Locul de plaja al familiei Popescu era dupa o cotitura a plajii principale, spre sud, la o departare de vreo doua sute de metri. Advocatul Popescu inchiriase o locuinta in apropiere. Nu era o vila, ci o casa mai veche, dar sanatoasa si luminoasa, in apropierea marii. Tot prin partea locului statea si familia Manicatide, si alte patru-cinci familii de vilegiaturisti care aveau pe cate cineva bolnav si se fereau de tumultul plajii principale. Pe tarmul cotit, pe nisipul stralucitor
-cu mult mai curat decat cel de pe plaja mare si aproape neatins de pasii oamenilor
-se vedeau imprastiate vreo cinci-sase corturi albe.
Ana fu prezentata doamnei Popescu. Femeia, bruneta, slaba, uscata, se uita cu teama la Ana si la Rada, cu niste ochi mari, negri, grei de suferinta resemnata. Ana nu mai vazuse ochi asa de mari, si, fara voie, privirile-i ramasera atintite asupra lor. Femeia se mai linisti cand baga de sama ca cele doua fete, desi vazusera patutul de campanie pe care zacea copilul, nu se grabisera sa se apropie de el, cum faceau aproape toti cunoscutii de pe plaja, care veneau uneori pana aci numai ca sa se intereseze cum ii merge bolnavului. Doamna Popescu le fu recunoscatoare. Nimic nu era mai greu de suportat, pentru ea, nimic nu facea sa i se deschida rana sufletului ei si sa sangereze, ca lipsa de tact a cunoscutilor, si mai ales a femeilor, care nu o mai slabeau cu intrebarile, cu compatimirile. De cand e bolnav? Din ce i se trage ? Ce zic doctorii ? Ce ameliorari se pot observa in urma curei la mare ? Cat o sa mai ramana aici, saracutul? Fetele nu intrebara nimic, ci doar, din cand in cand, aruncau priviri discrete spre patucul de suferinta al copilului. in fata acestui nou aspect al vietii, Ana se nelinisti, la inceput, dar, in cateva zile, se imprieteni cu copilul, care o intampina cu bucurie, spre marea mangaiere a mamei. Ana vorbea cu el ca si ca
nd n-ar fi fost bolnav, ca si cand si el era unul din sutele de copii veniti in vilegiatura cu parintii lor. ii aduna de pe tarm tot felul de scoici, ii facea moristi de vant din hartie si ii spunea povesti pe care Nicu le asculta cu adanca incantare. El statea pe patuc, intins cu fata in jos; corsetul era descheiat cat timp se sorea, dar Ana se facea ca nu vede nimic, ii facea desene pe nisip, cu gateje adunate de pe plaja sau aduse anume.
La vreo cateva zile dupa ce se imprietenira, baiatul ii zise, dupa ce urmari cat ii batu ochiul o ceata de copii care se fugareau pe marginea apei:
- Domnisoara Ana, nu-i asa ca dumneata nici nu stii ca eu sunt bolnav?
Fata tresari si sufletul i se umplu de o amara induiosare.
- Dar nu esti bolnav, Nicule!
Eu nu vad ca esti bolnav.
- Ba da, sunt!
De-aceea nu ma lasa mamica sa ma joc si eu cu copiii si sa fac baie.
- O sa te joci tu mai tarziu, si o sa faci si baie.
- Si de aceea am corsetul asta. Dar o sa-mi treaca, nu-i asa?
- Pai, eu cred ca daca ai avut ceva, ti-a si trecut. La spate nu se vede nimic. Se pare insa ca doctorii vor sa fii foarte bine ingrijit, ca sa te faci baiat voinic. Am mai vazut eu destui copii care stateau culcati numai ca sa se-n-grase.
- Da, si mamica-mi spune ca o sa ma fac bine detot, numai sa stau nemiscat.
Sentimente noi se desteptau in sufletul ei langa patucul acesta al suferintei. Cateva zile facu plaja mereu langa el, alaturi de doamnele Popescu si Frunzescu. I se parea ciudat ca pe mama lui Nicu nu o considera straina si ca din prima zi ramasese langa ea in costum de baie, fara sa simta nici o jena. Rada disparea adeseori prin multimea de pe plaja si adeseori o zarea inconjurata de baieti si de fete, cunostinte de-ale ei din verile trecute. Ana facea baie singura, ori cu doamna Frunzescu. De multe ori, insa, cele doua prietene intrau impreuna in mare, si atunci Ana ramanea singura cu baiatul. Familia Manicatide isi avea cortul mai departe, si domnul Popescu era mai mult timp acolo, stand de vorba cu prietenul sau. Doamna Popescu nu zicea nimic. Ea era bucuroasa ca tatal lui Nicu mai schimba o vorba cu cineva. Ea simtea ca el e si mai slab de inima decat dansa si ca era un chin insuportabil pentru el sa fie mereu cu ochii la copil. Apoi, stand langa Nicu, advocatul nu se putea tine sa nu-l intrebe mereu daca nu-l doare ceva, daca sta bine, daca nu-l jeneaza corsetul, asa ca tinea necontenit treaza atentia copilului asupra suferintei sale.
Desi dorea sa nu o ia nimeni in sama, Ana nu putu ramane multa vreme izolata. Grupul in care se invartea Rada era tot mai mare, si adeseori o vedea ca se apropie, insotita de mai multi tineri si tinere, de cortul familiei Popescu. Ana se ridica repede de pe nisip si le iesea in intampinare, de frica sa nu vina prea aproape de bolnav si sa-l deranjeze cu intrebarile si cu veselia lor zgomotoasa. Dar odata s-a-ntamplat sa nu bage de sama ca Rada, insotita de un grup de tineri si tinere, ajunsese pana in apropierea cortului familiei Popescu. Doamna Popescu a fost nevoita sa accepte sa-i fie prezentati de catre Rada, si sa raspunda la intrebarile lor in legatura cu infirmitatea copilului. Ana simti cat de grele i-au fost aceste clipe mamei baiatului, dupa cum raspundea evaziv la intrebarile lor indiscrete. Se simti vinovata fata de doamna Popescu, pentru ca, daca n-ar fi fost ea acolo, Rada nu s-ar ti apropiat de cort, caci grupul venise manat de intentia de-a o convinge sa li se alature. Ana refuza si de asta data sa-i insoteasca, dar pana la urma fu silita sa-i urmeze, pentru ca Rada, aproape ofensata de nereusita ei de-a o hotara pe Ana sa mearga cu ei, zise:
- Trebuie sa va marturisesc adevarul: Ana nu vine cu noi pentru ca, dupa parerea ei, e necuviincios ca fete si baieti sa umble pe plaja si sa intre in mare impreuna, imbracati in costume de baie.
Grupul se mirase si nu voise sa creada.
- Dar e un lucru firesc la mare!
Cine se mai gandeste la asta?!
- zise o fata. Toata lumea face la fel. Numai cine vede intaia oara o plaja, numai cine vine pentru intaia oara la mare poate gandi asa!
- Eu sunt pentru intaia oara la mare si deci as putea avea o scuza
- zise Ana, cu o nuanta de ironie in glas. insa Rada exagereaza. Nu-mi place mai ales gradina asta zoologica de pe plaja. Nu pot, cand ii vad, sa nu-mi aduc aminte de un tablou vazut in copilarie, la tara: cireada satului zacand pe marginea riului, la vremea amiezii.
Cativa tineri rasera, cateva fete strambara din nas. Ana asta era cu mult mai indrazneata decat parea. Pe plaja, in gradina asta zoologica, zaceau la soare parintii, rudele si o multime de cunostinte, de prieteni. Ba chiar si ele fusesera acolo, facusera parte din turma, din cireada, cu nici macar un ceas mai nainte.
- Tabloul cu siguranta ca nu-i estetic
- zise unul din tineri. Daca ar fi numai corpuri tinere, armonioase, ar fi o incantare pentru ochi. Dar asa
- Nu poate fi vorba nici de varsta si nici de incantarea ochilor!
-incepu, iritata, o fata, studenta la medicina. Toata lumea asta vrea sa fie sanatoasa, sa profite de soare si de mare. Mai inainte nu se cunostea puterea curativa a razelor ultraviolete si a aerului de mare.
- Dar ce-i mai pot face razele tale unui trup incarcat de osanza? Mai inainte, nici cu bani nu i-ai fi putut determina pe acesti oameni diformi sa se expuna ca acum. Are dreptate domnisoara Muja, imaginea ei se potriveste cu ceea ce vedem. Dac-ar fi dupa mine, n-as lasa pe plaja, in costum de baie, decat tineri si tinere pana la douazeci si cinci de ani.
Discutia se opri aci si plecara cu totii spre mare. Acceptase sa mearga cu grupul fiindca voise sa o scuteasca astfel pe doamna Popescu de intrebarile lor indiscrete si mai ales pentru ca i se paruse ca Rada-i vorbise de sus, c-un fel de dispret, anume ca s-o micsoreze in ochii cunostintelor sale, sa o prezinte ca pe-o fata dintr-un mediu social inferior, care inca nu s-a obisnuit cu lumea in care intrase. Sara, cand se intoarsera la vila, Ana se simtea ca bolnava, apasata de sentimentul ca fusese pangarita. Simtise toata ziua privirile tuturor cum se opresc asupra corpului ei, cum o examineaza. Nu numai ale tinerilor din grup, ci si ale barbatilor de pe plaja, pe unde trecusera. Priviri care-i urmarisera trupul si-n valurile marii. I se paruse uneori ca nici nu mai avea pe ea costumul de baie, ci ca umbla goala subt privirile barbatilor si femeilor de pe plaja. Acest simtamant de pangarire il avu zile de-a randul, si, iesind din mare, se grabea sa se invaluie in cearsaf si sa se ghemuiasca in nisip aproape de patul lui Nicu. Aici se simtea ocrotita.
Dar dupa doua saptamani baga de sama, contrariata, ca isi punea costumul de baie fara sa se mai sfiasca la gandul ca astfel era mai mult despuiata si ca trecea printre grupurile de pe plaja fara nici un strop de pudoare. Aceasta transformare i se paru, la inceput, semnul unei decaderi morale, dar mai apoi simtamintul acesta se topi din zi in zi, pana ce simti ca se purta chiar cu un fel de obraznicie care o facei sa intarzie anume subt privirile unor tineri care o fixau staruitor. Avea impresia ca-i iar copila din scoala de la ei din sat, care dadea cu tifla tuturora. I se paru chiar ca a ajuns mai nepasatoare, mai impudica decat Rada si decat celelalte fete din grup, ca si cand ar fi cazut de la o inaltime mult mai mare decat ele si ar fi ajuns cu mult mai jos, dar tocmai prin caderea aceasta i se parea ca le domina. Curand deveni de nerecunoscut. Inteligenta ei capata sclipiri noi ; rasul ei, mladieri fragede; spiritul ei de cochetarie crescu, si tinerii roiau toti in jurul Anei. Rada si celelalte fete regretau acum ca au atras-o in cercul lor. Pana si tinerii nou intrati in grup erau repede subjugati de farmecul Anei. Ea parea cuprinsa ca de o betie, parea ca i se desteptase dintr-odata o nepotolita sete de viata. Provoca intregul grup sa alerge pe marginea plajei pana cadeau de oboseala, in apa se invirtea ca un diavol si stropea pe toata lumea. Cand corlea pe un baiat sau pe o fata, ii tinea subt apa pana nu mai puteau. Ajunsese centrul grupului si tortura lui. Unul dupa altul, tinerii se indragostira de ea. Cate unul incerca sa-i faca declaratii, dar Ana pufnea in ras si o lua la goana, sau ii punea repede piedeca si-l rasturna in nisip.
Doamna Frunzescu avea metoda ei discreta de a supraveghea. Credeai ca nu observa nimic, dar vedea tot ce o interesa in legatura cu Rada. isi dadu repede sama ca fata ei ramasese, in grupul acela de tineri, a cincea roata la caruta. Verile trecute, desi Rada era mai mica, fusese mereu in centrul atentiei. Ea si cu Jean. Intr-adevar, acum Jean nu era aici, dar, in schimb, Rada era mai mare si se facuse mai frumoasa. Totusi era impinsa oarecum pe o linie moarta. si ea si prietenele ei. Ana le luase mintile tuturor.
Ca joate femeile cu simt practic, doamna Frunzescu era o mama prevazatoare. Ea stia ca dintre tinerii din grup s-ar putea alege, la vremea potrivita, petitorii Radei. si acum isi vedea fata intrecuta pe toata linia de straina asta. in sine, nu putea nega adevarul: Ana era mai frumoasa si mai inteligenta decat Rada. Erau de aceeasi varsta, dar Ana era Cine era, la urma urmelor, fata asta? Progenitura unui mic functionar de banca, pe cand Rada avea o familie, o zestre, s-ar fi putut marita oricand, pe cand Ana va fi nevoita sa-si faca o cariera pentru a iesi din tagma ei sociala. incepu sa se nelinisteasca, si simpatia fata de Ana sa-i scada. Daca va fi fost tot asa de cocheta si cu Jean, usor l-a putut prinde si pe el in mrejele ei si iar incepura sa-i vina in minte vechile banuieli.
O vazu si pe Rada indispusa din cauza succeselor Anei, Mai ales de cand i se alaturase grupului un tanar inginer, cunostinta a Radei din anul trecut, si care ajunse, in scurta vreme, sa-i faca Anei o curte foarte staruitoare. Era un tanar dintr-o familie foarte buna si cu avere, ajuns, desi obtinuse numai de curand diploma, in conducerea unei mari intreprinderi, si pe care doamna Frunzescu isi pusese mai demult ochii, considerandu-l o buna partida pentru Rada, mai ales ca observase ca tanarul inginer nu-i era deloc indiferent Radei, Inginerul nu era numai bine situat, ci si un barbat frumos, cu maniere alese, si cu solide studii desavirsite in strainatate.
Intr-o sara, doamna Frunzescu isi permise, pentru intaia oara de cand isi petreceau vacanta impreuna cu Ana, sa-i faca fetei, intre patru ochi, cateva observatii: Sa fie mai precauta, mai rezervata, pentru ca cineva care ar vedea-o ziua intreaga curtata de tineri, flirtand cu toata lumea, ar putea sa presupuna ca n-ar fi o fata bine-crescuta.
Ana o asculta impasibila. Parea ca nu despre purtarea ei era vorba. O privea drept in ochi, ca si cum n-ar fi inteles ce-i spune.
- Draga mea, e bine sa fii mai prevazatoare, caci lumea judeca dupa aparente. Eu, ce sa-ti spun? Sunt fericita ca te distrezi bine, dar trebuie sa tinem sama si de gura lumii. Ea ne face faima buna sau faima rea.
Fata inalta din umeri, privind-o fix. Doamna Frunzescu se facu palida. Gestul Anei i se paru o obraznicie.
- Da, mi-am permis sa-ti atrag atentia. Dar, recunosc, nu am, poate, nici un drept. Tu esti fata mare de-acum, si-apoi nu eu sunt mama ta.
Ana izbucni in ras, ceea ce o jigni si mai rau pe doamna Frunzescu. Fata nu-i lasa insa vreme sa vorbeasca, ci zise :
- stiti? Vorba-i ca ti portul, draga doamna Frunzescu.
- Nu inteleg!
- E adevarat ca vorbesc mai slobod cu tinerii. Dar vorbesc asa cum mi-e si portul. Portul nu-i oare cam slobod? Daca stam aproape goi unii in fata altora, nu putem vorbi decat in toata golatatea. Costumul asta, menajeria asta de-aici m-au pervertit, imi vine sa-mi bat joc de toata lumea, de cand m-am simtit pangarita de privirile lor care-mi urmareau trupul gol. Ah!
doamna Frunzescu, nu sunt numai sloboda, ci si disperata.
Ana Muja izbucni deodata in plans si cazu la pieptul doamnei Frunzescu.
- De ce-am plecat de pe plaja cea mica?
-gemu ea printre lacrami
-Doamne, de ce-am plecat?
Mama Radei paru ca intelege ceva din framintarea Anei, si o mangaie usor pe cap.
- Am senzatia ca, de cand umblu despuiata prin multimea asta, am fost pangarita de toata lumea, si de-aceea nu mai mi-e rusine de nimic si de nimeni. Am senzatia ca am fost alungata din Paradis, ca Eva, si ca am imbatranit cu un veac. Ah, doamna Frunzescu, de ce-am renuntat la plaja noastra mica? si daca a trebuit, pentru doamna Popescu, de ce nu mi-a dat pace Rada? De ce nu m-a lasat sa raman langa Nicu, departe totusi de promiscuitatea aceea ingrozitoare? Acum eu nu mai sunt sigura de nimic. Vorbesc cum mi-e portul, si nu-mi pasa de nimic. Ba, uneori ma gandesc cu oroare ca mi-ar putea face chiar placere sa ma port mereu asa. Nu am motiv sa fiu disperata?
Doamna Frunzescu, desi pricepea ceva, nu o intelegea nici acum deplin, dar simtea ca fata era sincera si ca sufera.
- Draga mea, n-ai fost obisnuita cu moravurile astea de la mare. Eu te-nteleg. Nici eu, dupa cum stii, nu pot suferi promiscuitatea asta. Dar nu credeam sa te impresioneze asa de mult.
- E ceva asamanator, doamna Frunzescu, cu impresia pe care mi-a produs-o intamplarea si destainuirile din sara aceea de la conac.
- Ce destainuiri ?
- Cand s-a vorbit la masa despre moravurile din atatea familii.
- A, cand ai avut criza aceea?
- Da si atunci m-am simtit oarecum pangarita, ca si aci, in promiscuitatea de pe plaja.
Doamna Frunzescu se incrunta: incepea sa inteleaga. Dar ceea ce o mira era impresia ca nu mai sta de vorba cu o eleva de liceu, ci cu o femeie S-a trezit discutand cu o femeie, si ea voia sa-i faca niste observatii unei fetite de liceu!
Dar, totusi, ce voia sa spuna fata asta? Cum de se putea simti pangarita prin destainuiri care nu o priveau pe ea, ci persoane, familii pe care nici nu le cunostea?
Ana isi zbici lacramile si adaose:
- Am senzatia ca mi-am pierdut a doua oara nevinovatia.
- Dar, draga, mea, eu nu prea pricep ce-mi spui. Ce te privesc pe tine scaderile sau pacatele unei societati? Aci, la plaja, de, e penibil sa vezi atatia ochi straini atintiti asupra ta. Dar n-ai incotro. Trebuie sa te faci ca nu observi nimic. si e mai bine daca,
Intr-adevar, nu bagi de sama nimic. Dar nu-nteleg cum de ti-a putut provoca atunci criza aceea o conversatie care dezvaluia moravuri existente, din pacate, in clasa noastra sociala. Eu cred ca e folositor pentru o fata sa cunoasca toate mediile sociale. Tu nu aveai de unde sa-l cunosti, mai inainte, pe al nostru. Mi se pare ca esti de-o sensibilitate bolnavicioasa. Ana, linistita acum, raspunse:
- Nu-s chiar atat de sensibila incat sa alunec in exagerari. Nu e vorba de o sensibilitate bolnavicioasa, ci de o grava deziluzie, doamna Frunzescu.
- Deziluzie?!
Doamne sfinte, ai spus o vorba grea!
Ce iluzii ti s-au spulberat atunci?
- Dumneavoastra stiti ca eu am pornit de jos. Parintii mei de, dumneavoastra stiti din ce patura sociala fac parte. Idealul meu de viata eu mi l-am fixat in clasa suprapusa, cum se obisnuieste sa se spuna pe la noi. Eu a trebuit sa birui multe obstacole, sa lupt din rasputeri pentru a-mi castiga dreptul de-a intra in aceasta clasa. Rada mi-a fost de foarte mare ajutor, deschizindu-mi usa casei dumneavoastra. Mi s-a parut ca am pus un picior in raiul visurilor mele, pana cand am inceput sa vad, sa cunosc lucruri pe care nu le-as fi crezut niciodata posibile in societatea dupa care ravneam.
Un val de rosata napadi fata doamnei Frunzescu. isi aduse aminte dintr-odata de plecarea neasteptata a lui Jean si pe loc si-o talmaci cu totul altfel decat inainte.
- Cum?!
in familia noastra?!
exclama ea.
La intrebarea doamnei Frunzescu, si Ana si-aduse aminte purtarea lui Jean, dar, dupa o clipa de ezitare, zise :
- Nu!
Ceea ce s-a petrecut atunci, scandalul pe care si l-au permis oaspetii dumneavoastra la dumneavoastra in casa. Apoi, ridicarea valului de pe un intreg sir de fapte asamanatoare: traiul in trei, scandalos, divorturile. si, pe urma, moravurile de-aici. Lipsa oricarei decente, a oricarei pudori. Iata ce-i ingrozitor. Iata cauzele deziluziei mele. Mi s-a surpat orice putere de-a mai lupta.
Ce m-ar mai putea atrage intr-o astfel de societate?
- Hm !
Asta voiai sa ne spui atunci sara, cand te hotarasesi sa ne parasesti pentru ca ti-ai fi gresit cariera?
- Probabil
- Draga mea, esti inca o fetita naiva, fara experienta. Daca sunt destule familii in care morala nu joaca nici-un rol, nu trebuie sa crezi ca intreaga societate in care traim e la fel Acasa, in familii, nu e promiscuitatea asta generala pe care o vezi aci, pe plaja. Daca la conac a izbucnit atunci scandalul acela, daca ai auzit vorbindu-se atunci despre alte zece scandaluri asemanatoare, nu trebuie sa crezi ca toate familiile sunt asa. Ca altfel nu se traieste si nu se poate trai in societatea noastra. Tu vii la noi in casa de doi ani de zile. ti-am oferit noi vreodata prilejul vreunei deziluzii de natura aceasta? Ai observat tu vreo purtare suspecta la noi sau la invitatii nostri? si mi se pare ca ai avut prilejul sa cunosti multa lume.
- Nu, doamna Frunzescu. N-am remarcat nimic rau, niciodata. Dar poate ca eram si prea tanara, prea copila ca sa inteleg unele lucruri.
- Unele lucruri?!
Care anume?
- De pilda, privirile barbatilor.
- Doamne sfinte, dar tu esti o adevarata mimoza!
Privirile barbatilor!
Nu au nici-o importanta cata vreme raman priviri!
Pe Ana o incerca dorinta cruda de-ai vorbi despre purtarea lui Jean, atunci sara, in gradina. Prea era mandra si sigura de ea si de moralitatea familiei sale femeia asta!
Sau cel putin sa-i spuna ce crede Rada despre educatia sexuala, dupa citirea cartii aceleia de higiena. Ar ti voit sa-i raspunda: Nu raman numai la priviri, doamna, si despre asta v-ar putea spune mai multe chiar fiul dumneavoastra. Dar se stapani.
- Dar nu spuneati chiar dumneavoastra ca e penibil, aici pe plaja, sa te simti privita de ochi straini?
- Aici, da, pentru ca suntem in costumele astea sumare de baie. Dar la masa, in salon, lasa-i sa te priveasca oricat le place!
- Si atunci cand te privesc ca si cum ai fi dezbracata? Ea se gandi din nou la Jean, la felul lui nou de-a o privi de cand sosise la conac.
- Cum?
Doamna Frunzescu se uita la ea consternata. Desigur, nu mai era o fata nestiutoare aceea cu care vorbea.
- Nu trebuie sa analizam prea mult lucrurile ascunse. Ar insemna sa nu mai avem nici o clipa de liniste in viata. Adeseori cel ce-ti vorbeste cu mare prietenie ti-e cel mai mare dusman, iar cine te lauda fata de altii, in spate te huleste.
- Dar nu e nevoie sa fac nici un efort de analiza. Sunt lucruri pe care le simt, pe care le descopar aproape fara sa vreau. si, pe urma, realitatea mi le confirma.
Se gandea din nou la Jean si iarasi simti imboldul de a se razbuna pe el si totodata pe mama-sa. I se parea ca, razbunandu-se pe ei, s-ar razbuna pe toata clasa lor sociala, pe care incepuse sa o cunoasca. Nu i-a deschis mai intai ochii asupra acestei clase sociale chiar fiul acestei femei atat de mandra de lumea, careia ii apartinea ?
- Da, e adevarat. Instinctul nostru feminin de aparare ne dezvaluie multe lucruri, mai ales cat suntem tinere detot, cat suntem nevinovate. Dar pe urma intelegem ca unele lucruri sunt nimicuri si nu le mai luam in sama.
- Dar nevinovatia asta nu o putem pastra toata viata?
- Vai, ce naiva esti!
Ar trebui sa traim intre ingeri, nu intre oameni.
- Dar daca nu esti inclinat, daca nu poti sa renunti la ea?
- Atunci va trebui sa renunti la viata. Puritatea, la care vad ca nazuiesti, nu se gaseste in viata, in nici o clasa sociala. O visam cata vreme suntem tinere si pure noi insene. Dar pe urma intram in viata si vedem ca una e visul, si alta e realitatea. Vei constata si tu si te vei convinge ca moralitatea individuala joaca un rol foarte anemic in lume, in societate, ca oamenii nu se prea sinchisesc de ea. in familiile care au un rol conducator in tara, moralitatea nu e pe treapta cea mai inalta. Sunt si acolo divorturi, viata scandaloasa, dar cine mai tine sama de ele cata vreme isi pot pastra rolul de conducere? E regretabil, desigur, dar, la noi in tara, ca si in alte tari, femeile cu multa vaza, cele mai curtate, cele mai temute, despre care se vorbeste cel mai mult, sunt totodata si cele mai lipsite de scrupule in ceea ce priveste moralitatea lor personala. Au legaturi cu oameni sus-pusi, fac afaceri, traficuri de influenta, se imbogatesc
-daca au fost sarace. si societatea aplauda si se prosterna!
Barbatii alearga dupa ele, femeile le invidiaza sau le cauta prietenia. Sa nu fim ridicule!
Asta e lumea, si nu noi o vom indrepta.
- De indreptat cred si eu ca nu noi o vom indrepta, dar putem sa refuzam de a face parte din ea. De pilda, familia dumneavoastra cum de a reusit sa nu intre in aceasta societate, desi face parte din ea?
- Ti-am spus ca sunt si exceptii. Sunt familii cu bune si vechi traditii. Dar trebuie sa stii ca nu acestea sunt azi in fruntea societatii. Ai vazut vreodata in rubricile mondene sau de scandal din gazete numele barbatului meu, sau numele meu? Sunt familii de parveniti. Sunt si in societate, cum sunt si aici, la mare, intrusi. Nenorocirea zilelor noastre este ca nu mai trage in cumpana originea, neamul, educatia, ci banul.
- Da, pentru dumneavoastra si alte familii cu traditie poate ca e posibil sa traiti intr-o astfel de lume fara sa va amestecati cu ea, fara sa va degradati moravurile, in vremea din urma m-am gandit mult, doamna Frunzescu. Mi-am zis ca dumneavoastra aveti un arsenal intreg de arme de aparare impotriva mediului in care traiti. Aveti traditii familiale, aveti exemple. Eu insa, daca intru intr-un astfel de mediu dezbracata de pudoare, de simtul nevinovatiei, cred ca as ramane cu desavirsire dezarmata. As fi si eu o parvenita si nu as mai avea nici-un scrupul moral, ca si intrusii despre care ati vorbit. Nu v-ati gandit niciodata la asta?
- Nu, nu m-am gandit si nici nu m-am putut gandi: pana acum ai fost numai un copil. si, drept sa-ti spun, aproape ca nu te mai recunosc. Te-ai maturizat asa, dintr-odata, de azi pe mane.
- Da, am imbatranit repede
-zimbi cu amaraciune Ana. Dar, va rog sa-mi spuneti, dupa parerea dumneavoastra, nu cumva voi deveni si eu o intrusa, o parvenita?
Doamna Frunzescu ramase o vreme cu privirile pierdute.
- Nu cred, n-ai dat nici un semn pana acum. Pe parveniti sau pe cei care au tendinta de a parveni ii recunosti usor si devreme, din tinerete. Trebuie sa stii ca sunt si in familiile intelectualilor saraci destui oameni care nu pun banul si parvenirea mai presus de demnitatea lor omeneasca. Din fericire, majoritatea o formeaza tocmai acestia.
- N-am dat pana acum nici un samn ca as fi o fata fara scrupule, pentru ca am avut o platosa de aparare: nevinovatia tineretii si necunoasterea a ceea ce se petrece in clasa sociala in care am nazuit sa intru. Nu pot afirma, doamna Frunzescu, ca ma cunosc deplin. Sunt doar cateva saptamani de cand ma analizez. Atatea lucruri, atatea experiente si sentimente noi, contradictorii, care ma framinta mereu, m-au zapacit. Nu pot afirma ca vad limpede in mine. Dar uneori imi vine sa cred ca daca voi continua sa merg pe drumul pe care sunt, nu o sa ajung un element de ordine si de supunere in clasa sociala in care as intra, ci o razvratita. O intrusa care si-ar bate joc cu pasiune de unele randuieli si traditii pe care nu le are in sange, pentru a se razbuna impotriva unei societati pe care a crezut-o pura, superioara, pentru ca e o societate culta, care m-a atras spre ea insalandu-ma, facandu-ma sa-mi gresesc tinta vietii.
- Nu e bine sa te grabesti cu concluziile. Esti abia la inceputul contactului direct cu realitatea. E firesc sa te framante sentimente contrarii; inca sa nu vezi, inca sa nu simti limpede. Lasa viata sa curga pe fagasul ei; nimeni nu o poate scoate din albia ei; observa cat mai mult, nu te grabi sa judeci si sa condamni, pentru a nu-ti amara in zadar sufletul, si poate ca, la urma, vei ajunge la concluzia ca viata nu ne da nimic intreg, desavirsit, si atunci vei vedea ca intelepciunea iti spune sa te multumesti cu ce-ti poate oferi ea. Sa te acomodezi. Asta este soarta fiecarui om. Cine se multumeste cu aceasta soarta e fericit, cine nu, se condamna singur la suferinta. Viata nu e facuta, draga mea, pe temeiul principiului tot sau nimic. Rar, foarte rar, ne ofera miezul panii; de obicei trebuie sa ne multumim cu faramaturile si cu coaja.
- Si cine nu poate fi multamit numai cu atat?
- Ajunge ca tine
-un razvratit, dar, pana la urma, un invins.
- Dar daca nu se lasa infrant? Daca ajunge mai degraba una din fiintele despre care ati vorbit, la care se inchina toti? Una din fiintele despre care ati spus ca sunt in fruntea societatii ?
- Dupa opinia mea, astfel de tipuri nu ajung niciodata sa fie fericite. Voind sa ia de la viata totul sau nimic, de obicei iau intai tot, adica vor sa ia. Dar totul e fara granita, si tot alergand nemultumiti dupa tot, ajung de pierd si ce au reusit sa aiba, si deobicei se prabusesc. Avem destule pilde in societate. Multi dintre astfel de intrusi, de oameni fara scupule morale, s-au dat peste cap, dupa ce o vreme oarecare au fost idolii multimii sau atotputernici temuti.
- Nu stiu ce va mai fi, doamna Frunzescu. Uneori nu ma mai intaleg defel. Dar, iata, tot mai mult ma gandesc ca, de la toamna, nu mai am de ce continua liceul.
- Asta e o copilarie, Ano!
- Ma simt asa de batrana, doamna!
Ce as mai putea face printre copilele acelea? si pe urma, daca as termina scoala, universitatea, ce m-ar astepta? Perspectiva sociala dupa care am ravnit nu ma mai incanta.
- Nu s-a prea vazut, in ultimul timp, ca te simti batrana. Dimpotriva!
Ai devenit mai zvapaiata decat o eleva de scoala primara.
Le-ai luat mintile tuturor tinerilor astora care se tin dupa tine ca un roi de fluturi De, din cate mi-ai spus, inteleg intr-o oarecare masura sensul purtarii tale. Totusi am crezut ca e necesar sa-ti atrag atentia asupra unor aspecte. Cat priveste experienta si framintarile de-acum, sa nu te lasi subjugata de ele, nici de tot ce-ti trece prin minte. Esti la varsta cand se ia contact cu realitatea, si crizele pot sa se tina lant, si cele de sentiment, si cele de constiinta. Nu te grabi niciodata sa tragi concluzii din cateva aparente.
Nu ti-ar fi parut rau daca n-ai fi venit la mare?
- Ba da, foarte rau!
- Si nu-ti aduci aminte cat erai de hotarata, in sara aceea, sa pleci acasa? ti-am spus si atunci ca nu-i decat o criza si ca nu-i bine sa iei hotarari pripite.
Doamna Frunzescu o mangaie usor pe par si pe fata.
- Draga mea, mi se pare ca ai lasat-o in urma pe Rada. Ea e mult mai copilaroasa decat tine. Cred ca te vei marita inaintaa ei.
Ana zambi trist.
- Nu cred ca ma voi marita vreodata, draga doamna Frunzescu.
- Ce te face sa crezi?
-o intreba in gluma, zambind, gazda sa. Nu sunt destui tineri frumosi pe ume? Sau pentru ca nu ai zestre? Trebuie sa stii, fata draga, ca si o cariera e o zestre, si poate ca mai nobila. Cunosc tineri din familii bune, avuti, cu cariere frumoase, care s-au insurat cu studente sau cu profesoare sarace.
- Nu m-am gandit la astfel de piedeci.
- Atunci?
- Am eu un presentiment. si nu de-acum, inca de cand eram in clasa a patra.
- Copilarii!
Sentimentalisme!
Lasa-te in grija vietii. stie ea de ce avem nevoie fiecare din noi.
Doamna Frunzescu o imbratisa si parasi camera.
