Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Noaptea samurailor de Michael Crichton (Roman)

 

CAPITOLUL 1

MARSILIA - SOSIREA


In ziua de 24 februarie 1815, santinela de la Notre Dame de la Garde semnala "Faraonul", corabie cu trei catarge, care venea din Smirna, Triest si Neapole.
Potrivit obiceiului, o barca porni indata din port, o lua pe langa caste¬lul If si aborda nava intre capul Morgion si insula Rion.
Indata, de asemenea potrivit obiceiului, platforma portului Saint Jean se umplu de curiosi; caci sosirea unui vas la Marsilia este intotdeauna un eveniment, mai ales cand vasul acesta, cum era cazul "Faraonului", fusese construit, inzestrat cu cele necesare, incarcat in santierele orasului Phoce¬ea, si cand el apartinea unui armator din oras.
Intre timp, vasul trecuse cu bine prin stramtoarea pe care cine stie ce zguduitura vulcanica o sapase intre insula Calasareigne si insula Jaros; ocolise Pomega si se apropia cu toate panzele intinse, dar asa de incet si cu un aer asa de trist incat, cu instinctul care presimte o nenorocire, curi¬osii se intrebau ce accident se va fi intamplat la bord. Totusi, expertii in na¬vigatie recunosteau ca, daca s a intamplat vreun accident, nu i s a pu¬tut intampla vasului, fiindca acesta inainta in toate conditiile unei nave carmuite perfect: ancora ei era sloboda, franghiile erau desfacute, iar langa carmaciul care se pregatea sa indrume "Faraonul" prin stramtoarea portu¬lui Marsiliei se afla un tanar cu gesturi repezi si cu ochi iscoditori ce su¬pra¬veghea fiecare miscare a vasului si veghea fiecare ordin al carmaciului.
Nelinistea nelamurita, care plana asupra multimii, cuprinsese in mod special pe unul dintre spectatorii de pe esplanada Saint Jean in asa fel, in¬cat acesta nu mai avu rabdare sa astepte intrarea vaporului in port; sari intr o barca si vasli spre "Faraonul" pe care il ajunse in fata micului Réser¬ve.
Cand il vazu pe om sosind, tanarul marinar parasi postul de langa carmaci si se sprijini, cu palaria in mana, de parapetul vasului.


Un tanar intre optsprezece douazeci ani, inalt, zvelt, cu ochi negri, frumosi, si cu par ca abanosul; in toata fiinta sa era acel aer de calm si de hotarare, specific celor deprinsi din copilarie sa lupte cu primejdia.
- A, dumneata esti, Dantès? striga omul cu barca. Ce s a intamplat, si ce i tristetea asta la bord?
- O mare nenorocire, domnule Morrel! raspunse tanarul; o mare ne¬norocire, mai ales pentru mine; in apropiere de Civita Vecchia l am pierdut pe bravul capitan Leclère.
- Dar incarcatura? intreba repede armatorul.
- Ea a ajuns cu bine, domnule Morrel, si cred c o sa fiti multumit in privinta aceasta; dar bietul capitan Leclère
- Ce i s a intamplat? intreba armatorul cu un aer vadit usurat, ce i s a intamplat bravului capitan?
- A murit.
- A cazut in mare?
- Nu, domnule: a murit de friguri, in chinuri groaznice.
Apoi, intorcandu se spre oamenii sai:
- Holà hé! spuse el: fiecare la post pentru acostare!
Echipajul asculta. In aceeasi clipa cei opt sau zece mateloti se napus¬tira la locurile lor.
Tanarul marinar arunca o privire scurta asupra inceputului de mane¬vra si, vazand ca ordinele se executa, reveni la interlocutorul sau.
- Dar cum s a intamplat nenorocirea? continua armatorul, reluand conversatia de unde o lasase tanarul marinar.
- Vai, domnule, in chipul cel mai neasteptat: dupa o convorbire inde¬lungata cu comandantul portului, capitanul Leclère a parasit Neapolul foarte agitat; peste douazeci si patru de ceasuri l a cuprins febra; peste trei zile era mort I am facut funeraliile cuvenite si se odihneste acum, infa¬su¬rat intr un hamac, cu o ghiulea de treizeci si sase la picioare si cu una la cap, in dreptul insulei El Giglio. Ii aducem vaduvei sale crucea lui de o¬noa¬re si spada. Merita osteneala ca, dupa zece ani de razboi contra englezilor, sa moara ca toata lumea in patul lui, continua tanarul cu un zambet me¬lancolic.
- Ei, ce vrei, domnule Edmond, relua armatorul, care parea ca se consoleaza din ce in ce mai mult, suntem cu totii muritori, si e nevoie ca cei vechi sa faca loc noilor veniti; altminteri n ar exista inaintare; si din moment ce dumneata ma asiguri ca incarcatura
- este in buna stare, domnule Morrel, garantez. O calatorie pe care va sfatuiesc sa n o scontati sub 25.000 de franci beneficiu.
Apoi, pentru ca trecusera la turnul rotund, tanarul marinar dadu alte comenzi.
Ordinul se executa aproape cu tot atata iuteala ca pe un vas de raz¬boi.
La ultima comanda, toate panzele coborara, iar nava inainta, alune¬cand lin, in virtutea inertiei.
- Si acum, daca vreti sa urcati, domnule Morrel, spuse Dantès, va¬zand nerabdarea armatorului, iata l pe contabilul dumneavoastra, domnul Danglars, care iese din cabina si care va va da toate informatiile dorite. Eu sunt nevoit sa veghez la acostare si sa pun vasul in doliu.
Armatorul nu asteapta sa i se spuna de doua ori. Apuca un cablu zvarlit de Dantès si, cu o iscusinta care ar fi facut cinste unui om de mare, urca treptele ghintuite in flancul rotunjit al vasului, in timp ce Dantès, inapoindu se la postu i de secund, ceda conversatia celui pe care il anun¬ta¬se sub numele de Danglars si care, iesind din cabina, inainta intr adevar spre armator.
Noul venit era un barbat intre 25 26 de ani, cu figura posomorata, slugarnic fata de superiori, obraznic fata de subordonati; de aceea, in afara de titlul sau de agent contabil, care e totdeauna un motiv de repulsie pen¬tru mateloti, el era indeobste rau vazut de echipaj in aceeasi masura in ca¬re Edmond Dantès era iubit.
- Domnule Morrel, zise Danglars, cunoasteti nenorocirea, nu i asa?
- Da, da. Bietul capitan Leclère! Era un om cumsecade si de isprava.
- Si, mai ales, un marinar excelent, imbatranit intre cer si apa, asa cum ii sta bine unui om insarcinat cu interesele unei case de importanta casei Morrel si fiul, raspunse Danglars.
- Dar, glasui armatorul, urmarindu l din ochi pe Dantès, care cauta locul de acostare, cred ca nu e nevoie sa fie cineva un marinar atat de ba¬tran, precum spui dumneata, Danglars, pentru a si cunoaste meseria; ui¬te l pe prietenul nostru Edmond, care cred ca si o face pe a sa ca un om ce nu are nevoie sa ceara cuiva sfatul.
- Da, spuse Danglars, aruncand asupra lui Dantès o privire piezisa, in care sclipi o fulgerare de ura, da, e tanar, nu incape indoiala. Capitanul abia a inchis ochii, si el a luat comanda, fara sa consulte pe nimeni, facan¬du ne sa pierdem o zi si jumatate in insula Elba, in loc sa se intoarca di¬rect la Marsilia.
- In ce priveste comanda navei, declara armatorul, era de datoria lui ca secund; in ce priveste pierderea unei zile si jumatate in insula Elba a fa¬cut rau; numai daca vasul n a avut cumva vreo stricaciune de reparat.
- Nava era tot asa de sanatoasa cum sunt eu, si cum doresc sa fiti si dumneavoastra, domnule Morrel; iar ziua aceea si jumatate a fost pierduta din simplu capriciu, pentru placerea de a cobori pe uscat; atata tot.
- Dantès, spuse armatorul, intorcandu se spre tanar, ia vino incoa¬ce.
- Ma iertati, domnule, glasui Dantès, sunt al dumneavoastra intr o clipa.
Apoi, adresandu se echipajului:
- Aruncati ancora! spuse el.
Ancora cazu numaidecat, iar lantul se desfasura cu zgomot. Dantès ramase la postul sau, cu toata prezenta carmaciului, pana cand si ultima manevra fu incheiata. Dupa aceea comanda:
- Coborati pavilionul! Lasati panzele!
- Vedeti, spuse Danglars, pe cuvantul meu, el se si crede capitan.
- Si este, declara armatorul.
- Da, fara semnatura dumneavoastra si a tovarasului dumneavoas¬tra, domnule Morrel.
- La urma urmei, de ce nu l am lasa pe postul acesta? spuse armato¬rul. Stiu ca e tanar, dar mi se pare priceput si experimentat in meseria lui.
Peste fruntea lui Danglars trecu un nor.
- Iertati ma, domnule Morrel, glasui Dantès, apropiindu se; acum cand nava e acostata, sunt cu totul la dispozitia dumneavoastra: m ati chemat, nu i asa?
Danglars se dadu inapoi cu un pas.
- Voiam sa te intreb de ce te ai oprit in insula Elba?
- Nu stiu, domnule; m am oprit ca sa indeplinesc ultima porunca a capitanului Leclère, care murind, mi a incredintat un pachet pentru mare¬le maresal Bertrand.
- Si l ai vazut, Edmond?
- Pe cine?
- Pe marele maresal.
- Da.
Morrel privi in juru i si il trase pe Dantès la o parte.
- Si, cum ii merge imparatului? intreba el repede.
- Bine, dupa cate am putut sa mi dau seama.
- Asadar, l ai vazut si pe imparat?
- A venit la maresal cand eram acolo.
- I ai spus ceva?
- Nu, el mi a vorbit, domnule, spuse Dantès, zambind.
- Si ce ti a spus?
- M a intrebat despre vas, despre plecarea spre Marsilia, despre dru¬mul pe care il urmasem si despre incarcatura pe care o aveam. Cred ca da¬ca vasul era gol, iar eu eram stapanul lui, ar fi avut de gand sa l cumpere; i am spus insa ca eu nu sunt decat un simplu secund si ca vasul apartine casei Morrel si fiul. "Aha, a spus el, o cunosc. Morrelii sunt armatori din tata in fiu, iar un Morrel servea in acelasi regiment cu mine, pe cand ma aflam in garnizoana la Valencia".
- Intr adevar, asa e, exclama armatorul foarte voios; era Policar Mor¬rel, unchiul meu, care a devenit capitan. Dantès, sa i spui unchiului meu ca imparatul si a amintit de el si ai sa vezi cum o sa planga de bucurie. Haide, haide, continua armatorul, batandu l pe tanar, prietenos, pe umar, ai facut bine, Dantès, respectand instructiunile capitanului Leclère si o¬prin¬du te in insula Elba, desi, daca s ar afla ca ai predat un pachet mare¬salului si ca ai vorbit cu imparatul, lucrul te ar putea compromite.
- De ce sa ma compromita, domnule? intreba Dantès; eu nu stiu ce duceam, iar imparatul nu mi a pus decat intrebarile pe care le ar fi pus primului venit. Iertati ma insa, relua Dantès, uite ca sosesc Sanatatea si Vama; imi dati voie, nu i asa?
- Te rog, te rog, draga Dantès.


Tanarul se departa, iar in timpul acesta Danglars se apropie din nou:
- Se pare, nu i asa, ca a justificat cum trebuie acostarea lui in Porto Ferrajo? intreba acesta.
- Admirabil, scumpe domnule Danglars.
- A, cu atat mai bine, raspunse acesta, caci e totdeauna neplacut sa vezi ca un camarad nu si face datoria.
- Dantès si a facut o pe a sa, raspunse armatorul, si nu i se poate imputa nimic. Capitanul Leclère ii ordonase popasul acela.
- Apropo de capitanul Leclère, nu v a predat o scrisoare a lui?
- Cine?
- Dantès.
- Mie, nu. Avea una?
- Credeam ca, in afara de pachet, capitanul Leclère i a incredintat o scrisoare.
- Despre ce pachet vorbesti, Danglars?
- Despre cel pe care Dantès l a depus in trecere la Porto Ferrajo.
- De unde stii ca avea de predat un pachet la Porto Ferrajo?
Danglars rosi.
- Treceam pe dinaintea usii intredeschise a capitanului si l am vazut incredintandu i lui Dantès pachetul si scrisoarea.
- Nu mi a vorbit nimic, spuse armatorul; dar daca are scrisoarea, mi o va da.
Danglars chibzui un moment.
- In cazul acesta, domnule Morrel, va rog, spuse el, sa nu i pomeniti nimic lui Dantès; poate m am inselat.
Tanarul se inapoie in clipa aceea; Danglars se departa.
- Draga Dantès, esti liber? intreba armatorul.
- Da, domnule.
- Inspectia n a durat mult.
- Nu, am dat vamesilor lista marfurilor noastre; cat priveste inspectia sanitara au trimis o data cu barca un om caruia i am predat hartiile noas¬tre.
- Atunci nu mai ai nici o treaba aici?
Dantès arunca o privire grabita in juru i.
- Nu, totul e in ordine, spuse el.
- Poti, in cazul acesta, sa iei masa cu noi?
- Scuzati ma, domnule Morrel, scuzati ma, va rog, dar trebuie sa fac prima vizita parintelui meu. Nu sunt insa mai putin recunoscator pentru cinstea ce mi faceti.
- E drept, Dantès, e drept. Stiu ca esti un fiu bun.
- Dar intreba Dantès, cu oarecare sovaiala, parintele meu e sana¬tos, nu i asa?
- Cred ca da, draga Edmond, desi nu l am zarit.
- Da, sta zavorat in odaita lui.
- Ceea ce dovedeste ca, cel putin, nu a dus lipsa de nimic in absenta dumitale.
Dantès zambi.
- Tare e mandru, domnule, si chiar daca ducea lipsa de toate, ma in¬doiesc ca ar fi cerut ceva, cuiva, in afara de Dumnezeu.
- Atunci, dupa vizita aceasta, contam pe dumneata.
- Inca o data va rog sa ma scuzati, domnule Morrel; dar, dupa vizita aceasta, mai am de facut una la care tin tot asa de mult.
- Adevarat, Dantès; uitasem ca la Catalani este cineva care te as¬teap¬ta, desigur, cu nu mai putina nerabdare decat parintele dumitale: fru¬moasa Mercédès!
Dantès zambi.
- Aha, glasui armatorul, nu ma mai mira faptul ca ea a venit in trei randuri sa mi ceara vesti cu privire la "Faraon". La naiba, Edmond, nu esti catusi de putin de plans, caci ai o amanta draguta.
- Nu e amanta mea, domnule, spuse tanarul marinar cu gravitate, e logodnica mea.
- Cateodata este acelasi lucru, glasui armatorul razand.
- Pentru noi nu, domnule, raspunse Dantès.
- Haide haide, draga Edmond, continua armatorul, sa nu te retin; te ai achitat prea bine de interesele mele pentru ca eu sa nu ti dau ragazul de a le indeplini pe ale dumitale. Ai nevoie de bani?
- Nu, domnule; am apuntamentele mele de calatorie, adica solda pe aproape trei luni.
- Esti un baiat chibzuit, Edmond.
- Adaugati ca am un parinte sarac, domnule Morrel.
- Da, da, stiu ca esti un fiu bun. Du te si ti vezi parintele: am si eu un fiu si i as purta ciuda celui care, dupa o calatorie de trei luni, l ar reti¬ne departe de mine.
- In cazul acesta imi dati voie? glasui tanarul salutand.
- Da, daca nu mai ai ce mi spune.
- Nu.
- Capitanul Leclère nu ti a dat, cand a murit, o scrisoare pentru mi¬ne?
- I ar fi fost cu neputinta sa scrie, domnule; dar intrebarea dumnea¬voastra imi aduce aminte ca va trebui sa va cer un concediu de cincispre¬ze¬ce zile.
- Ca sa te insori?
- In primul rand; apoi pentru a ma duce la Paris.
- Bun, bun; ia ti concediu cat vrei, Dantès; descarcarea vasului o sa ne ceara cel putin sase saptamani si n o sa putem porni iarasi pe mare ina¬inte de trei luni Peste trei luni va trebui insa sa fii aici. "Faraonul", continua armatorul, batandu l pe tanarul marinar pe umar, n ar putea sa porneasca fara capitanul lui.
- Fara capitanul lui? exclama Dantès cu ochi stralucitori de bucurie; ganditi va la ce spuneti, domnule, caci dumneavoastra ati raspuns celor mai tainice sperante ale inimii mele. Aveti cumva de gand sa ma numiti ca¬pitanul "Faraonului"?
- Draga Dantès, daca as fi singur, ti as intinde mana, spunandu ti: "S a facut"; dar am un asociat si stii proverbul italian: Che a compágno a padróne , Dar jumatate din afacere e facuta, caci din doua voturi, ai de pe acum unul. Ai incredere in mine, ca sa l ai si pe celalalt, si am sa fac tot ce pot.
- O, domnule Morrel, exclama tanarul marinar, apucand cu ochi in¬lacrimati mainile armatorului; domnule Morrel, va multumesc in numele parintelui meu si al lui Mercédès.
- Bine, bine, Edmond, la naiba! Exista un Dumnezeu in cer pentru oamenii de isprava. Du te de l vezi pe paramele dumitale, du te de o vezi pe Mercédès si pe urma vino la mine.
- Nu vreti sa va cobor pe uscat?
- Nu, multumesc; raman sa aranjez socotelile cu Danglars. Ai fost multumit de el in timpul calatoriei?
- Depinde de sensul pe care il dati intrebarii, domnule. Daca intele¬geti bun camarad, atunci nu, caci cred ca nu ma poate suferi din ziua cand, in urma unei neintelegeri dintre noi doi, am facut prostia sa i pro¬pun sa ne oprim zece minute in insula Monte Cristo, pentru a lichida cear¬ta; propunere pe care am avut naivitatea sa i o fac si pe care el a avut mo¬ti¬ve s o refuze. Daca ma intrebati insa daca a fost bun contabil, cred ca nu e nimic de obiectat si ca veti fi multumit de modul cum si a indeplinit da¬toria.
- Asculta, Dantès, intreba armatorul, daca ai fi capitanul "Faraonu¬lui", l ai tine pe Danglars cu placere?
- Capitan sau secund, domnule Morrel, voi avea totdeauna cele mai mari menajamente pentru cei care se vor bucura de increderea armatorilor mei, raspunse Dantès.
- Haide haide, Dantès, vad ca esti un baiat de isprava in toate privin¬tele. Sa nu te mai retin, domnule, caci vad ca stai ca pe carbuni.
- Asadar, sunt liber? intreba Dantès.
- Du te, iti spun.
- Imi dati voie sa iau barca dumneavoastra?
- Ia o.
- La revedere, domnule Morrel, si mii de multumiri.
- La revedere, draga Edmond; noroc bun.
Tanarul marinar sari in barca, se aseza la pupa si dadu ordin sa o¬preasca la Cannebiera. Doi mateloti se plecara indata asupra vaslelor, iar barca luneca cu toata iuteala printre nenumaratele ambarcatiuni care strabat trecerea ingusta ce duce, intre doua siruri de vase, de la intrarea portului, la cheiul Orléans.
Armatorul il urmari din ochi, zambind, pana la tarm, il vazu sarind pe lespezile cheiului si pierzandu se indata in multimea pestrita care, de la cinci dimineata pana la noua seara, umple faimoasa strada Cannebiera, de care Phoceenii moderni sunt asa de mandri, incat spun cu toata seriozita¬tea si cu accentul acela ce da atata greutate spuselor lor: "Daca Parisul ar avea Cannebiera, Parisul ar fi o mica Marsilie".
Cand se intoarse, armatorul il vazu dinapoia sa pe Danglars, care, in aparenta, parea sa i astepte ordinele, dar care, in realitate, il urmarea si el pe tanarul marinar, cu privirea.
Numai ca cele doua priviri, care urmareau acelasi om, exprimau sen¬ti¬mente cu totul deosebite.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Noaptea samurailor



Opera si activitatea literara Michael Crichton

Scrierile si activitatea publicistica a lui Michael Crichton




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Romane

Noaptea samurailor

- citeste textul