Ticalosirea tarii", intrarea ei tot mai adanc sub asuprirea otomana, care va atinge culmea in epoca fanariota, e infatisata in romanul Zodia cancerului sau vremea Ducai Voda (1929), cu o baza de informatii in cronica lui Neculce si in o alta, paralela, atribuita lui Nicolae Costin. Eroul principal din
Neamul Soimarestilor, Tudor Soimaru, isi face aparitia, episodica, de plan secund, si aici, in chipul unui batran orb, conducand cu mare demnitate o delegatie de razesi venita zadarnic in fata domniei sa-si ceara drepturile inalienabile. Din acest punct de vedere, romanul publicat in 1929 se constituie in ciclu fata de precedentul, scris in 1912-1914. Eroul principal de aici, beizadea Alecu Ruset, nu mai e un viteaz energic, atasat unei cauze sociale, ci mai degraba un intelectual melancolic meditand cu mahnire la aceste vremuri ale decaderii Moldovei. Iubirea lui pentru Domnita Catrina, fiica lui Duca Voda, care uneltise mazilirea si moartea tatalui sau, prin mijlocirea boierului Stroie Orheianu, apare ca o fatalitate, ca un blestem, rezolvandu-se tragic, prin moartea personajului principal intr-6 incaierare si o incercare de rapire romantica a iubitei. Ceea ce am numit conflictul cornelian" - referirea se face la Cidul lui Corneille: situatia dramatica a eroului care iubeste pe fiica dusmanului sau de moarte - regasim deci si aici, el revenind si in
Fratii Jderi si in Nicoara Potcoava, ultimul roman istoric al lui Sadoveanu (1952), reluare a celui dintai, Soimii (1904). Situatia este de natura a genera o serie de peripetii cu caracter extraordinar si chiar de aventuri romantice, ca in toate romanele istorice ale secolului al XlX-lea, de la cele ale englezului Walter Scott pana la cele ale francezului Alexandre Dumas sau ale polonezului Henryk Sienkiewicz.
Mai mult decat in celelalte romane istorice ale lui Sadoveanu, de asta data aventura" si peripetiile eroilor sunt simtitor diminuate, lasand loc infatisarii oamenilor si locurilor din tara Moldovei de la inceputul caderii ei sub fanarioti. Saracia si pustiul se vad la tot pasul, efecte ale birurilor grele si ale incursiunilor tataresti ingaduite de domnie. insa in oamenii de jos zac si in aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu forte si frumuseti nebanuite. Este ceea ce observa abatele de Marenne, un ambasador al Frantei trimis catre Poarta, in trecere prin Moldova, avand drept calauza pe beizadea Alecu Ruset. Romanul se constituie, ca structura, oarecum in formula picaresca, cu, opriri la popasuri anume, cu minunari ale occidentalului - care este un intelectual si un umanist fin, intre altele, ca frantuz, un gurmand si un gour-met - in fata peisajelor inedite, a vinurilor si bucatelor ce i se pun inainte de catre mult prietenoasele gazde. Dacismul", ca forma de existenta a oamenilor din aceste parti de lume, e facut cunoscut strainului, care, la trecerea unei ape, de exemplu, trebuie sa se lase purtat in carca:
- Domnule de Marenne Noi, de la dacii cei vechi, am pastrat mijloace mai simple si mai sigure de trecut apele. Tot Barladeanu ti-ar spune, iubite domnule abate, ca dispretuieste orice arhitectura mestesugita, preferand bordeiele si pesterile, pe care Domnul Dumnezeu le pune mai cu usurinta la indemana fapturilor sale."
Un capitan pe nume Ilie Turculet, om al naturii, ii face abatelui academician si foarte rationalist, un adevarat cartezian, o demonstratie a prezicerilor lui meteorologice, bazate pe observatii milenare: zborul graurilor in carduri cu ciorile, care scot un glas anumit, miscarea lunii pe cer, directia vantului etc. arata neaparat ca o sa ploua si lucrul se confirma numaidecat. Gazduit in casa unui razes din imprejurimile Cotnarului, strainul ramane foarte mirat de exotismul bucatelor si de succesiunea lor in timpul »ospatului: ca entree, se serveste ceapa rosie zdrobita cu pumnul sub servet si vin acrisor, apoi zama de gaina urmata de sarmale, claponi in tigla pe deasupra si la sfarsit placinte cu poalele-n brau, toate stropite generos cu cel mai bun Cotnar. Macar in materie de vinuri abatele pretinde a se pricepe si priveste numai cu ochi ingaduitori la gazdele care se infierbantasera dupa cateva ulcele numai, vorbind intre ei cu glas inalt. Din parte-i, el nu-i simtea chiar asa direct efectul acelei licori cam prea dulci. Care nu i-a fost mirarea insa simtind ca inlemneste la un moment pe divan si se trezeste din toropeala numai in faptul zilei (scena, se vede de indata, este inspirata din Neculce, care povesteste banchetul dat de Dimitrie Cantemir conetabililor lui Petru cel MarE), descoperind cu mare uimire &a respectivii convivi autohtoni continuau sa se ciorovaiasca. Ospatul se incheie dupa datina, cu potroc, mult apreciat de frantuz pentru gustul si acreala lui, care fac sa se imprastie fumurile vinului, spre limpezirea completa a mintii. Reteta prepararii potrocului e ceruta ca atare, si Ruset i-o aduce la cunostinta, in limba latina, fireste, dar si in termenii cei mai pitoresti totodata, amestecand teoria fermentatiei cu posibile practici magice locale:
Asemenea preparat, domnule de Marenne, nu vei intalni nicairi in cuprinsul lumii civilizate. Carnea de pasare bine ingrasata nu-i gatita cu apa, care, dupa o zicala a breslei noastre, nu-i vrednica de nimic. Moldovenii, oameni cu imaginatie, adauga ca nu-i buna de pus nici in Ciubote. Daca vrei, mai noteaza si acest dicton. Apa acestei fierturi e inselata si printr-o fermentatie de tarate de grau si de mei. I se adauga o creanga de cires. Si dupa ce-i asezata pe cuptor, la caldura, gospodina care a oficiat, dupa un ritual stravechi, asmuta glas de cearta asupra cuiva mai tanar, fi asupreste si-1 loveste chiar. Numai astfel fermentatia capata aciditatea necesara"
In cele din urma, ne dam seama, romanul este facut sa slaveasca binecuvantatul pamant al Moldovei, in simplitatea lui primitiva, plin de frumuseti nestiute, spre a-1 face cunoscut omului civilizatiei occidentale, ca si in
Hanu Ancutei. Inteligentul abate, reprezentant al clasicismului francez, e facut romantic si e pus sa admire acest colt de lume cu ochiul indragostit de natura, in spiritul rousseauist cunoscut la Eminescu:
Ochiul lui curios era necontenit satisfacut. Aici era o dezolare a singuratatilor, pe care amicii sai ramasi in Franta nici n-o puteau banui, ori de cata imaginatie ar fi fost inzestrati: caci la antipodul civilizatiei se gasesc uneori asemenea lucruri ramase neschimbate dintru inceputul creatiei, pastrandu-si frumusetea lor misterioasa."
