Aceasta poezie deschide volumul de debut al poetului, Poemele luminii, publicat in anul 1919.
Poezia
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o meditatie pe tema rostului creatiei poetice, a tipului de cunoastere pe care aceasta o implica.
Poezia este o confesiune a crezului poetic exprimat la persoana I (eu"), prin raportare permanenta la poeticile anterioare sau contemporane (altii"). Confesiunea lui Blaga se concretizeaza, deci, in jurul unei opozitii eu - al{ii, lumina mea - lumina altora, iar obiectul cunoasterii este corola de minuni a lumii".
Esenta cunoasterii poetice consta - spune poetul - nu in limpezirea tainelor cu ajutorul ratiunii care le ucide vraja: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/si nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntalnesc/in calea mea/in Jlori, in ochi, pe buze ori morminte", ci in intensificarea lor sub vapaia simtirii, in sporirea misterului: eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -/si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina nop(ii,/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/cu largi fiori de sfant mister ()" Comparatia cu lumina lunii, care, raspandind negurile noptii, nu ii micsoreaza, ci ii mareste misterul, este revelatoare pentru ideea poetica. in concluzie, cunoasterea logica reduce numeric misterele" prin determinarea lor conceptuala", le risipeste vraja. Cunoasterea poetica, dimpotriva, conserva fiorul concret al necunoscutului, ba chiar il sporeste, proiectand in misterele lumii un inteles, un rost si valori" noi, care apartin poeziei.
Atitudinea de protejare a misterului este explicata prin iubire (caci eu iubesc/si Pori si ochi si buze si morminte"). Iubirea este la Blaga un instrument al cunoasterii, o cale de a patrunde in misterele lumii. Sentimentul major este acela de contopire pana la identificare cu misterele universale, cu substanta ascunsa a lumii la care eul poetic se simte participand.
