Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Ioan SLAVICI



Ioan SLAVICI - poza (imagine) portret Ioan SLAVICI



Despre Moara cu noroc

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Nuvela Moara cu noroc
MOARA CU NOROC - comentariu
BALTAGUL de Mihail Sadoveanu - comentariu
Moara cu noroc - realism social si psihologic
Moara cu Noroc - nuvela de Ioan Slavici
Caracterizare - Ana - eroina a nuvelei Moara cu Noroc
Ghita - personaj in nuvela Moara cu Noroc
Caracterizare - Lica Samadaul - personaj in nuvela Moara cu Noroc
Referat MOARA CU NOROC Ioan Slavici (1848 -1925)
SA,RMANUL DIONIS - analiza literara (eseu)
I. Slavici, Moara cu noroc - intelegerea textului, Particularitati stilistic
MOARA CU NOROC - MODEL DE ANALIZA LITERARA
Caracterizarea personajelor
Caracterizarea lui Lica Samadaul
Ana
MOARA CU NOROC - comentariu literar - Nuvela realista, cu accente psihologice
NUVELA PSIHOLOGICIA - MOARA CU NOROC
Nuvela psihologica Moara cu noroc de loan Slavici - Opera si contextul cultural
MOARA CU NOROC - REPERE PENTRU COMENTARIU




Nuvela psihologica Moara cu noroc de loan Slavici - Opera si contextul cultural de Ioan SLAVICI





Slavici este nuvelistul prin excelenta al Perioadei Marilor Clasici. Opera sa reflecta principiile societatii literare Junimea prin impunerea unei creatii originale, oglindirea unor aspecte ale lumii contemporane, valorificarea mentalitatii traditionale si imbinarea eticului si esteticului in literatura. Adica veti citi despre destine si drams individuale intr-o formula artistica rafinata.

Genul: epic

Specia: nuvela psihologica

Opera si contextul cultural loan Slavici (1848-1925) este un important scriitor al Perioadei Marilor Clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si Titu Maiorescu. Opera sa este o veritabila fresca a satului si targului transilvanean din cea de-a doua jumatate a secolului al XlX-lea, fapt ce il determina pe criticul literar George Calinescu sa o asocieze cu Comedia umana a scriitorului francez Honore de Balzac.

Scriitorul debuteaza cu o povestire publicata in Convorbiri literare in 1871, cu sprijinul lui Eminescu, pe care il cunoscuse la Viena in perioada studiilor universitare (drept si stiintE). Debutul editorial are loc in 1881, cu volumul Novele din popor, urmat in 1884 de Padureanca. Scrie mai multe romane [Ultimul armas, Din batrani, Din pacat in pacat, aparut postuM), dintre care singurul reusit este Mara, publicat initial in foileton, in 1894, in revista Vatra si apoi in volum, in 1906. Scrie o culegere de povesti pentru copii, Zana zorilor, Isi exerseaza talentul si in domeniul dramatic, prin Fata de birau si Toane sau vorbe de claca, doua comedii ce raman doar la stadiul unor notabile incercari literare. Actul creativ este dublat de o bogata activitate jurnalistica. Intre 1872 si 1873 este redactor la ziarul umoristic Gura satului, apoi, in 1874, la ziarul conservator Timpul. In 1884 se stabileste la Sibiu, unde intemeiaza revista Tribuna, in paginile careia promoveaza drepturile culturale ale romanilor din Ardeal. Colaboreaza la Vointa nationala, apoi coordoneaza revistele Corespondenta romana si Vatra, cea de-a doua alaturi de Cosbuc si Caragiale. In 1909 scoate ziarul Minerva, iar in timpul Primului Razboi Mondial conduce cotidianul Ziua. Ultimele colaborari le are cu Adevarul literar si artistic si Omul liber.

Nuvela Moara cu noroc face parte din volumul Novele din popor, care marcheaza debutul editorial al autorului, in anul 1881. Volumul cuprinde si alte nuvele semnificative ale lui Slavici, precum: Gura satului, Popa Tanda, Budulea Taichii, Scormon etc.

Abordarea operei literare incadrare si tematica

Moara cu noroc este o nuvela psihologica deoarece inregistreaza modificarile psihologiei personajelor principale si permite cititorului sa patrunda in interiorul mecanismului prin care se construiesc rationamentele si reactiile acestora: Povestitorul vede oamenii lui dinlauntru in sentimentele sau in crizele lor morale, ba chiar in procesele lor intelectuale ()". (Tudor VianU)



Tema nuvelei: prezentarea efectelor dezastruoase pe care setea de inavutire le are asupra echilibrului familial.

Compozitie si structura

Titlul aduce in prim-plan supratema destinului, in acceptia de fortuna labilis (soarta schimbatoarE). Atata timp cat e guvernata de noroc, existenta personajelor este nesigura, acestea nefiind decat simple marionete in mana unui destin orb. Pentru un timp, roata norocului se invarte in favoarea personajelor, pentru ca apoi sa-si schimbe subit directia, impingandu-le spre un esec moral iremediabil. Mesajul este moralizator: individul trebuie sa-si fundamenteze existenta pe bazele solide ale unei morale sanatoase, ce are in centru conceptele de dreapta masura, echilibru si impacare cu propria conditie. Moara este, dincolo de locul de popas al calatorilor, o metafora a perisabilitatii care trimite la motivul vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciuniloR). Ea sugereaza macinarea interioara a personajelor, pana la autodistrugere. Povestea lor va disparea, ca si propriile trupuri, precum pulberea in vant.

Actiunea evolueaza gradat, in ordine cronologica, pe parcursul a saptesprezece capitole, fiecare corespunzand unui anumit eveniment. Destinul lui Ghita este urmarit de-a lungul unui singur fir narativ, desi, asa cum opina si G. Calinescu, Moara cu noroc e o nuvela solida, cu subiect de roman". Nuvelistul nu pune insa accent pe complicarea firelor narative, ci se adanceste in analizarea metamorfozelor pe care le imbraca constiinta personajului principal. Nuvela are o structura simetrica, incipitul si finalul fiind in oglinda, ambele marcate de interventiile batranei.

Incipitul sintetizeaza o morala de viata specifica mentalitatii populare, cu valoare predictiva: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit", fiind un indemn la cumpatare si echilibru. Finalul vine sa confirme avertismentul cu care se deschide textul, tot prin vocea batranei, un adevarat per-sonaj-raisonneur. Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa Ie-a fost data!". Asupra personajelor si actiunii planeaza fatumul (soarta implacabila, careia fiintele umane nu i se pot sustragE), propagat prin cuvintele batranei, un omolog al corului din tragedia antica greaca.



Momentele subiectului

Expozifiunea configureaza spatiul si timpul in care se desfasoara actiunea si prezinta personajele principale (Ghita, AnA) si secundare (batranA). Spatiul in care se desfasoara actiunea este initial un sat saracacios din Ardeal, pe care personajele principale se grabesc sa-l paraseasca pentru a se instala intr-o locatie noua: un han parasit, aflat la rascruce de drumuri. Singurele toponime sunt Fundureni si Ineu, in proximitatea carora graviteaza intreaga actiune. Personajul principal, Ghita, este un cizmar care isi castiga cu greu existenta, din cauza situatiei precare a consatenilor sai. Dorinta sa cea mai puternica este de a-si depasi conditia umila prin dobandirea unei situatii materiale prospere. De aceea, isi abandoneaza vechea meserie, care presupunea o munca intensa si un castig minim, pentru cea de hangiu, care mizeaza pe acumularea usoara de bani, in schimbul unui efort minim. Schimbarea meseriei implica si schimbarea stilului de viata. Spatiul in care se afla Moara cu noroc este introdus in structura narativa prin intermediul unei pauze descriptive. Autorul valorifica motivul hanului izolat aflat la rascruce de drumuri, care in conceptia traditionala este un spatiu neimblanzit, a carui neutralizare presupune o jertfa omeneasca. Locul in care se muta Ghifa si familia lui se defineste printr-o ostilitate stranie: este dominat de iarba si maracini, valea se stramteaza parca intr-o tentativa de a respinge o privire mai curioasa, pe culmea stanga a dealului se zaresc ramasitele unei paduri dominate de un stejar pe jumatate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbi, care impiedica vederea bisericii din Fundureni. In contrast cu imaginea generala pe care o lasa acest spatiu, Ghifa se arata impresionat de frumusetea peisajului, pe care il transfigureaza din nevoia de a-si confirma optiunea.

Intriga este marcata de aparitia la han a lui Lica Samadaul, care se autodeclara stapan absolut al acelor locuri, instaurand teama si panica.

Desfasurarea actiunii pune in evidenta declinul moral al lui Ghita. Initial hotarat sa evite orice contact cu Lica, este atras de acesta in capcana propriei lacomii: devine din ce in ce mai tentat de castigul rapid si fara efort, chiar cu sacrificiul propriei onestitati si al linistii familiei.

Perspectiva narativa este cea a naratorului obiectiv, omniscient si omniprezent care prezinta faptele la persoana a lll-a singular, intr-un stil sobru, impersonal, vizibil detasat de personaje si actiunile lor. Ca in majoritatea operelor lui Slavici, naratorul adopta o dubla atitudine fata de evenimente: fie imprumuta limbajul personajelor (comentariile batranei se suprapun conceptiei naratoruluI), fie se identifica unei instante supraindividuale, reprezentate de morala satului.

Conflicte si relatii intre personaje

Nuvela se deschide printr-un dialog care expune termenii unui conflict incheiat", afirma Magdalena Popescu, subliniind opozitia dintre mentalitatea conservatoare a batranei, care prefera stabilitatea unei societati ale carei reguli le cunoaste si stapaneste si nevoia de schimbare a tinerilor, gata sa se aventureze pe taramuri necunoscute. Conflictul nuvelei are la baza diferenta de valori dintre cele doua generatii: Ghifa minimalizeaza valorile morale ale satului traditional si opteaza pentru avantajele materiale ale unei lumi suspecte moral, dar care ii promite foloase materiale extrem de tentante. Acest conflict intre generatii declanseaza conflictul exterior al nuvelei, dintre Ghita, atasat inca de crezul moralitatii, si Lica, reprezentantul unei lumi care ignora orice lege sau conduita morala. Conflictul exterior va fi sursa conflictului interior, pentru ca Ghifa va fi prins intr-o retea de constrangeri exterioare si interioare carora ii va fi greu sa le faca fata.

Nuvela este construita pe baza raportului de forte dintre doua caractere riuternice, Ghifa si Lica, ale caror intervenfii vor fi magistral regizate de Slavici.

Capitolul III debuteaza cu prezentarea lui Lica Samadaul, care isi manifesta autoritatea absoluta la han. Prezenfa sa exercita teroare si fascinafie in egala masura. Totusi, cele doua femei il recepteaza ca pe un personaj cu influente nefaste.

Prima aparitie indoielnica de la han nu este insa a lui Lica, ci a unor trimisi de-ai sai, al caror rol este de intimidare a hangiului: acestia beau si mananca fara sa plateasca, lansand astfel o prima provocare. Aparitia propriu-zisa a Samadaului, banuita si asteptata de Ghifa, are loc ulterior, la fel de imprevizibil si bulversant. inca de la inceput/acestuia i se contureaza un portret fizic prin caracterizare directa de catre narator: Lica, un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica este porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint, bici de carmajin, cu codoristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulefe de aur". Personalitate alcatuita din contraste, portretul fizic al lui Lica se construieste in opozitie cu asteptarile cititorului, pentru care meseria de porcar este incompatibila cu un aspect fizic atat de atent studiat. Detaliul vestimentar informeaza in legatura cu minutiozitatea personajului in a-si regiza intrarile si iesirile din scena astfel incat sa creeze interlocutorului o impresie puternica, derutanta. Magdalena Popescu remarca faptul ca Lica este si ramane multa vreme o simpla suprafata, cu trasaturi nete si contururi categorice, cu atat mai marcate in limpezimea prezentei lor, cu cat mai ascunse se vor mentine mobilurile reactiilor si gesturilor de raspuns", in timp ce Ghifa, amanuntit pana la dezmembrare, nu va fi niciodata descris in aparenta lui fizica". Astfel, descrierea fizica are functia unei platose care impiedica accesul catre interiorul lui Lica si lasa descoperit drumul catre constiinta lui Ghifa. Portretul moral al lui Lica este realizat prin autocaracterizare (Voi fi facut ce voi fi facut, nu-i vorba, dar am facut asa, ca orisicine poate sa creada ce-i place, insa nimeni nu stie nimic ") si prin caracterizare indirecta, ce reiese din comportament, limbaj si mentalitate. El se autoproclama stapan absolut al acelor locuri si isi afirma independenta totala fata de lege si oamenii ei.

Primul contact dintre cele doua personaje pune in evidenta un raport de subordonare pe care Lica vrea sa-l instituie fara drept de apel: Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!?". Efectul produs asupra lui Ghita este puternic si determina doua reactii majore: luarea unor masuri suplimentare de siguranta (arme, caini, pazniC) si instrainarea de familie (Ana samtefj ca de catva timp barbatul ei s-a schimbat si ii parea ca, de cand are canii, tine mai putin la nevasta si la copii"). Lica este factorul disturbator al armoniei familiale de care se bucurase Ghifa. El cunoaste trasatura esentiala a oricarui hangiu, dragostea de bani, si actioneaza in consecinta, li ofera acestuia in fata comunitafii satesti cinci grasuni" ca plata pentru consumafia oamenilor sai, obfigandu-l sa faca o alegere clara intre a-i fi aliat sau adversar. Vrand sa profite atat de avantajele unei imagini oneste, cat si de beneficiile materiale oferite de Samadau, Ghifa refuza in prima instanfa oferta lui Lica, pentru ca in cele din urma sa se razgandeasca si sa ceara plata ultimului porcar, caci prindea pofta de a-si opri cei cinci grasuni". Raspunsul acestuia il descumpaneste: Noi platim inainte, ori nu platim deloc" si il face sa infeleaga ca nu va putea acumula averea ravnita fara sprijinul lui Lica. Este momentul in care in sufletul personajului se declanseaza conflictul interior intre a fi moral si a-si proteja familia si dorinfa de imbogafire. Autorul utilizeaza monologul interior, tehnica prin care personajul se confrunta cu propria constiinta si isi afirma patima nestavilita pentru bani. Ghita vizualizeaza banii gramada inaintea sa" si are aceeasi reactie ca a oricarui impatimit fata de banul devenit obiect-fdtis: i se impaienjenesc ochii (Hagi-Tudose saruta banii, Mara are acelasi gest, se induioseaza in fata florintilor si plangE). Rolul lui Lica nu este de a sadi in sufletul lui Ghifa dragostea pentru bani, ci de a declansa o pornire care exista deja in structura interioara a acestuia, insa in stare latenta. Brusc, acesta se simte incolfit de doua tendinfe divergente, precum personajul unei tragedii antice: pasiune (de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie") si datorie (Avea insa nevasta si copii si nu putea sa faca ce-i placea"). A doua intalnire dintre Ghifa si Lica se constituie intr-un adevarat duel verbal pe parcursul caruia Ghita isi negociaza pozitia de putere: Oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti." (autocaracterizarE). Pentru a doua oara, Ghita este manipulat in mod subtil de Lica, prin exploatarea celui de-al doilea punct vulnerabil: orgoliul. Se observa ca toate deciziile pe care le ia Ghifa in legatura cu colaborarea cu Lica sunt generate de un moment de furie, cand inceteaza sa mai fie rational si se comporta in virtutea unor impulsuri organice: Ghifa se cutremura. Toate ca toate, dar bataia de joc il scotea din minti". Lica beneficiaza de un intreg arsenal al manipularii. Este constient ca Ghita nu va accepta cu usurinta sa colaboreze cu el, de aceea cauta sa aiba intotdeauna un atu in plus, care sa-l constranga pe hangiu sa coopereze. Si argumentul cel mai puternic sunt banii pe care ii ofera sau ii imprumuta " de la acesta si care il leaga intr-o complicitate anevoie de refuzat. Astfel se naste un nou conflict de interese in constiinta lui Ghifa: dorinta de a parea un om de onoare, respectabil si impulsul de a profita de colaborarea cu Lica (daca e sa va fiu de folos, lumea trebuie sa ma creada om cinstit si nu stricat cu voi"). Este pus astfel in evidenta raportul dintre aparenfa si esenfa: Slavici are aici una din intuifiile sale fundamentale, care il apropie de modernitate: individul este, printre altele, si ceea ce crede lumea despre el ca ar fi" (Magdalena PopescU). Acesta este punctul dincolo de care Ghifa incepe sa se comporte duplicitar si face eforturi supraomenesti sa-si echilibreze tendinfele contradictorii. De altfel, intre el si Lica exista in permanenfa un conflict nemarturisit, mascat de o falsa alianfa prin care fiecare incearca sa-l controleze pe celalalt.

Drama lui Ghifa se naste din neputinfa de a fi sincer cu sine insusi, din fuga permanenta de propria constiinta. Acest aspect este pus in evidenta de relatiile cu sofia sa, Ana. Lipsa de comunicare ce se instaleaza progresiv intre ei are ca justificare dorinfa eroului de a-si proteja famtjia. In realitate. Ana reprezinta constiinta lui Ghifa, pe care acesta refuza sa o consulte de teama ca propriile planuri sa nu fie dejucate. Oscilatiile personajului sunt puse in evidenta prin stilul indirect liber. incearca! Povesteste si comenteaza episoadele care marcheaza declinul lui Ghifa pe scara moralitafii.

Ultima treapta a degradarii morale este determinata de acapararea de catre Lica a ultimului teritoriu sufletesc ramas intact: dragostea pentru Ana. Relafia dintre cele doua personaje masculine este una de tip parazitar, deoarece Lica isi extinde in mod imperceptibil dominatia asupra lui Ghifa. Fin cunoscator al psihologiei umane, Lica exploateaza cu succes cele doua puncte vulnerabile ale lui Ghifa: patima pentru bani si orgoliul nemasurat. Ca si in cazul lui Lapusneanu, dorinfa de dominare si manipulare a celuilalt devine placere pura, joc gratuit ce isi are radacina in dorinfa nestavilita de putere. La randul sau, Ghifa exercita asupra lui Lica o forfa de seducfie, incitandu-l pe acesta sa inventeze noi modalitafi de a-l subordona. Acelasi orgoliu incepe sa-l stapaneasca si pe Lica, determinandu-l sa piarda masura faptelor sale si sa cada in propria cursa. incercand sa-l vindece pe Ghifa de o slabiciune fatala, urmareste de fapt sa se investeasca in rolul de divinitate, cu puterea de a decide destinul lui Ghifa. Si de data aceasta, Ghifa devine victima propriului orgoliu, acceptand sa o angreneze pe Ana in jocurile lui Lica. incearca! Justifica atitudinea lui Ghifa de a o lasa pe Ana prada jocurilor de seducfie ale lui Lica; ce semnificafie are dansul (ritual de curtare/hora a destinuluI)?



Orgoliul sau se manifesta intr-o dubla directie: nu-si recunoaste dragostea pentru Ana in fata lui Lica si are pretentia ca ea sa-l inteleaga in mod neconditionat, fara sa-i ofere nici o explicatie. Lipsita de increderea si de sprijinul sotului ei, Ana devine o prada usoara pentru experimentatul Lica, acesta stiind sa exploateze si orgoliul femeii de a avea exclusivitate in inima sotului ei: Tare te-nseli daca crezi ca barbatul meu fine atat de putin la mine". incearca! Comenteaza interpretarea pe care o da Ana plecarii sotului ei.

Astfel, Lica declanseaza un joc al orgoliilor si al relatiilor de putere pe care el insusi nu-l mai poate controla, indragostindu-se in mod surprinzator de Ana (Ziceam ca dac-as voi sa plec, mi-ar fi greu sa ma despart de tine. Mai multa dovada nu-ti trebuie decat ca fi-o spun, fiindca oameni de felul meu, mai ales la anii mei, nu prea spun asemenea lucruri.").

Slavici este un bun cunoscator al psihologiei feminine. El inregistreaza cu subtilitate evolutia Anei de la iubirea bazata pe respect si incredere in sotul ei, la iubirea insotita de compasiune si mandria de a-l ierta, pana la dispretuirea si inselarea sotului, care nu echivaleaza cu pierderea iubirii pentru acesta. Pentru ea, relatia cu Lica nu are valoarea unui adulter, ci reprezinta singura modalitate de a-si continua existenfa in mod coerent. Din moment ce nu mai nutreste pentru soful ei decat dispret (Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa"), simte nevoia unui nou model masculin in raport cu care sa se defineasca si pe care sa-l urmeze. De aceea i se pare de neconceput sa mai ramana alaturi de Ghita. Lica refuza insa orice dependenta, cu atat mai mult fata de o femeie (De femeie m-am ferit totdeauna, si acum, la batranete, tot n-am scapat de ea"). De fapt, pentru prima oara incepe sa-i fie teama de ceva: de propriile sentimente pentru Ana si de posibilitatea ca aceasta sa se reintoarca la Ghita: Si parca vad cu ochii cum ai sa te impaci cu el si sa-fi versi toata mania adunata in sufletul tau asupra mea". Astfel, Lica ajunge in acelasi impas ca si Ghifa, fuga de sine, care il va conduce la dezintegrare, la fisurarea coerenfei interioare. Aceasta regresie va culmina cu scena din biserica, moment in care frica prinde contur: Patrunzand in.interiorul unui spafiu sacru, Lica are o strafulgerare de constiinfa: infelege ca raul pe care l-a facut trebuie sa aiba niste limite si ca profanarea unei biserici este prea mult, chiar si pentru o minte diabolica precum a sa. Se incapafaneaza insa sa-si ignore temerile in virtutea unui orgoliu nemasurat si simuleaza o indiferenfa rece: intra cu calul in biserica, il priponeste de strana, intra in altar, smulge o draperie si isi acopera calul cu ea. In acel moment descopera ca si-a uitat serparul (insemnul puterii masculine in folclorul romanesC) la han. inspaimantat, decide sa se intoarca sa-l recupereze. Deloc neglijabil este decorul naturii dezlantuite care amplifica starea de spirit a personajului, determinandu-l sa-si piarda luciditatea si sa actioneze impulsiv. incearca! Descopera si comenteaza similitudinile dintre starea naturii si starea de spirit a lui Lica Samadaul.

Ghifa se intoarce la han dupa ce fusese sa-l divulge pe Lica autoritafilor, al caror reprezentant este Pintea (fost tovaras al lui Lica, este tradat de acesta; devine jandarm pentru a se razbuna uzand de atuurile legiI). Actiunea reparatorie este insa tardiva, si Ghita constientizeaza acest aspect. Pentru el si pentru Ana nu mai exista nici o alta solutie decat tradarea sau moartea. Gestul de a o ucide pe Ana reprezinta de fapt doar finalul inevitabil a ceea ce incepuse deja cand acceptase sa o lase la discretia lui Lica, simuland indiferenta. La randul lui, Ghita este ucis de Raut. Finalul lui Lica este si mai dramatic. Urmarit indeaproape de Pintea, prefera sa se sinucida decat sa se lase prins. Astfel, se loveste cu fruntea de trunchiul unui stejar, intr-un ultim gest de sfidare a legilor nescrise. In felul acesta pierde, conform doctrinei crestin-ortodoxe, orice sansa de mantuire, fiind condamnat unei ispasiri vesnice. Finalul lor este tragic si survine ca o pedeapsa pentru greselile din timpul vietii. Daca in cazul personajelor masculine vina este evidenta, Ana pare o victima, iar destinul ei - nedrept. In realitate, in ciuda tuturor incercarilor de a-l convinge pe Ghita sa inceteze colaborarea cu Lica, ea incepuse sa accepte, in mod imperceptibil, jocurile acestuia si chiar sa le doreasca (semnificativa este scena dansuluI): Apoi desfraul are si el farmecele lui, si Ana incetul cu incetul se obicinuise si prinsese o tainica pofta de el". Moartea personajelor constituie punctul culminant al nuvelei si are o valoare moralizatoare: este pedeapsa divina pentru incalcqrea principiilor morale ale comunitatii traditionale. Finalul lor aminteste din nou de tragedia antica: actiunile lor au valoarea unui hybris ce sfideaza divinitatea prin lipsa de masura a orgoliilor de care s-au lasat calauziti in viata.

Deznodamantul este marcat de izbucnirea unui incendiu purificator ce anuleaza caracterul nefast al acelui loc printr-un sacrificiu uman care va permite noilor generatii sa duca o viata onorabila, in conditii de securitate. Ultimul comentariu al naratorului, Apoi ea lua copiii si pleca mai departe", imprima o nota optimista textului prin continuarea vietii in conditii mai bune de catre cei doi copii.

Concepte operationale folosite: autor, caracterizare, conflict, deznodamant, expozifiune, final, incipit, intriga, momentele subiectului, monolog, punct culminant, narator, naratiune, nuvela, perspectiva narativa, portret, titlu, tema.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.