Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Cel mai iubit dintre pamanteni - PARTEA 10 de Marin PREDA




PARTEA A ZECEA
I
Inchisei cu o miscare furioasa sifonierul cascat, din care Suzy "sburase ca o lasa" (cum s-ar fi exprimat despre noi Caragiale, luindu-ne peste picioR), si ii trasei cu insumi dulapului o lovitura zdravana, fiindca asa era, Suzy parasise vertiginos cuibul nostru ca si cind ar fi simtit apropierea hultanului. N-asi fi putut zice insa ca fugise speriata, dimpotriva, ultima ei expresie, vorbindu-i
Silviei la ureche, aratase mai degraba siguranta de sine si parca o stranie jubilatiune. Acum vedeam clar ce era: bucuria unei instrainari rapide si bine intemeiate, asemeni celor care descopera brusc cum intimplarea ii serveste miraculos, de o mie de ori mai eficace dccit oricare alt efort al unei hotariri deliberate. "Ei! zisei, intinzindu-ma pe pat cu miinile sub ceafa, unde e melancolia care credeai ca o sa In clipa cind Nici vorba despre o asemenea poetica invaluire, asta se simte doar gindind la despartire, si nu cind ea se produce." In clipa aceea usile sifonierului scirtiira parca ironic. Ma ridicai sa le inchid bine, dar fara voia mea miinile le deschisera larg si contemplai indelung hm! da, golul!
Asta imi aminti de intimplarea unui grec, dintre cei pe care infringerea generalului Marcos in 43 ii adusesera pe meleagurile noastre. Era un scriitor si gazetar cu relatii, calatorea des in Occident si se intorcea totdeauna cu geamantanele pline cu cadouri pentru gagicele lui nestatornice (parca le alegea anume din specia celor care parasesc partenerul repede si fara motiv aparenT).
"Cobor la gara, cica ar fi relatat grecul insusi, si ma repej la telefon s-o anunci pe iubita mea ca am sosit. Telefonul cirrr, cirrr nu raspunde! Ma urc ia taesi Adusesem pentru ea ciorapi de matasea, rochice, pantofi cu tocul ascutit, ruj Christian Dior, si alte lucruri draguce Sun la usa Nimic Scot cheia, intru in apartament, nu era, si atunci am avut un presentiment si am deschis sifonierul: golul! Bestia fugise!"
Surisei in forul meu interior si inchisei, de asta data cu blindete usile.


Trebuie sa desprindem o filozofie tonica din intimplarile celor parasiti si imi veni atunci in minte si felul cum il cucerise si apoi il parasise dumnezeita (cu paharul de sampanie in taxi, la ora zece in seara Revelionului, tur-retuR) pe
Bacaloglu, care de-atunci preconiza sa punem un T cu fierul inrosit pe spinarea tuturor tradatoarelor. Asta era sinistru, grecul avea mai mult humor.
Ma imbracai si plecai la Tasia, s-o aduc pe Silvia la mine. Gasii petrecere generala, ca odinioara cind ii vizitasem pentru intiia oara, a doua zi dupa casatoria mea cu Matilda. Dar nu ca atunci ma intimpina fosta mea sotie, ca si cind n-ar fi stiut cine era barbatul care intrase pe usa, ci ca si cind acum eu eram barbatul ei de totdeauna si nimic nu se intimplase vreodata intre noi
"Aaa! Victor, facu ea indata ce ma vazu (si se ridica in picioarE), hai, draga, la multi ani si nu mai umbla si tu cu o falca in cer si una in pamint, o singura viata are omul si" Se ridicara toti, pricajitul se grabi cu un aer aplicat sa-mi umple un pahar, ca si cind ar fi descoperit si el in clipa aceea ca o singura viata are omul, si asta l-ar fi entuziasmat, si ciocniram cu expresii semnificative: daca o singura viata avem, atunci ce mai andarbrambura, sa bem si sa chefuim. "Asa este, striga marele Vasile, seful clanului, neschimbat se pare, cu regimul lui alternat intre carne si vitamine, o viata are omul si un trai nenorocit."
Nu s-ar fi zis. In ceea ce il privea, sau cine stie? Dintre ei toti numai Tasia imbatrinise. Tamara isi pierduse orice fatalitate amindoua, nu se stie de ce, aveau trasaturile adincite, sumbre, sau mi se parea mie, cum le priveam cu un ochi strain? Desigur, fiindca veselia Matildei nu alunga de pe chipul ei o stralucire pe stinse, dar fara bogatia de culori a unui amurg fastuos. Imi aruncai privirea circular, sa redescopar subalternii marelui Vasile. Erau altii si nu avui nici o curiozitate sa-i cunosc. In acelasi timp, la vederea acestor fiinte care obosisera se pare, in ritualul vietii lor anonime, stiam ca daca am sa ramin sa beau cu ei depresiunea mea s-ar fi retras si i-asi fi vazut cine stie, poate in culori de epopee. In care nu triumfam decit eu si Silvia, zeitate care se uita la mine cu o expresie turburatoare de singuratate si nepasare: stiu multe, parca voia sa spuna, dar eu nu vreau sa stiu nimic, desi m-ati silit sa aflu, viata mea nu este atinsa de zgomotul, cuvintele, rumoarea si paharele voastre.
Uite-l colo pe tata, nu stiu cine e, nici macar nu mai tin minte ca ne-am plimbat de-atitea ori impreuna, ca am pus intr-o zi flori pentru mireasa, ca mam dat in calusei, si el ma pindea pe de laturi sa nu ma piarda, ca m-a tinut in brate si mi-a aratat orasul, m-a dus la cismar
Nu asteptai sa reinceapa conversatia innoitoare. Dadui paharul pe git si o chemai pe Silvia. Ea ezita, iar eu stiam ca o sa ezite. "Silvia, zise Matilda cu o falsa uimire, te cheama tata." Atunci ea se ridica si veni la mine, floare vie care nu stie cine o rupe si o duce la nas, dar care stie ca asta o poate face insa si tata si mama si toti cei legati de nasterea si de mica ei existenta. O acuta durere ma instraina citeva clipe de ignoranta vietii ei crude, dupa care imi revenii, soptindu-i zadarnic: "Vrei sa vii cu mine? Nu te uita la mama, continuai, desi nu se uita la maica-sa, ei, ce zici?" "Tataaa, zise, ci tu nu maninci nimic?" " Sigur, ii raspunsei, intri si tu in concretul clipei si eviti sa raspunzi. Tata a mincat, iti spun la revedere, trebuie sa plec". "Tataaa, zise, ci nu ramii cu noi?" In loc sa zica "merg si eu cu tine". Depresiunea mea i se transmisese. Daca asi fi fost vesel si hotarit bineinteles ca ar fi venit. Ii spusei ca astazi si miine o mai las, sa se bucure si tanti Tasia de sosirea ei, iar poimiine ma intorc. O sa trecem pe la nenea ala care ii facuse odata o saritoare din piele. Mai tinea minte? Nu! "La cismar", zisei. Surise o clipa, ca o straluminare. In ochii mei nu se schimbase mult, avusese pe atunci o mica precocitate, care din fericire disparuse, urmata de o incetinire, se indepartase lent de la patru spre noua ani si sufleteste inflorise parca doar in adincime, fizic era tot atit de suava si fragila ca o crenguta. "Bine, zisei, daca tu vrei sa maninc, gata domne, s-a aranjat, acum du-te la locul tau."
"Da, zise Tasia. Iti face hatirul, pe noi nu ne onoreaza." Cind cineva iti vorbeste urit fara sa se jeneze inseamna ca in realitate zace in el o mare furie, abia stapinita. Nu mai era aceeasi Tasia, plina de atentie fata de mine si tinindu-mi partea. Cum mi-era foame, ma hotarii sa maninc si devenii curios sa aflu si ce avea cu mine. "Mi s-a parut ca v-am deranjat", zisei simulind o nepasatoare absenta. "De deranjat ne-ai deranjat, imi raspunse punindu-mi in farfurie niste cirnati si o strachina cu varza murata, dar ce sa facem, va primim, maria-voastra, ca ati ajuns mare si poate puneti si pentru noi, undeva, o vorba buna." "Cu mare placere, zisei, oricind" "Da, si acum ia spune, de ce ai fugit tu de-acasa si ti-ai lasat fetita pe miini straine?"
Asa deci! Asta era furia ascunsa! Intelesei ca asta se discutase mai inainte, sau in orice caz, doar intre ea si Matilda, intre patru ochi. Dar vedeam ca nu se jena sa-mi aduca invinuirea si in auzul celorlalti si mai ales al Silviei. Cu ce sens? Nu cumva inca de la inceput le sugerase Matilda versiunea aceasta a fugii mele, ca s-o ascunda pe-a ei? Toti credeau acest lucru? Desigur, cine isi asuma deschis ruptura unei familii? Sau era ceva nou? Mi-ar fi placut sa aud ce zice Matilda, dar mi se paru ca totul ar fi fost indecent in fata Silviei. "A fost odata un botez, pe vremuri. Ai uitat, Tasia?" mormaii inghitind cu mare pofta din cirnatii piparati. "Ne intoarcem acuma la botez!", exclama ea sarcastica.
"Da, zisei, de ce nu?" "Si ce-a fost la botez?" "Mmmm! facui cu gura plina. A fost o mare distractie! La care ai luat parte! Si inca la altele!" "Ce vrei sa spui?
Cind v-ati luat, n-ati deschis ochii? Si mai ales cind v-ati hotarit sa aduceti pe lume un copil? Ce e ea vinovata?" Vrusese sa spuna fetita asta
Dar o oprii izbind cu violenta tacimurile in farfurie. "Amnezie? spusei, insa cu blindete. Nu mai avem memorie?" "Hai, Tasia, zise Matilda, lasa, are dreptate Victor." "Si tu de colo, zise Tasia cu dispret, are dreptate, vai de capul vostru!" Nu, gindii, nu e ceva vechi, e ceva proaspat, microbii urii sint vioi sub lumina microscopului, cei de-atunci, de la botez, au murit demult. O sa aflu ce e, dar nu acum! "Hai sa conchidem discutia asta, zise atunci pricajitul transant, hai sa bem!" "Am spus eu, mugi si marele Vasile, o viata are omul, si un trai neno" "Ba nu e deloc, zise Matilda cu o urma din exaltarea de altadata, omul are o singura viata si trebuie sa si-o traiasca asa cum e!
Iubeste, uraste, iar iubeste, iar uraste, ce rost au tot felul de de" "De ostrete!", o ajutai laconic. "Ba nu, se inversuna, nu e vorba de ostrete! Se lasa o tacere, dar Matilda nu reusi sa-si materializeze gindirea. Tot despre ostrete era vorba! "Ha, ha, ha facu marele Vasile. Si iar, ha, ha, ha"
Ma intorsei acasa reconfortat.
Zapada inghetase si trosnea sub picioare. O luna de o albeata halucinanta lumina dinspre dealuri strazile orasului tacut. Aerul rece si proaspat ma imbata ca de o bucurie rara si secreta, iar eu stiam ce e: deliciul vicios al singuratatii! Aveam sa ajung in odaia mea, sa ma asez la planseta alba si sa lucrez relaxat pina in zori. Eram liber, bogat, fara datorii, cu hambarele pline, iar marile scadente, suferinta fara speranta, moartea violenta, cum o sufereau in chiar acele clipe populatii haotice de pe pamint, erau departe de mine. Iata, imi spuneam ascultind visator ecoul pasilor mei in noapte, bucuria sau durerea nu sint totdeauna fructul determinat al unor cauze determinante.
Libertatea face sa traiasca cu plenitudine totul, si atunci suferinta in dragoste aduce din adincuri bucurii stranii si necunoscute, iar fericirea se coloreaza violent cu luminile infernului. Indoiala ne trezeste cugetul, producind in spiritul nostru certitudinea ca existam, gindire suverana si divina care ne supravegheaza uritul, ne alunga ranchiuna, lasa altora izbinzile si accepta pentru sine infringerea.
Frumoasa noapte! Frumos oras curat zacind linistit intre uriasele troiene si paduri verzi care il inconjurau
Frumoasa fetita! dulce Silvia! Ce-ai facut? Ai turburat cumva pe mama ta?
Desigur, tu esti cauza, enigma ignorata, inocenta neglijata, dar mai puternica decit pasiunile mature si neinfrinate. Dar n-o sa-ti aduc niciodata in constiinta marile noastre vinovatii, sa-ti impovarez viata cu un destin grav, presimtit de tine inca de pe vremea cind te-am gasit dormind prosternata, ca si cind ai fi vrut sa ne spui ca n-ai fi vrut sa vii pe aceasta lume. Cine dintre noi a fost intrebat? iar mari fiind, care dintre noi ar dori sa nu mai existe?
Acasa ma asezai bine la planseta mea, cind intra doamna Cucu cu telefonul in mina "Sinteti cautat, zise fara graba. E aceeasi persoana care a mai sunat acum vreo ora Vreau sa va spun ceva, continua fara sa-mi dea aparatul, ca si cind dupa aceea stia si ea ca n-ar mai fi avut timp sa ma piseze cu cine stie ce istorie, barbatul meu va cere scuze, zice ca nu si-a mai adus aminte daca fosta dumneavoastra sotie n-a luat totusi contact cu dumneavoastra si ati ajuns la un aranjament pentru vizita de a doua zi Si atunci a lasat-o sa intre Ii pare rau daca s-a petrecut vreo incurcatura Oricum, adauga tot ea, acum e prea tirziu sa mai dreaga ceva, insa" Ii luai eu insumi aparatul din mina si abia atunci se retrase, nu dupa ce imi mai adresa politicoasa noapte buna, cu un glas fara vreo aluzie la ceva concret, dar cu o aluzie la lipsa de aluzii
"Alo", auzii apoi o voce lunga si voalata, foarte ezitanta, undeva in tainica noapte electromagnetica. "Da", zisei. "Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre paminteni?!" Mi se paru ca visez! Mie imi era adresata, si cu un astfel de patetism parca mistic, care ma coplesi, aceasta suprema declaratie? "Suzy, tu esti?!" strigai. "Da, eu sint! Ai fost la fetita ta? Sau ai oprit-o cu tine?" "Da, am fost, poimiine o iau la mine!" "Foarte bine, spuse ea nostalgica, e o fetita deosebita, daca esti de acord o sa viu s-o vad si eu." "Cum sa nu fiu, dar de ceai plecat?" "Ei lasa, e mai bine asa." Nu stiam de ce era mai bine asa, dar ma invada o convingere absoluta ca ea gindise bine, desi intrebarea daca se va mai intoarce la mine statea alaturi de sentimentul coplesitor pe care mi-l stirnise declaratia ei. "Si cine zici ca e cel mai iubit dintre paminteni?" "Tu!" "De cine?"
"Cum de cine! De mine, de fetita ta N-ajunge?!"
Ramasei tacut si o vreme nu ni se mai auzi decit rasuflarea amestecata cu soaptele de pe fir ale umanoizilor care descoperisera, pornind din grotele lor in care traisera cu un milion de ani in urma, secretul propagarii si receptionarii misterioaselor unde. "Vorbim miine la telefon, relua ea deodata, cu o voce ferma. Ce faceai, lucrai?" "Da, ma pregateam! " "Bine, noapte buna. Si nu te culca tirziu Am eu insa o idee, relua, ca si cind mi-ar fi facut o promisiune.
Nu-mi iese din cap O sa te intreb, fiindca, stii, ça com-mence à me taper sur le système." "Ce idee?!" "O sa afli, daca n-o sa descopar si singura Bine, acuma hai sa ne culcam, miine iti dau eu un telefon." Imi ura noapte buna si inchise, ca si cind ar fi vrut sa evite intrebarea mea care plutea in aer: Cind se va intoarce?
Dar nu mai putui lucra, vraja singuratatii mele se imprastiase. Avui net sentimentul ca ratasem o pagina inspirata, pe care niciodata n-o voi mai scrie Voi scrie altele, dar niciodata, poate, una atit de In schimb capatam certitudinea ametitoare ca Suzy ma iubea foarte tare si simteam ca nimic nu mai avea importanta in afara acestui lucru. Si intrebarea daca se va mai intoarce sau nu sa traim impreuna mi se paru mica: la mine sau nu, in alt oras sau in luna, toate acestea mi se pareau acum neinsemnate.
II
A doua zi ma vizita Tasia dar fara Silvia, si imi povesti o istorie incredibila.
"Ai crezut ieri ca vorbesc in vint", incepu ea, intr-adevar cu acelasi ton de ieri, care ma enerva din capul locului, amintindu-mi cum ma invinuise pe mine de distrugerea acestei familii, ca adica eu asi fi fost cel care a fugit, si nu Matilda.
"Bineinteles ca vorbesti in vint, cind stii bine cum s-au petrecut lucrurile si oricum nu inteleg ce rost mai are acum sa desgropam mortii." "Cum adica, nu te intereseaza ce se petrece cu fetita ta, o consideri moarta?" "Nu-mi place sa ma rastalmacesti, zisei, vorbesti in vint, vorbesti aiurea Ce e cu fetita, treci la subiect!"
Dar ea nu considera ca aveam dreptul sa n-o ascult. "Tu esti vinovat", zise.
Ma hotarii sa nu-i mai raspund, adica s-o aprob. "Bine, zisei relaxindu-ma in fotoliu, sint, si pe urma?" "Nu trebuia s-o lasi sa divorteze, trebuia sa te opui!"
"Da, asa ar fi trebuit" "Era un copil la mijloc, nu te-ai gindit ce-o sa se intimple cu Silvia daca voi va despartiti? Alergati, dracului, toti, dupa fericire si calcati in picioare sufletele copiilor, care n-au nici o vina ca voi nu va intelegeti.
Cine va da dreptul? Dupa fericire alergi pina te casatoresti si faci copii. Pe urma esti sau nu fericit, asa mori, fiindca ce e mai de pret pe lume decit un copil? Ce, ca suferi? N-ai decit! Asta ti-e soarta! Nu toata lumea poate sa fie fericita. Duci jugul, si dupa ce se face copilul mare, n-ai decit sa incepi sa alergi iar cu limba scoasa dupa ceea ce crezi tu ca e fericire. Dar nici atunci nu te desparti, fiindca oricit ar fi de mari copiii, spectacolul asta tot trist ramine.
Casatoria e de la Dumnezeu, n-ai stiut asta dinainte?!" "Am stiut, mormaii, dar n-a stiut-o si Grivei." "Care Grivei? Iti vine sa rizi." "Nu rid deloc, am invatat inca din scoala primara ca un adevar considerat evident pentru toata lumea nu e evident si pentru cineva din alta planeta. Noi zicem de un ciine care latra ca nu te musca niciodata, dar zicala asta umana nu e sigur ca o stiu chiar toti ciinii." "Vrei sa spui ca e vinovata Matilda ca e din alta planeta! Tu nu esti vinovat!", reflecta ea cu o bucurie sarcastica si anticipata, ghicindu-mi raspunsul. "Ba da, zisei, sint vinovat ca n-am putut sa fiu omul care sa-i placa ei." "Atunci de ce dracului v-ati mai luat?" "Ce sa-ti spun, Tasia, murmurai cu blindete, sa-ti spun ceva simplu ca sa terminam cu invinuirile. Mie mi-a placut
Matilda, dar dupa casatorie ei nu i-a mai placut de mine. Acuma nici cu forta nu poti sa tii sa traiasca intre patru ziduri doi oameni care, vorba taranilor, unul trage hais si altul trage cea. E frumos sa crezi ca o casatorie vine de la
Dumnezeu si ca si jugul vine tot de la el si trebuie sa-l induri, dar cum ti-am spus, macar in acest punct cei doi ar trebui sa gindeasca la fel, nu unul sa dea bir cu fugitii si celalalt sa incerce sa-l opreasca, umilindu-se zadarnic" "Daaa, facu Tasia, cum sa va umiliti voi, barbatii Va cade coroana." "Da, zisei, si coroana asta vine tot de la Dumnezeu! Fara ea nici o femeie n-ar mai da pe noi nici cinci bani gauriti, cum spunea mama. Si totusi eu am lasat sa-mi pice coroana, tocmai pentru ca m-am gindit la soarta Silviei. N-a folosit la nimic"
"Ei, daca e asa si zici ca nu tii la aceasta coroana, du-te la Matilda, vorbeste cu ea, indeamn-o sa divorteze si intorceti-va acasa."
Ma ridicai alene din fotoliu, linistit ca un lac incremenit, si iesii sa-i cer domnului Cucu o sticla de vin, daca mai avea. "Cum sa nu, cu placere, zise el vag incintat ca nu-i purtam pica pentru stupidele lui farse. Si doua daca doriti.
Mai avem, ne-au ramas" "Ce s-a intimplat, Tasia, povesteste, zisei apoi in odaie, turnind in pahare. La multi ani! E o parere a ta, sau vorbesti ca o ambasadoare a Matildei?" "Nu e vorba de nici o ambasadoare, e vorba de
Silvia", zise Tasia fara sa se atinga de pahar. "Ce e cu Silvia?" "Le maninca sufletul, si ei si lui Mircea." "Adica!" "Adica! adica! Nu pricepi? Ca nu vorbesc turceste. Nu se mai pot intelege cu ea, sta tot timpul strimb, Matilda ii spune sa se culce, ea nu se culca, ii spune sa-si faca lectiile, nu si le face, e chemata la masa, la masa sparge, cica din greseala, ba un pahar, ba o farfurie, ba o ceasca de ceai, iar Matildei ii e frica s-o mai pedepseasca, e si mai rea dupa ce o pedepseste. I se face ordine in odaie, peste o ora umple odaia cu hirtii rupte, pateaza totul cu cerneala, mese, cearceafuri, pina si peretii Rupe creioanele, strica stilourile (un stilou tine la ea o singura zi!) "Dar ce e cu ea, e agitata?
De ce nu cheama un medic?", zisei nedumerit. "Nu e agitata deloc, au chemat si un pediatru care a examinat-o si le-a spus ca e perfect sanatoasa. Ea face lucrurile astea Dumnezeu stie de ce, fiindca ea nu stie. Matilda plinge, o ia in brate, doarme cu ea, o intreaba. Pur si simplu nu raspunde, nu stie ce face."
"Fleacuri, zisei, copiii trec prin crize de-aatea, unii fac mai rau, se trintesc pe jos, tipa si dau din picioare, se urca pe casa si in general fac exact ceea ce li se spune sa nu faca. Cineva mi-a povestit ca si-a prins copilul cersind, cu toate ca parintii ii cumparau tot ce dorea. Inteleg perfect ce e cu Silvia, Matilda a crezut ca un copil e un instrument al vointei ei si e scandalizata ca Silvia are de pe acum o vointa a ei proprie. Chiar ma bucur! E un copil cu personalitate puternica." "Sa stai si tu cu personalitatea asta puternica, sa te vedem! zise
Tasia crezind ca o sa ma sperii. E usor sa zici in teorie vorbe goale Sau poate ca te vrea pe tine, reflecta ea ca si cind ideea i-ar fi venit spontan. Matilda zice ca s-a saturat!" "Am inteles, zisei, a venit sa mi-o lase." "Sa nu crezi, ma preveni Tasia, ca Silvia te iubeste. Daca vrei sa stii, habar n-are de tine. A indemnat-o maica-sa sa-ti dea telefon! Crezi ca a vrut? «Nu vrei la tata!», i-a spus. Nu, s-a strimbat, a dat din umeri. La inceput a crezut ca tu o pui la cale, dar in ultima vreme, cam de prin toamna, daca ai vazut-o o data sau de doua ori." "N-am masina la scara, zisei, si nici indemnizatie speciala, salariul meu abia imi ajunge sa ma descurc, patru drumuri pe luna, asta se simte, stii si tu bine!" "Va sa zica nu vrei", reveni ea la atac. "Ce sa vreau? zisei. Crezi ca aici e vorba de vointa? Nu-i mai merge Matildei cu stabul ei si acum vrea s-o dreaga!
Ai auzit ce-a spus ieri: iubesti, urasti, iar iubesti, iar urasti! Mersi! Nu sint genul! Si nici nu sint batrin sa ma resemnez!" "Cauti fericirea!", ma ironiza
Tasia, ca si cind cautatul asta ar fi fost ceva de ris. "Da, zisei, de ce nu?" "Vezi sa n-o gasesti!" "Oricum, n-o sa fiu ultimul care o face, si nici primul care a esuat. Altfel, vorba ta, de ce dracu mai traim." "Fa-o pentru fetita, daca pretinzi ca ai suferit pentru ea si o iubesti." "Asi face-o, Tasia, daca nu mi-asi da seama ca un nou esec ar distruge nu numai o familie, fapt care s-a si intimplat si sint putine sperante ca s-ar mai putea drege ceva, ci ne-ar distruge si pe noi, pe fiecare in parte, iar Silvia ar ramine chiar orfana! Asa, chiar despartiti, stie ca are o mama, un tata acolo. Tu nu stii ce s-a petrecut la noi in casa inainte ca eu sa ma internez, si ce vizita mi-a facut ea la spital cind nu se stia daca am sau nu cancer." "Da, vad ca ti-e foarte mila de tine, de cite ai patimit! Afla ca
Matilda a vorbii inainte cu doctorul si daca ar fi fost ceva grav, doctorul i-ar fi spus. Nu spun bolnavului, dar familiei sint chiar datori sa-i spuna. «N-are nimic grav, doamna», asa i-a spus." "Da, ridicai glasul, dar eu nu stiam si presupuneam si eu ca doctorul nu mi-ar fi spus, iar Matilda stia ca eu traiesc cu temerea asta in mine. A venit sa-mi ceara cheile, ca si cind asi fi fost un om despre care stii ca n-o sa iasa din spital decit cu picioarele inainte, si nu mai are nevoie de ele. Chiar asa mi-a si spus: «tu nu mai ai nevoie de chei pe acest pamint». "Stia ca nu-i nimic grav, protesta Tasia ridicind ca si mine vocea, a vrut si ea sa se razbune pe tine pentru ca n-ai iubit-o si ai silit-o sa se desparta." "Vezi, coborii eu tonul, cit e de complicat?! Ar trebui sa ne iubim iar foarte tare ca sa putem crede ca toate astea n-au importanta. Dar Hm! Doi insi, tot asa, se desparteau si barbatul se duce la rivalul sau si-i spune sa-i dea nevasta inapoi. Ce crezi ca i-a raspuns tipul? Ei, tu ce crezi?" Dar Tasia n-avea chef de istoriile altora. "Sa-ti spun raspunsul, care a fost scurt si retezat: nu pot sa-mi comand sentimentelor! Asa a zis! Ei! reluai filozofic. Putem sa ne comandam sentimentelor?!" "Ei na! pufni Tasia. De ce sa nu putem? Sint sigura ca tipul tau n-a dus-o el prea bine furind nevasta altuia, cind ala o iubea. Chestiile astea se platesc! Ai platit tu ca ai despartit-o pe Matilda de
Petrica, a platit si Mircea, cit e el de stab, si tu o sa mai platesti o data daca nu-i intinzi Matildei mina, s-o ajuti sa-si repare greseala. Sa stii de la mine, sa dea Dumnezeu sa nu fie asa, ca nu-ti doresc raul, sintem rude oricum ar fi, si m-asi simti nu stiu cum sa dar tare ma tem ca Mi-ar fi lesne sa spun
«treaba voastra!», dar uite ca nu pot nici eu sa-mi comand sentimentelor!" "Dar eu sa pot, nu? Tasia!" "Da! e o datorie! zise Tasia cu o sententiozitate fara emfaza si fara vreo prostie bigota in credinta ei ferma. In cazul tau, ti-am mai spus, ai fi putut face ce vrei, daca n-ati fi avut un copil." "Bine, am inteles ce vrei sa spui, o sa ma gindesc, zisei, gindind ca n-am la ce sa ma gindesc.
Acuma spune-mi ce a putut plati domnul Mircea, in cazul sau? Ce, nu se mai inteleg?" "Nu!" "Adica?" "Adica-adica! Asta e! Traiesc rau!"
Ma interesa in ce sens, dar nu mai insistai. Probabil ca nici Tasia nu stia prea multe. Trai rau, in limbajul ei popular (si tonul cu care o spusese ma ajuta sa inteleG), insemna rau pe toate planurile si desigur iremediabil, fiindca traiul amestecat e suportabil si n-are parte de el toata lumea. Soneria zbirnii.
Si in clipele urmatoare usa se deschise si intra Suzy. Tasia se ridica si iesi afara fara sa dea buna ziua.
III
"Mi-a fost dor de tine si nu ti-am mai dat telefon, zise Suzy si ma imbratisa si nu se deslipi, continuind sa-mi murmure la ureche: cum ai dormit fara mine? Te-ai si redresat! Vezi? vezi? m-ai primit foarte rece da, stiam eu primesti femei in lipsa mea cine era? o ruda de-a ei eram sigura, am inteles dupa felul cum a intrat ea ieri ca vrea ceva de la tine A intrat ca la ea acasa si tu ai acceptat sa ma dea pe mine afara ce e, draga, nu-i merge bine?" zise cu o voce schimbata, cam brutala si fara urma de tandrete, parasindu-ma si deschizind fereastra, unde uita ca imi pusese atitea intrebari si rostise atitea neadevaruri: se inviora trecind la alta stare, fiindca nu ma asculta cind incercai sa-i raspund, "hai sa nu mai vorbim despre asta, zise, desi ah! nu-mi vine sa cred ca Nu! ma enervez, vroiam sa te intreb aseara, dar o sa aflu si singura Mai bine imbraca-te si hai sa ne plimbam si noi doi putin!".
Iesiram in padure, dar trecu mult pina ce alunga din gind ideea aceea a ei despre care zisese ca o tapa sur le système. Nu eram curios s-o aflu, fiindca banuiam despre ce putea fi vorba, ba chiar eram hotarit s-o impiedic s-o formuleze. Cum ar trebui sa fie sotia de care te-ai despartit ca sa placa viitoarei? Oricum ar fi, vederea ei displace in mod falal si asta ia forma rea a instrainarii, fiindca daca e frumoasa stirneste gelozia, iar daca e urita dispretul: cum ai putut sa traiesti cu ea? Ca si cind logodnicul ei o fi fost vreo lumina. Atunci de ce nu s-a maritat cu el? "Da, vad eu, zise rupind tacerea care se lasase intre noi, a fost suficient sa-ti apara in fata ca sa te turbure in halul asta"
Nu eram turburat in nici un hal, dar nu incercai s-o conving, fiindca afirmatiile ei nu cereau niciodata desmintiri. E drept ca nici ea nu credea in ele, incit o lasai sa vorbeasca mai departe. Dialogul nu era cel mai reusit lucru dintre noi. "A venit sa duca tratative? Vorbeste, draga, sau ti-e frica sa spui?
Aoleo, Victoras! Am stiut eu!" In clipa aceea aluneca si cazu in zapada. O apucai de brat s-o ajut. "Te rog sa nu ma atingi! zise. Du-te si ridic-o pe ea, ca o fi avind nevoie de tine. Cum se poate, draga, aproape ca striga, ridicindu-se cu o furie controlata, ascultindu-se parca pe sine dintr-o parte, cum e cu putinta sa te domine si acum, dupa atitia ani de cind v-ati despartit? Are un tupeu formidabil! Adica ea sa faca ce vrea, sa se marite cu altul, sa-ti ia copilul si tu sa stai pe margine, sa te invirtesti in jurul ei ca un titirez. Crezi ca vorbesc aiurea? Am ascultat la usa si am auzit cum iti vorbea! Sint sigura ca in alte vieti aceasta Matilda a fost barbat si a avut un harem. Nu e asa ca ti-a spus mereu cind traiati impreuna ca ii regreta pe cei doi cu care a fost maritata inainte?" Aici se opri si rise triumfator. N-avea nevoie de raspunsul meu.
Ajunsesem intr-o poiana de unde se vedea uriasa elipsa de brazi care inconjura de pe inaltimi orasul nostru. Ma asezai jos pe un copac doborit. Soarele stralucea pe cer, indepartat de pe traiectul lui de vara. Incalzea totusi zapada care ingreuia crengile arborilor; se auzea din cind in cind, ca si cind ar fi plouat, cum cade in jurul nostru, cu zgomot de puf. Feeria imi ascuti o senzatie vie de irealitate, de fericire si suferinta amestecate si care repede deveni neliniste. O cautai cu privirea. Se intinsese in zapada cu fata in sus si deodata simtind ca o caut se rasuci si striga la mine: "De ce ma lasi sa spun atitea prostii?" Incepui sa rid. "Pentru ca sint adevarate! Ai intuit exact!" "Chiar?", sari ea in genunchi.
"Nu chiar, doar unele dintre ele. Cele despre mine bineinteles ca sint ca intotdeauna alaturea cu drumul, femeile sint incintate sa creada ca ne cunosc toate reactiile. Da, asa este, traieste rau cu barbatu-sau, se pare din pricina
Silviei, care le face zile fripte. Vor sa mi-o lase pe durata vacantei, in speranta, probabil ca fetita tocmai asta doreste, si se va potoli." "Si cotoroanta aia ce cauta la tine?" "Sa-mi spuna exact ce ai intuit tu, sa duca tratative sa ne impacam.
N-a spus, fiindca nu e atit de inteligenta sa ghiceasca semnificatia pornirii inconstiente spre rau a Silviei, dar am inteles eu ca, in egoismul ei sublim, fetita vrea ca mama si tata sa traiasca impreuna. Pina acum a fost prea mica sa dea urmare acestui instinct, dar pe urma o fi descoperit ca poate, daca nu sa ne impace, cel putin sa ne pedepseasca. Nu numai pe maica-sa, si pe mine. Aceasta Tasia spune ca Silvia nu ma iubeste, si cred ca are dreptate, sint aproape sigur ca daca o opresc o sa am niste surprize" "Si solutia?", zise
Suzy. "Solutia? Solutia e suferinta si eu mi-o asum. N-o s-o pasez altuia.
Matilda sa si-o asume pe-a ei "Asa deci, consideri ca impacarea nu e posibila!", zise Suzy cu chipul decolorat parca de o secreta si stranie contrarietate (sau poate de aerul tare al padurii, gindii nevroind sa accept prima impresiE). "Tot atit de imposibila, zisei, ca si vindecarea traumei pe care a suferit-o fetita. Cum poate ea sa uite ca a fost smulsa de linga tatal ei si a vazut-o pe maica-sa cum in fiecare seara o lasa singura si se ducea sa se culce in alta camera cu un strain? Impacarea ar fi o noua trauma, un fel de murdarie in care s-ar complacea de asta data tatal ei." "Ai dreptate, zise Suzy, daca instalezi copilul pe un soclu al inocentei. Dar pot fi ei, copiii, atit de inocenti de la natura si atit de implicati in viata parintilor?" "Da, parintii sint cele doua zeitati protectoare, si le pot determina destinul mai mult decit conjuratia astrelor cind se nasc." "Da, dar uneori vinovatia parintilor potenteaza puternice personalitati, care altfel ar fi ramas sterse. Fetita ta nu pare un copil slab" "Nu pare! Dar cine poate sa stie? Compensatia unei personalitati de mica anvergura e fericirea la care are dreptul pe acest pamint.
Ceilalti se pot lipsi de ea. Parinti vinovati aduc pe lume fiinte pe care le arunca in Nu, nici nu vreau sa ma gindesc, o sa fac tot ce-o sa pot ca Silvia sa uite, sa inteleaga macar pe unul din noi doi, cu desnadejdea ca n-o s-o pot impiedica totusi sa intre in viata cu gindul crud ca intelegerea intre doua fiinte umane e o iluzie. Poate are noroc, si altcineva decit parintii o s-o faca sa O mare iubire Un puternic devotament" "Sigur, zise Suzy. De ce sa fii atit de pesimist! Tine-o pe fetita la tine si ai sa vezi ca n-o sa-ti faca nici o surpriza rea."
Imi facu insa chiar de la inceput, dar n-o descoperii decit a doua zi dimineata, cind vrui sa-mi intorc ceasul: avea arcul rupt, remontorul mergea in gol. Daca Tasia nu m-ar fi prevenit asi fi putut crede ca s-a stricat de la sine.
Ma gindii mult cum sa procedez, sa aflu daca o facuse din greseala, din rautate, adica cu intentie, sau din obiceiul pe care il capatase. Putea sa nege.
Dormea inca si o contemplai indelung, turburat de trasaturile chipului ei, care cu anii se accentuasera si semanau chiar prea mult cu ale mele, amenintind sa capete o insesizabila boare, nu chiar de uritenie, ci de ceva tern, fiindca era mereu frumoasa, insa nu mai avea parca pe chip toata acea dulce lumina de odinioara, cind ne plimbam noi doi singuri prin oras si imi adormea in brate. Ma dusei la bucatarie, pregatii un ceai cu brinza alba si unt, dadui la o parte de pe planseta hirtii si carti si o trezii. "Sus, domnisoara, tata are treaba, se duce la birou, treci la masa." Se duse la baie, isi facu toaleta si se intoarse. Bineinteles eram suparat ca nu gaseam nici un truc s-o determin sami marturiseasca si mai ales sa regrete si sa promita ca n-o sa-mi faca si mie ceea ce ii facea maica-sii; nu-i aratai nici o tandrete.
"Fa-te ca nu observi, imi spuse Suzy la birou. Arata-te doar suparat." "Ce sa arat, chiar sint, se confirma ca nu tine la mine." "Las-o in pace, nu-i acorda atentie. Prefa-te ca nu observi nimic. Si eu ii faceam mamei tot felul de figuri fiindca imi placea s-o vad cum isi iese din pepeni. Asta nu insemna ca nu tineam la ea. In schimb nu-i faceam nimic tatei fiindca nu ma baga in seama."
Dar eu nu putui. Cind ma intorsei acasa gasii alba mea planseta patata cu cerneala, dar nu asa, o pata neglijabila, ci toata planseta era murdarita. Ceasul il puteam da la reparat, dar cerneala din lemn nu se mai putea scoate. "Ai facut-o cu intentie, ii spusei. Daca nu-ti place sa stai la mine, atunci de ce ai mai venit?" Intra tot atunci doamna Cucu si imi spuse ca fetita a stricat arzatorul de la soba. Ma rasucii si vazui consternat cioburi de samota imprastiate pe covor. Doamna Cucu imi daduse o mica soba care mergea cu gaze (sa suplinesc caloriferele cind erau recI), flacarile se urcau printr-un soi de fluiere cu gauri mari, asezate deasupra arzatorului. Incalzeau soba, dar si aerul, fiindca instalatia era facuta nu inauntru, ci pe dinafara, ca un soi de semineu.
"Necazul e ca astfel de flutes nu se gasesc nicaieri, zise doamna Cucu mingiindo rece pe Silvia. Puteai sa te joci cu ele fara sa le spargi. De planseta sa nu va faceti singe rau, mi se adresa, se poate gasi alta, sau pur si simplu sa va cumparati un birou mai mare. Sau sa va cumparati o fata de masa si s-o puneti pe deasupra, daca tineti cu tot dinadinsul la planseta asta, daca n-aveti pentru moment destui bani pentru un birou mai spatios Hai, iart-o acuma, ca vad ca ii pare rau, continua ea sa ma piseze, desi nu se vedea deloc ca
Silviei i-ar fi parut rau. Asa sint copiii, e preferabil sa strice decit sa fie molateci, nepotelul nostru sta ca un bleg ceasuri intregi acolo unde il pui, si ce bucurosi ar fi parintii sa-l vada ca sparge si el o farfurie sau un pahar Si acuma, la trei ani, face caca pe el, dar cu timpul revin toti la normal fiica mea e de vina. Ii trece totul prin sita, carne, zarzavaturi, chiar si cartofii, sa nu se osteneasca, saracul, sa mestece si sa digere si el ca toata lumea."
De asta data pisalogeala ei imi facea bine, imi alunga supararea si deceptia si mai ales ma impiedica sa iau lucrurile in grav. Tasia imi adusese un curcan si servitoarea doamnei Cucu ne servi o supa cu taietei si friptura cu piure de cartofi. Apoi o imbracai pe Silvia si o scosei ca altadata la plimbare. Ca si peatunci, nu merse mult si imi spuse ca o dor picioarele. O luai in brate si toata mihnirea mi se topi cind ii simtii bratul incolacit pe dupa gitul meu.
"Bineinteles ca ma iubeste, gindii, acum nu mai e mica s-o doara atit de repede picioarele. A vrut s-o iau in brate ca pe vremuri, desi copiii nu au amintiri."
Pina se termina vacanta Silvia nu-mi mai facu nici o stricaciune, semn ca fusese sensibila la mihnirea mea sau ca ma gasea in sinea ei oarecum mai putin vinovat decit maica-sa. Era linistita, statea alaturi linga mine la birou si capacitatea ei de a rabda era uimitoare. In timp ce eu lucram ea colora desene si ma facu si pe mine in diverse variante, aplecat asupra hirtiei, uitindu-ma pe fereastra sau stind intins pe pat cu miinile sub ceafa. "Am auzit ca o necajesti pe mama , ii spusei intr-o zi, in treacat, vazindu-mi de manuscris. Nu-mi raspunse. "Sa iau tacerea ta drept o confirmare? continuai monologind. Ce placere iti face s-o chinuiesti? N-are grija de tine?! Te lasa singura? Am auzit ca nu, si nici nu te pedepseste pentru cite ii faci. Trebuie sa te gindesti ca nu poti avea alta mama, si nici alt tata, astia sint, gata, nu-i alegem de la tirg, si nici noi nu te-am luat pe tine de la magazin nici noi nu putem avea alta fiica"
"Ci tu daca te insori, ci o sa ai alta fiica!", imi raspunse pe neasteptate. "Cine ti-a spus prostia asta? Mama?!" "Ci nu e o prostie!", zise foarte ferma, in timp ce isi inmuia preocupata pensula in culori. "In general, nu e o prostie, se intimpla, dar in cazul de fata este, tata nu se mai insoara." "Ci te intorci acasa, ci la noi?"
Ramasei tacut. Conversatia cu un copil nu e lipsita de riscuri. "Da, zisei pe ginduri, preocupat si eu de manuscrisele mele, de ce nu? Se prea poate! Se intimpla si chestii de-astea! Dar se intimpla si sa nu se poata!" "Ta-taaa, ci ceasul ti l-am stricat, ci ca sa vad cum te superi pe mine. Ci de cind te stiu, nu te-am vazut niciodata ci suparat" "Ar fi trebuit sa-ti dau vreo doua ci la fund, o imitai. Putin a lipsit!" "Ci de ce nu mi-ai dat?" "Mai fa tu o data si ai sa vezi!
Daca vrei sa stii m-am suparat foarte tare." "Ci nu s-a vazut!" "Da?! Ia vino tu incoace, vino-vino" Nu prea veni, se uita la mine cu un mic suris viclean si in privire cu un fel de zeflemea, vrind parca sa-mi sugereze ca stie ca n-o sa-i fac nimic, desi "Cine, ii spusei lasind-o sa se aplece peste planseta si sa se zgiiasca in hirtii, uitind sau prefacindu-se ca nu ia in seama de ce o chemasem, ar trebui sa cred ca iti merge mintea, dar ma intreb daca maica-ta n-a gresit ca nu ti-a croit la timp si citeva la spate cu o curelusa" "Pai, mi-a croit!", zise cu simplitate. "Da?! Vrei sa spui ca esti soi rau?" "Ci ce e soi?" "Cel care nu invata nimic si face numai rele, chiar daca il pedepsesti. N-are rusine!
"Ci nu inteleg!" "Sa zicem ca mi-ai stricat ceasul ca sa ma vezi cum ma supar, stiind ca n-o sa patesti nimic. Asta s-ar numi o mica perversitate infantila, care daca ar persista ar fi un semn ca n-o sa le fie prea agreabil celor care or sa te iubeasca mai tirziu, cind o sa te faci mare. Treaba lor! Dar ce-ai facut pe urma, de mi-ai murdarit si mi-ai spart tevile de la arzator, ce mai e?" "Ci ta-taaa, cinta ea cu o dulce afectare, ci n-o sa mai fac." "Mai incearca, mormaii, si-ai sa vezi!"
Se asteptase, cind o chemasem, ca am s-o iau in brate si am s-o mingii.
Vazind ca n-o fac, se uita la mine pe sub cot cu o privire in care se vedea ca stie ca inocenta e o irezistibila seductie. Ii arsei una la fund destul de tare. "Au, ta-taaa!", ma implora deodata uluita de durere si surpriza si se redresa si lacrimile incepura sa-i curga in siroaie pe obraji, in timp ce chipul i se schimonosi de o deceptie mare. Foarte bine gindii, si eu am fost deceptionat, dar n-am avut cui sa strig, cum ai tu acuma, si nici sa vars lacrimi, in asteptarea unei mingiieri. "Cum ai putut sa te porti atit de urit cu tata? o intrebai cu o blindete imprastiata. Tu nu stii cit tin eu la tine? Poti sa-mi raspunzi?" "Ci stiu!" "Si atunci?" N-o intrebam ca sa-mi raspunda, stiam ca nu poate, la urma urmei imi semana la fire. Eu n-o chinuisem pe mama? Si nu la virsta ei, ci adolescent fiind, cind simtul moral, rusinea de care ii pomenisem acum Silviei ar fi trebuit sa fie prezente. "Te-ai plictisit? o intrebai absent.
Imbraca-te, azi mergem la cinema."
IV
Totusi nu intelegeam, sau mai bine zis continuai sa mi se para nelalocul lui demersul Tasiei. Si mai ales pornirea, chiar furia ei impotriva mea. De unde si pina unde aceasta reactualizare, aceasta punere pe tapet foarte brutala a vinovatiei mele fata de Matilda? Asta avea haz! Ca de ce n-am oprit-o! Ca si cind nu asta asi fi facut atita vreme, asi putea chiar zice inca din primele zile dupa ce ne casatoriseram si apoi aproape pina la extrema limita a rabdarii dupa ce iesisem iarasi afara. Imi aminteam foarte bine ca o facusem partasa a tuturor etapelor pe care le traisem pina ce Matilda divortase. Nu-mi aminteam insa sa fi auzit-o pe Tasia ca ar fi incercat vreodata s-o domoleasca pe cumnata ei. Era fatal: in ultima instanta rudele se apara intre ele, chiar daca o vreme incearca
(cu partinire insA) sa impiedice destramarea unei familii. Parca ai mei nu ma sfatuisera atunci, cind cu botezul Silviei, s-o las pe "smintita aia"?
Adica ce, era acum furioasa Tasia ca Matilda traia rau cu Mircea al ei? Ei na! Mare lucru! Nu era de treaba Mircea? Si ce, asa era el, era firesc Matilda nu se mai considera si ea "fireasca"? Si eu fusesem firesc, imi placuse mie la deratizare, si ce era cu asta? Era, ca sa zic asa, o proba suprema de firestenie, ce spun, ultra! Fara ostrete! Si acum scoteau copilul in fata.
Spre sfirsitul vacantei primii un telefon de la Matilda, "Sint acasa, zise, adu-mi-o pe Silvia." "Plecati?", o intrebai ca sa zic ceva (fireste ca plecau!).
Urma insa o tacere, inainte sa-mi raspunda: "Da, plecam!" Ma retinu la o cafea.
"Nu plecam", zise cind ne regasiram iarasi fata in fata, ca odinioara, in holul care mi se paruse pe atunci imens. Acum mi se parea, dupa ani, ca e un hol ca oricare altul, ceva mai mare (cind revedem locurile unde am trait gasim totdeauna spatiul micsorat, probabil din pricina ca in amintire dimensiunile cresC). Nu intelesei bine, spusese "nu plecam" cu un glas ciudat. "Da, draga, preciza, nu mai plecam deloc." "Cum adica?" "Nu ti-a spus Tasia?" "Tasia mi-a spus niste baliverne, zisei, sper ca nu tu ai pus-o?" "Bineinteles ca nu, dar nu poti impiedica pe cineva sa vorbeasca", zise ea cu o vioiciune si o veselie trista, asa cum par unii oameni care vor sa afecteze ca nu li s-a intimplat nimic iesit din comun, desi li s-a intimplat ceva foarte grav. Ramasei tacut. O fi picat
Mircea si acum se intorc in orasul nostru? La acest gind simtii o simpatie bizara pentru el si chiar si pentru Matilda. "Tasia mi-a spus ca traiti rau, e adevarat?" "Da, adica am trait rau, acum nu mai traim, fiindca ne-am despartit. Da, draga, preciza ea iarasi, am divortat" "De ce!?" "Ei, aia e, de ce!
De ce, de nece, asta e situatia." "Tasia mi-a spus si acum inteleg ca trebuie sa fie din pricina Silviei." "Nu, spuse ea cu fermitate. E adevarat ca Silvia, relua cu alt glas, e incapatinata si stricatoare, dar care copil n-are un cusur? O s-o desvatam, te rog sa ma ajuti. Cu tine cum s-a purtat?" "La inceput rau (si ii povestiI), dar pe urma a fost foarte cuminte, foarte dulce. Nu-mi place ca e cam smechera, altfel credeam eu ca o sa evolueze." "Are destul timp sa ajunga si cum ai dori tu. E un copil educabil." "Deci nu din pricina ei traiati rau." "Nici vorba! Silvia, se adresa fetitei care se apropiase si vroia sa stea cu noi, ia dute tu in biroul lui tata si citeste sau deseneaza ceva acolo." "Deci voi ati venit de tot acasa, ti-ai adus si lucrurile" "Da, mi-au fost expediateintr-o singura zi, odata cu certificatul de divort Am plecat din Londra la ora zece cu avionul si cind am ajuns acasa un tip mi-a spus din poarta: «Nu mai locuiti aici, intoarceti-va la casa dumneavoastra din Ardeal». Inseamna ca el daduse ordin inca din timpul noptii, imediat ce drama se consumase. Ca sa vezi, rapid, curat, eficient si fara explicatii zadarnice. Fiindca trebuie sa stii ca nu mi-a spus nimic. Doar atit, dimineata: «Trebuie sa te intorci in tara! O sa ti se aduca biletul de avion.» Avea aerul sa-mi spuna, cum se mai intimplase si in alte ocazii, ca nu el a hotarit, a primit un ordin. Cit sint ei de mari, din cind in cind primesc astfel de ordine, care trebuiesc executate fara codeala Stiu ca iti placea sa bei ceva cind stateam de vorba. Bei un pahar?" "Cred ca am sa beau toata sticla, spusei, inca sub imperiul surprizei, Formidabil! Si de mult traiati rau?" "Hm! Destul de demult!", zise ea cu un glas care nu mai afecta nimic, linistit si detasat, asa cum vorbisem despre lucruri care nu ne privesc direct.
Se ridica si se intoarse din oficiu cu o sticla de vin rosu si doua pahare. "Si fetita asta, zisei, a stiut si a fost in stare atitea zile sa nu-mi spuna nimic?! exclamai uluit. I-ai interzis tu?" "Nu, dar a invatat sa nu se bage. Adica nu stiu daca «a invatat», fapt e ca n-o intereseaza Atit ar mai fi lipsit, sa sufere si ea de ce-am suferit noi! Sint lucruri care nu patrund in lumea lor, dramele celor mari, suferinta sau moartea" "Asa vezi tu lucrurile?" "Da, asa le vad!" "Ar insemna ca nici fericirea celor din jur nu-i atinge?" "Nu cine stie ce." "Mie mi-a pus o intrebare ciudata, daca ma intorc acasa, dar nu eram prea atent" "Da, conveni Matilda, din cind in cind pun astfel de intrebari, dar vezi dupa ochii lor ca nu asteapta sa le raspunzi, sau daca le raspunzi nu inteleg mare lucru. E si firesc sa fie asa." "Da, zisei, si e si firesc ca si noi, cei vinovati, sa ne gasim astfel de scuze." "Pot sa te asigur, zise atunci Matilda foarte sigura pe ea, ca eu asi fi ultima mama din lume care ar cauta o astfel de scuza, dupa cum nu sint nici prima si nici ultima care a facut ce-am facut." "Sintem foarte vicleni in astfel de consideratii, continuai fara sa am sentimentul ca eu m-asi crede mai putin vinovat decit ca. Avem o singura sansa, ca Silvia sa fie la maturitate o personalitate puternica, sa poata, adica, sa nu considere in amintire copilaria ei drept trista. Iar daca nu, repetai eu aceasta gindire a mea, am mai avea o sansa, s-o faca altcineva fericita. Altfel nu ne va ierta!" "Exagerezi, zise Matilda.
Copilul ne iubeste." "Da, fiindca n-are incotro! Sa nu fii sigura de aceasta iubire cind o sa inceapa sa se desprinda de noi si sa ne judece." "O sa aiba nevoie de noi si la treizeci de ani! exclama Matilda cu un ris care sfida cu o inconstienta ravasita orice amenintare pe care incercam sa i-o sugerez. Tu esti filozof, ai o gindire speculativa, care opereaza cu concepte ideale si abstracte!
Eu sint o mama concreta, de care Silvia o sa aiba nevoie oricum, ca o sa fie puternica sau slaba, fericita sau nefericita. Viata e grea si nesigura, nimeni nusi mai poate permite luxul de a invinui pe altul de lucruri pe care si el le face.
Daca imi permiti sa fiu si eu filozoafa: cind timpurile sint asa cum sint, conflictele eterne se atenueaza, oamenii incheie intre ei un armistitiu, devin mai toleranti." Da, gindii, in felul acesta ti-ai permis tu sa-mi faci mie cel mai mare rau, crezind ca e un rau atenuat "Vrei sa spui, zisei, ca oamenii cad de acord sa traiasca intr-un fel de promiscuitate?!" "Da, confirma ea, nimeni nu mai e atit de independent ca altadata, adica iluzia asta se destrama printre cele dintii Ma uitam la Mircea Oamenii isi inchipuiesc ca un astfel de sef duce o viata grandioasa, are masina la scara, vila somptuoasa, nu sta la coada la carne, face ce vrea Da, e adevarat, nu traieste in lipsuri, dar nu face ce vrea, e mai putin liber decit unul care, dupa ce iese de la munca si dupa ce sta la coada, ia un chil de vin si se distreaza in voie cu cativa prieteni, pe urma se culca si doarme zdravan. Nu-l smulge nimeni dintre prieteni cind ii e lumea mai draga (primeste un telefon!) si nici din pat cind e somnul mai dulce."
"Saracul! exclamai, trebuie sa fie tare chinuit!" "Nu e chinuit, zise Matilda mohorita, simtul datoriei implinite il rasplateste din plin, dar citi or fi in stare sa se inhame ca el si sa nu-si dea in petic?" "Asa este, zisei cu ironie, fiecare cu soarta lui. Am insa indoieli in ceea ce priveste indeplinirea datoriei. Ei s-a pregatit pentru asta si isi exercita profesiunea cu toate riscurile inerente Hm! exclamai indignat, intre altele datoria lui consta sa-i impiedice pe altii sa faca la fel, adica sa-si exercite profesiunea pentru care s-au pregatit El da, altii nu!" "Nu depinde de el", zise si Matilda posomorita. "Si ma rog, de cine depinde?" Nu-mi raspunse. Dar imi placea ca il apara. Insemna ca despartirea lor nu fusese urita. Ma intinsei in fotoliu cu vaga ironie adresata mie insumi ca, iata, asa contabil cum eram eu (si nu universitaR), tot eram mai liber si mai fericit decit bietul Mircea. "Si ma rog, zisei, ce s-a intimplat la Londra, daca nu sint indiscret?" "Nu, nu e nici o indiscretie, pot sa-ti spun, zise Matilda cu simplitate. Acolo eu am fost de vina Pina acolo, hm! Mi-e greu sa-ti povestesc
Asa si asa! Ma punea sa ma imbrac urit la receptiile oficiale Nu intelegeam de ce ma scotea din sarite cu mutenia lui, nu vroia sa-mi explice.
«Bine, draga, atunci nu mai merg,» strigam, «nu, ca trebuie sa mergi», ridica si el glasul, nu era dupa mine Nici macar sa ma pieptan dupa gustul meu nu ma lasa, mai rau, acasa incepea sa urle «Ce e cu tine, il intrebam, ai innebunit? Ce-am mai facut?» Isi lasa capul in jos si tacea zile in sir. A trebuit sa treaca multa vreme pina sa inteleg: imi atrageam, cica, prea multe simpatii cu felul meu de a fi, cu toate ca nu faceam nimic deosebit, imi dadeam si eu seama ca o receptie cu protocol inalt nu e o petrecere ca acasa, unde nu te vede nimeni. M-am hotarit atunci sa-mi reprim voiosia mea din fire si sa plec imediat dintr-un grup prea numeros care se facea in jurul meu. Tot nu era multumit «Faci tot timpul numai gafe», imi spunea si arata atit de turburat incit am cazut la banuieli. «Uite ce e, i-am spus, eu la astfel de ceremonii nu mai merg. Spui ca sint bolnava, sau ca Silvia e bolnava si cu asta sa incheiem.
M-am saturat de misterele astea cu care ma umilesti, n-are nici un rost»
Intre timp m-am interesat si eu de ce putea fi, dar mi s-a raspuns printr-o tacere jenata. M-am infuriat, adica cum, faptul de a fi asa cum esti"
Matilda se opri si incepu sa-si dreaga rochia pe genunchi, care n-avea nimic, si sa respire greu, ca sub imperiul unei mari furii. Degetele ii tremurau vizibil. Imi dadeam seama ca nu vroia sa-mi spuna totul. Era clar: cu "firescul" ei pesemne ca producea la aceste receptii cine stie ce incalcari nescrise de protocol si ca asta nu era o gluma pentru barbatul ei. Se calma si incepu sa-mi spuna ca inca de la inceput a trebuit sa accepte un lucru In sfirsit a inteles nu putea sa strice acel "colt rosu" din cabinetul lui, unde statea pe o masuta speciala fotografia fostei sotii, care murise de cancer cu multi ani in urma.
Bun, i-a zis, si daca aduce si ea fotografia fostului ei sot care a murit, cel de-al doilea Ii convine sa faca din casa lor un fel de mauzoleu? "Daca l-ai iubit atit de tare, de ce nu?", a zis el. Declaratie rece, indirecta, solemna, ca el o iubise pe fosta lui sotie foarte tare si de pierderea ei nu se ferea sa sugereze ca era neconsolat. Pe loc, dar si mai tirziu, ea s-a simtit emotionata, si atunci el, incetul cu incetul, a inceput sa-i povesteasca despre Stela. Cum s-au cunoscut ca studenti (deci nu era adevarat ca el nu avea studiI), cum a intrat apoi in miscarea ilegala, ca membru in P.C.R., cum a atras-o si pe ea, inchisorile lor, suferintele indurate si apoi 23 August, care i-a prins cu doi copii mari, pe care ea ii nascuse inainte de a fi arestati Multa vreme nu Matilda a fost prezenta in casa, ci amintirea Stelei. In fotografie ea arata in floarea virstei, femeie frumoasa cu privirea dura si gura senzuala, dar el ii aratase un album unde ca avea un spendid par albit de ani, privirea mai putin dura si gura cu un suris incarcat de malitie, daca nu chiar de dispret superior. Se pare ca dupa 23
August ea devenise cunoscuta pentru duritatile ei, dar de limbaj, altfel era afectuoasa, buna prietena si inzestrata cu un cinism politic salutar, in acei ani cind fanatismul incepea sa devina amenintator. Pe ea insa cei fanatici o incitau nu numai la duritati de limbaj, ci si la cruzimi, cind prindea cite unul in casa lor "il facea terci", oricine ar fi fost. Sufletul ei incercat si afectuos o facea sa nu fie temuta, era insa (inca!) invulnerabila sau mai bine spus tinuta putin deoparte in functii de anvergura mijlocie, unde putea fi ea insasi fara prejudicii pentru marii lideri Ei?! Cum s-o inlocuiasca Matilda pe aceasta femeie deosebita? Ii devenise si ei draga si simtea ca daca ar fi trait si ar fi cunoscut-o, i-ar fi fost prietena devotata. Bine, dar asta nu se mai termina! Idila cu disparuta incepu sa se estompeze in sufletul Matildei, apoi incepu s-o irite.
Mircea nu era un barbat comun, sa faca comparatii deplasate intre ea si
Matilda, totusi Matilda simtea ca astfel de comparatii i se impuneau in forul lui interior, prin taceri prea lungi cind ea il imbratisa, prin visari invaluite in tristete cind se plimbau sau calatoreau impreuna. Veselia, "firescul" ei parca il violentau, ii aminteau parca prea brutal ca ea, Matilda, exista, era vie si cu un mare apetit existential, in timp ce Stela, o, da, nu mai era decit o simpla fotografie Si atunci a inceput sa se retraga din ce in ce mai mult in sine. E, heee! Ce era de facut? Pai nu era bine! Avea dreptate, isi iubise foarte tare sotia, nu mai avea loc alta in inima lui, bine, dar atunci de ce tinuse sa se recasatoreasca? Nu exista fiinta care sa tina loc altei fiinte fara sa se anuleze pe sine. Chiar daca ar vrea, ar fi imposibil La inceput, da, cit timp si ea,
Matilda, o iubise pe Stela alaturi de el, fusesera fericiti. "Dar era oare fireasca aceasta fericire? ma intreba.
"De ce nu? zisei turnind in pahare. Nu te costa nimic." Matilda se indigna.
"Nu e vorba aci de costat. Nu facem negustorie, ma costa sau nu ma costa." "A, izbucnii eu in ris, tu ai crezut ca e un flacau la prima lui dragoste! Tu nu stiai ca a fost insurat si a facut si doi copii?" "Ei si? Doi oameni care sufera se pot intelege intre ei" "Da, da, murmurai, doi oameni care Asa este, ai dreptate
Si?! El ce zicea?" "Ce sa zica, tacea!" "Aha! Si tu ce ziceai?" "Cc ziceam! ce puteam sa mai zic!? Si se uita la mine cu o privire albita de furie, ca altadata de fascinatie, si ma reprima, simtind ironia mea ascunsa: Daca ma asculti ca sa-ti bati joc, chiar ca n-am sa-ti mai spun." "Scuza-ma, ii spusei cu simpatie sincera, povestesti prea incet pentru curiozitatea mea mare. Daca vrei, nu-mi mai spune acum nimic, am inteles Spune-mi numai ce s-a intimplat la
Londra. Ce-ati cautat acolo?"
"El a fost trimis in fruntea unei delegatii comerciale si m-a luat si pe mine.
Nu s-a intimplat ceva deosebit de ceea ce era acasa, numai eu mi-am iesit din pepeni. El mai fusese in strainatate, eu nu, si eram si eu dornica sa vad orasul, iti dai seama Fiindca imi interzisese tot timpul sa parasesc hotelul singura
Nu era prudent, cica. Sa mergi pentru intiia oara la Londra sau la Paris si sa stai inchis intr-un hotel, asta poate sa scoata din sarite pe cel mai rabdator
«Azi putem merge? l-am intrebat. Mi-ai spus ca tratativele s-au terminat.» «Azi nu!», mi-a raspuns. Eram la micul dejun. Statea foarte posomorit, nu minca nimic. La prinz n-a coborit, s-a sculat, s-a barbierit, s-a imbracat ceremonios, apoi s-a asezat intr-un fotoliu si a ramas acolo ca o stana, ore intregi. «Nu inteleg, i-am spus, de ce azi nu? Ce e azi?» S-a uitat la mine fix si nu mi-a raspuns. Ce-o fi azi? m-am intrebat. E o aniversare, e clar, dar ce fel, de trebuie sa nu iasa din casa si sa posteasca? Si deodata mi-am dat seama:
Stela! Ea murise cu zece ani in urma, stiam anul, asta trebuia sa fie! M-am stapinit sa nu-i mai spun nimic, dar spre seara am inceput sa-i vorbesc. «Crezi, i-am zis, ca tu ai putea trai cu mine daca si eu ti-asi face la fel? Stiu ce aniversezi si am pretentia sa nu fi uitat ca inca de la inceput am fost alaturi de tine si ti-am respectat sentimentele. Mai mult, mi-a fost draga (StelA), cum nu mi-a fost atit de drag frati-meu mai mare. Dar nu crezi ca abuzezi? Cine are sensibilitate pentru cineva are si pentru altcineva Daca ai iubit-o pe ea, nu vad de ce nu m-ai putea iubi cum m-ai lasat sa cred la inceput Nu exista sensibilitate cu sens unic, sau daca exista e suspecta de nesimtire. Ce e asta?
De ce taci? De ce macar nu mi-ai spus!? Nu cumva crezi ca nici nu mai merit sa fiu alaturi de tine intr-o astfel de imprejurare, dupa ce atita vreme ti-am respectat totul si n-am avut parte decit de jigniri? Ce sint eu aici, manta de vreme rea? Daca asi fi banuit ca poti fi atit de mic incit sa intri in panica fiindca anumitor persoane nu le placea prezenta mea la anumite receptii fii sigur ca nu mi-asi fi lasat barbatul ca sa vin dupa tine. Saraca Stela! a murit la timp, altfel ar fi avut parte de mari surprize cu receptiile tale. Vrei sa faci acum mare parada de fidelitate dincolo de mormint, cu toate ca linga tine sta o femeie vie, care nu e o pocita. Afla ca Stela (cel putin asa mi s-a povestit!) avea ideea ei proprie despre fidelitate. Batuta, cu spinarea numai rani, a ingrijit-o un gardian de treaba, a mingiiat-o, a uns-o cu alifii, si aia e! Intelegi ce vreau sa-ti spun!» «Inteleg ca de-aici inainte ai sa maninci paie prajite», il aud atunci ca imi zice. «Nu mai spune?! i-am zis si eu, crezi ca mi-e fiica de amenintarile tale? Ai fi in stare, pedepsiti si voi pe cei mai mici, in timp ce» "Ai sa maninci paie prajite", ma intrerupse el sec. «Vezi sa nu maninci tu inaintea mea, ca director la o gospodarie de stat, i-am spus. Sa nu crezi ca nu am informatiile mele. Afla ca nu stai prea bine, ai sovait in 52 cind au fost inlaturati deviatorii.
Asta nu se uita. Faptul ca ai ramas tot supleant nu-ti spune nimic? E peaproape caderea ta si a lui (si aici Matilda pronunta numele lui I.C.). Esti prieten cu el, nu? Nu ma bucur, fiindca nu cu un stab m-am recasatorit eu, ci cu un barbat, si poti sa fii sigur ca daca se va intimpla sa nu mai fii ceea ce esti, o sa tin mai mult la tine Ti-o spun numai ca sa-ti dai seama ca nu e cazul sa ma ameninti Eu paie prajite n-am mincat si nici n-o sa maninc, am o meserie E drept ca era s-o pierd si-am avut noroc ca erai tu acolo si ai putut sa-i impiedici sa comita dar erau alte timpuri!» Asta e!"
Matilda tacu perfect detasata de ceea ce povestise. Nu eram sigur ca scena se petrecuse intocmai, mai ales recriminarile ei nu mi se pareau intru totul verosimile, parca nu justificau gestul hotarit al celuilalt de a o retrimite imediat in tara, unde o astepta un ins care nu-i mai daduse voie sa intre in casa.
Fusese mai violenta? Cred ca da si nu atit de indrazneata in limbaj, desi
"Cind s-au petrecut toate astea?", o mai intrebai. "Acum doua saptamini!" "Si de-atunci tu stai in oras?" "Da, de ce te miri?!", se mira ea. "Nu ma mir! ma mirai si eu. Si cum stai cu paiele prajite?" "Asta a spus-o si el la furie. I-a parut rau, mi-a telefonat si-a cerut scuze si m-a asigurat ca o sa primesc vechiul meu post. Cit despre divort, m-a intrebat daca sint de acord Daca nu sint si eu de parere ca ne-am inselat amindoi si ca nu mai are rost sa ducem impreuna o viata grea «Asa este», i-am raspuns si i-am cerut si eu sa ma ierte pentru iesirea mea «Da, bineinteles», mi-a spus, si ca oricind, daca o sa am vreo problema, cu sau ai mei, rude sau prieteni, sa nu ezit si sa-l caut
Sintem oameni si nu putem trece cu buretele peste anii cind am trait clipe de fericire simpla", mai spuse Matilda si nu intelesei daca aceste ultime cuvinte fusesera rostite de el atunci, sau acum de ea, incercind o nobila consolare aureolata.
Se lasa apoi o tacere, ca sa zic asa, plina de vid, pe care nici eu, nici straina din fata mea nu ne grabiram s-o umplem. In practicile yoghine se spune ca starea de vid e superioara sentimentelor (chiar de fericirE) care agita fiinta umanoizilor. O fi la ei, la asiatici, care considera fericirea drept cauza a suferintei, dar nu la noi, la europeni, care nu putem trai fara sa iubim si prin iubire sa fim fericiti. Suferinta care urmeaza n-o consideram obligatorie si cu atit mai putin drept consecinta a fericirii. Vidul din mine incepu sa se umple cu un sfisietor sentiment, amintindu-mi ca Suzy ma iubeste. Ma ridicai si
Matilda ma conduse. "Intelegi acum, imi spuse ea la usa, ca poti s-o vezi pe
Silvia cind vrei, la tine sau aici, unde iti convine si oricind. Si nu lua in seama ce ti-a spus Tasia, care intre noi fie vorba, rise ea, e cam neroada. Asa crede ea ca trebuie sa se intimple acum intre noi, si e convinsa ca tot asa gindesc si eu.
Chipurile ne vrea binele, ca si cind binele asta, mai spuse Matilda cu o voiosie amara, ar depinde de vointa unuia sau altuia"
V
Suzy se intoarse la mine, dar ar fi putut sa nu se intoarca, adica faptul mi s-ar fi parut, cum am spus, neinsemnat, fata de sentimentul inalt si statornic ca nimic si nimeni nu ne mai putea desparti, sentiment care se instalase in fiinta mea la inceputul acestui nou an. Nu stiu daca eram cel mai iubit dintre paminteni, dar eram unul dintre ei, simteam ca plutesc
Se intoarse la fel de simplu cum plecase, suna la usa rebegita, nu ca sa-i deschid, fiindca avea cheile, ci ca sa-i iau din mina geamantanul pe care insa nu mi-l dadu si incercai sa-i desclestez cu sila degetele de pe miner invinetite de frig. "Nu, zise, nu!" Atunci ce? Si intelesei ca nu asta era primul gest pe care il astepta de la mine. O imbratisai si abia atunci dadu drumul geamantanului.
Avea obrazul fierbinte si gura rece, iar ninsoarea ii jilavise parul al carui parfum ma imbata. "Nu, nu!", protesta iarasi cind simti ca vreau sa ma desprind din strinsoarea bratelor ei si sa ridic geamantanul. Imi arata usa cu privirea; era neagra, cascata. "Ce ne asteapta dincolo? zise. Nu, relua apoi ridicind geamantanul, m-am obisnuit sa-mi duc singura poverile. Se pare ca in alta viata am fost regina si oi fi impovarat cu capriciile mele un intreg popor.
Ce faci tu, iubitul meu?", zise apoi in odaie descaltindu-si cismele si aruncindu-le, dupa obiceiul ei, nu totdeauna in acelasi loc. Aruncatul insa era acelasi. Se desbraca si se viri sub pled, lasind geamantanul in mijlocul casei.
Spusele ei, ca s-a obisnuit sa-si duca singura poverile, erau o pura idee: il deschisei si ii virii eu continutul in dulap. Ma urmarea cu privirea imobila, cu pledul tras pina sub barbie. "Ei, zisei, ce mai este?" "Ninge", murmura. "Da, am vazut" "Da, dar ninge foarte tare!" "Bine, si ce e cu asta?" "Daca nu se mai opreste? Mama, mama, cinta ea deodata, o stranie melodie, care venea in vocea ei parca de la departari incomensurabile, cresc nametii si pierim Fara tara, fara glie, velerim"
Ma cuprinse un fior, dar Suzy se opri. "Numai atita stii? Ce e cu melodia asta?" "E cintecul luptatorului cazut prizonier, zise; tata il stie, a fost compus acolo in prizonierat" "Mai cinta-l" "Nu pot, trebuie sa-l auzi pe el A avut un var care nu s-a mai intors A venit intr-o seara la noi cineva care a scapat, un invatator. Stii, se cinta cu o voce puternica de barbat, care poate sugera forta unui cor, in timp ce textul spune ca a trecut un inger peste fruntea rece a luptatorului. Unul dintre ei murise tocmai in ajunul Nasterii, si si-au adus aminte de patria pierduta" "Sau de libertatea pierduta", zisei "Inteleg, zise
Suzy, iti aduce si tie aminte de ceva." "Da, nu vrei sa mai repeti? zisei pe deplin linistit, desi simteam cum creste in mine un tumult Incearca, insistai, ai o voce placuta de recitativ si se aude foarte distinct melodia." Ea repeta si continua tot textul. In acest timp, prudent, ma asezai la birou si imi ascunsei fata intre brate. Nu fiindca m-asi fi temut sa fiu vazut plingind, ci pentru ca presimteam o rupere catastrofica de zagaz, urmata de o pustiire Cind sintem singuri, cum eram eu in acele nopti de carcere, inecul fiintei noastre launtrice are drept martor divinitatea, marele cosmos caruia i ne incredintam, dar cind il invoci in fata iubitei (si cine se poate insela asupra disperarii de care sintem cuprinsi?), ea poate deveni in mod sublim geloasa ca nu din pricina ei plingi, dar poate fi cuprinsa si de un nedorit sentiment de bicisnicie: forte prea puternice ne coplesesc, nu sintem nimic, statura noastra nu e mareata, ne-am injosit, noi insine, pe noi si nu mai avem scapare. Rareori o femeie evita extremele, desi se zice ca ea seamana cu natura, care este totdeauna in echilibru chiar cind e bintuita de furtuni Suzy relua refrenul:
Mama, mama, cresc nametii si pierim
Fara tara, fara glie, velerim, velerim
Sub bratele mele ude de lacrimi vazui un teritoriu de lumina in care ma scufundai uitind deodata totul: trecutul meu, fetita, gindirea mea impetuoasa de la douazeci si cinci de ani, care vroia sa se afirme, esecul in casatorie, minele de plumb, mama mea care ma parasise inca tinara si chiar iubita de acum, care raminea undeva foarte departe si foarte in urma. Toate acestea isi micsorau dimensiunile, se topeau in act asta mare a destinului nostru tragic, care ne inghitise si pesic care crescusera apoi nametii In acelasi timp o mina ferma si dulce imi mingiia ceafa Ma smulsei de sub haul inchipuirii si sarii in picioare. "Vii si tu cu cintece din astea" bolborosii. "Victoras, iarta-ma, m-am speriat de ce e afara Uite, cad fulgi cit pumnul meu de mari. Mama zice:
"stai, Suzy, cum pleci asa singura pe vremea asta? Am zis si eu ca tine: ce poate sa fie? Si am iesit. Cum imi venea zapada pina la sold, mi-am spus si eu: nu le opri, Suzy, ca nu e timp de oprit"
Imita pe cineva ridicind imperios tonul si eu il recunoscui: era al meu. "Un taxi cu lanturi m-a adus pina aproape si zice «doamna! mai departe eu nu merg! (si il imita pe taximetrisl cu o veselie extrema, retezind cu miinile orice posibilitate de contrazicerE), chiar daca va dati jos si nu-mi platiti cursa!»
Inainte, Suzy, mi-am zis, nu te opri, ca nu e timp de oprit" O vorbarie in stilul ei de odinioara, dar era bucuroasa si concretul cuvintelor ei anodine nu putea ascunde ca ma iubea in clipele acestea foarte tare si ca nu mai putuse trai fara mine "Si de ce, zisei, nu mi-ai spus la birou ca ai intentia sa le intorci?" "Hi, hi! Fiindca n-aveam intentia." "E de groaza, zisei. Puteai sa-mi dai de-acasa un telefon "Un telefon?! se mira, Da, uite, nu m-am gindit"
Astfel se scurse toata luna ianuarie, care in amintirea mea se dilata incomensurabil: ani parca am trait cu ea nu saptamini. Da, e adevarat, fericirea n-are istorie, fiindca istorie nu poate iesi din vesnica surpriza pe care ti-o face fiinta iubita prin insasi existenta ei Am incercat sa descriu scena reintoarcerii ei Sub alte infatisari si pretexte decit nelinistea gindului ca puteam pieri sub nameti, se repeta zilnic Nimeni n-a scris vreodata un caiet al fericirii! De ce ar face-o? Prin caiet nu inteleg Razboi si pace, ci jurnalul lui
Tolstoi. Totdeauna caietele astea relateaza o istorie care se sfirseste rau. A mea nu face exceptie, ar trebui sa se termine aici Ar trebui doar suprimate pasagiile presarate prin ea prin care incerc sa aflu in ce punct al existentei mele ordinea clipelor mi-a devenit fatala si sa dispar lasind in urma imaginea unei vieti de fapt implinite. Singura aceasta disparitie ar ramine misterioasa. Ei si? Moartea nu e un mister? Nu vad intrucit degradarea treptata merita truda.
Intr-o grandioasa pelicula, numita La dolce vita, a lui Fellini, un tip care cinta la orga Marea fuga a lui Bach (semn ca individul avea granita cu maretia creatieI) traia in mijlocul unei familii exemplare intr-o lume libertina, cu totii sub amenintarea nonumita a bombei cu hidrogen. Ei, acest om se sinucide la un moment dat dupa ce isi omoara intii copiii. Un schizofrenic, mi-a spus
Ciceo sigur de sine, chiar dispretuitor fata de alte interpretari. Dar putem fi chiar atit de siguri? Da, ma ispiteste gindul sa-mi inchei aici povestirea, fiindca incep sa cred ca n-a existat ruptura in viata mea, totul s-a inlantuit inca din adolescenta, si pina aici n-a fost rau. Nu eu am fost cel mai lovit din epoca mea, daca am avut timp sa fiu si fericit si sa-mi realizez (sau cel putin sa cred cu putere in acest lucrU) orgolioase proiecte Cert este ca viata mea cu
Suzy era, ca a oricarui om fericit, plina, ca sa zic asa, de lipsa de spectaculoase evenimente exterioare Nu cind vroiam eu era grava si patetica, nu cind eram eu trist avea ea disponibilitati pentru ecleziastice reflectii, nu cind o doream intelegea ea ca e dorita, nu cind eram eu obosit era si ea prada lasitudinii, singuratatea in doi nu era si pentru ea totdeauna un balsam, bucuria lecturii care adesea ma devora nu era in acelasi timp si pentru ea o vibratie a spiritului
("Lasa cititul, Victoras, ca nu e timp de citit" N-o intrebam de ce n-ar fi, miajungea s-o privesc si sa-i vad surisul "Mai lasa de citit si generatiilor viitoare", adauga cu ironia si tandretea ei ucigatoarE).
VI
Pe la sfirsitul lui ianuarie intr-o zi se indigna. "Cum adica, mi se adresa, trece iarna si nu ne ducem si noi doi la Sinaia sa schiem putin? Da, la
Sinaia, aici e plicticos, pina urci iti iese sufletul, acolo e teleferic, iar la cota 2
000 sint telescaune care te urca cu schiuri cu tot in virful pirtiei o minune, poti sa schiezi ore intregi Pregateste-te, mergem sa-ti cumperi schiuri, un costum, o flanela groasa, bocanci si sa nu te prind ca iti cumperi si o ridicula caciulita cu mot, ai frizura deasa, n-o sa racesti, bizuie-te pe mine Gata, simbata la prinz plecam"
Am spus mai inainte ca sint ispitit sa-mi inchid caietul. Nu! De ce? Il voi continua pina la consumarea nenorocirii pe care am intilnit-o in timpul acestei excursii; apoi ma voi opri cind, odata cu condeiul, va cadea, cum spune poetul, si mina care a scris.
Invatasem sa schiez inca de la zece ani, dar mai tirziu sportul asta incepuse sa ma plictiseasca, aveam, mai ales cind trebuia sa urc, vaga senzatie ca imi pierd timpul. Cum am mai spus la inceputul acestor caiete, la acea virsta galagia grupurilor ma enerva, fiindca, asemeni oricarui roi, grupurile astea aveau un sef, si nu eu eram acela. Nu ca as fi dorit sa fiu eu, dar seful acesta era mai totdeauna un tip atit de comun si de nesarat in ifosele lui, incit oricit as fi dorit eu sa ma adaptez, era peste puterile mele sa-i aud necontenit, timp de o zi intreaga, trancaneala infatuata si glumele nesarate care faceau fetele sa izbucneasca in stupide hohote sincere, cu gurile pina la urechi "Da, ii spusei iubitei mele, cind ma informa ca vom merge cu un grup, mergem, dar numai noi doi, daca e vorba sa intram in vreun grup, du-te singura. Sincer, adaugai vazindu-i contrarierea, nu pot sa suport grupurile". Si in clipa aceea ma trasni gindul ca ei ii placeau, se si fotografiase cu unul la mare, pe plaja "Dar de ce? zise.
Cind mai sint si altii poti sa te ajuti cu ei, ti se intimpla ceva, faci o entorsa, sau si mai rau, sa-ti rupi un picior, poti sa ma aduci tu singur pina jos de la 2
000 de metri inaltime? Si pe urma cind esti in grup nu se leaga nimeni de tine, in timp ce numai noi doi, poti tu avea curajul sa pui la punct un grup de derbedei? fiindca astia sint si ei peste tot O pereche a patit-o o data, lui iau tras cu un alpanstoc in cap si pe ea au violat-o in fata lui. Tu peux supporter ça? Ma posomorii: avea dreptate. Cine ar putea suporta asa ceva?
Malheur! Ar urma despartirea si suferinta iremediabila, pentru toata viata. "Si pe urma, continua ea cu insufletire, nimeni nu ne obliga sa stam cu ei la taclale si sa ne pilim in cabana rizind de orice prostie debitata de unul din ei, dar sa stim ca sintem impreuna si ca putem sa-i chemam daca e cazul" "Deci cunosti tu un astfel de grup? zisei. Insi pe care ii cunosti bine?" "Bineinteles!
Oameni seriosi, cu sotiile sau prietenele lor Victoras, rise ea, trebuie sa iesim si noi doi putin, n-o sa traim toata viata nas in nas, pina la urma o sa ajungi la concluzia ca nasul meu nu mai e chiar atit de frumos si o sa incepi, cu mine la brat, sa intorci capul dupa alte nasuri"
Avea dreptate, dar nu puteam sa-i raspund ca Ei bine, ce anume? Iesirea in lume pentru doi indragostiti poate sa nu insemne nimic, dar alteori Ei, alteori ce? Alteori faptul ca unul vrea s-o ia pe o strada si celalalt pe alta poate sa insemne pentru cel care e legat mai mult ca isi da singur foc la valiza, cum imi spusese odinioara Nineta cind ma parasise. Mai vie imi venea in clipele acelea in amintire prima mea iesire "in lume" cu Matilda, a doua zi dupa casatorie, si inca nu intr-o lume total straina, rudele ei: pur si simplu Maiilda se uitase la mine ca la un strain! Cum avea sa reactioneze Suzy? Iata temerea!
Dar la urma urmei, imi spusei, asta tot trebuie sa se intimple odata, si daca e sa nu fie bine, ce poti face? Daca tot trebuie sa faci ceva, atunci fa-l cu seninatate, de ce sa iei aconto? (Mama raspunsese cindva in acest sens unei vecine, care se mira ca dupa atita munca ea tot odihnita si senina arata; daca tot trebuie sa muncesti, zisese ea, fa-o cu placerE). Asadar, mi-am spus, sa fim nu numai senini, ci chiar veseli.
Iesirea mea in lume cu Suzy era inevitabila. Desi stiam, nu eram adica naiv sa cred ca acel grup era format din oameni oaresicare. Era ca si cind asi fi pretins ca un grup al meu, in care asi fi invitat-o pe Nineta, pe Caprioara postmortem
(existau martori care o cunoscusera, spintecatorul de dovleci de pilda, care nimerind intimplator in grupul meu i-ar fi putut povesti din perversitate totul iubitei melE), pe fatala Tamara care i-ar fi insinuat alte perversitati, de asta data imaginare si imposibile, sa fie deci acest grup considerat de Suzy cu totul anodin, adica toti sa se poarte cu ea foarte delicat si prevenitor, vai, dumneavoastra sinteti prietena marelui Petrini, un om deosebit, o! un mare om, despre care se va vorbi cindva. El a fost, da, ei! nedreptatit! dar are viitorul inainte! multi au fost reprimiti in vechile lor functii! Va fi si el reprimit la
Universitate Nu eram naiv, dar imi spuneam ca adesea grupurile sint amorfe si intr-adevar nu urmaresc dccit sa se distreze, sa danseze daca zapada si schiul nu le-au stors toate fortele, si apoi sa se culce in cabana si sa se acupleze in nestire intr-un dormitor comun si sordid; iar a doua zi, cu forte proaspete, sa asalteze trenurile cu schiurile lor incomode in spate si sa se intoarca la timp in orasele lor, sa atace o noua saptamina de existenta si de munca. Da, inainte ca socul sa se fi dus, eu il presimteam, alegind, pentru seninatatea mea, varianta obisnuitului.
VII
Nu-mi cumparai schiuri noi fiindca n-aveam bani, si nici bocanci, ii facui o vizita tatei si ma urcai in pod sa vad in ce stare erau cele vechi. Erau destul de bune, nu se strimbasera prea tare, bocancii la fel, avusesem prudenta saracului: cind ii cumparasem cu cincisprezece ani in urma, ii luasem mai mari. O flanela, ciorapi grosi si un hanorac mi le aduse Suzy, n-o intrebai de unde, doar pantalonii si manusile trebuii sa le cumpar de la un magazin sportiv.
Grupul nu era amorf, dar nici nu se straduia vreunul din ei sa-i inveseleasca pe ceilalti cu orice pret. Vezi? parca imi spunea Suzy urmarinduma cu privirea, in timp ce trenul cobora cu viteza podisul nostru transilvan, sint oameni seriosi, ce-ai crezut? Asa era! Cind unul vroia sa spuna o anecdota, nu intrerupea pe un altul, iar daca cineva era vesel, nu tinea cu tot dinadinsul sa-si exprime galagios starea aceasta de spirit, era atent sa vada daca lumea e dispusa sa-l asculte, in lipsa unuia mai inteligent. Si era o placere sa descoperi apoi ca era realmente vesel si avea un humor modest (care face totdeauna placerE) si o gindire curgatoare, fara parazitii care apar adesea chiar la oamenii superiori: vulgaritate si libertinaj in vocabular, subintelesuri triviale, eruditie de anecdote politice de o penibila lipsa de gust Eram vreo opt, insa vreo trei mai in virsta, fara neveste, care, desigur, nu-si mai puteau insoti in astfel de excursii grizonantii dar sportivii lor barbati
Exista o stiinta de a fi prezent si cu ceilalti si cu fiinta iubita. Nu toata lumea o are. Matilda n-o avea. In general se trece de partea celorlalti, ca si cind ai vrea sa dovedesti, fara sa ti se poata reprosa ceva, ca nu-l iubesti cine stie ce pe cel cu care esti, si, la rigoare Aceasta disponibilitate reala, adica inconstienta sau intentionata, a capatat denumirea aproape scuzabila de cochetarie (la barbati n-are un singur numE). Ce draguta era Suzy! Cind spunea cite ceva avea aerul ca o spune impreuna cu mine si de aceea cind se intimpla ca unul dintre ei sa i se adreseze, parca ni se adresa la amindoi, fara acele incercari ale celor prost-crescuti de a comunica cu iubita sau cu sotia ta prin fir, sa zic asa, direct, tentativa care a capatat denumirea de flirt. Era oare grupul acesta format numai din oameni bine-crescuti sau foarte prieteni? Nici vorba, greu de crezul, dar Bineinteles ca Suzy era la fel de departe de a sugera grupului calitatea si adincimea sentimentelor care ne tineau impreuna
(cealalta extrema, a nestiintei de a fi cu ceilalti, sa arati cit de mult esti iubit!).
Asta nu privea pe nimeni.
Cu vremea aveam noroc, cerul era total senin. "Sa vedem, zise unul dintre ei, daca o sa avem noroc si cu celelalte" "Sa speram, i se raspunse, daca nu, urcam la cabana." "Si daca nici la cabana nu gasim locuri?" relua altul ridicind din sprincene, parca ar fi vrut sa adauge: ei, sa te vad, ce-o sa facem atunci? Si ne privi circular, surizind cu ironie subtire, cu siguranta celui care stie ca astfel toate solutiile sint epuizate si numai el mai poseda una, foarte sigura.
Toti surideau: cunosteau acea solutie; numai acela n-o cunostea "Imposibil sa nu gasim, zise el, nu putem avea ghinion in ambele parti." "Am vazut eu ghinioane din en parti", ii raspunse detinatorul secretului cu un astfel de glas incit toata lumea deveni vesela, dar cu discretie, sa nu i se dea aceluia de banuit ca grupul nu-i comunicase si lui programul.
Se facu din asta un inocent si spontan complot, cum se intimpla adesea in toate grupurile: trebuie sa te distrezi pe seama cuiva, bineinteles fara sa-l jignesti prea tare; asta depinde de calitatea grupului, ai carui membri, dupa astfel de farse, se destrama certati, dar riscul trebuie asumat, altfel ce sa faci cu mintea? Te plictisesti si in grup!
Intr-adevar, nu gasiram locuri la nici un hotel, fiindca plecaseram din orasul nostru simbata dupa-amiaza, in timp ce descurcaretii plecasera dimineata, daca nu chiar de vineri dupa-amiaza, obtinind invoiri de la sefi ingaduitori. "Ei!", facu seful grupului nostru (care devenise sef in mod natural, in virtutea faptului ca era posesorul solutieI) "Mergem la cabana", spuseram noi iesind din holul ultimului hotel in care intraseram. Unul dintre noi insa, care intirziase inauntru (intirziere premeditatA), "ca sa mergem, zise, am stat de vorba cu schiori care tocmai s-au intors de-acolo: peste tot e plin pina la refuz" (aiurea, nu vorbise cu nimeni!). "Chiar si la Poiana Stinei?", se mira atunci victima noastra, un inginer mai mititel decit schiurile pe care le purta in spinare, cu obrazul ridat in avantajul sau, ai fi zis ca tot timpul il stapinea un ris molipsitor de ghinionist; inspira simpatie. "La Poiana Stinei e plin in permanenta, darmite simbata si duminica", i se raspunse. "Ce e de facut?", zise altcineva. "Ce sa facem, reflecta seful resemnat. Ne intoarcem acasa!" "Eu nu sint convins ca nu gasim locuri la cabana, raspunse atunci micul domn cu o expresie rea, o sa incerc singur, va urez intoarcere sprincenata." Si se rupse din grup si o lua la vale spre teleferic. Intre noi se lasa o tacere. "Te pomenesti ca gaseste, zise seful, si ne intilnim miine pe pirtie. O sa creada ca am vrut sa scapam de el Fir-ar sa fie, nu mi-am dat seama, domnule Petrini, esti bun sa-l aduci inapoi?" "Si ce sa-i spun?" "Ca am gasit locuri la Postavaru."
Era sa se termine prost gluma noastra, in realitate seful (era chiar sef al celui mai mare spital din orasul nostrU) obtinea locuri prin telefon. Pentru placerea farsei insa ne tirise pe toti pe la toate hotelurile, ultimul fiind Postavarul, cel mai luxos, unde continuase sa joace cu receptionerul bonoma lui gluma. Dupa o saptamina petrecuta printre bolnavi, vindecind sau iscalind certificate de deces, marele diagnostician (caci era vestit prin asta, veneau la el bolnavi si de prin tarile vecinE) se distra in felul acesta inocent, care ar fi parut, desigur, "neserios" nelinistitilor lui pacienti. Era prieten vechi cu domnul
Culala. Micul inginer fusese protectorul de pe santier al iubitei mele, ea il invitase. Ceilalti erau toti medici la spitalul pe care il conducea internisul. Iata deci grupul de care ma temusem!
Intraram in hotel si receptionerul se scuza ca n-a inteles bine cui fusesera rezervate camerele (instruit sa mascheze farsA); ne inmina cheile si urcaram.
"Suzy, Petrini, ne zise seful, faceti-va comozi si coboriti la masa. Astazi sinteti invitatii mei!" "Va multumim, zise Suzy, sinteti foarte dragut Cred si eu, imi sopti apoi pe scari, e usor sa fii dragut cind nu mai stii ce sa faci cu banii
Asa bonom cum il vezi Iti spun eu mai tirziu"
Camerele noastre erau alaturate, dadeau spre munte, acel masiv opus parca lantului Carpatilor, de un verde dens, cu prapastii albe de zapada. Cind intrai ma intimpinara, venind dintr-un hau, reverberatiile violente ale trecerii unui tren. Deschisei geamul si tropotul acesta prapastios si nesfirsit de fiare lovite ma soca. Un aer rece mirosind puternic a rasina (nu discret, ca la noI) parca ma droga si ramasei minute lungi contemplind crestele acestui masiv care imi sta parca pe inima, atit de strain si neprietenos mi se parea. Inchisei geamul. In camera totul era curat, mirosea placut si odihnitor a calorifer incalzit si a rufe proaspat calcate. Ma desbracai, facui un dus si schimbai costumul.
Ma pregateam sa ies si sa bat la usa ei, cind suna telefonul. "Ce faci, vecine? ii auzii glasul. Hi, hi! Te mai mosmondesti mult?" "Cum mult? Esti gata?" "Pai nu sint!" "Pai ce astepti?" "Pai astept sa fii tu gata si abia pe urma incep eu sa ma mosmondesc! Hi, hi! Ma mir ca nu stii pina acum ca asta e una din placerile unei femei Mai ales in voiaj! Dar si in alte ocazii." "Da?! Si in ce consta?" "Hm! Matilda nu te facea s-o astepti?" "Nu!" "Foarte bine! exclama ea cu o grasa satisfactie. Nici nu merita s-o astepti tu pe ea."
Ramasei tacut si un gind imi veni in minte cu simplitate insotit de o vaga si bizara nostalgie: Suzy a fost maritata! Tiens! Sau a mai fost in acest hotel cu un individ cu care a vorbit la telefon in felul acesta. Normal! "Ei! se alarma ea.
Ce e cu tine?" "Nimic!" "De ce-ai tacut asa brusc?" "N-am tacut asa brusc! Am tacut treptat, adaugai si izbucnii intr-un ris scurt si eliberator. Am tacut in mod «firesc», continuai, cuvintul asta are la mine o semnificatie aparte" "Lasa tu semnificatiile aparte si vino incoace, daca zici ca esti gata", mai spuse cu felul ei inimitabil si irezistibil de a-mi da ordine. Aici avea sensul ca nu semnificatiile mele, fie ele si aparte, aveau vreo importanta, ci, mai incape vorba?, ale ei!
O gasii insa gata, asezata cuminte pe pat si contemplind cu tristete vizibila giganticul bolovan verde care ii ameninta parca fereastra. Avea, si nu rar, asemeni rasturnari de umoare, pe care insa si le invingea singura, daca nu incercam, chiar cu afectiunea intensa care ma stapinea cind o vedeam astfel, so ajut sa iasa din ele. "Am fost foarte bucuroasa cind m-am gindit sa venim aici si sa schiem, zise dupa citeva clipe lungi de tacere (si privirea ei se rasuci si ramase parca hipnotizata spre greoiul masiv salbatic care nu sugera prin nimic ca ar fi fost vreodata calcat de cinevA) dar acum" Nu zisei, ci gindii: dar acum, ce? Nu mai vroia? Ce i se intimpla? Se imbracase modest, aproape mohorit, un pulovar maron, un pantalon albastru-inchis, pantofi negri, iar pieptanatura libera, ca altadata, ii acoperea jumatate din obraji, al caror ten parca fara singe se alterase si parca imbatrinise. I se mai intimpla acest lucru, dar nu totdeauna avea si o stare de spirit care sa insoteasca sau sa determine depresia fizica. In aceste clipe dragostea mea pentru ea se facea dureroasa, aproape insuportabila, si intelegeam bine expresia atit de comuna a celor care iubesc, cind spun: asi fi facut orice ca s-o vad fericita. Imi sopti: "Du-te tu singur, iubitul meu, nu mi-e foame si n-asi vrea sa te indispun nici pe tine si nici pe ceilalti cu"
Ma intristai eu insumi: mai bine mi-ar fi spus sa stau cu ea, sau in orice caz sa nu ma duc nici eu, sau sa coborim mai tirziu amindoi era devreme, orele sapte, pina la unsprezece, cind se inchidea restaurantul, putea sa-i treaca "Bine!", zisei si ma ridicai. "Stai! tresari, asa de repede esti gata sa ma parasesti?" "Bine, stau", ii raspunsei si ma reasezai pe pat. Se uita la mine lung, dar cu privirea intr-o parte. Mi-era greu sa-mi dau seama daca era sub puterea unei obsesii, daca gindea cu intensitate, sau pur si simplu nu gindea nimic, ci era doar prizoniera unei apasate inertii psihice. Ma ingrijorai: nici o stare de spirit nu seamana cu alta in felul de a se manifesta, cum nici o frunza dintr-un arbore nu se misca la fel sub influenta vintului, care nici ea nu e la fel, de la simpla adiere la furtuna. Astfel de stagnari ale sufletului mai cunoscusem la Suzy, cea de-acum era insa cea mai mare. Parca impietrise, asi fi zis chiar ca nu mai respira: un om viu, dar oprit in adincurile fiintei
Observasem insa ca daca in astfel de clipe mingiierile mele sau dorinta de a afla CE era cu ea cadeau in gol, in schimb un cuvint sau o initiativa mai brutala o faceau sa tresara ca sub un soc si incetul cu incetul isi revenea. Da, dar acel cuvint sau acea initiativa, daca nu erau sincere, adica adevarate, nu aveau nici un efect. Dar cum puteai inventa cu usurinta asa ceva? Simulai nepasarea.
"Bine, repetai, atunci plec!" (la restauranT) si ma ridicai si o luai spre usa. "Stai! tresari iarasi, si iarasi repeta: asa de repede esti gata sa ma parasesti?" "Bine, stau", ii raspunsei si ma reasezai pe pat. Parca se trezi, expresia i se schimba intr-un fel, asi zice, spectaculos, cu buzele intredeschise trase indelung aer in piept si expira parca uluita: cum putuse sa stea atitea minute sub o presiune si nu murise? "Daca ar fi sa ma sinucid, zise, cred ca asi putea s-o fac oprindumi respiratia. Stii, continua ea cu mare insufletire, negrii care erau vinati si dusi in sclavie se sinucideau in felul asta in corabie, cind isi dadeau seama ca niciodata nu vor mai fi oameni liberi. Nu oricine, probabil sefii razboinici, care nu cunoscusera pina atunci ce inseamna sa fii captiv." Are sau n-are legatura ceea ce spune ea acum cu starea din care tocmai a iesit? "La telefon erai vesela", zisei. "Da, si tu erai prea vesel si ti-ai permis sa taci, m-ai lasat suspendata in vid. Ai vazut? Ai vazut, iubitul meu?! Nu mai aveam aer!"
Ii verificasem insa explicatiile, n-aveau legatura cu mine, oricum, cu nimic din clipele anterioare. E drept ca nici ea nu afirma clar acest lucru, imi sugera numai, ca sa ma descurajeze s-o "pisez", cum imi reprosase la un moment dat, fara insa ca eu sa fi facut-o vreodata. Inseamna ca un altul o facuse inaintea mea, si atit de tare, incit capatase convingerea ca asta era un chin la care orice barbat avea s-o supuna toata viata. Era in firea oricarui barbat aceasta trasatura, sau ea avea in firea ei ceva care ii determina s-o faca? Oricum, faptul ca eu nici macar nu incercasem nu insemna ca intr-o buna zi n-aveam sa incep Un blestem Cert este ca, evitind aceasta primejdie, Suzy nu vedea ca in afara de ceea ce imi povestise ea in prima noastra noapte de dragoste eu nu stiam aproape nimic din viata ei, in timp ce a mea ii era cunoscuta, destainuiri, smulse cu simulata indiferenta. este imposibil sa-ti inchizi trecutul ca pe-un robinet, ti-l deschide ea distragindu-ti atentia, simulind cea mai curata dintre curiozitati Ar fi trebuit deci sa respecte ceea ce imi impusese mie, dar nu respecta, de pilda prinsese o distilata aversiune pentru
Matilda. "Da, da, imi spunea adesea cu un net dispret, lasa ca stiu eu, si acum o mai iubesti" Sau: "lasa tu asta, Silvia e un pretext, nu la fetita tii" Sau si mai rau din senin, foarte enervata: "Asa! lasa-ma in pace! du-te la Nineta, securista aia, ar putea, cu «relatiile» ei, sa te ajute sa te intorci la Universitate
Iti spun din experienta, prima dragoste nu se uita", imi lipea cu ocazia asta si o scama pe suflet, sa cred ca nici ea n-a incetat sa-l iubeasca pe primul barbat pe care il iubise Totdeauna insa, la sfirsit, surisul ei, ironie si tandrete, care nu inceta sa ma fascineze, anula sarcasmul acestor iesiri si aproape ca incepusem sa doresc sa se produca cit mai des postura ei vulgara era de natura pur intelectuala, mima gelozia de acest tip, desi acest sentiment nu era absent, insa pe acela compus din alte elemente nu vroia sa-l exprime
La masa mincaram si bauram zdravan. La cafea medicii povestira anecdote, tot despre medici, care se plasau cu un an in urma, cind li se desfiintasera cabinetele particulare. Ratiunea cica ar fi fost urmatoarea: in zilele noastre nu se mai poate pune un diagnostic fara analize prealabile de laborator. Or cine avea laboratoare? Spitalele. Deci bolnavul era dirijat tot acolo, si le obtinea gratuit.
Atunci de ce sa ia medicul particular bani bolnavului? Sa-l ingrijeasca in spital, unde salariatul avea asistenta gratuita. Reactia medicilor: de furie, dar nu impotriva legiuitorului, ci a bolnavilor, ca si cind ei ar fi venit cu decretul.
In ce fel? expedierea lor rapida de la consultatii, in urmatorul stil: urma anecdota Medicul, grabit si nervos: dumneata de ce suferi? Pacientul: domnule doctor, eu nu mai pot sa urinez Medicul: citi ani ai? Pacientul: saptezeci Medicul: ai urinat destul! Urmatorul! Vine o gravida: dumneata ce ai? Gravida: domnule doctor, copilul meu sta strimb, ce fac eu cind o sa nasc?
Medicul: cum te cheama? Gravida: Leibovici Medicul (ridicind glasuL):
Leibovici? Se descurca el! Cine e la rind? Ei, da-i drumul! Pacientul: domnule doctor, eu sufar de o boala foarte ciudata! Medicul (extrem de grabiT): lasa consideratiile, spune! Pacientul: domnule doctor, eu ce maninc aia fac
Medicul: adica, vorbeste clar Pacientul: daca maninc fasole, fasole fac, daca maninc varza, tot varza fac Medicul (dumiriT): aha! si ce-ai vrea dumneata?
Pacientul (umiL): sa fac si eu normal. Medicul (expeditiV): maninca cacat! Altul la rind Seful grupului nostru de schiori, vestitul diagnostician, pretindea ca n-a auzit pina acum aceasta anecdota, probabil, zise el, ca s-a nascut la
Bucuresti, dar pina a ajuns la noi in Ardeal Ridea literalmente cu gura pina la urechi si, incurajati, colegii lui mai tineri ii mai spusera si altele, chiar mai reusite, dar lui asta ii placuse, repeta finalul, si din senin se dadea cu scaunul pe spate si hohotea cu o pofta formidabila, paharele baute avind si ele un oarecare rol Spre surpriza mea, Suzy anunta ca stie si ea una, tot despre medici Cine nu e ingrijorat cind o aude pentru prima oara pe iubita lui povestind ceva intr-un anturaj? Daca anecdota nu va fi reusita? Daca va povesti- o rau? "La un medic vin trei pensionari bolnavi, incepu ea. Medicul era specializat in pensionari, hi, hi daca exista asa ceva", chicoti Suzy cu un farmec care credeam ca numai mie mi-era adresat, dar in felul acesta ea ii facu pe toti sa zimbeasca, succesul ii era asigurat dinainte "Exista", zise seful rizind si el dinainte, probabil insa cu gindul tot la acea anecdota "Pensionarii, continua Suzy, vroiau sa li se prescrie un regim Intra primul. Da, zice medicul cercetindu-i fisa, bine, sa-ti prescriu un regim Ce pensie ai dumneata? Cinci mii de lei, zice pensionarul. Perfect, zice medicul: carne, fripturi inabusite, purcel de lapte, vin fara restrictie, oua umplute, vinat gatit cu sos picant, urmati regimul asta pe raspunderea mea, fara grija, o sa va simtiti absolutamente in cea mai buna forma. Hi, hi, continua Suzy, vine al doilea pensionar. Medicul: dumneata ce pensie ai? O mie cinci sute de lei, ii raspunse pensionarul. Medicul: macaroane, gris cu lapte, supe de zarzavat, peste rasol, ceaiuri, multe ceaiuri Pleaca asta, vine al treilea. Dumneata ce pensie ai? Sapte sute cincizeci de lei. Medicul: plimbari; aer! mult aer! Aici
Suzy ridicase glasul si diagnosticianul o urma izbucnind intr-un behait inalt, ca si cind ar fi vrut sa ne sugereze ca sincer vorbind se saturase de ris, si anecdota asta il silea acum sa scoata doar tipete
La plecare Suzy imi facu o surpriza: nu se mai tinea drept pe picioare si nici cuvintele nu-i mai erau intregi, desi erau coerente Erau insa inmuiate de o duiosie, de o delicateta si de un abandon atit de adormit si total, incit o luai in brate si urcai astfel cu ea scarile, dar fara sa ma grabesc Era pentru mine o ocazie unica s-o aud spunindu-mi ceea ce treaza nu vroia sa desvaluie.
"Iubitul meu, imi soptea, sint fericita Prostule o, cit de prost esti! Hercule!
O sa-ti dau o furca si un caier Esti mai mare decit Aristotel, dar sa nu te prind ca faci filosofie cu mine Ai crezut ca Suzy a ta O, cit esti de drept si de curat Ce copil esti De fapt esti De fapt esti un Scuza-ma, nu stiu ce spun, m-am troscait" "Da, zisei, destul de tare, ca sa ma pui mai presus de
Aristotel, dar nu atit de tare ca sa ma jignesti, desi un gind te-a ispitit. De fapt ce sint?" "Hercule, cu tine simt ca traiesc" "Si fara mine ce simti?" Ei, fara mine ce simtea? Nu-mi raspunse, chiar si in aceasta stare de somnolenta a spiritului, din care dealtfel se trezi dupa ce deschisei usa si o lasai in pat, nu cazu in cursa. Ii scosei pantofii, pulovarul, pantalonii, dulcea bluza de matase O acoperii cu pledul, ii stinsei veioza si deschisei usa sa plec. "Ei, striga deodata, foarte treaza, unde te duci?" "Dormi", ii soptii. "Stai aici, baiete, ca nu e timp de dormit "Stai cuminte, ma intorc indata." Intrai la mine, unde nu intirziai mai mult de citeva minute, dar cind revenii o gasii in capul oaselor, reaprinsese veioza si se uita la mine cu un imens repros, ca si cind asi fi lipsit ceasuri intregi. O luai in brate si ea isi lipi fruntea de a mea, oferindumi doi ochi deschisi si nemiscati, asemenea unor oglinzi divine-, in care marea enigma putea fi contemplata, dar nu desvaluita. "Te iubesc atit de tare ca vor sa cheme la Salvare", soptira buzele ei. "O, iubita mea, ii raspunsei, dragostea mea pentru tine arde macii pe coline." "Da? Da?! ma interoga mereu eu fruntea lipita de a mea, da, iubitul meu? Da!?"
Dimineata ma trezii primul si o descoperii indreptata cu tot trupul spre mine, si cu pumnii inclestati. De obicei somnul la ea era izolare, retragere
Acum era o prelungire a dulcelui abandon din timpul serii, cind urcasem scarile eu ea in brate. Ii luai pumnii si incepui sa-i sarut. Se trezi dintr-o data, cu un suris viclean, ca si cind ar fi vrut sa-mi spuna ca totul era trucat si nu trebuia s-o cred. Si drept dovada se rasuci si imi intoarse spatele si isi trase si pledul peste cap, acompaniind hohotele mele neretinute de triumf cu miscari furioasa
VIII
Coboriram la micul dejun stapiniti toti de acea stare de prospetime a senzatiilor care parca singura da farmec tuturor excursiilor: usoara exaltare, cind totul ni se pare curat si sarbatoresc, vaga betie a spiritului, eliberat de orice preocupari practice care il tin prizonier. Vazut din afara, excursionistul pare ridicol, prin veselia lui putin zgomotoasa si puerila, omului care nu cunoaste sau nu are timp sa traiasca bucuria gratuita a miscarii Eu eram unul din acesti oameni Acum insa descopeream ca e minunat sa lasi totul acasa, sa te gindesti cu o placere simpla, elementara, ca vei urca muntii fara senzatia obsesiva ca iti pierzi timpul cautind o bucurie previzibila.
Soarele inunda statiunea! Iar haul de sub teleferic pe deasupra caruia lunecam suspendati imi dadea o senzatie aproape violenta si in acelasi timp diafana de eliberare de tirania atractiei terestre. Sa vezi brazii defilind sub tine, brazii pe care atitia ani ii privisesi de jos in sus, te facea sa simti ca odinioara, cu milioane de ani in urma, cind nu existai nici macar ca specie, existai totusi ca pasare, si planai ca acum peste singuratatea vailor adinci, cu sentimentul divin ca ai fost aici totdeauna si vei fi Jos, asta e o pura idee. Aici era o idee traita, sau mai bine zis o senzatie de plenitudine din care tisnea ideea, dupa cum altadata prabusindu-ma zilnic cu liftul in adincul pamintului putusem s-o traiesc pe aceea a inchircirii si a incatusarii
Tacerea domnea asupra intinderilor de zapada! Pirtia peste care daduram la cota 2000 era ametitoare. De pe creasta muntelui cobora tot in munte, intr-o vale adinca insotita mai incolo de un cablu de care erau agatate scaunele de intoarcere, care urcau neincetat cu o miscare lina si sigura: in peisajul salbatic si pustiu, iti dadeau certitudinea ca in nici un fel, orice s-ar intimpla, nu vei ramine parasit in aceste singuratati. Unul dupa altul se topira la vale membrii grupului nostru. Suzy si cu mine intirziam: ea ma ajuta sa-mi desmortesc picioarele si sa-mi reamintesc cum poti frina o alunecare prea vertiginoasa, plugul, o oprire, cristiana, echilibrul in viteza mare, flexiunea genunchilor, corpul inainte, caderea fara pericol Trepida de nerabdare, imi dadea tircoale stirnind pulberea fina a zapezii, cu chipul imbujorat, cu privirea stralucind, stapinita de o bucurie apropiata de violenta, strigindu-mi, din cind in cind,
"aoleo, Victoras fricos mai esti pina faci tu o cristiana ne-apuca prinzul"
Pina la urma ii spusei: "Nu inteleg de ce stai tu linga mine si ma dadacesti. Ia-o inainte si pina te intorci tu"
Asta si vroia si ramasei mirat cind o vazui cum isi dadu drumul. Nu aluneca pur si simplu la vale, in voia schiurilor, cum ii vazusem pe ceilalti, ci isi sporea viteza in genul patinatorilor, folosind in acelasi timp si betele si lasind in urma ei trimbe de zapada in care se invalui si pieri ca intr-un virtej.
"Da, gindii, surizind, iata, ea care traieste cu o multitudine de frine interioare si contradictorii si al caror farmec nestiut nici de ea m-a facut s-o iubesc atit de tare, acum nu mai are nici una s-a dus m-a parasit" Adevarul era ca pirtia mi se parea prapastioasa si n-asi fi vrut sa schiez alaturi de ea facind prea des plugul. "Asta trebuie s-o fac singur, imi spusei, si de atitea ori pina o sa-mi redescopar perfect echilibrul intr-o alunecare nu prea grozava, dar nici ridicula in comparatie cu sborul ei"
Pornii deci si schiurile incepura sa mi-o ia inainte cu o viteza cu mult prea mare decit ma asteptasem. "Cum se cade fara pericol?", ma intrebai. Dar nu mai avui timp sa-mi amintesc si ma lasai intr-o parte la voia intimplarii. Nu cazui prea bine, ridicai bocancul, ma sprijinii in cot. "Trebuia sa pornesc direct facind plugul, imi spusei, si nu trebuia sa cad, ci sa ma aplec pe piciorul sting si sa fac cristiana. De acord, imi spusei cu voce tare, constient ca vorbesc singur in mijlocul naturii si (ceea ce stirni in mine o mare veseliE) cu certitudinea ca invatasem totusi ceva, inainte, brav soldat!" Cazui de cel putin trei ori pina ce reinvatai fiecare figura, pe care, stiind-o in teorie, o uitam indata ce schiurile incepeau sa-mi trepideze sub talpi. Dar unde disparuse
Suzy? Intre timp pirtia incepuse sa se populeze de noi schiori si observai ca nu eram singurul care cadea. Ma urcai intr-un scaun si revenii sus. Abia urcind imi dadui seama ca pirtia era interminabila, kilometri intregi. Era foarte agreabil sa simti cum dupa fiecare coborire fiinta ta fizica invata din ce in ce mai bine sa stea relaxata pe schiuri in timp ce aluneca cu o viteza crescinda pe imensa pirtie care devenise orbitoare sub soarele care se ridica. O cristiana deveni curind pentru corpul meu o miscare aproape la fel de insusita ca miscarea simpla pe pamint ferm. Insa obosisem Inainte de a-mi da iarasi drumul scosei manusile si ma stersei de sudoare In aceeasi clipa miini dulci imi acoperira ochii pe la spate. O adinca pace ma invada. O fericire! Lumina care imi obosise ochii reaparu sub pleoape, dar nu aceeasi, o alta lumina, destinata nu privirii, ci fiintei mele smulsa din temporal, o lumina a adincurilor lumii fata de care cea mare, a noastra, e un amurg cenusiu Prelungii nedefinit clipa intoarcerii si a recunoasterii: "Ei! auzii o soapta indepartata, cine e?"
Si miinile straine se desfacura de pe ochi si clipii cu o stranie dezamagire: da, lumina reala era stearsa si albicioasa, fara intensitate si fara fiorul cu care ma invadase cealalta, aurie, supranaturala. Avui un suris strimb: "Suzy, ce e cu tine, unde ai disparut?". "N-am disparut, dupa cum vezi, am venit sa te iau, mergem la cabana sa mincam si sa ne odihnim putin, pe urma ne intoarcem
Ei, cum a fost? Asa e ca nu-ti pare rau ca am venit? Dupa masa schiem impreuna, te-am vazut cum mergi, e foarte bine!"
IX
Se imblinzise. Acum ii era foame si astepta cu un soi de ciudata melancolie sa ni se aduca borsul. Era tacuta, se uita intr-o parte si suridea retrasa in sine, destinsa si vrajita de ambianta cabanei glasurile schiorilor, risetele, agitatia chelnerilor Parea, ai fi zis, resemnata, dar de ce anume?
"Nu!", zise intru tirziu. "A, da?", tresarii. Se redresa si deschise ochii mari, care imi faceau impresia ca fara sa miste capul vedeau enorm, in trei parti, panoramic. O intrebasem daca nu se simte obosita. Se apleca spre mine si incepu sa-mi sopteasca, uitindu-se insa in alta parte si surizind: "am vrut sati spun aseara de doctorul Salajan (spre el se uita, si vazut de departe seful grupului nostru, celebrul diagnostician, arata rosu ca un rac, il fripsese soarele, si din pricina asta parea parca indignat, dar desigur alta era pricina, in galagia asta nu se mai puteau spune anecdote decit urlinD), a venit la el in inspectie un sef mare de la Bucuresti. «De ce, zice, ai luat dumneata unui bolnav 30 000 de lei?» "Treizeci de mii?», tresarii "Da, continua ea, asa face, pe unii ii vindeca pe gratis, pe altii ii jupoaie. «Bolnavul dumneavoastra, a zis el, e un stab. Are de unde plati. L-am prevenit, nu l-am tratat cu sila. De ce nu s-a dus la alt medic?» «Ce e asta, a strigat seful acela la el, foarte brutal, faci pe haiducul in spitalul statului?» «Da? i-a raspuns Salajan, dati-ma afara! Ma descurc eu, o sa-mi tratez bolnavii ambulatoriu la domiciliul lor, n-aveti ce-mi face, nu ma puteti impiedica sa merg si eu in simple vizite la prieteni.»
«Dumneata, zice, n-ai constiinta? Tradezi juramintul lui Hipocrate.» «Ba da, zice Salajan, stiu cine sint si ca sa vindec un bolnav, sa nu tradez juramintul lui Hipocrate, trebuie sa fiu sanatos, sa pot inspira bolnavului optimism, incredere. Ce impresie face bolnavului un medic palid, iritat de grijile existentei? Vrei sa-l vindeci pe bolnav de ficat si tu esti bolnav de ficat.» «Ce-ar fi, a zis atunci seful ala, daca toti medicii ar face ca dumneata? V-ar linsa populatia!» «Mai intii, i-a raspuns Salajan "populatia" eu o tratez pe gratis, conform legislatiei, al doilea, nu toti medicii pot sa ma imite, sa va spun de ce
Dumneavoastra, zice, aveti exact psihologia unui individ de prin preajma
Atenei, din antichitate, care iesea la drum, momea cite-un trecator, il invita la masa si pe urma il intindea pe-un pat. Acolo il masura, patul era facut pe masura acestui bizar personaj. Daca individul era mai lung decit patul, mai taia din el, ii mai scurta din picioare, daca era mai scurt, il mai intindea. Asta era ticneala lui, sa faca oamenii egali cu el. Asa procedati si dumneavoastra, pretindeti sa faceti medicii egali intre ei. Da, dar nu sint, fiindca unul poate sa omoare un bolnav cu zile, altul dimpotriva, prin talentul lui il smulge din ghearele mortii. Asta se plateste. Cum adica, sa plece stabul de la mine sanatos si fluierind si sa se urce in Mercedes, iar eu sa ma urc intr-un autobuz hodorogit si supraincarcat? Fiti atent, zice, si nu va imbolnaviti, ca veniti la mine si» «N-o sa viu la dumneata, zice ala, mai sint medici buni in tara asta cu alt nivel de constiinta.» «In ce priveste nivelul, da, mai sint, zice Salajan, naveti
(hi, hi, chicoti SuzY) decit sa va adresati cui vreti Cu nivelul lor inalt pot sa va trimita fara mustrari de constiinta pe lumea ailalta»"
Chelnerul ne adusese intre timp ciorbele. Salajan abia acum ne vazu si ne facu semn cu mina, strigind ceva "Da, da, urlai si eu, mersi, asemenea." Ne ura pofta buna
Cabana incepuse sa se goleasca. Cind iesiram si ne puseram din nou schiurile, Suzy se reinsufleti, dar ghicii dupa expresia ei ca era hotarita sa ramina pina la sfirsit numai cu mine. "Cind plecam?", o intrebai. "Cind vrem!
Nu esti tu seful meu? Ne invoiesti pe amindoi si mai raminem o zi." "Ei pleaca?"
"Da, au tren la ora zece!" "N-ar fi mai bine sa plecam si noi? Si simbata viitoare venim din nou!" "Cum crezi, dar simbata viitoare s-ar putea sa nu mai avem parte de vremea asta splendida."
Vroia sa mai ramina! Nu era o problema, practic la Oraca directorul stia ca atunci cind era cazul lucram impreuna si dupa-amiezile si uneori si duminica.
"Ai casa facuta?", o intrebai. "Bineinteles!" "Plati?" "Marti ma duc la banca si miercuri lichidez ultimele achizitii pe luna asta." "Asculta, Suzy, o intrebai in timp ce schiurile mele incepura sa alunece la vale cu moderatie, fiindca preferam sa fac des plugul decit sa ma pomenesc aiurea cu picioarele rasucite in aer (lipsa de performanta e de preferat ridicoluluI), era vorba ca asta-toamna sa reintri la facultate! O imensa eclipsa a constiintei m-a facut sa uit lucrul asta atit de important pentru tine!" Ea rise cu o veselie mare: "Ei! eclipsa asta de constiinta am avut-o si eu! Cind mi-am adus aminte era prea tirziu!"
"Adica?" "Adica am uitat ca molia (stii cine, seful cadreloR) mi-a lasat un dosar intact, si cind am revenit, am fost sfatuita sa fac un memoriu, si memoriul, ehe! pina sa primesc raspuns la el, adio si anul asta! "Si l-ai facut acest memoriu?"
Dar ea isi luase vint, sbura la vale citeva sute de metri, apoi facu o cristiana in tromba si ma astepta O imitai "Nu, zise, am timp, pina la toamna aranjez eu si chestia asta." Pina la vale merse alaturi de mine, dar tot asa, luind-o adesea inainte si schiind ca la un concurs, trecind printre bete imaginare si foarte apropiate unele de altele, ceea ce o silea sa faca rasuciri bruste de la dreapta la stinga. Jos ne opriram sa ne odihnim citeva minute, in timp ce valea se umplea de schiori. Unii aterizau spectaculos, altii insa (si acestia erau cei mai caraghiosI) se pomeneau surprinsi de ceva si se vedea clar ce-o sa li se intimple: schiurile o luau vizibil inaintea picioarelor in timp ce schiorul incerca disperat sa se redreseze; cadea aiurea, alunecind apoi pe pirtie pina hat departe. Surpriza era un dimb care te salta brusc in aer, ma trintise si pe mine de citeva ori. Cei experimentati, ca Suzy il treceau raminind citeva clipe in sbor de pasare, cu trupul inaintea schiorilor, care apoi, la atingerea pirtiei erau rasucite de schior intr-o ametitoare cristiana. Un mic sentiment de admiratie si invidie ma stapinea privindu-i cum se adunau in vale unul dupa altul si se indreptau apoi spre telescaune, cu acea miscare de eleganta pe care mersul pe schi ti-o impune chiar daca pe pamint ferm n-o ai (schiorii pasionati o capata cu timpul si in mersul obisnuiT). Reveniram in deal. "Cum era inainte fara telescaune?" o intrebai pe Suzy. "Era istovitor, zise. Faceai cel putin o ora pina sus. Eu ma opream la jumatatea pirtiei, fiindca urcusul e mult mai greu in a doua jumatate. Altii insa mergeau pina jos, mai hoinareau pe acolo, se intorceau pe urma gifiind si mai coborau o data, cel mult de doua ori, mai mult nu facea nimeni. E adevarat, rise ea, ca ala era adevaratul schi, fara intoarceri mecanizate, unii, cum ti-am spus, rataceau aiurea prin cotloanele muntelui, se mai prabuseau prin gropi, isi mai rupeau cite-un picior, ii mai mincau lupii"
"Chiar?" "Daaa! facu Suzy mereu vesela, muntele e mai primejdios decit marea, poti sa te ratacesti, te poate prinde din senin o furtuna Pe mine m-a prins o data una la Poiana Stinei, uite-asa, draga, ma trasnea in cap, vedeam cu ochii mei unda fulgerului cum mi se incolacea printre picioare ca un sarpe de foc
Dar nu m-am speriat. Gata, Suzy! rideam, s-a zis cu tine Un grup, continua ea in timp ce schiurile ne fisiiau usor la vale, s-a ratacit tot asa, din pricina furtunii I-a atacat o haita hamesita (asa sint ei, ataca numai in haite si numai cind sint foarte flamanzI) I-au mincat, afara de unul, care a reusit sa se urce intr-un copac Nevasta-sa era cu el, dar ramasese jos, si el a vazut si a auzit de-acolo din copac totul. L-au gasit forestierii a doua zi dimineata, albit complet si cu ochii holbati Innebunise! Si ce era acolo, continua Suzy mirata, un loc obisnuit de munte, o simpla poteca, la vreo cincizeci de metri de drumul de coborire normal de care se ratacisera, si-i apucase seara bijbiind dupa el sub ploaie si ceata. Stii, aicea sus nu e ca la noi, cind vine furtuna cu viscol sau cu ploaie nu se mai vede nimic, fiindca norii se prabusesc De-aia si fulgerele ti se incolacesc pe deasupra capului, hi hi"
X
Cu acest chicotit vesel in urechi intorsei capul spre cer ca sa fac brusc descoperirea ca poti trai adesea instantaneu exact ceea ce ti se povesteste ca li s-a intimplat altora cindva. "Suzy, zisei, ia uita-te!" Eram in vale, in a treia tura, si soarele era orbitor. Dar de dincolo de munti incepuse sa urce spre el cu viteza, trimitind inainte coloane parca innebunite de nori albi, o masa neagra, infricosatoare. Ai fi zis ca era chiar muntele impins din adincuri spre cer de o enorma eruptie. "O! facu Suzy cu ochii holbati de incintare, asa ceva n-am mai vazut"
Palele albicioase acoperira soarele si cerul deveni mat. Apoi undeva sus se intuneca, lasind jos parca prizoniera lumina care acoperise toata ziua muntele.
"E sus de tot, zise Suzy contemplind bivolul geologic care ne uluise si care intradevar continua sa urce, putem sa mai schiem vezi, zise, asa se strica vremea aici sus, nici nu bagi de seama, dar nu trebuie sa te sperii, asa fac ei pe grozavii, norii-astia"
Avea dreptate, nimeni nu se grabea sa prinda telescaunele, iar de sus schiorii continuau sa vie in virtej ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. Urcaram si noi printre ultimii Cind ajunseram la cota cerul era acum asa cum trebuia sa fie, plumburiu, de iarna. Aerul insa cel dinainte, linistit, putin albicios, reflexul zapezii "Victoras, ultimul tur", zise Suzy. O urmai, dar pe la jumatatea pirtiei simtii cum ace fine de gheata incep sa-mi intepe obrajii. Suzy schia inaintea mea, ca in primele clipe de dimineata cind o vazusem luindu-si viteza impingind schiurile lateral. O strigai. "Ei!", imi raspunse. "Ne intoarcem, a inceput sa bata vintul." "Ei si? E placut, nu-ti fie frica, ne intoarcem"
Coborind insa in vale, avui net senzatia ca am dat amindoi peste borta vintului. Sufla foarte tare si acele de gheata se transformara in fulgi mari, care ma orbeau. Se facu intuneric de seara si la doi pasi silueta iubitei mele imi parea fantomatica. Auzii un chicotit pe care furtuna mi-l aduse in urechi ca o parere. Apoi glasul ei: "Victoras, incotro o iei?" "Spre scaune , strigai. "Nu intracolo, vino mai aproape, tine-te dupa mine."
Da, dar dupa parerea mea incotro mergea ea era complet anapoda, incit protestai. "Stai pe loc, opreste-te odata, vrei sa ne ratacim?" Ea se opri si ne apropiaram chipurile biciuite de violenta ninsoare. "Nu ne ratacim, zise, avem timp destul, urcam mereu si ajungem sus in mod sigur. Nu trebuie sa coborim si nici sa mergem de-a lungul pantei." "Dar nu luam scaunele?", zisei. "Bineinteles, daca le gasim, dar nu mai stiu nici eu acum incotro sint, m-ai derutat cu strigatele tale. Stai asa, nu mai vorbi!" Apoi deodata: "Tin-te dupa mine, dar in tacere si nu mi-o lua inainte, ca iar ma derutezi". Aluneca nesigura pe schiuri si in sinea mea eram eu sigur ca ne-am ratacit. Apoi miscarile ei devenira deodata foarte sigure si in aceeasi clipa se opri. Se intoarse spre mine.


"Victoras, zise, acum pot sa-ti spun: nu mai stiu incotro s-o luam. Uite ce spun eu. Grupul nostru o sa observe ca nu ne intoarcem si or sa trimita dupa noi
Salvamontul. Daca stam pe loc, ne vor gasi imediat Si daca nu ne vor gasi, nu-i nimic, iubitul meu, murim amindoi imbratisati Ei, hi, hi! Ce zici de chestia asta?" "E o idee! strigai. Am auzit ca e o moarte foarte dulce." "Nu-ti pare rau?" "Ba imi pare, dar nu de mine, ci de tine." "Sa nu-ti para rau, am fost fericita cu tine, si uneori, stii, am trait ceea ce se zice" "Ei, ce se zice?", o intrebai vazind-o ca tace. "Ca asa ceva nu poate sa dureze." "Ba poate, dar cei care reusesc nu au poveste decit, stii tu, in imaginatia populara, in basme.
In realitate cei fericiti nu mai sint bagati in seama." "Nu, iubitul meu, te inseli, noi vom trai ca in poveste, ani multi si fericiti, si asta se va sti Hai acum sa cautam un loc unde sa ne scoatem schiurile si sa ne asezam. Le punem in forma de piramida si noi ne culcam si ne lasam acoperiti de zapada.
Daca e ca furtuna sa se opreasca Salvamontul o sa observe virfurile schiurilor si o sa ne desgroape corpurile"
O ascultai, desi in capul meu, fara ridicula caciulita de schior si biciuit de furtuna (ce buna ar fi fost acum acta caciulita, nu-mi mai simteam urechilE), nu se armonizau deloc spusele ei ca noi doi vom trai ca in poveste, cu ideea de a renunta la orice sfortare de a gasi scaunele si a ne lasa singuri ingropati in nameti. Ea se aseza si se intinse. Ma intinsei alaturi si ne imbratisaram. Ea incepu sa ma sarute, si nu mai inceta, dar sarutarile ei nu aveau in ele nimic dramatic, erau fierbinti si neinfrinate "Hm! gindii hotarit sa nu prelungesc mult acest abandon, n-are imaginatie, nu cunoaste moartea" In acest timp vintul fluiera si mai intaritat in vazduh si fulgii grei de zapada ne izbeau neincetat sarutarile, topindu-se de buzele noastre, care ardeau. Deodata intelesei, sau, cum se spune, imi pica fisa: Suzy vazuse scaunele, nu era in firea ei sa puna in scena pentru noi doi o moarte atit de romantica si fara vlaga. Sarii in picioare: "Gata, strigai, hai acum sa urcam!". Si in clipa aceea zarii si eu, la doi pasi, printre rafalele furtunii, umbrele miscatoare si impasibile ale telescaunelor. Adevarul era ca, desi furtuna nu se potolea, negura nu mai era atit de deasa.
Ea se scula parca cu regret Ne luaram schiurile in spinare si ne urcaram nu fara dificultate, fiindca scaunele nu erau chiar impasibile si sirma care le tragea se curba, si intregul sir se balabanea sub izbiturile brutale ale aripilor grele ale furtunii. Abia atunci imi dadui seama ca proportiile aventurii noastre nu fusesera mici, fiindca respirai adinc, despovarat de o reala dar amortita neliniste. Urcam de citeva minute si negura se imprastia vizibil. Dansa in valuri, in salturi, dar se rarefia spectaculos. Avui un fior uitindu-ma in urma: intuneric total! Deodata zarii soarele in amurg, tipsie de aur pe inaltimea cotei indepartate Si tot atunci scaunele se oprira si in aceeasi clipa si soarele fu acoperit Ramasei nemiscat, asteptind ca mecanismul care se oprise sa-si reia mersul. Nu si-l relua, desi minutele se scurgeau. Ea ma striga: "Sa ne dam jos si sa ne continuam drumul, nu mai e mult. Daca se pun din nou in miscare, ne urcam iar."
Numai ca de-a lungul lor zapada nu era tasata ca pe pirtie, intram in ea pina la briu, si ne indepartaram convenind sa observam momentul cind defectiunea va fi remediata si sa revenim dar sa nu pierdem timpul in cazul in care "Probabil, zise Suzy, ca au oprit telescaunele crezind ca nu mai e nimeni, si sa nu se rupa cumva cablul daca il lasa sa mearga aiurea pe furtuna asta"
Intr-adevar, furtuna era mai rea decit crezusem eu ca e in apogeul ei. Desi zaream cota, aveam, cum au toti naufragiatii, iluzia ca tinta noastra se indeparteaza si nu se apropie de noi. Daca se lasa intunericul si n-o mai vedem, numai senzatia ca urcam ne mai poate ghida, gindeam. Dar si atunci ne putem trezi intr-o prapastie "Tu esti de vina, racnii dupa ce intr-adevar nimerii intr-o groapa din care abia ma smulsei, asemeni baronului
Münchausen din mlastina, tragindu-ma de propriile mele schiuri Daca n-ai fi simulat ratacirea, acum am fi fost sus" "Da! striga si ea furioasa, te pregatesti sufleteste sa ma maninci de vie la noapte, ca sa nu mori tu de foame Uite, nu mai merg!" si tipa cuvintele uite nu mai merg fara pauzele misterioase ale limbajului: ca si cind ar fi vrut sa fie fulgere, nu cuvinte Si se lasa moale intro parte. Avui intuitia ca daca scapam si vom trai "ani lungi fericiti" va povesti tuturor si nepotilor, cit de fricos am fost eu in aceasta aventura. Adevarul era ca eram, incepuse sa se intunece cu adevarat, inserarea cosmica si nu jocul inselator al elementelor. Natura nu-mi era prietena, desi ma refugiasem atita vreme in ea, o interogasem prea mult (forma de respingerE) si nu eram dispus sa pier in sinul ei, chiar daca o aveam alaturi pe cea mai draga fiinta dintre pamintene. Ii soptii la ureche alungindu-ma iar linga ea in zapada: "Sintem in siguranta, si tu stii asta! Dar exista un «imprevizibil in noi si deasupra noastra» pe care eu il simt si tu il ignori. Pentru natura, in caz de nenorocire, asta e o surizatoare miscare de ironie a umerilor: cite nu se intimpla cu copiii ei iubiti, pe care farmecul ei ii subjuga"
Imi infundai fata in troiene. Cred ca atipisem, ma trezii zgiltiit. "Trezeste-te,
Victoras, nu dormi, ca nu e timp de dormit!" Foarte energica, Suzy, cu schiurile in spinare, infrunta un amurg iarasi inrosit de a doua tentativa a soarelui de a asfinti Pe creasta zarii un individ nemiscat, cu picioarele desfacute, care parca ne astepta
XI
Nu parca, chiar ne astepta. Silueta lui aroganta, in felul cum isi tinea picioarele, era elocventa: avea ceva cu noi. "Trebuie sa fie vreun tip din astia de la Salvamont, zise Suzy. E printre ei cite unul care, sub pretextul ca are sarcina sa-ti salveze viata, iti vorbeste foarte brutal, ba chiar te injura. Trebuie sa te faci ca nu-l auzi" "Se vede cum stie el sa-ti salveze viata. Mai bine ar fi observat ca s-au oprit telescaunele si sa se fi dus acolo la statie, nu sa ne astepte protapit pe creasta, cu picioarele rascracarate, zisei. Ii mai lipseste pistolul de-a curmezisul pieptului, ca sa semene cu tipii aia din S.S." "Ei da, zise Suzy batjocoritoare, acuma sa nu mai stea nimeni cu picioarele indepartate ca seamana cu un S.S.-ist!" "Bineinteles, ii raspunsei. Ori imita un
S.S.-ist, ori are in firea lui acelasi imbold pe care ti-l da constiinta ca esti atotputernic. Uite-l, sta mereu nemiscat si ne asteapta! Pe asta il ating!" "Ba te rog sa te stapinesti, zise Suzy, sint mai multi si n-are rost sa risti"
In sfirsit individul se misca, foarte calm, ai fi zis ca era un curios care acum se saturase sa se uite si o sa plece. Dar dupa citiva pasi reveni, ca sa plece din nou. Devenise ginditor, nu mai era arogant, isi tinea capul in jos, reflecta la ceva sau era in prada unei anumite stari de spirit, legata, desigur, de noi doi, fiindca din cind in cind se oprea si ne contempla indelung. "Sinteti de la Salvamont?", il intrebai cind ajunseram sus si ne opriram sa ne odihnim. Abia acum tipsia de aur a soarelui musca cu partea ei de jos indepartatele creste si incepu sa piara dincolo de hauri. Cerul se luminase si din furtuna nu mai ramasese nimic, ca si cind nici n-ar fi fost. Individul mormai ceva ininteligibil, dar apoi confirma ca era de la Salvamont: "Mai e cineva jos?", zise. "Nu, spusei. Dar de ce s-au oprit scaunele?
Nu-mi raspunse. Vazui in treacat ca era un zdrahon. N-avea schiuri si nici costum de munte, nici macar bocanci (ce fel de salvamontist o fi si asta?), purta o canadiana gri cu guler alb de oaie, n-avea nimic pe cap si nici manusi in enormele lui labe, care contrastau violent cu chipul, care, desi era tot mare, era insa bine taiat, cu trasaturi fine, slefuite parca de o dalta grijulie, ca sa-i dea o expresie vie de tinerete si candoare. Parca avea ochi de fata, mari si migdalati, de un albastru spalacit, care se intindeau spre niste timple blonde asemeni acelor eroi indrazneli de bandes-dessinées. "Mergem!", zise Suzy brusc, desi abia acum se vedea cit era de obosita. Nu era palida, ci mohorita, decolorata. Dupa ce toata ziua pulsatiile singelui ei ii tinusera obrajii si intreaga ei fiinta parca in flacari, acum aveam impresia ca se clatina "Stai putin jos, ii zisei, si odihneste-te." "Nu, spuse foarte hotarita, sa mergem!" "Dami atunci mie schiurile."
I le luai si o apucai si de brat, dar se feri cu o uimire bizara, abia stapinita, ca si cind ar fi vrut sa spuna: cind am mai apucat-o eu vreodata de brat in felul asta? Abia atunci imi dadui seama ca salvamontistul ne urma la mica distanta. "Ce e cu asta? zisei. Il cunosti?" Ea nu raspunse. Avui o fulgerare de gind: il cunoaste si fuge de el, in acelasi timp nu vrea sa fie vazuta ca o tin de brat. Bine! Si ma indepartai de ea cu o ostentatie furioasa, care incerca zadarnic sa alunge din sufletul meu nelinistea banuielii: "Iata deci, gindii, ca iesirea noastra in lume a si adus in preajma ei un individ in fata caruia ea nu are curajul sa arate ca sintem impreuna. Iata deci ca temerile mele se aratasera a fi naive, fata de acest hop care era cu mult mai grav decit imi putusem inchipui ca ar avea loc unul. Fiindca nu o precautie meschina punea la incercare vointa iubitei mele. Nu era la mijloc ceva insignifiat. Nu oboseala ii alertase trasaturile. Nu o convenienta derizorie o facea sa accepte (ba chiar sa nici nu observe!) detasarea mea de ea, singuratatea noastra, care imi cadea in suflet mai grea decit norul infricosator care ne surprinsese in vale intr-o aventura in care vrusese sa afle daca, chiar in gluma, acceptam sa mor cu ea sub nameti. Ci prezenta acestui al treilea aducea cu sine o amenintare mai puternica decit teama ei ca purtindu-se cu mine astfel, risca despartirea. Cine era acest ins? Desigur, o veche legatura care nu se rupsese de tot, sau cel putin nu se rupsese el de ea. Indivizi primejdiosi, violenti si imprevizibili, care, desi nu mai sperau nimic, nu se puteau indeparta de fiinta iubita, asemeni acelor morti care, desi morti, nu se pot departa de casa si hohotesc pe la usi sau prin cotloane speriind lumea, pina ce e adus un medium care le explica in ce consta noua lor stare. Dar cine sa-i explice unui parasit ca n-are nici un rost sa mai dea tircoale celei care nu-l mai iubea?
Uimitor era cum aflase el ca ea este aici si venise s-o astepte pe crestele cotei, cu picioarele indepartate, sigur de el, si, desigur, amenintator. Iar ea numi cerea sprijinul, venind astfel fara sa-si dea seama in intimpinarea individului. In lungul drum spre cabina telefericului, incercai astfel sa aflu daca eram parasit. Nu de Suzy (nu puteam accepta nici eu acest ginD), ci de complicitatea imprejurarilor. Intelesei ca gindirea mea nu putea merge in adincime, dar imi dadui seama ca instinctele mi se trezeau din amorteala fericirii. Iubita mea era in impas. Inaintam toti trei in tacere, la distanta mare unii de altii, singuri acum pe povirnisurile pline de zapada. Ea se poticnea si isi smulgea cu greu picioarele din micile gropi, dar avea miscari chibzuite si aplicate si inainta cu o anume siguranta a desorientarii, care ma induiosa.
Cind ajunseram la cota 1 400, unde era cabina, inserarea se terminase. Ea trase usa telefericului si intraram in cabina luminata de un bec puternic. Era goala. Probabil ca era ultima coborire. Rezemai schiurile intr-un colt si imi scuturai bocancii de zapada. Nimeni nu-mi imita acest gest firesc. Suzy insa rosti deodata, cu un glas nefiresc: "Faceti cunostinta: domnul Petrini, domnul
Pencea" Falsul salvamontist nu schita insa nici un gest care sa dea de inteles ca trebuie sa ne stringem miinile. "Doamna, zise el atunci, a uitat sa mai adauge ceva." "Sotul meu! , zise doamna.
Care sot?! Pe aceasta clipa cabina se puse in miscare si socul plecarii numi mai lasa nici o indoiala: nu eu eram sotul. Individul se apropie de Suzy si o lovi naprasnic; ea cazu cu un astfel de strigat incit inlemnii. Nu era un strigat chiar proaspat, ci de groaza veche si disperare, sfisietor, zaceau in el nenumarate altele si fara speranta, nimeni n-o putea salva. O viclenie linistita stapini in clipa aceea instinctele mele alarmate inca din timpul mersului. Ma repezii cu o lipsa de vlaga simulata, sa-i aflu individului forta reala, si ma angajai intr-o incaierare neconvinsa. El ma plesni indesat si ma arunca in celalalt colt al cabinei, in care ma prabusii si de unde, gindind ca zdrahonul, a carui putere era de temut, trebuia inselat, nu ma mai ridicai El o ridica in schimb pe Suzy apucind-o de guler si ii scrisni: "Inchina-te, ti-a sunat ceasul!
Dumnezeu e de partea mea, am toate semnele " ("E bigot, gindii, vrea s-o omoare cu aprobarea lui Dumnezeu!") In acest timp cabina aluneca incet peste prapastii si simteam caderea ei lina in stomac, ca un lesin
Nici amenintarea lui nu-mi parea proaspata, incit continuai sa ramin intins, sa urmaresc scena. El ii explica foarte linistit ca totul i-a venit fara sa doreasca, a fost anuntat de plecarea ei la Sinaia cu un tip cu care traieste de mult ("nu stiam ca traiesti de mult cu un tip, poate daca mi-o spuneai tu singura de la inceput m-asi fi resemnat, dar cind am auzit ca o sa te duci cu el la cota 2000, unde ai fost de-atitea ori cu mine, si o sa tragi la acelasi hotel si o sa chicotesti pe pirtie cum ai chicotit si cu mine"). Atunci si-a dat seama ca astea sint semne Nu era sigur, dar asta, faptul ca ne-a prins pe amindoi in flagrant delict, nu e un semn? Si ne-a prins aici in cabina, fara martori O sa ne arunce pe amindoi in prapastie In clipa aceea un uruit si o pala de aer inghetat navali in cabina. Ea scoase un tipat, de asta data adevarat: "Victoras, vrea sa ma omoare." Atunci sarii. Suzy era pe marginea deschisa si tragea, ai fi zis, de sine cu disperarea mortii. Inca putin si ar fi fost aruncata Il lovii la git, unde orice putere cedeaza, fulgerator, de trei ori la rind si intr-adevar se inmuie (poate si pentru ca ma ignorase, luase drept buna nevolnicia meA) si o lasa pe Suzy din marile lui labe. Se ineca. Horcai: "Bine, o sa te arunc pe tine intii" Trecui pe linga aceleasi clipe rele ca si Suzy, ma coplesea cu masa grea o corpului si ma aduse si pe mine pina aproape de buza cabinei, unde insa intreaga mea fiinta se revolta (daca ar fi reusit, izbindu-ma de stinci si murind, n-asi fi simtit nimic, atit de tare incendiase aceasta revolta atomii cei mai lenesi si mai inactivi ai fiintei melE) reusii sa ma smulg si ma repezii eu in el.
Se clalina, dar abia se clinti. Ma repezii iarasi, dar il lovii, nu-l mai impinsei, tot in git, in acelasi loc, si abia dupa aceea il rostogolii in noaptea muntelui, cu speranta care imi licari chiar atunci in constiinta ca o sa se agate intr-un brad si n-o sa moara, sau o sa cada adinc in zapada si sa scape astfel
Iar daca o sa-l manince lupii, cu atit mat bine, pe multi turisti ii maninca din cine stie ce pricini, lupii, mai gindii eu cu stranie veselie, ca de o gluma atit de reusita, incit nu-mi dadui seama cit imi era de rau
Ma intinsei lat pe podea. Gifiiam foarte tare, inima imi intra parca in git, ma sufocam Dar nu plesnii, cum credeam, imi revenii si sarii in picioare. Era si timpul, cabina ajunsese la statia ei, jos in oras Suzy nu mergea prea drept, dar o apucasem strins de umeri "Ah! strigai dupa ce iesiram din cabina, schiurile am uitat schiurile" "Lasa-le!", sopti ea si fui gata s-o ascult, ca totdeauna cind ea spunea cu hotarire ceva. "Nu, zisei, nici vorba!" Si ma intorsei apoi din drum: "Frumoasa iesire in lume! Foarte sportiva! Da, foarte bine organizata, continuai sarcastic, cu un grup care a avut grija de noi nevoie mare De ce, repetai ca si cind asi mai fi exprimat aceasta idee, de ce nu mi-ai spus ca esti maritata?" "De frica!" "Frica de ce?" "Ai fi vrut sa afli amanunte, sa ma ajuti, si el ar fi aflat ca sintem impreuna si scena care a avut loc aici in cabina s-ar fi produs atunci aiurea, cu aceleasi consecinte, cind ma indragostisem de tine si nu voiam sa te pierd"
Orasul misuna de lume, si cerul instelat, fara luna, adusese ger puternic, zapada scirtiia sub talpi. Ma linistisem cu totul, violenta intimplarii fatale era inca departe de mine. Raspunsul ei era complet si total, incifrat insa intr-o enigma, pe care nu simteam dorinta s-o desleg. Romeo, dupa ce ucide, spune doar atit: "Sint jucaria soartei" "Nu, gindeam cu tarie, nu voi fi jucaria soartei. N-am fost ales nominal, o sa ma sustrag Soarta avea inscris de catre zeita ei Statistica pe tablita acestei zile, printre altele, nasteri, accidente si morti, un omor in munti si un om care va trebui sa-si piarda libertatea pentru tot restul zilelor. Nu, zeita, omul tau a fost in legitima aparare, amenintat sa fie, el si iubita lui, cei din prapastie, ei bine, ai omul tau in prapastie, pentru pierderea libertatii alege-ti miine un altul, el si-a mai pierdut-o o data, nu-l face sa creada ca esti oarba, fiindca, desi pari, el stie ca nu esti!".
XII
"Totusi, desi casatorita, te numesti Culala", zisei in timp ce ne schimbam costumele la hotel, sa coborim la masa. "Da, mi-am pastrat numele de fata", zise Suzy. "Din trufie!" "Poate!"
Vrusei s-o intreb vrusei s-o intreb vrusei s-o intreb Era foarte calma si toate intrebarile pe care ea mi le blocase de la inceputul inceputului si pina astazi navalira asupra mea De ce? si de ce? Si atunci de ce! ca un rapait de tobe in clipele cind se trage asupra condamnatului, care nici atunci nu intelege de ce trebuie sa moara.
Alungai cu o vointa suprema aceasta imagine violenta de care, cu un adinc fior, intelegeam ca nu eram strain Scuturai din cap si imi revenii Nu! Si nu!
Era prea tirziu sa mai pot deslega enigma. I-a fost frica! Asi fi vrut sa aflu amanunte, s-o ajut, si el ar fi aflat ca sintem impreuna si scena care a avut loc aici in cabina s-ar fi produs atunci cind ea se indragostise de mine si nu vroia sa ma piarda. Ce mai puteam intreba? Statea pe marginea patului si contempla in sine ceva, cu privirile intr-o parte, si muta si rece si straina Blocaj total si definitiv. Se gindea Contempla ceva in sine, tacuta si linistita. "Bine ca am scapat cu viata!", zise deodata. "Ar fi trebuit, zisei, daca stiai de ce e in stare, sa nu ne urcam in cabina." "A fost perfid, imi raspunse, n-ai observat ca in apropierea cabinei a disparut, am crezut ca renunta, ca isi da seama ca n-are nici un rost In realitate s-a dus sa ia bilete, a intrat cu ele in mina, tu n-ai bagat de seama ca am asteptat citeva minute pina a revenit, tu te scuturai de zapada, aranjai schiurile intr-un colt " "Nu era prea tirziu sa fugim din cabina M-asi fi batut cu el afara, dar nu murea nimeni". "Ma omora pe mine.
Nu atunci, alta data! Ma prindea el singura intr-o zi!" "Daca era asa, de violent, cum de te-ai maritat cu el? ce meserie avea?" "Inginer! Ne-am cunoscut pe santier, cind eram eu zidarita Daca iti amintesti Fotografia aceea a mea cu un grup, pe plaja statea linga mine! Ne casatorisem si am facut o excursie la mare cu prietenii lui. Voiaj de nunta! Nu, nu era violent! Era chiar fricos, toti stiau, numai eu nu stiam ca era violent din fire si fricos. Ulterior am aflat ca odata, prietenii lui, in toiul unei petreceri, i-au aranjat acasa in garsoniera un om mort in pat O aiureala, nu era nici un mort, au pus si ei acolo un costum de-al lui in care au bagat o patura si in loc de cap o masca de carnaval si o palarie. El a venit acasa beat, s-a trintit pe pat si a adormit Cind s-a trezit si a vazut, s-a aruncat pe fereastra Noroc ca era la parter si n-a patit nimic
Mai bine ar fi murit atunci N-am divortat, de frica. Ma ameninta" "Totusi, zisei, daca mi-ai fi spus de la inceput" "Nu, fiindca dupa ce am fugit de la el, s-a mai linistit Mi-am spus ca cu cit trece mai mult timp, e cu atit mai bine, se invata cu gindul. Nu m-a cautat niciodata. N-avea rost sa-l zgindaresc"
"De ce natura era violenta lui?" "De natura alcoolica. Era dipsoman! Citeva luni avea chiar aversiune pentru bautura si atunci era fermecator. Pe urma incepea deodata sa bea intr-un mod inspaimintator si devenea violent, dar numai cu mine!" "Astazi crezi ca era beat?" "Daaa, si in faza asta ii dispare complet simtul primejdiei, in toate sensurile, si pe cit de slab si de blind e in faza de repulsie fata de bautura (slab in adevaratul sens al cuvintului, fizic si moraL), pe atit de agresiv si rezistent devine in timpul crizelor alcoolice. Nu e adevarat ca era violent numai cu mine. Odata s-a batut pe strada cu sapte insi (mi s-a povestiT) si i-a stilcit pe toti, dar a venit si el acasa cu o ureche lipsa, cu capul umflat ca un butoi si cu toti dintii din fata sfarimati L-am ingrijit sa se faca bine, am asteptat sa-i treaca criza si l-am parasit asa cum l-am luat, adica in cele trei luni cind era si el om..," "Si de cind sinteti despartiti?" "De-un an!"
"Si citi ani ati trait impreuna?" "Doi, trei (si ghicindu-mi intrebarea Suzy continuA): Ma iubea foarte tare si la inceput dipsomania lui nu era asa de grava. Se imbata tun si atita tot. Pe urma " facu ea un gest elocvent, se imbata tun, dar perioadele erau scurte, si, si! adica nu-l tinea mult betia, dar nici pauza nu mai era de luni, ci de saptamini Devenea rigid, si distrugea tot, ca un golem al carui secret nu-l stiam ca sa-l potolesc "Atunci te lovea?!" "De fapt nu ma lovea decit foarte rar, dar ma ameninta si nu stiam niciodata daca intr-o buna zi n-o sa ma desfigureze sau chiar o sa ma omoare!" "Si nu exista remediu la acest gen de betie?" "Nu! Pina acum nu exista! Nimic nu-l poate opri pe dipsoman sa bea cind ii vine impulsul Cel putin asa mi-au spus doctorii din orasul nostru" "Are familie? , o mai intrebai. "Are o sora pe la Bucuresti, care e vinovata de tot ce s-a intimplat. E doctorita de copii. Ea stia ca fratele ei mai incercase de doua ori sa se insoare, dar respectivele, mai prudente si mai putin sentimentale decit mine, deschisesera bine ochii inainte de a face pasul
Era el inginer, baiat frumos si blind ca un mielusel, dar aflasera ce cusur avea si nu se grabisera sa se marite Eu, pe atunci, eram panicata, imi intrase in cap ideea ca, indiferent de parerea sublima pe care o aveam despre mine, o sa ramin nemaritata Si tu mi-ai spus ceva in acest sens: femeile superioare nu sint atractive. Adauga la asta ca perspectiva de a ramine zidarita nu putea fi infruntata chiar de una singura, iar un baiat mai de calitate care sa nu fie arivist si sa nu-i pese de ce fel de sotie ii intra in dosar era o rara avis. Mi s-a parut ca el era o astfel de pasare rara, baiat de ceferist, taica-sau a fost mecanic de locomotiva Ei bine, sora asta a lui stia ca inca de pe la douazeci de ani, inca de pe cind era student, ca fratele ei bea. Dar n-o pot invinui. Care sora vine la iubita fratelui ei (pe care l-a tinut la facultate din modestul ei salariu de puericultoare, ea insasi mama a doi copiI) si ii spune: nu-l lua, are cusurul cutare, e marcat Mai ales ca periodicitatea crizelor alcoolice, numita dipsomanie, nu aparea ca o fatalitate la nivelul ei modest de doctorita de copii.
Nu? Nu exista printre copii predispozitii la alcoolism! Si apoi cu forma asta de alcoolism se poate trai, hat! multi ani! fiindca nu toti sint violenti"
Telefonul sbirnii si amindoi tresariram cu putere. Ea ridica receptorul si auzii si eu ce i se spunea: "Suzy, nu coboriti? Vedeti ca la zece avem tren."
"Acum cit e ceasul?", zise ea. "E sapte, dar mai bem si noi cite-un pahar!" "Si ce sarbatoriti? zise Suzy. Faptul ca ne-ati parasit in furtuna si ati fugit ca niste lasi?" "Care furtuna? Ati patit ceva?" "N-am patit dar puteam sa patim. S-au oprit telescaunele si ne-a prins vijelia in vale, in fundul pirtiei." "Draga, noi am crezut ca ati luat-o inainte, fiindca in momentul cind s-a stricat vremea nu vam mai vazut pe virful cotei. Toata lumea a plecat cind a aparut noru-ala!"
"Las-o moarta, dom doctor, asa sef mai bine lipsa. Probabil ca in momentele acelea iti spunea cineva o anecdota si ai uitat ca porti raspunderea grupului nostru Bine Bine Bine, venim, dar sa stiti ca noi mai raminem si miine"
Suzy inchise si reintra, uitindu-se alaturi de sine, in postura ei anterioara acestor destainuiri; zise: "Tu, doritorul de comunicare si de desvaluiri, ce mai poti zice? Ar fi fost mai bine sau mai rau, sau ar fi fost acelasi lucru daca ai fi stiut toate acestea inainte? Cel putin am avut timp sa fim fericiti! Nici un nor negru nu ne-a turburat zilele noastre minunate. In timp ce, daca ai fi aflat, cine stie daca am mai fi putut sa ne legam pe viata ca acum! Fiindca sintem legati pe viata, orice ni s-ar intimpla." Se uita iar la sine si aceasta retragere avea in ea aceeasi vraja care ma indemna ca totdeauna sa nu mai incerc s-o descifrez. "Iubirea, parca imi spunea ea, e lovita dupa fiecare tentativa de a patrunde in trecutul fiintei dragi." "Totusi, ma trezii spunind, ar fi fost mai bine daca mi-ai fi spus din vreme despre aceasta dragoste a ta, zolista, pentru un dipsoman!" Se uita la mine doar cu o miscare a corpului; privirea i se retragea si mai mult intr-o parte. "Si daca ar fi fost mai rau?", zise. "Mai rau decit sa fi omorit un om?", reluai. "Da, o, da Da, si deodata izbucni in plins, se rostogoli, se zvircoli pe o parte si pe alta si, ca sa se ajute, ca sa se agate de ceva, isi infipse miinile in cuvertura patului O, nu noi l-am omorit, el s-a sinucis, saracul, am simtit, cind am strigat «Victoras, vrea sa ma omoare», mi-a dat drumul, in clipa aceea putea sa ma arunce Si-a dat seama ca nu e nici-o speranta pentru el, iubeam pe altul."
Inghetai!
"Si ce speranta mai era pentru el daca te arunca in prapastie?", strigai. "Sa moara impreuna cu mine. S-ar fi aruncat dupa mine."
O lasai sa se chinuie ca nu-i indeplinise aceasta dorinta. Multa vreme.
Deschisei fereastra sa contemplu intunericul si imensul munte opus inaltelor creste ale Carpatilor. Asi fi vrut sa fiu acolo, sa urc pe acea carare, care se vedea sapata in el, numita "drumul ciinelui", cum am aflat ca se numea si care era singura care ducea undeva spre o veche si nefrecventata, neprietenoasa cabana. Ma ispiti cu adevarat gindul: ce-ar fi sa fugim in acest munte? Noi doi, si sa nu mai revenim niciodata in aceasta lume plina de dipsomani, parchinsonisti si tortionari. (Nu bolile sint rele, ci ceea ce ele potenteaza in om: violenta neinfrinata de care, incercind sa ne aparam, devenim jucaria soarteI)
Stiam insa ca acum nu mai existau nicaieri pe pamint cotloane care sa nu fi fost sau sa nu fie cercetate. Un pustnic ar fi mai putin singur in pestera sa (ar afla de el toti excursionistiI) decit intr-un apartament asezat pe o strada aglomerata, unde s-ar feri mai bine de cuziozitatea lacoma a semenilor lui
Revenii in odaie. Suzy era acum din nou linistita si nu se mai uita in sine, ci direct in ochii mei si cu o intensa lumina care cerea protectie. Si atunci ea repeta ceea ce imi spusese mai inainte: "Iubitul meu, sintem legati pe viata, orice ni s-ar intimpla".
Coboriram la masa si puturam fi senini in mijlocul veseliei generale. Suzy chiar putu sa surida de citeva ori, cind intelegea, vag, ca s-a spus o anecdota reusita. Fiindca nici ea, nici eu nu intelegeam nimic din ceea ce se spunea.
Auzeam cuvintele, dar sensul aluneca pe linga noi, deveneam, fara sa ne dam seama, intangibili. Gindul la fapta noastra incepea sa formeze in noi marea inertie a tuturor culpabililor si sa ne izoleze de ceea ce era real. Lumea nu mai era pentru noi fireasca. Noi savirsiseram, cu complicitatea ei naiva (ce era altceva fuga grupului decit gindirea generoasa ca indragostitii trebuiesc lasati singuri?), un act de curatire, eliminasem un dipsoman desagreabil pentru o colectivitate care nu putea trai cu gindul ca viciul, maladia incurabila, agresivitatea o pot ameninta fara consecinta naturala: moartea intr-o incaierare a celui marcat, sau intr-o casatorie in care sotia fuge si e omorita, si dipsomanul e inchis, sau e omorit dipsomanul, si sotia, cu complicele ei ispasesc
XIII
N-a avut puterea sa retraiasca decit ceea ce l-a facut sa fie fericit
"Ciceo, mi-a spus, povesteste tu restul Gindirea ta de avocat si de fost judecator, in acest final, e mai potrivita."
Intr-adevar, cind am aflat in ce dificultate intrase prietenul meu mi-am dat imediat seama ca il paste o mare primejdie: cum sa dovedesti, intr-o ucidere, ca ai fost, fara martori, in legitima aparare? Pentru un avocat (si cu aceasta gindire a mea intr-adevar de avocat orice speculatie se incheiE) individul, desi s-a nascut liber, cum spune Rousseau, n-asi zice ca in secolul nostru pretutindeni e in lanturi, dar este permanent in legitima aparare Chiar si cel agresiv, asi zice mai ales De cite ori nu i-am vazut aparindu-se cu vehementa, invinuind pe celalalt (si nu totdeauna fara indreptatirE) ca i-a determinat sa comita violenta?! Cea pedepsita de lege, indeobste cea fizica, fiindca violenta pe care o produce inteligenta, si nu neaparat doar cea orgolioasa si care stirneste ura nevindecabila, nu se pedepseste de lege. Dar de ce? protesteaza el cu indignare in instanta si incepe sa spuna o istorie incilcita, cu detalii pentru el decisive, si ramine cu gura cascata de uluire cind judecatorul i-o taie: bine, bine, si pentru asta trebuia sa-i dai cu ciomagul in cap? Bineinteles, gindeste el, facui si dregui, mai bine i-asi fi scos un ochi, sa ramina chior pe ma-sa si pe tat-sau! Nu cred ca e lipsita de tilc istorisirea unui mare reporter de pe vremuri, care, ros de curiozitate, s-a dus la Galati sa stea de vorba cu unul Berila, care omorise sapte oameni cu un sifon, intr-o brutarie "Ma, Berila, i-a zis el dupa ce gardianul l-a introdus in celula aceluia, eu nu sint nici de la politie, nici judecator si nici ruda vreunuia din cei pe care tu i-ai omorit. Eu sint un ziarist, dar nu pentru ca sa scriu iti pun intrebarea Pentru mine, asa ca om, vreau sa stiu: ce-ai avut cu ei, ma
Berila?! Presa zice ca erati toti prieteni, ati venit la brutar, care si el va era prieten, a scos omul covrigi calzi din cuptor, ati stat de vorba, ati baut si voi un pahar de vin si pe urma ati adormit, ca era tirziu. Atunci i-ai omorit pe toti cu un sifon, loviturile, zic reporterii, fiind date la cap, buf! ca in dovleci, si fiind toate de «o mare violenta», afirma reporterii astia, ma Berila, adica lasa sa se inteleaga ca ai avut cu ei de solutionat vechi si crunte rafuieli. E adevarat?!"
"Nu e adevarat", a zis Berila. "Bine, s-a mirat reporterul, atunci ce-ai avut cu ei? Poti sa-mi spui? Fiindca in instanta ai declarat ca ei au sarit la tine sa te omoare. N-ai convins pe nimeni, fiindca oricit ar fi cineva de puternic nu poate omori singur sapte oameni cu un sifon Cu un sis da, dar cu un sifon, ma
Berila?!" Atunci Berila si-a intors fata intr-o parte ca si cind n-ar fi vrut sa mai vada acea priveliste si i-a dat reporterului, cu un imens dispret, urmatorul raspuns: "Da-i in p ma-sii ca erau beti!" Da, or fi fost ei beti, dar cit de tare si in ce chip de l-au suparat atit de mult pe maiestatea-sa Berila intiiul? L-au scirbit gurile lor cascate, membrele lor in dezordine? L-au plictisit!? L-au infuriat sforaiturile lor, pofta lor animalica de somn, pe el care era, poate, un insomniac? Sau se saturase Berila de atita libertate si lumina cita este pe pamint si simtise o mare ispita a ocnei? Asta ar fi o speculatie abisala. Cel mai sigur o tot raspunsul lui Berila: erau beti! si trebuie sa traducem asta prin: erau agresivi! Betia si somnul lor nu erau suportabile, Berila era si el in legitima aparare.
Un ultim detaliu. N-am stiut ca medicamentul numit Nozinan e atit de puternic, incit citeva pastile pot provoca moartea, cind Petrini mi-a cerut sa-i fac rost de un tub, mi s-a parut ca mi-a spus ca el sufera de ficat Ca sa aflu abia pe urma in ce scop avea nevoie sa-l aiba asupra lui. "Daca sint condamnat pe viata, mi-a spus el ulterior, il voi folosi". Cum nici eu nu puteam sti la cit va fi condamnat, cu citeva zile inainte de ultima sedinta, am alarmat pe directorul inchisorii, care a ordonat imediat o perchezitie si i-a confiscat prietenului meu acel flacon Am gindit astfel: chiar daca el va fi condamnat pe viata, nu pot sa accept gindul ca toate sansele lui de a reveni cindva afara sint chiar total epuizate. De obicei verdictele pe viata inseamna, practic, douazeci de ani, dupa care apar si pentru astfel de condamnati unele amnistii. Or, acum Petrini are treizeci si cinci de ani, la cincizeci si cinci va fi liber, daca nu cumva mult mai curind. Si viata nu e deloc de dispretuit la aceasta virsta, ca sa nu mai spun ca nici la optzeci nu e, si nici chiar la nouazeci. Aceasta puternica personalitate, cum sint convins ca este prietenul meu, va rezista, se va intoarce sanatos si se va implini nu numai ca om, adica sa poata sa fie iarasi fericit, ci si socialmente, sa-si scrie adica mai departe lucrarile lui si sa lupte ca ele sa vada lumina tiparului.
XIV
"Cam din perioada de cind o cunoscuse pe doamna Culala nu mai venise
Petrini pe la noi, simbetele, cum avea obiceiul. Si iata ca intr-o luni seara ma pomenesc ca imi da un telefon. "Vreau sa-ti spun ceva, zice, esti ocupat?"
"Sint, dar o sa las totul pe miine: presupun ca e vorba de ceva urgent." Nu mi-a confirmat ca ar fi vorba despre asa ceva, a inchis brusc si peste o ora suna la poarta. "Merg la tine in birou , mi-a soptit fara sa ma priveasca. La mine in birou aveam alta stare de spirit decit in hol, in fata televizorului, redeveneam adica avocat. Intram firesc in lumea Justitiei asemeni preotului care intra in altar, unde apoi, impreuna cu credinciosii, incearca sa ia contact cu
Divinitatea. Aici pot sa fac si eu o marturisire. Devenit avocat dupa ce fusesem judecator, un gind m-a calauzit: puteam foarte bine sa gasesc un post de jurist la o mare intreprindere, sau altceva asemanator, dar nu mi-am dat demisia fiindca nu mi-a mai placut sa judec si sa aplic legea, dimpotriva, mi-am spus, o voi face mai departe, fara puterea de a mai da verdicte, dar de a le determina cu toata forta gindirii si cunostintelor mele si in toata libertatea. Acest rationament mi-a impus insa ideea, ca o consecinta, ca nu voi prelua niciodata un proces in care sa apar pe cei care au incalcat-o (legea!). Asta nu inseamna ca aruncam vreun blam asupra altor colegi ai mei, care nu faceau aceasta disjunctie. Era doar o hotarire a mea secreta. O fi fost ea secreta, dar nu stiu cum se facu ca in scurta vreme incepura sa intre in biroul meu numai clienti care parca stiau ca refuzasem inca de la inceput cauzele de incaleare flagranta a legii. Asta nu insemna ca toate cauzele mele erau atit de clare si de simple cum suna de clar si de simplu conceptul care ma calauzea. Si de asemeni, nu vreau sa se inteleaga ca porneam spre tribunal din capul locului cu prezumtia ca instanta ar putea sa nu-mi absolve clientul sau sa nu-i faca dreptate.
Instanta insa e compusa din oameni si constiinta unui om are diferite nivele, nu numai de cultura, dar mai ales de intelegere, in sensul cel mai inalt al acestui cuvint. Clasica situatie: condamni ferm la inchisoare un om care a furat o sticla de bere si scoti de sub acuzatie un snapan care a adus mari pagube societatii, pentru ca acest snapan Si aici oricare dintre noi putem da din cap edificati si neputinciosi: da, asa e, stim, snapanul are multi bani, si cu bani cite nu se pot face?! In paranteza fie spus, pot sa afirm, nu fara mindrie, ca pe vremea cind eram judecator am reusit sa determin legiuitorul sa elimine din instante istoria aceasta a condamnarii unui om la pedeapsa privativa de libertate pentru o sticla de bere; merita s-o relatez, deoarece in secolul trecut justitia franceza a condamnat astfel un om la ocna pentru furt prin efractiune si anume spargerea geamului unei brutarii si insusirea unei piini Din aceasta insignifianta intimplare, un geniu a dat nastere unei epopei grandioase, in care lipsa de intelegere e pusa la zid, iar fanatismul rigid si implacabil al aparatorului legii sanctionat (Javert se sinucidE). Ei bine, intr-o zi un militian (un Javert derizoriU) imi aduce si mie in instanta un Jean Valjean neinfometat, dar care n-a stiut ce sa-i spuna cind a fost intrebat de unde are piinea pe care o tinea sub brat. S-a bilbiit! Bineinteles ca l-am achitat fara macar sa doresc sa aflu de unde luase piinea. "Nu puteai, i-am spus, sa declari ca ti-a dat-o un prieten la gara?" "Nu, fiindca m-ar fi intrebat cum il cheama."
"Pe dracu, un prieten din Bucuresti, camarad de arme, i-ai uitat numele." Navea atita imaginatie! "De fapt de unde-ai furat-o?!" "N-am furat-o, mi-a dat-o o fata de la cantina. Daca ii spuneam asta, asi fi bagat-o pe ea la apa." A doua zi scandal mare prin firele telefonice. Am achitat un hot, fara sa-l judec, voi fi destituit imediat daca nu reiau procesul. Nu vroiam sa fiu destituit, vroiam sa plec eu, si nu pentru atita lucru. L-am rechemat pe invinuit si l-am condamnat. Baiatul insa, asa umil cum arata avea pe la Bucuresti nu stiu ce fel de rude sau prieteni, destul ca un zbirniit violent pe interurban ma invita a treia zi sa ma prezint imediat la Ministerul Justitiei, chiar la cabinetul titularului. Strigate: "Cum ai putut sa condamni la inchisoare un om pentru o piine?". "Credeti ca e primul? i-am raspuns eu linistit. Si credeti ca e ultimul?
Asa scrie legea. Am incercat sa n-o aplic, la prima infatisare l-am achitat, dar au sarit altii si m-au amenintat cu destituirea." "Legea asta e gresita, a zis atunci titularul, vad ca sinteti un judecator experimentat. Unde e greseala?
"Furtul e furt, i-am raspuns, trebuie pedepsit, dar depinde de paguba, de prejudiciul adus societatii sau individului, nu ramine o cantina fara piine daca o fata e draguta cu un baiat si-i da pe furis o franzela." "Asa este, ce propuneti?" "Sa schimbati legea! i-am spus. Nuantari, dealtfel, exista si acum pentru tot soiul de delicte: de la o luna pina la un an de inchisoare. Puneti amenzi de la o suta pina la nu stiu cite mii de lei, sau alte forme care sa nu incurajeze furtul, dar nici sa dea cu usurinta prilej unui militian ranchiunos sa-i faca «figura» unui dusman personal si sa-l trimita la racoare pentru astfel de delicte minore." "Bine!", mi-a spus titularul si a propus foarte rapid aceste modificari care au micsorat apreciabil numarul de "delincventi" adevarati sau
"aranjati " din societatea noastra. Nu e nevoie de o epopee ca Mizerabilii ca sa ne atraga atentia asupra unor deficiente ale legislatiilor. Dar poetul a vizat mult mai sus, cum am incercat sa explic; sa faca sa infloreasca in noi intelegerea, fara de care nici o legislatie, oricit de buna, nu-si atinge in intregime marele ei scop
Am povestit toate acestea ca sa explic de ce auzindu-l pe prietenul meu ca doreste sa intram la mine in birou am inteles de indata ca nu e bine cu el si am mai inteles ca daca ar fi fost vinovat, nu la mine ar fi venit, care stia ce fel de cauze apar. Avea nevoie de intelegerea mea ca sa-l sustin ca om si de priceperea mea de avocat ca sa-l apar de o grea lovitura care se savirsise sau care ii plutea pe deasupra capului. Arata insa palid si strain atit de sine, cit si de mine. Imi arunca o privire intensa, care imi cerea de urgenta sa-l scot din aceasta instrainare, de care, desi era constient, vointa lui avea nevoie de sprijin inainte chiar ca el sa se destainuiasca.
XV
Experienta unui om care vede colectivitatea umana, ca sa zic asa, din spate, adica pe cei care ramin in urma impleticindu-se si asteapta sa fie
"inhatati", fara sa fie atit de bogata ca a unui preot care vedea omul si oracaind ca un broscoi in cristelnita, la botez, si agonizant si dus apoi la groapa, e totusi destul de mare si ii confera o anume forta a spiritului, fie chiar si prin simplul fapt ca ii vede pe semenii lui in infringere, in timp ce el, avocatul, sta in deplina siguranta in fotoliul sau (un om in nenorocire ne intareste pe noi, cei la adapost, oricit ar parea de neverosimila aceasta afirmatie, tocmai asta insa ne da puterea necesara sa-l ajutaM). "Petrini, ii strigai prietenului meu, iti dai seama ca nu ma pot insela cind ma uit la omul care intra in acest birou, oricine ar fi el! Cu atit mai mult cind omul mi-e prieten, mi-e mai usor sa-mi dau seama daca e vinovat sau nu. Nu esti vinovat!" "Nu, imi sopti el (dar observai ca simplele mele cuvinte produsesera asupra starii lui de spirit un efect de soc, parca s-ar fi trezit dintr-o narcozA), nu, repeta, nu sint vinovat, dar sint jucaria soartei." "O putem determina sa dea drumul prazii, nu numai noi sintem jucaria soartei! Soarta nu e ceva absolut (cum sa nu fie? gindii paraleL), din moment ce si noi, cei vii, facem parte din ea." (Dialectica naiva, imi dadeam seama, dar credeam in ce spun si asta avu asupra lui Petrini acelasi efect de soc ca inainte: sentimentul realitatii simple reveni in el atit de concret, incit il vazui cum suride, un suris eliberator!) "Eram atit de fericit, murmura el, atit de tare fericit, incit devenisem umil, sa nu sfidez cine stie ce zeu sau zeita geloasa.
Si sint si acum, dar cu aceasta coloratura tragica, am omorit un om si voi fi inchis iar, desi am fost in legitima aparare. Si iubita mea ma va parasi.
"Convingerea asta fatalista, ii spusei, nu trebuie s-o ai chiar daca faptele ti-o sugereaza. Dimpotriva, trebuie sa gindesti ca nimic nu e pierdut, atita timp cit lucrul fundamental, nevinovatia ta, nu ti se sterge, Doamne fereste, din memorie si sa doresti sa ispasesti prin cainta. Atunci nimeni nu te mai poate ajuta, nici macar eu, fiindca o sa te apuci sa desminti ceea ce eu o sa afirm."
"Nu ma caiesc! zise el cu o voce dura. Dar gindul ca acest omor o s-o determine pe fiinta pe care o iubesc sa ma paraseasca imi sfisie sufletul." "Deocamdata, ii mai spusei, e doar un gind si o ipoteza. Nu te mai gindi! Dar ia spune, tu ai mincat ceva? Nu arati prea bine, trebuie sa maninci orice ar fi Hai sa trecem in hol, sa luam ceva si, de ce nu, sa bem si-un pahar"
Nu ma grabeam sa aflu ce se intimplasc ca sa-l determin sa-si vina bine in fire: mincam, mai vorbim si abia pe urma o sa vedem ce e si cit de grave sint circumstantele, fiindca cel mai tare sperie pe un om, cit de puternic, abisul ce i se casca la picioare. Ii soptii nevesti-mii in bucatarie sa ne lase singuri si nici copiii sa nu ne deranjeze
Reveniram apoi in birou si Petrini incepu sa-mi povesteasca intr-adevar cu toate puterile sperantei reinviate istoria dragostei lui pentru doamna Culala, fara detaliile din acest manuscris, esenta ei, dar si surpriza pe care o avusese cind aflase pe munte ca ea ii ascunsese faptul acesta brutal ca era casatorita si nici macar nu se afla in proces de divort cu barbatul Si cu lux de amanunte scena din teleferic si apoi criza ei dupa ce revenisera la hotel, care nu s-a mai repetat, a avut chiar puterea sa zimbeasca la masa si sa asculte anecdote. Au dormit bine si a doua zi au plecat. Ea era linistita, au calatorit o vreme in tacere, pina ce la amindoi s-a cristalizat intrebarea: si acum ce era de facut?
"Nimic, a spus el. Nu ne-a vazut nimeni. Pe munte a fost o furtuna, s-o fi ratacit si a murit inghetat - daca rudele lui se vor alarma si vor incerca sa invinuie cine stie pe cine." "Victoras, nu rudele vor incerca sa invinuiasca pe cineva, ci militia judiciara." "Numai daca au vreun motiv", i-a raspuns el.
Stateau la geam si susoteau. Pe acest raspuns ea a tacut multa vreme preocupataApoi i-a raspuns: "E meseria lor sa elucideze disparitia unui om.
Crezi ca o sa le fie greu sa afle ca a plecat la Sinaia? Am citit destula literatura politista buna ca sa aflu ca prima lor miscare va fi s-o ancheteze pe sotia lui.
Oficial, eu sint sotia lui, nu? Stii cum procedeaza: unde ati fost in ziua de duminica, data cutare si cum v-ati petrecut aceasta zi si noapte care a urmat?
Ce pot eu sa raspund? Ca n-am fost la Sinaia, ca n-am fost cu tine Atunci unde am fost? Am stat acasa si n-am iesit nicaieri? Si un simplu anchetator marunt imi poate foarte repede dovedi ca mint. O sa depuna parintii mei marturie ca am stat la ei? Ar depune daca nu si-ar da si ei seama ca e zadarnic. Dar sa zicem ca ar depune, sint fata lor, ce li se poate reprosa? Dar stim noi daca portareasa blocului unde sta el n-a aflat ca «domnul inginer» pleaca la Sinaia? Sau oricare din anturajul lui? Eu il cunosc, nu putea trai singur fara sa-i faca pe toti sa afle tot ceea ce i se intimpla. Ai uitat de individul din grupul nostru, invitat de mine? Sint absolut convinsa ca de la el a aflat fostul meu barbat ca plec la Sinaia. Tinea la noi amindoi, ne-a ajutat si o inspiratie nefasta m-a impins sa-l invit Un blestem Nimic nu s-ar fi intimplat daca o stupida dorinta sa-i arat ca sint fericita nu m-ar fi determinat sa-i telefonez sa vie cu noi Si cretinul l-a anuntat pe el. Sperind sa ma gaseasca singura, el s-a decis sa vie dupa mine, fie si pentru motivul ca am fost odinioara de nenumarate ori la cota 2.000 si asta i-a stirnit amintiri, sentimente, sperante smintite"
Petrini a inteles din aceste zise ca iubita lui avea in orice caz capul limpede si ca trebuie sa se predea. Nu numai el, amindoi. Si ca daca n-o fac, tot vor fi prinsi, si faptul ca au ascuns crima ar fi o dovada ca sint vinovati. "Nu e cine stie ce, il intrerupsei eu pe Petrini. E cunoscuta frica oamenilor de marturisiri, chiar daca sint absolut nevinovati. Toate instantele din lume cunosc aceasta reactie si nu prea tin seama de ea. Dar continua! "
"Eu acum trebuie sa plec de la tine, i-a spus la un moment dat doamna
Culala in tren. Intelegi de ce! Si dupa ce totul va trece, fiindca nu concep sa fim condamnati ca mi-am aparat viata, atunci ma intorc si dupa un timp ne casatorim." "Si cine poate sa ne acuze daca noi declaram un singur lucru, ca nu l-am vazut pe munte pe fostul tau sot? Nu l-am vazut si nu l-am vazut, a zis el indirjit. Sa se duca sa-l caute cine poate la cota 2.000 sau pe traseul telefericului printre prapastiile stincoase, pline de nameti." Atunci ea i-a dat un raspuns nelinistitor: "Si daca n-a murit? Daca se intoarce si, chiar grav ranit, declara ca l-am aruncat din teleferic ca sa scapam de el?" "Da, ii spusei lui
Petrini, tentativa de ucidere a sotului de catre amant, cu complicitatea sotiei.
Grav! Si mai ales foarte clar, daca nu i-o luati inainte."
XVI
Asi fi vrut sa reflectez cel putin pina a doua zi ce sfat sa dau acestei perechi lovita de nenorocire. Incepui sa ma plimb prin birou, in timp ce Petrini statea tacut in fotoliu cu capul in muni. Intr-adevar. Invinuirea de tentativa de ucidere pentru a elimina un rival ar fi fost imposibil de rasturnat daca nu marturiseau de indata ce se intimplase. Acest risc nu trebuia infruntat. Si apoi, daca individul era mort, cum se putea dovedi legitima aparare? Fiindca
Petrini era naiv, mult mai realista era prietena lui: avea dreptate, aveau sa fie prinsi!
Ma reasezai la birou si deschisei un nou dosar: Petrini. Si il chinuii pe prietenul meu citeva ore ca la o ancheta, ca si cind m-asi fi aflat in instanta, in roba neagra, dar nu ca avocat, ci ca judecator si in acelasi timp ca procuror.
Totul vroiam sa stiu! (Si astfel aflai, cu detalii, despre moartea Caprioarei, istorie pe care o stiam, dar nu si faptul ca individul care o insotise la medicul asasin era chiar el, prietenul meu de azi! Atentie! pericol! trebuia sa fiu pregatit sa raspund in cazul in care procurorului fi desgropat, ca antecedent agravant pentru clientul meu, aceasta istorie a lui de studentie.) Si tot astfel aflai ca
Matilda se despartise de barbatul ei, acel Mircea, dar in termeni buni, ca adica ii spusese acel sef: "Oricind, daca tu sau ai tai aveti nevoie de un sprijin, nu ezita sa recurgi sintem oameni, nu?" Perfect! Acest lider va avea ocazia sa arate ca n-a exprimat o simpla gindire circumstantiala si generoasa, menita doar sa lase in urma un bun sentiment uman, ci o gindire constienta si profunda ca pe deasupra legilor, care pot strivi, un om plasat sus poate sfarima catuse implacabile printr-un singur cuvint rostit cu fermitate. Totul mi-era necesar, simpatia vecinilor, a colegilor de birou, a prietenului sau acum bucurestean, Ion Micu, a bizarei prietene din copilarie care nascuse un monstru, pe care Petrini il visase astfel inainte ca acest monstru sa se nasca, a
Ninetei Romulus, a grasului Vintila (nu si a abjectului BacaloglU), si nu trebuia ignorata nici marturia chelnerului de la Braserie, om ireprosabil si membru de partid Eliminai, bineinteles, ca martori ai apararii pe fatala Tamara, imprevizibila, pe universitarul Vaintrub, care mai depusese o data marturie in favoarea lui Petrini, fiindca, fara sa-l ignor in strategia si tactica mea, episodul condamnarii clientului este elucidat, el si-a executat pedeapsa si rog instanta sa nu admita revenirea lui cu circumstante agravante in speta pe care o judeca, de natura pasionala etern umana si nu politica. Ce vroiam sa demonstrez cu aceasta armata de martori? Ca omul judecat acum nu putea savirsi actul de care e acuzat. Era un om normal, care a actionat ca atare. Caci, onorata instanta, cine n-ar sari sa-si apere femeia iubita amenintata cu moartea? Si cine s-ar lasa el insusi omorit de teama ca un paragraf din codul penal l-ar acuza de omor cu premeditare? Spun asta nu pentru a apara pe adevaratii criminali care se ascund in spatele legii invocind aceeasi justificare a legitimei aparari, ci pentru a se evita o eroare judiciara, in cazul unui om in a carui viata nu se poate descoperi nimic care sa ateste indoiala, dubiul, incertitudinea
Terminindu-mi insemnarile, rosteam toate acestea cu glas tare, sa auda si
Petrini si sa capete ccrtitudinea ca nu va fi condamnat, dar in acelasi timp sasi dea seama ca nu putea evita un proces. Abia dupa ce terminai observai ca se facuse foarte palid. Cunosteam si aceasta reactie: mai mult cistiga teren in constiinta unui om care se stie nevinovat certitudinea ca va fi condamnat decit in aceea a unui om culpabil, care considera lumea coruptibila in eternitate, cu justitia, procurorii si judecatorii ei (acestia se apara mai binE). Petrini credea in reaua soarta, atotputernica chiar si peste un avocat lucid si bine inarmat si o instanta clementa, dar nepasatoare ca si destinul. O clipa de neatentie, ca o fulguratie misterioasa a fortelor malefice, si un detaliu neinsemnat apasa inexorabil balanta
"Asculta, Ciceo, murmura cu un glas foarte turbure. Nu ma predau! Nu-l cunosc pe acest individ, nu l-am vazut niciodata in viata mea, si nu inteleg ceea ce mi se spune." "Asculta, Petrini, ridicai eu glasul, poti trai cu gindui ca l-ai aruncat pe acela in prapastie?" "Pot trai pina la adinci batrinete. Am mai aruncat o data unul si in afara de pure idei de vinovatie, nascute dintr-un exces de culpabilitate a constiintei ca am omorit un om, niciodata n-am simtit remuscari adevarate. Mi-a ramas in constiinta, mai puternic decit vinovatia, sentimentul ca individul vroia el sa ma omoare pe mine si nu aveam nici o indoiala in acest sens"
O noutate! Ii cerui sa mi-o povesteasca "Da, ii spusei apoi, in ocna, da, ar fi fost tragic sa te autodenunti, afara ar fi tragic sa n-o faci " "De ce?!" "Pentru ca acolo detinutii n-au colaborat cu cei care va pazeau. Sint convins (si ar fi neverosimil sa nu cred acest lucrU) ca a avut loc fi acolo o ancheta si ca multi au stiut ce-ai facut, dar nu le-a fost greu sa dea din umeri. Ce li se putea face mai mult decit ceea ce li se facea? Afara, intr-o lume normala, reactiile nu vor fi aceleasi." "Nimeni nu stie nimic!", mi-a repezit el incapatinat. "Stie prietena ta, care trebuie intrebata brutal daca poate trai cu tine fara sa fiti absolviti de vinovatie." "S-o intrebam!" "Bine, da-i un telefon si invit-o aici. Semeni cu un italian dintr-un film, un cioban care se ascunde cu oile in cotloanele muntilor de teama sa nu fie prins si acuzat de un omor pe care nu el il savirsise. Era cu un baiat, un frate mai mic, care nu intelegea de ce fugeau din moment ce nu erau vinovati. Si ciobanul ii da, dus pe ginduri, urmatorul raspuns.: «daca te prinde, iti face proces!»" "Da, striga Petrini, asa este, seman cu acest cioban.
Proces inseamna condamnare"
O gindire disperata! Bineinteles ca nu-i spusei acest lucru si nici ca nu pierdusem pina atunci nici un proces si ca, dimpotriva, pentru mine proces inseamna judecare si eliberare de sub acuzatie, si numai daca Aici pina si gindul meu se frinse, fiindca foarte adesea oamenii spun despre cineva: a pierdut procesul! Se refera nu la cei vinovati! Despre acestia se spune altfel: a fost infundat! Sau: nu i-a mers, a mierlit-o "
XVII
Cind doamna Culala intra, nu avui timp s-o vad bine cum arata, asistai la o scena bizara. "Unde e?", spuse ea din usa? O luai inainte si o condusei. Cind se intilnira, iar eu ma asezai la birou, el se ridica in picioare si un abur misterios ii invalui de indata Sau poate vederea mea se subtiase de tensiunea orelor de interogatoriu? Sau culpabilitatea le inscria pe chipuri aceasta aura de iubire tragica si din alta lume? Doamna Culala nu era frumoasa decit pe clipe de revelatie, intermitente si inexplicabile (fiindca atunci cind eu o priveam statea nemiscatA), intr-o secunda vedeam un chip putin masculinizat, pentru ca imediat sa se suprapuna pe el un altul, cu timple dulci de fetita de o noblete izbitoare si o gura de o puritate de madona, apoi aceasta viziune sa dispara si ea, si sa contemplu un obraz sters cu tenul patat, aratind o virsta incerta si o frunte prea bombata. Acest joc de expresie era atit de atractiv, incit te facea de indata sa doresti sa-i fii prieten, sa-i fii util, fara nici un gind de reciprocitate.
Cind o privii pentru ultima oara, abia atunci ii vazui ochii, privirea mare care nu se mai putea desprinde de a lui, fascinanta si fascinata, cerind protectie si in acelasi timp dominind Iar Petrini, in fata ei, posomorit dar parca renascind, oferindu-i fara sovaiala acea protectie si in acelasi timp plecindu-se in fata ei umil, nu umilit de ea, ci parca de constiinta ca, asa cum imi spusese mie mai inainte, puterile acestei lumi il pot pedepsi daca, asemeni indepartatei
Niobea, regina Frigiei, ar jubila ca nimeni printre paminteni n-a mai fost atit de iubit ca el.
"Ah, Petrini, gindii in clipa aceea, este sigur ca ai jubilat totusi si ai sfidat, poate nu in dragoste, ci in trufia gindirii, si anume ca poti smulge fericirea chiar daca nu ti-e data. Fiindca, iata, nu pierderea libertatii ar fi chinul tau, ci pierderea acestei fiinte de care nu te poti rupe fara sa singerezi apoi necontenit Fiinta cu care n-am nevoie sa stau de vorba ca sa aflu ca hotarirea ei e luata, nu poate trai cu tine daca vrei sa te ascunzi: trebuie sa te predai!"
Ii lasai singuri o vreme si ma intorsei cu o sticla de vin, gustari si cafele. Nu stiu daca lor le era foame, dar mie imi tremurau miinile. Ii invitai insistent sa bea, sa-i readuc pe pamint, sa fac sa dispara aburul misterios care ii invaluia inca in privirile mele. Nu puteam sta de vorba cu doi insi paralizati parca de dragostea lor netarmurita unul pentru altul. "Doamna Culala, ii spusei foarte ferm si cu solemnitate, un mort trebuie dus la groapa crestineste, inconjurat de fiintele care i-au fost apropiate si dragi si ca sa-l plinga si sa-i pastreze in amintire regrete eterne si mai ales sa nu urasca si sa nu invinuiasca pe nimeni de moartea lui. Pentru asta e nevoie ca medicul legist sa elibereze certificatul ca a murit de moarte naturala, in cazul de fata un accident de excursie. Acest certificat, in cazul dumneavoastra, este premers de un verdict pe care il da o instanta de judecata. Va intreb: ati putea fi fericita (stiti, fericirea aceea zilnica si calmA) cu sotul dumneavoastra, si prietenul meu de azi, cu care stiu ca o sa va casatoriti? Bineinteles asta in ipoteza ca nu se intimpla nimic, ca, adica, militia judiciara nu gaseste pe cel disparut si ajunge la concluzia ca a pierit pe munte in timpul furtunii, ratacindu-se. Si inchide dosarul pentru totdeauna.
"Nu, n-asi putea!", zise doamna Culala. "Si de ce nu?, reluai. Sinteti nevinovati!"
"Nu stiu de ce, sint slaba! Si ma simt vinovata." "Asta sa n-o mai spuneti niciodata, nici mie si chiar nici sa n-o mai ginditi. E pericol, doamna. Daca vreti cumva sa ispasiti o vina secreta, mergeti la o minastire si faceti acolo penitenta, dar sa nu mai declarati niciodata vreunui anchetator ca va simtiti nu stiu cum, fiindca el n-o sa vada in asta expresia unei nevoi de destainuire si a unei remuscari, ci o proba care va poate viri intr-un paragraf al codului penal. Si acum sa va mai pun o intrebare: in ipoteza ca Petrini refuza sa se predea, ce faceti, il veti denunta si va veti autodenunta? Sau veti tacea?" "Voi tacea, raspunse ea de indata, semn ca isi pusese si singura aceasta intrebare, dar atunci va trebui sa ne despartim si nu vom putea sa ne mai revedem vreodata!" "Nu inteleg, zisei, puteti face asta? Petrini isi poate trai nevinovatia fara cea mai mica remuscare." "El poate, e mai tare, v-am spus, nu stiu de ce n-asi mai fi fericita cu el, dar simt ca n-asi mai fi! Sint slaba." "Si intrucit un proces care v-ar achita pe amindoi v-ar elibera? imi continuai cu interogatoriul.
Doar stiti si fara asta ca sinteti nevinovata." "Pot sa va raspund, procesul nu ar fi al meu si al lui Victor, ci al lui, al fostului meu barbat, care zace acum in nameti, pe o stinca, mort sau in agonie, stinca pe care ar fi vrut sa ne arunce el pe noi doi. Mort sau viu, are dreptul la un proces. Sa nu creada ca l-am condamnat noi, sa scapam de el, ci s-a condamnat singur, iar pe noi oamenii nu ne vor invinui Ar fi trist ca vinovat sa fie mortul, adauga ea cu un neasteptat humor tragic, dar asta e! Asta i-a fost soarta. N-o sa intru eu la minastire ca asa a vrut el. In acest sens vreau sa spun ca m-asi simti eu vinovata si n-asi mai putea fi fericita cu Victor." "E si convingerea mea, doamna, ii raspunsei. Petrini insa e croit din alt aluat." "Nu atit ca e croit din alt aluat, zise ea, dar el are socoteli de incheiat cu oamenii, care l-au mai condamnat o data fara sa fie vinovat. Il inteleg, a trait in fundul pamintului si a invatat acolo lucruri care nu se pot invata in alta parte. El e putin instrainat de codul nostru moral, sau in orice caz pe-al lui, care a semanat initial cu al nostru, au aparut grave modificari." "Sinteti extraordinar de elocventa, doamna, dar va contraziceti, nu sinteti slaba, sinteti doar profund morala, in sensul cel mai inalt al acestui cuvint", ii spusei. "Nu chiar, domnule avocat, ci doar foarte scrupuloasa, imi cunosc limitele. Nu pot sa ma adaptez cu ceea ce e nefiresc, desi am incercat, nu mi-am parasit sotul decit dupa ce am ajuns la capatul rabdarii. Extraordinar de moral ar fi fost sa nu-l parasesc niciodata, orice s-ar fi intimplat. Doar il iubeam si eram iubita de el, nu? Am preferat sa fug, ca sa-l arunc pe urma intr-o prapastie. O fericire cu acest pret ar fi otravita, daca nu chiar infernala, in timp ce un proces m-ar despovara. Vedeti cit sint de scrupuloasa!"
"Nu e de mirare, gindii, ca vointa acestei femei l-a putut subjuga atit de tare pe Petrini, care numai de lipsa de vointa nu poate fi invinuit. Extraordinara coliziune de sentimente, el va ceda, daca n-a si cedat". Ma prefacui ca el s-a si exprimat in acest sens si il ignorai, continuind cu intrebarile, parasind scest teritoriu al determinarilor psihologice si trecind la practica: "Doamna puteti, aduce martori ai vietii dumneavoastra conjugale cu fostul sot?" "In ce sens?"
"Era dipsoman!" "Da, era!" "Puteti aduce martori in acest sens?" "Da!" "Si acum, doamna: puteti aduce martori ca ati fugit fiindca v-ati simtit viata in pericol?
Era doar un dipsoman violent, nu?" "Da, era!" "Fiti atenta, procesul se judeca acum, in acest birou, la aceasta ora tirzie din noapte. Eu am fost judecator si voi juca si rolul procurorului. Puteti deci aduce martori?" "Ce fel de martori?"
"Ca de nenumarate ori viata dumneavoastra a fost in pericol!" "Nu, nu am asemenea martori, zise, dar tresari cu putere simtind primejdia si repeta: ce fel de martori?" "Ca niste vecini, daca nu interveneau, alarmati de tipetele dumneavoastra, v-ar fi taiat cu cutitul, sau v-ar fi sugrumat"
Chipul i se decolora. Incepu sa se uite intr-o parte fara sa-si dea seama ca asteptam un raspuns. "Treziti-va, doamna, ii strigai. Sa va mai aduc o cafea?"
"Da, va rog frumos", spuse ea umila si asta ma impresiona, simtii in clipa aceea ca va trebui sa recurg la orice mijloace, chiar repudiabile, numai sa salvez acest cuplu. N-avea martori ca fostul ei sot a vrut s-o stringa de git sau sa-i crape capul cu satirul. Or, mie tocmai astfel de martori imi trebuiau, sa depuna marturii grosolane si sa fortez astfel achitarea. Dar ea nu putea sa injoseasca in sinea ei memoria fostului ei barbat cu martori mincinosi. Ar fi insemnat sa nege ca fusese cu el si fericita si ca acum, ca sa scape si sa fie fericita cu un altul (dupa ce, cu chibzuiala si scrupulozitate, il parasise si fara sa vrea il omorisE), trecea cu cinism peste cadavrul lui, fiindca eu, ca s-o salvez, si care cunosteam bine justitia, i-o ceream implacabil. "Da, doamna, ii confirmai, revenind cu cafelele, aceste ginduri pe care i le presupuneam, sa nu va inchipuiti ca judecata Inchizitiei se multumea cu probe mai subtile.
Vinovata, cind nu era facuta vrajitoare si arsa pe rug, era inchisa intr-o celula fara lumina, usa era smulsa si apareau zidarii cu caramizi si mortar si stergeau de pe zid orice urme ca acolo a fost inchisa vreodata o fiinta vie"
"Nu, repeta sec, n-am astfel de martori" "Si nici nu vreti sa stiti, parafrazai eu aiurea pe fabulist, sa diminuez iarasi tensiunea clipei. Nu considerati, reluai, ca asta e adevarul, cu martori sau fara, ca l-ati parasit fiindca viata va era amenintata? Tu ce zici, Petrini? Martor mincinos e doar cel care e pus sa debiteze neadevaruri. Nu? Faptul ca unul spune adevarul, chiar daca n-a fost de fata, e suficient sa-i anuleze, in constiinta noastra scrupuloasa, ca e un martor mincinos. Pentru instanta depozitia lui e decisiva. Trebuie sa ma ajutati, doamna, sa colaborati cu mine, daca vreti sa nu riscati amindoi o condamnare!" "Bine, parca se ruga, strivita de aceste duritati fatale care nu ingaduie o aparare pura, colaborez, ce trebuie sa fac?" "Sa gasiti doi martori care sa depuna ca v-au scapat de la moarte din miinile lui." "Doi?" "Da, doi, nu trei, ajung doi!" "Bine, profesorul" si rosti numele unui vestit diagnostician din orasul nostru "Si al doilea?" Al doilea era al unui batrin avocat al familiei
Culala, acum pensionar uitat de noile cadre ale justitiei. Foarte bine! Tipul asta o sa stie sa vorbeasca in fata instantei, cu obiectivitatea perfect detasata a unui martor impartial. "Si circumstantele, doamna? reluai. Aveti putina imaginatie sa le inventati?" "Cum sa nu? zise ea deodata si se rasuci spre Petrini. Victoras, ii zise, nu e cazul sa auzi ce-o sa spun!" "Bine!", zise el si se ridica si iesi in hol.
"Doctorul, continua ea, a fost chemat de mine acasa sa-mi dea ingrijiri dupa ce fusesem schilodita In fata lui fostul meu sot a incercat sa ma omoare, urlind ca l-am chemat pe fostul meu amant sa ma apere si sa-l internez pe el la spitalul de nebuni" "Ah, exclamai, extrem de verosimil, chiar halucinant de verosimil!"
In clipa aceea, foarte calm, Petrini reveni, dar ca si cind ar fi ascultat la usa si ar fi auzit totul, si incepu sa se plimbe simulind nepasarea si intirziind mult la fereastra intunecata a biroului meu. "Victoras, daca crezi ca am ceva de ascuns, stai, zise ea. Dar n-am vrut sa auzi ceea ce a fost foarte urit in viata mea inainte sa te cunosc." Si ii relata ceea ce imi spusese mie mai inainte.
Sumbru si cu o miscare de o lentoare care concura aparatele cinematografice de incetinire se reaseza in fotoliu si isi relua capul in miini. "Si cu avocatul, doamna, ce putem inventa?" zisei accentuind ultimul cuvint, ca sa-i sugerez prietenului meu ca si ceea ce se spusese inainte fusese tot inventie. "Avocatul, zise doamna Culala, a fost chemat de mine acasa sa-mi faca actul de divort, in timp ce stateam in pat cu ochiul umflat si cu obrazul sfisiat de o rana adinca.
Poate sa depuna marturie ca a fost el insusi batut mar si aruncat pe fereastra, la propriu, nu la figurat, iar portareasa poate sa declare ceea ce a vazut, geamurile sparte si sosirea sectoristului si scandalul care a avut loc Sectoristul a fost chemat do vecini, dar i-a dat dreptate lui, care urla ca si asta ar fi fost amantul meu pe vremuri adica avocatul Judecati singur daca aceasta stupiditate va fi considerata ca atare, adica pura stupiditate a unui dipsoman care nu mai stia ce face" "Extrem de verosimil, stimata doamna, ii raspunsei, totul concura sa justifice fuga dumneavoastra de acasa, totul arata ca scena din teleferic v-a pus pe amindoi in legitima aparare. De urgenta veti lua miine dis-de-dimineata contact cu acesti doi martori ai dumneavoastra. De urgenta, apoi asteptati linistita, si cind or sa va cheme la militie veti da urmatoarea declaratie Stimata doamna, strigai, veti fi interogata, nu va abateti de la ceea ce mi-ati declarat acum, fiindca atunci totul se incurca! Nu ascultati intrebarile, nu dati raspunsurile care vi se insinueaza, chiar cele mai simple. Nu intrati in detalii. Reveniti neincetat la ceea ce este inscris in declaratia pe care o sa vi-o dictez. Nu va desvaluiti sufletul. V-am atras atentia, asta nu se poate face decit la o minastire, si in zilele noastre nici acolo, va avertizez" "Ciceo, zise atunci Petrini, nu crezi ca esti si tu obosit si nu mai vezi clar lucrurile? si se ridica si incepu iarasi sa se plimbe cu pasi foarte rari si foarte lenti prin birou. Raspunde-mi inca o data la intrebarea mea: ce se intimpla daca noi nu marturisim nimic? Nu ne-a vazut nimeni, iar cel disparut nu poate fi gasit. N-o sa ma convingi ca o sa se deplaseze la cota 2.000 o divizie de militieni ca sa caute un om care a pierit in cine stie ce vagauna inaccesibila." "Acuma nu, ii raspunsei, dar cind se va topi zapada da, si fara sa fie nevoie de o divizie de militieni, ci de un simplu cioban, sau taietor de lemne, sau unul din acei excursionisti carora tocmai asta le place, sa cotrobaiasca prin toate cotloanele muntilor. Si pe urma, te intreb si eu: accepti sa" "Da, stiu ce vrei sa intrebi. Doamna Culala are remuscari si, zice ca, n-ar mai putea fi fericita cu mine. Probabil ca tot il mai iubea pe fostul ei barbat si are nevoie de un proces ca sa-i dovedeasca post-mortem ca e nevinovata, chiar si cu riscul de a ma trimite pe mine la inchisoare pe viata. Nu se intreaba ca in caz de achitare acest proces mi-ar otravi de asta data mie fericirea si ca despartirea ar avea loc tot atit de neinlaturat cum o sa aiba loc daca eu refuz sa marturisesc. Deci, oricum ar fi, despartirea se va produce. Nu vad atunci de ce m-asi duce sa ma predau!" "Pentru ca, ii raspunsei, in cazul in care cel disparut va fi gasit (si iti repet, rar se intimpla ca o fiinta umana care a pierit sa nu dea peste ea alta fiinta umana, chiar si dupa ce trec anI) doamna va fi invinuita de complicitate, in timp ce altfel nu va fi. Si mai e ceva, trebuie sa ti-o spun cu toata brutalitatea. Nu tu vei fi primul anchetat, ci ea, si desi doamna declara ca nu va marturisi daca tu nu vrei, am mari indoieli ca va rezista presiunilor psihologice si metodelor, care nu dau gres, ale anchetatorilor.
Exista trucuri incredibil de simple cu care se smulg marturisirile, fiindca mai e nevoie sa-ti spun? banuitul e singur, iar in fata lui se afla o intreaga stiinta acumulata de secole la indemina unui profesionist in materie de descoperirea delictelor, mari sau mici. Nu risca sa fii prins! sansele ca disparutul nu va fi gasit sint atit de mici incit Doar daca fugiti din tara! Dar cum sa fugi? Merita sa-ti spun o intimplare a unui paznic de cimitir." (Dar renuntai s-o mai spun, ar fi fost convingatoare, dar imi dadui seama ca era lugubra si numai de astfel de intimplari nu aveau ei nevoie acest paznic suferea, cum sa-i spun acestei manii? ii placeau craniile! avea la el in casa pe polite, de toate soiurile, mai mari, mai mici, le aduna cind, dupa ani, se desgropau vechi morminte, sa faca loc altora si intr-o zi individul se barbierea in oglinda si prin oglinda vazu deodata cum un craniu incepe sa se miste pe polita din perete, asa, de la dreapta la stinga paznicul crezu in prima clipa ca avusese o halucinatie, dar craniul iar se misca, asa ca si cind si-ar fi batut joc de el, cum rinjea in spatele lui atunci individul s-a intors brusc! s-a apropiat si l-a luat in mina. De sub el tisni un soricel Omul reveni sa-si vada de ras, dar se intreba: pe unde a intrat soricelul? Se intoarce sa vada daca scindura n-avea vreun nod scos. Nu, n-avea. Atunci craniul avea vreo gaurica? da, o gasi, era chiar in moalele a ceea ce fusese odata un cap, dar nu mare, insa se stie ca soriceii au trupul moale si patrund cu usurinta prin orificii foarte mici; paznicul se intoarse sa-si reia barbieritul, dar se intreba iar: de ce are craniul asta o gaurica? el stia: nu era naturala, in pamint nu exista vietate care sa atace astfel un craniu; si-a terminat barbieritul, s-a imbracat si s-a dus cu el la politie; cum el stia cine si in ce an fusese ingropat acolo, nici trei zile nu i-au trebuit judiciarului sa descopere o crima sateasca: un, taran vaduv, foarte bogat si destul de batrin, se recasatorise cu o muiere, care, sa puna mina pe averea lui, il omorise intr-o noapte in somn cu o andrea pe care i-o infipse intr-un loc bine studiat, unde osul e mai moale, nu curge singe si semnul se acopera de la sine; si trecusera de la isprava ei zece anI) Asta asi fi vrut sa-i spun lui Petrini, ca trecerea anilor nu acopera o crima, ba chiar se zice ca sufletul celui mort nu-si gaseste pace pe lumea ailalta pina nu e razbunat, si apare in visurile celor care l-au cunoscut si le spune cine i-a luat lui viata. Oamenii se trezesc, nu-si mai aduc aminte ce-au visat, dar secretul s-a inscris in constiinta lor si actioneaza dupa el, se duc, adica, acolo unde s-a comis fapta si descopera lucruri ciudate care stirnesc banuiala Or, banuiala se transmite si faptuitorul afla de ea. Numai viata nu se mai poate numi ceea ce are el pe urma de indurat. De ce sa ajunga sa traiasca astfel de zile prietenul meu, chiar daca el se credea un dur, afirmind ca nu i-ar pasa?
Dar se pare ca nu aceste argumente pe care le reluai cu glas tare, vorbindu-i de banuiala oamenilor, care nu i-ar fi dat pace, il convinsera sa cedeze, ci faptul ca isi dadea si el seama ca prietena lui nu va putea sa reziste la ancheta. "Da, zise, ai dreptate, Ciceo. E greu sa rezisti, sau numai atunci poti sa rezisti cind nu ai nimic de ascuns. Insa eu ti-o spun dinainte, Ciceo, si ti-o spun si tie, i se adresa el doamnei. Culala, ca ne vor condamna. Avocatii sint foarte naivi, sau mai bine zis le place sa creada, ii incinta sa creada in puterea stiintei lor de a convinge o instanta. Eu vad foarte clar: noi n-avem dovezi ca am fost in legitima aparare, instanta are dovada ca un om a disparut si noi declaram ca ne asumam faptul. Armata ta de martori nu poate decit sa faca instanta sa sovaie in pronuntarea verdictului: pe viata sau pe zece, cincisprezece ani? Asta in ceea ce ma priveste. Pe ea ar trebui s-o cheme la proces doar ea martora, dar crezi ca asa vor face?" "Trebuie, Petrini, mai spusei eu cu toata convingerea, si nu cum spusese el, cu o convingere naiva care imi placea mie, sa ma incinte, ci una simpla si grava. Sinteti nevinovati, trebuie sa va scoata de sub orice culpa"
XVIII
A avut insa dreptate el, armata mea de martori n-a facut intr-adevar decit sa sugereze instantei ca legitima aparare nu trebuia exclusa. Dar n-a reusit sa inlature acuzarea, care sustinea ca aruncarea in prapastie nu era singura alternativa a inculpatului. Din moment ce a reusit s-o faca, inseamna ca era mai puternic decit asa-zisul agresor. Putea sa-l tina la respect intr-o incaierare care n-ar fi durat mult, deoarece telefericul nu face decit cinci, sase minute pina ajunge jos. Fara succes a fost obiectia mea bazata pe depozitia martorilor, ca acuzatul nu era mai puternic decit victima, care era un zdrahon in stare sa doboare sapte insi, cum a facut-o odata Da, dar atunci, mi s-a raspuns, daca era asa de puternic, cum a reusit acuzatul sa-l invinga, si nu intr-un simplu schimb de lovituri, ci intr-o inclestare pe viata si pe moarte? Ce puteam sa mai adaug? Ca Petrini nu a folosit numai forta, care era mai mica decit a zdrahonului, ci si viclenia, in disperare, simtind ca nu era de glumit, viata sa si a prietenei lui erau in primejdie? Cum sa dovedesti asta?
Un proces in care m-am zbatut, cheltuind o energie considerabila, sa obtin aminari lungi, sa aduc noi martori (fiindca nu i-am adus pe toti deodatA), sugerind instantei ca graba in justitie duce la erori judiciare. In acelasi timp scontam pe presiunea de imponderabile. Timpul poate inmuia si sterge convingerea pe care procurorul o inculcase instantei, ca cei doi s-au inteles intre ei sa scape de un ins care ii impiedica sa traiasca impreuna. Si s-o accepte, incetul cu incetul, pe a mea. Reusisem, instanta era binevoitoare cu
Petrini, lungile aminari imi erau acordate chiar si cind motivele invocate de mine nu erau prea convingatoare (de pilda starea sanatatii acuzatului, cind reusii sa-l tin pe Petrini trei luni in spitaL). Dar nu stiam ca reusisem doar partial, in sensul ca verdictul fusese considerat de judecator drept moderat, dupa cum imi declara ulterior, clientul meu riscind, zise el, sa ia douazeci de ani. "Si nu uitati, imi mai spuse, ca antecedentele acestui Petrini sint departe de a inclina balanta justitiei in favoarea lui, fara ele ar fi putut fi achitat sau sa scape cu doi, trei ani" "N-au fost invocate", i-am raspuns: "N-au fost, dar i se cunosteau! Cum va explicati inversunarea procurorului? Iar noi a trebuit sa tinem seama de asta."
Asa deci! Reaua soarta il urmarea pe prietenul meu, de aceea fusese el atit de sigur ca n-o sa scape. Cu un total esec s-a soldat ideea mea ca Matilda, fosta sotie a lui Petrini, va reusi sa-l convinga pe Mircea, acel mare sef care la despartire o incurajase sa nu ezite sa-i ceara, la nevoie, sprijinul. "Doamna, ii spusei cind o vizitai, e vorba de tatal fiicei dumneavoastra." "Nu e nevoie sa mio spuneti, zise ea. Sper sa-l salvez, desi am mari indoieli, Mircea l-a mai salvat o data."
Imi ascunsei uimirea contemplind aceasta femeie pe care o iubise foarte tare Petrini. Stiam ca e mai in virsta decit el, dar nu intr-atit: parea sa aiba cincizeci de ani Se ingrasase (prietenul meu nu-mi spusese niciodata ca ea avea aceasta predispozitiE) si ii imbatrinisera mai ales ochii, care aveau imense cearcane imprejur. Era insa plina de viata, ceea ce, trebuie s-o spun, nu-i statea bine deloc Probabil aceasta pofta de viata ii ramasese intacta ca odinioara, cind o cunoscuse Petrini, dar corpul i-o luase inainte si se ruinase. De aceea, poate, il parasise pe Petrini pentru un barbat mai in virsta, presimtind ca o batrinete pretimpurie o va face demna de mila linga un sot in plina putere si care in mod sigur o va trada? Intelesei apoi, vazind-o pe Silvia, de ce Petrini suferise atit de mult cind aceasta femeie il parasise: intr-adevar fetita imi aparea ca o mica divinitate, fata de care nu puteai avea decit un cult, cu totul altfel decit cel pe care il are orice om pentru copiii lui. Semana cu Petrini, dar putin si cu maica-sa, cu deosebirea ca ea avea in plus, peste chipul ei expresiv, inocenta, insa, asi zice, o inocenta care stia, lucru rar, caci iti sugera ca micile suferinti marunte care rod de obicei marile elanuri si idealuri pe ea n-o vor atinge, orice i s-ar intimpla in viata. N-asi putea sa aduc acest elogiu si copiilor mei, desi sint si ei foarte reusiti.
"Mi-a promis, imi spuse Matilda dupa ce se intoarse de la Bucuresti. «Il voi feri si de asta data, a zis, sa nu cada victima unei justitii excesive. Petrini e un tip tare si orgolios. Foarte adesea cei tari sint mai putini fericiti in viata decit cei slabi si mai umili», a mai zis el."
L-a ferit? ma intreb eu acum. Eu zic ca nu! Sau poate ca totusi l-a ferit?!
Sase ani cit i se dadu lui Petrini, iar doamnei Culala un an, nu erau o condamnare excesiva
XIX
Daca m-a ferit Mircea de o justitie excesiva? Da, m-a ferit, dar nu direct, ci prin legea de atunci care reglementa nu in ani, ci in norme de munca, durata unei condamnari, lege la care poate ca o fi contribuit si el Daca faceai doua norme pe zi, asta insemna o reducere la jumatate a pedepsei. Eu am facut trei, fiindca aceste norme nu erau mai mari decit ale unui muncitor liber, iar eu aveam experienta de la Baia Sprie si experienta din uzina si nu spun ca mi-a fost usor, dar nici imposibil sa fac un efort suprem si sa-mi recistig libertatea. Mi s-a dat un strung intr-un atelier mecanic la care lucram de dimineata pina seara tirziu. Chestiune de adaptare, un om poate face multe daca reuseste sa nu uite nici o clipa pentru ce o face, daca merita. Dar eu am pornit-o de la inceput cu un gind foarte clar ca merita, doua fiinte pe care le iubeam ma asteptau afara: fetita mea si Suzy Incit dupa doi ani condamnarea mea lua sfirsit
.A gindi putin nu inseamna totdeauna o deficienta. Alte forte ale sufletului, tinute pina atunci sub obroc de trufia gindirii, ies la iveala si iti orienteaza fiinta spre descoperirea adevarului, chiar daca nu-l doresti. In cazul meu nu vroiam sa stiu de ce Suzy imi ascunsese ca era casatorita si fugita de la barbat. Mi se fixase in minte ca in bronz raspunsul pe care ea mi-l daduse la
Sinaia cind o intrebasem "Mi-a fost frica! Ai fi vrut amanunte, sa ma ajuti, si el ar fi aflat ca sintem impreuna si scena care a avut loc aici in cabina s-ar fi produs atunci, cind eu ma indragostisem de tine si nu vroiam sa te pierd."
Dar si bronzul poate fi atacat de acizi puternici. Nu gindirea a inceput deci sa topeasca treptat litera care parea neclintita pe aceasta placa.
Dimpotriva, gindirea rezista. Da, imi spuneam, Suzy a gresit, ei si? Nu asta e important, ci ceea ce imi spusese tot ea, in acele grele clipe: "Sintem legati pe viata, orice s-ar intimpla". Da, gindeam, iubire vinovata, dar iubire! Nu ura ne-a despartit pe mine si Matilda, ci faptul ca iubirea ei de la inceput disparuse total. Da, imi soptea gindul, iubirea poate sa fie oricum, numai sa fie! Poti sa arati ca un chimval rasunator, dar daca dragoste nu e spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divina, dar a noastra, cea profana, are oare vreo limita care s-o impiedice sa atinga granita divinului? Lacasul ei nu e tot inima umana? Si imi apareau in minte altfel cuvintele Matildei, despre iubirea pricajitului Artimon pentru fatala Tamara, cuvinte care imi parusera atunci ridicole si risese de ele toata lumea, ca o iubeste pentru ca n-o iubeste. Pentru ce, pentru nece, fapt e ca o iubea, restul nu mai avea nici o importanta. Si nici
Acojocaritei si muierea lui nu-mi mai pareau abjecti. Ar fi fost daca n-ar fi tinut unul la altul, dar eu stiam ca tineau, aveau clipele lor de pace simpla, asa cum imi aminteam ca ii surprinsesem cind ma trimisese tata sa-i cer vecinului nostru o tezla. Era adevarat ca spectacolele pe care le dadeau ei in curte, fara sa le pese de lume, erau abjecte, dar apoi ei se intilneau pe un teren mai curat:
Tot ei erau, si totusi
Aceste ginduri ma tinura in putere timp de un an de zile, care valora, cum am spus, cit trei. Ele nu explorau adincimea fiintei mele, cind insa, intrind in al doilea an, adica ultimul, descoperii ca intr-un fel subteran viata mea launtrica nu statuse pe loc la punctul pe care eu i-l fixasem. Se deplasase spre o directie a necunoscutului si ma apuca nelinistea cind observai ca nu mai tinea seama (daca tinuse vreodatA) de aforismele mele confortabile. In loc sa ma bucur ca in curind aveam sa fiu liber, perspectiva aceasta fu primita in fiinta mea intima cu o depresiune inexplicabila si persistenta, care nu avea in gindirea mea nici un sprijin. La inceput imi spusei ca trebuie sa fie din pricina incordarii; oboseala fizica dincolo de o anumita limita atinge sufletul, care se apara astfel, printr-o depresiune, de primejdia unei istoviri. Citeva saptamini ma odihnii realizind doar norma obligatorie, dar aceasta stare de spirit pe care o numim depresie, adica un amestec de regret dureros, de mila fata de noi insine si de repros nedefinit, adresat intregii lumi, nu numai ca nu ma parasi, ci se accentua, atingind vag fibrele tristetii active si fara remedii!. Si atunci gindirea mea protectoare slabi, si placa de bronz incepu sa fie atacata de acizii indoielii. "Cine iti spune tie, ma pomenii gindind, ca la iesire o sa te astepte
Suzy cu flori? Ea acum trebuie sa fie libera, de ce nu ti-a facut o vizita? In general esti oare sigur ca tot ceea ce ai gindit si simtit tu pina acum, a gindit si simtit si ea la fel? Scrisorile ei nu raspund la aceasta intrebare; are o scuza, o scrisoare de-acolo de unde e ea nu poate sa exprime sentimente inalte, care ar fi citite, inainte sa ajunga la mine, si de altii Si totusi, cei ce se iubesc seamana cu acei samani care pot vorbi fara sa fie intelesi, fara ca secretul fiintei lor sa poata fi surprins si de cei neinitiati. Eu ii scrisesem la inceput astfel de scrisori, dar imi raspunsese la ele ca si cind nu le-ar fi descifrat codul.
Nici o aluzie macar! Imi spusesem pe atunci ca nu le-o fi primit, dar acum le recitii si descoperii ca imi scria limpede: am primit scrisoarea ta. Atit. Si vorbea apoi despre altceva Si apoi pentru intiia oara si cu o mare virulenta tisni spre gindirea mea intrebarea: de ce o fi fost nesincera femeia asta cu mine? I-a fost frica? suna prima inscriptie de pe bronz. Da, dar asta cind s-a indragostit, adica foarte tirziu! De ce nu mi-a spus de la inceput ca era casatorita, sau ceva mai tirziu, dar cu mult inainte sa inceapa sa se teama ca, daca si-ar destainui secretul, s-ar putea sa ma piarda? Era clar, nu-mi spusese fiindca nu-i pasase de mine, nu credea ca legatura noastra va dura prea mult - si atunci ce rost mai aveau complicatiile? Si cu toate acestea nu ma descurajase cind vazuse ca incep s-o iubesc. Dimpotriva, imi reprosa ca sint prea independent!
Nu intelegeam si mihnirea ma purta ca pe-un automat in fata surghiunului asupra caruia ma aplecam acum nu cu lumina in suflet, ci cu o adinca neliniste ca ma grabeam prea mult sa ies afara intr-o lume cu perspective turburi pentru mine si in care locul meu incepea sa fie din ce in ce mai, putin precizat. Ce voi face? ma intrebam cu o spaima pe care n-o simtisem niciodata in cursul vietii mele. Voi redeveni iarasi contabil? Intrebarea asta imi alunga somnul, fiindca nu perspectiva de a redeveni contabil ma inspaiminta, ci singuratatea mea in lume Imi dadeam seama ca n-o sa mai pot sa comunic cu nimeni, nici prin scris, fiindca aveam sentimentul ca, daca nu ma puteam adresa contemporanilor mei, cu speranta sa fiu citit de ei cindva (si aceasta speranta ma trezeam ca n-o mai aveaM), gindul la o posteritate abstracta la care de fapt nu ma gindisem niciodata nu-mi dadea puterea sa alung din mine izolarea in care ma aflam in mijlocul lumii mele, lume in care ma nascusem, descoperisem miracolul existentei, suferisem si fusesem fericit Numai prin aceasta lume prezenta ma puteam adresa posteritatii Si nici nu mai vedeam cum o sa pot ajunge, dupa aceasta a doua condamnare, spre inima fetitei mele.
Aceasta a doua condamnare avea sa turbure in mod fatal in constiinta ei sensurile clare de nevinovatie ale cele dintii; iar despre Suzy descopeream cu un gol imens in intreaga mea fiinta ca mi-e de fapt straina. Intr-adevar, ma intrebam, cine era de fapt? Si imi dadeam seama ca nu stiu nimic despre ea. Era o inventie de-a mea, o inventasem tot timpul din chiar clipa cind o cunoscusem, iar ea nu numai ca nu se desvaluise, dar se lasase inventata, o inventie paradisiaca Eterna poveste! Iar cind imprejurarea o silise sa se arate asa cum era, aparuse deodata alaturi de mine o femeie total neinspirata.
Neinspirata maritindu-se cu un dipsoman la care inca mai tinea (scena din biroul lui Ciceo era in acest sens revelatoarE), neinspirata ascunzindu-mi acest maritis, neinspirata cind ma dusese la Sinaia pe pirtia unde fusese si cu dipsomanul ei (ca sa nu mai vorbim de cit fusese ca de inspirata invitind si un prieten al sotului, care de indata batuse toba!). Aparea acum mai clar ca dipsomanul vrusese s-o omoare tocmai pentru ca se dusese la Sinaia cu un altul, si anume tocmai prin locurile unde fusese si cu el. O intilnire in locuri neutre e mai mult ca sigur ca nu l-ar fi incitat decit cel mult la o incaierare cu mine, pe strada sau la un restaurant oarecare. Dovada era faptul ca de cind fugise de-acasa el n-o cautase, oricum nu se interesase de existenta ei si nici n-o urmarise; daca ar fi facut-o i-ar fi fost usor sa afle ca un alt barbat intrase in viata ei. Era suficient s-o pindeasca la Oraca si sa vada cu cine iese. Mai mult: niciodata nu-i surprinsesem, cind ne plimbam pe strazi, vreo tresarire, vreo temere ca ar putea fi urmarita. Deci asertiunea ei ca ii fusese frica era si asta o minciuna. Da, si atunci ea il incitase. Atita liniste din partea lui, dupa ce o chinuise atita vreme? Cum, chiar asa? S-a resemnat atit de usor? Atit de putin a iubit-o?! Si a lansat mesajul: Plec la Sinaia! Astfel se confirma vechea mea teorie despre Caprioara ca numai sufletele terne sint atrase de o viata violenta, desigur o atractie instinctiva, viscerala, nu s-o provoace direct, ca
Matilda, ci s-o indure de la altul, cu groaza reala, sincera, cu oroare. Da, dar groaza aceea reala si sincera, oroarea aceea, coloreaza violent si fascinant o lumea prea cenusie si monotona. Suzy semana cu Caprioara, cu deosebirea ca ea avea darul sa te incite s-o inventezi pe gustul tau; in acest sens nu era terna, dimpotriva, era inzestrata eu o imaginatie inepuizabila in a descoperi noi mijloace de seductie.
Si nici macar nu ceruse divortul! Ar fi putut s-o faca indata ce descoperise ca ma iubea! De ce n-o facuse? Dar ma iubea oare? Nu cumva vroia de fapt sa se impace cu barbatul ei, sa se intoarca la el? Ipoteza asta cazu asupra mea ca un traznet de lumina. Adica nu resimtii nici o durere, ci doar o intensa lumina care ma invada si sterse, aruncind in neant total acest episod fulgurant al existentei mele. Si atunci ma bucurai ca am fost condamnat.
Liber, cu ea, n-asi fi avut, poate, niciodata aceasta revelatie si n-asi fi putut iesi niciodata din paradisul meu, din care insa asi fi fost gonit neincetat prin mici revelatii, iar cu m-asi fi opus neintrerupt si pina la sfirsitul zilelor mele, in lipsa unei revelatii unice si totale. Da, imi spuneam si simteam cum treptat sentimentul meu de singuratate si de necomunicare cu lumea isi diminueaza prezenta si sensul vietii mele isi recapata incetul cu incetul echilibrul anterior intilnirii cu Suzy. Intr-adevar, gindeam, sa presupunem ca dipsomanul n-ar fi venit acolo, pe creasta muntelui. Ce s-ar fi intimplat cu noi doi? Pina la urma tot ar fi trebuit sa-mi spuna ca e maritata si atunci asi fi descoperit de ce refuzase ea sa poarte sarcina, adica asi fi inteles exact cuvintele ei care vroiau sa-mi sugereze ca nu poate concepe sa traiasca impreuna cu un om "toata viata" (cind o cerusem in casatoriE). Pe atunci gindisem ca exista si fiinte umane care se sperie la gindul ca isi leaga viata pentru totdeauna de un singur om. Ulterior asi fi aflat ca ea era legata chiar pe toata viata si ca ar fi vrut sa se intoarca acolo de unde incercase sa evadeze. Lovitura pe care as fi primit-o ar fi fost mai greu de suportat decit doi ani de puscarie
Dar sa presupunem, imi spuneam iarasi si iarasi, ca ipoteza aceasta a damnarii ei (neputinta de a-l parasi pe dipsomaN), cu tot corolarul ispititor al oricarei ipoteze de a inchide o existenta intr-o idee, este falsa in intregime. Si ca doar a gresit, iubirea exista, restul, dezamagirea mea ca n-a fost sincera, chiar dezvaluirea ulterioara si directa ca inca il mai iubeste, indoiala ei daca ma iubeste pe mine mai mult sau nu, asteptarile chinuitoare ale unui divort, starile ei rele de catalepsie psihica (asa cum avusese una in camera de hotel de la Sinaia, premonitie a nenorocirii care avea sa ne loveasca a doua zi, sau poate si mai verosimil expresie a unei vinovatii paroxistice, tocmai pentru ca se gindea la el si descoperea ca il iubestE) toate acestea n-aveau sa aiba, sa zicem, o importanta decisiva, le-asi fi indurat si asi fi iesit invingator. Bun, dar daca ea n-ar fi fost decit atit? Adica numai toate acestea la un loc si dincolo de ele un vid? Adica odata cu disparitia lor sa dispara si dragostea ei pentru mine, care era nascuta si legata de totalitatea acestor fenomene tensionate? M-asi fi trezit (ma si trezeam in clipele cind gindeam toate acesteA) in fata unei femei necunoscute despre care abia urma sa aflu cine e, oricum alta decit cea pe care o inventasem, si asi mai fi putut cu oare s-o iubesc pe aceasta alta? Nu traisem aceasta experienta cu Matilda? Trebuia s-o repet?!
XX
E foarte placut acum in biroul meu, fostul dormitor al parintilor Tata, cu care m-am impacat, s-a aranjat in asa-zisul salon. Cind am iesit si s-a trezit cu mine acasa, a facut ochii sferici. "Te-au amnistiat? m-a intrebat. Parca luasesi sase ani!" I-am povestit cum am reusit sa-i reduc la doi, nu s-a mirat, dar continua sa fie totusi mirat. "Si ai muncit tu in halul asta?" Avea aerul ca il minteam. "Da, ce te miri?" "Nu se vede, zice, parca ai mai intinerit, in loc sa"
Acest compliment a fost, ca sa zic asa, baza impacarii noastre. Am izbucnit in ris si l-am batut pe spinare protector. "Si tu arati bine, i-am intors complimentul, te-ai recasatorit cumva? Nu mi-a raspuns, era o intrebare (genul meu de intrebarI) nelalocul ei
Nu se recasatorise, dar traia mai departe (si nu la noi in casA) cu muierea aceea a lui pe care nimeni n-o stia cum arata. Menajul, cum se zice, i-l faceau pe rind niste nepoate. Dar adevarata impacare se stabili intre noi abia dupa citeva luni cind ii spusei ca am fost numit profesor de franceza intr-o comuna apropiata, nu prea departe, zece sau cincisprezece kilometri, o naveta suportabila. Chipul i se spala de obscurele lui temeri. Uite, parca imi spunea, ca totul se aranjeaza pina la urma. Dar nu-mi sugerase aceasta idee, ca, adica, totul o sa se aranjeze intr-o zi, cind fusesem angajat in uzina unde lucra el.
Atunci totul parea pierdut pentru mediocra si comuna lui mindrie.
Valurile existentei mele s-au potolit si zeitatea care domneste acum in viata mea este Silvia, care ma viziteaza aproape in fiecare zi. Spaima care ma chinuise in marea mea criza de singuratate din inchisoare, cind gindisem ca in constiinta fetitei sensul de nevinovatie al condamnarilor mele avea sa se turbure, se dovedi neintemeiata: nici macar o clipa nu-i descoperii pe chip sau in cuvinte ca afectiunea ei pentru mine se alterase cu ceva. Desigur, inspirata,
Matilda o ferise, sau mai bine zis avusese grija sa nu i se strecoare in micul ei suflet indoiala ca tata n-ar fi nevinovat. Acum incerc sa descifrez mai departe si fara graba intelesul revelatiilor mele despre Suzy, pe care n-am incetat sa le am chiar si dupa ce crezusem ca sirul lor se sfirsise
Parca ar fi ghicit, acolo unde se afla, ca sufletul meu se instraina de ea
(totdeauna cit traisem impreuna ghicea asta cu o precizie extraordinara si lua imediat masuri energicE), ca ma si pomenii cu ea la vorbitor, chiar in acea perioada de criza cind gindeam ca n-o cunosc si ca nu mai pot repeta experienta cu Malilda; ca iubesc adica o femeie care nu mai exista. Cum sa nu mai existe? Vazind-o, socul pe care il resimtii cobori foarte adinc in fiinta mea si aproape ca ma paraliza, ca odinioara cind Matilda imi facuse prima ei vizita.
Era vesela, fericita si avea aerul sa spuna ca nu patiseram amindoi nimic.
Parca inflorise intre timp, chipul ii iradia intens de bucuria de a trai si mai ales de a iubi si de a se sti iubita. Ma imbratisa ca in prima noastra noapte de dragoste cu bratele ei puternice de zidarita si nu-mi dadu drumul atit de mult timp pina nu-i ghicii si primii mesajul: "Ai vazut? imi soptea. Nu a fost mai bine ca am facut cum am spus eu? Eu sint acum libera, si sint aceeasi, si te iubesc atit de tare incit pot sa te astept nu citeva luni cite mai ai de facut, ci, aha, ani intregi Nu ti-am spus, iubitul meu?! Sintem legati pe viata, orice ni s-ar intimpla! Vezi? Vezi?!"
Dar ea nu putea sa-mi vada fata mohorita! N-avea de unde sa stie ca gindeam: vremea acestor sugestii turburatoare. Suzy, a trecut; traind numai prin ele am ajuns sa omorim un om si apoi sa ispasim. Trebuie sa-ti desvalui sufletul si sa vedem daca intr-adevar sintem legati pe viata, orice ni s-ar intimpla! Ei, asta e, nu mai pot accepta pe acest "orice s-ar intimpla". Cine stie ce dracu ni se mai poate intimpla daca in loc de comunicare vom trai pe sugestie, si in loc sa traim bucuria sinceritatii sa traim pe infinite temeri, cu minciuna drept numitor comun
"Ce e cu tine? zise ea apoi. Inteleg, ti-e greu, dar mi-a spus avocatul ca in curind o sa fii liber. Mai rabda si tu, ca nu mai e mult" Ne asezaram pe banca de lemn. Totusi, Mircea o fi facut el ceva pentru mine, fiindca directorul penitenciarului ma ferise de aproape tot ceea ce e dur intr-o detentie, si tocmai el fusese acela care ma sustinuse in acele comisii care decid daca trebuie sa se reduca pedeapsa unui condamnat. Nu e suficienta norma de munca, conteaza tot atit de mult buna comportare, garantia ca, odata liber, fostul detinut va deveni un cetatean complet reeducat. Acuma, de pilda, daduse ordin sa-mi primesc musafira intr-o odaita goala si sa stau cu ea oricit. "Ce uituca mai sint si eu, zise Suzy, ti-am adus o multime de bunatati!" Si imi intinse o plasa in care se vedea ghemuit un pachet urias. "Nu mi-e foame acum, zisei, doar daca ai adus o sticla de vin!" "Bineinteles, cum puteam sa uit o sticla de vin?" "Ei, atunci scoate-o si hai s-o bem. " "M-am gindit la asta, raspunse, am adus si-un pahar, dar" Si se uita cu teama la usa.
Ii explicai ca puteam sta linistiti multe ore, n-o sa ne deranjeze nimeni. "De cit timp esti tu libera?" o intrebai apoi cu o banuiala disimulata, in timp ce desfacusem totusi pachetul si incepusem sa inghit cu un apetit de lup din puiul rumen. "De vreo cinci-sase luni." Timpul de cind ai iesit dintr-un penitenciar nu e aproximativ, gindii visator. De ce o fi mintind? E clar, a iesit mult mai devreme si vrea sa diminueze, printr-o minciuna sau prin sugestia unei date aproximative a iesirii, gravitatea faptului ca a lasat sa treaca atita timp sa se decida sa ma vada. Sa vina sa ma vada atit de tirziu, asta constituie un non-sens: de ce dracu a mai venit? "Ai fost iar zidarita trei luni?" o intrebai cu o plata bucurie ca experienta ei de santier ii prinsese bine. "Da, zise, si toata lumea ma simpatiza acolo, vreau sa spun cei liberi. Datorita mie au cistigat si ei de trei ori mai mult!" "Si tu te-ai intors acasa!" "Nu-ti pare bine!?" incerca ea, ca altadata, sa ma culpabilizeze. "Cum sa nu!" "Vai de mine, exclama, am uitat totusi sa aduc un tirbuson." "Lasa, zisei, ca o desfac eu!" "Cu ce? Si atunci ii spusei cu ce, pronuntind absent si lenes numele popular al organului nostru procreativ. "Sper, zise, atunci, foarte decisa sa nu se abata de la prerogativele pe care armele ei de seductie le cucerisera pentru ea, ca nu ti-ai insusit si nu te complaci intr-o psihologie si un vocabular de puscarias ordinar. "Spera, zisei. Stii care e salvarea celor invinsi?" (Parca Vintila, sau Bacaloglu, sau grasul Calistrat lansasera aforismul pe care il aveam in cap!) "Nu stiu, zise
Suzy, dar banuiesc ca imi pregatesti o noua grosolanie. Nu sint o invinsa, sa-ti fie clar"
Apucai sticla, o infasurai in fularul meu si o izbii de citeva ori de perete.
Dopul tisni. "Chiar, zisei, turnind in pahar, nu esti curioasa sa afli care e salvarea celor invinsi?" "Ti-am spus, nu sint curioasa fiindca nu sint invinsa."
"O sa mori, zisei eu atunci, fara sa afli vreodata cate e salvarea celor invinsi."
"Bine, zise, nu vreau sa mor pina nu aflu care ar fi rodul reflexiilor tare adinci din inchisoare."
Se posomorise. Se uita intr-o parte, prinsa parca brusc de acea catalepsie psihica a ei din care nu stiam niciodata cum s-o scot altfel, decit prin mijloace violente si sincere. "Salvarea celor invinsi, zisei: nici o speranta! Si continuai violent, in timp ce umpleam iarasi paharul. Si acolo pe santier ai gasit un nou dipsoman care s-a indragostit de tine? Daaa! Si imitai glasul ei cind incerca sa vorbeasca in numele plopilor si al circiumioarei care populasera la inceput lumea edenica a iubirii noastre, daaa, frumoasa zidarita, biata de ea, nu e libera, au condamnat-o pe nedrept, dar iat-o cum munceste cit trei ca sa scape Si atunci ne vom casatori si o s-o fac fericita, eu nu sint dipsoman, sint capsoman, dar asta n-o stie nimeni. De-aia, dupa ce ai redevenit libera, continuai cu modulatiile naturale ale vocii mele, au trebuit sa treaca cinci-sase luni (de fapt noua!) ca sa-ti amintesti de mine"" "Daca nu incetezi, iesi ea brusc din catalepsie, plec imediat!"
E neschimbata, gindii si in mod sigur intuitia mea e exacta: a gasit pe altcineva, sau, si mai bine spus, se gindeste la altcineva, chiar daca acest altcineva nu exista. Nu exista inca! Daca continui, va pleca, si desigur definitiv.
Continuai, fiindca, imi spuneam, daca nici dupa ce prin nesinceritatea ei si-a trimis iubitul la puscarie, nu intelege ca numai sinceritatea mai poate salva ceea ce a fost frumos intre noi si sa putem astfel sa ne construim un viitor, inseamna ca ea va continua sa-si ascunda sufletul in care nu vrea sa intru si sa doreasca sa-i inventez eu altul mai departe, iar dinspre al ei sa-mi vina mereu noi surprize, desigur nu atit de catastrofice ca pierderea civica a libertatii, dar pierderea afectiva a libertatii mele ca barbat, nascut nu doar pentru a o inventa pe ea la nesfirsit. Continuai deci, si exprimai si cu glas tare aceste ginduri, intr-o forma insa, cum am spus, violenta, adica strigind.
"Bineinteles ca ai sa-mi explici de ce ai venit sa ma vezi atit de tirziu si o sa-mi spui ceva tot atit de verosimil cit a fost de verosimila explicatia pe care mi-ai dat-o a doua zi la Oraca dupa ce descoperisem cu o seara inainte in albumul acela chipul tau inconjurat de sapte handralai. Te-am crezut fiindca te iubeam foarte tare. Te iubesc si acum la fel de tare, ba chiar mai mult, fiindca mi-ai daruit zile de fericire, dar nu te mai cred. Si nu intelegi cit de grav e acest lucru si ca dupa cele intimplate trebuie sa ne apropiem atit de tare unul de altul incit sa devenim transparenti si tu sa vezi prin mine si eu sa vad prin tine. Or, in loc de asta, cind cu incerc sa ma apropii de tine, in chiar clipa aceea tu te retragi.
Asa ai facut tot timpul de cind te-am cunoscut si asa vrei sa faci si de-aici inainte." Atunci ea rosti ca o sentinta: "Asa sint."
Dar nu se ridica sa plece, cum spusese.
XXI
Ramasei mut in fata acestei declaratii oarbe in care erau concentrate ca intr-un nucleu indestructibil acceptarea fara cenzura a ceea ce sintem, trufia linistita a unei vechi descoperiri ca nu putem sa fim cum nu sintem si ca nici o aventura n-a putut si nu va putea ispiti acest eu, bun sau rau, care constituie singura realitate a celui caruia ii e dat sa parcurga o viata, sa accepte sa lupte cu sine. La ce bun? Nu de-aia ne-am nascut, ca sa luptam cu noi insine, ci sa traim conform propriei noastre firi, buna sau rea. Nu pot sa scot din mine ceva si sa pun altceva. Transplantul se respinge de catre imunitatea eului, chiar daca acea parte din el care e bolnava ar trebui inlaturata. Toti sintem, prin ceva din noi insine, bolnavi, si acest ceva nu e un organ care poate fi extirpat fara riscuri, ca un apendice.
Asa era! "Da, zic, asa esti! Nu vrei sa bei un pahar ca sa nu te ratacesti si alaturi de mine in sperante care nu se pot implini. Atunci de ce dracului ai mai venit? exprimai rinjind aceasta gindire anterioara. Omul e o speranta care nu se poate implini! asa gindesti. Crezi ca te pot urma in aceasta gindire de care nici macar nu esti constienta, dar te calauzeste?" "Faci ce vrei, zise foarte umila, nu te inteleg si cred ca n-ai dreptate in nimic din ceea ce imi spui. Esti surescitat si inteleg ca imi porti pica de ceva (nu ,gindii, simti, ca te-am judecat in lipsa si te retragi fara curiozitate si dorinta sa afli de ce te-am judecat si sa te aperI), in timp ce eu m-am pregatit zapacita pentru clipa asta cind aveam sa te revad" "O, da, exclamai, ce lungi sint pregatirile tale!" "Sint, imi raspunse.
Ce iti puteam oferi daca veneam mai devreme?" "Nimic, zisei, chipul tau, fiinta ta, privirea ta, surisul, glasul tau minunat de altadata, toate acestea n-au insemnat niciodata nimic!"
Se posomori iarasi, se uita intr-o parte. "Da, imi spuse, n-au insemnat nimic! Au insemnat pentru tine! Dar eu, cu cu ce m-am ales din partea ta?! Ai contemplat vreodata aceasta intrebare?" "E adevarat, nu! strigai. Aiurea, am fost obsedat sa descifrez enigma ta. Nu mi-ai dat ragaz sa-ti ofer comori ale fiintei mele fabuloase. Comori fabuloase aveai numai tu, ce sa zic, o casatorie ascunsa, o dragoste indecisa, pe cine sa iubesti mai mult, pe un dipsoman foarte apropat de sufletul tau, dar foarte desagreabil prin violentele lui, sau pe un individ scos din circulatie, fost universitar si esuat la o oarecare Oraca, in functia de contabil N-am dreptate in nimic din ceea ce iti spun? continuai sa strig. Ce bine ar fi! De ce n-ai cerut divortul dupa ce ti-ai dat seama, cum mi-ai spus atunci, ca te-ai procopsit?"
Nu-mi raspunse. Se uita iarasi intr-o parte, de asta data senina, insa cu o expresie care sugera ca nu mai era acolo, adica chiar plecase, asa cum spusese, si numai pentru ca era uituca nu plecase si fizic. Avui si eu net senzatia ca vorbisem singur, iar intrebarea mea finala mi se paru de o naivitate lamentabila. Doar stabilisem in mine insumi care era adevarul. Asi fi vrut sa nu fie asa? Desigur, asteptam de la ea o desvaluire, uitind ca ea desvaluiri nu facea decit ca sa spuna o minciuna (una singura fusese adevarata, cea din studentia ei, in prima noastra noapte de dragoste, dar asta pentru ca ii eram strain; generatie bizara de fete care s-au golit de viata interioara, n-au secrete fata de necunoscutI), cind i-am devenit apropiat a apucat-o regretul ca s-a
"procopsit", ca, adica s-a pomenit ca iubeste. Dar nu atit de tare incit sa se desvaluie si sa-mi spuna in sfirsit ca nu e libera si sa ceara chiar a doua zi divortul. Dimpotriva, i-a trimis dipsomanului un mesaj, sa vina adica s-o ia, de ce altceva?
Deodata intoarse capul si ma fixa indelung si avui net senzatia ca imi ghicise gindurile. "O sa-ti para rau de tot ce mi-ai spus si gindesti", imi sopti cu vechea ei umilinta si in aceeasi clipa un potop de lacrimi ii inunda obrajii, pe care si-i sterse imediat cu o stranie disperare, ai fi zis furioasa ca prin aceste lacrimi eu asi fi putut ghici o desvaluire. Chiar si ghicii: nu ma mai iubea, dar nu se asteptase ca nici eu sa n-o mai iubesc. Ii aparuse poate in suflet vechea si secreta ei panica de fata ca nu va fi iubita, la care se adaugasera esecul in casatorie si apoi o noua iubire care esuase in puscarie? Acum era libera si venise sa-si vada iubitul si iata cum o primise el!
"Bineinteles, zisei, de asta data aproape in soapta si avui o brusca tandrete care ma coplesi, o sa-mi para rau. Bineinteles, repetai, te iubesc si sint si eu disperat ca" Nu-i spusei de ce sint disperat, dar gindul mi se formula totusi in minte ca am devenit straini. Intr-o iubire, gindii eu mai departe, sufletul se preda. Cine n-are curaj, poate insela o vreme, ba chiar multa vreme, simulind abandonul, dar intr-o zi se intimpla cera, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a intimplat noua, ci ceva cu totul obisnuit, cum ar fi de pilda ca simulantul sa se indragosteasca deodata sincer si total de cineva, si atunci devine de o necrutare bestiala, nu mai concepe nici macar sa i se ceara sa renunte, sa zicem, la maniera in care o face, isi distruge cu brutalitate familia, isi paraseste copiii "Te iubesc, Suzy, dar ma tem ca ma vei parasi fara sovaire cind din intimplare te vei indragosti simplu, fara efort, spontan si tumultuos de un ins fata de care nu mai trebuie sa joci nici o comedie. Asta e consecinta nesinceritatii: neincrederea! Si din neincredere se naste temerea ca nu fericirea te asteapta in viitor, ci lovitura: o vei primi in mod sigur. Or, eu m-am saturat sa primesc lovituri." "Iti repet, zise ea, faci cum vrei. Dar eu nu cred ca e bine sa iei hotariri de unul singur." "Ai dreptate, murmurai surprins, si valul de tandrete pentru ea reveni. Da, repetai, ai dreptate. Nu voi lua hotariri de unul singur."
Se ridica si se pregati de plecare. Ii tinui mantoul si ea se rasuci apoi si ma imbratisa si clipe lungi ne chinuiram chipurile, lipite strins, ca si cind am fi vrut amindoi sa devenim o singura entitate si sufletele sa ni se contopeasca, cum se intimplase cu adevarat in acea seara da revelion. Dar nu ne sarutaram.
Nu de sarutari duseseram lipsa cit timp traiseram impreuna.
XXII
Da, avusese dreptate, fusesem necrutator: nu trebuia sa iau hotariri de unul singur. Incit, dupa ce redevenii liber, continuaram sa traim impreuna, ca inainte, dar asta nu dura mult si curind ne despartiram definitiv. Am spus ca inainte, dar nu se mai putu ca inainte, fiindca nu mai eram aceiasi. Vraja, cum se zice, se spulberase, desi noi incercaram la inceput s-o reinviem. Ea insa, dorind sa fie sincera, cum intelesese din invinuirile mele ca nu fusese, zadarnici acea reinviere si ma facu sa descopar ca eu iubisem pe nesincera aceea, care ma fermeca, si nu pe sincera asta fara vocatie: nu mai stia sa fie fascinanta. Sursa misterului unui suflet e insondabila. Sinceritatea poate ameti mult mai tare decit falsul mister al minciunii, dar exercitiul seductiei ei nu se facuse pe sinceritate si era prea tirziu, adica era prea batrina acum ca sa se schimbe. Iar sa continui eu ca mai inainte nu se mai putea, nu mai aveam in fata mea o ingenua ca atunci cind o cunoscusem, ea nu mai putea simula perplexitatea, uimirea Pe scurt, nu mai avea putere asupra mea Intilnirile noastre erau tot mai scurte, tot mai terne, tot mai rare.
Intr-o zi imi spuse cu un aer preocupat ca a reusit sa obtina un pasaport, sa plece in Italia, unde au chemat-o niste rude. Rudele, adica, au reusit sa obtina acel pasaport. "Te mai intorci?", o intrebai. "Bineinteles ca ma intorc", protesta ea. Bineinteles ca mintea. Nu se mai intoarse
Mi-am recitit acest lung manuscris si, dincolo de ceea ce el contine, m-a uimit barbaria concretului, pe larg etalat, si cu placere vizibila, si pe care nu lam putut ocoli fiind incredintat ca astfel m-asi fi chinuit indelung, fara sa obtin, spiritualmente, eliberarea totala a constiintei mele de ceea ce am trait.
Am fost ispitit, o clipa, sa-l arunc pe foc. Si totusi, mi-am spus, trebuie sa-i dau drumul sa mearga. Multi dintre semenii mei au gindit poate la fel, au jubilat ca si mine, au suferit si au fost fericiti in acelasi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, ai acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamintul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atita timp cit aceste trepte urcate si coborite de mine vor mai fi urcate si coborite de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricind: daca dragoste nu e, nimic nu e!
FINE

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.