n. 3 sept. 1942, com. Larga, jud. Hotin.
Critic si istoric literar.
Licentiat al Univ. de Stat din Chisinau (1960-1965).
Redactor la rev. Nistru; consultant la Uniunea Scriitorilor din R. S. S. Moldoveneasca; redactor la Editurile Cartea Moldoveneasca si Literatura artistica; secretar literar la Teatrul National si la Teatrul Poetic "A- Mateevici" din Chisinau; secretar (din 1987) si presedinte (din 1991) al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Membru de onoare al Acad. Romane (1991); membru titular al Acad. de Stiinte a Moldovei (1992); membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Organizatiei Mondiale a Scriitorilor (PEN). Debut editorial cu voi. Disocieri (1969), urmat de Alte disocieri (1971), Profiluri literare (1972), Cicatricea lui Ulysse (1982), intoarcerea la izvoare (1985), Creatia lui Druta in scoala (1986), Dumineca valorilor (1989), Basarabia sub steaua exilului (1994) si Sfinte firi vizionare (1995). Este autorul mai multor voi. inchinate vietii si operei lui
Mihai Eminescu: Narcis si Hyperion (1979), Caderea in sus a
Luceafarului (1993) si Spre un nou Eminescu (1995). In 1996 publica O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia, cu un motto din Ovi-diu ("Cand mi-am pierdut eu tara, atunci mi-a fost pieirea"), altul din Calinescu ("Literatura romana este una si indivizibila") si, in sfarsit, al treilea din A. Matee-vici ("N-avem doua limbi si doua literaturi, ci numai una"), toate ilustrand dimensiunea istorica a tragediei unei culturi, a instrainarii si a intoarcerii ei la identitatea spirituala a inceputurilor. Un poem critic ii este dedicat lui
Lucian Blaga, in 1997.
Dupa cateva volume de eseuri (Disocieri, 1969; Alte disocieri, 1971; Cicatricea lui Ulysse, 1982; Dumineca valorilor, 1989) si sinteze monografice despre scriitori basarabeni (intoarcerea la izvoare, eseu despre
Grigore Vieru" class="navg">Grigore Vieru, 1985; Creatia lui Druta in scoala, 1986), CIMPOI se impune prin importante contributii de exegeza eminesciana, in buna traditie a criticii si a istoriei literare romanesti (Narcis si Hyperyion, 1979, retiparit "fara imixtiuni ideologice" in 1994; Caderea in sus a Luceafarului, 1993 si Spre un nou Eminescu, 1995). Prima e o abordare poematica a eului romantic eminescian din perspectiva sfarsitului de secol XX. Intre Narcis (privirea interogativa, demiurgul inchis in sine) si Hyperion (provocarea transcendentei, cautarea fiintei prin "asaltul cerului") ontologia geniului se releveaza numai in relatie cu lumea arhetipurilor. inchiderea in sine a fiintei eminesciene si iesirea din moarte e drumul hei-deggerian al ajungerii la prezenta prin deschidere. Dramatica e in poezie cautarea obstinata a unei identitati ce nu exista: divinul si imanenta, idealul si realitatea sunt doar posibilitati ale adevarului ontic, nu adevarul insusi. Identificarile sinelui (cu istoria, cu iubita etc.) si calea gandirii spre fiinta poarta invariabil emblema tragica a intuirii abisului ca absenta si ca argument ultim al nimicniciei. Regimul nocturn al poeziei lui Eminescu sugereaza faptul ca temeiul de a fi al omului si al libertatii lui sta in consubstantialitatea cu transcendentul, ramasa in stadiul de aspiratie. Metaforele (marea, ochiul, cercul, magul) pastreaza poezia in starea de mister, numit de Heidegger "esenta uitata" a fiintei umane. Caderea in sus a
Luceafarului (1993) urmareste drama existentiala din poezia lui Eminescu (setea de absolut, teroarea timpului, noaptea sinelui) comparativ cu experienta, la fel de tulburatoare, a altor poeti romani:
L. Blaga,
T. Arghezi,
Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu,
George Bacovia si
Nichita Stanescu. Paginile de analiza a gandirii arhetipale sunt completate cu bogate informatii de istorie literara privind odiseea receptarii, istoria postumelor sau, in efigii critice, cu mici schite de eminescologie romaneasca si straina (
T. Maiorescu,
N. Iorga,
Mircea Eliade, CIMPOI Noica,
E. Papu, Rosa del Conte, Ioana Em. Petrescu etc.). Spre un nou Eminescu (1995) insumeaza douazeci si trei de "dialoguri cu eminescologi si traducatori din intreaga lume", intre care George Uscatescu, CIMPOI Noica, Rosa del Conte, E. Papu, Amita Bhose, Jean-Louis Courriol, CIMPOI Ciopraga,
E. Todoran, Brenda Walker,
Petru Cretia s.a. O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia (1996) e lucrarea reprezentativa ca informatie, ton si unitate pentru clipa regasirii de sine a culturii instrainate. Pusa sub semnul mioritic al cercului, al tragicului si al destinului asumat, literatura basarabeana e drumul mereu intrerupt spre un centru hipnotic, in peisajul de golgota al suferintei. Cateva trasaturi distinctive (resemnarea, naivitatea, misticismul si obsesia inceputurilor) fac din ea un spectaculos model de rezistenta de-a lungul atator ani de exil interior.
Provinciala si, intr-o mare masura, o impresionanta arhiva de proiecte nerealizate, aceeasi literatura, pe de alta parte, prin temele fundamentale si prin structurile atemporale, adauga spiritului romanesc indureratul motiv eristic al calvarului si al mantuirii (istoria ca succesiune de crucificari). Pastrarea culturii in albia identitatii nationale si, in perioada postbelica, efortul de revenire la matca romanismului sunt importante programe mesianice (de lupta si actiune), care dau literaturii basarabene, in mare parte documentara, etica si sociala, o aura de mistica sacralitate. Pe fundalul acesta de monumentalitate istorica, generatiile se succed intr-un decor de patrie culturala unica si de initiative carora nici inchisorile, nici lagarele, nici teroarea nu le-au putut impune granite ideologice. Precum in eseurile despre Eminescu, sugestia poemului critic Lucian Blaga (1997) se afla in "starea-de-ascundere" a fiintei heideggeriene. "Lumea fara nume" (cantec, poveste) e revelata prin sporirea tainei, fiindca singura atitudine a poetului fata de aceasta lume e contemplarea. Apropierea de cer (viziunea para-disiaca) nu e gest, este fior (beatitudine), asa cum proximitatea lucifericului e invocatie lirica, mai degraba decat interogatie metafizica. Utilizand cu subtilitate antinomia inchidere-deschidere in cunoasterea fiintei poetice, autorul propune imaginea credibila a unui Blaga aflat in relatie de confraternitate cu neintelesul (adancul) situat, ca si poetul, sub bolta aceleiasi singuratati.
OPERA
Disocieri, Chisinau, 1969; Alte disocieri, Chisinau, 1971; Profiluri literare, Chisinau, 1972; Narcis si Hyperion, Chisinau, 1979 (alte ed.: 1985; Eminescu, poet al fiintei, Iasi, 1994); Cicatricea lui Ulysse, Chisinau, 1982; intoarcerea la izvoare, eseu despre Gri-gore Vieru, Chisinau, 1985; Creatia lui Druta in scoala, Chisinau, 1986; Dumineca valorilor, Chisinau, 1989; Spre un nou Eminescu. Dialoguri cu eminescologi si traducatori din intreaga lume, Chisinau, 1993 (ed. II, Bucuresti, 1995); Caderea in sus a Luceafarului, eseuri, Galati, 1993; Basarabia sub steaua exilului, Bucuresti, 1994; Sfinte firi vizionare, eseuri, Chisinau, 1995; O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia, Chisinau, 1996; Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul, poem critic, 1997; Marul de aur. Valori romanesti in perspectiva europeana, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
Z. Ornea, in Romania literara, nr. 8, 1995;
M. Anghelescu, in Luceafarul, nr. 29, 1996; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 18, 1996; B. Cioculescu, in Luceafarul, nr. 23, 1997; FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 1-2, 1997; I. Rotaru, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1998.
