Si pentru brasoveanul
Leonard Oprea (n. 1953) - care debuteaza in science-fiction cu volumul de nuvele si povestiri Domenii interzise, aparut tot in 1984 si tot in colectia "Fantastic Club" a Editurii Albatros din Bucuresti - chemarea necunoscutului si a infinitului, ce-1 racordeaza la sdence-nction, bantuie - obsesiv, anxifiant, terifiant chiar uneori - dinspre subconstient. Desi autorul disociaza in mai multe randuri, in text, intre inconstient si subconstient, desi disocierea este stiintific de notorietate, definitiv acreditata ca atare in stiinta psihologiei (aflate ambele in afara campului constiintei, cele doua zone ale psihicului se deosebesc, in esenta, prin posibilitatea constientizarii, prin eventualitatea, anterioara sau ulterioara, accesibila subconstientului, de a fi putut trece candva prin raza constientului, unde si poate reveni candva, inconstientul fiind completamente si irevocabil opac acestei raze), sub raport strict literar insa, circumscris textelor in discutie, disocierea este totusi, pana la urma, dispensabila, astfel ca, pentru operativitate, cele doua "domenii interzise" pot fi reunite terminologic intr-unui singur, pentru care denumirea generica si nedistinctiva de subconstient prezinta avantajul unei mai specifice coloraturi psihanalitice.
Astfel, in nuvela care da titlul volumului, Leonard Oprea imagineaza un mutant la care "subconstientul si inconstientul alcatuiesc continuul cu care copilul asta s-a nascut; e o mutatie fantastica]" - ipoteza "stiintifica" ce incepe a fi activa si productiva in plan literar abia in momentul in care este derivata din ea capacitatea mutantului in cauza, Dranoel, de a stabili oricand vrea "punti" psihice pe care poate cobori in peisajul, vizualizat oniric si patoplastic, al subconstientului oricarui individ uman vizat; peisaj in care se pot recunoaste "imagini ale adevarurilor ascunse in fiecare om", pe care "e suficient sa le privesti pentru ca barbatul sau femeia din fata ta sa se plece recunoscandu-te ca stapan". Iata, de exemplu, cum decurge supunerea si apoi lichidarea unui recalcitrant adversar poltic al "Parintelui", sangerosul dictator care i-a ordonat lui Dranoel aceasta actiune represiva:
"Sor pare fascinat de ochiul meu. Ma priveste piezis, cu o curiozitate pe care abia reuseste s-o ascunda. Continua insa sa-mi vorbeasca despre doctrina lui. L-am oprit la iesirea din sala, i-am explicat ca vreau sa devin membru al organizatiei si, daca n-are nimic impotriva, l-as insoti o bucata de drum pentru ca-mi face placere sa-1 aud argumentandu-si teoriile. Sub influenta puterii mele de dominare, a acceptat fara sa sovaie. Se entuziasmeaza pe masura ce-mi explica intregul esafodaj al ideilor lui, simpla expresie a setei de putere care ii caracteriza si pe ceilalti barbati capturati de mine. Uneori ii aseman cu fluturii ce se napustesc noaptea asupra tubului de neon Cred pesemne ca patrund intr-un sul de lumina Exista totusi similitudini frapante intre parerile parintelui meu despre societate si ideile lui Sor in aceeasi privinta. Din moment ce gandesc la fel, de ce sunt dusmani?//
Ochiul imi arde. imi adun puterile.
Puntea pe care am trecut si-a recapatat structura de curcubeu ciudat. Patrund in lumea dinauntrul lui Sor. Barbatul din fata mea s-a muiat dintr-o data si trebuie sa-1 iau in brate ca sa nu cada. S-ar zice ca nu rezista impactului cu puterea mea. E genul de om foarte sigur de el. Se considera echilibrat, inzestrat cu un sange rece si o ratiune in stare sa faca fata oricarei situatii. Odata fisurata armura asta, cedeaza neasteptat de repede, nu numai psihic, dar si fizic. In scurtele lui lectii despre cucerirea oamenilor, parintele meu mi-a dat si exemple de soiul asta.
In Sor nu reusesc sa vad decat o nesfarsita campie de gheata pe care, din loc in loc, alcatuite din cuburi negre, se inalta mici piramide cu varfuri retezate. Privesc dincolo de campie. Caut zonele de teama Nu inteleg Campia asta e nesfarsita? inaintez repede. Piciorul mi se izbeste de un zid invizibil. Da. Campia se termina la marginea unei oglinzi mult inclinate. intind mana si imping peretele reflectant. Suprafata i se despica. Fisurile se raspandesc cu iuteala. Vad cetatea, palatul-cruce pe care se afla rastignita o femeie In spatele oglinzii, deci Paraind ingrozitor, imensa oglinda se sparge in mii de cioburi uriase si sute de oameni se napustesc urland. Desfigurati de furie // Sor e palid. Tot trupul ii tremura. Cred ca i-am produs fisuri in bariera dintre subconstient si inconstient. Coleman m-a avertizat deseori asupra unui asemenea pericol. Dar psihic, se pare totusi ca e imposibil sa-i cad si eu victima// Pe neasteptate, un sir de mesaje ma fac sa inteleg clar si precis ca trebuie sa-1 distrug pe Sor pentru ca seamana cu parintele meu. Incredibil? Am innebunit?!!
Sor ma priveste fix. Are ochii sticlosi si bolboroseste ceva despre o femeie, logodnica lui, inteleg, si-mi spune unde sta. Vrea sa-1 duc acolo, la aceasta Ory. Omul de langa mine nu poate semana cu parintele meu! Ideile lui? Dar si ceilalti conducatori pe care i-am determinat sa se predea aveau idei asemanatoare si mi s-a spus ca nu erau decat niste instigatori Ca si cum parintele meu Nu m-am gandit niciodata la asa ceva. Nu se poate! Sa-i indeplinesc rugamintea? Trupuri albe si sfartecate apar in fata ochilor mei interiori Cactusi cu cranii in varfuri
Ma sufoc! Strabat puntea in goana si ma napustesc pe campia de gheata. Multimea ma inconjoara. Oamenii tin in maini cioburi. Sangele formeaza paraiase. Pe lamele pumnalelor de sticla surade cel ce mi-a fost prezentat mereu ca locuitorul fericit al cetatii, supusul loial al parintelui Pe neasteptate sunt proiectat in afara lui Sor. Langa mine, pe pavajul cenusiu, un mort"
Extensiunea narativa a nuvelei Domenii interzise creste din extrapolarea acestei premise in socio-politic (stapan-sluga, dominare-aservire, revolta-represiune, putere, autocratie, totalitarism etc.) ori in psihanalitic (tata-fiu, complexul Oedip etc); dar memorabila intr-adevar ramane nuvela prin altceva: printr-un detaliu de ordin anatomic, imaginat ca "arma" si simbol al acestei fioroase puteri: in urma aceleiasi mutatii, ochiul drept al lui Dranoel "pare doar un iris mov, lipsit de pupila" - aparenta sub care se ascunde insa o enorma forta hipnotica, paralizanta si malefica: ochiul vasiliscului in versiune sf!
Paroxismul terorii generate de privirea fata-n fata a propriului subconstient, presiunea si opresiunea tabu-xAm constientizarii subconstientului, senzatia de teroare si oroare in fata iminentei incalcari a acestui tabu - sunt transmise, in Domenii interzise si in Colonia, cu o forta sumbra, cu o incrancenare saturniana, cu efecte de distorsionare patoplastica a contururilor realului si cu un surd dar totusi acut frison de teroare, cum rar se intalnesc. Este "timbrul" personal sub care "vocea" generatiei sale se face auzita si in scrisul lui Leonard Oprea. Ca si la alti tineri scriitori din "Noul val" al sf-ului romanesc, afirmati in anii 80, la Leonard Oprea imaginatia a incetat a mai fi ingenua si idilica, blajina si complezenta. O incrancenare mocnita, o surda agresivitate, o "cruzime" a perceptiei si reprezentarii, o sanatoasa "necrutare" auctoriala i-au luat locul.
"Ochiul vasiliscului" apare, intr-o alta memorabila versiune sf, si in nuvela Colonia, metamorfozat de aceasta data intr-un gimmkk: inductabisalul, dispozitiv ce "vizualizeaza abisurile inconstientului prin inductie bioelectrica", avand forma "unei uriase flori negre care adaposteste, intre petale triunghiulare, rasucite int-o spirala fina, un pentaedru cenusiu. // Suprafata pentaedrului straluceste din cand in cand in diferite nuante de cenusiu, indiferent de unghiul din care-o observi, tradand o miscare interioara ce-o face sa onduleze imperceptibil." Arma "de supunere in masa", inductabisalul devine, ajuns pe mana unor indivizi iresponsabili, scapat deci de sub control, si o "arma de distrugere in masa", risc pentru care si este scos in afara legii, intr-un viitor indepartat al Galaxiei. Actionand asupra subconstientului, individual si colectiv, infernala unealta transforma oamenii in "animale stresate", in "vietati speriate", incapabile de rezistenta si initiativa; astfel manipulate, masele umane sunt reduse la acceptarea conditiei de sluga in fata unui invizibil stapan dement, reduse la resemnare si renuntare intr-un sumbru univers totalitar, concentrationar: "colonie penitenciara" de proportii planetare, "Terra-4" devine sediul unei originale parabole a puterii, foarte "realista" in rest, in detaliile si articulatiile concrete imaginate.
In resuscitarea moderna a unui stravechi tabu isi afla asadar sursa, abundenta, originalitatea lui Leonard Oprea, in "modernizarea" paralizantei interdictii a "ispitei" de a privi fata-n fata nu "chipul lui Dumnezeu", ca in vechile religii {tabu demitizat si de Borges, in Vopsitorul mascat HaMm din Merv), nu divinitatea in ultima-i nuditate (pentru a fi vazut goliciunea zeitei Artemis, vanatorul Acteon, prefacut in cerb, pierea sfasiat, in antichitatea greco-latina, de propriii lui caini), nu un transcendent exterior, asadar, ci doar propriile "proiectii interioare", propriul subconstient, investit insa cu o forta deloc mai putin devastatoare. Cum vedem, inca un caz de "desacralizare", de re-modelare si "adoptiune" sf a unor ilustre "motive" mitologice, religioase, folclorice (cerbul din Povestea lui Harap Alb de
Ion Creanga" class="navg">Ion Creanga, de exemplu, "cand se uita la cineva, fie om sau orice dihanie ar fi, pe loc ramane moarta").
Performanta literara si premiera absoluta - Leonard Oprea reuseste sa vada si sa spuna in cuvinte ce vede vasiliscul, nu numai cum il vad pe acesta oamenii impietriti de privirea lui: inedita inversare de perspectiva, pretinzand resurse -psihice si literare - nu la indemana oricui.
Fata de celelalte piese, mai scurte, din volum, Domenii interzise si Cobnia beneficiaza de o mai functionala stapanire a tehnicilor narative si a strategiei naratoriale (in Colonia, mai ales, senzatia de teroare e optim dozata si gradata, insinuandu-se subtil din insasi progresia actiunii), beneficiaza, in esenta, de un raport optim echilibrat intre desen si culoare, intre naratie si descriptie. Avantaj pe care-1 ofera, desigur, proportiile si constructia de nuvela, spre deosebire de povestire ori schita, si care explica de ce dimensiunile mai ample il avantajeaza pe Leonard Oprea mai mult decat cele reduse (handicap evident in texte de scurta respiratie, precum Disparitia, Evadarea sau Recviem, doar partial depasit in intalnirea, Padurea, Optiune, Moartea unui crimsingab s.a.): vizualizarile non-mimetice, onirice ori patoplastice, ale subconstientului, vizualizari in care scriitorul probeaza o bogata "vana" genuina, pot fi, in spatiul mai larg al unei nuvele, mai usor absorbite epic, pot fi sustrase descriptiei statice, trenante epic, la care congenital sunt predispuse, prin antrenarea acestor enclave ori "pete de culoare" in desenul dinamic al miscarii narative si prin alternarea perspectivei naratoriale in cadrul oferit de o trama epica articulata esentialmente "realist", mimetic. La debitul sau imaginativ non-mimetic, corectivul functional si complementar de care are stringenta nevoie Leonard Oprea este recursul la mimesis, neutralizarea subiectivitatii excesive si acreditarea estetica supra-personala, printr-o minima "obiectivare" mimetica, a unor "proiectii interioare" violent subiective, personale, care sa continue insa a alimenta subteran "motorul" epic de tip mimesis. Aceasta conditie minimala odata satisfacuta, el va putea persevera fara majore riscuri estetice (caci de celelalte, extraestetice, nimeni nu e scutit!) in directia pe care, condus probabil de propriul temperament, s-a angajat din capul locului si cu rezultate de pe acum notabile. Punctul tare al oricui fiind, dialectic, si punctul sau slab, vulnerabil, - vigilenta profilactica de a nu-si lasa calitatile sa se transforme, prin exces, in defecte, se poate dispensa, desigur, de orice superflua argumentatie exterioara.
Torturat, posedat, muncit parca de demoni fara nume si fara chip, pe care tocmai se lupta a-i exorciza estetic dandu-le un nume si un chip, si daca singur isi poate suporta demonii ce-1 muncesc, ducandu-si-i in spate si trecandu-i dincoace de pragul expresiei, - de ce nu i-am putea suporta si noi, ceilalti, "de pe tusa", acesti demoni, aceste spaime si angustii, aceste "proiectii interioare", odata sublimate artistic prin expresie, odata epurate in imaginar de virulenta lor psihica bruta si oferite lecturii ca sursa de delectare estetica? De ce i-am pretinde neaparat sa ne zambeasca agreabil si gratios unui mohorat temperament saturnian, mai susceptibil a scoate - si a ne oferi - profituri estetice tocmai din organica-i mohoreala saturniana, necontrafacuta?
(Comentariu aparut fragmentar in Steaua (nr.5 / 1985), ca recenzie la voi. Domenii interzise, reluat in Timpul este umbra noastra. Science-fiction romanesc din ultimele doua decenii. Antologie comentata de Cornel Robu, Editura Dacia, Cluj, 1991, pp.356-384, unde insotea nuvela Domenii interzise.)
