Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion NEGOITESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 10 aug. 1921, Cluj - m. 6 febr. 1993, Miinchen.

Poet, eseist, critic si istoric literar.

Fiul avocatului Ioan Negoitescu si al Lucretiei (n. Cotutiu).

Absolva Liceul "C. Angelescu" din Cluj (1940), urmand, la Sibiu si Cluj, Facultatea de Litere si Filosofie, terminata in 1946.

Debuteaza cu versuri in Natiunea romana din Cluj (1937). Publica Povestea trista a lui Ramon Ocg (1941), mic roman suprarealist, unde se intrevede metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene. Redacteaza, la sugestia lui Radu Stanca, si semneaza, cu pseud. Damian Silvestru, Manifestul Cercului Literar, adresat lui E. Lovinescu si publicat in Viata (13 mai 1943), in care se militeaza pentru autonomia esteticului. A condus Revista Cercului Literar de la Sibiu (1945), la care colaboreaza Blaga si grupul cerchist propriu-zis. Dupa intoarcerea Univ. clujene la matca, incearca, in 1946, sa lanseze aici rev. Euphorion, "caiet de critica si poezie editat de Cercul Literar". In 1947 i se confera "Premiul scriitorilor tineri" al Editurii Fundatiilor Regale pentru voi. in ms Poeti romani (precedat de o Teorie a poeziei si incheiat cu o Antologie, aparuta postum in 1997). Bibliotecar la filiala clujeana a Acad. (1948-1952). In 1956 revine in publicistica literara, dar in 1958 este acuzat de estetism si "demascat" in Scateia pentru tentativa de "subminare a bazelor literaturii socialiste". Arestat in 1961, e detinut politic la Jilava. Eliberat in 1964, devine redactor la Luceafarul (1965-1967) si Viata Romaneasca (1968-1971). Revine in actualitatea criticaprin voi. Scriitori moderni (1966). In 1968 publica Poezia lui Eminescu (scrisa inca din 1953 din perspectiva "criticii profunzimilor"). Voi. sale de critica - in special Scriitori moderni, insemnari critice (1970), Engrame (1975) si Analize si sinteze (1976) - reprezinta, de fapt, fragmente din proiectata Istorie a literaturii romane (al carei plan a fost publicat in Familia, nr. 2, 1968 si al carei prim volum, cuprinzand perioada 1800 1945, a aparut in 1991). Proza de tip decadent, cu personaje crepusculare in voi. Balduin de Tyaormin (1969). Versuri, cu o laconic contorsionata topica, ermetic-esteti-zante, aforimsme si trad. in voi. Sabasios (1968), Moartea unui contabil (1972) si Viata particulara (1977). La 3 martie 1977 adreseaza o scrisoare de adeziune catre Paul Goma, textul fiind apoi difuzat prin postul de radio "Europa libera"; in consecinta, este arestat si anchetat in localul Securitatii din Calea Rahovei. in 1978 ii apare Un roman epistolar, continand corespondenta sa, masiv epurata de cenzura, cu Radu Stanca, unde se afla si teoria euforionismului. Pleaca, in 1980, in Germania, cu o bursa de cercetare asupra operei lui Dostoievski. Locuieste la Koln si tine un curs de literatura romana la Universitatea din Miinster (1982-1983). Se stabileste definitiv la Miinchen. Coordoneaza Caietul de literatura al rev. Dialog de la Dietzenbach. Colaboreaza constant la posturile de radio ,3BC", "Europa libera" si "Deutsche Welle" cu texte politice (adunate, ulterior, in voi. In cunostinta de cauza, 1990) si, mai ales, cu sinteze critice si cronici literare, stranse apoi in voi. Scriitori contemporani (1994) si care reprezinta materialul preliminar al voi. al doilea, nescris, al Istoriei literaturii romane. In 1992 scrie primele doua capitole ale autobiografiei sale, Straja dragonilor (aparuta postum in voi. in 1994), urmarind programatic sa se dezvaluie fara nici un fel de rezerve mentale: "In Autobiografie voi spune totul despre mine, chiar si cele mai inconfortabile lucruri". Prin clauza testamentara, Jurnalul sau poate fi publicat la treizeci de ani dupa moartea sa.



Din cea de a "patra generatie postmaioresciana", criticul cel mai apropiat de E. Lovinescu e, intr-un anume sens, N., care reia multe din imperativele mentorului de la Sburatorul. El observa ca este imposibil ca un critic sa se implineasca plenar inca din adolescenta, in felul unui Rimbaud, deoarece cheia magistraturii sale vine din conturarea treptata a caracterului care "se formeaza in timp, prin educatie spirituala, prin cultura". O pondere covarsitoare capata, tot in spirit lovinescian, disocierea valorii estetice de celelalte valori, precum si problema stilului critic. Numai expresivitatea irepetabila a spunerii impune si scoate din anonimat actul critic, acordandu-i aceleasi efecte intelectual-emotionale ca oricarei alte creatii scrict artistice. "Simbolismul" criticii lovines-ciene, adica puterea de iradiere a sugestiilor, precum si muzicalitatea cuvantului se regasesc in opera lui NEGOITESCU (ca si preferinta ambilor critici pentru orfismul indescifrabil, obscur ori pentru muzica straturilor ascunse ale fiintei poetice). Intr-o epoca inclinata spre abstractizare, cand "chiar si beletristica s-a supus teoriilor", apare un fenomen paradoxal: critica aspira sa devina "genul literar cel mai actual si mai pregnant (si daca s-ar putea, as spune - prin absurd - singurul!)". O profesiune de credinta ce indica, pe de o parte, o imaginatie critica de tip borgesian, pe de alta, faptul ca NEGOITESCU nu poate concepe actul exegetic decat ca unul liric, deci ca un nelinistit si problematic gest autobiografic; critica, asemeni poeziei sale, constituie "un act de pura experienta personala", oficiat intr-o stare identica aceleia de "interiorizare a starilor lirice" si, de aceea, o expresie a singuratatii, adica a singularitatii si libertatii creatoare. insasi cultura sa filosofica il apropie de poezie, iar nu de teorie, fapt ce nu inseamna insa ca NEGOITESCU ar ignora, in exegetica sa, utilitatea instrumentelor psihanalitice, fenomenologice ori hermeneutice. in fine, punctul de plecare al creatiei sale pare calinescian, intrucat autorul Bietului loanide preconizeaza iesirea din contingent, scoaterea din tempora-litate a intregii literaturi, actul critic fiind el insusi atemporal, fiindca presupune existenta unui fond spiritual etern-valabil ("Pentru mine Traian Demetrescu si Bacovia stau in aceeasi zona a rafturilor" sau "Un istoric se abstrage de orice continut sufletesc si poate avea atitudini ideale"). Aparent, NEGOITESCU descinde din G. Calinescu: "in conceptia mea, poezia lui Philippide este aceea care a influentat poezia lui Hasdeu" sau "prin Macedonski am reusit sa-1 inteleg mai bine pe Bolintineau, iar prin Adrian Maniu pe Duiliu Zamfirescu, ca si cum cei din urma ar fi influentat pe cei dintai"; la fel, NEGOITESCU urmareste influenta lui Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu asupra ritmurilor baladesti ale lui Cosbuc s.a., defrisand noi cai "retroactiunii modernului asupra clasicului". De fapt, NEGOITESCU procedeaza contrar lui G. Calinescu, inserand operele clasice nu intr-un prezent atemporal, ci lansandu-le intr-un viitor estetic imprevizibil. Pe critic il atrage nu atat ceea ce este actual intr-o opera anume, ci ceea ce a ramas potential si poate fi recuperat prin rescrierea sa cu mijloacele si harul creator al exegetului (iata de ce el sondeaza nu nivelul "neptunic", ci cel "plutonic" al liricii eminesciene). Cum s-a remarcat insa, NEGOITESCU este intr-adevar calinescian prin arta si placerea de a cita, printr-un anume histrionism si, indeosebi, prin "vointa de a modifica harta valorilor, adica ierahia si chiar geografia lor". De aceea, volumele sale de critica sunt, in realitate, fragmentele disparate ale unei Istorii a literaturii romane (care, spre deosebire de "sinteza epica" a lui Calinescu, ar urma sa devina, conform metodei sale critice, un fel de "sinteza lirica"). Sensul calauzitor al Istoriei proiectate este detectarea si degajarea "sporului estetic" continut, in evolutia sa, de literatura romana. in planul Istoriei sale, NEGOITESCU observa insa ca, de-a lungul metamorfozei ei, cultura noastra releva unele "dureroase goluri istorice", in care numai "latentele mai pregatesc infloriri viitoare". Asa, nu exista cu adevarat un clasicism romanesc (fapt semnalat inca in Manifestul), dupa cum nici un gotic ori un baroc, constituie in "corpuri precise, identificabile ca atare in varietatea fenomenelor concrete, individuale" (de pilda, Istoria ieroglifica e, ca opera baroca, "o exceptia curioasa" s.a.). Din aceasta constatare s-a ivit, in cadrul Cercului literar, si ideea euforionismului (avandu-i ca principali teoreticieni pe NEGOITESCU si Radu Stanca). "Ca fiu al Elenei si al lui Faust, in Euphorion s-au contopit spiritul grecesc, apolinic (limitele, ordinea elina) si fausticul modern al europeanului, adica dinamismul, avantul nesabuit." Definitia lui NEGOITESCU este eschilleriana, iar euforionismul, intr-adevar, un fenomen goethean, caci la autorul lui Faust, spune Schiller, "spiritul grec e turnat intr-o forma nordica". Dupa Gundolf, Goethe nu s-a intrebat ce sunt "grecii datatori de canoane", ci cum poate omul modern "sa atinga aceste canoane". Pentru a umple unul din acele "dureroase goluri" literare, NEGOITESCU aspira, in mod utopic, sa transplanteze aceasta experienta in cultura romana, dilatand totodata programul clasicist goethean. "Omul structurilor axiologice" ramane insa in centrul atentiei sale, de aici provenind si interesul pentru balada si tragedie (teoretizate si concretizate si de ceilalti cer-chisti). Clasicul reprezinta, la N., un termen foarte elastic, el corespunzand nu numai creatiei grecesti, dar in genere si operelor fundamentale din aria europeana care, devenind "datatoare de canoane", s-au clasicizat. Cul-tura-receptor nu se deschide oricarei influente, ci numai aceleia ce corespunde programului de "purificare clasica"; astfel, euforionismul e, intr-un fel. si o actiune de recuperare si implantare in literatura romana a unor constante esentiale, o actiune de reordonare si "europenizare" a ei. Asadar, NEGOITESCU este un lovinescian de tip special: si el propune un sincronism, dar unul cu o Europa arhetipala. Euforionismul inseamna o intoarcere la mari valori ce au primit o "clasicitate absoluta", deci la un spirit al europenismului care functioneaza ca norma estetica, morala si ontologica. Opera-model, de o "clasicitate absoluta", impune tocmai prin semnificatiile axiologice multiple pe care le contine. Ideea aceasta apare permanent in studiile din Revista Cercului literar, fie in eseul despre balada al lui Radu Stanca ("Exclusivitatea estetica nu duce la capodopera"), fie in Perspectiva, arti-col-program, in care NEGOITESCU explica mai nuantat motivatiile ce au provocat aparitia Manifestului si respinge, pe buna dreptate, acuza de estetism: Manifestul pornise dintr-o necesitate lucida a disociatiei Opera de arta poate cuprinde si alte valori decat cea estetica. Daca insa pe aceasta n-o cuprinde, ea e nula ca opera de arta". Programul clasicist goethean repudiaza subiectivul; acesta insa poate fi regasit, totusi, in euforionism. In ecuatia euforionista aflam intotdeauna modelul (norma clasica) si deformarea lui subiectiva ("fausticul / romanticul germanic"), asadar, in ultima instanta, nu un nou clasicim, ci un manierism, unul al clasicismului. Nascute din "inalta lui contemplativitate" (remarcata inca de E. Lovi-nescu), cu o propensiune filosofica accentuata, creatiile critice ale lui NEGOITESCU uimesc tocmai de aceea prin fragezimea ludica a spiritului sau speculativ, strafulgerarile ideatice avand relieful de cristal al unor aforisme sau conturul gratios al unor mici poeme.



Dupa cum comparatismul sau imprevizibil, de sorginte artistica, apartine unui intelectual rafinat din stirpea lui Balduin de Tyaormin (una din mastile sale epice), pentru care frumosul este paradox si care cauta, cu obstinatie, exhibitia, dar numai pe aceea mai plina de sens estetic. Tot impulsul exhibitiei, imbogatit insa axiologic, e si punctul de plecare al celor doua proze confesive ce cristalizeaza Straja dragonilor, autobiografie dramatica a unui spirit care se apropie, treptat, de intelegerea singularitatii sale. Criticul a avut tot timpul o mare atractie pentru genul memorialist, savurand autobiografiile lui Cellini, Rousseau (apreciat pentru "linia adevarului" pe care a instaurat-o), Casano-va sau Goethe; de aceea, incipitul Strajei dragonilor, simplu si direct, cu comentarea semnificatiei temporale a momentului nasterii, il imita pe acela goethean din Poezie si adevar. Alt model al autobiografiei sale e Lichtenberg, iubit nu numai pentru candoarea cu care ganditorul german si-a evocat unele amintiri din copilarie, ci, mai ales, pentru preocuparea acestuia de a scrie o "istorie a spiritului si a mizerbilului meu trup". Cum Straja dragonilor a ramas doar in stadiul incipient, de la copilarie pana la sfarsitul adolescentei, ea devine, postum, o Bildungsautobiographie, o autobiografie a formarii lui spirituale, de la revelarea primelor produse ale inconstientului, vazut ca prag originar al psihicului sau, pana la cristalizarea unei constiinte proprii prin cunoasterea de sine. in Straja dragonilor debutul este abisal, fiind dezgropat ultimul strat al biografiei din perspectiva prezenta, inocent-constienta, a evocarii. Autenticitatea fermecatoare si profunda totodata a autobiografiei provine din "colaborarea" armonioasa dintre copil si adult, ambii la fel de candizi, chiar daca la ultimul e activa o rafinata constiinta psihanalitica (cu semnale si in diverse interpretari ale criticului). Avem de a face cu un proces firesc, spontan, de autopsihanalizare, caci "acum, la batranete, retraind propria mea viata, condeiul imi inainteaza rapid pe paginile albe, luand-o chiar inaintea elaborarii fiindca ma feresc sa fac «literatura»". Autobiografia este extrem de revelatoare in privinta elementului feminin al psihologiei scriitorului. De aceea, el are o structura psihica fragila, intuitii acute, o sensibilitate vulnerabila. Chiar si personalitatea lui intelectuala e marcata puternic de acest fapt, cele mai abstracte probleme fiind invaluite, la el, de o aura erotic-emotionala. Straja dragonilor ramane, din toate aceste motive, cea mai directa, mai socanta si mai dezinhibata confesiune scrisa vreodata la noi.

OPERA

Povestea trista a lui Ramon Ocg, Sibiu, 1941; Despre masca si miscare. Sibiu, 1944; Scriitori moderni. Bucuresti, 1966; Poezia lui Eminescu, Bucuresti, 1968; Sabasios, Bucuresti, 1968; Poemele lui Balduin de Tyaormin, Bucuresti, 1969; E. Lovinescu, Bucuresti, 1970; insemnari critice, Cluj, 1970; Lampa lui Aladin, Bucuresti, 1971; Eminescu plutonic (col. rev. Arges), 1971; Moartea unui contabil, Bucuresti, 1972; Engrame, Bucuresti, 1975; Analize si sinteze, Bucuresti, 1976; Viata particulara. Bucuresti, 1977; Un roman epistolar. Bucuresti, 1978; Alte insemnari critice. Bucuresti, 1980; In cunostinta de cauza. Texte politice. Cluj, 1990; Istoria literaturii romane, I (1800-1945), Bucuresti, 1991; Sabasios, Cluj, 1991; Scriitori contemporani, ed. ingrijita de D. Damaschin, Cluj, 1994 (ed. II, 2000); Straja dragonilor, ed. ingrijita de I. Vartic, Cluj, 1994; De la Dosoftei la Stefan Aug. Doinas. O antologie a poeziei romane, ed. ingrijita de C. Regman, Cluj, 1997; Ora oglinzilor, ed. ingrijita de D. Damaschin, Cluj, 1997; Dialoguri dupa tacere. Scrisori care S. Damian, Bucuresti, 1998; Primavara elvetiana si alte proze, ed. ingrijita de I. Milea, Pitesti, 1999.

REFERINTE CRITICE

Al. Piru, Panorama; M. Martin, Generatie si creatie, 1969; M. Tomus, Carnet critic, 1969; E. Lovinescu, Scrieri (III), 1970; F. Manolescu, Poezia criticilor, 1971; V. Nemoianu, Calmul valorilor, 1971; St. Aug. Doinas, Poezie si moda poetica, 1972; M. Nitescu, Intre Scylla si Charybda, 1972; L. Raicu, Structuri literare, 1973; Ileana Vrancea, Confruntari in critica deceniilor IV-VII, 1975; C. Regman, Explorari in actualitatea imediata, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979; L. Ciocarlie, Mari corespondente, 1981; Ov. S. Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; Gh. Grigurcu, Critici romani de azi, 1981; I. Vartic, Modelul si oglinda, 1982; P. Poanta, Cercul Literar de la Sibiu, 1997; C. Regman, Dinspre "Cercul Literar" spre "Optezecisti", 1997; NEGOITESCU Balota, Caietul albastru, I-II, 1998; M. Zaciu, Departe, aproape, 1998; S. Damian, Aruncand manusa, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ion NEGOITESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion NEGOITESCU




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text