Pe la sfarsitul lui iulie, Ana primi o ilustrata dintr-o statiune maritima. Inginerul Marinescu, iscalind numai cu initialele, ii trimitea doua randuri: Refugiat de mult din munti, am crezut sa raman la mare. Greu de suportat!
Plec si de aci. Enigmatic si scurt. Contrar felului sau de a scrie. Totusi Anei i se paru ca-i comunica exact ceea ce o interesa ca nu mai era de mult timp la Predeal.
La vreo patru zile dupa discutia aceea aprinsa cu grupul de tineri, postasul ii aduse un plic. Dupa adresa nu-si dadu sama cine i-l trimisese. Era un scris de fata, dar nu era al Radei, iar cu alte fete nu corespondase pana acum. Rupse plicul si se uita la iscalitura. Era de la colega ei de clasa Dina Teodoru. O invita, in numele ei si al mamei sale, sa-si petreaca cele trei-patru saptamani cate mai ramasesera pana la sfarsitul vacantei, la Sinaia: Avem o mica vila la marginea Sinaii. Pana acum a plouat mereu. A trebuit sa facem si focul. Dar de-o saptamana-ncoace vremea s-a indreptat. Localnicii, care stiu cum merge timpul in orasul lor, spun ca de-acuma pana la toamna va fi mereu vreme buna. Ne-ai face o mare placere
- si mie si parintilor mei
- daca ai veni. Noi te asteptam.
Ana se mira ca Dina Teodoru ii stia adresa de-acasa, dar isi zise, in cele din urma, ca probabil va fi luat-o de la internat.
Daca ar fi primit invitatia inainte de discutia aceea aprinsa, poate ca ar fi refuzat-o. Dar acum se bucura ca poate pleca din sat. Prea statea singura toata ziua, si-apoi o chinuia din ce in ce mai tare gandul ca mersese prea departe in sustinerea parerilor ei fata de grupul de tineri consateni, facandu-se astfel nedorita in mijlocul lor. Gresise ea? Greseau ei? Nu stia. Pentru a i se cristaliza impresiile din sara aceea, ca si pentru a-si analiza la rece conduita sa de-atunci, va fi mai bine, isi zise, daca va schimba locul, mediul. De departe se ved
e mai usor si mai limpede adevarul.
Veta se bucura mai mult decat Ana cand auzi de invitatie.
- E o colega de-a ta?
- Da, o fata foarte buna.
- Si familia inca te pofteste?
- Se-ntalege!
- Eu zic sa primesti. Ai facut destula treaba vara asta. Nici n-ai avut vreme sa te odihnesti.
- Dar mi-ar trebui o rochie, ori chiar doua!
si mi se pare ca cu banii pe care-i am eu de-abia imi voi putea plati drumul.
- Am eu ceva bani pusi deoparte.
- Ar trebui sa merg sa stau la tata doua-trei zile, pana mie-ar coase cineva. Eu, cu cat ma pricep, n-as indrazni. Rau e ca doamna directoare e dusa, cu familia, in vilegiatura. Dar o sa-ncerc totusi, poate ca as putea sta la internat; mi-ar placea mai mult decat in locuinta tatei.
Sosind la oras, Ana gasi repede o croitoreasa mai libera, o fata care cosea si in familii si pe care o cunostea din internat. Venea uneori sa-i coase directoarei.
- Foarte mult as dori, domnisoara Silvia, sa asist si eu cand croiesti si cand cosi rochiile. As vrea sa prind si eu cate ceva din meseria dumitale. Mi-ar prinde bine in viata. Acasa ani-am facut eu un fel de capot, dar la rochii nu ma prea pricep. Apoi, nici nu prea am ce face in oras. Internatul e pustiu Nu-i decat portarul.
Croitoreasa rase:
- Bucuros, domnisoara Ana. Dar la scoala parca invatati si croitul. Eu cred ca ti-ai fi putut coase si singura rochiile. E foarte simplu. Iata, eu urmez modelul pe care mi l-ai aratat dumneata.
- De cusut, da. insa n-as cuteza sa le croiesc. Apoi, oricum, pentru cumpararea stofei tot trebuia sa vin la oras.
- Bine, domnisoara Ana. Cred ca in doua zile le dam gata. Le-as fi putut gata si mai rapede, dar, iata, mai am de ispravit si bluza asta, si e urgenta.
Astfel Ana ramase, inca din dupa-amiaza primei zile, in atelierul croitoresei, insa de dormit, trebui sa doarma in locuinta tatalui sau.
A doua zi, inainte de a pleca la atelier, zbarnai prelung soneria, si taica-sau se ridica numaidecat de pe scaun.
- Ma cheama domnul judecator Zamfir, zise el.
- S-a si inapoiat din Italia?
- Da, de doua saptamani.
Ana, intrand in tribunal, avusese impresia ca toata cladirea e pustie: coridoarele erau goale, treptele nu le mai urca nimeni. Domnea si aici un aer de vacanta.
- Nu e vacanta
- zise tata-sau
-, ci se lucreaza cu mai putini judecatori. Ceilalti sunt in concediu.
Soneria zbarnai din nou, si Ion Muja, tocmindu-si uniforma, iesi in graba. Peste cateva minute se intoarse si zise prin usa intredeschisa:
- Ano, traba sa ma duc pana la Administratia Financiara, Poate voi zabovi mai mult, caci acolo e mereu imbulzeala. Daca intarziu si vreai sa pleci, incuie usa si pune cheia aici intre feresti.
- Am intales.
Ana inca nu era gata de plecare la atelierul modistei, inca nu bause ceaiul, pe care i-l pregatise tata-sau.
Sorbind din ceai, cu capul aplecat asupra unui jurnal de mode din care voia sa-si aleaga modelul celei de a doua rochii, nici nu baga de sama cand se deschise usa, de-aceea tresari cand auzi langa ea vocea judecatorului Zamfir.
- A, ce surpriza placuta!
-zise acesta. Dumneata aici?!
Voiam sa vad daca a plecat tatal dumitale. Am uitat sa-i dau o ordonanta de plata. Buna-dimineata!
- Da, a plecat,
- raspunse Ana, incercand sa-si infranga spaima prin care trecuse. Buna-dimineata, domnule judecator. V-ati inapoiat cu bine? A fost frumoasa excursia?
- Nu pe cat putea fi.
- Se pare ca dumneavoastra aveti gusturi prea rafinate. Ori poate ca v-ati plictisit de excursii. Mi s-a spus ca ati facut foarte multe.
- Cine ti-a spus?
- Cineva care stie.
- Da, nu pot sa ma plang !
Am cutreierat multe tari. Dar, spre deosebire de alta data, acum n-am avut norocul sa am tovarasi de excursie placuti.
- Sau, mai bine zis, tovarase.
- Da, ai dreptate. Daca primeai propunerea mea, cred ca excursia ar fi fost incantatoare.
Tot vorbind, el se apropie de masa si se apleca asupra jurnalului de moda.
- Ia te uita!
Te intereseaza si astfel de literatura?
- Ma intereseaza tot ce e frumos.
- Dar, sa-mi dai voie!
asta e un jurnal cam vechi. Ca sa spun asa, e un jurnal de moda care nu mai e la moda.
Incepu sa-l frunzareasca, atingand din cand in cand mana Anei.
- Trebuie sa stii ca eu ma pricep si la moda feminina. Daca vrei sa-ti alegi un model, lasa-ma sa ti-l aleg eu. Pacat insa ca jurnalul asta e asa de vechi.
- Va rog sa nu va mai osteniti. Mi l-am si ales. E si croit. E in lucru acum.
- Da?!
Regret. Sa stii ca eu am un gust foarte rafinat. Altadata sa mi te adresezi mie si n-are sa-ti para rau.
- Da, stiu.
- Ce stii?
- Ca va pricepeti. Am auzit.
- Iar ai auzit!
S-ar parea ca lumea nu mai are altceva de facut decat sa vorbeasca de mine.
- Da, intr-adevar, se vorbeste cam mult
- Si cam ce se vorbeste?
- Cred ca dumneavoastra stiti mai bine decat mine Ana continua sa-si soarba ceaiul, in vreme ce judecatorul o sorbea pe ea din ochi. Era un barbat elegant, aproape sclivisit. imprastia o boare de parfum subtila.
Cu multa abilitate, intinse bratul si incerca s-o apropie pe fata.
- Esti frumoasa, domnisoara Ana. As da un regat pentru un sarut al dumitale.
- Un regat pentru-o tigara, raspunse Ana ironic. Judecatorul incerca sa-i vada ochii, dar pleoapele fetei erau lasate peste luminile verzi. Crezu ca are de-a face cu aceeasi atitudine pe care o remarcase de-atatea ori la femei inainte de a-i ceda, si se avanta cu o miscare felina sa o sarute.
In aceeasi clipa paharul de ceai cazu sfaramandu-se pe podele, si o palma rasuna plina pe obrazul judecatorului.
- Nu-i nimic!
zise Ana, pastrandu-si sangele rece. Era un pahar vechi si ieftin. O sa-i cumpar eu altul tatei. Cu coada ochiului vazu ca obrazul omului, alb, pudrat mai inainte, ardea acum, rosu ca focul. Izbise cu sete, o ustura palma. si nu-si putu retine multa vreme rasul. Izbucni. Apoi, linistindu-se un pic, zise :
- Scuzati-ma, va rog, am vrut sa prind paharul cu mana cealalta, si cum capul durnneavoastra era putin cam prea aplecat
Asa s-a intamplat
Judecatorul respira greu. O vreme nu spuse nimic. Dar in ochii lui se citea o ura lasa. Era c-un obraz si cu fruntea palida, iar cu celalalt trandafiriu. Tacand, se apropie de usa si, cu mana pe clanta, zise:
- Te-ai purtat obraznic, tiganeste. Nimeni nu mi-a adus, pana acum o asemenea ofensa. tine minte ce-ti spun: o sa-ti para rau pentru ce-ai facut!
- Nu cred ca m-am purtat cum spuneti dumneavoastra, dar de parut, imi pare rau inca de pe acum!
Se poate sa i se intample asa ceva unui domn cu gusturi atat de rafinate. Regret foarte mult!
- Vei regreta si mai mult cand il voi da afara din slujba pe tatal dumitale, raspunse judecatorul Zamfir, cu un suras ce voia sa fie ironic, superior.
Ana se indrepta ca un steag si il fulgera cu o privire dispretuitoare.
- Nu cred !
- Ce nu crezi ? intreba judecatorul, pastrandu-si acelasi suras.
- Ca veti fi atat de josnic incat sa va razbunati pe tata.
- Pe dumneata ma voi razbuna, procedand astfel. Veti ramane pe drumuri!
Ana se facu galbena ca ceara.
- Iti spun inca o data ca nu cred, zise ea pe un ton rece, alb, schimbind totodata si pronumele de reverenta folosit pana acum cu o forma ce-i exprima dispretul.
- Crezi ca nu depinde de mine sa-l dau afara?
- Nu ma indoiesc ca pana acum atarna numai de dumneata. Dar incepand de acum cinci minute, depinde si de mine!
raspunse ea pe un ton hotarat.
- Ce vrei sa spui? intreba Zamfir, ridicand o spranceana.
- Exact ce ai auzit si ce ai intales !
Daca vei cuteza sa te razbuni pe tata pentru palma pe care ai meritat-o, ma voi duce la presedintele tribunalului si-i voi spune ce s-a intamplat. Voi vorbi in tot orasul. si, la nevoie, te voi da la gazete!
- Poate ca ai fi in stare Dar cine te va crede?
- Nu poate!
Sunt!
si ma vor crede, pentru ca toata lumea te cunoaste. si de-acum inainte sa nu mai indraznesti sa te-apropii vreodata de mine!
Azi ti-am tras o palma, dar cu proxima ocazie iti voi scoate ochii!
Judecatorul iesi trantind usa.
Ana aduna cioburile de pe jos si le azvirli pe fereastra, in curtea tribunalului. Apoi arunca o privire in oglinda. Paru incantata de fata pe care o vedea si-i zambi. Lua jurnalul de moda de pe masa, incuie usa si puse cheia la locul indicat de taica-sau.
Numai de n-as uita sa cumpar paharul pana nu-i observa tata lipsa, isi zise ea, mergand spre modista. si cum tocmai trecea pe langa un magazin de sticlarie, cumpara un pahar de forma celui spart, si, intorcandu-se din drum, il puse la locul lui.
Ion Muja inca nu revenise de la Administratia Financiara.
In bun loc l-a trimes pe tata
- se gandi Ana.
- A potrivit in asa fel lucrurile incat sa-i ramaie destul timp pentru a fi singuri. Ce canalie!
Asta-i domn? Asta-i intelectual? Pfui!
A doua zi sara, cele doua rochii de vara erau gata. Materialul era ieftin, dar culorile erau frumoase si modelele alese de un bun-gust desavirsit. Pana si croitoreasa se mira cat de dragute au iesit.
- Imbracata asa, nimeni nu o sa te mai poata cunoaste ca inca esti eleva. si traba sa-ti spun ca-ti vin mult mai bine decat uniforma de liceu. Dumneata esti de-acuma domnisoara mare, nu mai esti o copila.
Ana ii multumi.
- Si pentru cat de frumoase le-ai facut, si pentru ca, stand langa dumneata, am avut prilejul sa ma introduc si eu nitel intr-o arta care probabil ca-ti aduce multe satisfactii.
- Da, cand ar fi sa lucrezi numai pentru tine. Cand nu-i o meserie. Altfel, e destul de obositoare. si-apoi, multe femei sunt nemultamite cu ce le-ai lucrat.
- Sunt si de-astea?!
- Cele mai multe!
- Doamna directoare stiu ca totdeauna a fost multamita.
- Mai usor le multamesti pe adevaratele doamne, decat pe cele care s-au facut doamne peste noapte. Unele, care-au trait pana mai ieri la tara sau cine stie pe unde, au niste pretentii !
tin sa te-nvete toti termenii tehnici de prin jurnalele de moda, si spun niste bazaconii de nu stii cum sa-ti mai tii rasul.
- Totusi cred ca astea sunt cele mai putine, nu?
- Da' de unde!
Sunt cele mai multe. Majoritatea sunt din clasa celor imbogatiti de razboi, care dau acum navala in patura de sus. De, azi nu mai e clientela selecta de dinainte de razboi.
Cand sa plece, Ana se intoarse deodata si intreba :
- Domnisoara Silvia, dumneata ai auzit de un domn judecator Porfir, Arghir, Zamfir sau asa ceva ?
- Zamfir
-preciza croitoreasa. Cum sa n-aud?!
Dupa cum stii, eu lucrez in casele multor famili din oras si aud multe.
- Si ce faima are domnul asta?
- Te intereseaza?
- Da!
- Nu merita !
Are o faima foarte proasta!
- Ma intereseaza nu pentru mine, ci pentru tata. Tata e acuma aprod la tribunal, si mi se pare ca vrea sa-l scoata din slujba. Judecatorul asta e un fel de sef peste personal. Tot el l-a pus, in urma cu un an, pe tata in serviciul asta.
- S-a plans tatal dumitale?
- A facut unele aluzii.
- In societate e un om compromis din multe pricini. Se spune ca nu e corect in relatiile lui cu advocatii, ca se lasa mituit. Dar mai ales are o intreaga cronica scandaloasa cu femei. Daca vreai sa te compromisi e de ajuns sa te vada vreodata cineva in societatea lui. si, totusi, femeile nu se potolesc!
Drept e ca nici nu prea alege Se spune ca cheltuieste multi bani cu ele.
- Dar, ca om, e rau, e razbunator?
- Probabil, fiindca cine se poarta josnic intr-o privinta, nu-i, deobicei, nobil intr-altele.
- Sunt cu totul de parerea dumitale. Dar nu stii dumneata cine-i mai mare decat el, acolo, la tribunal? Presupun ca presedintele.
- Da, presedintele. Dar eu am auzit vorbindu-se ca are un dusman neimpacat intre consilierii de la Curtea de Apel. Acela a facut pana acum, in mai multe randuri, demersuri sa fie mutat din oras, dar nu i-a succes. Se spune ca Zamfir are proptele tari la Ministerul de Justitie.
- Nu stii cum il cheama pe consilierul acela?
- E un domn mai batran. il cunosc si eu. Stai putin sa ma gandesc Da, Preda il cheama.
- Multamesc.
- Dar ce, e chiar atat de serios?
- Tata nu mi-a dat sa intaleg decat indirect. Cand voi vedea ca lucrul devine serios, o sa intervin la acel domn Preda.
Anei ii trecu prin gand sa se puna imediat in garda si sa-l avizeze pe presedintele tribunalului despre amenintarea lui Zamfir. Se gandi apoi sa se duca la consilierul Preda inca inainte de a pleca spre Sinaia. Dar pe drum spre locuinta tatalui sau se razgandi. Nu o sa cuteze!
- isi zise Ana. Un om atat de josnic ca el nu se poate sa nu fie las. si-apoi, de ce sa-mi pun numele langa cel al unui asamenea om, fie si numai intr-o destainuire confidentiala? si nu-i spuse nimic nici tatalui ei. Se margini sa-l intrebe cum ii place slujba asta noua si cum se poarta judecatorii cu el.
- Toata lumea-i multamita de mine. Nici nu-i de mirare: imi vad si eu de lucru.
- Si domnul judecator Zamfir e multamit de dumneata? Mi se pare ca el e mai multamit decat toti.
- Iata ce-am voit sa-ti spun. Am informatii de prin oras ca domnul Zamfir, cateodata, stie sa se poarte si urat cu subalternii. Daca ar incepe sa se poarte asa si cu dumneata, sa te faci ca nu bagi de sama. in orice caz, sa nu faci pe suparatul si sa-ti dai demisia. Am auzit ca-i place sa-si schimbe mereu personalul si ca abia asteapta ca cineva sa-si dea demisia.
- Dar, draga mea fata, nu vad nici un motiv pentru care s-ar purta urat cu mine de-aici inainte.
- Poate sa aiba vreun protejat nou. Ce mai stii? Dumneata sa te faci ca nu vezi nimic, dar sa ma avizezi pe mine, indata ce vei vedea ca si-a schimbat atitudinea fata de dumneata.
- Ei, comedie ca asta!
Ma faci sa ma chiar tem!
Ai auzit ceva? S-a intamplat ceva?
- Nu s-a-ntimplat si nu am auzit nimic, dar e bine sa luam niste masuri de precautiune, pentru ca vad ca dumitale iti place aici.
- Da, imi place. E serviciu usor, slujba domneasca!
Ion Muja ramase nedumerit dupa plecarea fetei. Pe judecatorul Zamfir nu-l intalni decat peste trei zile, dar nu surprinse nici o schimbare la el. Cine stie cine i-o fi umplut capul Anei cu astfel de temeri!
-isi zise Ion. Poate vreun coleg. Nu era simpatizat de ceilalti aprozi, pentru ca era mai scolit si mai descurcaret decat ei.
Ana nu vazuse Sinaia decat din tren, cu o vara inainte, cand trecuse pe-acolo, la intoarcerea de la mare.
Trenul intra in gara pe insarate. Dintre piscurile brazilor de pe crestele inalte iesea o luna plina rotunda si alba, transparenta, de parca banul ei urias era batut din foite subtiri de argint curat. Rasarea in singuratatile inalte, intr-o puritate cosmica inca nevazuta de ochii ei. Aerul tare, pur, din lumea de sus, a lunii, patrundea pana pe peron, il simtea in nari proaspat; patruns de mireasma de cetini; i se parea ca-l pipaie cu ochii, cu pleopele, cu pielea obrajilor.Din toate partile coborau asupra orasului, negre, prapastioase, cascade de paduri de brad. Cupola cerului, boltita inalt deasupra, isi sprijinea marginea rotunda pe temeliile muntilor din jur, dincolo de care inchipuirea, fermecata de privelistea maretiei, construia, deslantuita, alte si alte cupole de cer, sprijinite pe tarcuri de creste incremenite. Cateva stele rare isi picurau sfioase argintul; lumina celor mai multe o puteai doar banui licarind in stralucirea alba a lunii pline care poleia cerul si pamantul, deschizind adancimi de-ntuneric intre coastele luminate ale muntilor si cele din dosistele ramase in umbra. Ana traia puternic senzatia de-a fi intrat intr-o lume de uriasi incremeniti in mutenie. A lor era toata imparatia asta de jur-imprejur, pana la cer. Viata oamenilor care se miscau si larmuiau aci, in adancul acestui templu pentru zei, nu era decat o viata marunta, de pitici galagiosi, isi aduse aminte de o poveste pe care i-o spunea maica-sa in copilarie: cum o fata de urias, iesind intr-o zi la plimbare si intalnind un om care ara cu patru boi, a crezut ca-s niste furnici; si cum nu mai vazuse pana atunci asemenea furnici, i-a luat de-a valma in poala
- boii, stapanul si poganicii
- si s-a dus sa-i arate, ca pe o minune, tatalui ei.
Nu-si mai dadea sama cat timp trecuse de cand plecasera din gara, intr-o trasura, ea si colega ei, Dina Teodoru, care ii iesise in intimpinare. Iesisera din statiune, vilele se rarisera, si, de-o vreme, Anei i se parea ca au iesit din lume, ca plutesc undeva prin vazduhul pur, argintat de luna. Doar din cand in cand tresarea uimita de un zvon de murmure si soapte ce pareau sa vina cand de deasupra, cand dintr-o parte, cand dintr-alta, de parca o intreaga ceata de calareti in zale le-ar fi insotit in plutirea aceasta pe-ntunecimi argintate. Deodata, trasura se opri, si-atunci Ana intelese ca zvonul de murmure si soapte al cetei de calareti in zale ce le-nsotise, in inchipuirea ei, era zvonul unui parau de munte, ascuns in noaptea bradetului.
- Am ajuns!
- zise Dina si sari sprintena din trasura.
- ti-a parut lung drumul? Stam cam departe
- Dimpotriva!
Vorbi, dar auzul ii era mereu prins de virtejul apelor si ochii ei iscodeau. Deodata tresari: undele de argint sclipira de foarte aproape, de la stanga, intr-un manunchi de raze. N-ar fi crezut ca paraul e chiar atat de aproape.
Familia Teodoru nu avea alti copii in afara de Dina. Parintii ei erau o pareche de oameni asezati, linistiti, cam batraiori: se casatorisera tarziu. Barbatul era administrator-de-legat la o cunoscuta institutie bancara. Doamna Teodoru parea chiar mai inaintata in varsta decat domnul Teodoru, daca luai in sama numai parul carunt ce-i incununa capul intr-o pieptanatura de moda veche.
Ana fusese de multe ori in casa familiei Teodoru, ca invitata a Dinei. Fata era inalta, subtire si avea un aer distins. Doamna Teodoru nu dadea niciodata cu ruj, nu-si vopsea unghile. in toata casa domnea o atmosfera sobra si linistita; in timpul din urma, Ana se simtea mai bine, mai la adapost in familia Teodoru decat in familia Frunzescu.
Ana nu remarcase, nici la Dina si nici la parintii ei, vreo expansiune sentimentala fata de ea, ci numai o purtare corecta, rezervata, distinsa, ca si cand ea, Ana, ar fi fost vlastarul unei familii cel putin egale din punct de vedere social
-asa ca fusese destul de mirata cand primise invitatia Dinei.
- E nemaipomenit de frumos aici !
-spuse Ana a doua zi dimineata, cand se intalnira cu totii la pranzisor. N-am sa uit niciodata ca m-ati invitat la dumneavoastra si va voi fi pururea recunoscatoare.
- Iti place mai mult aici decat la mare? intreba domnul Teodoru.
- Pentru mine, care am crescut la tara, intre lunci inverzite si dealuri impadurite, marea mi-a parut prea uniforma, aproape moarta. insasi privelistea apelor nemarginite e parca prea mareata si te anihileaza. Dar sa stai zi dupa zi pe plaja, sa auzi aceeasi larma de valuri pravalite, te oboseste de la o vreme. si-apoi nu-i un strop de viata, un ciripit de pasare
Domnul Teodoru zambi.
- Da, pentru cei crescuti in mijlocul naturii, de la o vreme marea devine obositoare, plictisitoare. Am incercat si eu aceste senzatii.
- Dar ceea ce banalizeaza frumusetea marii e indeosebi gradina aceea zoologica de pe plaja.
- Sau, ma
i exact, o trivializeaza. Sunt de perfect acord, zise doamna Teodoru.
O saptamana nu-i fu deajuns Anei sa cutreiere localitatea si imprejurimile. Dina uneori obosea, se oprea pe o banca, pe un trunchi de brad si o lasa sa urce singura pe carari, sau sa urmareasca cursul paraielor tot mai sus, in racoarea brazilor. Pentru Dina multe locuri erau cunoscute. Dar Ana descoperi numeroase altele, necunoscute, unde prietena sa o insotea cu placere.
Uneori pierdeau notiunea timpului, se duceau prea departe si ajungeau la masa tarziu. Desi punctualitatea era o regula in familia Teodoru, totusi parintii le asteptau, nu le faceau observatii, satisfacuti de bucuria ce se citea pe fata Dinei, de vioiciunea ei. Se vedea ca-i face bine miscarea, in ultimul timp Dina fusese mereu abatuta si nu se prea indeparta de vila.
Pe la mijlocul saptamanii a doua de la sosirea Anei, cele doua fete se departasera binisor de statiune, pe o carare-n serpentina, ce urca mereu printre brazi, lasind tot mai departe, in vale, fierberea clara, rasunatoare a Pelisorului. Plecasera de la vila pe la ceasurile opt dimineata, si urcau, cu pauze, de doua ceasuri, cand zarira, coborand pe serpentina, un tanar inalt, cu capul gol, imbracat intr-o camasa usoara de sport. Venea fluierand si balabanind din bratele-i lungi, ca si cand toata lumea era a lui.
Cand se paru ca le-a zarit, inceta melodia pe care o fluiera si incepu sa imite strigatul mierlei negre, dar atat de bine, ca mierlele adevarate incepura sa-i raspunda cand de ici, cand de colo.
La o cotitura a serpentinei, Ana il vazu mai bine, si inima-i zvicni speriata. Doar nu va fi ingineral Marinescu!
isi zise ea, uimita. Arunca o privire intrebatoare Dinei, dar pe fata prietenei sale nu putu citi nimic. Poate ca mi s-a parut, isi zise Ana, si in sufletul ei incolti parerea de rau ca se inselase.
Tanarul disparu la o cotitura a cararii, dar fluiera mereu, parca tot mai indracit. Cand aparu din nou pe carare, era foarte aproape de cele doua fete, si amindoua se oprira chicotind de uimire.
- Il cunosti pe varu-meu?!
intreba Dina, mirata.
- Da, il cunosc, de la mare, din vara trecuta. Dar nu stiam ca ti-e var!
- Mi-e var dupa mama. Mama mea si cu mama lui sunt surori. Dar cand o fi venit?!
Inginerul le saluta de departe, facand o plecaciune adanca.
- Sunt primele caprioare pe care le intilnesc in dimineata asta. si pot sa spun ca m-am sculat cu noaptea-n cap, anume pentru asa ceva.
- Dar cand ai venit, Dinule? N-ai anuntat si tu pe nimeni!
- Cum sa anunt pe cineva cand nu eram sigur ca pot veni? Raman doar o saptamana.
Ana simtea ca se enerveaza; fara nici un motiv, decat acela al surprinderii
-gandea e
-inima-i batea cu atata putere, incat ii era frica sa nu i-o auda cumva inginerul sau Dina. Avea o senzatie necunoscuta inca: i se parea ca barbatul acela zvelt, inalt, puternic, brunet, cu ochii negri plini de lumina ii era atat de cunoscut, atat de apropiat, incat parca era oarecum al ei.
- De unde vii ? il intreba ea, cu o voce induiosata, pe care nu si-o cunostea. si, in sine: Desigur ca tonul asta e din cauza inimii, care nu se mai linisteste.
Tanarul ridica bratul drept si arata in sus si in urma sa.
- Din cer !
- Ai fost pana-n pisc? intreba Dina.
- Am zburat!
- Dar asta-nseamna ca te-ai sculat cu noaptea-n cap!
- Nu chiar!
Era o geana de lumina asemanatoare cu cea care strabate acum printre genele lungi ale domnisoarei Ana.
Ana simti un val de caldura cum i se revarsa si i se imprastie brusc in trup. in aceeasi clipa inima ei incepu sa bata regulat, eliberata din ritmul acela grabit. stia ca pleoapele si le plecase involuntar si ca, printre gene, privirea si-o simtise plina de duiosie, ca si vocea.
- Vesnic galant, cum te-am stiut, draga vere!
- Ba deloc!
Numai un om care spune totdeauna adevarul, intampla-se orice s-ar intampla. Nu-i asa, domnisoara Ana?
Coborau acum toti trei. Ana-i arunca o privire ca si cum ar fi vrut sa-l intrebe daca doreste ca Dina sa stie ca ei sunt in corespondenta, sau nu. intrebarea lui presupunea nu numai ca s-au cunoscut acum un an, dar si ca, intre timp, se stabilise intre ei o legatura spirituala mai intima. Cum nu putu citi nimic pe fata lui, Ana crezu ca-i mai bine sa nu dezvaluie nimic in afara de ceea ce-i spusese Dinei, ca-l cunoaste de la mare.
- A-ti raspunde, ar insamna sa-mi iau o prea mare responsabilitate, zise ea.
- Ei, poftim!
Ma faci de rusine inaintea verisoarei mele!
Dar, ia spune-mi, dumneata de cand esti aici?
- De vreo zece zile.
- Si-ti place ca la mare?
- Neasamuit mai mult!
- Ma poarta pe toate potecile, pana-mi iese sufletul, zise Dina, surazand.
- Nu prea se vede. Esti intr-o forma admirabila. De-alt-fel, la drept vorbind, domnisoara Ana cam are darul sa scoata sufletul din om. Mai stiu si eu cate ceva, de la mare.
Ana avu impresia ca el voia sa spuna altceva, sa argumenteze cu scrisorile, dar ca se retinuse, asa incat se bucura ca fusese si ea discreta mai inainte.
- Atarna de suflet!
zise ea, si rase.
Intrand in ritmul obisnuit al relatiilor dintre ea si el, simti ca i se imprastie emotia de la inceput si ca poate vorbi cu el in toata libertatea. Cine stie ce mi-a provocat emotia, duiosia aceea de mai inainte. Poate sa fi fost de vina aparitia lui neasteptata, surprinderea mea de a-l intalni dintr-odata aici, pe neasteptate, isi zise Ana.
- De suflet?
- Pai, da!
imi inchipui ca sunt suflete mici, care pot zbura usor, ca o pasare din cuib, daca tii gura deschisa.
- Vai de mine!
Dumneata iti inchipui ca sufletul iese prin gura?!
- De ce nu? N-ai auzit spunandu-se de un om ca-i cu sufletul la gura ? Rasera toti trei.
- In cazul acesta, daca ar fi asa cum spui, de cate ori suntem in tovarasia unor fete frumoase, ar trebui sa stam cu gura inchisa. si desigur ca dumneavoastra ati fi cele care ati regreta.
- Atarna!
- De ce atarna?
- De cel care vorbeste!
A, desigur!
N-ai de ce faci ochii asa de mari. Pe dumneata te-asculta cineva cu placere. Esti un inginer spiritual.
- Fac ochii mari pentru ca eu stiu un lucru pe care dumneata se pare ca nu-l cunosti inca: sufletul nu zboara pe gura, ci vorbeste prin ochi, prin glas.
- Nu mai spune!
- Trebuie sa ai incredere intr-un inginer spiritual. Dar mi-ai face placere daca mi-ai spune de ce ai imbinat aceste doua cuvinte?
- E simplu: un inginer este egal cu tehnica, legi, materie. Un inginer spiritual e o raritate.
- Bravo, Ana!
Vad ca va intreceti in complimente. stiti ca-mi place? Dinu avea nevoie de o partenera ca tine. ii place sa se dueleze in cuvinte cu toata lumea.
Dina incepu sa-l intrebe de pe acasa, despre parinti, despre mersul intreprinderii unde era director, despre fetele cu care mai facuse cunostinta, despre planul lui de a mai face inca niste studii de specializare in strainatate.
Ana asculta convorbirea lor, fara sa intervina. Senzatia de la inceput puse din nou stapanire pe ea. Dina nu vorbea cu un strain, ci cu un cunoscut, cu un prieten de-al ei. Se simtea oarecum interesata de toate intrebarile Dinei, si mai ales de raspunsurile lui Dinu. Participa in tacere la ele, ca si cum ar fi fost si ea din familie. Ce prostie!
Cum de i s-a iscat acest sentiment?
Cand Dina ii puse intrebarea cu privire la studiile din strainatate, Ana simti un junghi in inima si astepta raspunsul lui cu sufletul la gura. Ei, in scrisori, nu-i pomenise niciodata despre un asemenea plan!
Dar de ce i-ar fi pomenit? se intreba tot ea. Totusi nelinistea nu si-o putea stavili.
- Inca nu sunt hotarat ce voi face
-raspunse Dinu Marinescu. Studiile acestea in strainatate depind in mare masura de rezolvarea in prealabil a unei alte mari probleme. O problema vitala pentru mine.
- Si nu o poti rezolva? intreba Dina.
- As rezolva-o usor, daca ar depinde numai de mine. Dar depinde de doi.
- E vorba cumva de consiliul de administratie? Poate c-ar interveni tata.
- Nu, nu depinde de consiliu!
El e alcatuit din oameni inteligenti care ar intelege ca ar fi in interesul intreprinderii sa fac, un an sau doi, studii de specializare in strainatate. E o problema de cu totul alta natura, draga Dina. si persoana de care depinde rezolvarea problemei nu vrea sa inteleaga si pace!
si nu stiu ce o impiedeca!
Inteligenta este, inteleapta este!
Tot incerc s-o fac sa priceapa ca are acelasi interes ca si mine, dar ea nu vrea sau se face ca nu vrea sa inteleaga. Cu alte cuvinte, nu sunt sigur: nu vrea, ori nu poate sa vrea. Ana simti ca iar incepe sa-i bata inima. Acum stia: timbrul vocii lui Dinu ii pricinuia aceasta bataie. Era o voce patrunzatoare, plina, sobra si totusi calda. Ceva ii spunea Anei ca el, vorbind de problema aceea ce trebuia rezolvata in prealabil, facea aluzie la ea, la sentimentele ei. si totusi nu putea crede. Era cu neputinta ca Dinu sa vorbeasca aproape deschis, pe fata, inaintea unei fete straine de relatiile lor, de corespondenta lor, despre ceea ce ea insasi se indoia ca putuse descifra printre randurile scrisorilor lui.
- Bine, dar si-n toamna trecuta vorbeai despre aceeasi piedeca!
-zise Dina. in sfarsit, trebuie sa rezolvi problema, cu sau fara voia celei de a doua persoane. Poate ca ti-ar putea ajuta altii.
- Da, problema mi s-a pus din toamna trecuta, mai bine zis din vara trecuta
- Stiam ca ai o vointa, puternica si ca nu dai inapoi cand e vorba de inlaturarea piedicilor.
- Da, am o vointa puternica, dar se pare ca,de data asta ma izbesc de o vointa tot atat de tare ca si a mea. insa n-am pierdut inca toata nadejdea, Dina. Nu sunt eu omul oare sa se dea batut cu una cu doua!
- Trebuie sa-i spui tatei. Cred ca el ti-ar putea veni in ajutor. .
- Probabil ca voi, recurge si la ajutorul unchiului. Deocamdata am cerut ajutorul matusii.
- Da?!
Nu mi-a spus nimic!
- Si nici nu o sa-ti spuna. E o problema cam delicata. Dina se opri si se uita la el intr-o izbucnire de lumina.
- Doar nu ti-ai pus in gand sa te-nsori!
Asta trebuie, sa fie!
Asta-i o problema a carei rezolvare depinde de doua persoane!
- Ei, draga verisoara, unde-ti fuge si tie mintea!
Doar ma puteam insura de-o suta de ori pana acum!
Am eu vreme de astfel de chestii idealiste?
- Stiu ca te-ai fi putut insura!
Se si vorbea odata, si chiar staruitor, despre Rada Frunzescu. Ea tocmai a terminat liceul, nu?
Dinu se posomori.
- Mi-e frica sa nu termine cu toate, biata fata!
- Ce spui?!
intreba Ana, uitandu-se speriata la el.
- E grav bolnava, inca n-au putut nici macar s-o duca de la Predeal acasa. Are o pleurezie complicata
Fetele se intristara amandoua.
- Eu am lasat-o sanatoasa
- continua Dinu. in iulie am fost si eu putin la Predeal. Dar dupa plecarea mea, a luat parte la o excursie in munti, departe, o excursie de o zi, si i-a apucat o ploaie groaznica, o rupere,de nouri, imi scria maica-sa. Au racit mai toate fetele care au fost in excursie: afara de brazi, n-au gasit nici-un adapost. Unele au scapat mai usor. Rada a trecut printr-o grava aprindere de plamani, din care a trecut intr-o pleurezie complicata. Doamna si domnul Frunzescu sunt disperati: doctorii le-au spus ca e vorba de o boala foarte serioasa. Mai rau e ca in familia lor au mai fost cazuri de tuberculoza, si doctorii se tem ca nu cumva, din cauza organismului slabit, sa se iveasca vreo complicatie mai grava.
Urma un lung rastimp de tacere.
- Totusi Rada e rezistenta. Nu stiu sa fi fost bolnava vreodata, zise intru tarziu Ana.
- Se mai inseala si doctorii uneori, adaose Dina.
- Sa dea Dumnezeu sa se-nsele
-intari Dinu. Totusi, daca intr-un astfel de moment tin sa va spun ca n-am avut niciodata intentia unei asemenea casatorii, nadajduiesc ca ma veti crede amandoua. Oamenii vorbesc multe, vrute si nevrute De exemplu, nu mai tarziu decat prin mai, am auzit vorbindu-se despre casatoria domnisoarei Ana.
Dina era numai atentie si curiozitate. Ana se opri indignata.
- Sunt foarte curioasa sa cunosc numele mirelui, zise ea cu buzele stranse.
Nu era indignata de gluma lui Dinu, ci pentru ca glumea cu atata usurinta intr-o chestiune care ei i se parea a fi de natura intima. si mai ales pentru ca glumea, pe aceasta tema, de fata cu o persoana straina. Caci Dina, chiar prietena fiindu-i, era straina de sentimentele ei. Dar totodata isi dadu sama ca nu-l considera, in aceeasi masura, si pe Dinu strain.
- Era vorba de un om cu o situatie frumoasa. Regret, dar nu i-am retinut numele.
- Pentru ca un om care nu exista nu are nume
- raspunse prompt Ana. Te rog sa tii sama ca eu mai am de facut inca un an de liceu, si pe urma inca vreo patru sau cinci de universitate. Nu stiu in cata vreme voi putea termina dreptul, cu doctorat cu tot, bineintales.
- Doar nu vrei sa te faci advocata?!
se mira Dinu, razand. stii ca-i nostim!
- Nu-i nimic de ras si nici nostim nu-i!
Vreau sa-mi castig singura traiul, si nu ma multamesc cu un trai oarecare. Eu vreau sa am bani multi, sa traiesc bine.
- Si crezi ca-i vei castiga din advocatura?!
- Da!
Mai ales din procesele de divort. Acum toata lumea divorteaza.
- Mai sunt si exceptii!
spuse surazand Dina.
- Divorteaza si cei necasatoriti inca? intreba inginerul, banuind in cuvintele Anei o replica la ofensa ce-i adusese cu buna stiinta cand facuse aluzie la maritisul ei.
- Nu obisnuiesc sa raspund la cimilituri fara intales.
- Ai auzit, draga verisoara? Iata, asa am duelat amandoi si in vara trecuta, la mare, fara nici un folos, fara nici un castig. Am pierdut timpul degeaba!
Ce spuneam eu? Sunt probleme care nu se pot rezolva decat in doi. Zadarnic vrei sa ajungi la un rezultat, daca celalalt nu vrea in ruptul capului.
Ana avu un zambet bun, luminos, dar abia perceptibil. Simti la ce face aluzie inginerul, cum i se paru ca simte, in tot timpul conversatiei, ceea ce era mereu ascuns in spatele cuvintelor lui.
- Intai traba sa fie convins si celalalt ca e vorba de un castig real, nu de unul imaginair, zise ea.
- Hm!
Mi se pare ca ai dreptate, domnisoara Ana.
- Nu se pare, ci am dreptate!
Ea ridica pleoapele si-i arunca o privire plina, sincera, calda. Niciodata nu se simtise atat de aproape de un om cum se simtea de Dinu; parca o lega o inrudire de sange, nu numai una spirituala. Era un sentiment induiosat, care parea ca o indeamna sa faca un pas, sa-i ia mana intre mainile ei si sa i-o mangaie.
Inginerul prinse privirea aceea parca nu cu ochii, ci cu intreg sufletul. Parea transfigurat. Baga de sama si Dina ca se petrece ceva intre cei doi. Dar nu mai avu timp sa se gandeasca. Intrau tustrei in curtea vilei. Din balcon, doamna Teodoru ii primi cu exclamatii de mirare.
- Dinu!
Uite, frate, ca-i si Dinu pe-aici!
Ce surpriza placuta pentru noi!
Cand ai sosit?
- Abia asara tarziu, tanti Anastasia.
- Abia asara? si-ai si reusit asa degraba sa te intalnesti cu excursionistele noastre?!
Ca nu mai dau pe-acasa cu ziua de cap!
- Mi-au iesit cu plinul, tanti Anastasia!
Le-am intalnit din intamplare in padure, tocmai cand coboram din inaltimile pure ale muntelui.
- Se vede ca de-aceea ai avut noroc sa le intalnesti, pentru ca erai cu sufletul purificat.
- Asa e!
Puteau sa-mi iasa in cale si ingerii, nu numai niste dracusori de fete.
Intrara in vila. Dinu fu retinut la pranz. Avea multe de povestit de pe acasa, din familie, despre boala Radei si de multe altele. Nu mai de coincidenta prezentei lui si a Anei in Sinaia nu scoase nimeni o vorba. Aceasta coincidenta era o taina, taina lui Dinu si a matusii sale, si amandoi stiura s-o pastreze, schimband vorba ori de cate ori Dina sau tatal ei se apropiau de ea.
Inginerul Marinescu aflase de la Rada, cata vreme fusese la Predeal, ce prietene mai bune si-a facut Ana in ultimul timp. si cand auzise pomenindu-se si de verisoara-sa, Dina Teodoru, isi si facuse planul. Nu putea suporta gandul sa nu o vada pe Ana cel putin cateva zile. Voia sa constate direct daca fata a inteles ceva din scrisorile lui sau nu. Atunci, pentru ca alta solutie nu avea, i se adresase matusii sale cu rugamintea sa o invite, prin Dina, la Sinaia, fiindca el trebuie sa o vada numaidecat. Sa stii, matusa draga, ca daca nu ma insor cu fata asta, ramin burlac, si-i mai mare pacatul, pentru ca celibatarii sunt impusi astazi la mari impozite. Dar, te rog, de taina mea sa nu stie nimeni decat dumneata si cu mine. Precautiunea e necesara, fiindca fata, desi pare indrazneata si uneori chiar cam insolenta, e, in fond, insasi puritatea si nevinovatia naturala; mi se pare ca de-abia banuieste ce e iubirea, desi cred ca are aproape douazeci de ani. E nevoie sa duc cu ea o lupta dintre cele mai prevazatoare.
Asa o rugase inginerul pe matusa-sa, si ea nu statuse deloc pe ganduri. tinea la fiul surorii sale; ii era simpatic pentru poznele pe care le facea, si-apoi stia ca si maica-sa doreste mult sa-l vada casatorit, asezat la casa lui, cu nevasta si copii. Ca nu tinea numaidecat sa se insoare cu o fata bogata. Doamna Teodoru o cunostea de vreo trei ani pe Ana, de cand Dina incepuse sa o invite la ei in casa. ii placea fata. Nu o interesa din ce mediu social provine, ci numai cum era. si dupa ce o observase un timp, conchisese: Fata asta e un exemplar de rasa!
. Asa o calificase si in fata domnului Teodoru, care, desi era un om foarte cumpanit, nu gasise cu cale sa fie de alta parere. Asa ca, pretextand ca Dina se cam plictiseste singura, ca nu face destula miscare, le comunica celor doi hotararea ei, lasandu-i Dinei sarcina de a-i scrie Anei si de a o invita la Sinaia. Mai mult decat atat: ii daduse Dinei si adresa de-acasa a Anei, pe care i-o incredintase nepotu-sau. Dina se bucurase ca o putea ivita pe Ana. Se gandise si ea s-o pofteasca, inca din vara trecuta, dupa ce aflase ca Ana fusese la mare cu familia Frunzescu. Dar nu prea indraznea sa-si arate dorintele dinaintea unor parinti carora, desi buni ca panea calda, le placea totusi sa traiasca izolati, intr-un fel de solemnitate, si mai ales sa-si petreaca vacantele la Sinaia numai in familie. Pregatirile pentru primirea Anei, pe care Dina le incepuse indata dupa ce primise raspunsul ei, o inviorara pe fata, spre marea bucurie a parintilor. Iar dupa ce sosise Ana, fata lor se schimbase, spre satisfactia amandurora, cu desavirsire.
Doamna Teodoru banuia ca Dina cazuse intr-un fel de apatie
-care nu era in firea ei
-de cand, in trecere prin Sinaia, fiul vaduvei Ana Scarlat, varul lui Jean Frunzescu, ii facuse o curte asidua. Tanarul acela, frumos si elegant, facuse, intr-adevar, o puternica impresie asupra Dinei, si, dupa plecarea lui, fata devenise tacuta, abatuta si singurateca.
Acum, alaturi de Ana, ea isi revenise repede si incepuse sa se bucure din nou de vacanta. Doamna Teodoru era foarte multumita ca, venind in ajutorul lui Dinu, ii fusese de folos si fetei sale. Ea era insa o femeie discreta si pastrase taina inginerului. Facea uneori aluzii la ceea ce stiau numai ei doi, dar nimeni, cu exceptia lui Dinu, nu le intelegea.
