Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Max BLECHER



    Max BLECHER - poza (imagine) portret












Max BLECHER - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 8 sept. 1909, Botosani - m. 31 mai 1938.

Roman. Prozator si poet.

Fiul unui negustor.

Gimnaziul "Roman-Voda" din Roman.

Urmeaza medicina la Paris; in 1928 se imbolnaveste de tuberculoza osoasa (morbul lui Pott). Internat in diferite sanatorii din Franta, Elvetia si Romania, dar tratamentele sunt ineficiente. Spre sfarsit, se retrage la Roman unde se stinge din viata. Debuteaza cu schite in Bilete de papagal (1930). Simpatizeaza cu suprarealismul, fara sa adere la vreo grupare anume, si cu filosofia existentialista. Corespondeaza, printre altii, cu Geo Bogza, M. Sebastian, Andre Gide, M. Heidegger, I. Voronca. Bolnav fiind, a fost ajutat de Geo Bogza si S. Pana. Colaboreaza sporadic si nesistematic la rev. pariziene Le Surrealisme au service de la revolution, Les Feuilles inutiles si la Bilete de papagal, Adam, Azi, Frize, Vremea, Viata Romaneasca s. a. cu proza scurta, cronici plastice, recenzii si trad. Semneaza si cu pseud. Mihail Bera, In-Interim. in proza sa {Intamplari in irealitatea imediata, 1936; Inimi cicatrizate, 1937), BLECHER amplifica un accident clinic personal la rang de experienta ontologica, ridicand sentimentul la viziune, fiziologia la filosofic in cele trei romane ale sale, BLECHER e preocupat in esenta de configurarea unui destin tragic, in latura lui strict existentiala, surprins intre caderea in teratologic si apelul la fictiunea abisala compensatoare. Coerenta viziunii sugerate vine din coerenta filosofiei justificatoare. Drama adevarata a personajului blecherian (naratorul din intamplari in irealitatea imediata si Vizuina luminata, Emanuel din Inimi cicatrizate) nu incepe la sanatoriul de tuberculosi din Berck, ci in momentele de contemplatie din tinerete. Ea se numeste "lipsa identitatii", sentimentul dualitatii si instrainarii de sine, si e provocata de un fapt banal, privirea insistenta asupra unui "punct fix". Cu aceasta neliniste se deschid, de altfel, "intamplarile in irealitatea imediata", neliniste ce va recidiva adesea, chiar daca uneori momentele de suprema incordare vor fi inlocuite cu clipe de relativa liniste si delicatete conservatoare ca acelea in care Walter il initiaza pe narator in tehnica "japoneza" a desprinderii unei flori de corola. Starile alterneaza in proza blecheriana, urmand intotdeauna o linie opozitiva, care face imposibila orice conciliere a lor. Asadar, criza esentiala nu provine din re-simtirea unui anume handicap fiziologic, ci din constiinta "indeterminarii", dintr-un sentiment al depersonalizarii care rapeste fiintei autenticitatea, obligand-o la disperare ori la acceptarea unei ipostaze umile. Intre absenta si efortul compensator, intre iluzia potentata si imposibilitatea integrarii, personajul traieste deziluzia vietii si iminenta mortii. Mai mult decat un caz de "pierdere a personalitatii in intelesul ei pragmatic", cum banuia P. Con-stantinescu, e aici o "criza ontologica" profunda, remarcata foarte exact de Al. Protopopescu. Efortul suprem al lui Emanuel ori al naratorului consta in recuperarea unei ipostaze originare, dupa ce s-a consumat contemplarea lucida a celei degradate. Insinuandu-se insa un sambure tragic in constiinta, revenirea nu va mai fi posibila, in pofida tuturor demersurilor, iar nostalgia se va preface insesizabil intr-o criza. Conflictul esential din intamplari in irealitatea imediata (1936), care va genera degringolada personajului, se naste subit, si el circumscrie o sciziune a fiintei. "Personagiul abstract" si "persoana (mea) reala" devin doua euri distincte in jurul carora se configureaza doua demersuri epice opuse, care nu pot triumfa definitiv niciodata. Spre a accede la un "echilibru fericit", - cum il defineste J.-P. Richard -, bazat pe perceperea frusta a materiei, naratorul cauta contactul direct cu organicul, fuziunea cu realul, in care rolul primordial il joaca senzatia. Transa halucinanta, ameteala ori lesinul, senzatia cufundarii in materie sunt resimtite cu precadere in acele "spatii blestemate", prezente si la Bruno Schultz, bunaoara. Un astfel de loc se afla la capatul orasului, un fel de groapa insalubra dar fascinanta prin senzatia germinativa, prin emanatia organica a materiei aflate in descompunere. Simturile se exacerbeaza pana la pierderea nuantelor, senzatiile se multiplica producand o stare oximoronica, "un lesin placut si ametitor", care grabeste infrangerea definitiva. BLECHER amplifica aceasta fuziune cu realul, ridicand senzatia la rang de viziune, astfel incat contactul epidermic sugereaza de indata un sentiment vital. Sub proliferarea agresiva a materiei, personajul simte o legatura secreta cu obiectele, "anastomoze invizibile" care reduc fiinta la aspectul ei pur fenomenal. Iluzia organicitatii se transforma intr-o noua criza, sesizabila in absenta substantialitatii, in insinuarea ipostazei mecanomorfe. Lipsit de existenta autentica, personajul traieste, intr-un fel, metamorfoza lui Jakub, dintr-o povestire de Bruno Schultz. Tentativele organiciste ale personajului blecherian vin din resimtirea unei unitati initiale; acesta stie ca a evita refacerea ei inseamna a suporta "greata" inevitabila. Cand intrezareste posibilitatea integrarii (organicismul are aici o nuanta pur "empirica") personajul traieste si iluzia triumfului; cand aceasta dispare, i se infatiseaza sentimentul "profundei inutilitati a lumii" si i se reveleaza acea .inconsistenta a lucrurilor", pe care o va sesiza si personajul lui Sartre. Suferinta devine implacabila (infatisandu-se doctorului, naratologul afla ca sufera de "paludism"), nemaiputand fi eliminata nici prin fuziunea exaltata cu noroiul, astfel incat in Inimi cicatrizate (1937) prozatorul va proba noi modalitati de redobandire a identitatii pierdute. Din "irealitatea imediata", scriitorul va cobori in "realitatea imediata" a sanatoriului de la Berck-sur-mer. "Paludismul" e inlocuit acum cu "morbul lui Pott", iar framantarile spiritului vor fi dedublate de suferinta fizica. "intamplarile" deschid o criza, "inimile" declanseaza o drama. Emanuel din Inimi cicatrizate, dupa intrevederea cu doctorul Bertrand, se afla dintr-o data trecut in statu degradationis. Simte un sentiment al pudorii si confuziei provocat de umilinta suferintei, incercand sa exorcizeze boala, s-o alunge din constiinta, personajul afla in eros una din posibilele cai de a se integra in lume, de a recupera unitatea initiala. E macinat de ..cumplite pofte", face avansuri dactilografei Solange careia ii marturiseste optiunea sa pentru "amorul aspru savarsit", spre deosebire de dragostea "higienica". Cu Solange, Emanuel comunica "prin sange si prin fierbinteala", regasindu-si pulsul in bataile inimii ei. Printr-o asemenea experienta "psihosensibila", cum o defineste Kierkegaard, personajul realizeaza simbioza dintre "substanta" si "emotie", prin care sinele poate fi recuperat, iar eul repersonalizat. Actul erotic joaca pentru Emanuel acelasi rol pe care il juca in intamplari fuziunea cu noroiul. Diferenta intre intamplari si Inimi consta in inlocuirea unei "profunzimi" organice, limitat senzoriale, cu o alta de natura psihosensibila. "Zilnicele rituri de dragoste" isi dovedesc insa insuficienta, "amorul cel mai suav din lume" il agaseaza, febra erotica se transforma in apatie, iar echilibrul sufletesc intr-o degringolada. Dezacordul erotic accentueaza absenta comunicarii, lipsa imediatetii. Poate fi identificata si aici acea metafora a "trupului interzis", pe care J.-P. Richard o descoperea in opera lui Proust. Ajunsa in acest impas, dar refuzand totusi sfarsitul deliberat, fiintei nu-i mai ramane decat orgoliul de a-si trai cu o tenacitate pascaliana propria-i disperare. In Vizuina luminata (publicata fragmentar in periodice in perioada 1947-1970), BLECHER probeaza ultima posibilitate de regenerare a fiintei mutilate, si anume visul. Efortul introspectiv e insa subminat de la inceput, caci naratorul are de pe acum presimtirea inconsistentei propriei fiinte. Aflandu-se in lumea comuna "ca o eroare", existenta sa va fi "o bizara aventura", caci ceea ce i s-a refuzat in "realitatea imediata" i se va interzice si in "irealitatea indepartata", "intunecimea nesigura" pe care o sesizeaza in interiori-tatea absconsa reprezinta un spatiu la fel de ostil ca si realul. Contactul cu "vizuina" sa marcheaza, in ciuda unei atractii inselatoare, imposibilitatea trairii pure. Asadar, nu doar realitatea exterioara e culpabila prin ostilitatea sa, ci insasi fiinta lipsita de posibilitatea trairii autentice. Credinta naratorului din Vizuina ca realitatea si visul sunt doua lumi interferente pana la coincidenta lor totala apare explicita inca de la inceputul cartii: "Este cred acelasi lucru a trai sau a visa o intamplare". Retras in "vizuina (sa) luminata", personajul isi reduce existenta la o traire ambigua, care marcheaza o reductie a realului pana la eliminarea lui aproape totala. La aceasta rascruce dintre doua lumi, personajul traieste dublul sentiment al dezamagirii concrete si al iluziei neverificate, al ostilitatii realului si al imprevizibilului, oniric. Neantizarea era resimtita inca din "realitatea imediata", deci nu repeta o experienta cunoscuta, neavand voluptatea crestina a suferintei. Cauta visul sau incearca sa inlocuiasca realitatea cu visul tocmai spre a epuiza un demers si a da sens totalitar unei experiente. in vis se prefigureaza o lume bulversata ("revolta" cainilor amintind de "ciuma" camusiana), ostila, inconsistenta, "searbada, dezolanta si uscata"; intruziunile thanatice prevestesc vidul, inconsistenta fiintei, moartea definitiva. Cel de-al treilea esec marcheaza infrangerea totala, neputinta verificata de a reunifica constiinta scindata in acest ultim punct, iluzia fuzioneaza cu luciditatea, exorcismul cu suferinta, certitudinea cu indoiala. Scriitorul ajunge sa traiasca tocmai ceea ce repudia intr-o scrisoare catre Sasa Pana: "assister a sa propre degringolade".



OPERA

Corp transparent, Bucuresti, 1934; intamplari in irealitatea imediata, Bucuresti, 1936; Inimi cicatrizate. Bucuresti, 1937; intamplari in irealitatea imediata. Inimi cicatrizate, antologie si pref. de D. Pillat, Bucuresti, 1970; Vizuina luminata (Poezii. Prose. Publicistica. Arhiva), ed. intocmita si cuvant introductiv de S. Pana, Bucuresti, 1971; Inimi cicatrizate. intamplari in irealitatea imediata, ed. ingrijita, pref. si curriculum vitae de T. Vargolici, Bucuresti, 1995.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Ist. Ut. cont.; G. Calinescu, Istoria; P. Constantinescu, Scrieri, I; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I; D. Pillat, Mozaic istorico-literar, 1969; Al. Protopopescu, Volumul si esenta, 1972; M. Sebastian, Eseuri. Cronici. Memorial, 1972; I. Serbu, Vitrina cu amintiri, 1973; N. Balota, De la "Ion"; C. Baltazar, Evocari si dialoguri literare, 1974; O. Sulutiu, Proza fantastica romaneasca, 1975; I. Negoitescu, Engrame, 1975; Perpessicius, Opere, VII, 1975; L. Raicu, Critica -forma de viata, 1976; C. Reg-man, Colocvial, 1976; Eugenia Tudor Anton, Ipostaze ale prozei 1977; Al. Protopopescu, Romanul psihologic romanesc, 1978; S. Iosifescu, Reverberatii, 1981; N. Manolescu, in Familia, nr. 1; 2; 3, 1982; N. Florescu, Profitabila conditie, 1983; G. Lazarescu, Romanul de analiza psihologica in literatura romana interbelica, 1983; N. Manolescu, Arca, III; R. G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul, I; Alexandra Indries, Polifonia persoanei, 1986; Sultana Craia, Fetele orasului, 1988; M. Zamfir, Cealalta fata.; R. G. Teposu, Suferintele tanarului Blecher, 1996; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 18, 1997.


 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Max BLECHER

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Max BLECHER





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text



loading...