Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Ion BARBU



    Ion BARBU - poza (imagine) portret Ion BARBU



    Despre Dupa melci

    alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

    Dupa melci - revelatiile logosului
    Ion Barbu, placheta de versuri Dupa melci, 1921 - Particularitati stilistice







Dupa melci - revelatiile logosului de Ion BARBU



Ion BARBU Dupa melci
Balada Dupa melci apartine celei de-a doua etape a creatiei barbiene, constituindu-se intr-o sinteza fericita a inspiratiei folclorice cu traditia livresca, ce consacrase deja balada ca specie a literaturii culte, o imbinare paradoxala intre tema jocului, specifica varstei inocente, si gravitatea morale^) ce vizeaza insasi conditia umana. Datorita acestei complexitati structurale si semantice, textul a generat multe controverse de-a lungul timpului, incepand cu anul aparitiei sale (1921), sub forma unei plachete ilustrate ca o carte pentru copii, cand insusi autorul a fost iritat de lipsa de intelegere a editorului. Polivalenta interpretarilor, modurile diferite de receptare a textului probeaza, de fapt, valoarea deosebita a acestuia. Oricum, poezia reprezinta primul succes mare al scriitorului, intr-o vreme cand in literatura romana nu patrunsese inca definitiv filonul folcloric.

/ Tema fundamentala pare a fi cuvantul si capacitatea magica a acestuia de a schimba fata realitatii si de a influenta devenirea individului, jin structura de suprafata este o poezie pentru copii, deoarece personajul principal, un copil, traieste o experienta ce-i modeleaza sensibilitatea, il face sa intrevada o lume ascunsa ochiului obisnuit^ care-i tulbura linistea sufleteasca si optimismul specific varstei.[in structura de adancime insa, Dupa melci este o poezie de cunoastere, o drama a descoperirii treptate si dureroase a puterii nebanuite a cuvantului, a stihiilor unei naturi imprevizibile si ostile oricarei incercari de rasturnare a ordinii prestabilite.)



Poemul este structurat in trei capitole, marcate cu cifre romane, insa coerenta interioara a textului ne indreptateste sa identificam patru parti, simetric armonizate, in ritm alert, trohaic, cu lungimi si scurtimi ce sugereaza masura versului popular, parca transcriind emotia febrila a copilului ce e cu gandul numai afara. Persoana I este cea mai potrivita alegere pentru exprimarea tulburatoarelor revelatii si uimiri ale constiintei copilului, care se exteriorizeaza prin exclamatii si interogatii, prin folosirea cu rol stilistic a semnelor de punctuatie, indeosebi a punctelor de suspensie.



Subiectul evolueaza pe momentele clasice, intr-un crescendo al trairii si al perceptiei adevarului ce ne dezvaluie ingenuitatea si curiozitatea copilului. Dupa ce fixeaza spatiul (lumea satuluI) si timpul intamplarii (primavara devremE), intr-o tonalitate umoristica si autoironica, scriitorul se opreste asupra schemei epice propriu-zise, surprinsa in elementele ei fundamentale. Simtind mirosul unei primaveri timpurii, "Tanci ursuzi,/ Desculti si uzi/ Fetiscane (Cozi plavanE)" pornesc cu totii spre padure intr-o pornire expansiva de a tatona semnele anotimpului atat de asteptat, satui de aerul inchis si umed al bordeiului. Oprirea la melc se explica prin tainica posibilitate de comunicare cu natura a copilului, caci mica vietate astepta "Omul sa-1 dezgroape", sa oficieze iesirea din letargie la viata, trecandu-1 dintr-un anotimp in altul. Stiut fiind faptul ca in copilarie planul fabulosului acopera o parte a realitatii, protagonistul asculta soapta gandului care ii spune taina melcului. , Descantecul, cu sonoritatile lui melodioase, ca o poezie a puritatii inefabile, constituie acum o invocare a fiintei sa iasa din nefiinta, amintindu-ne de mitul oului sau al increatului si, de asemenea, de cel al genezei/Functiile descantecului in folclor, asociat de obicei cu anumite ritualuri magice, tin de indepartarea raului, a bolii, a necazurilor din familie, a calamitatilor naturale, de dobandirea dragostei, de anularea unui blestem, de readucerea in prezent a unui disparut etc. Descantecul copilului, rostit in inconstienta varstei, are de aceasta data un rol revitalizant, de trezire la viata a unei vietati adormite, ascunsa de frigul iernii. El este si un elogiu adus primaverii prin metaforele sublime in simplitatea lor: "Si agata la festile/ Ciufulite de zambile/ Sau la fir de margarim/ inzauatul tau argint" ; "Tipareste brau de bale". Asezat in genunchi pe pamantul reavan, copilul asteapta ivirea melcului, insa pe seara se porneste vantul, joimaritele sunt prezente, nalucirile noptii se inghesuie si "o gusata" fioroasa se apropie, speriindu-1 pe baiatul care fuge acasa: "Mi-a fost frica si am fugit". E o lume a miturilor cosmice, nedescifrate inca, ca si in cazul Dochiei cu multele ei cojoace. Cuvintele vrajesc, amagesc, aparentele sunt inselatoare, astfel incat mintea cruda a copilului inventeaza fiinte ciudate, ireale, terifiante, care ii coplesesc imaginatia si-1 inspaimanta.

in partea a Ii-a se dezlantuie noaptea cu spectrele ei, cu viscolul dusmanos si cu poezia nesfarsita si alba a iernii. in caldura caminului parintesc, langa "focul vartos", copilul uita de mica vietate iesita de sub zapada. Cand isi aminteste, invoca vantul primaverii si-1 roaga sa nu-1 nimiceasca pe melc. Amintirea apasa firesc memoria copilului si el merge agitat la geam sa vada prapadenia de afara, ce ia aspectul caderii de "Albicioase/ Ori foioase/ cep de borangic".



in partea a IlI-a se revine la planul exterior, al naturii, copilul iesind sa vada ce s-a petrecut cu melcul. Descantecul, poezia nasterii vietii din prima parte se transforma acum in bocet, in imn al mortii. Traseul dintre cele doua forme de manifestare a spiritului, descantecul si bocetul, este unul al suferintei, al descoperirii mortii, al constientizarii puterii cuvantului si, astfel, al maturizarii treptate. Este o experienta ce rezuma in cateva clipe un intreg ciclu existential. "Cu-nsutite griji" copilul il aduce leganat acasa si-1 asaza in^pod sa-i fie aproape, ca un martor al dobandirii constiintei de sine.



Jocul echivaleaza, in Dupa melci, cu un ritual al initierii, o formula sintetica ce se naste din sublimarea unei intregi filosofii populare asupra sensurilor vietii si ale mortii. Alexandru Piru, vorbind de "alchimia limbii" si de "arta combinatorie esoterica", observa ca "Ion Barbu apeleaza la descantece si bocet, imaginand un copil atras de miracolul vietii trezite la chemarea magica, inainte de vreme, si compune un poem de mare candoare, o capodopera pe tema inocentei si a fragilitatii"?)

Sursele populare sunt vizibileHa toate nivelurile textului, desi Dinu Flamand arata ca "Dupa melci este si poem folcloric numai cat e necesar sa se simta delimitarea de «pastisul folcloric», pe care Barbu il repudia vehement". Corespondenta intima a fiintei umane cu natura, tema prin excelenta populara, este sugerata prin prezenta descantecului, a bocetului, a vechilor denumiri ale lunilor (FauraR) si a postului Pastelui (ParesimI), a unor personaje nascute din fantezia copilului crescut intr-un spatiu al povestilor si al legendelor (Mos Ene, Baba Dochia, Joimaritele, Capcaunii, Muma-PaduriI), precum si a unui vocabular specific, arhaic si popular ("vaicara", "damb", "zavelci", "plavane", "tarla" etC). Toate aceste elemente au rolul de a crea o atmosfera tipica lumii rurale, unui univers autohton si plin de ecouri mitico-simbolice.

Poemul este o sinteza a celor trei genuri literare, fiecare fiind reprezentat prin aspecte ce tin atat de forma, cat si de continut. Lirismul este vizibil mai intai la nivelul emotiei, al trairii si al transmiterii directe a celor mai intime sentimente omenesti, apoi la acela al limbajului, expresiv, bogat in figuri de stil si in imagini artistice: enumeratii ("Unii morti,/ Altii plugari/ Prunci de treaba,/ Scunzi, peltici"), repetitii ("Melc natang,/ Melc natang"), epitete ("nazdravana de padure", "jar straveziu", "vifornita tarzie", "melc prost natang bland incetinel somnoros"), comparatii ("plans prelung cum scoate fiara", "umbre dese ca paunii", "o nuia ca un hingher"), personificari ("iarna leapada cojoace", "padurea inghitea din luminis"), metafore ("pietrisul de albine", "zid de var", "sul lung de har") etc. Dramaticul este prezent prin lamentatia din monologul copilului, prin finalul tragic al melcului, prin intentia dialogului, prin viziunea scenica, regizorala a autorului. in sfarsit, fiind vorba de o balada, intreg materialul lirico-dramatic este imbracat in formele epicului, intr-un subiect coerent, cu personaje intre care se stabilesc relatii si care savarsesc actiuni prezentate in cronologia lor. Observam, de asemenea, abundenta vetrbelor, care confera actiunii, chiar daca simbolice, mult dinamism. In ciuda faptului ca a fost considerat, ca toate creatiile din etapa baladica si orientala, o recreatie poetica premergatoare marilor creatii din perioada ermetismului, poemul Dupa melci ramane un model de virtuozitate artistica, de sensibilitate si de exprimare simpla, netrucata, a spiritului ludic.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...