Ioan Slavici, scriitor de marca al epocii marilor clasici, era de parere ca literatura nu reprezinta altceva decat o oglinda fireasca a realitatii si de aceea scria proza realista cu accente sociale si psihologice.
Era un om sucit, dar cu o opera remarcabila", spune G. Calinescu despre cel care a intemeiat, la sfarsitul secolului al XlX-lea, proza obiectiva romaneasca. Spirit riguros, moralist autentic atat in literatura, cat si in viata, talent laborios cu adanci intuitii in sufletul omului, dar lipsit de seductie verbala si imaginativa" (T. VianU), Slavici reprezinta, prin intreaga sa opera, o pledoarie pentru echilibru si armonie, atat in forma, cat si in continut.
Scriitorul se apropie foarte mult de canonul clasic al junimistilor, realitatea sociala fiind reflectata autentic, fara idealizare, fiind si el un dusman al formelor fara fond" maioresciene. Talentul sau exceptional se vede in descrierea si evocarea lumii taranesti a
Ardealului, fiind cel care introduce o realitate populara inaintea lui Creanga" (T. VianU) in literatura romana. Daca ar fi avut mai multa putere de lucru - considera G. Calinescu -, Slavici ar fi dat o adevarata comedie umana" a satului romanesc.
Opera sa cuprinde nuvele {Popa Tanda, Scormon, Gura satului,
Budulea Taichii,
Moara cu noroc, Comoara, Padureanca etC), povesti (Zana-Zorilor, Florita-din-codru, Spaima-zmeilor etC), romanul
Mara, teatru (Fata de birau, Bogdan-Voda, Gaspar GratianI) si memorii (inchisorile mele, Amintiri, Lumea prin care am trecuT).
Slavici creeaza o geografie literara, cu tipurile umane si atmosfera ei specifica, pe fundalul unei civilizatii conditionate istoric si moral: migratia motilor pentru munci sezoniere in diverse zone ale tarii (PadureancA), initierea unui tanar in tainele breslelor, cu toate obiceiurile, ritualurile si ierarhiile acestora (MarA), intemeierea unei afaceri proprii din dorinta schimbarii statutului social (Moara cu noroC), ambitia si depasirea prejudecatilor (Budulea TaichiI), psihologia colectivitatii ((kira satuluI), moralitatea familiei (Piatra din praG) etc. Toate aceste lucrari zugravesc o lume care se afla la granita dintre rural si urban, personajele incadrandu-se in tipologii umane si ilustrand principii etice prin destinul lor.
Un complex individual, ca si unul social au facut din Slavici primul scriitor roman dotat cu o remarcabila acuitate la existenta individului printre ceilalti. Omul lui Slavici il intalneste pe celalalt, dar nu ca pe un obiect (al dorintei, al posesiei, al subordonariI), si nici ca pur agent (opunandu-se, colaborand, subordonandu-sE). Celalalt exista mai ales ca o constiinta care priveste si califica. Distinctia este esentiala. Caci, daca unei actiuni omul lui Slavici ii raspunde prin reactie (fapta il elibereaza si il absolva), unei priviri nu-i poate raspunde; el o interiorizeaza ca pe propria sa esenta" (Magdalena Popescu, SlavicI). O trasatura esentiala, asadar, a operei lui Slavici este surprinderea individului in si prin colectivitate. El nu exista decat prin raportare la ceilalti. Este o umanitate care leaga indivizii intre ei prin fire invizibile, le conditioneaza intregul comportament, ii face sa ia hotarari in dezacord cu propria constiinta. Autorul devine, in acest context, un observator al sufletului disimulat si crispant de mut. Iubirile, dusmaniile se desfasoara in stilul taciunilor sub cenusa" (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezenT).
Personajele create de Slavici au o viata interioara tensionata, ele sunt in permanent conflict cu lumea si cauta necontenit o cale spre echilibrul interior. Definitorie pentru arta sa este marea putere de interiorizare a eroilor, infatisati in zbuciumul lor launtric, nu doar in manifestarile exterioare. Slavici este primul care muta accentul de pe realitatea faptelor pe cea a gandurilor, de pe social pe eu, dovedind finetea unui cunoscator al naturii omenesti" (Mihai EminescU).
Slavici fundamenteaza analiza psihologica in literatura romana, urmarind atat sufletul individual, cat si cel colectiv. Pe de alta parte, odata cu Slavici se reia in literatura traditia cronicarilor de a fi in scrisul lor neimblanziti judecatori morali ai oamenilor vremii lor, ca si obisnuinta de a intemeia si intregi judecatile doar pe fapte din viata sau care s-ar putea desfasura aidoma in viata" (Ovidiu PapadimA). Nuvelele, ca si romanul Mara au un vadit caracter moralizator, autorul apeland de fiecare data la intelepciunea omului simplu pentru a insinua in text propria sa viziune etica. El isi rasplateste sau pedepseste personajele in functie de actiunile si mai ales in functie de gandurile lor, incat finalul operei intregeste de fiecare data accentele moral-crestine ale scenariului epic.
Scriitorul descrie, nu explica, conturand adevarate imagini de fresca sociala, redand prin forta limbajului culoarea autentica a epocii, moravurile, cadrul economic, gradul de civilizatie, o lume totala, rotunda din toate punctele de vedere.
