in brate Nu e prea sus !
Intoarse incet capul. Linga el, cu figura ravasita, transŽpirata, era d-l Nazarie. Nu-l privea. Urmarea cu ochii gesturile somnoroase ale Sandei.
Ii era parca frica s-o scape din ochi, nu cumva sa aluŽnece fara stirea lor.
- Daca vrei, te poti duce s-o prinzi, in odaia ei, adauga d-l Nazarie in soapta. Eu ramin aici. Cu doctorul
Intr-adevar, la citiva pasi in urma, intre trandafiri, era doctorul. Se rezema in pusca. Parea obisnuit cu tot ce se intimpla in jurul lui. Avea o siguranta nefireasca, in atenŽtia lui sobra, impietrita.
- Cine a dat foc ? intreba din nou d-l Nazarie, apropiindu-se de zid.
- Eu. Am trintit lampa cu gaz, sopti Egor. Am trintit-o in somn, fara sa stiu mi se parea ca venise Christma
D-l Nazarie se apropie mai mult de Egor si-i apuca bratul.
- Am vazut-o si eu, vorbi el linistit. Am vazut-o in mijlocul parcului
Xin acea clipa bratele Sandei batura moale in vazduh, ca doua aripi ranite. Fata se prabusi infiorata, fara striŽgat. Cazu pe pieptul lui Egor, strivindu-l de pamint. in alunecare, camasa ii dezgoli trupul si Egor isi dete seama, ametit de lovitura, ca tine in bratele sale, deasupra sa, o
Nadajduiesc ca nu te-ai lovit prea rau, spuse d-l Nazarie, ajutindu-l pe Egor sa se ridice. Pleca apoi urechea pe sinii fetei.
- Nu te teme, adauga el, inima inca ii bate
