Pe cand Ieronim ieșea cu Onufrei dintr-o veche zidire, ii vazu Francesco și intra in vorba cu cel dintai, ca sa-i steie model pentr-un tablou al sau. Acesta, vazand ca n-avea ce gasi de impotrivit batranului maestro, se-nvoi și plecara tustrei spre locuința lui. In drum, parintele Onufrei, dand ca din intamplare de mana pictorului, care conținea vro cateva piese de aur, crezu ca ce-i gasit ii bun gasit și, strangand cu multa amiciție și intenție luatoare mana acestuia, gandi ca are multa cauza de-a se departa, mai ales ca tablele de la crașma l-invitau cu dragoste - deci pretesta ce pretesta și se duse.
In vremea asta Cezara, curioasa și neastamparata, cotrobaia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o panza, o ridica și se uita intrucat inaintase lucrarea "Caderei ingerilor". Cu fața de o senina seriozitate intindea Arhangelul Mihail spada sa de foc in aer. Pletele lui blonde fluturau imprejurul capului sau alb ca marmura și a frunții boltite și ochii lui albaștri straluceau pare ca de putere și energie. Brațu-i se intindea spre haos aripile lungi și albe pareau a se ajunge intr-o elipsa deasupra umerilor lui și deasupra frunții se-ncovoia un cerc de stele albastre. Fondalul era haos, in sus strabatut pe ici pe colea de cate-o stea murind, jos intunecos și rece. Dar in dreptul spadei ingerului era lasata o dunga cenușie de loc gol pentru figura demonului urmarit.
Ea auzi pași in tinda. Un paravan ascundea patul artistului ea s-ascunse dupa el șezu pe pat și se uita. Intra Francesco cu tanarul calugar. Inima-i batea in pereții pieptului de credea ca voiește sa i se sparga. Artistul ii arata lui Ieronim tabloul și locul ce are sa-l ocupe chipul sau pe acea panza; apoi intrara amandoi intr-un cabinet. Cezara nu se mișca din loc tacea ca peștele.
Francesco reveni, iși cauta paleta, pensulele, lasa peste fereasta o perdea de matasa albastra, incat camera se umplu de un aer vioriu așeza la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise și Cezara era sa racneasca dar iși astupa gura c-o manuța și cu alta ochii. Sa vorbim incet cel puțin lectorii mei inchipuiasca-și ca le vorbesc la ureche ia sa vedem, ramas-a mana Cezarei tot la ochi? Sanii ii crescuse intr-atata de bataile inimii incat sarise un bumb de la pieptarașul cam ingust de catifea neagra de ce-l și incheiase? Dar cine știa ca inima ei o sa aiba asemenea turburari? Ea-și dezbumba pieptarul, sanii ei albi ca zapada se eliberara din inchisoarea lor de catifea și ea rasufla adanc, deși incet. Apoi iși puse iute mana la ochi iar, pana ce i se racori sufletul Apoi ridica un degețel, cel mic, deasupra ochilor și se uita printre degete Vazu un cap frumos pe niște umeri largi și albi, pe un bust ce parea lucrat in marmura Acum era sa-i plesneasca colanul ea-l descheie din sponci și, rasufland din ce in ce mai liniștit, incepu sa priveasca intregul acel model frumos, din a carui mușchi și forme respira mandria și nobleța Mainile ei ii cazura-n jos, caci era obosita de emoțiune, dar nu satula de-a privi. Tremura cu toate astea ca varga și i-ai fi auzit clanțanirea dinților daca n-ar fi ținut gura strans incleștata.
Penelul pictorului zbura pe spațiul gol ce și-l lasase pe panza și sub mana-i se nascura formele lui Ieronim, din sus in jos, forma cu forma pana la umeri, pe care pictorul schița doua lungi și stralucite aripi negre Ședința era lunga. In vremea aceea Ieronim statea pe piedestal drept, nemișcat, mandru ca un antic Apollo in semiintunericul vanat al odaii, pe care pictorul il facuse anume pentru a nimeri tonul fundamental al figurii.
- Ieronim! intrerupse Francesco tacerea ce domina in sala. Cezara se sperie la aceste sunete. Ii veni ideea ciudata ca pictorul are de gand sa deie paravanul intr-o parte atunci ea era descoperita cu toaleta ei dezordonata, cu parul valvoi, cu ochii aprinși in cap și cu fața roșie ca sangele Dar nu era asta.
Pictorul zise: "Am ajuns la cap. Trebuie sa te fi indoit vreodata in viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca sa vad ce expresie va lua fața ta".
Ieronim iși rechema in minte scrisoarea batranului Euthanasius și o zambire rece, sceptica, ii descleșta puțin buzele. O, de ar fi inmarmurit astfel! Era o durere mandra in fața lui, și bietei Cezare ii ieși o lacrima in ochi.
- Da, da! asta-i expresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmara și penelul sau schița in fuga acele trasaturi de-o dureroasa amaraciune in fața intunecatului sau geniu infernal.
- Ce nenorocit trebuie sa fi fost cand reamintirea ii schimba fața - gandi Cezara și o duioșie dulce și liniștita ii umplu sufletul Ea nu mai era aceeași. Din tremuratoare deveni lina - acuma-l iubea. In acea frumoasa statua de marmura alba, in acel Adonis incremenit ea presupunea un suflet Ii venea sa planga acum buzele ei se descleștara c-o dulce expresie de durere și de amor, ea-și inclina capul in perini și-și inchise ochii. Simțea ca plange fara sa vreie.
- Mi-ar trebui inca cateva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar Francesco trasese perdeaua și ea-l vazu din nou pe Adonis al ei in lumina cea plina a soarelui. Iși astupa iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se departasera in cabinetul alaturat. Ea sari repede, tiptil, incet, se repezi pe uș-afara in buduarul ei, s-arunca pe pat, ș-ascunse fața in perini și boțea tot ce incapea in maini. Cand Francesco intra in odaia ei, ea s-arunca in gatul lui, il stranse spasmodic, il dezmierda, il saruta
- Ce-i, copila mea?
- Nimic.
- Iți place? Ea șopti ceva neințeles, cu ochii plini de lacrimi și dorința.
