Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





MIHAIL SADOVEANU - temele sale fundamentale despre Mihail SADOVEANU



"Chiar de la intaiul volum, Povestiri, M. Sadoveanu isi definea temele sale fundamentale de la care n-avea sa se abata, cu o arta de la inceput matura, afara de izolate si firesti sovairi. Stangace, de pilda, este evocarea conventional epopeica a unui trecut de vitejie (Razbunarea Iui NouR) in care un batran boier nu moare linistit pana ce nepotul sau nu razbuna asupra lesilor uciderea fiului. Miscarea epica stricta va fi totdeauna punctul cel mai slab al scriitorului. Desi proiectat in trecut, Cantecul de dragoste intra in programul general. Un tigan, deci un suflet simplu, in stapanirea instinctelor, se indragosteste de stapana-sa si nu face nimic altceva rau decat se framanta si canta cu foc din scripca. Boierul il pocneste, gelos, cu hangerul. in Moarta, un boier imbatranit si vechilul sau plang laolalta pe moarta nevasta a celui din urma pe care au iubit-o deopotriva. in Naluca, un mos cam betiv se ciorovaieste cordial cu baba, care nici ea n-a fost lipsita de pacate. Un boier se chinuieste pe patul mortii de cainta (NecunoscutuL) ca a parasit in tinerete femeia iubita. Un tanar se rataceste in ajunul Sfantului Vasile in coliba a doi mosnegi care-1 primesc cu mare induiosare, gandindu-se la un fecior al lor de mult mort Un boier batran povesteste cum a tras in tinerete la un Hanul Boului cu o hangita foarte ademenitoare. intr-un sat odata vine calare un necunoscut care moare de dambla. Nimeni nu afla rosturile lu si popa cu crasmarul ii vand calul. Un tipat e aproape o pantomima in care vedem pe un fierar furios si muncit de ganduri, ducandu-se sa-si bata nevasta care-1 insala. Ivanciu Leul, hangiu, sufera cu racnete de moartea femeii sale. Cei trei sunt trei prieteni, adunati din iubire pentru nevasta unuia din ei. Barbatul ultragiat omoara pe vinovati. Un boier da lui Cozma Racoare insarcinarea sa-i fure o jupanita, iar aceasta se multumeste cu rapitorul. Toate aceste subiecte presupun violenta pasiunilor si a gesturilor, totusi miscarea e stinsa, inabusita. Eroii au o taina pe care nu stiu s-o exprime, care-i zbuciuma si-i duce la iuti gesturi crunte, dupa care raman mereu intunecati si-ntr-o salbateca sau numai speriata stupoare. Mijlocul tehnic, de pe acum caracteristic al autorului, de a sugera mocnirea sub cenusa a pasiunilor e o respiratie contemplativa in care se evoca un element statator: natura vie ori moarta. Dupa intoarcerea mosului betiv, care acum sforaie langa soba, baba, care pacatuise pe vremuri cu un iuncar, se pironeste in monotonia ceasornicului (NalucA).



Volumul urmator stabileste prin chiar titlu latenta patimilor: Dureri inabusite. Re prin inraurirea directa a lui Zola, fie prin mijlocirea lui .Vlahuta, se observa aci o intentie (cu efecte pagubitoarE) de studiu social. Ion Ursu e un mic Assomoir. Un taran pleaca, din pricina saraciei, si se face proletar, devenind, prin natura meseriei si din durerea de a se vedea inselat de nevasta, un alcoolic. Crasma e scena tipica de desfasurare a faptelor. Aci ea e un loc de pierzanie. insa in decursul intregii opere a lui Sadoveanu crasma, hanul, petrecerile cu bauturi sunt locurile statornice de intalnire a eroilor. Volumul in totalitatea lui e sumbru, cu oameni indobitociti de suferinta si bautura, desi cu un substrat de umanitate. Sluga batuta de boier, bruta, nu gaseste cu cale sa se razbune, cand ii vine bine (SlugA). Un taran sare in padure, pe intuneric, asupra dusmanului sau, acesta il strange bine, victima cere iertare, bat clopotele de inviere si inimile celor doi se imblanzesc. Un individ bea pana la indobitocire, fiindca e tuberculos in ultimul grad. Apoi aflam ca fata lui s-a facut prostituata. Un boier (Doi feciorI) este necontenit stors de bani de un fiu legal, in vreme ce cu melancolie contempla pe un fiu tainuit, argat pe mosie, care nu stie al cui e si nu cere nimic. Lui mos Sinuon i-a fugit de mult femeia de acasa, din care cauza a dus viata necajita si intunecata. O regaseste intr-o zi pe nevasta, imbatranita, si dupa o rece convorbire se despart amandoi ca doi straini (Mos SimioN). Un lup e incoltit de oameni (LupuL). Un mos si o baba se ciorovaiesc si se bat pana ce baba fuge cu un vagmistru, lasand pe mos nemangaiat. Petrea Strainul e un ofn care nu are pe nimeni, un fost ocnas, pripasit pe langa un popa. Viata lui se petrece in tacere si trudnice ganduri.

Culegerea Dureri inabusite, poate cea mai slaba, cu toate ca foa. onorabila in productia generala a vremii, sufera de un ton negru Simplitatea ia forma abrutizarii si constatarea rudimentaritatii, a milei pentru umiliti. Petrecerea cu bauturi-apare ca al-coolizare. inca numaidecat scriitorul renunta la orice naturalism si incepe sa infatiseze viata elementara ca un scop in sine si din ce in ce mai idilic. in Crasma lui Mos Precu, intalnirea eroilor se face, precum se vede, tot la crasma, aceasta fiind locul unde vin drumetii cu taine, care beau tacuti si pleaca spre a nu se mai intoarce. Crasmarul insusi are un trecut destul de neguros si nimeni nu-i cunoaste tineretea. Oamenii au in tacere si in violenta o mecanica lenta, stereotipica, ca unii ce nu pot cuprinde in ei decat o singura drama. in desfasurarea ca de ceasornic a povestei lor unice, din ce in ce orozatorul foloseste o limba mai magistrala. ()

Pe langa schitele de pustietati taranesti se strecoara acelea cu monotonii de targ. Domnisoara Eugenita reciteste o scrisoare romantioasa: AĞStimata domnisoara!

    de cand te-am vazut intaia oara, un soare mai luminos a rasarit pe cerul vietii meleAğ Un caine strain trece pe o strada de mahala provinciala si pe data e declarat turbat si impuscat. Un osandit, neimpacat cu lipsa libertatii, fuge de la ocna si e ucis.

Multa vreme nuvelistica lui MSadoveanu se va desfasura pe aceleasi teme, din ce in ce mai desavarsita, nu insa fara oarecare monotonie pentru cine o strabate in intregime. Cu toata originalitatea artistica, scriitorul nu e un izolat, ci continua, cu note proprii, nuvelistica vremii. Si mai intai este clara, pentru cine observa bine, inraurirea lui Caragiale, indeosebi in doua puncte care de obicei apar unite: sentimentul supranaturalului, desteptat intr-un han enigmatic si-n legatura cu o aventura erotica; si ispitirea tanarului de catre o femeie mai in varsta, vadana, imbietoare si malitioasa. Desigur ca s-ar putea adauga tipurile de anormali ale lui Caragiale, suferind inabusit de apasarea societatii. A doua puternica afinitate este cu nuvelistica lui Bratescu-Voinesti si nu numai in punctul superficial de plecare (vanatul si pescuituL). Am vazut ca eroii lui Bratescu-Voinesti nu pot suporta spatiul analitic al unui roman, fiindca ei au viata sufleteasca redusa pana la stereotipie. Toti eroii lui Sadoveanu sunt niste automati, traiesc vegetativ, fara reflectiune. Singura nota mai deosebita este ca la scriitorul moldovean reductiunea devine sinonima cu salbaticiunea, ceea ce nu exclude o mare energie vitala comprimata care a izbucnit sau va izbucni odata, dupa care destindere individul isi reia placiditatea imperturbabila. De aceea eroii sunt mai cu seama mosi si babe, vechili, bouari, hoti, dezertori, oameni traind in pustiire, lasandu-se rar pe la crasma spre a-si revela automat AĞtainaAğ. impreuna cu Bratescu-Voinesti si cu Bassarabescu, Sadoveanu si-a intins (cu mai putin-noroC) interesul si asupra izolatilor din targurile provinciale, a micilor functionari C.F.R., a maruntelor burgheze rumegand mari pasiuni. Cazul doamnei Bovary, tratat in cateva randuri, nu e atat o urmare a inrauririi franceze, cat o tema comuna nuvelisticei de dinainte de razboi, care observa mica burghezie a impegatilor.



Multa vreme dar, in felurite nuante, Sadoveanu va face monografia sufletului redus. Un copil sufera in tacere si moare fiindca a simtit ca muma-sa are legaturi vinovate cu un necunoscut. Un tanar merge la vanatoare cu un neica Marin, fire tacuta, cu AĞvorba rupta, zgarcitaAğ.- Omul are o taina: un boier i-a rusinat nevasta si acum isi ascunde de lume o fata. I-o descopera tanarul, care scapa de razbunarea intunecatului numai multumita armei pe care o are asupra-si. Daniil Macovei s-a insurat cu o fata onesta, fata de care un individ are intr-o zi un gest prea liber. in ciuda dovezilor de nevinovatie, Daniil, mocnit si neguros tovaras,~se automatizeaza in suspiciuni ce duc pe femeie la moarte. Boierul Costachel face pe liber-cugetatorul: e in fond o fiinta nevinovata, care a chemat preotul cand fata i-a fost bolnava Domnu!

    Ghita Samson, AĞpremareleAğ, a ramas singur, nevasta ducandu-i-se la Iasi, si suferea de aceasta agravare a singuratatii. Vaca lui Sloim tinichigiul linge fereastra. Prilej de a iesi in prag si de a sta de vorba cu strajerul de noapte. Boierul Costache Balus se intoarce din strainatate la mosie si intrand, din pricina de vreme rea, in casa podarului, e asemuit de mama acestuia cu feciorul ei. intr-o clipa boierul a intuit taina. Baba fusese ibovnica tatalui sau si podarul ii era frate. Revelarea unei atat de puternice drame cere, din partea scriitorului, obisnuita respiratie contemplativa:

AĞbaba sta in coltul ei inghetata, intr-o tacere de groaza.

Vantul si ploaia si apele Siretului razbateau cu freamat adanc de-afara. in bordeiul stramt, in lumina roscata a gazornitei, boierul se gandea, isi acoperea obrazul cu palmele, isi strangea fruntea infierbantata intre degete.



Langa soba veche, aproape de el, un greier porni incet scartaitul melancolic si monoton: cri-cri-cri!

   Ağ

Domnita Maria sta, la mosia ei, ca intr-un pustiu. Copilul ei risipeste banii in petreceri si emite cambii false (Mormantul unui copiL). ()

Neamul Soi maresti lor, ceva mai consistent din punct de vedere epic, e de aceeasi structura, incat e cazul de a indreptati judecatile asupra epicii lui M. Sadoveanu prin definirea romanului istoric. Acesta e o varietate a romanului de aventura, care se sprijina pe conceptia cea mai inalta de virilitate (pe notiunile de onoare si cte vitejie, zicea HegeL). Eroul romanului de aventura e un barbat in toata puterea cuvantului, in stare de a face fata oricarei situatii. El invinge intotdeauna pe dusman, se descurca inventiv din cele mai grele cumpene si cucereste cu usurinta femeile, fara a se lasa vrajit de ele, si fara a le insela. Cinstea virila este cuprinsa in conceptul de erou. Directiile in care se exercita puterea barbateasca sunt de obicei doua: eroului i se dau insarcinari de incredere, in care va intampina rezistenta dusmanilor; el lupta si iese izbanditor, acesta e romanul eroic iar tipul reprezentativ (franceZ) e D Artagnan; eroul intampina greutati mai mult din partea naturii (e un explorator, un navigatoR) si are a dovedi ingeniozitatea intaiului om in a-si crea din nimic conditiile civilizatiei, acesta e romanul propriu-zis de aventura si tipul caracteristic (engleZ) este Robinson. Si intr-un caz si in altul eroul e o forta pozitiva, constructiva, o expresie a binelui si trebuie sa castige de la inceput toata simpatia cititorului si o incredere oarba in capacitatea lui de a se realiza. Niciodata eroul nu ramane infrant, niciodata nu se cuvine ca el sa cada in depresiuni din cauza dragostei (asta fiind o slabiciune lirica incompatibila cu virilitatea canonica) si in* linie generala el nu trebuie sa moara inainte de a-si indeplini toate misiunile sale. Moartea lui e admisa atunci cand e necesara pentru a incheia rotund o cariera deplin desfasurata. Pentru a se da eroului putinta de a-si arata masura vitejiei si a intrepiditatii, intriga romanului trebuie sa fie o neostenita si mereu neprevazuta miscare epica, oricat de absurda. Analiza caracterelor si a starilor este principial eliminata, cu toate acestea ea se inlocuieste cu un schematism tipologic pe distinctia de baza bine-rau. Eroul are tovarasi, toti simpatici, dar cu un mic pigment de vitiu (lene, fanfaronada, lacomiE), care-i face subalterni eroului principal, intrupator al virilitatii perfecte. in fata sa stau exponentii raului, care pot fi si ei viteji, tradatori, cruzi, vicleni. Lasul nu lipseste niciodata, caci e un metru al vitejiei. El poate sa se afle si intr-o tabara si intr-alta. Exista lasul in slujba binelui, scuzabil prin simpatia lui instinctiva pentru erou si pricina de veselie. La acesti eroi activi se adauga marile puteri sociale in numele carora lupta eroul (regele, femeia iubita inaccesibila), apoi indiferentii, burghezii, slugile, umanitatea inferioara intr-un cuvant. in lumina acestor observatii, se poate constata ca lui Sadoveanu (la inceputurile sale epice mult mai aproape de formula genuluI) ii lipsesc bogatia si neprevazutul intrigii aventuroase si tinuta inalt virila a eroilor, caci eroii sai se melancolizeaza repede si dau un deznodamant fatal intreprinderii lor. Unele aspecte dramatice din Taras Bulba al lui Gogol au putut sa-1 induca in eroare, desi acolo personagiul tinar indragostit e in fond de tip feminin, antiteza eroului, adevaratul erou fiind batranul. intorcandu-ne la Neamul Soimarestilor, luam cunostinta de ispravile unui razes, Tudor Soimaru, in ciocnirea prin care Stefan Tomsa lua, in 1612, scaunul Moldovei. Razboiul e mai mult in stil crunt, colectiv, decat eroic. Dupa izbanda, Tudor Soimaru cere lui Tomsa slobozenie sa se^ repeada acasa intr-un sat din tinutul Orheiului, pe care nu-1 vazuse de ani de zile. incepe obisnuita calatorie cu abateri la hanuri. La un astfel de popas dau de un boier care tipa ca i-au "furat cazacii pe fata sa Magda. E de la sine inteles ca eroul-tip Tudor Soimaru trebuie s-o scape, sa se indragosteasca de ea si sa aiba corespundere in sens ideal. Dupa izbanda insa urmeaza ospatare cu vin moldovenesc in oala smaltuita ros si cu pui fripti in tigla. Calatoria urmeaza intr-un ton excesiv sentimental. Ajuns in satul razasesc, Tudor afla ca boierul cel cu fata luase silnic pamanturile razesilor. Eroul este in indoiala, desi intr-un adevarat roman de aventura nu ar fi loc decat pentru o singura desfasurare: fata iubeste, instinctiv, pe erou si se pune in conflict cu tatal, eroul ia apararea celor slabi si^ combate pe boieri. Concilierea celor doi termeni ramanea o chestiune de imaginatie. in realitate lucrurile se petrec altfel. Tudor Soimaru trece in Polonia si nimereste la curtea lui Ieremia(?), care unelteste spre a pune in scaunul Moldovei pe fiul lui. Alexandrei. Printre boierii credinciosi lui se afla si Stroie Orheianu, tatal Magdei. Tudor Soimaru se infatiseaza fetei, care se face insa a nu-1 cunoaste, atentia ei fiind pentru un sleahtic polen cu care se va casatori. Tudor e umilit si amarat si, dezgustat de fete de boie se intoarce AĞla cuibAğ, unde se insoara cu o fata pe potriva lui. Anita. Eroul a devenit deci un melancolic si s-a dovedii lipsii de prestigiu asupra femeilor. Ca si in tragedia clasica, eroul de epopee se cuvine sa fie nobil sau macar intr-o conditie care sa stinga orice reactiuni de clasa. Scriitorul a cazut intr-o tema de roman social, pe ideea conflictului intre taran si latifundiar. Si intr-adevar, de acum inainte, parasind orice activitate eroica, Tudor Soimaru se dedica cauzei Soimarestilor, cu un sentiment de razbunare ce nu e in formula viteazului. El capata inapoi de la Tomsa pamanturile obstei pe care sub Alexandrei e pe cale de a le pierde. Stroie Orheianu -se intoarce. Acum reapare in calea Soimarului Magda, care sfatuieste pe Tudor sa fuga din fata maniei tatalui ei. E un fel de recunostinta ciocoiasca in care nu intra dragoste spontana, caci, afirma ea razesului, AĞcararile noastre au trebuit sa se desparteascaAğ. Nici Tudor nu mai e simtitor la asemenea evocari si, cu o incruntare nepotrivita pentru un erou, marturiseste sumbru. AĞAcum intre noi e sangeAğ Si intr-adevar, putin dupa aceea Soimaru cu ai sai omoara pe boierui Stroie, ingaduind fuga numai Magdei Ei dau foc curtii, ca taranii dm Rascoala lui Rebreanu, asa cum fac eroii care. mereu voiosi, tin numai sa faca o demonstratie a vitejfei lor.






Scris cu mult mai tarziu, romanul istoric Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda este de un nivel artistic superior. insusirile proprii ale scriitorului sunt la maturitate. Structural epicul nu a evoluat si aventurosul e nesatisfacator. in toamna anului 1679 intra in Moldova, din Lehia, abatele de Marenne. trimis extraordinar al regelui Frantei la Poarta. Misiunea lui este insa secreta. Ne-am astepta ca din acest moment sa decurga evenimentele eroice. in realitate nu se intampla nimic. in mai mult de jumatate de roman abatele de Marenne e un simplu spectator care contempla Moldova, de sus si pana jos, in trecere. Faptul ca e francez are ca si in Noptile de Sanziene rostui sau. Abalele intrupeaza civilizatia apuseana la culme si reactiunile lui fata de salbateca IVloldova vor defini mai contrastant arhaicul. in calea parintelui iese beizadea Alecu Ruset, fiul fostului domn, indepartat de la curte, tinui sub observatie, dar totusi tolerat in tara fiindca are protectii la Poarta. Beizadeaua iubeste pe fata lui Duca-voda, pe Catnna, care si ea il priveste cu ochi buni si-i inlesneste intalnirile. Mai ales in ultima parte a romanului, beizadeaua se va sili sa rapeasca pe Catnna sau sa zadarniceasca cununa rea ei cu un altul. El va fi infrant si omorat. Deci si de data aceasta avem de a face cu un erou melancolic, lipsit de initiativa din cauza dragostei sau cu o initiativa dezordonata si ineficienta. in afara de aceasta, in chip exceptional, Ruset e un om fin, cu stiinta de limbi straine, capabil de a medita asupra realitatilor etnice, si cu patima gastronomica. Astea toate ii dau o pasivitate antieroica. Prin urmare, cand abatele de Marenne intra in Moldova si se intalneste cu beizadeaua, se asaza fata in fata doua civilizatii, una moderna si una primitiva. Ruset primitivul (slujit numai de putinta de a lua cunostinta conceptuala de fondul sau primaR) face onorurile Moldovei si-i arata papistasului Edenul. in aceasta explorare a fericirilor unei lumi salbatice si inocente sta tot romanul si pentru gustarea lui e nevoie de simtul voluptatii, nu de instinctul infantil al vitejiei.



- Cuvioase parinte, n-am cerut sfat nici unui cetitor in stele; vad insa graurii in carduri cu cioarele si cu stancile, si cunosc, mai ales dupa glasul acelor cioare si acelor stanei, ca vremea se strica. Pe langa asta stiu ca vantul, care az-dimineata ne aburea in fata, a stat -de la amiaza; si acum alt vant, cu alt cantec si alt ascutis, a prins a sufla din spatele nostru, de catra miezul noptiiAğ

Evident, o ploaie strasnica vine la timpul prezis. Pe abate il surprinde sublima sint iratate a privelistilor, raritatea omului. Moldova e o America virgina ca aceea din Ata.a de Chateaubriand ().

Mai apropiate de formula epicului eroic sunt cele trei romane in continuare Fratii Jderi (Ucenicia Iui lonut, Izvorul Alb si Oamenii Mariei SalE) unde cautatorul de peripetii este mai satisfacut, si care totusi in substanta lor sunt cu totul altceva decat niste romane istorice.

Intriga pe scurt a intaiului volum e aceasta; lonut Par-Negru zis Jder cel mic, fiu al unui Comis dm vremea lui Stefan-voda cE) Mare, se indragosteste de o jupanita careia ii da tarcoale, fara ganduri adanci, insotit de Alexandru, fiul domnitorului. Baiatul e fiul unui viteaz cu alti feciori tot atat de aprigi in credinta pentru domn. Tatal are in paza lui caii lui voda si indeosebi pe unul alb din semintia caruia ies nazdravani pe care incaleca Stefan si fara de care n-ar fi ferit de soarta. Vin furi sa ucida acest cal si toti Jderii se apara cu multa chibzuinta. Dusmani ai domniei chitesc sa-1 fure pe Alexandru, coconul domnesc, care bate imprudent drumurile la jupanita. Jder cel mic se lupta vitejeste si scapa pe Alexandru. Apoi afla ca pe jupanita (pe nume NastA) au luat-o in robie tatarii. Ca orice tanar indragostit. Jder cel mic nu-si gaseste locul de dorinta de a-si scapa iubita si, in ciuda sfaturilor chibzuite, alearga cu un slujitor pe urmele ei. Nu mai putin inimosi, toti ceilalti Jderi ii vin in urma, cu invoirea lui voda. Din nefericire vitejia desfasurata este zadarnica, deoarece Nasta se aruncase in mare din corabia care o ducea. Deznodamantul e, ca si in celelalte romane, cam deprimant intr-o scriere de vigoare, totusi intriga in general ramane valabila si gratioasa. Dar nu se poate ca cetitorul grabit, cu suflet copilaresc, sa n-aiba, citind cartea, care e cu toate acestea remarcabila, un sentiment de poticnire, de curgere grea. Perceperea substantei cere rafinament si fondul real este altul, precum se va vedea.

Suntem intr-o era idilica, de o fericire mitica, in care un voievod, ca un semizeu, calauzeste noroadele cu puteri in cer si pe pamant. Divanul sau e un mic Olimp:

AĞSus, statea voda intru toata mania, impresurat de boieri; si spatarul ii tinea spata si buzduganul. Nimeni nu putea sa inlature dreptatea acelui brat. Ori boier, ori misel simtea aceeasi apasare ca sub o intocmire neclatita asezata de Dumnezeu, De cand acea putere se asezase asupra Moldovei, parea ca s-au schimbat si stihiile. Ploile cadeau la timp, iernile aveau omaturr imbielsugate. Iazurile stateau linistite in zagazuri; morile si paraiele cantau in vai; prisacile se inmulteau in poienile padurilor; drumurile erau pasnice. Negutatorii treceau fara griji ori la nemti si Iesi, ori la tatari, ori in Tara Ungureasca; plateau vama cu dreptate, nimeni nu le pricinuia smintealaAğ

Domnul umbla prin tara sa imparta dreptate supusilor si sa se inchine la manastiri si cu acest prilej se abate si pe la hergheliile sale strajuite de Manole Par-Negru. in care imprejurare ia cunostinta de prezenta Jderului cel mic. intaia misiune a baiatului e de a infatisa lui Stefan-voda mancarile gatite de mama-sa vitrega, jupaneasa Ilisafta, si anume AĞclapon cu vin, oparit cu,untAğ dupa o reteta ramasa de la un boier al lui Mavrichie imparat, si prepelite impanate in tigla subtire de lemn. Voda cu odrasla sa se asaza taraneste pe butuci de brad si mananca bucatele Ilisaftei, in vreme ce curtea, vrajita si stand cu respect in picioare in jurul mariilor-lor, se bucura de imparatestile alimente numai cu. ochii. Simion, fratele Jderului, are cinstea de a turna in cupa lui voda vin dintr-un fedeles.

Aceeasi infatisare de belsug euforic este si la hanul lui Pan Iohan, de unde eroii (toti eroii lui Sadoveanu se intalnesc la haN) capata bune stiri in felurite imprejurari. Aci se gasesc drept bucate zeama de gaina cu galuste de hrisca, adusa in strachini, si plachie de malai maruntel.

Eelsugul alimentar din curtile si hanurile Moldovei este un aspect particular al unei rodnicii nebune, de tara aproape necalcata de oameni. intr o "dumbrava numita Mar-Putred (simbol intamplator poate, dar puternic, al cantitatii imense de roadE) iarba noua razbeste prin iarba veche si zimbrii se amesteca cu oile salbatice cu treisprezece coaste. Oaia salbateca a lui Cantemir incantase indeosebi pe Eminescu, ca element a!

    unei Dacii scoase din orice ingradire de timp. ()



Ucenicia Iui Ionut e poemul intaiei dragoste juvenile, fara urmari. Izvorul Alb e poemul .dragostei matrimoniale. Acum se impreuna voda cu Maria de Mangop. se indragosteste Simion Jder de Marusca, odrasla tainuita a lui Stefan insusi. Romanul nu e lipsit de peripetii, sensul lui ramane mereu savoarea primitivitatii. Faptele sunt elementare. Stefan-voda merge la vanatoare de zimbri, face nunta, un boier fura pe Marusca, Jderii se iau dupa el in Lehia si aduc inapoi fata.

Marile puteri ale naturii sunt acum ostile. Seceta si cutremurul inspaimanta rara omenire. Voda si cu boierii ies intr-o ceremonioasa smerenie AĞimbracati in haine greleAğ. Aceste catastrofe nu schimba, euforia totala a Universului. Erotica domnului si a Jderului sunt calendaristice, contemporane cu framantarea tuturor salbaticiunilor: AĞcaci acuma, in septemvrie, la inceputul anului, fiarele acestea incep a avea fierbinteala dragostei si se cauta unele pe altele; mai ales buhaii mugesc cu* putere, palindu-se cu fruntile si impungandu-se cu coarnele, razboindu-se pentru stapanirea poienilor, unde pasc bouroaicele. Mugetul bourului e mai adanc si mai infricosat decai cel al cerbului care umbla dupa ciutele lui tot la vremea astaAğ. ()

Aceste ultime romane fac parte din opera cea mai valabila a scriitorului si izbesc prin maturitatea mijloacelor verbale. De obicei se explica prin limba buna percepere a fondului, dar in general in proza aceasta prejudecata artistica e falsa. Romanele lui Al. Dumas-tatal nu au nevoie de stil. E foarte cu putinta ca strainul care ar citi numai ideile textului sa ramana oarecum mirat de "saracia lor epica si chiar cu un sentiment de monotonie. Limbajul e aci in parte chiar continutul operei, ca la Creanga, ca la Caragiale, o conduita a oamenilor. Descarcat de savoarea lingvistica, fondul se imputineaza, caci ceremonia si ingenuitatea arhaica sunt in buna masura figurate prin limba. Este de notat ca aceasta limba nu e valabila pentru ca eo acordare mai savuroasa a graiului moldovenesc. E o limba ireala, cum se cuvine unei lunu iesite din ev, o adevarata creatie, amestec original de Neculce, grai taranesc, ardelenesc, fara nici o asemanare cu izvoarele ei partiale. in felul acesta pastisa este inlaturata. Frazele curg vrajite intr-o savuroasa monotonie liturgica, imprumutand realitatea lor lumii vizibile. () in cautarea barbatului, Vitoria pune spirit de vendetta si aplicatie de detectiv O adevarata nuvela politieneasca se desfasoara, in stil taranesc, bineinteles, cu o arta remarcabila. Vitoria dovedeste o luciditate excesiva. De pilda, inainte de plecare, incredinteaza banii, luati pe marfurile vandute, parintelui. Peste noapte hoti necunoscuti umbla sa-i jefuiasca ograda si casa. De unde trage incheierea ca martorul predarii sumei a fost" discret, caci altfel hotii ar li calcat pe popa. Vitoria ia drunjul oilor, poposind din crasma in crasma. in felul acesta da de urmele lui Lipan, afla cate oi a cumparat acesta, cui a vandut o parte, pana unde a fost insotit de cumparatori. infatisarea tovarasilor e reconstituita, oamenii identificati. Cainele lui Lipan iese- si el la iveala. Cu ajutorul lui, femeia da de cadavrul sotului caruia 1 se fac slujbele religioase cerule. Acum intervine si autoritatea, obligatoriu. Dar Vitoria nu se lasa. Ea singura conduce opera de stabilire a vinovatiei, punand la cale o adevarata confruntare a criminalului cu mortul. De altfel, feciorul ei, care o insotea,, era prevazut cu un baltag destinat actului de razbunare. La sfarsit e pregatit si ultimul argument: cainele care sare. in gatul ucigasului, ranindu-i mortal. Autoritatea, in persoana subprefectului. n-are altceva de facut decat sa confirme intuitia politieneasca a femeii.

Prin urmare Vitoria e un Hamler feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimuiatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si cand dovada e facuta da drumul razbunarii. Cazul lui Hamlet feminin il mai avem in literatura romana: e Napasta lui Caragiale. Asadar, obiectia ce se poate face e aceeasi: prea multa indarjire din partea unei femei.

Fundamental si remarcabil este simtul automatismului vietii taranesti de munte. Oamenii fac fel de fel de presupuneri, Vitoria le respinge. Lipan nu poate face in cutare luna decat asta si asta. Miscarea este milenara, neprevazutul nu intra in ea cu si in migratiunea pasarilor. Vitoria nu masoara vremea cu calendarul, ci- cu semnele cerului. In stilul sau magistral. Sadoveanu infatiseaza toate acele ritmuri ale vietii primitive, determinate numai de revoiutiunea pamantului si nicidecum de vreo initiativa individuala. Uneori ti se pare ca citesti unele din cele mai bune romane ale lui Jack London si ramai mirat, in ciuda deosebirilor de culori, de aceeasi miscare larga, astronomica. .Aici nu sunt drumuri, ci numai expeditii, Taciturnitatea omului de tara, surzenia mai mult simulata decat veritabila, astea sunt puse in dialoguri de neuitat. ()

Luat in totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a a vorbi enorma, asemanator lui Creanga si lui Caragiale, mai inventiv decat cel dintai, mai poet decat cel de-al doilea, desi fara echilibrul artistic al lui Caragiale. Prin gura sa vorbeste un singur om, simbolizand o societate arhaica, dar, spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizata in toate institutiile ei. Opera scriitorului e o arhiva a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viata agrara, viata pastorala,. razboi si asceza, totul e reprezentat. Cu o inteligenta de mare creator, scriitorul a fugit de document, ridicandu-se la o idee generala- Daca Sadoveanu n-a creat oameni, a creat insa un popor de o barbarie absoluta, pus intr-un decor sublim si aspru, maret, fabulos, dotat cu institutii geto-scitice, formulate pe cale imaginativa. Ca si Chateaubriand, Sadoveanu creeaza intai un univers pentru a-si aseza fapturile sale, care nu sunt" insa miscate ca la romanticul francez de melancolii stilizate, ci de porniri instinctive, tacute si rituale. Goticul, muzicalul nu intra in opera sa, care ar fi clasica daca echilibrul n-ar fi stricat de sensul rigiditatii. Idilicul lui Sadoveanu e in intelesul cel mai larg asiatic, scitic (fara inne-gurari slavE), revarsat intr-o netulburata placiditate, intr-o cantitate muta."

(Din voi. Istoria literaturii romane de ta origini pana in prezenT)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.