Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Ion BARBU



    Ion BARBU - poza (imagine) portret Ion BARBU



    Despre Oul dogmatic

    alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

    Oul dogmatic - miracolul genezei







Oul dogmatic - miracolul genezei de Ion BARBU



Ion BARBU Oul dogmatic
Poemul face parte din volumul Joc secund, apartine ciclului Uvedenrode si contine un ermetism la nivelul simbolurilor si al semnificatiilor mitice.

Tema poeziei este meditatia asupra raporturilor creat - increat, viata - moarte.

Punctul de plecare al discursului liric este dat de disocierea celor doua simboluri antitetice, "oul sterp ca de mancare" si "viul ou, la varf cu plod", imagine a fortei vii, de regenerare, in contrast cu existenta materiala, meschina. Oul inchide in sine o simbolistica vasta, trimite la germenii vietii, la realitatea primordiala care contine in sine multiplicitatea fiintelor in structura cosmogoniilor, oul joaca rolul unei imagini-cliseu a totalitatii, el succeda haosului ca prim principiu de organizare. In textele sanscrite, egiptene, babiloniene, el reprezinta insusi miracolul vietii./La egipteni, apa primara, numita "Nun", continea seminte barbatesti si feminine, din care un duh primordial a inceput geneza, prin formarea unui ou. De aici se va naste zeul luminii Ra, deci creatia se asociaza cu lumina. Mitologiile japoneza si chineza fac asemenea referiri la oul cosmic.

Barbu reface mitul cosmogonic, adaugand dogma Duhului Sfant, oul fiind o lume redusa la scara, in care viata si moartea se impletesc. in termeni biblici, cele doua principii iau forma Logosului (Verbul diviN) care pluteste deasupra apei materne, inca sterile, conferindu-i viata.

Poemul se structureaza in patru parti distincte, inegale ca numar de versuri si modalitate de expresie, dar avand acelasi ton de incantatie prin care un mag deplin cunoscator initiaza in tainele universului. Ritmul este de balada, ca si al celorlalte poezii ale ciclului, povestind o intamplare exemplara, cu semnificatii ascunse ori pierdute. Oul primordial, sacru, a fost desacralizat in timp prin coborarea in profan (asigura hrana trupuluI), si-a pierdut virtutea cosmogonica, devenind steril, oprind "nunta" si ipotetica fertilitate ce i-a fost conferitaTi



Prima parte comenteaza antiteza viu - sterp si viziunea poetului, in stil ermetic. Banalul ou "facut e sa-1 privim la soare", are un destin de miracol si repeta structura universului prin cele trei sfere concentrice: Venera, Mercur, Soarele ("Din trei atlazuri e culcusul/ in care doarme nins albusul"). Cele doua principii - simbolizate aici de galbenus si albus - trimit la femininul si masculinul existentei, la ingemanarea contrariilor vazute in imagini plastice. "Albusul" protejeaza miezul galben, viata vine de la polul plus, aduce energie pozitiva, iar "plodul" acorda "sarutul plin" ("Acorda lin/ Si masculin/ Albusului de hialin/ Sarutul plin").

Nuntirea anticipata de inocenta albusului captiv, inchis "ca trupul drag, surpat in vis" se implineste in spatiul pur, neintinat de "glodul Pamanturilor".

Partea a doua devine o initiere directa, prin adresarea la persoana a Ii-a si prin vocativul sugestiv "Om uitator, ireversibil,/ Vezi Duhul Sfant facut sensibil?". Poetul reia mitul genezei, taina sfanta: plodul ca principiu masculin si fecioara-matrice (albusuL), aratand ca puritatea actului erotic este marcata de veghea Sfantului Duh, amintind celui neinitiat ca dogma este mereu prezenta in existenta noastra ("marunte lumi pastreaza dogma"), dar si uitata mereu.



Desprins de sacru, omul "sters, uituc" a "pierdut dogma" >i sensul ei. El a vopsit oul in rosul sangelui lui Iisus, modificand semnificatia arhetipului. Acesta este semnul existentei latente, nenascute, al rodirii potentiale, de aici si nevinovatia sa, puritatea specifica inceputului.

Gestul recunoasterii e simplu, simbolic, ar fi un semn al intelegerii rosturilor universului : "il urca-n soare si cunoaste ! ".

Partea a treia continua metafora vietii, a soarelui tutelar caruia ii corespunde in microcosmos galbenusul: "galben icusar", asemenea unui "ceasornic fara minutar/ Ce singur scrie cand sa moara/ Si ou si lume. Te-nfioara/ De ceasul galben, necesar". Se sugereaza aici legea devenirii, marcata de oul-ceasornic, intrat in ritmurile temporale odata cu nasterea vietii. Roata lumii este miscarea mecanica, implacabila spre moarte, jocul alternantei tragice a vietii cu moartea ("A mortii frunte - acolo-i toata" sau "Durata scrie-n noi o viata"). Legea este dogma, ce actioneaza intocmai, iar avertismentul poetului asupra tragicului joc este precizat prin imperativul "te-nfioara".



in ultima parte, poetul deschide o noua perspectiva lirica, de certa originalitate. Dupa ce a rostit baladesc si elegiac organizarea universului, sensurile destinului uman, ultima strofa propune un alt destin oului dogmatic (cel care contine viziunea si ordinea lumiI). Acesta nu este destinat nici pentru hrana timpului, nici pentru generarea vietii. Imperativele "nu-1 sorbi", "Si nici closca sa nu-1 pui! " conduc spre o idee neasteptata: perpetuarea starii de increat.



"il lasa-n pacea intaie-a lui,

Ca vinovat e tot facut,

Si sfant, doar nunta, inceputul."

Poetul prefera increatul fata de efemeritatea creatiei. "Linistea si contemplatia extatica" de care vorbea Tudor Vianu atenueaza zbuciumul launtric si tragicul existential. "Instruirea" pe care o face Ion Barbu este rece si impersonala. Nunta ca o contopire, o sinteza a contrariilor ramane neconsumata si (in Oul dogmatic si in Riga Crypto si lapona EnigeT) este o nunta-ecuatie.

Marin Mincu sintetizeaza aceasta viziune: "in Oul dogmatic, Ion Barbu are viziunea opririi in loc a timpului mitic, o conservare a Creatiei la treapta de ceremonial in care personajele nuntii sunt prezente, sunt de fata, fiecare cu locul sau bine definit, fara insa a trece la consumarea raportului pentru care au fost invocate. Nunta ramane deci o emblema inchisa in limpiditatea hermetica a Oului" (M. Mincu, op.cit., p. 326). Din aceasta perspectiva, creatia poetica este o "rememorare rece a acelui timp originar, o privire Ğinfioratağ prin arcanele translucide ale mitului.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...