"Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica Si, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despica. Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur.
Eu ma duc in faptul zilei, ma asez pe malu-i verde Si privesc cum apa curge si la cotiri ea se perde, Cum se schimba-n valurele pe prundisul lunecos, Cum adoarme la bulboace, sapand malul nasipos.
Cand o salcie pletoasa lin pe balta se coboara, Cand o mreana salta-n aer dupa-o viespe sprintioara, Cand salbaticele rate se A«bat din zborul lor, Batand apa-ntunecata de un nour trecator.
Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale. Lunca-n giuru-mi clocoteste; o soparla de smarald Cata tinta, lung la mine, parasind nasipul cald."
Vasile Alecsandri (18187-1890) se situeaza in fruntea poetilor pasoptisti, pastelurile sale constituind primul moment de stralucire a poeziei romane inainte de Eminescu. Titu Maiorescu a considerat ca aceste creatii lirice sunt "insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei" si sunt scrise "intr-o limba asa de frumoasa", incat il determina pe marele critic sa-1 declare pe Vasile Alecsandri drept "Cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta".
Bardul de la Mircesti se deosebeste de romantici prin faptul ca succesiunea anotimpurilor nu simbolizeaza trecerea ireversibila a timpului, ci dimpotriva, creatia lui exprima sentimentul stenic (care fortifica, da putere; intaritor - n.n.) al eternei regenerari a naturii. Cromatica este specifica acestor creatii lirice, culorile fiind alese sugestiv in functie de anotimpul descris.
Poezia "Malul Siretului", publicata in "Convorbiri literare" la 1 mai 1869, este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creatie reprezentativa pentru intreg ciclul, atat prin tehnica artistica, cat si prin atmosfera emotionala.
Titlul ilustreaza locul mirific ce 1-a inspirat pe Alecsandri in aceasta poezie, malul raului Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atat de dragi poetului, mosia de la Mircesti.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia "Malul Siretului" este structurata in patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trasatura tipica pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, apreciat in mod deosebit de mai multi exegeti literari, se particularizeaza prin doua aspecte inedite: lirismul subiectiv evidentiat de prezenta persoanei intai, auctoriale - in strofele a doua si a treia - si nota meditativa a poeziei din ultima strofa. Peisajul este realizat prin imbinarea discreta a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic.
Strofa intai descrie acel moment incert al diminetii devreme, cand ziua se ingana cu noaptea, cand intreaga natura pare adormita, iar deasupra luncii Siretului plutesc "aburii usor ai noptii", cepar "fantasme", comparatia provocand o puternica stare emotionala. Imaginea motorie a cetii care "se despica" printre ramurile copacilor, este insotita de imaginea vizuala a raului personificat, care "se-ncovoaie" pe sub arborii din lunca. Comparatia "ca un balaur" este de factura mitologica, asemenea metafotei "misca solzii lui de aur", care sugereaza curgerea lenta a valurilor unduitoare ale raului. Epitetul cromatic "solzii lui de aur" accentueaza fiorul launtric provocat de lumina stralucitoare a diminetii, care se reflecta in undele Siretului.
Strofa a doua ilustreaza in mod deosebit lirismul subiectiv prin introducerea persoanei intai singular, vocea auctoriala exprimand incantarea pentru peisajul de basm al diminetii. Asezat pe "malu-i verde", poetul, in ipostaza privitorului, este fascinat de curgerea continua a Siretului, care "la cotiri se perde" si ale carui ape somnoroase sapa "malul nasipos". Atractia pe care peisajul o exercita asupra poetului este exprimata prin marci lexico-gramaticale, verbe la persoana I singular. "ma duc", "ma asez", "privesc", iar tabloul este dominat de imagini motorii, "apa curge", "se schimba-n valurele". Epitetul cromatic "malu-i verde" sugereaza un anotimp calduros, iar alte epitete descriptive, contribuie la crearea emotiei pentru frumusetea peisajului: "prundisul lunecos", "malul nasipos", elemente ce constituie planul obiectului privit de poet. Raul Siret este personificat si in aceasta strofa, deoarece "adoarme la bulboace".
Strofa a treia incepe cu imaginea delicata a salciei pletoase care se apleaca deasupra undelor Siretului, tabloul fiind brusc dinamizat si animat de un peste care "salta-n aer dupa-o viespe sprintioara" si de ratele salbatice care "se abat din zborul lor", asezandu-se pe undele primitoare.
De remarcat in aceasta strofa sunt epitetele care evidentiaza detaliile peisajului: "salcie pletoasa", "Viespe sprintioara", "apa-ntunecata", "nour-trecator". Epitetul in inversiune "salbaticele rate" accentueaza ideea peisajului viu prin specificul pasarilor care poposesc "din zborul lor" in aceste locuri feerice, iar metafora "un nour trecator", sugereaza stolul de rate care intuneca temporar albia raului.
Ultima strofa confirma ideea ca acest pastel nu descrie numai un peisaj natural ci si un peisaj ni xufletului.accentu&nd lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea poetului este meditativa, sugerand cu discretie ideea ca gandurile lui Vnt atrase hipnotic de valurile miscatoare, prin metafora curgerii Siretului: "Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale". Poetul se detaseaza, parca, de natura inconjuratoare, contempland fascinat si incremenit de admiratie lunca ce "cloceste" si privind captivant "o soparla de smarald" care, personificata, se uita curioasa la el: "Cata tinta, lung la mine, parasind nasipul cald",
Prozodia. Versurile lungi, de 15-16 silabe ca in toate pastelurile, ritmul trohaic si rima imperecheata creeaza un tablou pictural, un adevarat spectacol al naturii, care provoaca eului liric trairi profunde de admiratie, de incantare, duse pana la extaz.
Cu "Pastelurile", Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizari a talentului sau. Clasicismul acestor creatii lirice se manifesta nu numai in viziunea poetului asupra naturii, ci si pe taramul expresiei. In studiul "Directia noua in poezia si proza romana" (1872), Titu Maiorescu afirma ca "Pastelurile" constituie "cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste".
