Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Marin SORESCU



Marin SORESCU - poza (imagine) portret



 

Marin SORESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Marin SORESCU




Marin Sorescu - universul creatiei
Imperiul parodiei: Marin Sorescu
MARIN SORESCU - Date biografice - Opera
Intertextualitate si spirit ludic in Viziunea vizuinii

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

A TREIA TEAPA


A TREIA TEAPA - analiza literara



Poezie

Shakespeare

- citeste textul
Shakespeare
Shakespeare - provocarile ludicului in creatie
APRECIERI CRITICE

Astfel


Poezia Astfel

ECHERUL

- citeste textul
ECHERUL - Titlul - Structura, semnificatii, limbaj poetic



Teatru

Iona

- citeste textul
Iona
Iona (tragedie in patru tablouri)
lona - metamorfoze in spatiul teatralitatii
Personajul Iona
Prezentarea personajului lona
IONA - DRAMA, (TEATRUL PARABOLA,)
Forme ale teatrului modem - Iona de Marin Sorescu

Raceala


Raceala - parodie tragica
Raceala piesa de Marin Sorescu.
RA,CEALA Piesele de teatru, scrise intre 1968-1980


Marin SORESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 19 febr. 1936, com. Bulzesti, jud. Dolj - m. 6 dec. 1996, Bucuresti.

Poet, dramaturg, prozator si eseist.

Fiul lui Stefan Sorescu si al Nicolitei (n. Ionescu), tarani.

Studii la scoala primara din satul natal, la Liceul "Fratii Buzesti" din Craiova si Scoala Medie Militara "Dimitrie Cantemir" din Predeal. Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Iasi (1960). Doctorat in Filologie la Univ. Bucuresti (1992). Membru corespondent (1991) si membru titular (1992) al Acad. Romane. Redactor, dupa absolvire, la rev. Viata studenteasca si Luceafarul, apoi redactor-sef al Studioului Cinematografic Animafilm. Intre 1974 si 1989, a condus rev. Ramuri, in 1990 este numit director al editurii "Scrisul Romanesc" din Craiova, iar in perioada 1991-1996, a fost directorul rev. Literatorul. Secretar al Asoc. Scriitorilor din Craiova. Ministru al Culturii (1995). Debuteaza in 1959, cu versuri, in Viata studenteasca. Debut editorial cu voi. de parodii Singur printre poeti (1964). Cartea de Poeme (1965) il impune deja printre poetii de frunte ai generatiei sale; ii urmeaza, in spatiul unei lirici fantezist-ironice si ludice de marcata originalitate. Moartea ceasului (1966), Tineretea lui Don Qui-jote (1968), Tusiti (1970), Suflete bun la toate (1972), care-i consolideaza prestigiul, asigurindu-i si o foarte larga audienta. Inaugurata in 1973, suita de voi. La Lilieci (sase voi., ultimul tiparit in 1995) propune o poezie epic-descriptiva si teatrala, exploatand cu o particulara virtuozitate pitorescul limbajului taranesc (oltean), in inscenari ale unui "teatru mare cat satul". Alte carti, precum Descantoteca (1976) si Sarbatori itinerante (1978) imping la extrema limita "parodia literaturii", pe linia inceputa cu PoemeAe din 1965. Versurile mai recente (Fantani in mare, 1982; Apa vie, apa moarta, 1987; Ecuatorul si polii, 1989; Poezii alese de cenzura, 1991 sau Traversarea, 1994) indica o anumita tendinta de clasicizare a discursului; nota fantezist-ironica ramane caracteristica si nu dispare nici din voi. Puntea (1997, postum), care cuprinde ultimele sale poeme, cu puternice accente elegiace. Literatura pentru copii, in voi. Unde fugim de-acasa ("proza ritmata", 1967), O aripa si-un picior (versuri, 1970), Cocostarcul Gat-Sucit (versuri, 1987), Cirip-Ciorap (1993). O pondere insemnata detine in opera lui SORESCU si teatrul, la fel de popular, ilustrat de piese cu caracter simbolic-parabolic precum lona (1968), Paracliserul (1970), Matca (1976). Din dramaturgia de inspiratie istorica, unde parabola joaca de asemenea un rol important si jocul cu conventiile teatrale este foarte liber, s-au impus indeosebi Raceala si A treia teapa (publicate in voi. Teatru, 1980), dar si Varul Sliake-speare (1988, aparut in volum in 1992). Libertatea fata de conventiile genului este prezenta si in romanul Trei dinti din fata (1977) si mai ales in parabolicul si parodicul Viziunea viziunii (1982). Ca eseist, SORESCU s-a exprimat in voi. Teoria sferelor de influenta (1969), Insomnii (1971), Starea de destin (1976), si culegerea de cronici literare Usor cu pianul pe scari (1985). Convorbiri cu scriitori straini si trad. de poezie, in voi. Tratat de inspiratie (1985). Distins cu numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor, Premiul Acad. (1970); Premiul Herder (Viena, 1991). Tradusa in numeroase lb., opera lui SORESCU 1-a impus printre scriitorii romani cei mai reprezentativi si mai cunoscuti peste hotare.

Debutand cu un volum de parodii (Singur printre poeti, 1964), SORESCU marturisea din primul moment o marcata constiinta a conventiei literare. inainte de a citi lumea, el citea poezia, prezentandu-se deopotriva ca actor si regizor al discursului liric: "histrionul" va jongla cu formulele literare ca si cu tot atatea masti de comedie, "regizorul" va demonta mecanismele retorice, va ingrosa gesturi si atitudini, evidentiind caricatural stereotipiile limbajului, construind o "comedie a literaturii". Acest spirit ludic-parodic ii defineste si creatia ulterioara, afirmata major prin Poemele din 1964, unde "desolemnizarea expresiei" (VI. Streinu) era deja evidenta. O afisata familiaritate cu toate lucrurile pare a-1 degaja pe poet si, o data cu el, pe cititor de orice complex de inferioritate fata de "obiect"; poezia insasi poate fi "prise a la legere", pusa la indemana omului de pe strada, rostita in limbajul lui de fiecare zi. Temele mari si grave ale liricii dintot-deauna sunt tratate in aceeasi tonalitate dezinhibata. Relatia cu istoria, cu spectacolul vietii si al mortii, deschiderile spre cosmic apar transcrise intr-un cod al cotidianului imediat accesibil, fara nelinisti aparente. In fata impunatoarelor figuri eroice ale istoriei nationale, tentatia elogiului patetic, frecventa in epoca, e deturnata spre comunicarea familiara, de o prefacuta ingenuitate infantila (v. Barbatii: "Mie-mi vine sa ma asez pe genunchii lor/Si sa-i trag de mustati/ Si sa-i intreb de ce sunt toti/imbracati in zale"), competitia dintre fiinta umana si fortele ostile vietii apare "tradusa" in termenii unui joc de sah ("Eu mut o zi alba^El muta o zi neagra"), spleen-u romantico-simbolist, raul de univers, este citit in termenii unei consultatii medicale (v. Boala: "Doctore, simt ceva mortal/Aici in regiunea fiintei mele/ /Ziua ma doare soareWIar noaptea luna si stelele"); Shakespeare sau Eminescu sunt evocati cu ocolirea cliseului retoric si prelucrarea foarte libera a unor date ale operei (v. Shakespeare, Trebuiau sa poarte un nume); o atitudine ludic-ironica comporta si viziunea asupra eului liric, comedia universala repetandu-se, in mic, la nivel individual: astfel. Destinului cu majuscula i se substituie o parodie a sortii (Poetul devine celebru "in calitate de crescator de pasari"), "cunoasterea realitatii" e un fel de tic, comic ca orice automatism ("Voi privi la iarba/ Pana voi obtine titlul/De doctor in iarba"), tema "cautarii de sine" genereaza o sarja precum: "M-am ascuns intr-o scoica, pe fundul marii. /Dar am uitat in care"; comunicarea "mesajului" se transforma in contrariul sau, ca in ionescianul Capriciu, intr-o compozitie burlesca, auto-persiflanta: "In fiecare seara/Strang de prin vecini toate scaunele disponibile/Si le citesc versuri. /Scaunele sunt foarte receptive/La poezie^Daca stii cum sa le asezi" Are loc, in fond, un fel de travestire: in haina si in tiparul evenimentului de fiecare zi sunt imbracate si modelate intamplari majore ale spiritului, realitati si relatii capitale ale omului cu cosmosul si cu societatea. O inteligenta ingenioasa descopera mereu asemenea "scheme" eveni-mentiale din registrul banalului, pe care le umple cu continuturi "nobile", aduse astfel la numitorul comun al existentei cotidiene. Sentimentul participarii la un joc de indemanare alimentat de o fantezie extrem de mobila e mereu prezent, regula "jocului" simtindu-se sub spuma inventivitatii, a asociatiilor burlesti, a grotescului, surpriza creata de ingeniozitatea fanteziei fiind intr-o oarecare masura contrabalansata de previzibilitatea "sistemului" in interiorul caruia lucreaza. Ceva din rigiditatea unui mecanism se imprima discursului liric, iar acest "joc" are in el o latura comica, chiar si in poemele cele mai grave. S-a putut vorbi, astfel, despre natura epigra-matica a acestei poezii, situabile in categoria "arabescurilor spirituale" ce deplaseaza atentia de pe semnificatiile existentiale pe "spectacolele bufe ale ingeniozitatii lingvistice" (P. Poanta). Virtuozitatea in "jocul liber al ideilor cu fantezia", caracteristic pentru manierism, ramane definitorie si pentru cartile imediat urmatoare. Moartea ceasului (1966), Tineretea lui Don Quijote (1968), Tusiti (1970), Suflete bun la toate (1972), asoci-indu-se unei dimensiuni existentiale mai profunde; poetul continua sa propuna, poate cu un plus de accent pe substratul grav al viziunii, un spectacol in genere burlesc, al unei lumi dominate de automatisme hilare, prizoniera a mecanicii repetitive, univers absurd, alie-nant, supus hazardului, avand doar falsa coerenta a automatismelor sale. Observatia lui G. Calinescu la aparitia Poemelor, dupa care autorul lor ar avea "capacitatea exceptionala de a surprinde fantasticul lucrurilor umile si latura imensa a temelor comune", ramane valabila: jocul ironic, demitizant pana la bagatelizare, se deschide frecvent viziunii grotesti, caricatura confera dimensiuni nelinistitoare unor aspecte ale "realului", reversul jocului dezinvolt e adesea melancolia si chiar revolta "jucatorului" neinteles si un sentiment al precaritatii fiintei. Un intermezzo copilaresc fusese, pe acest parcurs, volumul O aripa*si-un picior, din 1970 (care urmeaza cartii pentru copii Unde fugim de-acasa -1966). ce prelungeste ceva dintr-un Arghezi al "copilariei" si "smangalelilor" - poezie ludica imprumutand de la varsta infantila candoarea perceptiilor si a transpunerii lor in desene de o fermecatoare stangacie, insolitul asocierilor dintre obiecte si evenimente, motivatiile fanteziste, orientarea spre universul minor, domestic si natural, gustul pentru miniatura. O data cu Descantoteca (1976) si Sarbatori itinerante (1978), SORESCU isi radicalizeaza experienta ludica, propunandu-si sa duca pana la ultimele consecinte atitudinea demitizanta, acum in spatiul exclusiv al "poeziei erotice": un "discurs amoros" osciland intre "vraja" poetica si repetitia locului comun, inregistrare sui generis a dialogului cotidian dintre indragostiti, cu acceptarea stereotipiei inerente si a "impuritatilor", din punct de vedere estetic, ale limbajului; "felie de viata", "poveste luata din viata", rostita "pe firul apei" si "pe nealteratelea", discursul e lasat in voia hazardului, in virtutea unei spontaneitati a reactiilor ce nu se mai vrea ingradita de exigentele "poeticului". E, de fapt, un joc de-a autenticitatea, un spectacol al fugii de conventiile expresiei lirice, mereu subintelese ca repere negative. Extrema redundanta a textelor, locvacitatea "personajului", jovialitatea lui "munteana" fac din aceste secvente niste inscenari parodice ale iubirii conjugale "autentice", "simple", "frumoase". Poetul se complace in acest joc, nedistantandu-se intotdeauna si in suficienta masura de kitsch-ul liric pe care-1 construieste. "Apropierea de viata", "intoarcerea la origini", la prospetimea necontrafacuta a poeziei erotice are loc, in acelasi limbaj ironic-familiar, si in "partea a doua, cartea a doua" a Descantotecii, care este Sarbatori itinerante, cu astfel de versuri programatice: "Cine sa inteleaga ca numai racaita de artificii/Poezia de dragoste se intoarce la origini?/ Si o ia de la cap cu o vigoare noua" Gustul inscenarii pare aici si mai marcat, iar incarcatura culturala menita sa serveasca respingerii conventiei sporeste. O noua deschidere importanta a viziunii lui SORESCU apare o data cu seria de sase volume publicate intrel973-1995, sub titlul La Lilieci, in care "regula jocului" pare sa se fi schimbat radical. Poezia se distanteaza de modurile con-fesive cunoscute, recurge masiv la epic si descriptiv si utilizeaza elemente ale reprezentarii dramatice. "Un teatru mare cat satul", lumea din La Lilieci (nume al cimitirului satului) reinvie, ca in Spoon River al lui Edgar Lee Masters, cu care a fost comparat de critica, prin reluarea de catre autor a rolului de povestitor-taran, multiple voci si roluri ale unei colectivitati rurale, desfasurand un evantai ca si complet de situatii si "scene" caracteristice, reconstituite precum intr-un muzeu viu al memoriei. Autenticitatea pare a nu mai presupune ironizarea conventiei, ci e cautata intr-un fel de "fotografiere" a evenimentului, in transcrierea bruta a faptului de viata. "Tehnica documentarului si a obiectivitatii absolute" (M. Andreescu) e insa departe de a exclude "jocul", reaparut aici in sensul lui teatral, ca recurs la conventia oralitatii taranesti. Personajul narator propune spectacolul total al unei lumi suficiente siesi, in "sat-cetate", un "for roman". Indiferent de tema. marea performanta a acestor texte (multe cu caracter de "snoava") este de ordinul inventiei lingvistice, perfect adecvata scenelor evocate, psihologiei si conditiei sociale a personajelor. Exceland in redarea oralitatii, autorul face din unele poeme adevarate exercitii de virtuozitate, exploatand la maximum pitorescul regional. De la parodia literaturii si de la o poezie mereu atenta la pericolele conventionalizarii, SORESCU ajunge sa descopere in acest ciclu "jocul lumii" in insusi spatiul sau originar, pastrator al unei ordini fundamentale a existentei. Variatiuni carnavalesti pe temele mari ale vietii comunitare rurale, poemele nu tradeaza totusi esentiala ei ritualitate. Pe linia inaugurata de Poemele din 1965, se inscriu carti precum Fantani in mare (1982), Apa vie, apa moarta (1987), Ecuatorul si polii (1989), Poezii alese de cenzura (1991) sau Traversarea, in care mai putin obisnuit este doar apelul, in numeroase texte, la versificatia clasica (chiar la sonet), care domoleste, intr-o oarecare masura, si ,jocul ideilor cu fantezia". Ultimul volum de versuri, dictate de poet in spital, Puntea, aparut postum (1997), aduce in prim-plan confesiunea elegiaca, sentimentul tulburator al destramarii fiintei, pastrand totusi urme ale unei (auto)ironii chemate sa atenueze suferinta si sa impace spiritul cu ideea definitivei stingeri. in spatiul dramaturgiei, SORESCU s-a impus, de asemenea, printr-o productie originala, in care prezenta poetului se simte profund in gustul pentru construirea unor evenimente modelate in regim simbolic si de parabola, "incurajat" si de constrangerile cenzurii ideologice totalitare a epocii, care obliga la vorbirea in "pilde", mai putin ofensiva; legatura cu poezia sa apare si in acea acuta constiinta a conventiei literare, ce asigura o mare libertate in "regia" spectacolului teatral-existential, construit si privit cu o ironie ambigua, ce asigura deopotriva distanta critica fata de roluri si masti si un grad de implicare in sensul dezvaluirii pregnante a grotescului si absurdului acestui "teatru al lumii". Dimensiunile simbolice ale teatrului lui SORESCU sunt puternic evidentiate indeosebi in suita alcatuita de piesele lona (1968), Paracliserul (1970) si Matca (1976). Citita ca o "tragedie ontologica" (V. Silvestru), lona este parabola - cu model biblic - a funciarei solitudini a omului contemporan in confruntare tragica cu sine si cu un univers in care se simte mereu captiv: pescarul inghitit de balenele pe care le spinteca pe rand fara sa se poata elibera altfel decat prin finala sinucidere traseaza calea unei cunoasteri tragice de sine, traversare labirintica a unui destin absurd. "Monolog dialogat", traducand "tensiunea relatiilor stabilite intre personaj si constiinta sa" (Marian Popescu), piesa fructifica in mod original experiente ale teatrului expresionist si "absurd", intr-un limbaj complex, ce asociaza emotia poetica grava cu ironia relativizanta.

O structura similara are si "tragedia in trei tablouri" Paracliserul (1970), al carei unic protagonist vorbeste din nou doar cu sine, in timp ce savarseste o actiune aparent gratuita si fara sens, dar cu grave semnificatii simbolice; afumarea, prin arderea unor lumanari si, in final, cu torta propriului trup, a unor fresce "ingrozitor de noi" dintr-o ultima biserica, in care "nu mai intra nimeni", sugereaza efortul artistului singur de a da un sens mai profund creatiei, o iluzie de durabilitate, fie cu constiinta (auto)ironica a unei "voluptati a epuizarii".
"Tragicul, starea de criza, iese din aceasta confruntare permanenta intre un spirit care concepe rational si realitatea care fabrica neincetat irealitati" (E. Simion). La randul sau, Matca (1969-1973) plaseaza in circumstantele unor inundatii catrastrofale momentele fundamentale ale nasterii si mortii: Mosneagul, care "se chinuie sa moara" (si-a adus in casa sicriul) si fiica lui, invatatoarea, care se chinuie sa nasca, sunt ipostazele simbolice ale acestora; inghitita, in final, de apele ce invadasera casa, mama isi salveaza copilul mentinut la suprafata in capacul de cosciug plutitor, ca intr-un leagan. Tiparul biblic este din nou prezent, intr-un text al contemporaneitatii, marcat deopotriva de patosul tragic, de ironie si speranta. In suita pieselor cu caracter parabolic se inscriu si Pluta meduzei, metafora a "naufragiului" existentei moderne si Exista nervi, in care "nervozitatea" este privita ca "erodare progresiva a certitudinilor simple, pentru a permite asaltul deriziunii si al absurdului" (M. Popescu). Inovatii insemnate aduce SORESCU si in teatrul de inspiratie istorica, dand o replica semnificativa viziunii idealizante asupra trecutului, la moda in epoca. In acest spatiu tematic s-au impus indeosebi piese precum Raceala si A treia teapa, cu actiunea plasata in vremea lui Vlad Tepes. Prima, construita in jurul momentului de pregatire a unei expeditii contra domnitorului valah, care a fost caracterizata prin formula "absurdului istoric" (F. Papu), are un puternic aer parodic si grotesc: intr-un moment de maxima tensiune, sultanul nu-si primeste sfetnicii si capeteniile armatei, fiind ocupat cu alcatuirea unui nou abecedar pentru imperiu, "a doua carte de cetire dupa Coran"; este bolnav de dor, scrie versuri proaste, de care rade armata, capii acesteia isi consuma timpul in dispute filologice; luata ostatica de catre sultan, curtea imparatului bizantin traieste intr-o "cusca mare, mobilata in stil bizantin", comportandu-se ca si cum ar trai in conditii de normali-tate etc. Prin contrast, lumea romaneasca (esentialmente taraneasca) e vazuta in regimul vitalitatii si al umorului relativizam, eroismul e redus la faptul cotidian, insasi moartea fiind interpretata ca o simpla "raceala" sau ca "un pui de somn" Tragicul si comicul se imbina intr-o ambiguitate sustinuta permanent si la nivelul replicilor incarcate de aluzii la actualitatea imediata, mobilizate de jocuri de cuvinte, de trimiteri livresti, ironizarea constanta confundandu-se, in cele din urma, cu o ironie -amara- a istoriei insasi. Prezent in aceasta piesa doar in evocarile celorlalte personaje, Vlad Tepes detine centrul scenei in "tragedia populara" A treia teapa (1978), "drama, cum s-a spus - a ambiguitatii cruzimii exercitate la nivelul autoritatii monarhice absolute si justificate prin ratiuni superioare de stat" (Ov. SORESCU Crohmalniceanu). Lipsa de crutare a principelui valah in actiunea sa excesiva si utopica de purificare a societatii timpului sau se exercita si asupra sa insasi: a treia teapa fixata la inceputul zilei simbolice in care se desfasoara actiunea, intre cele ale turcului si romanului turcit pedepsiti si deveniti comentatori ai istoriei, va fi folosita numai pentru sine insusi, act interpretat ca "autoflagelare, ridicare la ceruri, crucificare, sentiment al limitei in desavarsirea, unei opere, scepticism sau luciditate" intr-o "drama a operei imperfecte" (Mircea Ghitulescu). Destul de libera ca structura dramatica, piesa isi coaguleaza semnificatiile la nivelul simbolurilor si metaforelor in care se concentreaza o filosofie sui generis a istoriei, exprimata parabolic, unde scepticismul relativizant interfereaza cu obstinatia cautarii unor sensuri mai inalte (un asemenea cautator este, de exemplu, si Minica, taranul drumet prin vremuri, "hangiul unui pustiu de bine, pe care nu-1 gase(ste)". Personaje emblematice, esentializate, o dramaturgie alimentata de forta simbolurilor, un limbaj inca o data "esopic", nonconformist fata de cliseele si tabuurile epocii, vizand o reprezentare opusa "eroicului" traditional, in care comicul si tragicul se intrepatrund, -sunt elemente comune cu ale intregii dramaturgii sores-ciene. Varul Sliakespeare (1987) este, de asemenea, de inregistrat printre piesele reprezentative: propunandu-se pe sine insusi ca personaj in lumea dramaturgului englez, intr-un proces, de factura post-moderna, de confruntare peste timp cu universul lui complet, dar si, intr-o acceptiune mai larga, cu insusi teatrul lumii, "aceeasi piesa/ Pe care incercam s-o tot rascriem", SORESCU ofera, da data aceasta, o meditatie complexa asupra conditiei creatorului in confruntare cu timpul sau si, pur si simplu, cu Timpul. Interesante sunt, fara sa atinga totusi nivelul poeziei si al teatrului sau, si experientele de prozator ale lui S., concretizate in romanele Trei dinti din fata (1977) si Viziunea vizuinii (1982). Primul, explorand universul boem al unor tineri artisti refractari la rigiditatile ideologiei vremii si victime ale ei, marturiseste nu fara diluari ale substantei epice, acelasi spirit liber fata de conventiile romanesti (de exemplu, in latura parodica, cu trimiteri la romanul-foileton); al doilea, o extinsa fabula in care animalele-personaje rasfrang in oglinzi voit deformatoare, cu efect parodic si burlesc, moravuri ale societatii epocii, pacatuind, dincolo de virtutile vervei fanteziste si ludice, prin chiar excesul acestei mobilitati a limbajului, mentinuta adresa la nivele de suprafata. Nu poate fi neglijata nici foarte inventiva si personala eseistica a lui S., din volume ca Teoria sferelor de influenta (1969), Insomnii (1971), Starea de destin (1976) si Usor cu pianul pe scari (1985): comentatorul literaturii face dovada unei sensibilitati deschise spre un larg orizont cultural, local si universal, intr-o scriitura deloc canonica, cu degajarea cunoscuta si spiritul ironic-ludic definitoriu pentru intreaga sa opera.

OPERA

Singur printre poeti. Parodii, Bucuresti, 1964; Poeme, Bucuresti, 1965; Moartea ceasului, Bucuresti, 1966; Unde fugim de-acasa?, Bucuresti, 1966; Poeme (Poeme. Moartea ceasului), Bucuresti, 1967; lona, Bucuresti, 1968; Tineretea lui Don Quijote, Bucuresti, 1968; Teoria sferelor de influenta, eseuri, Bucuresti, 1969; O aripa si-un picior (Despre cum era sa zbor), Bucuresti, 1970; Paracliserul, tragedie in trei tablouri, Bucuresti, 1970; Unghi, Bucuresti, 1970; Tusiti, Bucuresti, 1972; Rame I Frames, ed. bilingva, trad. in lb. engleza si cuvant inainte de Roy MacGregor-Hastie, Bucuresti, 1972; 80 poezii I 80 poesie, trad. in limba italiana de Marco Cugno, Bucuresti, 1972; Ocolul infinitului mic pornind de la nimic, Bucuresti, 1973; La Lilieci, Bucuresti, 1973; Astfel, Iasi, 1973; Setea muntelui de sare, teatru (lona. Paracliserul. Matca. Pluta meduzei. Exista nervi), Bucuresti, 1974; Norii, Craiova, 1975; Descantoteca, Craiova, 1976; Poeme, cu o pref. de C. Regman, Bucuresti, 1976; Matca, piesa in trei acte, Bucuresti, 1976; Starea de destin, eseuri, Iasi, 1976; Trei dinti din fata, roman. Bucuresti, 1977; La Lilieci. Cartea a doua, Bucuresti, 1977; Sarbatori itinerante. Bucuresti, 1978; Ceramica, Bucuresti, 1979; Tineretea lui Don Quijote I La juventud de Don Quijote, trad. in lb. spaniola de Lolita Tautu, Bucuresti, 1979; Raceala IA cold, trad. in limba engleza de Stavros Deligiorgis, Iasi, 1979; Teatru (Raceala. A treia teapa), Craiova, 1980; La Lilieci. Cartea a treia, Bucuresti, 1981; Viziunea viziunii, roman intr-o doara, Bucuresti, 1982; Fantani in mare, Bucuresti, 1982; Drumul, cu o pref. de M. Scarlat si o nota biobibliografica de Virginia Sorescu, Bucuresti, 1984; Iesirea prin cer, teatru, Bucuresti, 1984; Tratat de inspiratie, Craiova, 1985; Usor cu pianul pe scari, Bucuresti, 1986; La Lilieci (ed. II, a primelor trei voi.), Bucuresti, 1987; Cocostarcul Gat-Sucit, Bucuresti, 1987; Apa vie, apa moarta, Craiova, 1987; La Lilieci. Cartea a Vi-a, Craiova, 1988; Ecuatorul si polii, Timisoara, 1989; Poezii, I, ed. definitiva, pref. si ilustratii ale autorului, Craiova, 1991 (II, 1993); Poezii alese de cenzura, Bucuresti, 1991; Varul Sliakespeare si alte piese, Bucuresti, 1992; Teatrul, cu o pref. de D. Micu, Bucuresti, 1992; Raceala, Bucuresti, 1994; Traversarea, Bucuresti, 1994; La Lilieci. Cartea a cincea. Bucuresti, 1996; Poezii, editie de autor, Bucuresti, 1996; Puntea (Ultimele), coperta si ilustratiile autorului. Bucuresti, 1997; Efectul de piramida, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

G. Calinescu, in Contemporanul, nr; 43, 1964; E. Simion, Orientari in literatura contemporana, 1965; VI. Streinu, Versificatia moderna, 1966; N. Manolescu, in Contemporanul, nr.; 22, 1966; A. Martin, Poeti contemporani, I-II, 1967-1971; M. Martin, Generatie si creatie, 1969; V. Felea, Poezie si critica, 1971; idem, Reflexii critice, 1972; St. Aug. Doinas, Poezie si moda poetica, 1972; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; M. Nitescu, Intre Scylla si Cliaryb-da, 1972; P. Poanta, Modalitati lirice contemporane, 1973; I. Pop, Poezia; L. Raicu, Structuri literare, 1973; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 11, 1973; D. Micu, Periplu, 1974; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1974; M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974; M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; Al. Piru, Poezia; M. Iorgulescu, Scriitori; G. Dimisianu, Opinii literare, 1978; D. Dimitriu, Intre Ares si Eros, 1978; E. Negriei, Figura spiritului creator, 1978; M. Nitescu, Poetii contemporani, 1978; C. Regman, Explorari in realitatea imediata, 1978; E. Simion, Scriitorii; C. Stanescu, Jurnal de lectura, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti; O vid SORESCU Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; Gh. Grigurcu, Critici; M. Iorgulescu, Critica si angajare, 1981; Cornel Moraru, Semnele realului, 1981; Al. Dobrescu, Foiletoane, II, 1982; Mihaela Andreescu, Marin Sorescu. Instantaneu critic, 1983; M. Ghitulescu, O panorama; M. Sorescu, Iesirea prin cer, teatru comentat, 1984; I. Pop, Jocul poeziei, 1985; D. Micu, Limbajele moderne; M. Popescu, Chei pentru labirint, 1986; Maria Voda Capusan, Marin Sorescu, 1992; C. Stamatoiu, Cariul din limba de lemn, 1995; Maria-Ana Tupan, Marin Sorescu si deconstructivismul, 1995; A. Sasu - Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, III; Gh. B. Lungu, Receptarea in epoca a poeziei lui M. Sorescu (1964-1989), 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.