(prenumele la nastere: Marioara)
n. 10 april. 1914, Bucuresti - m. 14 iul. 1999, Bucuresti.
Poeta, eseista, prozatoare, traducatoare.
Fiica lui Max Banus, contabil, apoi director la agentia din str. Carol a Bancii Marmorosch-Blank, si a Anettei (n. Marcus).
Din pricina sanatatii subrede, incepe scoala primara in particular, dand examene la Scoala din str. Lucaci (1920-1923); liceul la institutul "Pompilian" (1923-1931); urmeaza apoi doua facultati, Drept si Litere, la Univ. din Bucuresti (1931-1934). Debut timpuriu, cu poemul 14 ani, in Bilete de papagal (1928), semnand Marioara Banus. Studenta, ii apar (1932) versuri si trad. din Rilke, Rimbaud etc. in rev. Azi a lui
Zaharia Stancu; directorul publicatiei ii schimba prenumele in Maria. Debut editorial cu voi. Tara fetelor (1937), intampinat cordial de critica. Publica un vol.de Poeme, selectie si trad. din Rilke (1939), dupa care isi inceteaza activitatea editoriala, implicata in lupta ilegala antifascista, evocata in jurnalul din care publica fragmente in 1977, sub titlul Sub camuflaj. Dupa razboi, intra in publicistica (colab. la Gazeta literara, Contemporanul, Steaua, Viata Romaneasca s.a.), publica voi. Bucurie (1949), Despre pamant, (1954), Tie-ti vorbesc, America (1955), Se arata lumea (1956), reprezentative pentru angajarea intr-un program oficial, al realismului socialist. Aceste scrieri i-au adus premii si medalii, o recunoastere publica insotita de intrarea in manuale, trad. in diverse limbi s.a. Tot in aceasta etapa talmaceste, la randul ei, poezie "angajata": Neruda, Nazim Hikmet, Vaptarov, fara a abandona insa valorile clasice majore:
Shakespeare, Puskin, Goethe s.a., din care da versiuni remarcabile. In aceeasi maniera cu voi. precedente, care i-au adus si comentariul elogios al criticii conjuncturale (
D. Micu, dar si
Tudor Vianu), se inscriu si plachetele urmatoare: Torentul (1957), Poezii (1958), Magnet (1962), Metamorfoze (1963), Diamantul (1965). O ruptura dramatica se produce in constiinta scriitoarei dupa aceasta data, determinand nu doar o severa revizuire a optiunilor politice, dar si exemplul necrutator al propriei conditii de artist. Voi. ce urmeaza acestui moment, incepand cu Tocmai ieseam din arena (1967), Portretul din Fayum (1970), Oricine si ceva (1972) si pana la Orologiu cu figuri (1984) sau Carusel (1989) accentueaza, pe langa unele motive predilecte, un univers intim profund marcat, a carui expresie tragica si ludica dau masura adevarata a lirismului sau. A mai scris scurte proze de evocare, eseuri si confesiuni in voi. Himera (1980), precum si cateva piese de teatru - Ziua cea mare (1951), Oaspeti de la mansarda (1978), nesemnificative. Antologii: din poezia romantica germana (1969), din poezia austriaca moderna (1970), din poezia de dragoste a lumii (1974; 1987). Premiul "G. Cosbuc" al Acad. (1949); Premiul de Stat (1951), Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1986); Premiul International Herder (1989).
Un debut matur, de exceptional relief liric, cu volumul Tara fetelor (1937), a impus-o pe BANUS printre poetii cei mai autentici ai generatiei sale. "Criza exploziva a senzualitatii", "intelegere caracteristic feminina a integrarii intr-o ordine universala", "sentimentul unei vitalitati obscure si triumfatoare" (
M. Iorgulescu) - sunt formule definitorii pentru o viziune perfect articulata de la inceput, situabila, in linii mari, sub semnul expresionismului; unul lipsit inca de sfasieri, evident insa in incarcatura tensionala a materiei, in presiunea sevelor, solidar cu aceea a sangelui, chiar si in "somnolenta" privirii care percepe frecvent lumea in forme dense, masive si greoaie, aflate ca sub o stranie presiune, aduse la limita revarsarii si a exploziei - cu posibile repere in BANUS Fun-doianu ori in "panismul" lui Blaga. "Carnea cireselor albe" ori a "castanei, amara si verde", "genunchii ca doua cani cu lapte", "zmeura sangelui greu" sunt imagini ce traduc in registrul vegetal, purificand-o, o senzualitate abia stapanita; altele compun o ambianta familiar-neli-nistitoare, inregistrand, paralel, impulsurile secrete ale carnii; in casa cu "tainice intortochiate ganguri", "e ceva care nu stiu dincolo de perete / mare, unsuros se prelinge in mine, greu, pe neasteptate", "pe culoare trec jupanese ca molii", "in miezul pantecului adorm anii nestiuti si grei", "mi-e gandul spre lume repezit ca un taur", "grav, aerian ca un clopot orasul vibreaza", "maldare mari de imagini aprinse, palesc, putrezesc in gradini rasturnate", primavara e "grea ca un pantec de bivol" Foarte curand, poezia scrisa de BANUS cunoaste o schimbare de registru, distantandu-se de materialitatea tulbure a viziunii, indicand o evolutie spre reflexivitate; mai "clasic", versul e mai descarnat, tot mai supus disciplinei "ideii", chiar daca rezerva - acum ca mai tarziu -insemnate spatii universului cotidian, introducand o nota lucida, cu deschideri "balcanice". intalnirea cu istoria dramatica din anii razboiului imprima- fara a atinge insa cota artistica a debutului - accente de patetism si discursivitate poemelor (v. ciclul Taram intermediar, 1946), care se vor intari in productia anilor 50. E vremea "realismului socialist", cand tratarea de "teme" raspunzand comenzii ideologice rigide a "dictaturii proletariatului" depersonalizeaza poezia, impunandu-i o falsa "obiectivitate". Tributul platit de BANUS cliseelor momentului a fost greu, nota idilic-festiva ("Plugul, strungul si condeiul / s-au pornit sa chiuie") sau schematic-pamfletara ("La masa verde, fata-n fata, / cer unii moarte, altii viata") si retorica angajarii lasand prea putin loc adevaratei poezii. Volume precum Bucurie (1949), Se arata lumea (1956), Despre pamant (1954) si Tie-ti vorbesc, America! (1955), poarta indeosebi pecetea acestei epoci dificile pentru lirism, in care mai rezista doar fragmente de expresiva notatie a faptului domestic-cotidian. Ele se inmultesc treptat in cartile urmatoare - Torentul, La portile raiului (1956), Magnet (1962), Metamorfoze (1963) si Diamantul (1965) - supravietuind discursivitatii si excrescentelor reportericesti; le sprijina, in demersul de recuperare a lirismului si de reabilitare a "formei", apelul la obligatoria concentrare expresiva a sonetului (mai ales in Torentul si Metamorfoze). Deplina regasire de sine a poetei o atesta insa, in primul rand, poemele din Tocmai ieseam din arena (1967) si Portretul din Fayum (1970), doua carti dintre cele mai reprezentative pentru lirica romaneasca a acestei epoci. Efortul dramatic al redresarii spirituale, impotriva "rigiditatii lui DA si NU" si a "mastii rituale" modelate de disciplina abstract-comunitara, devine tema centrala a meditatiei si confesiunii. "Iesirea din arena" numeste deopotriva despartirea de simpla, mecanica "figuratie" in "Marele Teatru" al existentei sociale si regasirea individualitatii umane cu sentimentul precaritatii si constiinta dramatica a limitei. Intre adevarurile Ideii si concretul existential viu si mobil, spiritul devine tensionat-interogativ, propice aprofundarii relatiei cu istoria, dar si cu propriul destin: "Tocmai ieseam din arena, ne aflam sub stele, () si toate adevarurile care-n arena / erau tari, substantiale ca minereurile, / se pulverizeaza-n mii de stropi argintii / ce nu ma lasau sa vorbesc". Marcata de tragedia istoriei mari ("Nu pot sa ma spal de pulberea cruntei istorii / prin care-am trecut"), poeta o traieste ca relativa instrainare in masura in care ea este esentialmente lege, necesitate, ordine severa, - in contrast cu universul elementar, ocolit de framantarile constiintei umane: "Florile nu tremura intre da si nu, nu sunt urcate pe esafod, nu putrezesc". E si sursa elegiei, dominante acum: "angajarea" anonima apare ca o frustrare de existenta, cu atat mai grava cu cat "actorul" are revelatia insignifiantului sau statut de clovn-figurant:"Acum e batran / si viata s-a scurs pe neobservate / in timp ce el facea figuratie dincolo in Teatrul cel Mare". Foarte frecvent e motivul liric al mastii rituale in Portretul din Fayum, unde sentimentul trecerii, al vulnerabilitatii fapturii se insinueaza impotriva "fardului" conventional; "fuga din portret, / fuga din chenar, / fuga din muzeu" devine obsedanta, eul descoperindu-se "nevinovat, descumpanit / sub masca rituala", nazuind la o intoarcere in elementar, catre "blanda confuzie" originara. Cateva dintre cele mai expresive "tablouri de gen" din opera poetei - secvente picturale, notatii sugerand o atmosfera, insertii de scene grotesti - se afla, de asemenea, in aceasta carte a crepusculului existential, in care discursul liric isi asigura forta de sugestie printr-o maxima economie de mijloace. Mai pronuntat alegorica in Oricine si ceva (1972), poezia are la baza notatia orientata conceptual: "Oricine" si "Ceva" insceneaza, oarecum, raportul simbolic dintre intreg si parte, general si particular, legic si accidental, vizand aceleasi sensuri fundamentale - eliberarea de abstract si conventional, intoarcerea in anonimatul naturii; in alte cicluri ale volumului {Calusei, Profane), se impune tonalitatea "balcanica" a viziunii lumii ca spectacol ("
Bunica, ia-ma, / la Karagoz, la panorama"), alaturi de decorurile mai sumbre ale celuilalt teatru, al trecerii catre moarte. "Logica si melancolia" se armonizeaza si mai bine in Noiembrie, inocentul (1981); jocul nu mai poate fi disociat aici de constiinta stingerii ("ma joc, dar grav"), abia atenuata de reveria comuniunii cu lucrurile: "caut distanta de aer / miezul de noapte / in care obiectul inmugureste". Un fragment din poezia Datornicii concentreaza ca intr-o emblema sensul fundamental al acestei etape a creatiei, ca efort dramatic al recuceririi de sine, dupa experientele nefaste, istorice si literare, cu care s-a confruntat: "falimentul / m-a refacut / renasc imponderabil / in pene zdrentuite aurii / dintr-o cenusa / de fenix pagubos / ce-si face datoria sa renasca". Intr-un specific "amestec de elegiac si de burlesc" (
N. Manolescu), dominant in ultimele carti ale poetei, sentimentul sfarsitului se regaseste si in Fiesta (1990). Intr-un moment cand "intrebari fara raspuns umplu arena", subiectul liric isi marturiseste teama si nesiguranta in fata necunoscutului ("ceata ne tine pe toti / in ghearele ei de cenusa", "tremur si-ncerc sa m-acopar / cu mantia serii"), insa intr-un regim al discretiei elegiace evitand orice accent retoric. Discursul recapitulativ se intoarce spre faptul cotidian, inregistrand intr-o notatie concentrata si pregnant expresiva semnele alunecarii fiintei dinspre tot mai indepartata "gratie" a tineretii si uratului varstei tarzii, abia compensat de tandra solidaritate a "cuplului in amurg". "Marele teatru al lumii" e din nou prezent, asociat temei precaritatii si fri-abilitatii universului si omului ("un reflex miscator / in iarmaroc"), in registrul "scherzando" al catorva remarcabile poeme ce travestesc, in fond, in liniile agile ale crochiului grotesc cu pigmenti de culoare "balcanici", aceeasi stare de angoasa. Ultimele doua decenii ale creatiei poetei atesta, asadar, ca autentica sa "renastere" s-a produs. Din perspectiva altei varste, BANUS a reluat pe cont propriu "lupta cu inertia" lansata de generatiile mai noi, transformandu-si propriile tribulatii intr-o tema esentiala si fructuoasa de reflectie lirica, reprezentativa pentru o epoca framantata si salutara pentru un destin creator ce riscase sa-si compromita definitiv marile promisiuni ale inceputului.
OPERA
Tara fetelor, Bucuresti, 1937; Bucurie, Bucuresti, 1949; Fiilor mei, poem, Bucuresti, 1949; Ziua cea mare, teatru, Bucuresti, 1951; Bucuresti, oras iubit, versuri pentru copii, Bucuresti, 1953; Versuri alese, Bucuresti, 1953; Despre pamant, Bucuresti, 1954; indragostitii, piesa in trei acte, Bucuresti, 1954; Tie-ti vorbesc, America!, Bucuresti, 1955; Se arata lumea!, Bucuresti, 1956; Torentul, Bucuresti, 1957; La portile raiului, Bucuresti, 1957; Poezii, cuvant inainte de S. Iosifescu, Bucuresti, 1958; Poezii, cuvant inainte de
T. Vianu, Bucuresti, 1961; Prin orasul cu minuni, versuri pentru copii, Bucuresti, 1961; Magnet, Bucuresti, 1962; Metamorfoze, Bucuresti, 1963; Diamantul, poem, Bucuresti, 1965; Tocmai ieseam din arena, Bucuresti, 1967; Portretul din Fayum, Bucuresti, 1970; Scrieri (voi. I, Tara fetelor, voi. II, Absintos), Bucuresti, 1971; Noru visatoru si amicii sai, versuri pentru copii, Bucuresti, 1971; Oricine si ceva, Bucuresti, 1972; Sub camuflaj. Jurnal 1943-1944, Bucuresti, 1978; Scrieri (voi. III, Oaspeti de la mansarda, teatru), Bucuresti, 1978; Himera, Bucuresti, 1980; Noiembrie, inocentul, Bucuresti, 1981; Orologiu cu figuri, Bucuresti, 1984; Carusel, Bucuresti, 1989; Fiesta, Bucuresti, 1990. Traduceri: R. M. RMce, Poeme, Bucuresti, 1939; W. Shake-speare, Hamlet, in colab., Bucuresti, 1948; A. S. Puskin, Poezii, Bucuresti, 1949; Robert Browning, Cantaretul vrajitor, Bucuresti, 1953 (ed. II, 1982); Pablo Neruda, Strugurii si vantul, Bucuresti, 1956; Antologia poeziei bulgare, in colab., Bucuresti, 1956; Antologia poeziei latino-americane,vn colab., Bucuresti 1961; Pablo Neruda, Poeme noi, Bucuresti, 1963; J. W. Goethe, Poezii si poeme, in colab., Bucuresti, 1964; Din poezia de dragoste a lumii, Bucuresti, 1964 (ed. II, 1965); R. M. Rilke, Versuri, Bucuresti, 1966; Poezia germana moderna de la Stefan George la Enzensberger, I-II, in colab., Bucuresti, 1967; Poezia austriaca moderna de la Rainer Maria Rilke pana in zilele noastre, in colab., Bucuresti, 1970; A. Fr6naud, Cu ura, dragostea mea, poezia, Bucuresti, 1970; L. Gustafsson, O dimineata in Suedia, in colab., Bucuresti, 1972; A. Strindberg, Visul, in colab., Bucuresti, 1972, Selma Lagerlof, Charlotte Lovenskold, in colab., Bucuresti, 1972; Din poezia de dragoste a lumii, I-II, Bucuresti, 1974; (ed. II, 1987); A. Bosquet, Note pentru o singuratate, Bucuresti, 1977; Duhuri peste ape. Talmaciri din lirica universala, Bucuresti, 1981; J. W. Goethe, Opere. Poezia, in colab., Bucuresti, 1982; Alain Bosquet, Zbuciumul lui Dumnezeu, Bucuresti, 1993.
REFERINTE CRITICE
G. Calhiescu, Istoria; D. Micu,
Maria Banus, 1956;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; D. Cristea, Un an de poezie, 191 A;
V. Felea, Sectiuni, 1974; M. lorgulescu, Rondul de noapte, 1974; M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1975; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II; Al.Cistelecan, in Familia, nr. 3, 1982;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 8, 1982;
I. Pop, Lecturi fragmentare, 1983;
C. Crisan, in Orizont, nr. 23, 1983; G. Arion, in Flacara, nr. 24, 1983; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, III, 1984;
L. Raicu, Fragmente, 1984;
E. Simion, Scriitori, III, 1984; D. Micu, Modernismul, II, 1985;
D. Muresan, in Vatra, nr. 6, 1985;
Doina Uricariu, in Romania literara, nr. 17, 1985; Alex. Stefanescu. Prim-plan, 1987; H. Candroveanu, Literatura, 1988; Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu, 1989; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 40, 1990.
