Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Ana - Capitolul 17 de Ion AGARBICEANU



Cand ii trecea prin minte gandul ca s-ar putea sa se marite pe neasteptate cu un om avut, Anei ii rasarea intotdeauna pe buze un zambet usor, aproape imperceptibil. Se gandea la inginerul Dinu Marinescu. Omul acesta incepuse sa-i scrie de doua ori pe luna, de cand Ana ii raspunsese la prima scrisoare. Ea se simtise obligata sa-i raspunda mai mult pentru a-si face ei o placere, pentru ca voia sa-i arate ca poate fi tot atat de spirituala ca si el. Parea ca nebunul atat asteptase. Directoarea deveni atenta la scrisorile trimise de inginerul Marinescu, caci acum soseau pe adresa liceului, intr-un rand, chiar ii atrase atentia Anei. Fata, in loc de orice raspuns, ii puse dinainte toate epistolele primite de la el. Directoarea le citi si-i placura.
- Cine-i nebunul acesta, Ano?
- Un tanar foarte bine. E inginer si director de fabrica la Iasi. E dintr-o familie foarte buna.
- Unde l-ai cunoscut?
- La mare, in familia Frunzescu.
- Marinescu si mai cum? Ca n-am retinut din scrisori.
- Dinu.
- De unde-i de loc?
- Nu stiu. Cred ca din Bucuresti, Dar toti cei din regat spun ca-s bucuresteni.
- Nu chiar toti
-rase directoarea. De-o pilda, stii ca eu sunt iesana. Trebuie sa recunosc ca scrisorile lui sunt foarte neobisnuite. Barbatii nu prea scriu asa cand corespondeaza cu o fata.
- Cum scrie, asa si vorbeste. E foarte amuzant.
- Dar din scrisorile lui vad ca nici tu nu te lasi. Probabil ca si tu ii trimiti scrisori la fel de amuzante. Nu-ti cunosteam aceasta calitate.
- Nu facem decat sa continuam conversatia inceputa pe plaja. Sau, mai bine zis, stilul conversatiei purtate la mare. Sosise catre sfarsitul sezonului si-mi spunea ca-i pare rau ca n-a avut timp destul sa vorbim.
- Trebuie sa-ti spun ca scrisorile lui mi-au facut o foarte buna impresie. Nu sunt


deloc primejdioase.
- Primejdioase ?!
Dar sunt si scrisori primejdioiase?!

- Se-ntelege !
De-aceea controlam noi corespondenta. Atarna de cine le scrie si cui le scrie. Sunt tineri, mai ales in ultima vreme, care nu numai ca nu stiu sa scrie frumos, cum se cade sa-i scrii unei fete, dar nu stiu sa scrie nici macar decent. si fetele care accepta sa corespondeze cu astfel de tineri, nu dau nici ele dovada de mai multa pudoare si decenta. De-altfel, trebuie sa-ti spun ca, subt acest raport, nici-o profesoara, subt nici-un motiv, cat de neansemnat, inca nu mi s-a plans de tine. Ceea ce, din pacate, nu e cazul cu altele.
- Cum? De altele se pling?!

- Cand le dau prilej. Cand le intilnesc, pe cele externe, pe strada, date cu ruj pe buze, sau inconjurate de larmalaia a doi-trei studenti sau chiar si elevi de liceu.
- Se pare ca externele se compromit mai usor decat internele
- Hm !
Sunt si interne care poarta corespondenta cu tineri prin mijlocirea externelor; ba, isi procura, tot prin ele, si carti nepermise, cu tot controlul pe care-l facem. tie pot sa-ti spun, pentru ca esti mare de-acum si ai fost intotdeauna cuminte. Eu nu ma pot impaca deloc cu duhul asta nou de independenta totala spre care mi se pare ca nazuiesc fetele de astazi. E un curent nesanatos, despre care nimeni nu poate sti la ce rezultate va duce. Ana se simti jenata de confidentele directoarei, de marea incredere pe care o avea in ea: de-o vreme, citea si ea carti imprumutate de la elevele externe, literatura mai ales, carti pe care nu le putea gasi in biblioteca liceului.
- Doamna directoare, vreau sa va-ntreb ceva. Dar va rog sa nu va suparati de indrazneala mea. Dumneavoastra credeti ca e o gresala ca o fata sa-si asigure o existenta independenta, o profesiune? Mai ales atunci cand nu are avere, cum sunt eu.
- Dar, draga mea, nu de independenta asta am vorbit, ci de independenta in comportarea sociala. Subt aspect moral, subt aspectul noilor moravuri sociale, care se dezvolta subt ochii nostri. Cat priveste cariera, ce sa-ti spun? Trebuie sa recunosc ca sunt fete obligate sa-si faca o cariera, desi, dupa convingerea mea intima, fireasca si adevarata cariera a unei fete e una singura.
- Care anume?
- Sa se marite!

- Asta e si parerea inginerului Marinescu. El imi scrie, dupa cum ati vazut, ca adora fetele care se pricep la bucatarie si la croitorie.
- Draga mea, impresia mea este ca inginerul acesta e un om superior, deosebit, si acum, ca-i cunosc scrisorile, trebuie sa-ti spun ca-mi pare bine de corespondenta voastra si ca o puteti continua in toata voia. si mai cred ca nu-ti scrie degeaba
-si asta voiam sa-ti spun. Eu, printre glumele lui, citesc ca vrea sa te prinda in mrejele sale.
- Cum sa ma prinda-n mreje? Ca doar nu-s peste!
rase Ana.
- Asa ar fi raspuns si el in locul tau!

-rase directoarea. Se vede ca va potriviti. Apoi, luindu-si aerul sever al functiei sale, adaoga :
- Draga mea, eu, in locul tau, n-as desconsidera asemenea intentii. Sa-mi dai voie sa-ti vorbesc ca o mama. Totdeauna am tinut la tine, dupa cum stii. Eu, in locul tau, sa ma pot marita cu un astfel de barbat, nu m-as mai gandi la nici-o cariera!
Convingerea mea e ca fetele, femeile nu sunt facute sa urmeze o cariera publica.
- Si totusi
-va rog sa nu va suparati
-ati primit postul pe care il aveti si conduceti un liceu, care, in sfarsit, e un loc de pregatire pentru o cariera.
- E adevarat, dar cred ca sunt prea multe licee de fete, ca prea multe fete vor navali la universitate. Iata, eu am fost constransa sa ma fac profesoara inca inainte de unire. Am ramas orfana la zece ani, fara nici nu strop de avere. Eram si destul de uratica. M-a crescut o matusa. Cazuri asemanatoare vor fi si azi si mane, si inca tot mai multe, pentru ca exista o nazuinta generala a celor de jos sa se ridice intr-o categorie sociala superioara celei in care s-au nascut. si mai sunt si alte cauze, economice. Ma mangai insa cu speranta ca cele mai multe dintre elevele mele, macar cele mai frumusele si cele cu oleaca de avere, se vor marita inca inainte de-a ajunge la o diploma universitara, inainte de a-si fi facut o cariera.
- Dar sunteti exact de parerea inginerului Marinescu!
Nu cumva Ea se opri si se inrosi. Voise s-o intrebe pe directoare: Nu cumva ati imprumutat parerea asta din scrisorile lui, numai ca sa vedeti ce cred eu?. Dar desi se oprise, directoarea-i ghici gandul.
- Am avut convingerea asta si inainte de a citi scrisorile lui Dinu Marinescu. Faptul ca avem aceeasi parere m-a bucurat si m-a facut sa-l apreciez ca un tanar deosebit. si acum sa revin la ceea ce spuneam. Dupa mine, chiar si fetele sarace si uratele trebuie sa-si faca o cariera numai intrucat, avand-o, se pot marita mai usor.
- Asadar, dupa dumneavoastra, lucrul principal pentru o fata este casatoria.
- Da, si cat se poate mai devreme.
- Chiar si ca eleva de liceu?!

- De ce nu ?
-rase directoarea. O fata trecuta de nouasprezece-douazeci de ani nu mai e o copila. Daca la varsta asta nu are minte, nu va avea nici mai tarziu. Ana, parca uitind cu cine vorbeste, raspunse:
- E lesne de spus, dar intrebarea e: cu cine? Cine se casatoreste cu o liceana saraca? Tinerilor le place sa se distreze, cand au prilejul, dar cand e vorba de un lucru serios, isi iau catrafusele.
- Ce-si iau?
- Catrafusele. Asa se spune pe la noi cand cineva pleaca pe neasteptate cu tot ce are.
- Asa ceva nu poti spune decat din experienta. si eu cred ca tu inca nu o ai.
- Nu, dar presupun, in locul lor, asa as face si eu.
- Nu mai spune!

-rase directoarea. si de ce, ma rog?
- Dac-as fi baiat, nu mi-as lega viata de o fata saraca. Nu cred sa fie pe lume un rau mai mare decat saracia.
- Dar daca barbatul e avut si nu-l intereseaza daca fata are sau nu are avere?
- Cazurile astea cred ca sunt foarte rare. Din cate am auzit, tinerii cu avere vor sa aiba si mai multa avere. Poate doar un parlit de sarac sa se lege de o sarantoaca, dar numai daca isi pierde dreapta judecata.
- Cum sa si-o piarda?
- Daca se indragosteste. Rosti cu greu cuvintele din urma si se rosi toata, inca nu pomenise acest cuvant inaintea unei profesoare.
- Ciudate pareri mai ai despre iubire!
Eu cred ca prin dragoste nu-ti pierzi mintea, ci, dimpotriva, ii adaogi o nuanta de sensibilitate care te face sa simti adevaratul sens al vietii.
- Va rog sa ma iertati. Vorbesc si eu din carti.
- Din ce carti?
- Cetesc din cand in cand romane. si am intalnit in ele astfel de nebuni, dar numai printre tinerii saraci. Cei bogati se prefac ca iubesc o fata saraca, numai ca sa-si poata bate joc de ea. Apoi o parasesc sau divorteaza.
- Se-ntampla uneori. Dar divorteaza si cei saraci. Daca se conving ca nu se potrivesc.
- Cred ca daca doi insi nu se potrivesc nu traba sa se-nsoare. Casatoria odata incheiata, numai moartea poate s-o desfaca. Asa am invatat si la religie.
- Asa ar trebui sa fie. Dar, asculta, Ano, mie mi se pare ca tu te potrivesti la fire cu omul care ti-a scris epistolele astea. Spui ca el e avut, iar eu fac prinsoare ca e si nitel indragostit de tine. Parerea mea e ca-i bine sa cultivi prietenia cu el. Convorbirea avusese loc in biroul directoarei, catre sfarsitul anului, tocmai cand Ana implinise nouasprezece ani. Convorbirea cu directoarea ii facuse mare placere Anei. Nu numai pentru sfaturile pe care i le daduse si pentru raspunsurile pe care le primise la multele intrebari ce-i brazdau de-o vreme inima, ci mai cu sama pentru ca directoarea ii spusese ca-i plac scrisorile inginerului Dinu Marinescu. Raspunzandu-i la fiecare scrisoare primita, ea se trezi dintr-o data ca-i place sa-i raspunda pentru ca simtea nevoia de a sta de vorba cu el. Oare intr-adevar Dinu se-nvartea in jurul ei ca s-o prinda in mrejele lui, asa cum ii spusese directoarea ? Nu-i venea sa creada, dar isi zicea ca, la urma urmelor, nici nu-i pasa daca asta urmareste el. Ei ii placeau scrisorile si-i placea ca se apropiase de dansa spiritual. Ca, intr-adevar, desi era departe, ii simtea mai aproape de ea decat la mare. Cateodata ii trecea prin minte ca poate Dinu ii ofera prilejul sa puna in aplicare planurile pe care si le facuse de a se folosi de puterea farmecului ei asupra barbatilor pentru a se casatori cu un om bogat, sau cel putin de a se folosi de bogatia lui pentru a-si face un loc bun in clasa sociala superioara spre care ravnise. Dar tot de-atatea ori respingea acest gand, care, fata de Dinu Marinescu, i se parea un gand josnic. Nu, pe Dinu nu-l putea folosi in astfel de scopuri!
De-altfel, simtea ca multe din gandurile ce-i trecusera prin cap in zbuciumul acela provocat de purtarea lui Jean Frunzescu fusesera oribile. Avusese dreptate doamna Frunzescu cand ii spusese ca trecea printr-o criza. Multe din parerile ei de-atunci se schimbasera intre timp; unele se limpezisera, pe altele le uitase. Ceea ce ramasese statornic in sufletul ei era nazuinta de a-si face o situatie in viata, de a lupta si de a birui, indiferent de calitatile societatii in care va intra. Acum dorea un singur lucru: sa-si faca un cuib al ei. Societatea cu moravurile ei o lasa din ce in ce mai mult indiferenta, intelegea ca imbogatirea cunostintelor poate fi si un scop in sine, ca merita sa inveti numai pentru a-ti largi orizontul cultural, pentru a-ti cultiva spiritul. In definitiv
-isi zicea Ana
-daca nu pot accepta lumea aceasta, care m-a ingrozit prin moravurile ei, nimic si nimeni nu ma poate sili sa fac parte din ea, sa-i urmez exemplele, imi va fi de-ajuns sa raman in lumea gandului, a cunostintelor si avutiilor spirituale. Cata vreme voi putea ceti, voi putea trai o viata superioara vietii celorlalti. si-apoi, la drept vorbind, in lumea aceasta nu sunt numai lucruri rele. Am cunoscut si suflete alese: Rada si mama ei, domnul Frunzescu, doamna Ionescu si barbatul ei, atatea colege si familiile lor Dinu Marinescu A!
el e un om incantator!
Scrisorile lui sunt pline de haz, intr-adevar, dar nu e una in care sa nu spuie si cate ceva serios, pe care ii simti spus din toata inima. Se apropia sfarsitul anului, si Rada nu mai facu nici o aluzie la o noua vilegiatura la conac si la mare, desi vara trecuta ii spusese ca nu-si va mai face niciodata vacanta fara ea, desi insasi doamna Frunzescu ii declarase, la conac, inainte de sosirea lui Jean, ca niciodata n-au petrecut atat de bine, si asta datorita firei luminoase a Anei, si ca o vor invita la ei in fiecare vara. Ana intelesese, dupa primirea celei dintai scrisori de la Dinu Marinescu, ca Rada se instraineaza, incet-incet, de ea. De doua-trei ori Rada o intrebase daca nu i-a mai scris inginerul, si Ana ii raspunsese ca nu. Daca n-ar fi simtit o racire fara nici un motiv a prieteniei Radei pentru ea, probabil ca i-ar fi spus adevarul, dar asa i se paruse ca nu mai avea nici un rost. Ba chiar parca simtise un fel de bucurie ca poate avea un secret fata de Rada, si tocmai secretul acesta: al corespondentei cu Dinu Marinescu. In fundul sufletului ei, Ana nici nu-si dorea o vacanta la conac sau la mare, ci voia sa-si petreaca vacanta acasa, langa mama-sa. Dupa examene, se duse la tribunal ca sa-l intrebe pe taica-sau cand ar putea s-o duca acasa. Ion Muja ramase foarte incurcat in fata ei.
- Ai ispravit examenele ? intreba el intru tarziu, nestiind cum sa inceapa vorba la care voia sa ajunga.
- De ieri. Totul a mers bine. Mi-am pastrat locul intai in clasa.
- Si vreai sa mergi acasa peste vara?
- Da.
- Cum, nu esti invitata nicairi?!

- Nu.
- Doamna Frunzescu? intreba el cu jumatate de gura si mai mult mirandu-se decat intrebind.
- Nu. Au alte planuri pentru vara asta. Nu se mai duc nici la mosie, nici la mare. Spuneau ca si-au inchiriat o mica locuinta la munte. Ziceau ca asa le-a recomandat doctorul, pentru sanatatea Radei. Mintea. Tot ce spunea era pura inventie pentru a justifica inaintea lui faptul ca nu mai era invitata de familia Frunzescu.
- Dar ce, domnisoara Rada nu se simte bine?
- A cam slabit in timpul din urma. Ion Muja tacu un rastimp, tot invartind un creion intre degete.
- Hm!
O sa fie destul de greu pentru tine. Ce vei face toata vara acasa?
- Dar celelalte fete din sat ce fac?
- Lasa-le tu pe celelalte fete, ca tu nu esti obisnuita ca ele.
- Ma voi obisnui.
- Usor de zis!
Dar muma-ta nu va fi acasa cu ziua de cap; va iesi la lucru, nu ca doamna preuteasa sau ca notarasita.Va trebui sa-ti faci singura de mancare.
- Imi voi face. Ce mare lucru!

- Asculta, Ano
-incepu Ion Muja pe un ton schimbat, nesigur. Spui ca nu te-au invitat pentru vacanta asta. Dar daca daca ai primi o invitatie de altundeva, te-ai bucura? Ana il privi deodata cu toata atentia. Abia acum baga de sama cat de strimtorat era taica-sau.
- De unde sa primesc? De la cine?
- Este cineva care te-ar invita
- Ei, comedie !
Ce glume sunt astea, tata? Nu stiu nimic. Mi s-ar fi spus si mie.
- Totusi este cineva? Dar nu te invita nici la mare, nici la mosie, ci intr-o excursie.
- Auzi, auzi !

- Da, intr-o excursie in Italia. Ana il privi scrutator, dar nu putu citi nimic in ochii lui, caci ii tinea in pamant.
- Domnul Zamfir, nu-i asa?
- Da.
- Ce sa spun? indraznet om!
si dumneata ce i-ai raspuns?
- Uite ce este, Ano
-o lua repede Ion Muja. A venit intr-o zi la mine si m-a intrebat daca nu ti-ar place sa vezi tari straine. Zicea ca se organizeaza o excursie in Italia, la inceputul lui iulie, ca domnia-sa participa si ca ar fi bucuros daca ai merge si tu. Zicea ca vor fi vreo suta de insi, barbati, femei si fete.
- Te mai intreb o data: Dumneata ce i-ai raspuns?
- Ei, ce i-am raspuns, ce i-am raspuns !
I-am spus ca o sa te-ntreb.
- De ce n-ai refuzat numaidecat?
- Pentru ca banuiam ca ti-ar face placere o astfel de excursie. Nu-i putin lucru sa vezi si alta lume, sa mergi in strainatate
- Dar dumneata stii prea bine ca eu n-am bani pentru o excursie in Italia.
- Sa vezi, ca aici e toata greutatea !
Mi-a spus ca ar suporta bucuros dumnealui toate cheltuielile de drum. El a spus ca-s un bagatei lucru, dar pe urma m-am informat si eu
-ca sunt publicate prospectele excursiei in toate ziarele
-si am vazut ca pentru treizeci de zile costa douazeci si cinci de mii de lei.
- Si cum ti-a explicat el aceasta marinimie?
- De, nu mi-a placut nici mie, vazand ca e vorba de o suma asa de mare. Dar domnul Zamfir spunea ca nu-i nici-un pacat si nici-o rusine daca nu are cineva banii astia. Ca lipsa lor nu-i un motiv ca o fata premianta sa nu foloseasca orice prilej de a se cultiva. Spunea ca un drum in Italia, o luna petrecuta acolo, face mai mult decat un an de scoala. Zicea ca alte scoli ofera ca premii astfel de excursii elevilor celor mai buni. si a staruit sa te-ntreb. Ana era palida, cu buzele strinse.
- Sa-i spui ca invitatia lui a venit prea tarziu, ca sunt invitata intr-o familie, la o prietena.
- Asadar, tot mergi undeva? intreba bucuros Ion Muja. Ana il privi ganditoare, trista.
- E posibil sa merg la o prietena. Dar deocamdata ma duc acasa. O sa plec singura, nu mai e nevoie sa vii cu mine. Daca te-ntreaba, spune-i ca am plecat la fata aceea si ca adresa nu o stii pentru ca nu o stiam nici eu. Oare tata e chiar atat de marginit ? se intreba Ana, iesind din locuinta lui Ion Muja. Pe coridor, cand sa iasa in strada, se intalni fata in fata cu judecatorul Zamfir. Ana, cum mergea intristata, nu-l zari decat cand acesta fu la un pas de ea.
- A, dumneavoastra erati ? zise Ana, tresarind, si numaidecat isi simti spiritul incordat, gata de atac.
- Ce placere sa te intilnesc, domnisoara Muja!
Chiar acum am aflat ca esti prima in clasa, si folosesc acest prilej ca sa te felicit din toata inima.
- Multamesc!
si eu folosesc acest prilej ca sa va multamesc in aceeasi masura. Zamfir o privi nedumerit. Din tinuta, din vocea ei nu putea deduce daca fata vorbeste serios ori il ia peste picior.
- Nu-nteleg pentru ce ti-a spus ceva tatal dumitale?
- Da, si va ramin foarte recunoscatoare. Din nenorocire, e prea tarziu.
- De ce ? Ai inca destula vreme sa te pregatesti.
- Din pacate, am primit acum o saptarnina o invitatie la o colega.
- Domnisoara Rada?
- Nu, o alta familie.
- Dar nu e nici-o piedeca, domnisoara Muja. Pentru o incantatoare si instructiva excursie in Italia va intelege si colega dumitale, si familia ei, ca te poti dezice de promisiunea facuta.
- Nu intra in obiceiurile mele.
- Vai de mine!
Dar nu cred ca se poate supara cineva daca te vei dezice. E un prilej unic. N-ai citit prospectele? Sunt publicate in ziare.
- Nu. in liceu nu cetim ziare.
- E un itinerar incantator. si nici nu costa cine stie cat.
- Regret foarte mult. si tin sa va multamesc inca o data ca v-ati gandit la mine si ca v-ati luat asupra dumneavoastra toate cheltuielile. Poate ca va veti putea realiza totusi acest nobil gand.
- Deci te vei razgandi?
- Nu. Dar cu siguranta ca veti gasi pe cineva pentru care sa faceti o asamenea jertfa. O tovarasa de drum cred si eu ca e fara pret intr-o asamenea excursie. Sunt sigura ca in locul meu va beneficia altcineva de excursia in Italia. Va salut si va doresc, domnule Zamfir, o calatorie placuta, inca o data, recunostinta mea ca v-ati gandit la mine. Judecatorul se uita la ea intrigat; nu stia ce sa creada: il batjocorea, sau, intr-adevar, ii multumea?
- Si, altadata, vedeti sa nu mai intirziati cu propunerile marinimoase, adaose ea, cu mana pe clanta portii tribunalului. Judecatorul se simti imbecil. Nu stia daca sa mai spuna ceva, ori sa taca pentru a nu deveni ridicul.
- Daca propunerea ar veni la timp, ai primi?
- Incercati !

- De data asta am intirziat din mai multe motive
- Sa le auzim.
- Mai intai, excursia asta s-a proiectat numai de trei saptamini.
- Slab motiv!
Trei saptamini erau destula vreme. Eu n-am primit invitatia aceea decat de o saptamana.
- Apoi, m-am temut mereu sa-i vorbesc batranului.
- Care batran?
- Tata dumitale.
- Va rog, domnule judecator, tati nu are mai mult de patruzeci si cinci de ani, si mi se pare ca asta-i si varsta dumneavoastra. Judecatorul ramase uluit: nici o femeie nu se incumetase pana acum sa-i numere anii. si afurisita asta de fata ii dadea cu patru ani mai mult decat avea!
Vazandu-l mut, Ana adaose:
- Si de ce n-ati cutezat sa-i vorbiti tatei despre propunerea dumneavoastra?
- Ma gandeam la unele scrupule.
- Ce fel de scrupule ? Ale tatei sau ale mele?
- Ale dumitale.
- Si care ar putea fi acelea? Judecatorul privi la fata enigmatica a fetei si nu stiu ce sa creada: era naiva, ori impertinenta?
- Ma gandeam ca, intre excursionisti, dumneata nu ai avea un cunoscut, decat pe mine. Alta era daca aveai o sora, un frate, o prietena buna.
- Dar de unde stiati dumneavoastra ca printre cele o suta de persoane, cate am aflat ca participa la excursie, nu as fi gasit si alti cunoscuti? Poate nu cuvantul acesti ati vrut sa-l spuneti, ci altul.
- Altul?!

- Cred ca nu de un cunos
cut, ci de un protector era vorba. Dar, stimate domnule judecator, dumneavoastra se vede ca nu stiti ca tineretul de azi s-a scuturat de asamenea prejudecati. La urma urmelor, de ce s-ar jena o fata sa faca o excursie insotita de un domn cu o buna conditie sociala, care-i si bine situat materialiceste, si care vrea sa-i deie astfel un premiu pentru ca invata bine, dar nu are mijloacele materiale necesare unei asamenea excursii? Lumea de azi nu mai e lumea ruginita din tineretile dumneavoastra, domnule judecator. Daca v-ati impiedicat de scrupule invechite, rau ati facut!
si, la drept vorbind, n-as fi crezut ca nu cunoasteti tineretul de azi. Se spune ca, dimpotriva, il cunoasteti foarte bine.
- Domnisoara Muja, iata ca suport consecintele ezitarii mele!
zise el, bucuros ca fata se pregatea sa iasa pe poarta.
- Altadata, pentru a nu intirzia, ganditi-va la scrupulele dumneavoastra, nu ale altora. Buna-ziua, domnule Zamfir. Indracita fata!
isi zise judecatorul, uitandu-se dupa ea cu o expresie inciudata. Peste zece zile Ana era acasa. Veta, mama-sa, fu foarte bucuroasa de sosirea ei si nu mai stia cum s-o alinte. Apoi, dupa cateva zile, isi dadu sama ca bucuria ei nu prea avea rost: Anei ii va fi urat acasa, singura-cuc. Adevarat ca in primele zile fata fusese vesela, ca gradina, curtea, casa rasunasera de cantecele ei. ii ajutase la plivitul straturilor de legume, ba, cu toate protestele Vetei, luase si sapa ca sa-i ajute la prasitul de-al doilea al cucuruzului din gradina si al cartofilor. Dar, dupa cateva zile, mama-sa trebuise sa iasa la camp, si sara o aflase pe Ana schimbata. Crezuse, ca si Ion Muja, ca fetei i se urase stand singura in casa, ca nu-i placea mancarea. Dar Ana era schimbata din cu totul alt motiv. Ocupata cu impachetarea lucrurilor pe care urma sa le ia cu ea la tara, nu avusese timp sa deschida ultima scrisoare primita de la Dinu Marinescu in ziua plecarii ei acasa. Adu-candu-si aminte de ea in chiar dimineata acelei zile, o deschisese si citise : Domnisoara Ana, Am avut azi cea mai neplacuta dezamagire: nu te-am gasit la Predeal, la familia Frunzescu. Mi s-a spus ca, probabil, dumneata te vei duce la mare si in vara aceasta, in nadejdea ca vei fi si dumneata cu ei, mi-am facut si eu rost de un concediu in iulie. Familia Frunzescu ma asigurase ca vei veni si dumneata cu ei E oare cu putinta sa fii asa de schimbacioasa? Probabil ca acum cand iti scriu, dumneata esti la mare sau te pregatesti de plecare la mare. N-am stiut unde sa-ti scriu, asa ca iti trimit scrisoarea tot pe adresa liceului. Nadajduiesc ca, daca esti plecata undeva, se va gasi la liceu o inima milostiva care sa-ti expedieze epistola acesta la adresa du-mitale actuala. Daca te-ai dus la mare, scrie-mi imediat, caci as lasa muntele si as veni si eu la mare, pe care o ador. Daca as sti ca te vei duce de-abia in august, as pleca imediat la fabrica, la Iasi, si mi-as lua concediu, ori as incerca sa iau
-caci nu stiu daca voi reusi
-in august Vezi la ce m-au adus capriciile dumitale, domnisoara Ana? Eu inteleg ca o fata frumoasa sa aiba si toane, numai sa nu si le descarce pe pielea mea. Rada imi spune ca a fost sigura, pana cu o zi inainte de plecare, ca vei veni si dumneata. Nu am nici un drept, dar parca mi-ar parea bine sa aflu si eu ce te-a indemnat sa-ti schimbi hotararea. Daca as sti ca ai vrut sa-mi faci anume mie in ciuda, parca tot m-as mai mangaia, caci ar fi un semn ca te-ai gandit la mine. Te rog, lamures-te-ma, scumpa domnisoara Ana, caci stii versul acela din
- te las sa ghicesti dumneata autorul, fiindca esti mai aproape de istoria literaturii romane decat mine
-versul care spune: "Jalnic ard de viu, chinuit ca Nessus". Ana isi simti inima grea dupa ce citi randurile lui Dinu. Observase in anul din urma racirea Radei, instrainarea doamnei Frunzescu, dar nu crezuse sa fie atat de invidioase incat sa recurga la minciuna. Era sigura, banuise inca din anul trecut, de la mare, ca e pizmuita si de mama, si de fata, dar crezuse ca e ceva trecator, consecinta a unei vanitati ranite superficial. Nu crezuse ca pizma lor sa fie atat de grava. Acum nu se mai putea indoi de motivul adevarat al instrainarii lor: interesul amandurora pentru acest inginer Marinescu Dar de ce era nevoie sa umble cu minciuni ? Sa-l faca sa creada ca va merge si ea cu ele la Predeal? Dar oare altfel Dinu nu s-ar fi dus la Predeal? si, mai ales, de ce sa-i lase impresia lui Dinu ca ea e o fata capricioasa, care isi schimba hotararile in ultima clipa, cand ele nici nu i-au pomenit vreodata de intentia lor de a merge la Predeal si nici nu i-au facut vreo aluzie despre o eventuala intentie de-a o invita. Ea, in locul lor, nu s-ar fi purtat asa. Ce le impiedecase sa spuna adevarul? Nu aveau nici o obligatie s-o invite. Adevarul nu se poate ascunde niciodata. si, in cazul acesta, ea se simtea datoare sa-l lamureasca pe Dinu, pentru ca el sa nu o creada capabila de asemenea capricii de prost-gust. si, lamurindu-l, ii va spune tot adevarul!
Scrisoarea o intristase profund, pentru ca-i spulberase o iluzie; apreciase foarte mult prietenia Radei si-i respectase pe toti membrii familiei Frunzescu. Chiar si pe Jean, pe care il iertase pentru gestul lui nesocotit, il pretuise de cand renuntase la placerea lui de a merge la mare numai ca sa se poata duce ea. O luase ca model de comportare in societate pe Rada, pe maica-sa. Considerase ca simpatia lor pentru ea era sincera, fara ascunzisuri, si le iubise din toata inima. Dar iata ca acum, cand era in joc un interes al lor, ele isi renegau toata purtarea lor din trecut!
Ori poate ca nu era chiar o renegare, ci doar o simpla manevra prin care urmareau sa o elimine pe ea din drumurile Radei si ale lui Dinu. Dar oare o asemena manevra
-se intreba ea
-este demna de clasa sociala careia ii apartin doamna Frunzescu si Rada? Ea nu se simtea cu nimic vinovata, Nu-si pusese in gand sa-l cistige pe Dinu, nu se gandea, nici dupa convorbirea cu directoarea, ca ea s-ar putea casatori cu Dinu Marinescu. Pe de alta parte, Ana isi simtea inima grea pentru ca scrisoarea inginerului se deosebea de toate celelalte de mai inainte. Nu stia cum, dar simtea ca Dinu era suparat cand i-a scris, si ca motivul supararii lui era cel pe care il marturisea: lipsa ei de la Predeal. Constiinta aceasta destepta in sufletul ei o simtire noua, cu care intuia o legatura noua, misterioasa intre ea si el, ceva ce nu o mai lasa sa fie indiferenta, dar, in acelasi timp, nici sa se mai simta sigura de sine. Simtea ca tanarul acesta face din ce in ce mai mult parte din viata ei, si odata cu tristetea, se aduna in sufletu-i si un val aproape imperceptibil de caldura, o inviorare dulce, de o dulceata noua, imateriala. Nu !
Nu-l putea lasa sa o judece gresit!
ii va raspunde numaidecat!
Dar cand puse mana pe condei, isi dadu sama ca, pentru prima oara de cand ii scria, nu gasea cuvintele care sa-i exprime exact gandurile. Pentru ca simtea nevoia nu numai sa-i explice lui Dinu cauza lipsei ei de la Predeal, ci sa-l si lamureasca asupra ei insasi. Voia sa-i marturiseasca cinstit ca ea nu e nici acum si nu va fi nici in august la mare si nici in alta vilegiatura, ci la ea in sat Daca nu-l va fi lamurit pana acum Rada sau doamna Frunzescu!
Ceea ce, totusi, nu putea crede. De peste un an nu-i mai fusese greu sa dezvaluie, inaintea nimanui, pozitia sociala a parintilor sai. Dar acum ii era greu. I se parea ca se pregateste sa sape o prapastie intre ea si Dinu. Mandria si vanitatea ei din anii cruzi ai tineretii pusese din nou stapanire pe ea, si incepu sa regrete ca n-a primit propunerea lui Zamfir de a merge in excursia aceea, in Italia. Cum s-ar mai razbuna ea astfel si pe Rada si pe doamna Frunzescu!
Sa-i scrie ca, intr-adevar, si-a schimbat pe neasteptate hotararea initiala de a merge la Predeal, pentru ca, in ultima clipa i s-a oferit prilejul de-a merge in Italia!
Cat de uluiti ar ramane cei din familia Frunzescu!
si cat de incurcat insusi inginerul Marinescu!
Desigur ca se va intreba cu cine a plecat in Italia. Ar vrea sa-i vada figura cand va afla ca a fost invitata de judecatorul Zamfir !
si nu atat a lui, cat figurile celor din familia Frunzescu!
Dar rascolirea pornirilor ei dintai nu dura mult. Nu!
Nu regreta ca nu a primit invitatia judecatorului. Ar fi fost ca o condamnare la moarte pentru ea. si se revolta impotriva sa insasi pentru ca-i trecuse prin cap un asemenea gand. Iata insa cat de greu ii este sa-i spuna lui Dinu adevarul!
si totusi simtea ca trebuie sa i-l spuna!
intreg? Nu putea, de-o pilda, sa-si justifice absenta de la Predeal spunand ca aflase, in ultima clipa, ca i se imbolnavise mama? Nu, nu putea!
Trebuia sa-i spuna adevarul intreg. Fie si numai pentru a-i dovedi Radei ca ea nu are intentia de ai se pune in cale. Scrise, totusi cu mari eforturi, epistola. Stimate domnule inginer, De la liceu, mi-au trimis scrisoarea dumitale acasa, unde ma aflu de vreo doua saptamani. Regret ca s-a ispravit corespondenta vesela de pana acum. Abia in partea finala ti-ai mai adus aminte de ea, cand ai citat versul acela al lui Eminescu. Cred ca nu l-ai stiut pe dinafara, incolo, numai suparari, pentru care, insa, eu nu sunt vinovata. Trebuie sa stii cinstit, domnule inginer, ca pe mine nu ma vei intalni nici in luna asta, nici in august la mare, nici intr-alt loc de vilegiatura. Anul trecut am fost la mare prin bunavointa familiei Frunzescu. Dar cred ca stii ca eu nu ma inrudesc cu familia Frunzescu. Asa ca nu puteam sa fiu invitata in fiecare vara. Anul acesta nu m-au invitat si nici nu am stiut cand si unde merg in vacanta. Spun aceasta numai pentru a-ti dovedi ca nu sunt o fata chiar atat de capricioasa incat sa-mi schimb hotararile de la o zi la alta. De ce nu voi merge la mare sau intr-alt loc? Pentru ca nu am mijloace materiale. Tata e un simplu aprod la tribunal, iar mama sta acasa si se ocupa de gospodarie. Asa ca vilegiatura din vara trecuta a fost o exceptie, prima si ultima din viata mea
-cred. Nu ma simt insa din cauza asta nenorocita. Acasa, in satul meu, ma simt foarte bine. si incep sa intru in randul fetelor despre care dumneata mi-ai scris odata ca le adori: incep sa fac bucatarie. Mama e dusa mereu la camp, si eu am prilejul sa-mi pun in practica cunostintele din cursul de menaj de la liceu. si mi se pare ca reusesc. N-am incercat pana acum sa-mi fac singura o rochie. Dar voi incerca. Proasta nu-s, iar dumneata nu adori decat fetele care se pricep si la bucatarie si la croit. Sau te lepezi de ce ai afirmat? Sa nu o faci, deoarece, cat ma priveste pe mine cea de acum, declaratia dumitale imi serveste de stimulent. Desteapta sunt, dar imi pare ca sunt cam lenesa. De-altfel, carei fete nu-i place sa fie admirata? Mi se pare ca mai ales unele au nevoie de admiratia barbatilor: cele sortite sa nu treaca niciodata de acest prag Cred ca ti-am spus destule pentru a te bucura in toata voia de vilegiatura de la Predeal, ceea ce iti doresc din toata inima, nu numai dumitale, ci si Radei si doamnei Frunzescu. Am pus punct si am uitat sa mai intreb ceva: e adevarat ce se zvoneste, ca va logoditi in vara asta? Daca ar fi asa, la logodna as vrea sa fiu invitata si eu. si-acum ma grabesc sa pun lemne pe foc, ca se stinge de cand scriu. Se insareaza si vreau s-o astept pe mama cu o mancare calda. Dupa ce duse scrisoarea la posta, Ana se simti eliberata de o grea povara, si incepu sa umple iar curtea si gradina cu cantecele ei, spre marea bucurie a mamei sale. Se imprieteni, in scurta vreme, si cu tineretul din sat care frecventa scolile din oras: fetele preotului, ale invatatorului, baietii notarului
- studenti, unul la drept, altul la medicina
-, si cu toti ceilalti. Mai ales dupa ce, la o saptamana, primi raspunsul inginerului Marinescu. Citind scrisoarea lui, se simti recreata ca dupa o baie racoritoare, si-i crescu pofta de viata intr-un chip care le cam speria pe fetele preotului: punea la cale fel de fel de nazdravanii cu tineretul din sat. Dinu Marinescu revenise la vechiul lui stil epistolar, care o incantase pe Ana. Domnisoara Ana, Scrisoarea dumitale a explodat aici ca o bomba, imi venea sa strig mereu, ca in romanele medievale faimosii cavaleri: "Mii de draci!
. Ba cred c-am si strigat, caci eram singur in camera mea de la hotel, iar cei din camerele vecine erau dusi cu totii la plimbare. Asadar traim intre mistificare si felonie!
inceputul e bun pentru ca eu cred ca unde nu-si vara cat de cat Michiduta coada, nu ies lucrurile bine. Numai cat se cere sa nu-si intinda dumnealui intreaga coada pe care si-o tine incolacita, ca-i lunga detot, ci sa zvacneasca numai asa, din sfarcul ei, ca si cand s-ar apara de muste. si se mai cere sa fie si oamenii, in treburile carora se amesteca, inteligenti, cum mi se pare ca suntem amandoi. Dar bomba care a explodat m-a si pus putin pe ganduri. Ba, pentru ca sa nu fiu sincer detot, m-a speriat. E bine ca o fata sa fie curajoasa, desi calitatea asta se cere in primul rand barbatului. Sa fie indrazneata, dar nu chiar atat de indrazneata ca dumneata. Ce te-a silit sa te spovedesti ca subt patrafir, cand stiai ca eu nu sunt preot? Cred ca numai pentru ca nu ti-a fost frica de nimic, inteleg: de nici o consecinta. Nu spun ca nu mi-ar placea un astfel de curaj, dar ma gandesc ca o fata ca dumneata, daca s-ar marita si ar avea placerea sa-si insele barbatul, i-ar spune inca inainte de savirsirea faptei. Oricum, trebuie sa recunosti ca o astfel de femeie e redutabila Asadara, esti ca soarele de biserica: saraca!
Trebuie sa recunosc ca saracia nu poate fi placuta, mai ales pentru o femeie care vrea sa joace un rol in societate. Va incerca pe toate caile sa scape de ea
- de saracie!

-si cand se va vedea pe culmea biruintei, atunci, de fapt, va fi ajuns in fundul prapastiei. Daca nu ai fi destul de inteligenta ca sa intelegi ce-ti spun, as prefera sa nu stii despre ce este vorba Daca nu ma insel, dumneata calcai odata ca cineva care voia sa ajunga departe. Dar poate ca m-am inselat, in tot cazul, azi nu mai esti asa, si te felicit. Cand cineva se preda cu arme si cu bagaje si se intoarce la bucatarie, nu mai poate fi primejdios si primejduit in drumul ascensiunii. Dumneata nu mai esti azi primejdioasa nici pentru propria-ti persoana, nici pentru altii, decat prin curajul dumitale. As dori sa stiu ce te-a adus cu totul pe calea cea dreapta. Sau poate ca nu te-am cunoscut eu bine ? Dumneata ai fost intotdeauna numai curajoasa si niciodata altfel? ti-a placut sa joci lumea pe degete numai pentru a te distra? E posibil, desi eu am remarcat si cateva iesiri mai indraznete la dumneata. Iar astfel de atitudini nu iau decat femeile care vor sa ajunga cu orice pret. De unde stiu? Doamne, dar eu n-am nici pe departe curajul dumitale, si poate de aceea mi se pare ca incepe sa-mi fie frica de dumneata, domnisoara Ana!
Ti-as multumi de scrisoare, si nu pot. Groaznica deziluzie!
Te-am crezut milionara, ba chiar multimilionara, pentru ca, un milion, azi, ce mai valoreaza? Nu-ti poti cumpara cu el nici macar o garsoniera la etajul al zecelea, dar inca un apartament comod, cum li s-ar cuveni unor tineri casatoriti!
Si totusi, alt motiv, cu mult mai grav, am, pentru care nu-ti pot multumi pentru scrisoare: inghit mereu ceva acru de cand vad in ce mistificari poate fi impins cineva. si cineva care nu are curajul dumitale, domnisoara Ana, sa spuie adevarul in fata. Fii deci sigura ca de scrisoarea ce mi-ai trimis nu va afla nimic nici Rada, nici doamna Frunzescu. De-altfel, nici nu le priveste pe ele, ci numai pe mine. Pentru ele n-ar constitui de-altfel nici o noutate. Se vorbeste de logodna mea cu Rada in vara aceasta? Lumea nu-i bine informata. Nu ma voi logodi inainte ca dumneata sa fi reusit a iesi o buna bucatareasa si o excelenta croitoreasa. Vezi si fii sarguitoare, daca tii cat de cat sa ma gandesc mai devreme la logodna. Nu stiu cat voi mai sta acrit pe aci. Mi se pare ca o s-o cam sterg!
Scrisoarea lui Dinu ii insenina sufletul, intelegea limpede din ea ca el nu s-a prea speriat de conditia sociala umila a parintilor ei, ca l-a surprins neplacut manevra Radei si a mamei sale. Parea ca scapase de o greutate mare, care-i apasa pe inima, si se simtea usoara ca un fulg. Ce bine-i parea ca a fost sincera si i-a dezvaluit adevarul intreg, realitatea. Simtea ca atitudinea aceasta a ridicat-o in ochii lui. Poate ca avea dreptate directoarea cand a zis ca inginerul trebuie sa fie un om deosebit; altul, in locul lui, ar fi folosit marturisirea ei drept un prilej pentru a bate in retragere. Pe cand Dinu parea ca, dimpotriva, abia acum se interesa mai mult de ea. Ana nu auzise nimic, desigur, despre o eventuala logodna a Radei cu Dinu in vara aceasta. stia insa ca familia Frunzescu o dorea, iar Rada era numai buna de logodit: tocmai terminase liceul. Nu-i pusese totusi intrebarea in gluma, ci minata de inclinarea ei spre cochetarie. Voia ca Dinu, citindu-i randurile, sa o puna in cumpana pe Rada cu ea si sa aleaga. Parea ca alesese. Simtea ca intre ea si Dinu se tesuse, fara ca dansa sa-si deie sama, o panza de sentimente comune, usoara, imateriala, si simtamantul acesta o bucura, desi in sine recunostea cu tristete ca lucrul acesta nu avea nici un rost. ii placea sa intretina corespondenta cu el. Nu din cochetarie, ci pentru ca-i era simpatic, ii placea felul lui de a scrie, umorul lui, prietenia sincera si calda ce se citea printre randurile lui, felul lui de a-si spune parerea despre chestiunile grave ce se iveau intre ei. incepea sa-l cunoasca. Ba, ceva mai mult, incepea sa aiba incredere in el. De-o pilda, ea n-ar fi cutezat sa-i scrie ca familia Frunzescu n-a invitat-o in vacanta aceasta, daca n-ar fi avut incredere in caracterul lui, daca n-ar fi fost sigura ca Dinu nu le va spune nimic, nu va face nici o aluzie de fata cu doamna Frunzescu si cu Rada. Oare nu cumva aceasta incredere era un inceput de iubire? Nu stia ce sa creada si nici nu voia sa se gandeasca anume, ii era de-ajuns ca scrisorile lui ii limpezeau sufletul. si mai ales ultima scrisoare. Iata, nu mai era suparata nici pe Rada si nici pe doamna Frunzescu pentru manevra de care se folosisera, isi aveau si ele planurile si interesele lor si le aparasera cum putusera si cum se pricepusera. Cu toate protestele mamei sale, Ana isi lua pe sama grija casei, a curtii, a gradinii, a bucatariei. Dereteca, matura, curata, plivea, sapa, taia buruienile de pe langa garduri, se ingrijea de closti, de puii mai marisori. Din cand in cand ii cerea maica-sii lamuriri, instructiuni, in scurta vreme ajunse o foarte harnica gospodina, si toata casa si curtea straluceau de curatenie, in toate diminetile purta razboi crunt cu mustele, pana o alunga si pe cea din urma din casa. Numai cu bucataria mergea mai greu. Trebui sa ia multe lectii de la maica-sa, pentru ca retetele invatate in orele de menaj nu o prea ajutau: nu avea varietatea de elemente indicate in carti. Zarzavat, oua, lapte, pui
-din acestea trebuia sa compuna si amiaza si cina. Veta-i arata mancari simple dar foarte gustoase. Dintr-o stofa subtire, de vara, sura cu picatele albe, cuteza sa-si faca o rochie de casa. Cand se vazu mai intai in ea, incepu sa rada: parea cu mult mai inalta si mai subtire. In afara de uniforma, mai avea doua-trei rochii si bluze din vara trecuta. Rochiile ii ramasesera cam scurte. in cursul anului nu-si facuse decat una, in atelierul internatului.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.