Tema poetul si poezia este mereu reluata, aprofundata, nuantata, ca un solilpcviu, ca o incercare de a se defini pe sine, de a se cunoaste pe sine devenind treptat o meditatie pe tema fortuna lahilis, ca o coordonata a creatiei lui loanid Romancscu.
Poezia
Paradisul este o definitie lirica a conceptului de poet care este vazut cand ca o expresie a conceptului romantic de lume ca vis (poetii nici nu dorm numai viseaza") cand ca o reprezentare a conceptului clasicist de atemporal (poetii nu sortase ei sunt nascuti") si de eroi ideali (si-s cei mai ingeri dintre nesupusi"), cand ca o incorporare a conceptului de panta rhei" (poetii curg mereu de-a lungul noptii"), dar niciodata ei nu au o aderenta la viata sociala (,, poetii bunaoara sunt cu totii / cei care lasa lumea pentru altii"), fiindca ei reprezinta eternul, inocenta, o alta lume (poetii nici nu stiu ce-nseamna a fi nemuritor sau murilor,), care ar putea II definita ca un paradis (poetii au un paraclis al lor-"), asa cum anticii isi imaginau pentru poeti un loc special Parnasul" in apropierea zeilor, care locuiau in Olimp.
Poezia Paradisul continua ideile din Va rog sa revizuiti statutul meu de poet",unde Ioanid Romancscu incearca sa definesca nu numai rolul social al poetului dar si sensul de a fi al poeziei, care poale fi vantul care ascute stelele", o cazemata pentru fiori si candoare", dialogul glonlclui cu inima", intr-o lume dominata de politicieni care pun la razboaie, de soldati cu mers de rata", de generali pudrati", de fii care nu mai vor sa mearga pe urmele parintilor", intr-o lume care este de fapt o scena in afara teatrului.
Dezbaterea este continuata in Traiasca poezia si marii visatori unde destinul ca un fatum" il determina sa fie altfel decat vrea, construind un alter-ego, o dedublare a personalitatii poetului, care este dominat de patima ( am fost. cu patima in toate"), de nonconformism (n-am ascultat de nimeni niciodata"), de lacomia de a trai (lacom eram candva"), de lipsa ratiunii (ani buimacit cuvintele"), de sentimentul de claustrare (azi ma feresc din calea celor dragi"), de neputinta si de renuntare (am incercat suprema renuntare"), dar destinul i-a ramas intact (spre steaua mea bizar stralucitoare"), ceea ce ii da un sentiment de fericire launtrica (si lotusi printre fericiti ma numar"), fiindca a ii poet inseamna a avea destinul celor alesi (Traiasca poezia si marii visatorI).
