Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Mihai BENIUC



Mihai BENIUC - poza (imagine) portret







 

Mihai BENIUC

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mihai BENIUC





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Mihai BENIUC - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 20 nov. 1907, com. Sebis, jud. Arad - m. 24 iun. 1988, Bucuresti.

Poet, prozator, dramaturg, traducator si eseist. Fiul lui Atanasie Beniuc si al Vese-linei, tarani.

Urmeaza cursurile scolii primare maghiare din satul natal, apoi pe cele ale Liceului "Moise Nicoara" din Arad (1921-1928), unde il are prof. pe poetul Al. T. Stamatiad. Debuteaza in revista liceului, Laboremus (1926), cu o trad. din Thomas Moore, urmata de o poezie proprie, in Falanga lui M. Dragomirescu (1927, cu pseud. Tudor Arsenie), si de o alta poezie in Bilete de papagal (1928). Termina liceul ca elev particular. Venirea la Cluj, ca student al sectiei de psihologie a Univ., inaugureaza o perioada de intense cercetari stiintifice, in detrimentul cercetarilor literare. Frecventeaza totusi cenaclul lui Victor Papilian, colaborand si la rev. Abecedar (Brad), Pagini literare (Turda), Gand romanesc (Cluj). Licentiat in psihologie, filosofie si sociologie al Univ. din Cluj (1931). Beneficiind de o bursa, obtinuta in calitate de sef de promotie, pleaca la Ham-burg, unde lucreaza sub indrumarea psihologului si biologului J. von Uexkiill, colab. materializata prin publicarea in lb. germana a unor studii de psihologie animala. Dr. in stiinte psihologice al Univ. din Cluj (1934), cu
invatare si inteligenta la animale. Primul specialist roman in psihologia animala si comparata. Preparator la Institutul de Psihologie din Cluj (1932-1938), asistent (1943), apoi conf. univ. (1943-1946). Consilier cultural la Moscova (1946-1948), secretar, prim-secretar si presedinte al Uniunii Scriitorilor (1949-1965), deputat in Marea Adunare Nationala, acad., prof. univ. la Facultatea de Filosofie (sectia psihologie) din Bucuresti, (1965-1974). Debut editorial in 1938 (cu sprijinul lui N. D. Cocea), cu voi. de poezii Cantece de pierzanie, urmat la scurt timp de Cantece noi (1940), Orasul pierdut (1943), Poezii (1943) etc. Colab. la voi. III al Istoriei fdosofiei moderne (1938), cu art. despre J. von Uexkiill, W. U. von Stern si M. Driech, si la majoritatea rev. din tara. Poet-cetatean, BENIUC scrie poezii, nuvele (Ura personala, 1955), romane (Pe muche de cutit, 1959; Disparitia unui om de rand, 1963; Explozie inabusita, 1971), teatru (In Valea Cucului, 1959; intoarcerea, 1962), axate cu preponderenta pe o problematica sociala. Neobosit traducator din lirica universala (Apollinaire, Jozsef Atilla, Karel Jonckheere s. a.). Marele premiu al Uniunii Scriitorilor pe 1981. in ultimii ani ai vietii, desi se surdinizeaza in parte ostilitatea masiva care-1 inconjoara, cade in desuetudine, vazandu-si declinul cu ochii, experienta amara, din care va iesi o poezie cu inflexiuni elegiace, autojus-tificative, intrerupta pe alocuri prin tresaririle de orgoliu ale celui ce nu mai are puterea sa loveasca: BENIUC e reprezentativ, astfel, si ca exemplu semnificativ al degradarii unui mit.

Urmas al marii poezii sociale transilvane (O. Goga, Aron Cotrus), BENIUC frecventeaza in tinerete, dupa propria lui marturisire, si scoala liricii maghiare a secolului nostru (Ady Endre, J6zsef Atilla), acestea fiind si principalele filoane catalitice ale poeziei sale. Conceptia sa despre arta se configureaza relativ repede, inca din anii studiilor la Hamburg, fiind ulterior expusa in numeroase volume. "Scriitorul e un om numai ochi si urechi" - precizeaza BENIUC in volumul de eseuri Poezia militanta (1972) - "Dar nu numai atat: el mai are si un cazan de aur al imaginatiei si un alambic, pentru ca sa fiarba si sa distileze tot ceea ce a vazut si a auzit. Noi primim totul sub forma de bautura spirituala mai tare."

Capacitatea de a reuni aspectele incongruente ale realului si de a le reda sub o forma esentializata, puternic filtrata prin sentimentul si conceptia despre viata a creatorului este, prin urmare, principala calitate a scriitorului; insa nu numai atat; el mai are si datoria morala de a asculta glasul multimii si de a intelege, cu o clipa inaintea celorlalti, imperativele timpului istoric: "Atitudinea scriitorului este semnificativa numai daca devine expresia unor forte sociale zugravite in desfasurarea lor conflictuala, fata de care nu poti ramane nepasator" in eseistica, BENIUC e un moralist pus mereu pe rafuiala cu adversari imaginari si cu sincopele de receptivitate ale publicului cititor. Un aer de vetustete minata invaluie aceste pagini adesea intolerante. Amplul fragment autobiografic pus in fruntea editiei de Scrieri (Drumul poeziei, 1972) incearca si o periodizare a poeziei in functie de repere istorice. Luandu-1 ca punct de plecare, putem astfel distinge in poezia lui BENIUC patru etape principale de evolutie: 1943-1944; 1944-1954; 1954-1965 si din 1965-1988. in realitate, distinctiile nu sunt atat de pronuntate, semnificativa fiind, mai ales, dorinta poetului de a se adecva unei periodizari istorice indeobste acceptate. Tot aici ni se precizeaza si elementele fundamentale ale dezvoltarii personalitatii lui B.: ura fata de fascism, care dateaza inca din perioada studiilor intreprinse in Germania, si simpatia pentru miscarea muncitoreasca internationala. Aceste certitudini se vor preciza mai tarziu, grefate pe altele mai vechi. Surprinzatoare si, intr-o oarecare masura, deconcertanta este lipsa elementului reflexiv la tanarul B.; trecand cu dezinvoltura peste inerenta faza a cautarilor, specifice oricarui inceput, el explodeaza in literatura cu un imens rezervor activ de orgolii fruste, afirmate fara oprelisti. Poetul debuteaza intr-o perioada in care poezia lui Blaga, Arghezi, Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu, Al. A. Philippide atinge apogeul, fapt care nu pare sa-1 impresioneze; chiar si efectul pe care sconteaza cu poezia sa se defineste tot prin metafore ale combativitatii. Poetul "lupta", asaltand starile de lucruri deficitare cu scopul de a le face conforme cu idealul pe care il propune; poezia lui "ataca" si "invadeaza" constiintele adormite, trezindu-le la realitate si impunandu-le impactul cu imperativele luciditatii. BENIUC nu poseda finetea gesturilor nuantate; tot ceea ce intreprinde este "dintr-o bucata", avand ceva din ariditatea cremenii lovind amnarul ("Cand voi izbi o data eu cu barda / Aceasta stanca are sa se crape"). Calitatea reflexiva este atrofiata pana la inexistenta, gandirea, indoiala de sine, interogatia fiind cu totul subordonate actiunii, faptei. Cantece de pierzanie este, inainte de toate, volumul unei puternice vointe de originalitate. Fluviul de mai tarziu, disciplinat si repus in albie, nu-si cunoaste deocamdata malurile si se revarsa imprevizibil, asemenea unui suvoi nestapanit: "Cand am pornit la drum fugarii mei / Eu nu m-am inchinat nici Domnului, nici Dracului [ ] / Nu platesc la nici o punte vama / Nu spun unde merg, nu spun cum ma cheama, / Si de parerea lumii n-am habar / Ma lauda, ma-njura in zadar." Se unesc in aceasta poezie insemnele fundamentale ale unor arhetipuri culturale:

Prometeu, orgoliosul aducator al focului. Atena, fertilizand ariditatea stancii si, mai presus de toate, evreul ratacitor: "Ma simt la mine doar Aiurea / Si azi imi pare rau de Ieri! / Visez necontenit un Maine / Ce n-as vrea sa se faca Azi". Orgoliul e si o forma a desolidarizarii de poezia inaintasilor, in speta de marele model (si complex de-o viata) pe care 1-a reprezentat pentru BENIUC Eminescu: "indoiala bate icuri / Grele-n mine: Sunt nimicuri / Toate visurile tale / Toate visurile tale // Niciodata n-o sa iasa / Luna - palida craiasa - / Sa te-nvaluie cu raze, /Sa te-n-valuie cu raze. " Volumul contine si un ciclu de versuri de dragoste, rod al unor juvenile combustiuni petrecute -in acord cu noua sensibilitate a timpului - nu in mijlocul tamaduitor al codrului, ci in atmosfera burgheza, a cofetariilor. Iubita sfarseste alaturi de un altul, conjugal si domestic, si, pentru a o readuce la sentimente mai bune, poetul ii pune in fata toate "grozaviile" vietii de familie: "in curand, la anul poate-n parc / Vei impinge si tu caruciorul / Cu un pui de om micut si drag / Ce se joaca-n perne cu piciorul [ | / Vei fugi-ngrijata pe la medici / Cand va fi stomacu-i in deranj / Ah, viata asta-i numai piedici, / Te izbesti de ele pas cu pas". Iubita nu cedeaza si, exasperat, poetul ii suspenda calitatea de muza ("Nu te mai cant in versuri niciodata"), dupa care-i da lovitura finala, naucitoare pentru vanitatea oricarei femei: "Ce batrana, palida si goala / Vei fi numai peste trei decenii! / Sangele tau astazi in rascoala / Va fi rece, rece. Doar vedenii / Despre tot ce-a fost vei mai avea / Mai avea. " Cantece noi comunica, in descendenta lui Goga, poezia unui dezradacinat, tanjind puternic dupa meleagurile natale. Dispare sentimentul de plenitudine umana, prezent in primul volum, dispar si elanurile cosmice, poetul nu mai sta "cu Dumnezeu la cot", ci constata, cu o vaga ironie: "am devenit, in fine, cu truda, omul tip". Dupa cum se vede, nu avem de-a face cu o involutie, la care s-a ajuns prin surdinizarea elanurilor vaticinare, ci cu o evolutie, obtinuta cu oarecare "truda". Aceasta este, de altfel, falsa resemnare cu care BENIUC abordeaza ce-a de-a doua etapa a creatiei sale, continand intr-o poezie adeseori de serie, majoritatea temelor (prelucrate intr-o efervescenta manierista) cu care BENIUC s-a impus in manuale si in constiinta mai multor generatii de cititori. Orgoliul pare a fi elementul de continuitate care asigura aceasta usoara tranzitie, finalitatea acestui orgoliu fiind insa alta: in vreme ce in prima etapa el apartine unui Eu scris intotdeauna cu majuscula, revoltat si anarhic, in a doua etapa, acest Eu se subordoneaza vointei generice a lui Noi, fiind canalizat pe linia unei poezii ditirambice. De remarcat este doar faptul ca poezia lui BENIUC reuseste sa pastreze intotdeauna ceva din aroganta orgolioasa a solitarului. Dupa 1965, poetul ramane la fel de prolific, incercand sa-si retuseze din mers profilul. Poeziile propun, pe langa estomparea progresiva a filonului vindicativ, un lirism al senectutii si de obsesie a mortii, afirmata insa cu o solemnitate pe alocuri retorica. Asa cum, pe buna dreptate, s-a spus (Eugen Simion), BENIUC "este, in cele 100 de poeme fundamentale risipite intr-un numar astronomic de versuri, [ ] o voce autoritara, de neconfundat si de neinlocuit in poezia romaneasca din ultimele cinci decenii". in pofida unei aversiuni quasiunanime (disproportionata totusi, daca ne gandim la tinta din ce in ce mai neinsemnata pe care BENIUC o mai oferea catarii), poetul produce un lirism al senectutii prolifice, orgolioase, in care un cantec obosit, monoton, lanseaza mesaje pe care nu le mai asculta nimeni; "impins de viata la periferie", "singur printre singuri", poetul cade intr-un autism cronic, nu lipsit de accente penibile ("Eu nu tanjesc sa-mi vina premii mie / Nu pentru asta scriu eu poezie"), dar cu atat mai viciat de inflexiuni autojustificative, concentrate, toate, in directia cosmetizarii propriei existente ("Dracul m-o lua curand / Batar c-am fost bun si bland"). Previziunea descinderii finale in infern in locul urcarii in rai demonstreaza totusi o vaga reminiscenta de puseuri autocritice, semn ca poetul devenise constient de faptul ca timpul -care odinioara il sprijinise - s-a intors acum definitiv impotriva sa. In proza, dupa volumul de nuvele Ura personala (1955), unde sunt vizibile modelele epicii ardelenesti traditionale, BENIUC scrie un prim roman, in parte autobiografic {Pe muche de cutit, 1959), cu unele aluzii rauvoitoare la adresa lui Lucian Blaga (care a protestat printr-un memoriu adresat forurilor superioare de partid; textul avea sa fie reprodus apoi de Mircea Zaciu, initial in revista Echinox, nr. 6-7/1978, apoi in volumul sau Lancea lui Ahile, 1980), urmat de alte doua (Disparitia unui om de rand, 1963; Explozie inabusita, 1971), continand evocarea unor destine din perioada ultimului razboi mondial.

OPERA

Cantece de pierzanie, poeme, Sighisoara, 1938; Cantece noi, Sighisoara, 1940; Orasul pierdut, Bucuresti, 1943; Poezii, Bucuresti, 1943; Un om asteapta rasaritul, Bucuresti, 1946; Versuri alese, Bucuresti, 1949; Cantec pentru tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej, Bucuresti, 1951; Steaguri,poeme,Bucuresti, 1951;Cantec despre oastea lui Igor.fiul lui Sveatoslav, nepotul lui Oleg, Bucuresti, 1951 (ed. II, 1953; ed. III, 1959); O seama de poeme, Bucuresti, 1953; Despre poezie, Bucuresti, 1953; Fratia dintre poporul roman si minoritatile nationale, Bucuresti, 1954 (ed. in lb. maghiara si germana, 1954); infrunte comunistii, poem, Bucuresti, 1954; Marul de langa drum, versuri, Bucuresti, 1954; Partidul m-a-nvatat, versuri, Bucuresti, 1954; Pacala sluga la primar, Bucuresti, 1955; Trainicie, versuri, Bucuresti, 1955; Ura personala, nuvele, Bucuresti, 1955; Versuri alese, I-II, Bucuresti, 1955; Azima, versuri, Bucuresti, 1956; Poezii, Bucuresti, 1956; Poezia noastra. Bucuresti, 1956; Calatorii prin constelatii, versuri, Bucuresti, 1957; Cu tineretul spre viitor, Bucuresti, 1957; Inima batranului Vezuv, Bucuresti, 1957; Mesterul Manole, cronici si studii literare (1934-1957), ed. ingrijita si pref. de S. Bratu, Bucuresti, 1957; Cu un ceas mai devreme, versuri, Bucuresti, 1959; In Valea Cucului, Bucuresti, 1959; Pe muche de cutit, roman, I, Bucuresti, 1959; Poezii, Bucuresti, 1959; Cantecele inimii. Bucuresti, 1960; Poezii, pref. de S. Bratu, Bucuresti, 1960; Culorile toamnei, versuri, Bucuresti, 1962; intoarcerea, piesa in sapte tablouri, Bucuresti, 1962; Marul de langa drum, versuri, pref. de G. Ivascu, Bucuresti, 1962; Poezii, Bucuresti, 1962; Disparitia unui om de rand, roman, Bucuresti, 1963; Pe coardele timpului, Bucuresti, 1963; Cu faruri aprinse, versuri, Bucuresti, 1964; Colti de stanca. Bucuresti, 1965; Zi de zi, versuri, Bucuresti, 1965; Muntii Apuseni, text de acad. ~, Bucuresti, 1966; Poezii, Bucuresti, 1966; Alte drumuri, poezii, Bucuresti, 1967; Mozaic, versuri, Bucuresti, 1968; Ce simt si percep animalele, Bucuresti, 1968; Inima-n zale, Bucuresti, 1969; Poezii, 1938-1968, Bucuresti, 1969; Lumini crepusculare, versuri, Bucuresti, 1970, Hedy Loffler, Budapesta, text de ~, Bucuresti, 1970. Psihologie animala comparata si evolutiva, 1970; Lenin si literatura. Culegere de studii de S. Cioculescu, ~, s. a., Bucuresti, 1970; Etape, versuri, Cluj, 1971; Explozie inabusita, roman, Bucuresti, 1971; Arderi, versuri, Bucuresti, 1972; Poezia militanta, eseuri, Bucuresti, 1972; Scrieri, I-VIII, Bucuresti, 1972-1979; Turn de veghe, Bucuresti, 1972; Un batran catre un tanar carturar, Bucuresti, 1973; Pamant! Pamant!, versuri, Bucuresti, 1973; Poezii, antologie, tabel cronologic si bibliografie de I. Nistor, pref. de V. Fanache, Bucuresti, 1973; Focuri de toamna, versuri, Bucuresti, 1974; Ramane pururi vatra, poezii, Bucuresti, 1974; Patrula de noapte, poeme, Bucuresti, 1975; Tara amintirilor, Bucuresti, 1976; Aurul regelui Midas, fabule. Bucuresti, 1977; Dialog, versuri, Bucuresti, 1978; Va las ca frunza, versuri, Timisoara, 1978; Ajun de rascoala, Bucuresti, 1979; Elegii, Bucuresti, 1979; Lupta cu ingerul, Bucuresti, 1980; 75 poeme. Bucuresti, 1982; Apele se revarsa in mare, versuri, Bucuresti, 1982; Filon de aur, versuri, Bucuresti, 1984; Iarna magnoliei, versuri, Bucuresti, 1984; Cantec neintrerupt, antologie de proza patriotica alcatuita de Domnita Stefanescu, pref. de ~, Bucuresti, 1984; Horea, poem dramatic, Bucuresti, 1986; In voia vantului, versuri Bucuresti, 1987; Vlasia mea, versuri, Bucuresti, 1987; Cantece si descantece de pierzanie, Bucuresti, 1998; Ultima scrisoare de dragoste, ed. de I. Adam, 1999; Sub patru dictaturi, ed. de I. Cristoiu si M. Suciu, pref. de I. Cristoiu, Bucuresti, 1999. Traduceri: Karel Jonckheere, Poeme, trad. si cuvant inainte de~, Bucuresti, 1965; Francois Mauriac, Therese Desqueyroux, trad. si note de Emma si ~, Bucuresti, 1966, in colab. cu I, Mihaileanu, Bucuresti, 1967; Jozsef Atilla, Poezii-Versek, ed. bilingva, in romaneste de ~, cu un cuvant inainte al autorului, Bucuresti, 1967, (ed. II, 1975); Guillaume Apollinaire, Poeme-Poemes ed. bilingva, in romaneste de ~, Bucuresti, 1968.

REFERINTE CRITICE

I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; Al. Piru, Panorama; V. Fanache, Poezia lui Mihai Beniuc, 1972; Al. Piru, in Romania literara, nr. 7; 8; 9; 1973; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 28, 1973; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 35, 1973; O. Sulutiu, Scriitori si carti, 1974; E. Simion, Scriitori, I; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 21, 1974; Al. Piru, Poezia; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 50, 1975; V. Felea, in Tribuna, nr. 48, 1975; Dana Dumitriu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1977; A. Sasu, in Steaua, nr. 11, 1977; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 35, 1979; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 40, 1979; V. Felea, in Tribuna, nr. 42, 1979; Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979; Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, 1981; Al. Andritoiu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1982; V. Cristea, in Romania literara, nr. 51, 1982; I. Rotaru, Ateneu, nr. 6, 1982; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 48, 1982; I. Rotaru, O istorie, III; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 50, 1997; G. Tepelea, in Viata Romaneasca, nr. 7-8, 1998; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 44, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.