Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Ana - Capitolul 3 de Ion AGARBICEANU



Cand, la sfarsitul anului, se constata progresul Anei Muja, intreg corpul profesoral se felicita. Ba se auzira cuvinte de apreciere si pentru protectorul politic al Anei Muja. Chiar directoarea spuse:
- Se vede ca-i cunoaste familia, stia ca-i un neam de oameni destepti. Ar fi, intr-adevar, pacat ca asemenea talente sa ramana ingropate la tara.
- Pentru baieti, intaleg si eu ca ar fi pacat sa ramana fara scoala
-zise profesorul de religie
-dar cu fetele cred ca se face o gresala. Ele ar trebui sa ramaie la vechile indeletniciri, acasa, in sat. Cel mult as admite sa se faca invatatoare la sate. Dar as reduce numarul scolilor normale de invatatoare la trei-patru pe toata tara. Prea multe fete absolva in fiecare an si asteapta sa fie puse in posturi, in curand nu va mai fi loc pentru baieti, ori nici pentru unii, nici pentru altii. Suntem la nici doua decenii dupa unire, si posturile in invatamantul primar, ca si in cel secundar, sunt mai putine decat candidatii la ele. Ce va fi mane, mi-e si groaza sa ma gandesc !
Totusi, in scoala normala mai intaleg sa intre si fete din popor, din parinti mai instariti, mai cu traditie. Caci, de-o pilda, nu vei putea da cu inima linistita o clasa pe mana fetei vacarului din sat, ajunsa invatatoare. Mai mult decat de cunostinte, pe care si singur si le poate castiga oricine, in educatie e nevoie de mostenirea unei traditii sanatoase. Dar sa primesti o fata de taran la liceu si sa o treci si prin universitate, cred ca e o gresala fundamentala care se va razbuna amar. Discutia incepu in corpul profesoral in dupa-amiaza zilei in care s-a tinut confeinta de sfarsit de an. Se incheiase partea oficiala, si discutia incepu de la cazul Anei Muja. Nici una dintre profesoare, nici profesorul de religie, nu banuira ca din cateva observatii si pareri se va aprinde o discutie care va tine trei ceasuri si de la c


are vor pleca aproape indusmaniti. Abia termina de vorbit preotul-catihet, ca profesoara de stiinte naturale si sari in discutie:
- Am tot respectul pentru Biserica, parinte, insa nu ma-mpac cu prea rigidul ei conservatorism. Adica dumneata ai voi ca poporul nostru sa fie strain de orice evolutie? Cum au trait mosii si stramosii sa traim si noi, nu? si mai ales, spui dumneata, daca mama a fost taranca, sa fi ramas si eu taranca. Nu admiti ca o copila din popor sa invete decat cel mult pentru a se face invatatoare. Dar de unde dispretul asta pentru tarani, chiar la dumneavoastra, care ati trait si ati lucrat mereu in mijlocul taranilor si care, la obirsie, sunteti tot tarani? De unde stii dumneata ca in fiica unui taran nu se poate ascunde un mare talent? si de ce sa nu fructifice el pentru neamul intreg? De ce sa se ingroape el intre paretii unei rudimentare vieti familiale? Dupa cate intaleg dumneavoastra, preotii, nu sunteti nici azi convinsi ca femeia, este egala cu barbatul, ca aceasta egalitate trebuie sa fie efectiva. Dumneata n-ai auzit nimic despre drepturile femeilor?
- Am auzit, cum sa nu fi auzit!
Mai cetesc si eu cate ceva si stiu mai ales ce vrea democratia de azi: perfecta egalitate!
Cred insa, domnisoara profesoara, ca ati sarit prea departe de discutia noastra. Sunt impotriva prezentei fetelor de tarani, de mestesugari, din clasa de jos, la liceu si la universitate. N-au ce cauta aici. Nu pentru ca n-ar avea aceleasi drepturi ca si fetele intelectualilor sau ale celor cu profesiuni superioare; nu pentru ca n-ar avea aceeasi putere de acumulare a cunostintelor necesare unei cariere, ci din alt motiv. Daca-l voi spune, va veti supara si mai rau. Totusi il voi spune: pentru ca se nenorocesc pe ele insele si nenorocesc si societatea. Pentru ca nu-s de-ajuns cunostintele pentru un trai sanatos si folositor societatii, ci e nevoie si de o solida educatie de-acasa, de o traditie familiala, fara de care totul se prabuseste.
- Este ceva in ce spune parintele, zise directoarea.
- Ba aici e totul !
Toti avem ochi si vedem ce se petrece in societatea noastra, in randurile tineretului. A trece fara zguduiri dintr-o clasa sociala intr-alta e greu lucru. si clasele sociale exista ca niste organe firesti ale natiunilor, oricat ar incerca teoriile sociale sa le nege, sa le distruga, ori sa le faca o apa si-un pamant.
- Biserica a fost totdeauna impotriva socialismului, totdeauna a sustinut necesitatea fireasca a bogatilor si a saracilor, a stapanului si a slugii. N-a aprobat ea, la inceputul crestinismului, sclavia? N-a indemnat pe robi sa asculte de stapani? N-a practicat ea insasi sistemul feudal? N-au fost episcopi si manastiri putrede de bogate, cu aceeasi iobagi in jug ca si latifundiile feudale? intreba cu o unda de sarcasm in glas profesoara de educatie fizica, o femeie uscativa, iute ca o suveica si cu ochi neastamparati, de veverita.
- Iar ne departam de subiect, domnisoara
- zise preotul, suparat. Va rog sa ramanem la problema pusa, daca vrem sa ajungem la un rezultat si discutia sa aiba un sfarsit.
- Adevarat
- zise directoarea. Sa vedem ce-i cu fetele de tarani si cu cele din clasele mijlocii care urmeaza liceul si universitatea.
- Voi recunoaste in treacat ca da, Biserica afirma orirginea organica si necesitatea claselor sociale. Dar fiecare sa se perfectioneze in cadrul clasei sociale din care face parte, toate clasele sociale avand aceleasi libertati si drepturi. si numai cand un element e pregatit
- fie prin inzestrare deosebita, fie prin educatie deosebita
-sa treaca dintr-o clasa intr-alta. Evolutia si primenirea claselor superioare prin elemente din clasele inferioare este necesara, dar ea traba facuta cu mare tact, cu mare grija, pentru ca nime nu-si smulge radacinile dintr-un teren si nu si le implanta intr-altul, fara mare primejdie pentru el si pentru clasa noua in care se inradacineaza.
- De, e lucru firesc, spuse cineva.
- Un lucru firesc de care insa, la noi, nu se mai tine sama. Dupa unire, noi am dat drumul unui amestec de clase sociale, adica unui amestec de mentalitati, de credinte, de traditii, de obiceiuri, de gand si de fapta, de credinta si necredinta, de moralitate si desfrau, de caractere si de lipsa de caractere, din care talmes-balmes numai Dumnezeu singur stie ce va putea iesi. O prabusire morala se observa de pe acum. in esenta, ce spun eu la problema care s-a pus? stim crizele prin care trece un dezradacinat, un fiu de taran trecut prin liceu si universitate, pana reuseste
-daca reuseste si cum
-sa se inradacineze in noua clasa sociala. Asta cu baietii. Dar cu fetele ? Cu ele va fi neasamuit mai greu. Optzeci de procente din ele se vor nenoroci inainte de a putea spune ca au pus piciorul pe noul pamant. Pentru ca, daca pentru un baiat e mare dezorientarea cand iasa din traditia satului, din controlul opiniei publice a satului, din supravegherea parintilor, dezorientarea fetelor, ramase fara toate aceste razime morale, va fi mai dezastruoasa. Precum si este!
Priviti seriile de dactilografe!
Priviti promiscuitatea in care se traieste la universitate. si asta e numai un inceput. N-au ajuns aici deocamdata decat primele valuri pornite, fara nici-o selectie, din toate paturile sociale!

- De ce mai pomenesti, sfintia-ta, cuvantul evolutie? Te vad un dusman feroce al ei, zise cu dispret profesoara de stiinte naturale.
- Nu-s impotriva evolutiei, ci impotriva anarhiei. si de cate ori se incearca, sau e lasata o evolutie la intamplare, fara selectie, urmeaza anarhia. Asa cum intr-un riu intra, in vreme de potop, riulete si paraie de pe toate coastele din imprejurimi, ii tulbura apa si-l fac sa se reverse peste maluri.
- Sa ma ierti, sfintia-ta
-incepu c-un aer de superioritate profesoara de stiinte naturale, incruntandu-si sprancenele. Sa ma ierti daca voi crede ca in materia aceasta sunt mai acasa decat dumneata. Evolutia nu poate fi nici comandata, nici dirijata de ratiune. Evolutia este un dat natural in existenta tuturor vietuitoarelor. Sfintia-ta spui: de cate ori e lasata la voia intimplarii ori se incearca o evolutie fara selectie, urmeaza anarhia. Dar e un lucru stiut ca evolutia nu se incearca, nici nu e lasata, ci ca se produce dupa legile ei firesti, intre care insasi selectiunea indivizilor superiori inzestrati e hotaratoare. Cand nu exista selectie, nu exista nici evolutie.
- Asa e in regnul vegetal si-n cel animal, nu insa si in cel rational si etic, nu si in viata omeneasca. Aici nu se provoaca, nu se intampla, nu se realizeaza nimic de la sine, nu porneste nimic din potentialul static al duhului, ci din cel dinamic: din ratiune si vointa, singurele care fructifica viata intelectuala si morala. Prin ratiune si vointa se face educatia, iar educatia si cultura sunt criterii de selectie ce cad subt vointa si priceperea noastra. Dar sa nu ne departam din nou, domnisoara, de problema noastra. Dumneata aprobi numarul enorm de scoli care, toate, pregatesc elemente pentru clasa culta, pentru clasa intelectualilor? Esti de acord ca in aceste scoli sa deie navala o lume amestecata, provenind din toate paturile sociale?
- Desigur ca sunt de acord !
Este una din binefacerile unirii politice a neamului romanesc. Toata lumea are dreptul la libertate si la lumina. Nu au fost de-ajuns veacurile de intuneric? N-am ramas noi inapoia atator popoare? Institutiile culturale romanesti, scoala in primul rand, infloresc in mod firesc si necesar. Navala din toate paturile poporului spre scoala este fireasca, necesara, si daca n-ar exista, ea ar trebui provocata artificial.
-Da, e adevarat
-interveni directoarea
-si mai ales e frumos. Asa ar trebui sa fie. Dar mi se pare mic ca in ce spune parintele este un sambure de adevar. Nu constatam noi, cele mai vechi in invatamant, in fiecare trimestru si la fiecare sfarsit de an, ca nivelul cunostintelor scade din an in an la elevele noastre? Iar despre greutatea tot mai mare de a pastra o buna disciplina in scoala si in internat, ce sa mai spunem? Mi se pare ca nu trece zi sa nu se planga vreuna dintre dumneavoastra. si mi se pare ca avem, cu doar trei schimbari, acelasi corp didactic cu care am deschis liceul. Nu, observatia parintelui cuprinde o samanta de adevar. Nu stiu daca ati remarcat si dumneavoastra, dar eu am observat acest detaliu: contingentele cele mai bune, ca inteligenta, silinta la studiu si ca purtare, sunt elevele din clasele a saptea si a opta. si daca le vom studia fisele personale, ne vom convinge ca, fara exceptie, sunt fiice de functionari superiori, de liber-profesionisti
-advocati, medici, ingineri
-de preoti, de invatatori. Cu cat coboram in clase, aflam material tot mai variat, si ca inteligenta, si ca zel la carte, si, mai ales, la purtare. si constatarea aceasta coincide cu datele personale ale elevelor: cu cat trec anii, cu atat dau navala la liceu tot mai multe copile din cele mai diferite paturi sociale. Spuneti-mi, nu ati facut si dumneavoastra asemenea constatari ?
- Aveti dreptate, raspunsera aproape in cor profesoarele.
- Eu, principial, nu pot recunoaste asa ceva
-zise profesoara de educatie fizica. Pentru mine nu exista strat social, clasa, tagma cu prerogative. Nu exista decat inzestrare intelectuala. Sunt elemente superior inzestrate, si ca inteligenta, si ca inima, in clasa cea mai umila, dupa cum sunt idioti si anormali moraliceste in clasa superioara. Sa intelegem odata ca, in ziua de azi, nu nasterea este o prerogativa care iti da dreptul de a te numara intre elite, ci numai inzestrarea spirituala si morala.
- E usor sa nu recunosti principial un lucru, si el totusi sa existe, interveni profesoara de franceza. Principial sunt si eu de parerea dumitale ca nasterea n-ar trebui sa fie o prerogativa pentru a ajunge in patura conducatoare, ci numai inzestrarea spirituala si morala. si cred, de asemenea, ca un mare talent poate rasari in orice clasa sociala. Exemple sunt destule, in toate manifestarile vietii. Dar la ce-mi este de folos teoria, cand practica vietii ne arata ca, fara cei sapte ani de acasa, un tanar ramane primejduit in tot cursul dezvoltarii sale ?
- Si dumneata crezi ca cei sapte ani de-acasa se pot capata numai in familiile intelectualilor? Nu pot fi capatati si intr-o familie de plugar sau intr-una de mestesugar?
- reveni profesoara de educatie fizica. Ori poate ca aceasta este si convingerea parintelui.
-Nu voi fi tocmai eu, care m-am ridicat dintre tarani, atat de nedrept incat sa nu recunosc ca cei sapte ani de-acasa pot fi capatati in orice familie cinstita, care traieste dupa legile morale, fie ca e vorba de plugar sau de mestesugar. Decat, un singur lucru: acasa se creste si se face educatia pentru acasa, adica pentru mediul in care traiesc parintii si are sa traiasca si fiul. Nu pentru un mediu strain, pentru o clasa sociala necunoscuta. Daca familia e degenerata fiziologic sau spiritual, cei sapte ani de-acasa nu platesc nimic in orice clasa sociala s-ar naste cineva, mai ales daca se naste cu o mostenire grea.
- Totusi, dupa dumneata, clasele sociale, la care tii atat de mult, ar trebui inchise ermetic si lasate sa se anchilozeze. Pentru ca, dupa teoria dumitale, nu vad cum s-ar putea face trecerea dintr-o patura sociala intr-alta si cum s-ar putea primeni societatea
-intra in discutie si profesoara de matematici. S-a vorbit aici ca una e teoria, si alta e practica. Acuma, pe parinte, eu o sa-l bat cu insasi persoana domniei-sale. insusi ne-a spus ca se trage din tarani. Cum se poate sa fie azi intelectual, cu o familie respectata, culta, ca si cand ar fi avut o lunga traditie in spate? Cum se explica atatea salturi de-a-dreptul din patura taraneasca in cea mai solida patura conducatoare? De unde s-a ridicat asa-numita dumneavoastra clasa culta in decursul unui veac? Nu din taranime? Caci boieri n-ati prea avut. Iar cei pe care i-ati avut au beneficiat de feudalism si s-au maghiarizat.
- In ce ma priveste, stiu bine ca nu-i una dintre dumneavoastra ca sa nu-mi spuna in spate: Ce mai toparlan!
sau: Uite-l si pe popa!
. Suntem in acelasi corp-profesoral de atatia ani si suntem inca straini. Profesoarele, in frunte cu directoarea, incepura sa faca gesturi de negatie si sa protesteze prin exclamatii monosilabice.
- Nu, va rog, nu acuz si nici nu ma compatimesc; fac o simpla constatare. Dumneavoastra ati venit toate din vechiul regat. Noi, in Ardeal, inainte de unire, n-am avut fete licentiate. Am avut deci noroc cu dumneavoastra. Nu spun ce spun ca un repros. Dar stiu si simt ca in atatia ani v-am ramas tot strain, cum straine mi-ati ramas si dumneavoastra. Urma o consternare; se auzira cateva exclamatii de mirare.
- Sa ne intalegem, doamnele si domnisoarele mele. Noi facem aci o discutie serioasa. Cu persoanele nu avem nimic de-mpartit. Nu putem avea. Nici un gand de-a ofensa pe cineva. Dar acesta e adevarul: eu, sa zicem, sunt un intelectual ridicat din patura taraneasca. Bun!
Eu am capatat cei sapte ani de-acasa intr-o familie de tarani. Bun!
Eu am facut liceul si patru ani de teologie. Iarasi bun!
Dar eu am ramas si azi cu mentalitatea de taran, nu am imprumutat una de domn; eu eram mai potrivit ca preot intr-un sat, asa cum am inceput, decat sa fac pe profesorul de religie la oras. Dumneavoastra nu ma puteti accepta, si e firesc, ca pe unul dintr-ai dumneavoastra, din clasa sociala in care ati crescut. Iata ce am vrut sa spun!
si iata pentru ce dumneavoastra nu va vor putea propovadui morala si dogma crestina decat preotii iesiti din aceeasi clasa sociala cu dumneavoastra. Dumneavoastra aveti oroare de crestinism pentru ca aveti oroare de popa traditional, de popa ridicat din taranime.
- Vai de mine, parinte, dar unde vrei sa ajungi dumneata?!
Cum poti sa spui ca noi avem oroare de crestinism?!
intreba directoarea, imbracandu-si intreaga autoritate administrativa.
- Cer iertare la toata lumea, doamna directoare. Dar chiar f
elul cum imi apar eu punctul de vedere dovedeste ca-s din alta clasa sociala. Intre ai mei, nime nu s-ar fi scandalizat de o asemenea argumentare. Deci sa ma intorc la observatia doamnei profesoare. Nu-s impotriva anchilozarii claselor sociale, ci pentru regenerarea lor prin trecerea dintr-un strat social intr-altul. Asa s-a nascut mica patura intelectuala din Ardeal, inainte de unire. Nu sunt deci impotriva regenerarii, ci impotriva devalmasiei, fiindca ea e intotdeauna producatoare de anarhie, si ideologica si, mai ales, etica. Oamenii aceia care s-au saltat la noi din clasa taraneasca de-a una in cea conducatoare a paturii intelectuale sa nu credeti ca au pornit dintre orice elemente ale taranimii sau ale meseriasilor. Nu au rasarit din orice familii, ci numai din cateva, selectionate in scurgerea timpului, atat ca intelectualitate, cat si ca cinste si harnicie. si ei toti au muncit si au luptat din greu pana sa ajunga la o diploma. Burse erau putine pe vremea aceea, si nu se dadeau decat dupa un singur criteriu: sporul la studii si o buna purtare morala. Ei faceau un adevarat exercitiu al tuturor virtutilor pana ajungeau sa insamne ceva, pana ce-si castigau o constiinta noua despre ei insisi, despre misiunea lor in noua clasa sociala in care intrau, punand la bataie propriile lor puteri spirituale. Cu pilda pe care le-o dadeau inaintasii, cu ceea ce se cristaliza in sufletul lor din proprie experienta, ei intrau in noua clasa sociala, ca sa zic asa, cel putin cu jumatate din ceea ce face traditia si ajuta la formarea caracterului. Azi, insa, conditiile in mijlocul carora se ridica tineretul din clasele de jos in patura conducatoare sunt complet schimbate: aproape oricine vrea sa intre in liceu, intra. Burse sunt destule. Iar interventiile celor puternici prin politica nu iau in considerare talentul, pregatirea, neamul, ci numai interesul electoral si de partid. Pe Ana Muja n-am primit-o datorita unei asamenea interventii? si, dupa convingerea mea, chiar daca a ajuns prima in clasa, locul ei nu era la liceu, ci cel mult in scoala normala. si cazul ei ce, este unic? De vro patru ani, nu va plangeti toate, in frunte cu doamna directoare, de interventiile ce se fac, fie pentru primire, fie pentru examene?
- E adevarat, raspunsera cateva profesoare.
- Dar de Ana Muja nu ne putem plange, spuse profesoara de stiinte naturale.
- Ei bine, a fost o intamplare fericita sa fie un element bun. Dar altele, de care va plangeti ? Si profesoarele incepura sa numere. Pomenira vreo cincisprezece nume. Directoarea zise, ingandurata:
- Tot mai mult imi vine sa cred ca parintele vede just lucrurile, cel putin unele lucruri, intr-adevar, eu nu-mi pot explica declinul invatamantului in clasele inferioare ale liceului, ca si purtarea tot mai ingrijoratoare a noilor eleve decat prin lipsa aceasta de selectie a materialului uman ce ne vine din toate straturile sociale. Alta explicatie n-ar ramane, decat una care nu ne-ar incanta pe nici una din noi.
- Care anume? !
intreba intrigata profesoara de istorie si geografie.
- Ca noi nu ne mai ocupam de eleve cu aceeasi ravna ca in anii cei dintai, de dupa deschiderea liceului. Cred insa ca explicatia asta nu ne-ar conveni nici-uneia.
- Desigur ca nu, pentru ca nu acopera adevarul. Profesoarele se miscara pe scaune, isi arunca priviri repezi. Obrajii unora se aprinsera, altele palira, in constiinta ei, fiecare isi recunostea o vina, o micsorare a elanului cu care lucrase in primii ani. Cateva isi adusera aminte si de observatiile cuprinse in procesele-verbale ale inspectorilor scolari din anii din urma, de mustrarile colegiale facute de directoare in decursul anilor. Cateva clipe, in sala de sedinte se facu liniste. Cateva clipe, dar de ajuns pentru ca ele sa-si aduca aminte elanul cu care venisera in Ardeal. Erau pe atunci mai tinere cu atatia ani, nici o linie a tragicului vietii nu le aparuse inca pe fata, erau cu sufletul plin inca de soarele nadejdii, erau mai bune, mai generoase Nu prea aveau atunci nevoie nici de ruj, nici de alifii, si inima nici uneia nu se zbarcea cand vedea o eleva mai rasarita, frumoasa si gingasa. Da, cu sufletul de-atunci puteau sa-si vada mai usor si mai bine de scoala. Dar anii au trecut, si firea lor, fara sa-si deie sama, a devenit tot mai saca si mai inacrita in cateva clipe in-trevazura adevarul: va fi scazut si zelul lor, si puterea lor de supraveghere. Dar de la a recunoaste pana la a marturisi este o distanta destul de lunga. Nu fura in stare sa raspunda directoarei decat profesoara de istorie-geografie si una din cele nou-venite. Cea dintai zise:
- Poate nici zelul nostru nu mai e cel vechi, doamna directoare. si daca vom examina cauzele, vom constata ca nici nu e lucru de mirare. Profesorul trebuie sa fie scutit de grija zilei de mane, pentru a-si putea dedica tot sufletul scolii. Dar noi asteptam de multi ani o mai justa salarizare, si asteptarea noastra a ramas zadarnica. Celelalte, vazand cum incepuse colega lor, se linistira dintr-o data si aprobara.
- Asa este
-confirma si directoarea
- la toate congresele profesorilor secundari se pune problema asta, dar nimeni nu o solutioneaza. Ba ne mai auzim si dojane de la cei mari, ca nu stim altceva decat sa cerem urcarea salariilor. Ei, care sunt bine platiti, nu inteleg ce problema capitala e aceasta pentru progresul invatamantului. Dascalul cuprins de griji materiale zilnice, cu gandurile impartite intre necazuri, nu-si poate vedea cu tot sufletul de scoala.
- Vine, in al doilea rand
-continua profesoara de istorie
-schimbarea deasa a programelor, a legii invatamantului chiar!
Unde nu e continuitate nu poate fi progres, ci numai zapaceala, care ameteste.
- Dar continua frica a fiecaruia ca poate fi mutat cine stie unde in interes de serviciu, daca altul ravneste la postul tau si are o buna protectie politica? spuse profesoara de limba romana.
- Intr-al treilea rand sunt suplinirile prea multe, urma profesoara de istorie.
- Noi nu ne putem plange de raul acesta; nu am prea avut supliniri, zise directoarea.
- Eu vorbesc in general despre defectele si piedecile care franeaza progresul scolii. La noi, spre norocul liceului nostru, n-au fost, dar la altele!
Nu ma mir ca ne judeca ardelenii cum ne judeca E numit cineva, ca azi, la un liceu fruntas, iar ca mane isi cere concediu de studii, pleaca in strainatate, isi pune cine stie ce suplinitor, si nu da pe la scoala cu anii. E un adevarat scandal!
Una dintre profesoare se simti ofensata: avea un frate profesor titular la liceul de baieti din localitate, si nimeni inca nu-l vazuse la fata.
- Sunt necesare si suplinirile
- zise ea
-caci altfel cum ar putea sa-si completeze studiile universitare baietii saraci?
- Au vreme inainte de a fi numiti. Bursa li s-ar da oricum. Dar ei vor sa incaseze, fara sa munceasca, si o parte din salariu. Unii se casatoresc si pleaca in strainatate cu nevasta cu tot. Se-ntelege ca doi nu se-ajung dintr-o bursa.
- Nu asta impiedeca progresul invatamantului
- Nu, de buna sama, dar din lipsuri de-acestea mici, daca se aduna, poate veni raul cel mare. Intra in discutie si profesoara de fizico-chimice, care pana acum ascultase cu interes, fara sa spuna vreun cuvant. Era o femeie de vreo patruzeci de ani, cuviincioasa, linistita, serioasa, foarte stapana pe nervii ei. Celelalte o cam dispretuiau pentru tinuta ei cam neglijenta, dupa parerea lor. Era singura care nu intrebuinta nici pudra, nici rujul si care nu se tunsese inca.
- In ce ma priveste, trebuie sa recunosc
- incepu ea
-ca nici eu nu mai am entuziasmul din primii ani, si afirm ca una din cauzele principale ale regresului care se constata in invatamint este si aceasta micsorare a flacarii apostolice. Pentru ca eu asa simteam, ca vin sa fac un apostolat in Ardeal. Ceea ce m-a racit pe mine vor fi si anii trecuti, varsta, care nu mai este a tineretii, dar este mai intai mediul rece, nepasator si indiferent in care traiesc si cred ca traim cele mai multe. Credeam, cand am venit in Ardeal, ca vom fi imbratisate cu caldura de societatea romaneasca de aci. Ei bine, au trecut atatia ani, si traim aproape izolate. Eu, cel putin, sunt mereu singura-cuc. Situatia aceasta demoralizeaza, micsoreaza flacara initiala, daca nu o stinge cu totul.
- Da, ardelenii spun ca cei din regat le iau panea de la gura, confirma alta.
- In alte domenii ale vietii publice se poate sa aiba dreptate. Nu stiu si nu vreau sa vorbesc despre ce nu stiu. Dar in invatamantul secundar pentru fete, nu ar trebui sa se planga. Fara noi nu l-ar fi putut deschide, fiindca nu aveau profesoare calificate pentru liceu si scoala normala. Aici nu le-a luat nimeni panea de la gura.
- Nu azi sau mane
-zise directoarea. Dar in viitorul apropiat? in patru-cinci ani vor avea zeci, daca nu sute de licentiate, si acestea unde vor fi plasate? Corpul didactic existent nu poate fi pensionat atat de curand.
- De, nici Dumnezeu nu poate satisface pe toata lumea!
Fara noi nu se putea incepe invatamantul secundar de fete. Ba, este evident ca nici cel de baieti, desi profesori au avut mai multi. N-au fost siliti
-de lipsa, de buna sama
-sa faca profesori din invatatori si din preoti, asa-numitii cursisti, pe care toata lumea ii invinovateste de scaderea nivelului invatamantului?
- Pentru izolarea in care traim
-reveni la subiectul ei profesoara de fizico-chimie
-cred ca suntem vinovate si noi. Nu inspiram destula incredere, destula garantie de seriozitate societatii ardelenesti. Un freamat de iritare trecu prin corpul profesoral. Se aruncara priviri manioase, revoltate, se auzira cuvinte de indignare. Vreo patru intrebara deodata :
- Cum nu oferim garantii de seriozitate? Prin ce?
- Prin multe!

- Am vrea sa auzim!

- Dar stiti si voi ca si mine!
Societatea ardeleana, boanghinii astia, cum le spunem noi la suparare, vor sa vada in profesor si in profesoara pe parintii copiilor lor. Oameni care prin pilda lor sa le inspire incredere si parintilor si copiilor. Ei nu pot concepe ca o profesoara sa se tunda ca ultima manicurista, sa poarte rochite scurte pana la genunchi, sa fie mereu cu oglinjoara si rujul la indemana. Din acest motiv nu au incredere in noi, ba ne si dispretuiesc. Din nefericire, am avut prilejul sa aud astfel de aprecieri. Afara de directoare si de profesoara de fizico-chimie, toate sarira de pe scaune ca azvarlite de resorturi. Unele se pregateau sa plece, altele sa-i scoata ochii celei care vorbise. si altadata mai facuse ea aluzii la aceste slabiciuni femeiesti, dar inca nu le atacase direct si intr-o discutie serioasa. Pana sa-si revina celelalte din indignarea lor, profesoara de fizico-chimice continua:
- Zadarnic va scandalizati si va burzuluiti. Sclavia aceasta a modei, aducand-o in clasa, purtind-o pe strada, contribuie si ea la o proasta educatie a fetelor. Dezmatul lor se datoreste si acestei griji exagerate fata de exteriorul vostru. Directoarea sari si ea intepata de pe scaun :
- Despre ce dezmat vrei sa vorbesti?
- Ei, parca tu poti vorbi de o grija exagerata fata de exteriorul tau!

- Dar e o ofensa pe care nu o putem tolera!

- Sa-mi dati voie!
Nu e nici-o ofensa. Discutam despre cauzele scaderii nivelului invatamantului si a purtarii in ultimii ani. Eu am tacut si am ascultat in liniste ce s-a vorbit pana acum. Nu-s libera sa-mi spun si eu parerea mea? Doamna directoare a binevoit sa ma intrebe la ce dezmat fac aluzie. Ei bine, m-am gandit la cel observat de toata lumea in randurile tineretului. Nu m-am gandit numaidecat la Liceul si internatul nostru. Dar n-am avut si noi cazuri? N-am eliminat anul trecut trei, si anul acesta doua eleve?
- Cred ca un singur aparator ai intre noi, pe parintele, zise una din profesoare, incercand sa patrunda in gandurile preotului, care de mult nu mai spusese nici un cuvant, ci, cu fruntea razimata in palme, cu ochii pe jumatate inchisi, asculta. Grupul se mai linistise si fiecare isi relua locul pe scaun.
- Aparator? Se poate!
Dar nu numai al domnisoarei colege, ci si a altora, care au vorbit inainte. Toate au pus punctul pe cate un adevar in legatura cu scaderea progresului la studii si morala. Eu ramin insa la ceea ce am spus de la inceput: vina principala e prea marea navala, fara nici o selectie, din toate paturile sociale, la liceu si la universitate. Pentru a ne intoarce de unde am plecat
- continua parintele-catihet
-eu recunosc progresul pe care l-a facut eleva Ana Muja. Totusi nu aprob parerea generala ca, ramanand in sat, s-ar fi pierdut un lumen, sau ca n-ar fi fost mai fericita, in copila asta mie-mi pare ca este ceva ascuns. Urmareste un scop anume. Poate ca ma-nsal, dar n-as crede. Mi se pare de-o mandrie exagerata.
- Dumneavoastra, preotii, sunteti totdeauna banuitori
-zise directoarea, ridicand sedinta. Auziti la spovedanii atatea pacate, incat le vedeti in fiecare om.
- Mai bine facem noi, care nu i le spunem; il ajutam pe parintele sa fie mai optimist, zise una dintre cele mai tinere.
- Da, a adevarat!
Dumneavoastra indemnati copilele sa se spovedeasca, dar nici-una dintre profesoare nu se apropie de patrafir si de cuminecare. Pot spune ca-i o puternica pilda de-a inalta moralul elevelor!
Profesoarele, in frunte cu directoarea, erau obosite, enervate, si de lunga sedinta pentru clasificari, si de discutia pornita din cazul Anei Muja. Asa ca nu luara in sama aluzia malitioasa a parintelui, si se ridicara, pregatindu-se de plecare. Cand iesira din sala de sedinte, inca mai purtau pe fetele aprinse urmele discutiei aprige ca o batalie.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.