Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Ion BUDAI-DELEANU



Ion BUDAI-DELEANU - poza (imagine) portret







 

Ion BUDAI-DELEANU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion BUDAI-DELEANU








Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Cantece

Tiganiada

- citeste textul
Ion Budai Deleanu - Tiganiada - Tema, subiectul, compozitia cantecului
TIGANIADA - (Cantecul al XII-lea)
Tiganiada - poem eroi-comic de Ion Budai-Deleanu.


Ion BUDAI-DELEANU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 6 ian. 1760 (?), com. Cig-mau, jud. Hunedoara - m. 24 aug. 1820, Lemberg.

Poet

Primul din cei zece copii ai preotului unit Solomon Budai din Cigmau.

Studiile elementare in satul natal, continuate la Gimnaziul din Blaj (1770-1777). in nov. 1777 este inscris la Facultatea de Filosofie din Viena, obtinand, la inceputul anului urmator, o bursa la "Colegiul Sf. Barbara".

Ca bursier isi incheie studiile de filosofie si le continua (pana in 1783) cu studii teologice. La "Barbareum", se afla in raza de influenta a prefectului de studii Samuil Micu si a colegilor de seminar Gheorghe Sincai si Petru Maior. Scurta vreme prefect de studii la Blaj, revine, la sfarsitul anului 1784, la Viena, urmand, se pare, cursurile Facultatii de Drept. Se intretine functionand ca psalt la biserica Sf. Barbara si copist cu ziua la cancelaria Consiliului Aulic de Razboi (de fapt, traducator), functie ceruta de realizarea politicii iluministe a lui Iosif al II-lea. Pe langa o Carte trebuincioasa pentru dascalii scoalelor de jos (1786), traduce codul civil si codul penal; tot el talmaceste, la Lwow, noul cod penal (1807) si noul cod civil (1812). in 1787 devine secretar, iar in 1796 consilier la Forum Nobilium din Lwow. O absenta de sase luni de la tribunalul din Lwow (1790-1791) a dat nastere ipotezei caB.-D. s-ar fi putut afla in acest timp in Transilvania si ar fi putut contribui la elaborarea Supplex-ului. I s-au mai atribuit, recent, doua importante lucrari cu caracter politic: o Combatere anonima a comentariilor lui Eder la Supplex. (Wiederlegung der zu Klausenburg iiber die Vorstellung der Walachischen Nation herausgekommenen Noten), care dovedeste depasirea ideologiei Supplex-ului in sensul unei gandiri revolutionare si a unei conceptii istorice moderne, si un memoriu confidential in favoarea natiunii romane adresat imparatului in anul 1804. Ca raspuns la o solicitare oficiala, intocmeste memoriul Kurzgefasste Bemerkungen iiber Bukowina, de fapt o monografie a regiunii. in linia preocuparilor generale ale Scolii Ardelene, depasindu-si insa contemporanii prin orizont cultural si prin modernitatea conceptiei, B.-D. a lasat in ms o bogata opera istorica (De originibus populorum Tran-sylvaniae), lingvistica (Temeiurile gramaticii romanesti, cu o prima redactare in latina, din 1812, Fundamenta grammatices linguae romaenicae; Dascalul romanesc pentru temeiurile gramaticii romanesti) si lexicografica (vin Lexicon romanesc-nemtesc, inceput inca la Viena, fragmente din proiectatele dictionare german-roman, francez-roman, latin-roman, roman-latin, roman-francez si dintr-un dictionar de neologisme, Lexicon pentru carturari). Daca prin opera sa istorica si lingvistica, subordonata ideii de unitate nationala, B.-D. implineste, mo-dernizandu-1, programul cultural iluminist al Scolii Ardelene, prin opera sa poetica (poemul neterminat Trei viteji si, mai ales, Tiganiada) el depaseste acest program si nu da literaturii romane moderne doar un punct de pornire, ci si prima ei capodopera, comparabila cu creatii europene de valoare universala.

"Pus-am temeiul culturii" - marturisea B.-D. in Prefata la Lexiconul romanesc-nemtesc. Constiinta de intemeietor de cultura o are poetul si ca izvoditor al "poema-tionului eroi-c ornic o-satiric" Tiganiada si, in aceasta privinta, ea e pe deplin intemeiata. "Product nou si original", opera lui B.-D. marcheaza un moment de revolutie a spiritualitatii romanesti: momentul in care poezia dobandeste constiinta de sine si e recunoscuta ca un mod de existenta a spiritului, fapt posibil doar in clipa cand vechea confuzie dintre poetica si retorica este depasita. Aceasta confuzie caracterizeaza insa, in traditie bizantina, intreaga literatura romana veche, in cuprinsul careia frumosul se realizeaza constient prin ornarea discursului - deci la nivel retoric - si nu prin inventarea unor universuri fictionale verosimile - deci la nivel poetic (daca revenim, pentru termenii in discutie, la acceptia lor aristotelica). Scriitorul era, pentru Miron Costin, fie istoric, fie filosof (Homer nu era poet, ci "vestit istoric Omir"), iar subiectul oricarei opere ramane adevarul, frumusetea discursului fiind cultivata doar ca un mod al persuasiunii. Acest "model" al scriitorului e atat de puternic in vechea cultura romaneasca, incat el il determina pe Neculce, spirit artist, tentat de pitoresc, de anecdotic si de legendar, sa-si prezinte O sama de cuvinte nu ca fictiune verosimila, ci ca adevar ipotetic. De la neculcianul "dzic sa fi fost, dara intru adevar nu sa stie, numai oamenii ase povestesc", la afirmatia orgolioasa a lui B.-D.: "insa intru aceasta mai mare parte este a scriptorului" s-a petrecut o modificare esentiala: carturarul a devenit poet, el se simte un creator de mituri si contempla cu ironie vechea mentalitate, tentata sa reduca "intelesul poe-ticesc" la litera adevarului. "Izvoarelor istorice" ale Tiganiadei - "pergamina de la Cioara" si "hartoaga de la Zanoaga" - gireaza ironic adevarul operei, de care sunt preocupati, in note, Onochefalos sau Idiotiseanu la modul ingenuu, si preainvatatul Talalau la modul erudit. Cum eposul comic este o parodie a epopeii eroice, unul dintre procedeele "clasice" ale parodierii il constituie raportarea, pe un ton grav dar cu efecte ironice prin inversarea de perspectiva, la "sursele" epice sau istorice ale operei. Aceasta "raportare la model" evolueaza intre citatul parodiat (in Batrahomiomahia, in Le Lutrin a lui Boileau, in Rapirea buclei si in Nerodiada lui Pope figureaza citate parodiate din Iliada si Odiseea) si intre comentariul extins ironic - din text sau din note - pe marginea unei fictive surse istorice, comentariu ce se constituie intr-un fel de "comedie filologica" in romanzo-urile renascentiste ale lui Boiardo si Ariosto, in Fecioara din Orleans a lui Voltaire sau in Animalele vorbitoare ale lui G. Casti. "Modelele" Tiganiadei (de la Homer la Milton si Klopstock, trecand prin Ariosto, Tasso, Tassoni, Casti etc), insistent evocate de B.-D. in Epistola inchinatoare, Prologul si notele poemei, trebuie privite din perspectiva acestui procedeu constituit al eposului comic, adica din unghiul unei raportari voit ironice a unui univers antieroic la universul eroic parodiat. In prima varianta a Tiganiadei (terminata in jurul anului 1800) notele cu care autorul insoteste textul au doar o valoare explicativa si ele se adreseaza, mai degraba binevoitor decat ironic, unor cititori neavizati. Dar in cea de a doua varianta (terminata in 1812) notele, atribuite unor comentatori fictivi, caracterizati categorial, se emancipeaza de aceasta functie pur explicativa, mostenesc si duc la perfectiune traditia comediei filologice, devenind componenta a universului fictional, joc de masti al unui spirit ludic, care mimeaza, pornind de la textul poemei, candoarea, stupoarea sau eruditia - comica prin exces - a unor ipotetici cititori. In mare masura, notele Tiganiadei sunt o aventura eroicomica a lecturii, a unor posibile lecturi (deci atitudini ale spiritului in fata universului fictional), cele mai multe dintre ele inadecvate.

Iar in cuprinsul poemei, unul dintre personaje, Parpangel, cantaretul Libovului Sant, Parpangel, fiul vrajitoarei, Parpangel, indragostitul, Parpangel, datatorul de lege, cel care a strabatut (lesinat, ce-i drept) traseul initiatic al unei calatorii extramundane, Parpangel, cel las si viteaz, cel intelept si nebun, aduce in fond in centrul actiunii imaginea poetului. Prezenta poetului ca personaj episodic este, pornind de la Homer, un topos al epopeii. Numai ca in locul homericului Domodoc sau al tassonianului Scarpinel, in locul rapsodului orb, al vizionarului infirm caruia ii e interzis accesul in lumea faptei, avem de-a face in cazul lui Parpangel, nu cu un contemplator al actiunii, ci cu un protagonist al ei. La jumatatea drumului intre nebunie si intelepciune, poezia isi cauta si isi descopera propria-i cale. Alaturi de intelept si de Erou, Poetul e vazut in Tiganiada ca una dintre posibilele calauze ale umanitatii in drumul ei spre fericire, ceea ce echivaleaza cu o marturisire - renascentista - de credinta in valorile existentiale ale artei. Opera de temelie pentru cultura noastra este Tiganiada nu numai datorita noii atitudini fata de arta pe care o incorporeaza, ci si pentru ca reprezinta prima mare sinteza cu finalitate estetica a spiritualitatii romanesti si a spiritualitatii europene. In lipsa unei traditii literare culte locale, rolul de traditie literara consolidata in model, indispensabila pentru aparitia parodiei, el indeplineste, in cazul Tiganiadei, pe de o parte traditia europeana a eposului, de la Homer la Tasso si Milton, pe de alta parte traditia folclorica romaneasca. Prin traditie folclorica locala nu trebuie inteleasa insa doar cantitatea de material folcloric incorporata in Tiganiada, ci recunoasterea unei traditii, fapt cu atat mai important cu cat, sub raport filosofic, B.-D., un iluminist, priveste cu ironie "crezatoriile desarte ale norodului". intr-una din notele Tiganiadei, Mitru Perea incearca definirea creatiei poetului in opozitie cu mestesugul oratorului. Un alt comentator, Simplitian, recunoaste cu stupoare principiul creatiei poetice in creatiunile folclorice: "Adeca ca taranii nostri la povesti", exclama Simplitian in fata explicatiilor lui Mitru Perea si, cu aceasta constatare, el integreaza creatia populara produselor atitudinii poetice a spiritului. Indiferent de toate rezervele ideologice din restul notelor, aceasta constatare, legitimata prin exemplul lui Homer, este absolut notabila. Recunoscand si fructificand valoarea poetica a folclorului, B.-D. descopera matricea stilistica a culturii romanesti, si incorporarea culturii europene nu este, in Tiganiada, o operatie de imitatie, ci de legitima integrare intr-o noua si originala sinteza. Dar opera lui B.-D. este o realitate poetica revolutionara nu numai in raport cu traditia literara romaneasca, ci si in raport cu traditia europeana a eposului comic, in evolutia caruia poetul ardelean aduce substantiale modificari de formula epica, prefigurand aparitia poemei romantice. Faptul acesta este mai putin evident, in cazul poemei neterminate Trei viteji. Pornind de la vechea tema a nebuniei universale (revitalizata in Renastere, baroc si iluminism), cu sugestii imediate din Don Quijote, dar respectand formula clasica a epopeii eroicomice, bazata pe dezacordul dintre natura personajelor si gravitatea dictiei epice, B.-D. realizeaza aici o opera cu substrat politic antifeudal, o parodie iluminista a unei anacronice mentalitati feudale. intregul poem se construieste pornind de la artificiul unui anacronism: Becicherec Istoc de Uramhaza, nemes transilvanean ("de aleasa vita" sau "de casa domneasca", daca e sa ne luam dupa nume), descendent dintr-o familie de tigani carpi-tori de ciure sparte, porneste, "la varsta acum adancata" de 50 de ani, in cautarea iubitei pierdute a tineretilor sale, in cautarea gloriei si a aventurii. Drumul ales de erou il conduce, dintr-un Ardeal de secol XVII, spre Muntenia lui Vlad Tepes, spre timpul de legenda al baladelor voinicesti pe care le-a ascultat in tinerete, si spre spatiul fabulos al Cetatii Negre sau spre spatiul demonizat al padurii nalucite. Aparent anacronism, regresiunea lui Becicherec in timp e de fapt o lunecare in afara istoriei, o metafora a nebuniei. Don Quijote degradat, lipsit de luciditatea jocului si de generozitatea intentiilor, Beci-cherec, nobil de data recenta, cu un arbore genealogic mai putin ilustru decat si l-ar putea dori, este - culmea ironiei - aparatorul infocat al dreptului feudal, al privilegiilor cucerite de stramosi "cu sabia in mana" (ceea ce nu e tocmai exact) si "cu traista in spate" (ceea ce corespunde pe deplin adevarului). Nebunia lui inseamna evadare din timpul istoric si ea se amplifica in poem prin nebunia celorlalti doi nobili cavaleri ratacitori Chir Calos de Cucureaza, mare boier muntean, in copilarie covrigar la Stambul, si Nascocor de Carlibaba, mic boiernas cu ifose nobiliare, care-si face triumfal intrarea in poema venind, "din fundul Moldovii, tot drumul pedestru". Meditatia asupra nebuniei universale constituie si punctul de pornire al Tiganiadei.

Prima varianta a poemei, in care planul eroic este abia conturat, ilustreaza tema nebuniei universale prin aventurile tiganilor, porniti, la porunca lui Vlad, pe drumul organizarii unui stat propriu, al cuceririi demnitatii lor umane. Umanitate pre-rationala, intrupare primitiva a nebuniei instinctelor, tabara tiganilor esueaza la jumatatea drumului si sfarseste intr-o paruiala generala. Dezmembrarea taberei tiganesti echivaleaza cu o reintoarcere la haosul primordial, o reinstaurare a varstei precosmice a nebuniei, subliniata si de furtuna apocaliptica, dezlantuire de stihii eliberate, ce o insoteste. Tematic, varianta secunda a Tiganiadei este, ca si prima varianta, un "tratat despre fericire" in gustul secolului al XVIll-la. Dar aceasta a doua varianta aduce nu numai o modificare de perspectiva asupra sanselor umanitatii de a ajunge la fericire, ci si o cristalizare diferita a formulei epice. B.-D. restrange acum simtitor planul eroicomic - adica spatiul acordat nebuniei universale - si amplifica, in schimb, planul eroic ce tinde sa se constituie intr-o epopee eroica exemplara, prefigurare a poemei nationale romantice. Gesta lui Vlad e tratata in conformitate cu topoi-i eposului eroic, materia istorica prezenta in prima varianta in notele explicative e incorporata actiunii prin procedeul homeric si vergilian al "rememorarilor", limbajul epic castiga demnitate de stilus gravis si atinge acorduri sublime intr-o scena cum este aceea in care Vlad, abandonat de cerul potrivnic si tradat de umanitatea oarba, paraseste lupta. Prin prezenta lui Romandor, personaj simbolic ce marcheaza patrunderea in poem a noului titan - romantic, acesta -, poporul, intreaga epopee se incheie in acorduri eroice. Nucleul operei se afla intr-o interpretare moderna a unuia dintre elementele pe care Aristotel le considera obligatorii in definitia epopeii: miraculosul. Aceasta reinterpretare a miraculosului nu trebuie cautata nici in caricaturala calatorie extramundana a lui Parpan-gel, nici in confruntarea dintre un iad alegoric si un rai suburban, cu sfinti plangareti si arhangheli batausi, tratati de B.-D. cu ironia dizolvanta de mitologii a iluminismului; ea trebuie cautata in straturile de profunzime ale epopeii, in confruntarea celor doua principii empedocleene Ura si Iubirea (Urgia si Libovul Sant), al caror triumf succesiv conduce universul spre nefiinta (haos) sau spre fiinta (cosmos). intr-o splendida Oda a iubirii, Parpangel celebreaza, in traditia lucretiana a Imnului catre Venus, Libovul Sant, adica Erosul cosmogonic al lui Hesiod si Platon, reactualizat in Renastere de Leone Ebreo si racordabil, in ultima instanta, filosofiei deiste a lui Leibnitz. Universul lui B.-D. -"Asta lume trecatoare" - se mentine in fiinta gratie puterii armonizatoare a Libovului Sant, dar e perpetuu amenintat, din afara de puterea haotica a Urgiei. Umanitatea are de ales intre fiinta si nefiinta, intre anarhie si armonie sociala (legea, instituita de Vlad si celebrata in discursul lui Janalau), intre nebunie si intelepciune. In functie de aceasta alegere, ea apartine universului eroic, cosmicizant (oastea lui Vlad, Romandor, partial eroul de balada Argineanul), sau universului antieroic, dominat de urgie si amenintat cu nefiinta (tiganii). Daca epopeea eroica si propria-i parodie, epopeea eroicomica, se intalnesc in formula Tiganiadei, e pentru ca B.-D. propune contemplarea existentei ca aspiratie si ca realitate. Coexistenta eroicului si a eroicomicului in cuprinsul aceleiasi opere iese insa din Urnitele pe care evolutia europeana a eposului comic le-a fixat speciei. Dubla articulare a operei vine in contradictie cu estetica neoclasica, iar ea poate fi "legitimata" prin imaginea pe care Poetica lui Aristotel o transmite asupra lui Homer, considerat autor nu numai al Iliadei si Odiseeii, ci si al poemei comice Margites. incepator al poeziei tragice si al celei comice deopotriva, Homer este, pentru Aristotel, un poet total care se confunda cu poezia, indeplinind in asa masura dezideratul impersonalitatii, incat firea sa nu mai determina - si nu mai partializeaza tragic sau comic -viziunea poetica. Aceasta infatisare a lui Homer, poet originar si poet total, pare a fi aceea de care se simte atrasa constiinta de intemeietor de cultura a lui B.-D. Poetul roman regandeste, aristotelic, poezia, atunci cand isi concepe opera ca o sinteza a doua moduri poetice diferite - cel eroic din Iliada si cel eroicomic din Batra-homiomahia. Formula mixta a Tiganiadei, net anticla-sica, nu coincide insa cu speciile mixte ale barocului, pentru ca ea se naste din aspiratia spre totalitate. Confuzia intre aparenta si esenta, sentimentul baroc al instabilitatii si inconsistentei lumii ii este, de altfel, strain lui B.-D., caci universul sau ramane o regandire a cosmosului Helladei, inteligibil in sacra-i armonie guvernata de erosul cosmogonic.

Desi contine elemente clasice, baroce si romantice, Tiganiada nu se lasa integrata definitiv, in intregul ei nici unuia dintre aceste curente si ramane expresia aspiratiei lui B.-D. de a descoperi, pe urmele lui Homer, conditia originara a poeziei. Intrata in constiinta culturii romane la un secol dupa ce a fost scrisa, opera lui B.-D. nu a putut deveni o componenta activa, modelatoare a poeziei nationale; ea a fost anexata, dar nu asimilata de o literatura care isi faurise, intre timp, alte cai. Necunoscandu-1 pe B.-D., literatura romana isi ignoreaza insa, pana tarziu, cateva din posibilitatile ei latente, pe care geniul poetului ardelean le relevase: in primul rand vocatia ironica si vocatia spre echilibru a unei spiritualitati de o fundamentala clasicitate; in al doilea rand vocatia epica. Limbajul epic, complet structurat in Tiganiada, va fi descoperit in literatura romana, modelata eminescian, cu o mare intarziere; romanul apare tarziu, urmand calea contaminarii fiziologiilor cu literatura de mistere si nu descinde direct din epopee, asa cum probabil s-ar fi intamplat daca Tiganiada ar fi fost cunoscuta. In sfarsit, sinteza dintre local si universal, pe care opera lui B.-D.o realizase deplin, va fi reinceputa, cu stangacii, in epoca pasoptista. In sensul acesta, necunoscandu-1 pe B.-D., literatura romana va trai in asteptarea lui Eminescu.

OPERA

Tiganiada sau Tabara tiganilor, in Buciumul roman al lui T. Codrescu, Iasi, I, 1875; II, 1877; Tiganiada. Publicata in forma definitiva din 1800-1812, cu introducere, indice de nume si glosar de Gh. Cardas, Bucuresti, 1925; Trei viteji, ed. de Gh. Cardas, Bucuresti, 1927; Tiganiada, ed. de J. Byck, studiu introductiv de I. Oana, Bucuresti, 1953; Trei viteji, ed. si glosar de J. Byck, pref. de I. Oana, Bucuresti, 1956; Scrieri inedite, ed. ingrijita, studiu introductiv, note si comentarii de I. Pervain, Cluj, 1970; Scrieri lingvistice, text stabilit si glosar de M. Teodorescu, introducere si note de I. Ghetie, Bucuresti, 1970; Opere, I-II, ed. critica de FI. Fugariu, studiu introductiv de Al. Pini, Bucuresti, 1974-1975; Excerptum ex opera manuscripto Temisto-cle, in Manuscriptum, nr. 4, 1979 (prezentare de Claudia Dimiu); Tiganiada, repere istorico-literare alcatuite in redactie de A. Rusu, ed. ingrijita de FI. Fugariu, Bucuresti, 1985; Tiganiada sau Tabara tiganilor, intr-o recitire de S. Codrin, Cluj-Napoca, 1994; Tiganiada, tabel cronologic, comentariu, texte alese si bibliografie selectiva de A. Gh. Olteanu, Bucuresti. 1995.

REFERINTE CRITICE

A. Densusianu, Cercetari literare, 1887; Ov. Densusianu, Literatura, I; N. Iorga, Ist. Intr. sint.; Al. Cioranescu, in Cercetari literare, II, 1936; G. Calinescu, Istoria; D. Popovici, La Litterature; idem, Studii literare, IV, 1948; P. Cornea, Studii; Al. Pini, Lit. rom. prem.; I. Ghetie, Opera lingvistica a lui Ion Budai-Deleanu, 1966; L. Protopopescu, Noi contributii la biografia lui Ion Budai-Deleanu, 1967; Ov. Barlea, in Studii de folclor si literatura, 1967; G. Ivascu, Istoria; Limba si literatura, voi. XVII, 1970 (nr. omagial); I. Pervain. in Tribuna, nr. 31, 1970; D. Prodan, inca un Supplex Libellus romanesc. 1804, 1970; I. Pervain, Studii de literatura romana, 1971; L. Galdi. Introducere in istoria versului romanesc, 1971; M. Mitu, in Romania literara, nr. 22. 1971; Ioana Em. Petrescu, Ion Budai-Deleanu si eposul comic, 1974; Ov. Papadima, Ipostaze ale iluminismului romanesc, 1975; L. Volovici, Aparitia scriitorului in cultura romaneasca, 1976; M. Vaida, Ion Budai-Deleanu, 1977; I. Lungu, Scoala Ardeleana, 1978; D. Pacurariu, Clasicism si tendinte clasice in literatura romana, 1979; I. Rotaru, Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pana la Vasile Alec-sandri, 1979; /. Budai-Deleanu interpretat de, 1980; Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceputuri pana azi, 1981; I. Istrate, Barocul literar romanesc, 1982; M. Anghelescu, Scriitori si curente, 1982; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, I, 1982; Z. Ornea. in Romania literara, nr. 15, 1984; M. Sorescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1984; P. Caraman, Pamant si apa. Contributie etnologica la studiul simbolicei eminesciene, 1984; R. Munteanu, in Cahiers Roumains d Etudes Li-tteraires, nr. 3, 1985; G. I. Tohaneanu, in Orizont, nr. 24, 1985; idem, in Limba si literatura, voi. IV, 1985; A. Cosma, Geneza romanului romanesc, 1985; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la Titu Maiorescu, 1985; D. Panai-tescu-Perpessicius, Scriitori romani, 1986; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj poetic, 1986; Alexandra Indries, Polifonia persoanei, 1986; Alex. Ruja, in Orizont, nr. 5, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.