Lucian Blaga (1895-1961) s-a nascut in satul Lancram din judetul Alba, sat ce poarta-n nume "sunetele lacrimei". Copilaria sa a stat, dupa cum el insusi marturiseste, "sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului", deoarece viitorul poet nu a vorbit pana la varsta de 4 ani, fiind "mut ca o lebada". Lucian Blaga este un poet interiorizat, cu sufletul plin de satul romanesc, de muntii si campiile spatiului mioritic, care constituie simbolul vesniciei neamului nostru: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat".
Pastelul "Amurg de toamna" face parte din al doilea volum de poezii - "Pasii profetului" (1921) - in care Blaga ilustreaza o posibila fericire a omului in spatiul rustic, natura fiind o permanenta sursa de incantare si bucurie interioara. Poezia "Amurg de toamna" nu este un pastel traditional, in genul celor create de Alecsandri sau Cosbuc, deoarece Lucian Blaga nu este un admirator al naturii exterioare, peisagistice. Natura este pentru poet numai un punct de plecare pentru meditatie, pentru cugetare. Blaga exprima in poezie dorinta de identificare a eului liric cu natura primara, care se manifesta in sufletul sau ca o alta realitate spirituala, interioara. Poezia "Amurg de toamna" este, asadar, un pastel spiritualizat, o descriere realizata cu stari si sentimente, un peisaj stilizat.
Titlul semnifica anotimpul prezent in aceasta poezie, exprimat printr-o metafora, termenul de "amurg" numeste un fenomen cosmic, apusul unui astru si nu sfarsitul unui anotimp. "Amurg de toamna" tra/isfera descrierea concreta a unui tablou din natura in sfera spirituala, referindu-se la starea psihologica a poetului metaforizata prin acest titlu.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia "Amurg de toamna" de Lucian Blaga este alcatuita din trei strofe inegale si un vers liber, in final. Compozitional, poezia are doua secvente lirice - o realitate exterioara, in primele doua strofe, o realitate interioara - in ultima strofa si o concluzie exprimata prin versul liber.
In prima secventa, elementele concrete ale lumii exterioare sunt dominant cosmice - "amurgul", "nori", "o raza" - teluricul fiind definit printr-un simbol fragil - "o frunza"- si altul abstractizat- "varf de munti". Lumina amurgului sugereaza apusul din sufletul poetului, care fusese candva pe culmile extazului, "din varf de munti" si acum nu mai exista decat cenusa sub care arde mocnit "jeraticul" pasiunilor trecute. Imaginea vizuala a naturii este inedita si realizata prin personificarea amurgului care "sufla / cu buze rosii" si "atata" pasiunea din inima poetului, pe care el incearca s-o stinga, s-o estompeze cu iluzia exprimata prin metafora revelatorie "valul subtire de cenusa". Din stralucirea sufleteasca a mai ramas doar "O raza", care sugereaza starea emotionala a poetului prin personificarea "vine goana din apus / si aduna aripile si se lasa tremurand". "Frunza" este metafora revelatorie care sugereaza eul liric, sufletul fragil al poetului pentru care este prea mare greutatea pasiunii, redata prin metafora personificata a razei: "O raza /[] se lasa tremurand / pe-o frunza". Ultimele doua versuri ale acestei strofe - "dar prea e grea povara - si frunza cade" - exprima esecul interior al poetului, o cadere psihica in urma unei puternice pasiuni. Culoarea dominanta in prima strofa este rosul, care poate semnifica pasiunea arzatoare a unei iubiri apuse, din care a ramas numai un jaraticul ascuns cu grija sub valul de cenusa. Elementele cromatice sunt fie exprimate direct prin epitetul "buze rosii" ori simbolizate de "spuza" si "jeraticul", substantive sugestive pentru aceasta culoare.
Ultima strofa dezvaluie profunda sensibilitate a eului liric, printr-o interjectie si o exclamatie - "O, suflet!" - ce se constituie intr-o confesiune. Poetul doreste sa-si protejeze sufletul de pasiuni profunde, care sunt sugerate de metafora "raza de lumina" - "Sa mi-1 ascund mai bine-n piept / si mai adanc, / sa nu-1 ajunga nici o raza de lumina". Sufletul prea plin de sensibilitate al poetului n-ar rezista la o alta presiune, emotie interioara si "s-ar prabusi". Confesiunea lirica din aceasta secventa este ilustrata prin verbul la persoana I singular - "mi-1 ascund" si prin marturia dramatica din ultimul vers al secventei privind pericolul in care se afla sufletul sau ce "s-ar prabusi" daca o alta emotie profunda l-ar cuprinde.
Ultimul vers al poeziei formeaza singur o strofa, este un vers liber si exprima concluzia "E toamna", lasand deschisa meditatia asupra ideii de toamna ca anotimp sau o metafora revelatorie pentru starea sufleteasca de deprimare, de oboseala psihica.
Prozodia. Poezia nu are rima, versurile sunt albe, masura este variabila, iar ritmul lipseste, ceea ce sporeste originalitatea creatiei si prin forma ei nu numai prin continutul de idei.
Poezia "Amurg de toamna" este reprezentativa pentru conceptia filozofica a lui Blaga privind arta poetica, ce ar putea fi exprimata succint prin ideea "cunoasterea inseamna iubire". Acest crez poetic a fost exprimat sugestiv de Blaga in poezia "Leaganul": Eram asa de obosit/si sufeream. I Eu cred ca sufeream de prea mult suflet .
Poet profund original si interiorizat, Lucian Blaga percepe o natura spirituala, cu reverberatii puternice in sufletul sau prea plin de incantare si beatitudine. Poezia "Amurg de toamna" este, asadar, un pastel spiritualizat, o descriere realizata cu stari si sentimente, un peisaj stilizat.
