Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Ana - Capitolul 4 de Ion AGARBICEANU


Cand, dupa sase ani, cazand guvernul liberal, Ion Muja fu scos din slujba si din locuinta lui de la banca si se muta iarasi in sat, satenii asteptara zadarnic sa se intoarca acasa si Ana. Oamenii socoteau ca, de vreme ce Ion Muja nu mai avea nici o putere, fata lui nu va mai fi tinuta gratuit la scoala. Dar se inselau. Ea, ajunsa prima in clasa intai, isi pastrase locul in toate cele sase clase ale liceului, cat statuse tata-sau in slujba, incepand din clasa a treia, ramanea in internat si in vacantele de Pasti si de Craciun, si ar fi ramas si in vacanta de vara, daca ar fi permis regulamentul scolii. Ana venea, in prima zi de Pasti si-n prima zi de Craciun, de la biserica, direct la locuinta parintilor si pranzea cu ei. incolo, in celelalte zile al anului scolar, nu le mai calca pragul. Profesoarele, in frunte cu directoarea, se mirara de staruinta ei, in clasa a treia de liceu, de-a ramane in internat. stiau ca parintii Anei locuiesc in oras, si nu-si aminteau sa mai fi intalnit in cariera lor un alt caz cand o eleva sa nu-si doreasca sa-si petreaca vacanta alaturi de parinti. Pentru a putea ramane in internat, Ana se arata gata sa faca pana si mici servicii la bucatarie, al carei personal se cerea mereu, de sarbatori, in concediu. Mama-sa, Veta, se supara in toata legea.
- Se poate una ca asta?!

-ii zicea ea barbatului. Sa nu se doreasca ea acasa nici macar de sarbatori?!

- Vrea sa-nvete si in vacanta, ii lua Ion apararea.
- Ce, Doamne iarta-ma, sa mai invete?!
Unde vrea sa ajunga? Nu e intaia in clasa? Apoi, chiar dac-ar fi asa cum zici, nu-si poate aduce cartile acasa, cum a facut pana acum, si sa ceteasca aici?
- Nu poate aduce intreaga biblioteca!

- Ce s-aduca?
- D-apoi toate cartile pe care le are scoala, biblioteca scolii. Dar mama-sa nu putea fi inselata.
- Asc


ulta-ma, Ioane!
stii tu de ce nu vine ea? I-e rusine cu noi!

- Ce vorbesti prostii, tu femeie!

- Bine-ar fi sa fie prostii, dar nu sunt!
A crescut mare, e domnisoara acum, poarta uniforma liceului, si i-e rusine s-o vada oamenii intrand si iesind din pivnita asta unde locuim.
- Vorbesti si tu prostii!
Cum sa fie locuinta noastra pivnita? E un subsol, tu muiere, si inca unul foarte bun, mare si uscat. si un profesor poate locui aici, nu numai un slujbas ca mine.
- Daca vrei sa nu fie pivnita, bine, fie si ce spui tu ca este. Dar copilei i-e rusine s-o vada lumea intrand si iesind de-aici. si mi se pare ca-ncepe sa-i fie rusine si de noi. De tine inca nu atata, ca tu te-ai nemtit, dar de catrinta si de surta mea, da.
- Vorbesti ca o femeie proasta ce esti !

- Spun ce vad cu ochii si ce simt cu inima. Ion Muja stia ca nevasta-sa are dreptate, si cu toate ca in sinea lui se impacase cu atitudinea fetei, ii era rusine sa recunoasca pe fata. Lucru de mirat, dar asa era: omul incerca sa legitimeze purtarea fetei. I se parea ca e indreptatita si ca e firesc sa-i fie rusine sa intre si sa iasa din locuinta lor, din subsol, ea, o domnisoara in toata legea, cum era acum. El insusi se simtea umilit cand o vedea intrand; se simtea parca umilit chiar si pentru ca era tatal ei, si ca Veta ii era mama. I-ar fi placut s-o stie pe copila lui fiica unor parinti bogati, cu inalta situatie sociala; s-o vada intrand si iesind dintr-o casa mare, cu doua sau trei caturi. Ba, uneori le invidia pe domnisoarele care coborau, in fata locuintii lui, din automobile. Nu era vrednica si fiica-sa de-o asemenea viata? Pe fata insa nu cuteza sa-si marturiseasca gandurile acestea. I ;se parea ca e ceva impotriva firii, ceva rusinos, degradator in sentimentele sale adevarate. Pe fata, incerca sa o convinga pe Veta ca ea nu are dreptate. La un Pasti, odata
-Ana era in clasa a patra de liceu
-mama-sa nu mai putu rabda, si cand copila, dupa ce pranzise cu ei, se ridicase sa plece, i se puse in drum si o opri cu hotarare.
- Nu o sa pleci nicairi!
Pana incepe scoala ramai acasa!
Avem si noi dreptul, eu si tata-tau, sa ne bucuram de tine cateva zile. Ana ii infrunta hotarata privirea si zise fara sa clipeasca:
- Dar m-asteapta doamna directoare!
Ea nu stie ca voi ramane acasa!

- Merg eu numaidecat sa-i spun, raspunse Veta, fericita la gandul ca fata se-nvoieste si osandindu-se in sinea sa ca n-a fost de la inceput mai energica.
- Nu e nevoie sa te duci, zise Ana, si glasul ei, cam inghetat, o injunghie in inima pe mama-sa.
- Dar spuneai ca nu stie ca vei ramane acasa!

- Nici nu voi ramane!
Mi-e cu neputinta!
Am de cetit, am de scris!

- Are fata de lucru!
De ce nu-i dai odata pace? interveni Ion.
- Ba e ceea ce-am simtit eu mereu, zise cu glas ostenit Veta.
- Sst !
Sa-ti taca gura!
porunci Ion Muja.
- Gura poate tacea, dar inima ba!
Si Veta izbucni intr-un plans care o zgudui multa vreme, in timp ce Ana, asezata pe un scaun, privea in gol.
- Prostii!
stii ce crede ea? stii de ce plange acum? Crede ca tu nu ramai la noi pentru ca ai fi prea mare domnisoara pentru noi
- Pentru ca i-e rusine de noi!
gemu femeia. Ana se ridica in picioare, in ochi i se aprinsera luminitele acelea mici si reci si-i fixa pe rand pe tata-sau si pe mama-sa.
- Nu mi-e rusine. De ce sa-mi fie? Dar nu am ce face acasa, nu am ce face la dumneavoastra. M-am invatat cu lucrul, si fara lucru mi-e urat. Printre lacrami, mama-sa-i prinse privirea si simti alt junghi: inaintea ei era o fata straina, care se uita la ea cu o nepasare rece. Dar era nepasare, sau era dispret? Se surpa ceva si in Ion Muja cand intalni ochii Anei. Nu-si putea da sama ce anume, dar ramase cu senzatia ca s-a incovoiat, ca si cum i-ar fi slabit brusc sira spinarii. Veta zise :
- Daca ti-e urat cu noi, poti sa pleci. Daca iti face placere poti chiar sa uiti ca suntem parintii tai. De altfel, nici nu-ti mai suntem: esti fata mare de-acum. Poti pleca. Nimic nu te mai opreste. Dumnezeu sa te aiba in paza sa!
Veta isi zbici repede lacramile cu maneca de la camasa si-si facu de lucru prin casa. Ana ramase o clipa nemiscata, cu bratele moarte, cazute de-a lungul trupului. Oricat de insensibila paruse mai nainte, cuvintele mamei sale o durura. Simtea ca numai o mare suferinta i-a putut aduce pe buze cuvintele acelea in care suierase dispretul. Totusi inima ei nu se muie, si, dupa cateva clipe de nehotarare, spuse buna-ziua si pleca. Tot in clasa a patra de liceu Ana Muja se imprieteni cu vreo zece fete din toate clasele, incepand de la a treia in sus. Toate erau externe, fie ca parintii lor locuiau in oras, fie ca erau gazduite la rude sau ca locuiau in pensiune la familii fruntase. Intre elevele interne erau doar trei-patru cu care Ana Muja vorbea mai dezghetat. La celelalte se uita de parca n-ar fi fost demne nici macar de privirea ei. In ultimul trimestru al clasei a patra, directoarea incepu sa fie asaltata de familii din oras, care aveau copile la liceu, rugand-o s-o lase pe Ana Muja sa pranzeasca la ei. Aproape ca nu era duminica si sarbatoare in care sa nu o ceara cineva. Directoarea nu se impotrivi. Eleva era intaia in clasa, cu o purtare morala foarte buna. Parea foarte linistita si cuminte. Numai un lucru o nelinistea, si-l spunea tuturor solicitantilor: Ana, desi era numai in clasa a patra, trecuse de saisprezece ani, era deci la varsta cea mai primejdioasa. Dar oamenii se obligau sa o ia de la si s-o aduca ei insisi la internat. Inca de la inceput directoarea se mira de aceste invitatii. Cu cele mai multe fete ai caror parinti o invitau, Ana nu era colega de clasa; unele erau mai mici, altele, din clasele superioare. Parintii raspundeau de obicei ca atat de mult ce-a vorbit fata lor despre Ana Muja, incat ar vrei s-o cunoasca si ei. si se parea ca in toate casele in care fusese invitata, Ana facuse o foarte buna impresie, pentru ca in unele familii fu poftita si de cateva ori la rand. Fu indragita mai ales de familia judecatorului Frunzescu. Fiica acestuia, Rada, era cu o clasa inaintea Anei, dar fetele erau de aceeasi varsta. Fu invitata sa-si faca vacanta la ei, la o mosie din vechiul regat si sa petreaca impreuna vreo trei saptamani la mare. La sfarsitul clasei a sasea, cand tocmai primise aceasta invitatie, Ion Muja veni la liceu ca sa ia unele lucruri ale fetei, care nu-i trebuiau acesteia in timpul vacantei de vara. Omul opri trasura cu un cal la poarta scolii, si tot tusind marunt, dregandu-si glasul, intra in biroul directoarei.
- Ana nu v-a spus nimic? intreba directoarea.
- Nu. Ce sa ne spuna?
- E invitata, peste vara, intr-o familie, pentru vacanta-ntreaga. Ma mir ca nu v-a instiintat. Doara stia inca de la inceputul lunii!
Ion Muja nu raspunse. Simti cum i se ridica un val de sange in obraji si-l furnica aprinzandu-i. Pe-o clipa i se paru ca Ana i-a dezvaluit directoarei taina lor, daca nu direct, cel putin indirect, de vreme ce primise invitatia de a-si petrece vacanta intr-alta familie decat a ei. Dar nu, directoarea parea sa nici nu stie si nici sa banuiasca adevarul. Fetei i s-a facut o invitatie si a primit-o. Ce era de mirare in asta ? Cazul nu era unic. Se mira numai ca nu-si instiintase parintii. Muja, dandu-si sama ca nu are de ce sa se rusineze, intreba: :
- Cine a invitat-o?
- Familia judecatorului Frunzescu, care a invitat-o adesea si la masa. stiti doara ca fiica lor, Rada, e cea mai buna prietena a Anei.
- Da, stim!
inghiti in sac Ion. Nu stiau nimic, nici ca era invitata pe la pranzuri, nici ca avea o prietena atat de buna Directoarea apasa pe butonul de pe masa, si, cand intra, servitorul, zis
e :
- Cheam-o pe domnisoara Ana Muja. Ion simti ca o ameteala dulce, dar nu la cap, ci la inima: inca nu auzise pe nici o profesoara a copilei sale spunandu-i domnisoara. Fata veni in graba si arunca o privire mirata spre taica-sau. Directoarea astepta sa-si salute parintele, dar Ana parea ca nici nu are de gand. Directoarei i se paru un lucru nefiresc, si o facu atenta printr-un gest. Dar Ana nu stiu, la repezeala, cum sa-l salute-n fata directoarei, sa-i spuna. buna-ziua, ori sarut-mana, si nu zise nimic.
- V-ati intalnit inainte de-a intra tatal dumitale la mine?
- Nu. De la Pasti nu ne-am mai vazut, zise Ion.
- Tatal dumitale a venit sa te duca acasa. Cum se poate sa nu le fi spus pan-acum parintilor ca esti invitata de familia Frunzescu?!

- Voiam chiar azi sa va rog sa ma lasati pana acasa. Aveam sa le spun chiar azi.
- Dar de la inceputul lui iunie n-ai avut vreme?
- Nu eram prea sigura de mine, doamna directoare. Invitatia am primit-o si am promis, dar inca tot nu eram hotarata definitiv. Numai azi m-am decis.
- Dumneavoastra, parintii, aveti ceva impotriva? Ion Muja nu stia ce sa raspunda.
- Nu pot avea nimic impotriva
-zise Ana. Ma duc la cea mai buna prietena a mea si intr-o familie cunoscuta.
- Nu avem nimic de zis
-spuse Ion
-daca ea crede ca asa e bine. Parasira liceul impreuna, lasand-o pe directoare nedumerita si nemultumita. Ce fel de purtare fata de parinti era aceasta?!
Cu atat mai mult cu cat e una din cele mai bune eleve din liceu!
Dar, odata cu sfarsitul anului scolar, directoarea fu napadita de atatea griji, incat uita de Ana Muja. La urma urmelor, daca parintii sunt de acord cu fata lor, ea nu mai avea nici o raspundere. Iar eleva nu mai era o copila. Iesind din cabinetul directoarei, Ana ii promise tatalui ei ca inca in dupa-amiaza aceea avea sa treaca pe-acasa. Trecu, intr-adevar, si-i ceru o suma de bani de care el se ingrozi, in cei patru ani, desi era bursiera, cheltuise destule parale cu ea, pe vestminte, pe pantofi, pe carti. Dar cat ii cerea acum era o suma neobisnuita.
- Este vorba sa mergem si la mare vreo trei-patru saptamani, si eu nu am nimic din ceea ce-mi traba la mare. Nu am costum de baie, pantofi si cate alte nimicuri.
- Nimicuri nu pot fi, cand sunt asa de scumpe
-zise tata-sau, care se gandea ca nici nu are atatia bani cati ii cerea Ana. si pe urma, ce faci cu ele acolo ?
- Cu ce?
- Cu costumele acelea de baie. Unde le mai poti folosi? Nu-s bani aruncati pentru niste lucruri care-ti traba doar trei-patru saptamani? Gandul ca nu avea de unde lua atatia bani ii dadu curaj lui Ion Muja. Rar vorbise cu fiica-sa atat de categoric. Era si foarte iritat ca lor nu le spusese nimic, pana acum, din planurile ei.
- Pai, bine, daca vreti sa ma fac de ras, nu mai merg nicairi, zise Ana, cu buzele stranse. Nu !
Era limpede ca nu mai putea bate in retragere pentru o suma de bani, dupa ce fata lor primise invitatia. Dar cine-o pune sa mearga si la mare? Ce sa faca la mare? se muncea cu gandurile Ion. Vetei parea sa nu-i pese de nimic, ca si cand ar fi fost singura in casa.
- Cu jumatate din banii astia iti puteai cumpara tot ce vei avea nevoie in clasa saptea. Nu, zau, e o suma prea mare!
zise iar Ion Muja, plimbandu-se prin camera cu manile la spate.
- Bine, daca nu-mi dati, n-o sa ma duc, ce mai atata vorba!

- Nu-ti dam!
Da' nu te gandesti ca nu am atatia bani deodata?
- Ai putea cere un avans din salariul pe luna viitoare. Ion se opri din mers, isi privi fata cu un fel de uimire revelatoare si zise:
- N-am ce spune!
Esti fata desteapta tu, nu te-ncurci cu una cu doua!
Iata, la asta m-am gandit si eu
-adaose el cu o nuanta de dispret de care nu-si dadu sama. Da, la asta ma si gandeam: la un avans din salar. Veta nu zicea nimic. Din cand in cand privea la domnisoara aceea straina si parea ca se mira cum de vine sa ceara bani de la Ion. Pentru ca de la izbucnirea aceea de la Pasti, inima Vetei se inchisese pentru copila ei. Dupa durerea amara pe care o purtase vreo doi ani in suflet, vazand instrainarea copilei, ea cazuse intr-un indiferentism greu fata de Ana, intr-o nepasare de care insasi se ingrozea uneori. Atat de adanc o ranise purtarea impotriva firii a fetei sale. Veta era o femeie dintr-o bucata, care nu glumea cu sentimentele, care nu era in stare sa faca nici un compromis intre sinceritate si conventionalism. Pentru ochii lumii nu putea fi alta decat era pentru sine insasi, pentru constiinta sa. Nu putea intelege purtarea Anei, faptul ca se rusina de parintii ei buni, decat ca un sentiment denaturat, care nu o mai obliga la nici o datorie fata de Ana. si-l dispretuia pe Ion pentru ca-l vedea cum incearca sa nu vada adevarul, desi stia ca-l vede. Da
-isi zicea Veta
-m-am rugat de Dumnezeu ca fata sa nu samene cu taica-sau, ci cu mine. Se vede ca nu m-a ascultat!
E vanitoasa ca si tata-sau, pana la prostie. Ah, daca l-as fi cunoscut eu mai bine pe-acest om inainte de a ma marita cu el!
Atata mangaiere mai avea Veta: fata nu semana cu ea, ci cu Ion Muja, cu paunul asta care i-a luat ei mintile, cand s-ar fi putut marita cu atatia oameni seriosi, intregi. Examenele se terminasera, dar serbarea de sfarsit de an inca nu se tinuse. Prietena Anei avea un rol de sustinut intr-o mica piesa teatrala si trebuia sa astepte inchiderea oficiala a anului scolar, in cele trei zile pana la inchidere, Ion Muja ridica avansul, si Ana isi putu cumpara lucrurile de care avea nevoie la mare. Parintii Anei nu presimtira atunci ca in tot raul este si un bine. Cand, in august, Ion Muja fu scos din slujba, iar cel care fusese numit in locul lui nu mai avu rabdare sa astepte pana se vor muta in sat, ci le scoase mobila in strada
- ei avura acelasi gand: Ce bine ca fata lor nu era acum acasa, ca nu era si ea martora si partasa la rusinea lor. Chiar si Veta gandea asa. Nenorocirea, venita fulgerator peste capetele lor, ii muie si ei inima inasprita de purtarea fetei. Se simtea rusinata acum si umilita ca trebuia sa paraseasca orasul si pivnita aceea, subsolul in care locuisera sase ani. Ce va spune satul, cand ii va vedea inapoindu-se, nu pentru o zi de praznic, cum facusera in ultimii sase ani, ci pentru totdeauna? Daca si lor le venea greu, ce-ar fi simtit Ana? Era o mare fericire ca nu era acasa, ca nu vazuse mobila lor scoasa in drum, ca nu trebuia sa indure privirile satenilor, la intoarcere. Caderea guvernului il izbi pe Ion Muja drept in moalele capului. Cateva zile ramase ca paralizat. Apoi, inspaimantat, incepu sa alerge pe la protectorii lui de la club. Dar caderea guvernului, neasteptata, provocase o deruta generala in randurile partizanilor, si fiecare se grabea sa-si salveze propriile interese; nimeni nu mai avea timp sa se gandeasca si la nacazurile altuia. Ramas singur in fata noului guvern, care, prin ramificatiile organizatiilor de partid locale, inca de a doua zi, isi facu simtita puterea pana in cele mai departate unghere ale tarii, Ion Muja isi dadu sama ca nu va izbuti sa-si mai bage mobila in subsolul bancii. Cu capul frant in piept, se apuca de impachetat si de incarcat, in doua cara angajate din piata, mobila scoasa-n drum, si, cu Veta alaturi, porni pe drumul de-ntoarcere-n sat. Si pentru Veta a fost greu acel drum, dar pentru Ion Muja a fost de-a dreptul o nenorocire. Cand intrara cu carale in ograda lor, fata lui era ca a unui cadavru in descompunere.
- Uf!
Ce bine ca n-a fost si Ana acasa!
ofta Veta, dupa ce ramasera singuri.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.