Oul dogmatic de Ion BARBU (Poezie)
E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mancare,
Dar viul ou, la varf cu plod,
Facut e sa-l privim la soare !
Cum lumea veche, in clestar,
Inoata, in subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nunta si cavou.
Din trei atlazuri e culcusul
In care doarme nins albusul
Atat de gales, de inchis,
Cu trupul drag surpat in vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pamanturilor n-a ajuns
Acorda lin
Si masculin
Albusului in hialin :
Sarutul plin.
*
Om uitator, ireversibil,
Vezi Duhul Sfant facut sensibil?
Precum atunci, si azi -- intocma :
Marunte lumi pastreaza dogma.
Sa vezi la bolti pe Sfantul Duh
Veghind vii ape fara stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.
Nu oul rosu.
Om fara sat si om nerod,
Un ou cu plod
Iti vreau plocon, acum de Paste :
Il urca -- in soare si cunoaste !
*
Si mai ales te infioara
De acel galben icusar,
Ceasornic fara minutar
Ce singur scrie cand sa moara
Si ou si lume. Te-infioara
De ceasul, galben necesar
A mortii frunte -- acolo-i toata.
In galbenus,
Sa roada spornicul albus,
Durata-inscrie-in noi o roata.
Intocma -- dogma.
*
Inca o data :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nunta-in el.
Si nici la closca sa nu-l pui !
Il lasa -- in pacea -- intaie-a lui,
Ca vinovat e tot facutul,
Si sfant, doar nunta, inceputul.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
