Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Mihai SORA



Mihai SORA - poza (imagine) portret




 

Mihai SORA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mihai SORA





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Mihai SORA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 7 nov. 1916, corn. Ianova, jud. Timis, seist. Fiul lui Melentie S ora, preot ortodox si al Anei (n. Bogdan).

Scoala primara, comuna Izvin, jud. Timis si Timisoara (1923-1927), apoi Liceul "Constantin Dia-conovici-Loga" din Timisoara (1927-1934), unde a studiat temeinic filosofia si limbile clasice, latina si elina, isi face apoi studiile de filosofie la Univ. din Bucuresti (1934-1938); audiaza cursurile lui Nae Iones-cu si Mircea Vulcanescu, iar la seminar il are asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Bursier al Guvernului francez, soseste in ian. 1939 la Paris pentru a realiza, sub conducerea lui Jean Laporte, o teza despre "La notion de la grace chez Pascal". in iunie 1940 paraseste Parisul, amenintat de inaintarea vertiginoasa a Wehrmachtului, si, dupa lungi peregrinari, se stabileste la Grenoble (1940-1945), unde oficia, la celebra Univ., Jacques Chevalier, un "pascalizant inrait". in aceasta perioada, concepe prima sa carte, Du dialogue interieur, un eseu de antropologie metafizica, publicat ceva mai tarziu, in 1947, la Gallimard (in colectia "Tanara filosofie"). In anii razboiului participa la rezistenta franceza antifascista. Cercetator stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, (1945-1948). Revine in tara in toamna anului 1948, cu intentia de a se reintoarce, dar granitele fusesera deja inchise. Dupa numeroase cautari si tatonari specifice acelor vremuri, redactor-sef la Editura pentru Literatura, fondator al noii serii BPT. Alte carti publicate: Sarea pamantului (1978), al carui text apare mai intai in paginile rev. Familia; A fi, a face, a avea (1985) ; Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat (1990). Dupa dramaticele evenimente din dec. 1989, a fost ministru al invatamantului, in primul guvern democratic provizoriu. Membru fondator al Grupului de Dialog Social si al Aliantei Civice. A colaborat la Familia, Romania literara, Viata Romaneasca, Ramuri, Cronica, Vatra, 22 etc. Versiunea romaneasca a cartii de debut a aparut in 1995, traducatorii tinand seama de corecturile ulterioare ale autorului facute pe originallul francez. A tradus din Jean-Jacques Rousseau, Visarile unui hoinar singuratic si Sartre, Cu usile inchise (in colab.). Prezenta oarecum discreta, insa incontestabil reper de demnitate morala si intelectuala, SORA este unul dintre cei mai inseninati filosofi si ganditori romani, comparabil cu C. Noica, in ce priveste intemeierea discursului filosofic pe virtualitati le insesi ale limbajului. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1978 pentru Sarea pamantului si pe 1998 pentru Firul ierbii.

Sintagma definitorie a filosofiei lui SORA e "starea de deschidere", rod al unei optiuni metafizice, dar si al unei maieutici inconfundabile, constitutiva actului insusi de filosofare: un exercitiu, la limita, de gandire circulara inepuizabila, ajustand cu precizie si fixand totodata ideile pe directia lor proprie. Problema e, ca si la C. Noica, dar din alt unghi, cum e posibil ca spiritul creator sa nu fie la infinit tautologic. Punctul de pornire insa al lui SORA il constituie, cum singur marturiseste, Peguy, in a carui gandire, de asemenea "circulara", principalele teme sunt: "mugurele si scoarta, fragezimea si intepenirea, disponibilitatea si refuzul, toate incheindu-se aproape pe nestiute in tema libertatii si a gratiei sau (mai exact) a gratiei libertatii". Alte influente, pe deplin asimilate: Aristotel, Toma d Aquino, Augustin, Cusanus, Blaise Pascal, Leibniz, Husserl, Heidegger. Du dialogue interieur (1947), cu subtitlul "Fragment d une Antropologie meta-physique", reprezinta dezvoltarea unei idei care ocupase "nu mai mult de patru pagini" intr-un foarte voluminos manuscris, redactat in romaneste, din pacate pierdut, la intoarcerea in tara. Manuscrisul se intitula Margini si dezbatea "problema limitelor in general, dar cu precadere a limitelor conditiei umane", ceea ce ulterior C. Liiceanu avea sa numeasca "peratologia". In Despre dialogul interior (ed. romaneasca, 1995) problema este aceea a implinirii omului inlauntrul propriilor sale limite existentiale. Ca sa ajunga la expresia deplina de sine, de adeziune adica la propria fiinta spirituala, omul (actiunea umana) rodeste numai trecand prin "proba dialogului interior", veritabil "instrument de tortura". Tinta nu poate fi atinsa decat prin concentrare, tensiune, atentie (aceasta din urma echivalenta, oarecum, cu intentionalitatea fenomenologica), toate regasindu-se in starea permanenta de interogatie, ca stare vitala a oricarei fiinte, inca din acest eseu ii este proprie lui SORA o gandire "polara", grefata pe un acut sentiment al infinitului, o data cu modelul "coincidentia oppositorum" prin trecerea la limita a opuselor, model care devine apoi si mai operant in scrierile ulterioare. Dar "proba" amintita este numai o etapa in calea "salvarii ontologice", cand unitatea originara este regasita, iar dialogul insusi abolit. Este clipa care marcheaza identificarea cu natura proprie, cu fiinta, caci fiinta este in fond "taramul analogiei", al identicului subzistand diversitatii infinite a realului concret, hic et nune. Dupa fiecare epifanie urmeaza un moment de vid si epuizare, dupa care sirul cautarilor e reluat de la inceput, pana la o alta epifanie. Miza filosofiei lui SORA a fost intotdeauna transcendenta, incat perspectiva fiintei este dublata simultan de o privire "sub unghiul in-tentiei", iar aceasta se indreapta negresit spre lumea valorilor, spre comuniunea cu celalalt. Fiinta insasi este "un transcedental sau un suprauniversal", cum spun scolasticii. In ultima instanta, valoarea este aceea care mediaza intre nivelul ontologic si nivelul intentiei si al subiectului valorizator, care salveaza gandirea lui SORA de imanentism sau de orice alta forma de monism. Dar limitele existentiale condamna omul la discursivitate si dialogicitate, cele doua elemente ale dramei sale, furnizandu-i tonalitatea fundamentala tragica (Stim-mung). Fara o constiinta - filosofic intemeiata - de creatura, omul nu este decat "creatura cu constiinta de neant". In ciuda apetitului ontologic infinit al creaturii umane sau, poate, tocmai din acest motiv, salvarea ontologica singura isi are propriile limite. Ideal ar fi ca problema omului sa fie reformulata in sensul: "cum sa traiasca (el, omul - n. n.) asemeni unui arbore, fara a inceta prin aceasta sa fie om". Este chiar introducerea in tema preconizata de SORA in eseul sau, care, spre final, se deschide catre o incitanta ontologie a sfinteniei. Sub regimul sfinteniei, in rarele clipe de acces la aceasta, omul are dreptul totodata la gratie si libertate, mai precis, la "libertatea gratiei", in masura in care orice autonomie ontologica este, in realitate, o "teonotnie". Itinerarul, de data asta prin excelenta etic, se implineste in angajare (ca atasament fata de act) si speranta, iar faptul reprezinta "incununarea terestra a conditiei umane", adica o plenitudine realizata in cadrul limitelor existentiale, pe care spiritul le poate transgresa, eventual, numai printr-o operatie de "trans-semnificare" (ca la Lucian Blaga). Din cele "Trei puneri la punct" care incheie cartea, cea mai promitatoare e a doua; Despre timp. SORA incearca sa depaseasca impasul in care ajunsese fenomenologia tem-poralitatii din "Analitica existentiala" a lui Martin Hei-degger. Chiar conceptul de ec-sistenta il pastreaza asa cum 1-a gandit Heidegger, dar numai in zona in care-i este proprie acestuia. Caci, precizeaza SORA (in interviul din Vatra), sistemul ec-sistarilor, luat in ansamblul lui, nu mai ec-sista, ci in-sista (la modul lui es gibt). Insista ca fiinta precara, lipsita de aseitate si avand deci nevoie de intemeiere. Or, aceasta intemeiere nu i-o poate oferi decat notiunea aristotelico-tomista de existenta (ex-sisten-tia, inteleasa ca positio extra causas), cu tot ceea ce ea implica. Dupa filosoful roman, sursa timpului trebuie cautata in "putinta", in sirul trecerilor fiintei create "de la putinta sa la actele sale existentiale". Prima dintre "punerile la punct" {Despre a fi, a face, a avea) anunta o alta scriere filosofica ulterioara. Pana atunci insa, daca Despre dialogul interior ia ca punct de pornire, dar si de incheiere, o reflectie etica asupra conditiei umane. Sarea pamantului (1978), a doua carte, subintitulata "Cantata pe doua voci despre rostul poetic", pare a se desfasura pe o miscare dubla: epistemologica si estetica. SORA porneste propriu-zis de la o analiza a limbajului, deci de la o critica a instrumentelor, carora le cauta cu infrigurare intemeierea. Ontologia ramane doar schitata in fundal, dar termenul "ontologic" este inlocuit frecvent cu un altul: "entitativ", derivat de la ens. Gandirea filosofica "in stare de tasnire creatoare", cum parea in eseul de debut, lasa loc acum unui discurs mai cerebral, etajat pe doua voci distincte, "Mai Stiutorul" si "Un Tanar Prieten", care adesea par doua monologuri paralele. Cartea insasi este scrisa ca un amplu scenariu despre fiinta, compus din douasprezece trepte initiatice, grefat pe o expresie poetica a misterului, formulata in termeni absolut originali. Surpriza e ca SORA vine cu o teorie armonios-articulata, bine cumpanita, acolo unde ne obisnuisem mai mult cu certitudini negative. Poezia, bunaoara, ii apare ca o sarbatoare, ca un act sacramental, ce se face "in nestiinta si cu colaborarea harurilor convergente". Alteori, poemul e numit o "anamneza neguroasa", asezata in corelatie cu "amintirea negativa a paradisului". Act pur de transcendenta, poemul inseamna iesirea brutala din cotidian, dar, in cele din urma, mai puternic se vadeste a fi sentimentul de plenitudine ontologica. E ceea ce vrea sa semnifice "sarea pamantului" sau, cu alte determinari: "Aroma lucrurilor. Savoarea vietii". Si mai performanta este incercarea de figurare metaforica a unor ganduri si speculatii, inevitabil extrem de intortocheate, intr-o materie semnificanta mai densa decat limbajul prin modelare -fie numerica, spatiala (intr-un cuvant, geometrica), fie prin intersectarea de cercuri colorate, dupa principiul lui Euler. indeosebi "co-nasterea culorilor una la alta" sugereaza chiar mecanismul intern, altfel indicibil, al cunoasterii poetice, definita de Claudel ca o "co-nastere la lume". Procedeul pune in evidenta mai ales dimensiunea cosmologica inerenta gandirii si limbajului omenesc. De altfel, o contributie de incontestabila valoare este modelul ontologic imaginat de SORA ca o sfera, cu raza - in mod paradoxal - de marime nula: model asupra caruia autorul sau revine insistent si in alte scrieri. Astfel, "infinitatea de puncte din care e alcatuita suprafata sferei nu e nimic altceva decat proiectia multitudinara a centrului pe aceasta suprafata, o proiectie care-1 manifesta (sau il exprima) de fiecare data sub speciile acelui punct anume, cu care de altfel se si identifica in sensul puternic al cuvantului (de vreme ce distanta dintre el si oricare dintre proiectiile sale e literalmente nula)". In centrul sferei se afla izvorul a toate cate sunt, universala putinta de a fi (UP), sub forma unui infinit calitativ sau intensiv, a unui "infinit de compenetratie", perfect compatibil, adauga S., cu "starea de virtualitate polimorfa". Evident, raza este locul geometric al interioritatii, iar suprafata, al exterioritatii. Desfasurata sfera pana ce s-ar obtine din ea o planisfera, "locul geometric al interioritatii ar fi verticala, ca omolog al razei; al exterioritatii ar fi orizontala, ca omolog al suprafetei". ii este caracteristic lui SORA un mod de a filosofa intr-un discurs-text care se infasoara si se desfasoara la infinit ca o cascada de interogatii, de o deschidere nelimitata spre intreg orizontul lumii si "cu tot orizontul cuvintelor in fata", imbinand un registru metaforic vizual cu un registru metaforic auditiv. Principalele teme ale gandirii sale metafizice: aspiratia spre marele Tot (care se identifica cu aspiratia spre Unu), tema revelarii sau tema unicului nu sunt tratate sec, ci intr-un demers nuantat si elocvent, incarcat de toata energia limbajului, incercand sa modeleze ideile si cunoasterea, in speta cunoasterea politica, pe insasi "modularea infinita a fiintei". In esenta, reflectia filosofica, desfasurata pe un registru atat de intins al ideilor, tinde si sfarseste a fi, in Sarea pamantului, o po-ietica. In cartea urmatoare: A fi, a face, a avea (1985), miscarea gandirii e oarecum alta: de la o intemeiere ontologica, pe care primele patru capitole o rasucesc pe toate fetele, spre "faptuire, rostire, facere", de care se ocupa ultimele patru capitole. Intentia vadita a lui SORA e de a scoate de aici o etica. Deocamdata, eul continua sa fie o instanta tare, ca in fenomenologie, privilegiat totodata in miscarea concreta a dialogului (polilogului) euristic, a dialogului deja "generalizat" (apare si a treia voce, "Devotatul Amic"), incluzand adica, in propria infasurare/desfasurare, toate ipostazele lui personale. Faptul se conjuga cu o viziune a co-prezentei inglobante nemijlocite, proiectate de fiecare data intr-un cogito mai larg, ca intuitie autorevelata a Totului. Maestrii mai des invocati sunt acum Descartes si Husserl, mai rar Heidegger. Alteori insa, SORA plonjeaza in "abisul interioritatii", ca Pascal. Tema lui "a fi, a face, a avea" e, intr-adevar, intoarsa pe toate partile, intr-o maniera a gandirii care se destinde ca un ghem de fire si nuante infinite, in mod digresiv, dar se contracta vizibil, din loc in loc, in nuclee (un fel de noduri) grele de sens. Si de asta data, SORA se revendica de la o forma mentis a carei trasatura definitorie este "bi-polaritatea". Bineinteles, eul este numai "un pol de identitate", iar in termenii modelului ontologic sferic de mai inainte, eul e mai degraba, pe verticala interioritatii, "un gol, o non-dimensiune, care se multumeste cu doar atat: sa-si centreze auto-proiectiile". Recurgerea frecventa, in text, la cifre ("limbajul multimilor") sau la grafuri si alte imagini cat mai consistent vizualizate au tot o valoare metaforica, in staruinta de a realiza, totusi, o "despatializare a relatiilor de cunoastere". in efortul de a prinde Totul, revelatia fiintei ca entitate, dar si sentimentul "imploziv" al bucuriei, sentiment al existentei despuiat insa de orice afect se regasesc, in ultima instanta, in verbul total (arhiverbul) a fi: "Verbul total este precategorial si categorial, deopotriva. Subintin-derea, Categoria, o enunta si, mai mult, o dezvolta sistematic si sistemic prin evenimentul decisiv al fiintarii. Cunoasterea Fiintei nu poate fi separata de fiintarea acesteia" (Corneliu Mircea).

Evident, cu fiecare noua carte gandirea lui SORA castiga in amploare, creste ca substanta numenala si tensiune a ideilor. Temele fundamentale raman aceleasi, de unde impresia de circularitate, numai ca ganditorul roman opune circularitatii vide un "globalism atoateintelegator", tinzand spre un model categorial deschis, perfectibil la infinit . Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat (1990), scrisa cu doi ani inainte, pare o prelungire directa a cartii anterioare, valorificand si unele secvente, pregnant marcate in text, din eseul de debut. Pasajele "politice", asupra carora atrage atentia S., desi scrise destul de invaluit, confera argumente suficiente pentru o adevarata antropologie politica, intemeiata pe o nu mai putin clarvazatoare si expresiva teorie a valorilor. Mult mai transant e pusa "problema libertatii", dupa ce la inceput dezvaluise "puterea opresiva" a lui a avea (cu precadere in primele trei capitole). Optiunea ferma pentru pluralism ("dialogul presupune doi subiecti liberi") se intalneste in chip fericit cu ideea ca, sub nici o forma, nu s-ar putea ajunge vreodata la libertate "luand calea alienarii". SORA isi retracteaza cu demnitate concesiile facute candva, in tinerete, unui ideal infirmat, apoi, cu brutalitate de propria experienta din anii comunismului. Esential e insa ca excursul axiologic, in cadrul mai vast al dialogului generalizat, implineste ontologia subiacenta, in masura in care fiinta insasi se transforma in valoare, devine chiar valoarea suprema integratoare, fara a se diminua catusi de putin ca fiinta, ca entitate. Ens, Unum figureaza ca valori numai pe palierul Absolutului. In schimb, valorile finale, spre deosebire de transcendentaliile medievalilor, se pot converti, fie in baza unor criterii intrinseci fiecareia in parte, fie in raport cu valoarea suprema, fiinta ca entitate. La randul lor, valorile instrumentale isi au temeiul in valorile finale, desemnate in termenii lor originari: verum, bonum, pulchrum. In sfarsit, subiectul valorizator, identificat in zona lui "a// terminal individuat-personalizat-intentionant", accede la "cercul valorilor", cum era de asteptat, pe calea vizarilor, a in-tentiei diversificate (active, tranzitive si contemplative), insa cu acelasi sentiment de plenitudine ontologica, de asemenea nediminuat. Dar SORA nu se considera un posesor de adevaruri si in nici un caz, un depozit de idei gata facute. Gandirea sa e vie, incitatoare (si ispititoare), aflata intr-o permanenta stare de disponibilitate si receptivitate. Ea consta in emisiunea continua a unei spontaneitati incon-fundabile, ca la P6guy, incat tot ceea ce mereu se inchide in bucle, instantaneu se si deschide, pentru ca trecerea de pe o orbita pe alta si revenirile inapoi la punctul de plecare sa descrie o voluta si mai ampla. Aspiratia marturisita a lui SORA (in interviul din Ramuri) e de recuperare a exterioritatii si deci, de revalorizare a intregii zone a "instrumentalului", dar numai in beneficiul valorilor finale, care raman, in continuare, "valorile supreme ale fiintei interioare proiectandu-se, mai degraba, lasandu-se aspirata de trans-mundan". Faptul presupune o deconditionare si o de-situare, permanente, intr-o incordare fara ragaz a spiritului sau, daca o iesire din propria situatie nu e posibila, macar o aerisire, o diafanizare, deci o deschidere spre infinitul calitativ al lui a fi. Acesta pare a fi sensul autentic, de substrat ontologic, al filosofiei lui S., care se confunda, in esenta, cu insasi forma si maieutica scrisului sau.

OPERA

Du dialogue interieur. Fragment d une Antropologie metaphysique. Paris, 1947; Sarea pamantului. Cantata pe doua voci despre rostul poetic, Bucuresti, 1978; A fi, a face, a avea. Bucuresti, 1985; Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat, Bucuresti, 1990; Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizica, Bucuresti, 1995; Despre dialogul interior. Fragmente dintr-o Antropologie metafizica, trad. din franceza de Mona Antohi si SORA Antohi, pref. de V. Nemoianu, Bucuresti, 1995; Firul ierbii, Craiova, 1998.

REFERINTE CRITICE

Ov. SORA Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 3, 1979; I. Bucse, in Amfiteatru, nr. 2, 1979; Adriana Babeti si SORA Foarta, in Orizont, nr. 25; 28, 1980 (Convorbiri cu ~); Cornel Moraru, Semnele realului, 1981; G. Chifu, in Ramuri, nr. 2, 1982; D. Arsenie, in Amfiteatru, nr. 4, 1983; A. Teodorescu, in Amfiteatru, nr. 10, 1985; M. Zamfir, in Romania literara, nr. 49, 1986; C. Mircea, in Orizont, nr. 47; 48; 50; 51, 1985 si nr. 1; 2, 1986; M. Oliv, in Vatra, nr. 3, 1986; St. Tanase, in Vatra, nr. 9, 1988 (interviu); Diana Adamek, in Tribuna, nr. 3, 1991; Carmen Iftimie, in Cronica, nr. 7, 1991; Rodica Palade, in 22, nr. 22, 1991; I. Lascu, in Ramuri, nr. 3-4, 1992; V. Russo, in Viata Romaneasca, nr. 1-2, 1995; St. Aug. Doinas, ibidem, nr. 1-2, 1997; R. SORA Cucu, in Orizont, nr. 4, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.