Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




In pragul vietii de Ion AGARBICEANU (Roman)

 

Capitolul 1

- O ultima intrebare, domnisoara! Afara de bilantul general de la sfarsitul anului, mai este obligatoriu si un altul, pentru intreprinderile comerciale si bancare? Si daca da, ce deosebire este intre ele si cum se pregatesc?
Sora Preda, ultima din randul de patru fete, rasufla usurata si un suras abia perceptibil ii lumina fata. Ultima intrebare! Asteptase formularea ei cu infrigurare. Acum o stia! Ar fi putut sa raspunda si daca ar fi sculat-o, in secunda aceasta, din somn. in clipa care trecu de la punerea intrebarii si pana incepu sa vorbeasca, ii trecura prin cap o multime de ganduri. Sentimentul ca era stapana si pe raspunsul la ultima intrebare o facu sa vada cat de proasta a fost ca s-a temut atat de mult de examenul de bacalaureat; ca n-a mai avut, de doua saptamani, un ceas de liniste si de bucurie; ca a buchisit pana noaptea tarziu si s-a sculat in zori; ca statuse aici, vreme de doua ceasuri, cu sufletul la gura, asteptand sa-i vina randul la examinare, pizmuindu-si colegele care raspundeau inaintea ei si dorind sa fie in locul fiecareia din ele ca sa raspunda la intrebarile usoare care li se pusesera lor, pe cand ei cine stie ce intrebari grele i se vor pune; ca asteptase, cu o mare incordare launtrica, cu un fel de tremur solidificat, dupa ce intrase in examen, fiecare intrebare. Ce tortura! Ce prostie sa-i fie atat de frica!
Linistita si oarecum de sus incepu sa raspunda la ultima intrebare. Se auzei vorbind si avea senzatia ca, in timp ce gura-i mergea, nu ea era cea examinata, ci ca insasi examina, cu un aer de superioritate, comisia examinatoare. Cat de vrednica de compatimire era aceasta comisie, care, cu numai doua ceasuri mai inainte, o ingrozise! Doi barbati si sase femei! Saracii si saracele! Mai cu sama ele! Cat de imbatranite si de plictisite pareau! Nu-i vorba! Stateau nemiscate, aici, de la opt dimineata si acum se apropia de doua! Ca niste papusi vechi, cu resorturile ruginite!


- De-ajuns. Multamesc, domnisoara Preda - zise presedintele comisiei. Cu dumneavoastra patru am ispravit.
Si, intorcandu-se catre profesoare:
- Continuam dupa-amiaza, la trei si jumatate.
Dupa ce comisia parasi sala, Sora Preda se smulse din bratele colegelor care venisera sa le felicite pe cele patru-eleve din ultima serie, si o lua la fuga pe coridor, cobora in goana scarile celor doua etaje si parasi cea dintai cladirea masiva a liceului comercial. Daca nu i-ar fi fost rusine de rarii trecatori de pe strada, ar fi continuat fuga pana acasa. Trecea pe langa ei ca pe langa niste fiinte ireale. Ochii-i albastri, de un albastru de vinetele, pareau mai intunecati, mai mari. Fara sa-si dea sama, se grabea totusi, facea pasi prea largi, care ii stricau, ii poceau cadenta mersului ei obisnuit, ritmic, alintat, usor, oare-i dadea ei insasi o senzatie de plutire. Pasii prea mari, cat ii ingaduia largimea fustei, o-faceau sa mearga aplecata putin inainte. Daca s-ar fi vazut intr-o oglinda, ar fi ramas uimita, uitandu-se la ea ca la o straina. Dar probabil ca daca ar fi intalnit in drum o oglinda, nici n-ar fi zarit-o, atat de stapanita era de o arzatoare bucurie si de dorinta de a le vesti, cu o clipa mai curand, parintilor, marele eveniment. Pentru ca, dupa ce raspunsese si la ultima intrebare, simtise ca, totusi, bacalaureatul era un eveniment.
Izbi cu putere portita si o lua la fuga spre casa. Pana sa se intrebe maica-sa cine tranteste asa de tare usile, Sora ii si sari radioasa de gat, imbratisand-o si sarutand-o rasunator, pe amandoi obrajii.
- Sunt bacalaureata, mama draga! Ba-ca-la-u-re-a-ta! Apoi, facand o jumatate de pas inapoi, punandu-i manile pe umeri si privind-o cu ochii inundati de lumina, mai spuse o data, silabisind:
- Ba-ca-la-u-re-a-ta!
- Draga mamii, draga! - zise Ana induiosata, imbratisand-o si sarutand-o, cu ochii umezi. - Asadar a dat Dumnezeu de ai scapat de tortura asta!
- Am fost o proasta! Nu trebuia sa-mi fie frica! Tata n-a venit?
- E inca la birou.
- Am trecut, si inca foarte bine! Ma duc sa-i spun dumnealui. Sunt asa de fericita! inchipuieste-ti, mama draga: bacalaureata! E ceva, nu?
Dar nu mai astepta raspunsul mamei sale, ci iesi ca o furtuna din bucatarie. Si iarasi se auzira usile trantindu-se.
Ana, in bucatarie, langa plita de gatit, isi sterse o lacrama.
- Bine c-a trecut si peste prostia asta, zise ea tare, facand-o pe slujnica sa se mire.
Ana era o femeie inalta. Sora nu-i ajungea cu capul decat pana la umar, desi-i samana leit. Fata ovala, cu linii dulci, frageda inca, cu pielea fina, vadea o liniste launtrica de mult asezata. in paru-i bogat, blond, pe care, cu toate ademenirile modei, nu voia sa-l tunda, nu avea nici un fir carunt, imbracata intr-o rochie de casa, de panza ieftina, cu sortul alb de bucatarie prins in fata, cu miscarile mladioase si iuti, nu i-ai fi dat mai mult de douazeci si opt, treizeci de ani, desi avea aproape patruzeci.
Bucataria, cu plita, cu dulapul de vase, cu cratitele si tingirile atarnate pe pareti, stralucea de curatenie. Curate erau si sortul si imbracamintea servitoarei, care inca nu lepadase costumul din sat, desi slujea in casa advocatului Preda de mai bine de doi ani.
Mancarea era aproape gata Curand sosira de la scoala si cei doi baieti Iuliu, elev in clasa a saptea, si Virgil, in clasa intai. Nevazand nici o urma din care sa inteleaga ca Sora ar fi venit, si cum stiau ca astazi era ziua cea de groaza, intrara amandoi, ingrijorati, in bucatarie.
- Inca n-a venit Sora, mama?!
- A venit, vesela foc! A trecut, baieti! Pregatiti-va sa o felicitati. S-a dus sa-l anunte si pe tata.
Iuliu incepu s-aplaude si sa strige bravo, iar cel mic, Virgil, sa rada si sa se invarta intr-un calcai.
- Va trebui sa bem un pahar de vin in sanatatea ei. Mancarile preferate i le-am pregatit eu. Tu, Iuliu, du-te in pivnita si adu o sticla de vin. Sunt in nisip, langa butoi.
- Stiu eu unde sunt!-raspunse Iuliu. Dar ce-a spus, mama? I-au pus intrebari grele?
- Nu mi-a povestit nimic. N-avea timp. Se grabea sa-l anunte pe tata. Atat a zis: ca a fost o proasta fiindu-i atat de frica de examenul asta.
- Pai da, dupa ce l-a dat, ii e usor sa zica, dar toata lumea se teme de el. Uf! Bine ca a trecut! Parc-am scapat si eu de-o povara! zise Iuliu.
- Dar eu! Ca-mi era mai mare mila de biata fata cat buchisea. Doua saptamani incheiate s-a culcat numai la douasprezece si s-a sculat la sase! Bine c-a scapat!
Virgil, cu o bucata de pane in mana, iesi in curte s-o astepte pe Sora. De cate ori venea de la scoala, era flamand ca un lup, si pana se servea masa, Ana trebuia sa-i astampere foamea cu ceva. in vremea asta, Sora intra ca o furtuna in biroul advocatial al tatalui ei, se opri dreapta ca un prapur in fata lui-el era adancit in citirea unui dosar-si zise raspicat si rar:
- Am onoarea sa ma prezint, domnule advocat. Sunt Sora Preda, bacalaureata! Daca aveti cumva nevoie de un titrat in biroul dumneavoastra, imi pot oferi serviciile.
Pana sa se ridice tata-sau de pe scaun, Sora fu langa el si-l imbratisa, sarutandu-l.
- Asadar s-a ispravit? Ai reusit? Ai stiut?
- Peste asteptari, draga tata! O sa fiu cu siguranta clasificata printre primele sase.
- Multamita lui Dumnezeu! stiu ca te-ai scuturat de o greutate. Ma bucur din toata inima si te felicit.
Advocatul Vasile Preda era un barbat inalt, suplu, osos, brunet, cu liniile fetei tari, imblanzite totusi de privirea calda ce se revarsa din ochii-i negri. Se purta tuns chilug si bine ras, cum se obisnuise inca in timpul razboiului, asa ca nu i se prea distingea caruntetea tamplelor. El se ridica de pe scaun, isi imbratisa fata, i se uita in ochi, si, vazand cum joaca in ei undele de lumina ale bucuriei pentru reusita, se emotiona si mai tare. O batu usor cu palma pe umar.
- Esti o mare mandrie pentru noi, fata mea! intaiul bacalaureat in familie! E un eveniment pe care traba sa-l sarbatorim!
- O sa-l sarbatorim, desigur, cand ai s-ajungi acasa-raspunse Sora.
Apoi, adulmecand prin camera, adaoga:
- Nu stiu, mi se pare mie sau intr-adevar miroase a mucegai in biroul asta al dumitale? Cred ca nu e bine aerisit. Las', ca de-acum am eu vreme destula si o sa fac randuiala si pe-aici.
Si, intorcandu-se intr-un calcai, se indrepta spre usa zicand:
- Pana ajungi dumneata acasa, eu trec pe la nanasul, sa-i spun si lui.
Nanasul era Sava Scurtu, directorul bancii Fortuna, iar banca, unde era si locuinta directorului, isi avea sediul intr-a patra casa de la biroul advocatial al lui Vasile Preda.
- Se-ntalege ca traba sa-i spui si lui. Numai vezi, nu-ntarzia prea mult, ca ne asteapta mama cu masa.
Dupa ce iesi Sora, advocatul mai rasfoi putin dosarul, apoi il inchise si se pregati de plecare. Se uita a paguba prin incapere. Da, probabil ca avea dreptate Sora, probabil ca miroase a mucegai Nu e aerisit de-ajuns, si-apoi nici nu se mai circula mult pe usa, ca altadata. Azi, de pilda, nu i-a deschis usa nici un client. De-o vreme-ncoace toate cancelariile advocatiale erau in criza. Se instapanise pustiul in ele. Da, intr-adevar, mirosea a mucegai!
Isi lua palaria si pardesiul si iesi, incuind usa dubla care dadea in strada. Cheia se invarti greu in usa. A ruginit broasca. Traba s-o ung-isi zise Vasile Preda, incruntandu-se. De, o sa treaca ea si criza asta, cum au mai trecut si altele! Azi nu traba sa ma mai gandesc la nacazuri. Azi traba sa traiesc numai bucuria pe care mi-a daruit-o Sora.
Sora nu-l mai gasi pe nanasul ei la banca, ci in locuinta lui, in pranzitor. Cand intra, el tocmai isi lega la gat servetul alb si mare, fara de care nu se aseza la masa.
- Buna-ziua, nasule. Am venit sa ma feliciti, zise fata, cu ochii stralucitori, cu obrajii aprinsi inca de bucuria succesului.
- Sa te felicit?! Dar ce, e ziua ta? N-oi fi uitat!
- N-ai uitat, si totusi e ziua mea! zise Sora, agatandu-i-se de brat. Am reusit cu bine la bacalaureat, nasule draga.
Batranul, un om de vreo saizeci de ani, cu mustata sura, ratezata scurt, cu oleaca de barbuta ascutita, cu ochi caprii, cufundati putin subt fruntea inalta, continuata cu o chelie lucitoare, bine legat, voinic inca, isi duse un deget la frunte.
- Uite, frate, asa este! Am uitat! Asadar ai trecut prin proba de foc? Dar nu-i mai zice bacalaureat! E un cuvant strain. Spune-i romaneste: examen de maturitate, cum ii ziceam inainte de unire.
- Acum toata lumea-i spune bacalaureat, iar eu, astazi, sunt bacalaureata. Cum mi-ai zice dupa terminarea celuilalt examen, nasule?
- Cata vreme pregateai examenul erai maturizanta, acum esti matura. E un termen care are o semnificatie. Toata lumea stie ce este un om matur, adica un om cu mintea, deplin dezvoltata, in vreme ce cuvantul bacalaureat ce semnificatie are?
- Sa zicem ca-s matura-rase Sora-n-am nimic impotriva, ba chiar mi-ar si placea sa fie asa.
Intra si nasa, aducand castronul cu supa. O felicita cu caldura si ea, sarutand-o pe amandoi obrajii.
- Ce-ar fi sa ramai cu noi la masa? zise nasa.
- Vai de mine! Multamesc, dar nu se poate. Ma asteapta acasa.
- Trimetem noi servitoarea, sa le spuna.
- Nu! Multamesc! S-ar supara cu totii. Doar e praznic azi la noi! Am si plecat, ca-i tarziu!
- Numai o clipa, Soro! zise batranul, trecand intr-o camera vecina, cu servetul alb pe piept.
- Draga mea, ne-ai facut o mare bucurie. Sa stii ca suntem mandri cu o asamenea fina. imi inchipui cat de mult se bucura parintii si fratii tai.
- O! Pe ei nici nu i-am vazut inca, si traba ca s-au intors de la scoala.
Directorul Fortunei reveni, in mana cu un plic pe care era tiparit Banca Fortuna, Casa de credit si economii, Societate pe actiuni. Plicul era cam umflat.
- Draga fino- zise el-te felicit inca o data si te rog sa primesti un mic dar din partea noastra pentru examenul tau de maturitate. Vai de mine! De ce te feresti?! Asa se cade! Cand vei fi si tu nasa, vei proceda la fel.
Sora se codea inca, nelamurita.
- Ia plicul, draga mea, si sa-l folosesti dupa bunul tau plac, zise nasa, o femeie maruntica, mai purtata de vreme decat nasul, adusa putin de spate, incepand sa puna supa in cele doua farfurii.
Sora multumi, lua plicul si iesi.
In drum spre casa, grabi iar pasii. Oare n-a intarziat prea mult? Dar, trecand pe langa oficiul postal, un gand o tintui deodata locului: Ar trebui sa-i dau o telegrama lui Valentin. Dar oare se cuvine sa-i telegrafiez? -se intreba. Ba bine ca nu! - isi raspunse pe loc. De cate ori nu m-a nacajit el, spunandu-mi ca voi cadea la bacalaureat! Ca o fata care rade mereu si care inchide manualul indata dupa ce l-a deschis nu poate trece un examen atat de greu. Bineantales ca traba sa-i telegrafiez, ca sa ma razbun pentru toate rautatile lui!- hotara Sora.
Intra in oficiul postal, ceru o blacheta, isi scoase stiloul din buzunarul bluzei, dar se opri dintr-odata: Cum sa-l anunt, si unde? Ca nu-i stiu adresa! isi zise ea, descumpanita.
Apoi, deodata, se hotara si scrise: Bacalaureata!. Semna: Sora Preda si o adresa la Facultatea de Medicina; puse numele orasului dedesubt, plati telegrama, lua recipisa si iesi.
Nu stia cat e ceasul. Din locul in care era, nu se vedea orologiul din turnul bisericii calvine. Grabi pasul spre casa. Va trebui sa-mi cumpar un ceas!-isi zise Sora. De cand imi tot doresc unul! Pipai plicul si se insufleti: era gros, infoiat. imi voi cumpara un ceas din darul nanasului. Sper sa-mi ajunga banii, imi voi lua unul ieftin, dar solid.
Cand ajunse dinaintea casei lor, vazu ca inca tine in mana, langa plic, recipisa de la posta. O rupse repede bucatele si arunca hartioarele pe trotuar, rosindu-se la gandul ca ar trebui sa le spuna parintilor ei ca i-a trimis o telegrama lui Valentin Oare a facut bine ce-a facut? Era un act de fata matura, cum spunea nasul sau, ori o copilarie? N-ar fi putut sa astepte ca Valentin sa afle rezultatul din ziare, de vreme ce in fiecare an se publica numele celor reusiti la bacalaureat? Nu, n-ar fi facut bine! Parca Valentin avea vreme acuma, in toiul examenelor de sfarsit de an, sa citeasca toate stirile din gazete!
Cei doi frati o asteptau in prag, si, cand o vazura, navalira asupra ei.
- Bravo, Sora, felicitarile mele! ii zise Iuliu, imbratisand-o.
Virgil, cel mic, se uita la ea cu sfiala, nestiind ce sa-i spuna. I se parea ca Sora crescuse, ca era cu mult mai mare decat dimineata, dar ochii lui radeau inlacramati. Ea il saruta si pe el.
- Veniti odata la masa, ca se raceste supa! le striga din pranzitor mama-sa.
Pornira, alergand, toti trei. Se asezara indata la masa, fiecare la locul lui. Sora puse plicul langa tacamul ei, pe servet, incepura sa manance in tacere. Erau toti flamanzi. Un rastimp nu se auzi decat tacanitul lingurilor in farfurii.
- Ce facea nasul? Erau la masa, nu? intreba, dupa o vreme, tatal.
- Nu, dar se pregateau sa sada la masa. S-au bucurat foarte mult ca le-am adus vestea buna, si m-au felicitat raspunse Sora, cu bucurie in glas.
- Da, tin amandoi la tine. Sunt oameni vrednici. Ochii Sorei cazura pe plic. Tresari si zise:
- Uite ce mi-a dat nasul, tata.
- Da, un plic. L-am vazut de cum ai intrat. Dumnealui ti l-a dat?


- Dumnealui. N-am voit sa-l iau, dar s-ar fi suparat.
- De ce n-ai vrut sa-l iai?
- Mi se pare ca sunt bani in el. Advocatul zambi.
- Se-ntalege ca-s bani! Altceva ce sa fie?!
- A spus ca-i un dar al dumisale pentru ca am trecut cu bine examenul de maturitate.
- De maturitate?! se mira Iuliu.
- Asa-i spune dumnealui bacalaureatului.
- Asa se zicea inainte de unire, zise advocatul.
- Si a spus ca eu acum sunt matura, adaoga Sora zambind.
- Cum matura? rase Virgil, aratandu-si dintai albi si marunti.
- Vai de mine, Virgile! inveti latina si nu stii ce-nsamna maturus, matura, maturum?! se scandaliza Iuliu.
- Cum sa stie, frate?! Ca doar e de-abia in clasa in-taia! ii lua apararea taica-sau. Matur insarcineaza, dragul meu, om mare, ajuns la deplina dezvoltare. Cum ar fi un mar ajuns la coacere, pe care-l poti culege. Mar matur, om matur, fata matura, inainte de unire asa-i spuneau examenului asta, de absolvire a liceului. Si pe certificat se scria: Testimoniu de maturitate. Pe-atunci se foloseau mai mult termenii latinesti, acum se folosesc mai mult cei frantuzesti. Si nu sunt nici mai frumosi, nici mai romanesti.
Sora lua plicul si-l intinse tatalui ei.
- Te rog sa-l pastrezi dumneata, pana ma voi hotara ce sa-mi cumpar. M-am gandit sa-mi iau un ceas-bratara. Mai toate fetele au.
Virgil batu din palme si zise:
- Am vazut eu unul frumos, la Braunfeld. Sa nu-ti cumperi pana nu ti-l voi arata pe-acela.
Advocatul lua plicul si-l privi pe o parte si pe cealalta. Plicul era lipit.
- Bine, dar in chestie de bani traba sa tii o socoteala exacta. Cati sunt?
- Nu stiu! raspunse Sora, curioasa acum sa stie, desi mai inainte nu fusese.
- Pai, daca vreai sa-ti cumperi ceva din ei, traba sa stii cati ai. Altfel, poti sa-ti faci cine stie ce planuri mari, si pe urma sa te trezesti ca nu ti le poti realiza. Sa nu desfac plicul?
- Ba da! Acuma vreau sa stiu si eu cati bani sunt in plic-zise Sora surazand. Nu de altceva, dar sa nu am deziluzii
Tocmai atunci intra Ana, aducand al doilea fel de mancare: o tocanita de pui cu mamaliguta, care-i placea Sorei.
- Ce-i cu plicul acela? -intreba ea. Ce, v-a si dat certificatul?!
- Nu, e un dar de la nanasu-sau, raspunse tatal, dezlipind cu grija plicul.
Ochii tuturora erau atintiti asupra manilor lui. Advocatul desfacu plicul si incepu sa scoata din el, tacticos, tot cate unul, biletele de o mie de lei. Toata lumea numara in gand.
- Zece! striga Virgil, cand nu mai ramase nimic in plic.
- Zece! repetara cu totii.
- De data asta nasul s-a intrecut pe sine insusi! zise tatal.
- Oameni de inima! adaoga Ana. Sora era miscata.
- Parca sunt chiar prea multi -zise ea. Eu ma gandeam sa fie vreo trei-patru mii
- Multul si putinul sunt totdeauna notiuni relative, draga mea-spuse advocatul. Cand ai un milion, o mie-i nimic, dar cand ai numai zece mii, o mie-i mult.
- Nasul are avere in valoare de un milion?! intreba, uimit, Iuliu.
- Am vorbit asa, in general, nu despre el. El poate ca are si mai mult de un milion. Vorba e ca, din cati au o avere mare ca a lui, doar unul dintr-o suta face un asamenea gest. Sa traiasca! sfarsi el, punand biletele inapoi in plic.
- Acum poti sa-ti cumperi ceasul acela de la Braunfeld, Soro-zise Virgil. Sa nu cumva sa mergi fara mine! Eu ma pricep la ceasuri, le cunosc dupa bataie.
- Auzi colo! Nu stiam ca ai aceasta virtute-zise mama-sa. Doar n-ai avut niciodata ceas!
- Eu n-am, dar au cativa colegi de-ai mei, si le aud cum tacane. De altfel, ma cunoaste Braunfeld. Intru cate-odata in atelierul lui, ma uit si ascult. El m-a chemat intaia oara.
- Te va fi vazut proptit in vitrina - zise Iuliu, luandu-l peste picior. Se vede ca de-aceea intarzii uneori, de-ajungi dupa mine acasa.
- Ei, n-ai mai zice nimic dac-ai auzi ce larma marunta e in atelierul lui.
- Bine, Virgile, o sa merg cu tine sa alegem ceasul, daca asa ti-i voia.
Iuliu, la un semn al tatalui sau, umplu paharelele cu vin.
- In sanatatea Sorei!-zise advocatul, ridicand paharul. Sa treaca din izbanda in izbanda! La multi ani!
Sora ciocni cu toti, sarutand mana parintilor. Se gandi ca acum, fiind matura, s-ar cuveni sa raspunda ceva la urarea tatalui sau.
- Si eu va multamesc de toate si din toata inima, draga mama si draga tata.
- Sa multamim cu totii lui Dumnezeu, ca ne-a dat sanatate si putere de munca, zise mama.
- Si sa le dorim lui Iuliu si lui Virgil sa urmeze exemplul Sorei.
Ochii lui Virgil scaparara. Ce n-ar fi dat el sa fie acum in locul Sorei! si-ar fi cumparat nu numai un ceas de mana, ci si unul de parete! stia el unul la Braunfeld, care, cand batea, avea niste rezonante dulci si melodioase, de nu-ti mai trebuia alta muzica.
- Si acum, un pahar de vin in sanatatea nasului si a nasei, zice advocatul.
Inchinara si urara. Iuliu sorbi si cel de-al doilea pahar pana la fund, dar Virgil, doar ce atinse vinul cu buzele, ca si puse paharul pe masa. Se ametise putin din primul pahar.
- Si acum, haide, fata mea, si ne spune cum s-a desfasurat examenul, zise advocatul.
Ana aduse prajiturile la masa: niste cornulete cu nuci, dupa care se-nebunea Sora. Se bucura si Virgil, ca putea intinge cu cornuletul in vin si ca astfel va birui, incet-incet, bautura, de care-i parea rau s-o lase-n pahar.
Sora incepu sa povesteasca de la momentul intrarii comisiei in sala. Stia, din ce se publicase in ziare, ca in comisie nu era nici un profesor si nici o profesoara din orasul lor, ca nu cunostea pe nimeni si ca nu o cunostea nimeni.
- Totusi, nu mi-am inchipuit ca vor fi chiar atat de straini! Am inghetat cu toate de frica. Stiti, parca ar fi fost niste personaje din luna, nu de pe pamant. Cand am vazut comisia pe catedra, odata mi s-a strans inima ca un ghem si mi s-a golit capul. Dar stii cum, mama? Eram sigura ca am uitat intr-o clipa totul. Si asta numai pentru ca cei din comisie erau atat de straini.
- De, mari psihologi nu pot fi cei ce alcatuiesc comisiile. Pe vremea mea - continua Vasile Preda -, numai presedintele comisiei era strain, insusi inspectorul guvernial al circumscriptiei scolare. Membrii ei erau profesori de la liceul la care urmasesi.
- Ei, sa fi fost si la noi asa, nu mi-ar fi fost teama de nimic!
- Dar ai fi stiut mai mult? Ai fi raspuns mai bine?
- Asta nu, caci, dupa ce am inceput sa raspund, nu mai mi-a fost frica si mi-a venit in minte tot ce am invatat, si mai ales tot ce ani repetat in cele doua saptamani din urma.
- E firesc! Nu te poate face profesorul tau, chiar daca ar examina el, sa stii mai mult decat ai in cap. Totusi e mare lucru sa fie prezent. Esti obisnuit cu el, nu ti-e frica, dupa cum spui si tu, esti obisnuit cu felul lui de a pune intrebarile.
- Asta da-se repezi Sora. iti traba o vreme pana te obisnuiesti cu felul cum formuleaza intrebarile fiecare membru din comisie. Uneori trec minutele care-ti sunt acordate ca sa-ti pregatesti raspunsul, si tu nici n-ai ajuns sa pricepi intrebarea. Cea mai buna eleva din clasa n-a putut raspunde la trei intrebari, numai pentru ca fusesera formulate altfel decat le formula profesoara noastra. Daca n-ar fi intervenit presedintele, care a pus altfel intrebarile, n-ar fi stiut ce sa raspunda. Cu doua probleme mi s-a intamplat si mie la fel.
- Ei, vezi! E logic sa raspunzi mai repede cand ti se pune intrebarea in forma cunoscuta. Scopul examenului este sa se constate, in comisie, ce stie elevul, insa inaltele foruri didactice sunt suspicioase. Cred ca profesorul cunoscut poate favoriza pe un elev si poate nedreptati pe un altul. De-aceea aduna in comisii profesori si profesoare din toate unghiurile tarii. Dupa mine, asta e un vot de blam pentru fiecare scoala secundara, pentru corpul didactic respectiv si pentru elevii care sunt supusi examenului, sfarsi Vasile Preda, adresandu-se sotiei sale.
- Eu, drept sa-ti spun, nici nu cred ca ar fi nevoie de-atatea examene, mai ales cand e vorba de fete, raspunse Ana.
- Ei, deci comisia te-a cam bagat in racori Si pe urma??o intreba pe Sora taica-sau.
- Nu numai pe mine, pe toate! D-apoi si erau cateva mutre in comisie care nu prevesteau nimic bine, pe langa faptul ca erau straine si nu stiau ce pretuim fiecare. Erau cateva profesoare incruntate si acre, care parca numai atata asteptau: sa te prinda ca nu stii ceva, sau cu vreo gresala.
Sora incepu sa povesteasca pe-ndelete, cu de-amanuntul, ce a intrebat-o la fiecare obiect si ce a raspuns. De la o vreme se infierbanta si isi spunea raspunsurile pe larg, de parc-ar fi fost in fata comisiei. Iuliu o asculta cu tot mai mult interes si chiar cu oarecare respect. El socotise ca intr-un liceu comercial, si inca intr-unul de fete, nu se invata cine stie ce carte, ca liceul lui era superior, si acum constata cu surprindere cat de multe cunostinte avea Sora, unele de care auzea prima data. Chiar la materia obiectelor comune pentru amandoua scolile, erau o multime de lucruri pe care nu le cunostea. E adevarat ca se consola cu gandul ca e de-abia in clasa a sasea, dar, totusi, el invata la un liceu de cultura generala Fratele mai mic, Virgil, o asculta plin de admiratie, intre timp, daduse gata trei cornulete cu nuci si se nacajea sa bea, cu al patrulea, si vinul care mai ramasese pe fundul paharului.
Vasile Preda o urmarise cu atentie pe Sora si era multumit de felul cum raspunsese, isi aduse aminte de examenul lui de maturitate si isi zicea ca fata lui nu-l face de rusine. Dar cand Sora ajunse la obiectele de specialitate, la contabilitate, la diferitele feluri de asociatii pe actiuni, la incheieri, la bilanturi de fine de an si semestriale, nu o mai putu urmari. Erau lucruri despre care el nu avea decat o idee vaga, cunoscandu-le numai din unghiul de vedere al juristului.
- Habar n-am avut, Soro, cat de mult s-au complicat lucrurile in contabilitate, zise el in sfarsit.
- Dar n-ai vazut cat de mult a buchisit in anii din urma, si mai ales acum, inainte de examen?! Saracuta de ea! Mi-era si mila de dansa- zise mama-sa, mangaind usor parul blond, matasos, al Sorei.
- Acum, bine ca s-a ispravit! Bine ca mai poate rasufla si ea! Mie mi se pare ca toate examenele astea sunt o adevarata tortura pentru fetele din ziua de azi!
Ana nu avusese de gand s-o lase pe fiica-sa sa urmeze toate clasele liceului. Las' ca la-nceput nici nu era liceu, ci un gimnaziu, pe care insa rivalitatea dintre doua partide il ridicase, in numai trei ani, la rangul de liceu cu opt clase.
Cum scoala era la indemana, Sora a tot trecut dintr-o clasa intr-alta, pana a ajuns la bacalaureat. De altfel, asa facusera mai toate fetele cu care Sora intrase in clasa intai a fostului gimnaziu. Uneori incepea vorba cu Vasile despre ce se va-ntampla mai tarziu, dupa ce Sora va termina liceul comercial, dar raspunsul barbatului era invariabil acelasi: Vom vedea atunci. Ceea ce vor face celelalte va face si Sora.
Nici in preajma examenului si nici acum, dupa ce-l daduse, Vasile Preda nu-si pusese problema viitorului fetei. Si nici Ana. El era mandru de reusita fiica-sii, iar ea era satisfacuta ca Sora scapase in fine de o corvoada nepotrivita unei fete.
Copiii erau toti trei in gradina cand sosira nanasul Sava Scurtu, directorul bancii Fortuna, si nanasa Maria. Dintr-un buzunar larg al pardesiului, el scoase o butelie de vin, cu dopul mucegait, iar dintr-al doilea, o sticla cu sirop.
- Traba sa vina fina, sa inchinam in cinstea ei din vinul asta. E din 1910! A fost atunci un must care avea peste douazeci de grade.
- Doamne, nasule, de ce v-ati mai deranjat! Doar i-ati facut un cadou princiar, zise Ana.
Batranul zambi.
- Nu stiu daca acela a fost princiar, dar stiu ca vinul acesta e imparatesc!
Sora veni in graba, cu cei doi manji dupa ea, si gustara cu totii din vin.
- Are gust de miere si de nuca, zise Sora.
- Nu e rau spus! Sa mananci nuci cu miere si sa bei vin de asta, te scoala din morti.
- De cati ani e, nasule intreba Iuliu, miscat de bunatatea vinului, pipaindu-si cu limba cerul gurii.
- Cu patru ani mai batran ca tine, baiete!
Copiii si cele doua femei luara sticla cu sirop de smeura, un sifon mare, pahare de apa si un tirbuson, si se dusera in gradina, la masa de subt nucul cel batran. Era o dupa-amiaza calda si senina, de sfarsit de iunie.
Virgil tinu sa destupe el sticla cu sirop, dar dopul era lung, pecetluit cu smoala, si rupse o parte, fara a-l putea scoate. Trebui sa i-l dea lui Iuliu, care era mester in destuparea sticlelor cu bulion, infundate de asemenea cu dopuri lungi si pecetluite cu smoala.
Totusi, dupa ce Ana turna, din lichidul greu si aromat, in pahare, il lasa pe Virgil sa toarne sifonul, caci stia ca e una din placerile lui. Cand era mai mic, mama-sa trebuia sa ascunda sifoanele, pentru ca Virgil lua pe furis cate unul, si, pitindu-se cine stie pe unde, il golea, ii placea cum improasca si cum urca globurelele de sticla -asa credea el-prin teava. Apoi, tiptil, ducea sifonul la loc, si, daca mai erau altele, lua inca unul si repeta experienta.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

In pragul vietii



Opera si activitatea literara Ion AGARBICEANU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion AGARBICEANU




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Nuvele

Fefeleaga


Fefeleaga - nuvela de Ion Agarbiceanu
Caracterizare - Fefeleaga - eroina principala a nuvelei omonime



Romane

Domnisoara Ana

- citeste textul

Arhanghelii


Romanul Arhanghelii - viata sociala ardeleana

In pragul vietii

- citeste textul