Poezia deschide volumul Joc secund, publicat in 1930, fiind integrata ciclului ce poarta acelasi nume cu volumul. Poemul este atat o arta poetica ce initiaza intr-un univers singular si propune o conceptie moderna despre poezie, cat si un limbaj artistic specific poetului -matematician cu incifrare sporita -, o sintaxa poetica dificila.
Textele etapei ermetice in care este inclusa si poezia de fata au atins ceea ce G. Calinescu numea un ermetism veritabil, bizuit pe simboluri, intr-o lirica de mare tensiune".
Eugen Lovinescu defineste ermetismul drept tendinta de refulare a lirismului, fie prin abstractia fondului, fie prin simple mijloace de expresie retinuta, discreta sau voluntar torturata, eliptica, cu asociatii de idei strict personale, ce transforma poezia intr-un joc de cuvinte incrucisate". Poezia lui Barbu deschide o lectura intelectuala, provoaca cititorul, pentru ca se refuza decodificarilor imediate si facile. in expresia lui Paul Valery, el insusi un neinteles, ca si Mallarme, un poem trebuie sa fie o serbare a intelectului". Pe o alta directie, mai tarziu, poezia suprarealista va fi definita de Andre Breton drept prabusire a intelectului". Se constituie astfel o lirica a intelectualitatii, a austeritatii formelor, la care Hugo Friedrich, in Structura liricii moderne, constata evaziunea din registrul uman, indepartarea de concretetea normala si de sentimentele uzuale, renuntarea la inteligibilul limitativ, de unde si sugestivitatea polivalenta.
Tudor Vianu identifica in creatia ermetica barbiana patru teme specifice : mitul oglinzii (Joc secunD), spiritualismul (
Ritmuri pentru nuntile necesare - trecerea sufletului prin trei etape pana la desavarsirea spirituala: cercul Geei, al Venerei si al lui MercuR), treptele viziunii (poezia este viata in spirit, ilustrativ fiind poemul TimbrU) si poezia ca joc de limbaj (UvedenrodE).
Poemul
Din ceas, dedus este integrat in tematica mitului oglinzii", pentru ca arta inseamna reflectare, iesire din lumea experientei imediate si intrare intr-o suprarealitate ideala.
Ion Barbu insusi defineste spatiul poetic, implicit al artei, drept o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul, este o pura directie, un semn al mintii".
Impresioneaza in text detasarea de real, transpunerea poeziei intr-un joc implicand gratuitatea gestului, cautarea esteticului pur, desprins de contingent.
Poetul cauta in real, in temporal (Din ceaS), frumosul ca obiect al creatiei, al meditatiei lirice (adancul acestei calme creste"), pe care il rasfrange, il oglindeste in intimitatea sa, transpunandu-1 in joc secund" pur, intelectual, iesind astfel din temporalitate in mantuit azur", forma de acces la idee, la nivelul cosmic. Sugestiile filosofiei lui Platon sunt preluate difuz in textul poetic: arta este o copie a lumilor reale, care, la randul lor, sunt copii ale ideilor eterne, deci arta este o reflectare la puterea a doua a realitatii.
Limbajul poetic abstract cere o anumita initiere in poetica pentru a patrunde in universul de metafore si simboluri ale textului. Doua simboluri centrale organizeaza discursul -zenitul si nadirul -, termeni antinomici ai spatiului astral. Daca realitatea se constituie sub semnul zenitului, in lumina solara, sustinuta prin imaginile calmei creste", a cirezilor agreste" si a ceasului" omenesc, poezia, arta apartin nadirului, un spatiu simetric, opus, inlantuit in misterul asfintitului. Prin oglinda se intra in mantuit azur", poezia este nadir latent", cantec al marii prins in clopotele meduzelor. Tudor Vianu comenteaza faptul ca lumea experientei se inalta in piramida pana la zenit", dupa cum rasfrangerea acesteia alcatuieste nadirul ei". Artistul insumeaza, confera coerenta acestei noi lumi, aduna harfe resfirate" si le reflecta in zbor invers" - nu prin inaltare in real, ci prin coborare in imaginar, spre profunzimile fiintei si ale gandului.
Prin oglindirea realului in adancul alchimic, poetul-mag savarseste subtila retroversiune, insumand harfele" intr-o unica melodie, sugestie clara a caracterului orfic al poeziei: Preluand o functie hermetica, poetul reface unitatea cosmogonica a universului si initiaza asupra originii divine" (Marin Mincu, op.cit., p. 310). Aceeasi explicatie orfica a pamantului o incerca si Mallarme, iar eminesciana muzica a sferelor se aseamana cu cantecul marii purtat de clopotele meduzelor, cantec preluat de poetul in ipostaza orfica.
Apa - un alt simbol dens al poeziei, - apare in ambele strofe, dar are conotatii diferite. Ea inseamna oglindire, reflectare prin care se transcende lumea reala, obiectiva spre un univers posibil, ipotetic, imaginar. in partea a doua, marea este asociata cu geneza poetica a creatiei, locul de unde se naste universul secund, mai pur, al poeziei.
Textul are o puritate de cristal, o perfectiune poliedrala" in acord cu solemnitatea tonului incantatoriu. Topica si sintaxa condenseaza expresia care se supune ideii. Ritmul creeaza sugestia de text gnomic, cu intelesuri profunde, nerostite pana la capat.
Dimensiunile reduse pledeaza pentru esentializarea discursului, pentru sublimarea vietii in imagine artistica prin stilizari si restrangeri necesare.
Poezia este o arta poetica inedita, cu adanci rezonante filosofice, o ipostaza a lirismului absolut, modern, intelectual, care presupune insa traire, subiectivitate si muzica. Jocul secund" este o ultima cupola a poeziei, de rigoare carteziana, cu fervoarea trairii, geometrie si extaz, cu un limbaj aparent abstractizat si emotii orfice.
