Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Poezia ca joc secund despre Ion BARBU



Joc prim, joc secund



Un titlu de volum precum Joc secund, ce extinde asupra Cartii fundamentale a lui Ion Barbu stiuta sintagma preluata, si ea, dintr-o poezie programatica" asezata ca prag al lecturii, obliga, evident, la o abordare a acestei creatii din perspectiva ludicu-lui. Spatiu si timp ale jocului, libertate a inventiei unor universuri imaginare si constrangere a sistemului de reguli" care il regizeaza, izolandu-1 de asa-numita viata reala", autotelism si gratuitate, masca si inscenare etc. sunt elemente, neocolite de nici o definitie a fenomenului, in functie de care jocul barbian isi poate dezvalui natura specifica. in plus, calificativul de secund, acordat propriului joc", implica si constiinta unui joc prim, la care se raporteaza si din care deriva, corectandu-1, purificandu-1": jocul lumii; problema mai generala, de estetica si filosofie, careia Ion Barbu ii cauta, in reflectiile asupra actului creator, ca si in poezia insasi, o solutie particulara. inclinatiile sale ludice sunt marturisite, de altfel, in mai multe randuri. insasi angajarea si perseverenta in poezie apar motivate de un pariu" initial, facut cu prietenul Tudor Vianu, in anii intaiei tinereti; scrisul poetic este, s-ar spune, raspuns la

0 provocare de tip competitional, menita sa certifice indemanarea jucatorului": O ambitie neroada, de adolescent vanitos, m-a indemnat sa ma pregatesc indelung (1914 1930) pentru a-i dovedi lui Vianu (talharul care ma mortificase, razand de primele mele jocuri de acest feL), ca pot la rigoare simula poezia"1. Este o afirmatie, care nu e, desigur, doar cochetarie, prezenta inca in interviul, cu douazeci de ani mai vechi (1927), acordat lui I. Valerian: l-am jurat atunci [lui T. Vianu] sa-i dau revansa. Daca ara perseverat, este c-am prins gust de acest joc".2. ii corespunde, intr-o semnificativa simetrie, confesiunea din scrisoarea catre Leo Delfoss (23 noiembrie 1929), prilejuita de dificila structurare a volumului Joc secund: Deadement ce sera mon dernier acte de poesie. Jaime la creation et Ies difficultes a vaincre; mais cet interminable A«jeuA», ce *coup de de que jamais n abolira le hasardA», quoique beau joueur de par ma vie, je ne l aime plus. Jen suis las"*. Intre aceste doua extreme a ambitioasei intrari in jocul poeziei, si a oboselii si dezamagirii cei marcheaza sfarsitul ramane, asadar, de urmarit durata esen tiala a ceea ca poetul va numi jocul sau secund, ingloband, de fapt, mai multe Jocuri" sau trepte ale ludicului.



Ceea ce se poate observa, la modul cel mai general, chiar daca am ramane doar la aceste repere, este deplina constiinta manifestata de poet cu privire la conventiile si regulile jocului" sau. Barbu nu e un poet din speta celor spontani", a intuitivi lor puri. Se va explica, in acest, sens, si in articolele sale. Optiu nea pentru poezie pentru un anume tip de poezie in direc tia careia urmeaza sa si construiasca propria viziune, consfruindu-se pe sine insusi ca poet, este un act deliberat. Asa cum, tot deliterata va 11 si renuntarea (relativa totusI) la poezie, in favoarea celeilalte constructii singura care-1 va mai satisface ca moins hasardeuse" a universului matematic. Atata vreme cat prinde insa gust de acest joc", el va intelege sa si-1 perfectioneze" si rafineze continuu, conform unui proiect si unor reguli autoimpuse, intr-un spatiu cu limite stricte, menit sa-1 individualizeze, despartindu-1 de zodia celeilalte poezii". Iar in momentul cand isi va alcatui ca pe o suprema expresie a acestui particu Iar joc al mintii" Cartea, va avea curajul sa se detaseze de o parte a trecutului sau literar, ca de timpul unui simplu antrenament", al unor pure exercitii de digitatie" premergatoare Ope rei, adevaratului 70c, celui secund, mai pur". De la inaltimea si in perspectiva acestuia din urma (caruia, nu fara temei, i se acorda prima pozitie in voluM) isi va privi poetul intreaga creatie, refacand, in zborul invers" al rememorarii, un fel de traseu, acum elegiac: coborare de pe inghetatele piscuri vegheate de Idee, catre alba apa" in care sa poata, mai omeneste, muri.

Ascensiunea barbiana intru poiesis se asaza si ea sub noi lumini, descifrata din acest punct al maximei altitudini: Jocul secund", ca nume generic al poeziei, atrage in aria sa de expresie treptele anterior parcurse, invitand la o lectura in stare sa reunifice vectorii viziunii intr-un nucleu de ultima cristalizare; de la ciclul parnasiano-vitalist si Dupa melci, pana la Isarlik, Uvedenrode si ciclul ermetic", etapele succesive pot fi inscrise intr-un traseu coerent al Jocului" liric, decis de o gandire creatoare ce se vadeste a-si fi subordonat fiecare moment unei aceleiasi, in esenta, intentii constructive, ajunse sa se finalizeze, conform unei specifice dialectici interioare. Faptul ca autocomentariul barbian, direct sau mediat (in interviuri, pagini eseistice sau texte polemicE), cunoaste, in preajma publicarii Cartii si imediat dupa ea, o maxima extensiune, spune mult despre semnificatia acestui moment de varf al creatiei. Poetul cu constiinta demersului realizat plenar si definitiv se poate exprima, acum, mai liber decat oricand, cu privire la itinerarul strabatut. Perioada 1927 1929, adica cea in care sunt scrise ori definitivate poemele ciclului ermetic", devine astfel, in mod logic, si cea mai radicala si mai intransigenta la nivelul reflectiei asupra actului creator. Stricta si neconcesiva delimitare a spatiului de joc" e perfect indreptatita sa se marcheze acum. Pentru ca adevarata regula a jocului", cea indelung meditata si exersata, functioneaza suveran, individualizandu-1 pregnant pe Jucatorul" de elita.

Spatiul si timpul Jocului" barbian au observat-o inca Tudor Vianu si G. Calinescu sunt, in mod programatic, altele decat cele obisnuite. Dedus" din ceas", scos si izolat din miscarea istoriei, sustras accidentalului si contingentei fenomenale, jocul poeziei se vrea savarsit intr-un ne-timp simbolic si intr-un teritoriu autonom; regasire a unui illud tempus mitic si a unui spatiu arhetipal, timp inghetat" in exemplaritatea lui, timp taiat cu sabii reci", ceas ce nu bate", spatiu re-modelat dupa geometrii inalterabile.

Jocul secund", calificat drept mai pur", presupune, evident, existenta celuilalt joc, prim. E, acesta daca-1 urmam pe un Eugen Fink , Jocul fara jucator" al lumii care guverneaza, dand nastere tuturor lucrurilor particulare, facandu-le sa apara stralucitoare in lumina cerului si aruncandu-le in pamantul care le poarta, acordand tuturor lucrurilor individuale infatisare si contur, loc si durata, crestere si disparitie. Lumea guverneaza ca putere a individuatiei universale"1. Or, Din ceas dedus a lui Barbu, implica existenta, in pragul oglindirii" poetice, a unui asemenea ,joc". Calma creasta" fie ca o citim metonimic ca munte ori metaforic ca Soare (Fata dintr-o varianta anterioara, sau inegala creasta, sulitata cega" din alt poeM), ca si cirezile agreste": metafora a elementarului biologic sau a norilor (S. Foarta)2 sunt, in orice caz, reprezentari ale lumii date, de sub zenit, aparitii" individualizate in jocul" mundan. Al doilea joc" le retine, in oglinda simbolica, imaginea epurata, transferandu-le intr-un registru al aparentei mimetice. Caci rasfrangerea, intrarea prin oglinda, este cum s-a mai observat o moarte simbolica, initiatica intr-un anume sens; lucrurile dispersate ale realului exterior mor" pentru lumea fenomenala in acest spatiu de joc; inaltul crestei devine adanc, azurul e mantuit (salvat, transfiguraT), cirezile agreste" se ineaca" pentru a se regasi, intr-o prima sinteza, in insumarea din simetricul, fata de zenitul fenomenalului, nadir latent".

Trebuie, oare, sa vedem aici expresia unei negatii spiritualiste a lumii" (T. VianU)3 sau e vorba, pur si simplu, de configurarea unei prime trepte a poiesis-ului, ca necesara memorie" a exterioritatii lumii concrete, naturale, in vederea unei remodelari-sinteza, ce nu mai copiaza, platonician, universul dat, ca o copie a copiei", ci construieste, folosindu se de ele-mentele-reper ale lumii, o forma alta, un ca si cum, semnificativ? Oglinda barbiana este o astfel da memorie", asimilabila acelei fantezii in care un Coleridge vedea facultatea agreganta si asociativa", punerea la un loc, in mod arbitrar, a unor lucruri fara legatura si transformarea lor intr-o unitate. Mintea gaseste materialele gata formate, iar fantezia actioneaza numai printr-un fel de juxtapunere"4. Este interesant de observat ca, in definitia coleridgeana a acestei imaginatii primare", intervine chiar termenul de joc: ea, fantezia, nu are alte piese cu care sa se joace [s.n.] decat notiunile fixe si precise. De fapt, fantezia nu este altceva decat o forma a memoriei emancipata de ordinea timpului si spatiului"^. in treacat fie spus, e foarte probabil ca Ion Barbu, care scria in 1921 patrunzatoare Randuri despre poezia engleza, sa fi cunoscut si Biographia literaria a lui Coleridge. Oricum, apropierea dintre jocul secund, mai pur" taiat in grupurile apei" oglinditoare, vazut ca o prima insumare" a harfelor rasfirate", si jocul" schillerian al fanteziei lui Coleridge este frapanta. Dupa cum, momentul urmator acestui joc al rasfrangerii unificatoare ridicarea insumarii de harfe rasfirate" la inaltimea/adancimea spiritului creator al poetului", inglobat, prin pozitia ambigua a exclamatiei din strofa a doua in punctul ascuns, demiurgic, al Nadirului latent" poate fi apropiat de imaginatia (secundara) a aceluiasi Coleridge, definita drept capacitate de a modela in unic", de a impune cum comenteaza Murray Krieger o forma atotunificatoare experientelor noastre din lumea externa"1. in spiritul idealismului absolut al lui Schelling, adauga Krieger universului obiectiv i se insufla ego-ul inaltat la rangul de forta cosmica, pana cand acel univers inceteaza de a mai fi obiectiv. Actul constiintei de sine ridica la noi altitudini capacitatea umana de creatie a formei, caci el este insusi actul Genezei, repetat de fiecare data de catre omul-dumnezeu"2.

Daca ne mentinem in sfera terminologica a jocului, rezonanta kantiana e evidenta: jocul liber al facultatilor" spirituale e cel ce decide destinul operei. in profunzimile subiectivitatii sale restructurante, supravegheata de vointa si inteligenta (dar discret si nepasator" - cum preciza Coleridge!

   ) imaginatia creatoare deforma ridica particularul si fragmentarul la universal si totalitate. Nu de o devalorizare a realului contingent este vorba in primul rand, cum nici .jocul" poetic al dublei rasfrangeri in oglinda" nu cade in perspectiva metafizica minimalizatoare, trasata de Platon. Poetul barbian stie ca in fiecare lucru al lumii date este ascunsa o harfa"; alegerea tocmai a unui instrument muzical pentru aceasta metafora de identificare semnifica intentia scriitorului de a accentua existenta unui frumos obiectiv, existent ca atare in univers, un frumos presupunand chiar o ordine secreta, muzicala, a lumii, dar a carui singura deficienta este risipirea lui (resfiratE)".



Ridicarea insumarii de harfe resfirate", sinteza in Cantecul general a vocilor dispersate, istovirea" (adica epuizarea, desavarsirea, esentializareA) cantecului dau astfel accentul ultim, cel mai percutant, acestui joc sui generis al poetului. in jocul lumii", din spatiul nelimitat si timpul care altereaza fiinta, intervine jucatorul, poetul, asumandu-si sarcina unei noi demiurgii; el propune lumii o ordine dictata de spirit, in consonanta cu ascunsa geometrie a cosmosului, pe care cantecul sau

0 restaureaza, degajand-o de zgura accidentalului. Jocul poetic poate deveni si la Barbu o metafora cosmica"1 o refacere, in lumea aparentei, a jocului lumii" dar cu precizarea ca cel dintai comporta aici anumite restrictii, tinand de un soi de supraordonare spirituala. Daca punctul de vedere devalorizant metafizic asupra jocului nu e functional in cazul poetului nos tru, interpretarea mitica" este, in schimb, deplin indreptatita: poezia primeste ceva din solemnitatea ritualica a jocului cultual".

Poeme precum Timbru sau Grup citate mereu printre artele poetice caracteristice orienteaza spre aceeasi concluzie: in jocul lumii fragmentare si exprimandu-se fragmentar (Cimpoiul vested luncii, sau fluierul in drum / Durerea divizata o suna-ncet, mai tare") se inchipuie acel cantec incapator", transfigurand marile elemente cosmice si amintind de intampinarea imnica, paradisiaca, a implinirii umane; in dezordinea si opacitatea fenomenalului este chemat gestul inchis" al spiritu lui restructurant, de suprema clarificare-revelare a ordinii se crete a universului. Nimic nu vorbeste in opera lui Ion Barbu despre abandonarea fiintei in jocul lumii. Prizoniera ca la gnostici, in temnita" arsului, nedemnului pamant", mintea umana s-ar degrada ea insasi pana la opacitatea ovalurilor de var", asezate gresit, intr-o perspectiva falsa, din care lumina apare inselatoare, cu fanul razelor" sale in dezordine, cu ingramadi rea informa in claile de fire stangi". inca o data, poezia ca joc secund se propune drept aspiratie spre o sinteza si o ordine clarificatoare, realizate in oglinda spiritului creator; negarea, prin indreptare, a liniei frante arbitrar, sfarseste tot printr-o frangere, dar care inseamna configurare, triumf al formei. Fata de jocul prim al lumii, acesta, secundul, aduce o corectie majora; el nu mai este pura si superficiala reflectare, ci interventie modelatoare. in perspectiva jocului secund", lumea isi este siesi revelata ca ordine si puritate originare; negat doar in ceea ce are el haotic si imperfect, universul nedemnului pamant" si al clailor de fire stingi" participa, de fapt, la perfectiunea ochiului" revelator, asa cum harfele resfirate", amenintate cu pierderea" in zborul invers" spre zenitul lumii fenomenale, reapar, de doua ori insumate" in cantecul exhaustiv. Gestul inchis", rezumativ, se exercita asupra unei materii care, apartinand lumii", urmeaza sa se intoarca tot catre ea, in chip de geometrie exemplara, taiata" ca altadata jocul secund mai pur" pe inecarea cirezilor agreste":



Atatea claile de fire stingi!

    Gasi-vor gest inchis sa le rezume, Sa nege, dreapta, linia ce frangi: Ochi in virgin triunghi taiat spre lume?



Daca se joaca" totusi, in ciuda raspicatei afirmari a unei discipline constrangatoare a spiritului ce taie", pe orizontul inform al lumii, o figura prin care-i poate descoperi structura esentiala, Poetul barbian o face, in mare masura, in sensul propus, intre alti idealisti" germani, de un Schiller, in ale sale Scrisori despre educatia estetica a omului. Caci cum se stie autorul Scrisorilor situa creatia estetica, manifestata in domeniul aparentei, sub semnul impulsului de joc, ca unitate organica a altor doua impulsuri, cel sensibil si cel formal acesta din urma deschizand calea catre adevarata libertate estetica". Taina propriu-zisa a maestrului" putea fi astfel numita in faptul de a nimici materia prin forma"1. Iar in ceea ce afirma Schiller despre contemplare ca primul raport liber al omului cu universul care-1 inconjoara" putem identifica un cadru ideatic familiar celui care a scris Din ceas dedus ori Grup: Necesitatea naturii care, in starea de pura senzatie a dominat omul cu depline puteri, cedeaza la starea de reflectie; in simturi urmeaza o pace momentana, timpul insusi mereu vagabondand se opreste, in vreme ce razele rasfirate ale constiintei se aduna, se concentreaza, si o imagine a infinitului, forma [s.n.], se reflecta pe fundalul efemer"1. Si, mai departe: Din sclav al naturii, cata vreme simte doar senzatii, omul devine legislator al ei, de indata ce gandeste. [] Pentru ca nimic nu poate rani mai dureros un spirit decat ceea ce ii rapeste libertatea, iar el si-o dovedeste pe a sa, dand forma informului"2.

Departe de a fi reductibila la referinta platoniciana (fie si pentru a-i remarca rasturnarea!

   ) regula jocului secund" barbian capata, sub alte lumini, contururi mai ferme. Transcende-rea" realului, chiar daca marcata adesea de culorile limbajului mitico biblic, nu vizeaza atat asceza", radicala ruptura de universul concretului senzorial, cat un fel de transmutare, de simbolica nimicire a materiei prin forma" poie7sis impotriva mi/nesis-ului, impins pana in pragul depasirii functiei expresive a limbajului spre autoreferentialitate. Dificila libertate" a acestui joc" se lamureste tocmai in functie de exigentele ferme ale remodelarii si constructiei spatiului imaginar, care, liber de li mitarile temnitei in ars, nedemn pamant", isi impune propriile legi; intr-atat de stricte, in autotelismul lor orgolios, incat, la limita, acest univers poate fi caracterizat de poetul insusi drept o lume purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism"3.

Categorica respingere a asa-numitei poezii cu obiect", precum si a esteticii de covoare oltenesti" argheziene, ori a poeziei lenese" (sincera", spontana", verista", pitoreasca" etc.) vizeaza aceeasi depasire a mimesis-ului, spre constructia unor existente substantial indefinite: ocoliri tematoare in junii catorva cupole restransele perfectiuni poliedrale" . in raport cu jocul proteiform al lumii, jocul secund" al poetului si al poeziei se defineste, asadar (si faptul na ramas neobservaT), mai curand prin reductia si intensificarea figurilor" sale decat prin extensiune. Ori de cate ori are ocazia, Barbu accentueaza asupra poeziei ca joc superior mental", presupunand vointa si discriminare", purificare si reducere" in opozitie cu inventia", organizare strict supravegheata intelectual a discursului (Rimbaud este, in caracterizare barbiana, un metodique du delire1). Impulsul formal precumpaneste mereu in spatiul jocului secund" asupra celui sensibil, incat poetul devine un concurent al Demiurgului, in imaginarea unor lumi probabile". Gratuitatea, nobila gratuitate a spiritului", ca trasatura fundamentala a ludicului, se ataseaza in mod firesc, in acest context, actului creator; construind in domeniul aparentei poetul angajeaza jocul liber al facultatilor, situandu-se (cum observa inca J. HuizingA), in afara procesului de satisfacere nemijlocita a nevoilor si poftelor"2. Gratuitatea" nu inseamna insa eliberare de sens. Ca si jocul, poezia e gratuita" in masura in care nu vrea sa se mai considere datoare evenimentului imediat, istoriei exterioare sau celei launtrice, a eului, modelandu-si universul imaginar in functie de repere arhetipale, capabile sa confere o anume stabilitate viziunii. Ea isi propune sa inlature accidentalul si contingentul, sau mai degraba le apropie de modelele arhetipice: cerul platonician" al Ideilor, elemente ale simbolicii liturgic-biblice, figurile si semnele matematice, simbolurile alchimice si cosmologice, atat de frecvente in poezia barbiana, marcheaza o poetica a analogiei, a marilor corespondente universale, in functie de care sa si definit ermetismul" sau hermetismul" ei (v., intre altii, G. Calinescu, Al. Paleologu, D. TeodorescU). Dublul demers purifier et reduire , observat de Barbu la un Jean Moreas, ii caracterizeaza, de fapt, in mod mediat, propriul travaliu poetic si trimit la amintitele cateva cupole" si la restransele perfectiuni poliedrale". Restranse, acestea din urma isi compenseaza reductia cantitativa printr-o multiplicare a fetelor oglinditoare: obiectul" barbian e obligat la polisemie, hn acest sens se exprima si Dorin Teodorescu in Poetica lui Ion Barbu, vorbind despre tendinta de sporire a densitatii informatiei intr-un spatiu restrans"3. Substantial indefinit", el este astfel intrucat isi transcende" materia, reverberand spre orizonturi plurale ale Sensului; el devine, precum banala lentila din Dioptrie, o orga [a] prismei" prin care, de la altitudinea exigentelor fundamentale ale spiritului, se cantareste" saturatul de semn, poros infoliu" al lumii punct de convergenta si expansiune iradianta, Consistenta si Indeterminare" reunite. Jocul secund" poate fi definit astfel si ca joc al semnificatiilor multiple, stratificate in consistentul imaterial obiect" al poeziei. Un joc" construit si condus de poet cu buna stiinta, impulsionat de propriile necesitati de expresie1, joc la care e provocat cititorul insusi, angajat intr-un fel de competitie a descifrarilor revelatoare. Dificila libertate" se transfera si actului lecturii; monosemia textului fiind exclusa, cititorul trebuie sa depaseasca succesive obstacole ale expresiei, trepte ale decodarii, inainte de a avea acces la Totalitatea (de altfel mereu relativa) a Sensului2. Ermetismul" expresiei (explicat de Barbu insusi, pe de o parte, prin inscrierea unei parti a evenimentului in chiar specialitatea sintaxei", refuzandu-se procedarea scolara, oratorica" a dezvaluirii operatiilor" mintale de pe parcursul dintre experienta si notatie", si, pe de alta, prin diferenta de grad dintre intuitia poetului si cea a cititorului contemporaN)3, ca si hermetisului" viziunii constituie, oricum, in perspectiva ludicu-lui, moduri ale delimitarii spatiului de joc, necesarmente sustras seriosului existential" si firestii" sale expresii lirice. Are loc, prin ele, ceea ce inca Tu dor Vianu a numit desocializarea limbajului"4, izolarea teritoriului poetic ca un alt univers de curatii si semne", diferit de al poeziei lenese", asa cum se deosebeste si de evenimentele fluctuante si perisabile ale ceasului" istoric.

Se marcheaza, in felul acesta, acea desolidarizare in destin" de experientele literare ale momentului, sugerandu-se ca spatiul poeziei e, intr-un anume sens, o incinta sacra, in care gestul poetic devine cvasiliturgic, instruind de lucrurile esentiale, delectand cu viziuni paradisiace"5. Demersul barbian se apropie astfel, cum spuneam, de perspectiva mitica, primind trasaturi ale jocului cultual" - ceremonial al initierii in taine, intru realizarea acelui Hymne des coeurs spirituels". la care se face aluzie in interviul acordat lui F. Adcrca. Nu e deloc fortuita in acest context situarea de catre Barbu a Preotului" pe locul intai in Cetate" {Cuvant catre poetI), si nici aluzia la Faptul poetic initial: cununa inflorita si Lira". Caci in Jocul" sau se propune, de fapt, o sinteza, amintitoare de statutul poetului si al poeziei in societatile vechi, de felul celei caracterizate de J. Huizinga in Horrw ludens: in orice civilizatie infloritoare si vie, si mai ales in culturile arhaice, poezia este o functie vitala, o functie sociala si liturgica. Oricare arta poetica veche este, la un loc si in acelasi timp: cult, divertisment festiv, joc de societate, iscusinta, punere la incercare, sarcina enigmatica, catehism de intelepciune, persuasiune, magie, proorocire, intrecere"1.

Un asemenea sincretism poate fi descoperit, in realitatea sa fundamentala, si la poetul nostru, trecut, desigur, prin experienta poiesis-ului modern, de descendenta valeryana si, mai ales, mallarmeana. Antihistorismul", situarea in Absolut" apreciate la ultimul, ca si disparitia elocutorie a poetului care cedeaza initiativa cuvintelor" sunt, in linii mari, si ale autorului Jocului secund. Acelasi, in fond, e si proiectul Cartii cu majuscula, ce trebuie sa fie un livre architectural et premedite et non un recueil des inspirations de hasard, fussent-elles merveilleuses {] le Livre"; v. citata scrisoare din nov. 1929, catre Leo Delfoss, cu aluzia la Mallarrne: mon volume (un A«choixA», pas un A«recueity"; iar in privinta esentei jocului literar", Barbu ar putea subscrie afirmatiilor poetului francez din Autobiographie: L explication orphique de la Terre, qui est le seul devoir du poete et le jeu litteraire par excellence"2. Amendarea lui Valery, ca platind un tribut trecutului analitic si didactic al tarii sale"3, n-a impiedicat inregistrarea ecourilor unor consideratii ale acestuia, capitale pentru o anume poezie moderna, continuata original si de Ion Barbu: Un poeme doit etre une fete de l Intellect. U ne peut etre autre chose. Fete: c est un jeu, mais solennel, mais regie, mais significatif; image de ce qu on n estpas d ordinaire, de l etat ou Ies efforts sont rytrimes, rachetes. [] On organise tout lepossible du langage"1. Caci delimitarea spatiului de joc al poeziei e intarita in egala masura de semnalata reductie si intensificare a figurilor imaginarului (restransele perfectiuni poliedrale" s.n.), ca si de jocul" cuvintelor in text, al contiguitatilor, contaminarilor si ecourilor sonore, in vederea asigurarii acelei unitati fonetice" in completarea celei spirituale". Problema complexa, si aceasta, asupra careia va fi necesara o revenire, si in functie de care vom putea defini ,jocul poemului" si al poetului ca opera tor al limbajului". Ion Barbu a gasit, de altfel, si pentru comunicarea osmotica a acestor elemente, sintagmele cele mai expresive, vorbind despre rigoare si fervoare", despre starea de geo metrie si, deasupra ei, extaza". Efortul ordonarii fenomenalului inform in textul poetic, dificila libertate a realizarii unui vers cu adevarat esential", si a puritatii de grup cristalografie " a poeziei, se cuvenea sa se incheie cu bucuria si delectarea" in absenta carora nici un joc n-ar mai avea sens. in momentul cand vorbea, in presa literara, despre asa-numitul ciclu balcanic", Barbu se afla in plin proces de elaborare a poeziei sale ermetice". il va judeca, deci, din perspectiva acestei etape a jocului secund", avand posibilitatea unei situari integratoare in sistemul" sau liric deja inchegat, aproape incheiat. Polemistul neconcesiv ce se anunta in 1927 cu Poetica domnului Arglwzi, apoi cu Poezia lenese si celelalte texte cunos cute, in care repudia, adesea vehement, poezia de pitoresc", trista de insasi tristetea materiei", cea verista" ori regionalista" - va incerca, in legatura cu propria-i experienta intru pitoresc", o reabilitare", semnificativa si pentru caracterizarea registrului ludic al creatiei premergatoare jocului secund, mai pur". Sondagiile astea in structura nevazuta a existentei ii marturisea poetul lui Felix Aderca salveaza poate cele ce scriam pe-atunci, desolidarizandu-le in destin de literatura de pitoresc si de pastisul folcloric". Cautarea unei Grecii mai directe, mai putin filologice [], simpla ipoteza morala", o ultima Grecie", recunoscuta in pitorescul si umorul balcanic"1 numea demersul in care se prelungea, pe o mai inalta treapta, practica poetica de factura parnasiano-vitalista". Fata de versurile de la Sburatorul, cele scrise pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann", ar reprezenta, deci, un fel de rasfrangere in oglinda, nu foarte indepartata de cea a calmei creste". Caci, daca-1 citim bine pe autorul acestor consideratii, pitorescul si umorul balcanic" se situeaza pentru el, prin respingerea pastisului", a reflectarii-copie superficiala, intr-o pozitie echivalenta cu aceea a dematerializatei lumi a harfelor resfirate", insumate intr-o prima sinteza spirituala. (Cercetarea variantelor, intreprinsa de Marian Papahagi pentru intreaga opera, certifica, in culisele poemelor, valabilitatea afirmatiilor poetului: inlaturarea excesului de pitoresc, ca si a narativitatii si localizarii reprezinta o constanta a refacerilor prin care trece A«ciclul balcanicA»")-*.

Oglinda", ca prezenta simbolica directa, lipseste, ce-i drept, din marile poeme ale ciclului, nu insa si anumite figuri" izomorfe, ce trimit spre tematica pe care ea o ilustreaza. indeosebi poeme precum Nastratin Hogea la Isarlik si Isarlik propun un fel de trecere la limita" a nivelului referential", istorico-geografie si cultural, prin confruntarea a doua spatii simbolice, semnificand grade diferite ale apropierii de jocul lumii", intre care exista, daca nu o ruptura absoluta, in orice caz o anumita tensiune, h Isarlik, sugestiile delimitarii, ale deducerii din ceas", sunt numeroase, incepand cu schitarea, in primele versuri, a indeterminatei topografii a Cetatii, situata, la vreo Dunare turceasca" (nu se stie care, oricare dintre multele toposuri reprezentative ale geografiei balcanice"), pe ses vested cu tutun", la ziua-n fuga" (vestejire a Materiei, subminare prin reverie a realitatii spatio-temporalE) si, mai ales, La mijloc de Rau si Bun" (vers insumand", in oglinda" textului definitiv, concretul inecat" al acelui La mijloc de rau vechi, bun", din varianta anterioara), ce semnaleaza cum s-a spus de atatea ori indiferenta fata de coordonatele morale, statutul pur imaginar, dar, poate, si o anume indecizie, o oprire la jumatatea drumului spre deplina spiritualizare, o mentinere » am putea spune, raportandu-ne la schema dinamica a jocului secund" la stadiul insumarii" in Oglinda, inca ne-ridicate" in ultimul cer spiritual. Dar izolarea Cetatii ca spatiu de joc autonom, suficient siesi, gratuit", sustras istoriei, e magistral marcata in secventele finale ale poemului, in care poetul" isi desfasoara reveria de cetatean al Isarlikului, adoptandu-i perspectiva pur contemplativa:



Sa-ti fiu printre foi un mugur. S-aud multe, sa ma bucur La rastimpuri, cand Kemal, Pe Bosfor, la celalt mal. Din zecime in zecime, Taie n Asia grecime;

Cand noi, a Turchiei floare, Intr-o slava statatoare Dam cu sac Din Isarlik!

   



Fragmentul merita o intarziere in comentariu: clivajul intre incinta ludica si universul exterior, real", e aici mai clar trasat decat oriunde. Spatiu, ea insasi, al euforiei nepasatoare (beata intr-un singur vin / Hazul hogii Nastratin"), cetatea Isarlikului e o cetate de spectatori. Din slava [ei] statatoare" (eterna, incremenita, atemporala), aceasta lume de elita" (a Turchiei floare"), pierduta in vesnica Sarbatoare, indreapta spre lume ochiul purificator al Oglinzii; pentru acest timp inghetat", istoria dinafara fie ea si cea mai dramatica si sangeroasa nu conteaza decat ca spectacol. Euforia propriului joc elibereaza evenimentul contemplat de continutul si sensurile sale grave, pentru a retine din el doar forma; Pe celalt mal" al Vaii1 se poate petrece orice macel; in oglinda se insumeaza numai figura imateriala, mantuita" in jocul ei secund. Kemal" poate li Ataturk in lumea serioasei istorii el devine un nume generic; decimarea grecilor din Asia Mica nu va fi fost, desigur, un joc-spectacol menit sa incante privirea, dar in ochii Isarlikului se inscrie doar ordinea unui ritm zecimi" succesive, marcate ca de un pendul abstract, reducand o masa amorfa (grecimE) alterata, neutra"; spectacolul, fie si tragic, genereaza bucuria estetica!

    Gestul-concluzie Darn cu sac / Din Isarlik" pune accentul generalizator asupra acestei suverane detasari contemplative, a carei imperfectiune", in ordine absoluta, nu scapa totusi neinregistrata de expresia nu tocmai nobila" a nepasarii, insa nous sommes ici aux Portes de l Orient, oii tout estpris a la legare"

Conturarea Isarlikului ca spatiu participant la jocul secund, mai pur" se sprijina si pe alte temeiuri. Idealitatea acestei lumi, cu sursa in culoarea mintii" e decisa, de fapt, de imperativul launtric ce declanseaza viziunea (Pan la cer frangandu-si treapta, / Trebuie sa infloreasca: / Alba, /Dreapta / Isarlik!

   "), ori ii invoca inghetarea": Raiul meu, ramai asa!

    / Fii un targ temut, hilar / Si balcan peninsular". Referintele mitic-biblice fac din ea un topos paradisiac a-  complement feminin" al Soarelui, proiectie la scara marita a armoniei originare a Cuplului: Rupta din coasta de soare!

   ", apoi raiul meu"; dar si raia, o provincie, si subiectiva, si solara chiar daca domeniu al platonicei A«opiniiA». Rai A«stangA», Rai ,.. feminin: A«raiaA»"1. Alba, dreapta", data-n alb", cetatea ingaduie intre zidurile ei si ciuma", coexistenta pietrei" durabile cu a legumei" efemere, gravitatea fricii si ilaritatea, insemnele grotesti ale mortii, in vecinatatea hazului nastratinesc. Sacrul si profanul, puritatea si crima, spectacolul de balci si mirificul comorilor Orientului, magic invocate, sunt insumate, toate, in acest univers cc-si revendica dreptul la perpetuare pe acel fund al marii de aer": epava incremenita in lumina si culorile-i pestrite. Compozitia rapsodica" a poemului, succesiunea secventelor spectaculare nu poate sa nu aduca aminte de acea fantezie" a lui Coleridge facultate agreganta si asociativa", juxtapunere de materiale gata formate", intr-un spatiu-oglinda, atat de limpede delimitat de exterioritatea istorica, a carei imagine, neutralizata, o retine totusi, sub infatisarea jocului inofensiv caci el insusi este o mare scena.



Logica viziunii nu e alta, in fond, nici in Nastratin Hogea la Isarlik. Atmosfera onirica dominanta de-realizeaza, deja din primele secvente, lumea pitorescului Isarlik, care nu difera, in esenta, de cea, considerata panoramic, a poemului comentat anterior. Frapeaza si aici o schema" a structurarii imaginarului, izomorfa; un clivaj" analog se instituie si in acest univers, intre doua moduri de existenta, marcat si de data aceasta prin simbolica Vale" aici fluviul lesios", lancezile ape". Numai ca lumii istoriei" dramatice, contemplate cu o candoare de copil insensibil la tragedie, i se substituie insusi somnolentul, impotmolit ui in reverie popor al Cetatii, provocat, la randul sau, de un nou spectacol", de un joc" cu mai inalte intelesuri spirituale. Organizarea spatiului ..scenic" este, din acest punct de vedere, concludenta. Rasfranta buza a mateii" ia aici locul ce luilalt tarm" din Isarlik, ca limita despartitoare intre doua nivele de existenta ale acum » aceleiasi lumi. Tarmul Isarlikului isi conserva toate datele cunoscute, agravate doar in sensul suges tiei unei mai accentuate imobilitati: instapanirea somnului, aerul oniric, confuzia gandurilor incarcate", figurarea, intr-o emblema a stagnarii, a incolacitelor ceasuri", unifica, intr-o generala innamolire in visare, o comunitate umana devenita amorfa a carei pregnanta imagine plastica e tencuirea": o spornica multime se tencuia n pereti". Colectivitate in tensiune totusi, semnalata prin diseminarea de-a lungul textului a privirii in as teptare, a ochiului cautator. Ceea ce se intampla dincolo de tarm la dunga unde cerul cu apele ingana"!

    nu pare, in primele momente, decat o prelungire a lui: aparitia prin ceata" a preaciudatului caic" intareste, o vreme, senzatia de stagnare si abandon: carpelile pestrite", fierul ranced si lemnul buretos", lana verde, de alge naclaite", siragul de ragalii sunt corespondentele plastice, doar mai degradate, ale somnolentei umane si lenesei incolaciri" a ceasurilor.

Abia respingerea de catre Hoge a ofrandelor tarmului, culminand cu gestul autofagiei, provoaca acel cutremur launtric al spectatorilor". instrainarea, ruptura de tarm" e marcata acum de un alt fel de joc": un mister" ce ofera lectia unei trepte diferite a implinirii. Autosuficientei albei Isarlik", ca topos simbolic al pitorescului" rasfrant in oglinda, incantat de pro-pria-i perfectiune, i se opune, prin inscenarea grotesca, o figura mai pura, a carei geometrie se stravede printr-o materie fie ea si epurata intr-un anume grad ce apartine, in fond, aceluiasi univers balcanic". Preluand o expresie din poemele programatice ale ciclului ermetic, s-ar putea spune ca hagiul procedeaza, la acea ridicare" a insumarii de harfe resfirate", realizand, o ultima sinteza, taind", de data aceasta cercul ca figura revelatoare a purei existente intru spirit. Jocul hagiului devine astfel o noua oglinda", in care se intrezareste, o clipa, arhetipalul:



Si deslusit, ca plansul unui tais de fier in impletiri de sarma intrat sa le desire, O frangere de gheturi, prin crestete, prin sire, Prin toata roata gloatei ciulite, rascoli.

Pic langa pic, smalt negru, pe barba Lui slei Un sange scurt, ca doua mustati adaugite,

Vii, veciniei, din gingia praselelor cumplite Albira dintii-n pulpa intrati ca un inel.

Sfant, trup si hrana siesi, Hagi rupea din el.



De la simbolul caricatural al unui individualism sumbru: apoteoza si satira unei singuratati exasperate"1 justificate de varianta oferita spre publicare Vietii romanesti, se ajunge astfel la o inscenare in care caricaturalul" devine vehiculul paradoxal al Geometriei.

Lucrul se intampla si in Domnisoara Hus, unde coabitarea grotescului cu sublimul, a existentei sordide cu extaza" spirituala e sugerata de insasi structura, si ea rapsodica", a poemului, ce alterneaza scene tratate in tonalitatea bufa, balcanica", cu altele, unde elementele de pitoresc comporta surprinzatoare transmutari in acel aur netemporal" al viziunii. Jocul scenic" al personajului, cu dinamica admirabil regizata a materiei sonore (v., indeosebi, secventa Prezentare, dar si portretul in miscare din Vaduri si alaiuri si Cumnte de. imbarbatarE), e asociat orizontului cosmic, celor mai inalte zone ale spiritualitatii. Desi distanta dintre nivele este enorma, apropierea devine posibila dintr-o perspectiva integratoare cum e aceea a poetului; in fond, Domnisoara Hus se afla si ea la mijloc de Rau si Bun"; ea concentreaza in sine date esentiale ale personajului" balcanic, al carui pitoresc nu e decat temeiul acelor sondagii in structura nevazuta a existentei". Jocul Domnisoarei Hus dantul" ei din Prezentare, este deja o figura a intalnirii contrariilor. Libera expresie a bucuriei existentiale inglobeaza, transgresandu-le, diferentele individuale, opozitiile marcate istoric: muscali si turci, pasale, arnauti si polcovnici nu mai sunt decat ibovnici fapturi fascinate de betia dansului amoros; dupa cum acelasi dans poate fi la fel de bine al pasilor batuti", ca si cel de la streangul furcii". Ca in taierea" grecimii de pe celalt mal" din Isarlik, ceea ce conteaza aici e doar ritmul unei miscari in figurile careia se poate citi ambiguitatea jocului in lume, si a jocului lumii. Sectiunea a treia a poemului prelungeste de altfel, ca un ecou ironic si caricatural, motivul dansului din f^rezentare (Svelt acum; / Taie-ti drum / / Unda, unde-lemn calai, / Vantul luneca, inmoaie, / Haide, salta-ti din calcai / Pintenii, toti cainii droaie") pentru ca, in Cuvinte de imbarbatare, grotescul sa fie atenuat, printr un fel de intelegatoare complicitate celesta: Uite, cerul a miscat: / Plecaciuni iti face tie. / Fruntea cerul ti a-nchinat / Ametit, ca de betie". in fine, ultimele secvente se vor deschide spre sublimul si absolutul cosmic, rotunjind, in emblema, personajul care isi dezvalu ie, prin magie, natura planetara, de feminitate tentatoare, esuata, ca destin secular, intr-o infatisare grotesca" .

Substituirea naturii biologice" prin natura planetara despre care Barbu vorbeste, referindu-se la personajele Crailor de Curtea Veche, ilustreaza, de fapt, si mecanismul Jocului" din ciclul balcanic". innoptata aratare a precupetei Pena, ridicata prin arsele vami ale patimirii si nebuniei aproape de Sfintele Trepte"2 (poetul vede in ea spiritul acestor locuri"), e si a Domnisoarei Hus; iar in suita de scene" cei infatiseaza .jocul" se poate citi un fel de diagrama a oricarei existente marcate deopotriva de momente de elevatie, ca si de reversul lor hilar, de zone de vibratie joasa si inalta". Sub grele catifele de pitoresc oriental" se ascunde, astfel, nu numai la Mateiu Caragiale, o meditatie [] grava asupra ticluirii si aventurii Fiintei". Meditatie in multe privinte ironica de regizor si totodata spectator al unei umanitati schematice", canonice, dar a carei ritualitate ramane mereu ambigua, osciland intre gravitatea sacra" si mecanica gestului caricatural, profanator. Reciproca este, de asemenea, valabila, cum s-a vazut chiar in cazul Domnisoarei Hus. O ilustreaza si poeme precum Cantec de rusine sau Rasturnica, eliminate totusi din volum din cauza, desigur, a acelui umor [prea] laic si balcanic", ce le caracterizeaza. in perspectiva ludismului barbian, ele conteaza insa tocmai prin inclinatia catre inscenarea parodica a unor momente care ar fi cerut solemnitatea ritualului. Predominant bufa in Cantec de rusine, unde se exploateaza cu precadere gesticulatia si groasa pasta verbala a cantecelor de lume, inscenarea e mai complexa in Rasturnica, scrisa dupa propria marturisire a autorului intr-o stare de suflet impie, dar compatimitoare"1. Ca si in Domnisoara Hus, deriziunea care e a insesi unei anume conditii umane degradate - isi are reversul compensator in proiectia cosmica. De la tonalitatea burlesca vizand existenta concreta, temporala a personajului, se poate trece, cel putin pentru o clipa, in registrul ceremonialului grav: Sa plangem toti. O toti in cor / Sa croncanim un Nevermore. / Dar duhul ei de a pururi dus / Sa ni-1 gandim in cat mai sus. / / De cerul fix, de geam curat, / Ea par cu tample si-a razmat, / Un fard astral i aprinde fata. / Pe serafini ii trage ata / Si sorii zornaie banet / Prin risipitul Proxenet" ca sa, se revina imediat la ruga" profanatoare si muzica stridenta a betelor" si doagelor" sparte. Prohodul apare atunci ca ritualitate mecanica strict formala, despre a carei profunzime nu se mai poate vorbi decat la modul ironic, plin de subintelesuri deocheate": Sa prohodim si mai afund. / Sunt un duhovnic trist si scund / Ce canta pan-o va-ngropa: / Pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa".

Calea catre provincia Expresionism" la care se face aluzie in interviul acordat lui F. Aderca este astfel deschisa. Respinsa de Barbu, formula e adecvata totusi, cel putin pentru

0 anume latura a ciclului Uvedenrode si a unora dintre poemele Fsarlik-ului. Ea tine de puternica inclinatie deformatoare a poetului, de reducerea la schema" a spectacolului existential construit, de masiva prezenta a elementului grotesc. Tonul gros si buf - care fusese si al Domnisoarei Hus, ori al Cantecului de rusine si al Rastumicii va fi subliniat de poet in acelasi text confesiv, in legatura cu Jazzband pentru nuntile necesare. El va vedea, si pe buna dreptate, un element modern", adaugind ca apare aici Ecoul faptei creatoare inregistrat cu un ras fonf al demiurgului!

   "

Nu se putea emite o caracterizare mai sugestiva a atitudinii ludice ca expresie a luciditatii creatorului, a distantarii sale spectaculare fata de propria opera. Lasand la o parte, pentru moment, aspectele jocului textual, ce tin de o ars combinatoria, indelung exersata, e de observat ca, in cateva texte din Uvedenrode, ludicul se impune in egala masura la nivelul inscenarii", al unei anumite gesticulatii surprinse in mecanica ei hilara. Din acest punct de vedere, Ritmuri pentru nuntile necesare e, desigur, piesa cea mai reprezentativa, in masura in care, in dantul buf / Cu reverente / Ori mecanice cadente", desfasurat la tronul moalei Vineri", se poate citi spectacolul parodic al unui intreg nivel existential: inspre tronul moalei Vineri Brusc, ca toti amantii tineri, Am vibrat inflacarat:

Vaporoasa

Rituala

O frumoasa

Masa

Scoala!

    in bratara ta fa-mi loc

Ca sa joc, ca sa joc,

Dantul buf

Cu reverente

Ori mecanice cadente in forme mai epurate, el era prezent si in partea a doua a poeziei Uvedenrode. Fie ca o citim ca fabula" a caderii din starea pur muzicala a fiintei spre carnal si temporalitate fie ca vedem in ea, un poem al rostirii magice, cu valoare cosmologica", in care cele doua unitati marcheaza trecerea universului de la virtualitate la manifestare"1, calitatea spectacolului" existentei sub timp, sub mode" ramane, in esenta, aceeasi. E vorba, adica, de o viziune ironica, foarte apropiata de cea a dantului buf din Ritmuri: incorporata pofta, / Uite o fata, /Luneca o data, / Luneca de doua / Ori pana la noua, / Pana o-nfasori, / in fiori usori" etc. Oricum, daca notam o alta lectura a semnificatiilor poemului, echilibrul tensionat, pornit de la starea eroti-co-estetica spre contemplarea de idei, in unitate, este tulburat de imaginea faptei posibile"2. Iar tulburarea" se traduce in acest joc spectacular-grotesc, de care este marcata existenta in temporalitate, vinovatia facutului". Rapa Uvedenrode se inscrie astfel, cum s-a observat, in izomorfismul Vaii, ca spatialitate formativa, tranzitorie"3, dar si putem adauga acum - ca specific spatiu de joc", in sensul ticluirii si aventurii Fiintei". in Uvedenrode, limita dintre purul extaz muzical al invocatiei magice, solare, in Olimpul germanic si translucid", si incorpora rea poftei" se arata a fi deosebit de fragila. Oscilatia intre extreme este oricand posibila si tocmai aceasta constiinta a labilitatii sustine ironia. La nivelul purei invocatii al cantului egal", unanim, al gasteropodelor cochilia gasteropodala, ca emblema a rapei Uvedenrode" este ordonata spira", sunet, fruct de lira" etc; insa este suficienta rostirea verbului manifestarii, al nasterii: Apari", pentru ca in acelasi spatiu sa se introduca principiul germinativ, intrupat in imaginea acelui cal de val / peste cavala / Cu varul deasupra-n spirala". Dincolo de pragul aparitiei se produce, asadar, un fel de rasturnare, de schimbare de semn.



Trecerea de la increat la creat fie si numai ca evadare in vis", cum comenteaza Barbu, ca pura supozitie provoaca

0 distorsiune, o grava deformare; abandonand pura virtualitate a nuntii sfinte", fostii limpezi rapsozi" isi transforma arhetipalul leagan mitologic" in leagan al nasterilor si declinului biologic, iar glaciala, pura fecioara Geraldine" devine, ca incorporata pofta", o fata" oarecare, coborata, inutil pachet", intr-un timp al pendulelor. Imaginea jocului lumii, ca joc al individuatiei, al iesirii din egalitatea" unificatoare a Cantului, apare astfel inca o data la Ion Barbu sub semn negativ. Apelul la registrul ironic-prozaic al limbajului, sugestia mecanicii grotesti a existentei se justifica in felul acesta deplin, in cadrul sistemului imaginar al poetului.

O atitudine de spectator al unui joc si dramatic, si comic este anuntata inca din preludiul baladei Riga Crypto si lapona Enigel. Rostita de un menestrel trist" in postura de mascarici (De cuscrul mare daruit / Cu pungi, panglici, beteli cu funta"), repetata cu glas stins intr-un moment de stingere a nuntii (la spartul nuntii"), vorbind ea insasi despre o nunta ratata proiect absurd al insotirii unor fapturi din regnuri diferite - balada isi rosteste dintru inceput functia de dublet simbolic al evenimentului real". Cum vorbele menestrelului bufon nu sunt, indeobste, fara legatura cu ceea ce se petrece in imediata lui apropiere, cum el vorbeste, de obicei, in pilde", procedand la o tratare in registru burlesc a faptelor, nu e, poate, exagerat, sa vedem in acest debut al textului o marca a statutu lui sau de comentariu"; balada gloseaza, de fapt, pe marginea unui moment capital al existentei, luat ca pretext pentru comunicarea unei parabole cu semnificatii mai generale: intr-un anume sens, ea se propune astfel, indirect, ca oglinda semni ficat.iv deformatoare a nuntii umane. Ca si cum Textul ar fi constiinta ironica a evenimentului: nunta ca uniune (presupusa) perfecta a cuplului, c totusi punctul de plecare pentru constructia unui spectacol ai incompatibilitatii dintre parteneri. Poemul se constituie astfel ca spatiu al unui joc ce mimeaza, in registru grotesc, tragicomic, un eveniment considerat, in viata lumii", drept expresia desavarsitei impliniri in Unu.

Or, povestea Rigai Crypto si a laponei Enigel vorbeste tocmai despre esecul Nuntii. Inima ascunsa", robita umbrei si humei unse", regele-Ciupearca e prizonierul prin excelenta al unui statut ontologic situat, in mitologia poetica barbiana, pe treapta cea mai de jos. Numele sau, generic, de criptogama, il marcheaza, ca o pecete a destinului, sub semnul inchiderii in sine, al unei autosuficiente sterile; in orice caz, casatoria lui este ascunsa cum ne spune etimologia: kryptos-gamos si nu se manifesta ca inflorire. Nu pentru ca nu voia sa infloreasca", naravas" fiind (cum il ocarasc" florile din preajma), ci intrucat actul deschiderii solare ii este interzis prin destin; el trebuie sa ramana cel putin din perspectiva altor regnuri sterp , span", cu piele cheala", in umbra, umezeala, racoare. De aceea, iubirea sa pentru Enigel, fiinta coborand dintre gheturi si inchinandu-sc la soarele-ntelept", are semnificatia unui hybris, pedepsit, ca in orice tragedie, prin nebunia sau moartea protagonistului1, intr-o asemenea perspectiva, toate gesturile cere-monios-curtenitoare ale Rigai, incercarile de ademenire a Laponei in somn fraged si racoare", de partea umbrei moi", intreaga retorica" desfasurata in jurul imposibilei nunti, capata o nota de involuntara bufonerie. Riga este un biet supus al destinului, iar cealalta fata a sa, mai craiasca", din final, e doar o masca a nebuniei si ratacirii intr-o lume in care Laurul-balaurul" si Maselarita-mireasa" nu mai sunt decat insemne derizorii si caricaturale ale regalitatii si implinirii nuptiale. in jocul de oglinzi dintre povestea tragicomicului Riga Crypto si nunta reala" care tocmai sa consumat in preliminariile ei se poate descifra insa, cum spuneam, si o ironie de al doilea plan; schema" epica a baladei ofera un fel de sinteza-reper a celuilalt joc: al lumii. Ea intervine ca o concluzie la spartul nuntii, in camara", cu amintirea ceremonialului consumat si reamintirea altora, similare, printre resturile marelui ospat si intr-o anumita singuratate melancolica, propice reflectiei asupra propriei existente si a valorilor ei. Riga Crypto poate fi vazut atunci ca substitut simbolic al Mirelui, iar nunta acestuia din urma cade sub semnul jocului grotesc al celeilalte nunti", esuate. Sa fie aici o sugestie a specificei blamari barbiene a temnitei in ars. nedemn pamant" de mai tarziu, in care o anume umanitate e condamnata sa ramana? Oricum, rasul fonf al Demiurgului" rasuna si in acest poem. Solara Nunta spirituala, vizata in aspiratia Laponei Enigel, apartine, in orice caz, altui nivel existential, in ruptura cu huma unsa" si carnea" somnolenta, crescand la umbra".

Daca Nastratin Hogea la Isarlik a putut fi caracterizata, intr-o prima forma a ei, drept apoteoza si satira unei singuratati exasperate" Riga Crypto si lapona Enigel traduce, in deriziunea, compatimitoare" totusi, a jocului sau de marioneta, satira falsei, imposibilei comuniuni in Unu; un fel de teatru in teatrul lumii, menit sa instruiasca cu privire la caderea in derizorie comedie a unor fundamentale, tragice nazumti.



La un spectacol al cautarii de sine de data aceasta a individului ca esentializata unitate spirituala invita poezia barbiana prin parafraza" poesca din Falduri, apartinatoare aceluiasi ciclu baladic". Decorul teatral", schitat inca cu prima strofa (Somn mult in plusuri. Vid in stal. / Vegherea sticlei drept cortina"), propune insa cadrul unei drame launtrice. in somnolenta, torpoarea si vidul stalului" este prezent, de fapt, un singur spectator, iar dincolo de cortina" sticlei, a oglinzii treze (caci luminoase, gata sa reveleze un spectacol semnificatiV), c asteptata aparitia, rasfrangerea de sine a subiectului. Modul exclamativ al rostirii din versul al patrulea (Din membre limpezi, o cristal!

   ") marcheaza, s-ar spune, cu insemne de sarbatoreasca noblete, obiectul (oglinda cortina si scena) de la care se asteapta o concentrata, esentiala si revelatoare rasfran gere. Pana la proba contrarie, cristalul" este nu-i asa? prin definitie, perfectiune, limpezime, calma insumare (cum va fi si adancul acestei caline creste"!

   ) de forme pure. Ceea ce ofera insa invocatul, limpede cristal nu este decat imaginea inerta, prafuita, stagnanta, a unei masti ca si abandonate printre lucruri dezafectate - aparitie monstruoasa a propriului chip al privitorului: Sub maturi, fluturi si uraturi / Mort chipul meu, pe crengi de gaturi". Multiplicare de cosmar, reluare" nu in mantuit azur" a eu-lui, ci risipa rasfirare!

    - de sine, deformatoare. De unde si gandul iconoclast (spcculoclasT), ce se impune fulgerator, provocand desteptarea" contemplatorului deceptionat, infruntand cealalta veghere", falsa, a oglinzii: Un glas din ceruri cere: Daca / Ai face-oglinzile sa taca? // Din somn, din stofa sar destept, / Smulg fierul scurt".

Ca obsesia ce cheama omorul simbolic e, in primul rand, a proteismului monstruos al mastilor eului o atesta si somatia din finalul strofei a treia, unde chipul rasfrant in apele voite de gala", sarbatoresti, cristaline ale oglinzii este numit printr-o metafora sugerand, ca si anterioarele crengi d,; ga turi", proliferarea monstruoasa: La tarmul apelor de gala / Strig hidra mea, chilocefala". Asteptatul cast hidrofil", imaginat ca geaman al Ideii, asimilabil unei geometrii launtrice purificatoare ( intemnitate William, / Cast hidrofil, te asteptam / Sa treci, maree, din oglinda / in luna fruntii, sa te-aprinda") se dovedeste a fi stufos", cetos" opus, adica, presupusei, doritei limpiditati, corespondente acelei lune a fruntii", care putea investi imaginea rasfranta cu un sens spiritual inalt. Cu vesti imaginea rasfranta cu un sens spiritual inalt. Cu vorbele lui Ion Barbu din 1927 (un an dupa publicarea poemului FaldurI) s-ar putea spune ca, de data aceasta, lumea" redusa aici la individul ce-si cauta expresia nu mai este purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru". ,,Act[ul] clar de narcisism" nu se realizeaza decat superficial, jocul secund, mai pur" ramanand la stadiul insumarii" imaginilor realului", fara acea necesara treapta a ridicarii de harfe resfirate" sau cum se va spune in poezia Grup in absenta gestului inchis", rezumativ, menit sa taie" spre lume ochiul in virgin triunghi" al Cunoasterii-locuire. Si, lucru inca mai grav, imaginea din oglinda apare grotesc deformata, multiplicand in loc sa rezume". (Sa ne reamintim ca titlul poeziei, la publicarea in Contimporanul, fusese Wiliam Wilson si cele 1 000 de fete ale lui!

   ) Personajul poesc care si ucide dublul constiinta morala in oglinda, sinucigandu-se astfel, intr-un anume sens, este deturnat de ion Barbu pentru a fi inclus in tematica jocului secund". Mai exact, gestul lui William Wilson, savarsit dupa traversarea unui univers al mastilor (actul sau are loc, cum se stie, in timpul unui carnavaL) si care pune capat unei existente mereu dedublate, devine la Barbu o actiune simbolica a carei semnificatie nu este, dupa opinia noastra, atat a constiintei intelectuale care probeaza consistenta imaginilor care compun experienta"1, cat a nemultumirii profunde, provocate de un moment de esec in ordinea experientei estetice, gandite cum va spune poetul ca efort de integrare". Nici semnificatia pulverizarii simbolului ca mijloc inadecvat (limitaT) de comunicare (deci, de cunoasterE) literara"2 nu ni se pare a fi comunicata de acest poem. El sugereaza, credem, mai degraba nereusita procesului de simbolizare, deteriorarea grotesca a ceea ce se voia a fi joc specular secund" (proces ce se inscrie, solidar, in seria celorlalte deformari identificabile in intreg ciclul Uvedenrode, cu cateva exceptii, cum ar fi Paznicii sau Cui dogmatiC). in sensul acestei ipoteze pledeaza, daca urmarim firul evenimentelor" din Falduri, si apostrofa din versurile trei si patru ale strofei a cincea: iti jur, ar face o buna mina / Spini sa-se-n pielea ta marina!

   " Ea suna ca o amenintare precedand gestul care o va pune in act, dar cuvintele ce o vehiculeaza au talcul lor: caci cei sase spini infipti in pielea marina" a stufoasei, cetoasei si proteicei imagini din oglinda, ar face-o buna mina", tocmai intrucat ar inscrie in aceasta anticipare a clailor de fire stingi" figura geometric-simbolica a hexagramei care, cu triunghiuri echilaterale suprapuse, unul cu varful in sus, altul in jos", reprezinta in traditie ebraica, crestina si musulmana pecetea lui Solomon, a carei semnificatie simbolica s-ar exprima sintetic prin reducerea multiplului la unu, a imperfectului la perfect, vis al savantilor si filosofilor"1. (Citit in contextul operei barbiene, acest mod de figurare aminteste de stiutul eptagon cu varfuri stelelor la fel din Incheiere!

   )

O asemenea hexagrama" ar face, desigur, o buna mi na" in spatiul oglinzii, caci ar raspunde asteptarii initiale, annonizandu se cu cristalul" si membrele limpezi", cu apele de gala", si cu presupusul cast hidrofil", atras, ca o maree, de luna fruntii", in vederea unei iluminari spirituale. Deceptia ge ncieaza revolta, iar gestul speculoclast devine o caricatura a adevaratei geometrizari spirituale a lumii (aici launtricE); joc stang" a-  s-ar zice croire" a cristalului", care nu e decat tris ta risipire in fragmente, iarasi multiplicate, ale aceluiasi chip: De sase ori, in ape grele / Sting fier aprins, pana-n prasele; / Fulger cedat, just unghi normal, / Cad reflectat, croiesc cristal". in locul viziunii pure, esentiale a eului, dincolo de cortina sparta" se deschide opacitatea acel fund ursuz, de zahar ars", izomorf, cu mai tarziul ars, nedemn pamant". Orice invocatie magica, reparatoare, precum acel Buhuhu la luna suie", din Domnisoara Huse, de acum, inutila. Contemplatorul se inchide in sine, intr-un fel de stoicism al infrangerii, cu o privire incremenita in scrisul apei", care e, poate, falsa geometrie a patratei Spanii", trasata in spatiul oglinzii. in Jocul sau secund", impur, protagonistul ramane prizonierul mastilor schimbatoare, grotesti, devine, intr-un anume sens, propriul sau bufon. Din solemn si sarbatoresc, jocul sau se transforma intr-un ca si cum" derizoriu revers ironic al autenticului ,joc secund". inrudita ca figuratie si reper important, credem, pentru interpretarea FalduriAor este poezia infatisare, situata in volum in pozitie imediat anterioara. Liniile violent expresioniste ale acestui portret in oglinda isi gasesc insa aici reversul in strofele trei si patru ale versiunii definitive in imperativul transfigurarii launtrice spre statura luminoasa", spirituala, sub semnul gandului inghetat", al gandului-fulger viitor", al spadei bataioase", capabile sa taie, in universul interior, o figura cu adevarat purificata, si al ochiului ca disc lunar, lunecator"1. in cealalta infatisare", care este Falduri, liniile grotesti ale rasfrangerii expresioniste" nu mai pot fi negate" prin indreptarea" geometrica; masca faciala" a subiectului ce se autocontempla ramane, in distorsiunile ei monstruoase din oglinda, la stadiul unui Joc secund" imperfect din punctul de vedere al maximei exigente barbiene. Iar imperativul construirii launtrice a unei adevarate staturi luminoase" se traduce, printr o exterioara punere in act a intentiei transfiguratoare, drept caricatura a lui. Un proiect pur spiritual apare astfel dureros ironizat" printr-o gesticulatie care 1 concretizeaza inadecvat, in superficiala-i violenta geometrizanta; acei spini sase" nu mai ating adancimea simbolica vizata in perfectiunea hexagramei, ci doar contururile unei patrate Spanii pe o harta" dincolo de care nu se mai intrevede nimic; chipul" a pierit (Piei chip!

   "), insa nu initiatic inecat si mantuit" in apele lustrale ale oglinzii. De unde si incremenirea finala in perplexitate, si sentimentul esecului. Gravitatea dramei launtrice ia astfel infatisarea unui soi de comedie, a jocului involuntar parodic, apropiat, in esenta, de ceea ce se petrece in Riga Crypta sau in sectiunea a doua a poemului Uvedenrode.

Nu trebuie uitat, de altfel, in acelasi context, nici para-ginitul" Personaj eteroman, ca locuitor tipic, in grotescul sau, al provinciei Expresionism". Cu atat mai mult, cu cat, sub liniile ingrosate ale straniei lui alcatuiri compozite, e disimulata o problematica a creatiei. Mai exact, acest tip hibrid" ar reprezenta modul falsei, artificialei si deviatei comunicari cu misterul existential. Hieraticul Paracelse" joaca, inselandu-se, comedia transmutarilor alchimice artificial intretinute: ,. Acest fragil eteroman / in ce decor, pe ce ecran / indeajuns caracteristic / Sa ne pozeze: cabalistic?" Acel burg vechi de turle si magie" preluat in Paralel romantic e providential" pentru ca are o farmacie" de unde iei intr-un clondir / Eter (misterul chilipiR)". Pentru bravul personaj", pitoresc dupa reteta", metafizica e o manie"; iar lumea [sa] mai vizionara", populata de imagini diforme, nu mai poate fi controlata de sensul critic" al spiritului lucid. E, desigur, aici, un autoportret ironic al unui anumit Ion Barbu din perioada studiilor germane, dar dincolo de aceasta si o imagine cu rezonante mai generale in sfera acelei puneri in ecuatie a fiintei umane cu misterul existentei si cu marile lui simboluri. Un alt Joc", asadar, in care poetul (PoetuL) devine personaj intr-o farsa a carei scena e paradisul artificial". intr-un asemenea spatiu, hieraticul Paracelse" mascheaza faptura terestra cea mai prozaica si hilara: poate rima, logodit" cum este prin vointa ironica a autorului, ,,c o dama (ElsE)" Efort de integrare, deci, geometrie a eului si a lumii deopotriva de in-autentiee; sacre ritualuri degradate, mecanica a gesticulatiei metafizice", poza", parodie, caricatura a personajului" si a jocului sau cu implicatii in intreaga viziune barbiana a acestui moment. Un moment al creatiei in care Ion Barbu isi mai ofera ragazul unei anumite destinderi, ca regizor si spectator al unei lumi pe care o manipuleaza cu o foarte libera, moderna constiinta critica, inainte de a se angaja in celalalt joc, ritualic si sacru, din jurul restranselor perfectiuni poliedrale".


 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...