DONGOROZI
Ion, se naste la 4 ian. 1894, Tecuci - moare in 20 mai 1975, Bucuresti. Prozator.
Fiul lui Dionisie Dongorozi si al Ecaterinei (n. ?). Liceul la Galati; Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti; Seminarul Pedagogic Universitar din Bucuresti.
Debuteaza dupa primul razboi mondial, in revista Convorbiri literare.
A colaborat la Ramuri, Universul literar. Scrisul romanesc. Rampa, Adevarul literar si artisticele. Prof. laCraiovasi Bucuresti; director al Teatrului National din Craiova (1926-l927); prefect al judetul Caras (1931).
Autor de manuale scolare, in colab. cu Simion Mehedinti. Proza scurta de un pitoresc samanatorist, in volum Cum s-a despartit tanti Veronica (f.a.), Filimon Hincu (1924), La hotarul dobrogean (1924), Signor Berthelotty (1926), Socoteli gresite (1926), Examen de bacalaureat (1928), Ancheta (1930), Tucu (1931), Reprezentatie de adio (1932) si Belfer indragostit (1934). Alte opere: Castelul preutesei (1943), Chipuri de copii (1944). Lipseste peste un deceniu din vitrinele librariilor, unde va reveni, dintr-o perspectiva ideologica adecvata timpurilor, cu A deraiat un expres (1957), Viltori (I, 1958), Stea de cinema (1971).
Prin nuvela Filimon Hincu din volumul cu acelasi titlu (1924),
Ion Dongorozi se anunta un prozator interesant, caci reuseste sa grefeze pe fondul unei melancolii samanatoriste un soi de disperare cehoviana, aparent stranie, insa cu o motivatie psihologica profunda. Sugerind suferinta eroului intr-o oralitate neaosa, prozatorul uzeaza de fapt de o ignoranta ironica, prin care tragismul e camuflat abil si impins spre derizoriu. Filimon Hincu, fost luptator pe front, ajunge portar al unei gari, prilej de infatuare, dar si de tortura sufleteasca, fiindca postura sa decorativa, de om de prisos, il duce la o interiorizare fara acoperire rationala, din care se naste un dezechilibru confuz.
Dincolo de surprinderea subtila a unui tragism inconstient, nuvela e si un prilej de a radiografia mentalitatea provinciala, macerata de trecerile bruste de la fericirea infatuata la tristetea umila. in acelasi regim al gravitatii ambigue se mentine si nuvela'n tren, interesanta prin figura lui Alecu Stanescu, un frustrat anxios din aceeasi stirpe cehoviana. Prozatorul introduce aici si procedeul caragialian al inadecvarii comice, care dizolva drama in ridicol. De altfel, Ion Dongorozi preia de la autorul Momentelor chiar si unele virtuozitati stilistice, vizibile in explicatiile succinte si taioase, cu efecte caracterologice: "Doamna ingalbeneste din senin, inchide ochii strins si-n-clesteaza marginea ferestrei, prinzind mina lui Stanescu. Dinsul tresare, cearca sa^si traga degetele si roseste." in proza dintre cele doua razboaie mondiale, caracterizata prin explozia romanului, Ion Dongorozi reprezinta un caz de fidelitate fata de o specie cultivata indeosebi de scriitorii inceputului de secol. Povestirile publicate in prima etapa a scrisului sau au, in general, un caracter retrospectiv, evocind chipuri si intimplari din lumea protipendadei de la sfirsitul secolului trecut si inceputul secolului al XX-lea.
Preocupat de viata cotidiana a boierimii si a functionarilor, prozatorul imagineaza citeva tablouri de epoca nu lipsite de un anume farmec vetust. Iata, de pilda, un portret savuros din povestirea Niculaita Cirnu: "Conu Dumi-trache, in papuci infloriti la virf cu margele albastrii, descheiat Ia jiletca numa-n dreptul pintecului si cu fesul intepenit pe tuguiul capului, pufaia din tigaretul de chihlimbar". Personajele lui Ion Dongorozi sint recrutate din rindul boierilor, agentilor de perceptie, prefectilor, ofiterilor, profesorilor, avocatilor, grefierilor, care alcatuiau asa-zisa "lume buna". in multe povestiri de interes mai mult sociologic, este descrisa viata mondena a oraselelor de provincie, alcatuita din "cavalcade dimineata si seara, cher-mese la Cercul Militar, teatru de societate, batai cu flori in gradina publica". Notabilitatile petrec la balurile mascate de la cazinou, dan-sind pe intrecute mazurca si cadrilul pina la revarsatul zorilor. De pe mesele imbelsugate si scumpe nu lipsesc icrele tescuite, sampania cu piscoturi comandate la Capsa,pate defoie gras si stafidele de Madera. Caracterizind atmosfera epocii (la belle epoque), scriitorul observa ca razboiul pentru independenta "a adus implinirea atitor nazuinte, incit multumirea adunata si sporita in toate inimile se traducea si prin ahtierea dupa petreceri - si a celor de sus, si a celora din patura mijlocie". Din pacate, linia initiala a tragicomicului psihologic nu va fi reluata decit sporadic in volumele de dupa Filimon Hincu, prozatorul preferind transcrierea joviala a unui sentimentalism provincial, ca in La hotarul dobrogean (1924), Signor Berthelotty (1926), ori descrierea vivace a mentalitatii viciate de o morala indoielnica, precum in Socoteli gresite (1926), Examen de bacalaureat (1928), Ancheta (1930), Tucu (1931), Reprezentatie de adio (1932) si Belfer indragostit (1934). Ion Dongorozi colectioneaza aici diverse matra-pazlicuri si incurcaturi erotice, descrie agitatia, zapaceala si forfota unorindivizi lezati in amorul propriu. Psihologic, lumea evocata de scriitor se hraneste din nostalgiile samanatorismului. Nevoia intimitatii reclama, in alta ordine, cultul familiei si propensiunea moralista.
E. Lovinescu exagera totusi considerind ca proza lui Ion Dongorozi reprezinta "o reluare agresiva a samanatorismului in latura sa patriarhala, provinciala si prolixa", caci prozatorul areindemi-narea de a submina aproape mereu platitudinea somnolenta a vietii prin introducerea farsei meschine, ca efect al dezechilibrului funciar. Melodramatica in esenta, lumea acestor schite si nuvele e comica in aparenta. Scriitorul stie sa bruscheze stereotipiile prin prezentarea lor contrastiva, din care scoate efecte adesea notabile. Majoritatea eroilor trece astfel de la orgoliul exacerbat la sfiosenia umila, de la fericirea naiva la disperarea imprevizibila. Umorul povestitorului provine din acest joc al ipotezelor, din distanta asumata fata de obiectul relatarii, fiind in esenta o tratare duioasa a ridicolului. Lipsit de rafinament in expunere, Ion Dongorozi e, in schimb, un virtuoz al inscenarii si un bun dirijor al amanuntului banal inspre semnificatia sa ascunsa. Desigur, intr-o astfel de lume indeletnicirea principala nu putea fi decit amorul. Povestirile lui Ion Dongorozi, cele din prima etapa de creatie, sint frivole, savuroase, putin licentioase,, atit cit ingaduia pudoarea contemporanilor. Limbajul tradeaza si el o usoara vulgaritate.
Deseori evocate, iubirile adulterine cind nu devin niste legaturi primejdioase, dezvaluind un gust pentru senzational, degenereaza in a-necdotic si umor. Povestirile se caracterizeaza printr-o cercetare a epocii care nu patrunde dincolo de suprafata vietii sociale. In volumele publicate in deceniul al patrulea, Ancheta, Tu-cu. Reprezentatie de adio. Belfer indragostit, scrisul sau cunoaste o schimbare prin accentuarea tendintei de critica sociala de pe pozitii le politicii conservatoare. Semnificativa in acest sens este povestirea Rectificarea bugetului, in care un personaj deplinge lipsa de prestigiu a prefectilor, in comparatie cu perioada de dinaintea primului razboi mondial ("Crezi ca un prefect de azi mai seamana cu zbirii de dinainte de razboi? Pe dracu! Nu vezi cum ne dau de-a dura parlamentarii?"). Politicianismul devine principala tinta a criticii sociale din povestirile acestei etape. Prozatorul denunta criteriile dubioase ale promovarilor in functii de conducere, descrie intrunirile politice la care se vorbeste patetic, gesticulind, si care se incheie cu imbratisari. Transcrierea fidela a felului de a vorbi in epoca are efecte involuntar caragia-lesti. Personajele se saluta cu "am onoare sa va bonjurez',' sau "bonjurica". Frazeologia politica aminteste tot de I. L.
Caragiale ("M-am inscris in istoricul partid liberal sa lupt ca simplu ostas"); personajele isi justifica cererile ca Pristanda, invocind "familia grea" etc. Lipsit de un limbaj personal, Ion Dongorozi foloseste in exprimare cliseele epocii. in afara unor reusite demne de interes, proza lui Ion Dongorozi este monotona prin autopastisare, prin proliferarea unui umor facil si prin excesul de pitoresc psihologic. Tratata superficial, umanitatea acestei proze apare adesea fara adincime, frivola si artificiala. O imagine cam conventionala si aproape banala a iubirii e romanul Viitori (I, 1958), in fapt o cronica schematica a evenimentelor antebelice. Proza lui Ion Dongorozi retine interesul doar prin citeva nuvele, care dezvaluie tragismul inconstient al derizoriului.
OPERA:
Cum s-a despartit tanti Veronica, Craio-va, f.a.;
Filimon Hincu, Bucuresti, 1924;
La hotarul dobrogean, Craiova, 1924;
Surpriza, Bucuresti, f.a.;
insailari, Craiova, 1925;
Povestirile lui Dinu Costaki Stupcan, Craiova, 1925;
Signor Berthelo-tty. Arad, 1926;
Socoteli gresite, Craiova, 1926;
Examen de bacalaureat, Craiova, 1928;
impacare. Bucuresti, f.a.;
Amintiri, Bucuresti, Ca.;
Ancheta, Craiova, 1930;
Monumentul eroilor, Bucuresti, 1931;
Tucu, Craiova, 1931;
Romanii de peste hotare, Craiova, f.a.;
Reprezentatie de adio, Craiova, 1932;
Belfer indragostit, Craiova, 1934;
Castelul preutesei, Craiova, 1943;
Chipuri de copii. Bucuresti, 1944;
A deraiat un expres. Bucuresti, 1957;
Viitori, I, Bucuresti, 1958;
Escapada, Craiova, f.a. (ed. noua. Bucuresti, 1968);
Stea de cinema, postfata de G. Muntean, Bucuresti, . Traduceri: L. Davidov, Uriasul din Ural, in colab. cu P. Verbit-chi, Bucuresti, 1956;
B. Galin, O forta minunata, in colab. cu M. Friedman, Bucuresti, 1957. |
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, IV;
G. Calinescu, Istoria;
P. Constantinescu, Scrieri, II, 1967;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
G. Muntean, in Romania literara, nr. 1, .
|
