Cand eu ma hirotoniseam, Budulea canta Vrednic este in rand cu ceilalti clerici. Peste cateva luni termina si el cursul si se gandea ca, dupa ce va fi stat vreo luna, doua intr-o manastire, sa se faca diacon si sa-si ieie parintii la sine in oras.
- Da, mergem si noi, zicea Budulea cel batran, ca sa fim im- preuna.
Dar el tot nu era cu desavarsire vesel. Nu se mai indoia ca Hutu al lui are sa ajunga cu vremea vladica; insa ce folos, cand vladica nu avea nici nevasta, nici copii, ba chiar nici o casa a lui, ci locuia "la curte".
Deocamdata, insa, Hutu nu era decat scriitor la consistoriu, ticlu- ia circulari, aduna date si facea expuneri tabelare despre nasteri si incetari din viata, despre cununii, despre copiii de scoala si despre sufletele din deosebitele parohii. Si ii era mare bucuria cand putea sa le faca parintilor veniti la consistoriu impartasire despre cele ce-a aflat.
Unul dintre putinii care voiau sa li se faca mereu asemenea im- partasiri era preacucernicia-sa parintele Avesalon Toda, om luminat si imbracat in reverenda de matase, captusita cu rosu. Cand parintele Toda venea la sedinte, Budulea nu scapa de el, ci trebuia sa fie la masa impreuna, ca sa vorbeasca mai despre una, mai despre alta, in vreme ce parintele Toda asculta, lasand mai ales pe Budulea sa vorbeasca.
Si fiindca era toamna si strugurii se copsesera si timpul era fru- mos, parintele Toda a grait zambind:
- Trebuie sa vii pe cateva zile la mine. Dar baga de seama, caci am doua fete mari, care sunt foarte sirete.
Budulea a zambit si a zis ca nu poate, fiindca si fiindca, dar in cele din urma tot n-avu ce face, si s-a hotarat sa plece.
Parintele Toda avea o trasura cu patru cai foarte frumosi; drumul era bun si calatoria foarte placuta. Acasa, parintele Toda avea o casa mare, o curte larga si plina jur imprejur de grajduri, soproane si hambare. Mai avea prin curte vaci cu lapte, vitei, porci grasi si pasari o multime. In casa, in sfarsit, parintele Toda avea o biblioteca maricica, scaunele si canapelele captusite aici cu matase, colo cu catifea, covoare pe jos si multe alte scumpeturi. El avea insa mai ales o protopopeasa, un fecior ca de douazeci de ani, altul ca de zece si doua fete mari.
Budulea era cam ametit si-si zicea in taina: "Parintele Toda tre- buie sa fie un om foarte fericit".
Simtind dar ca se afla intr-un cuib de fericire, el era stramtorat, umbla pe varful degetelor, facea mereu greseli in constructia frazelor si era foarte nenorocit. Mai ales la masa atat era de zapacit, incat nici nu stia in care mana sa tie cutitul si in care furculita, si aceasta mai ales fiindca sedea intre protopopeasa si Elena, fata mai mare a protopopului, care si ea parea cam zapacita, caci nu vorbea nimic si se uita din cand in cand serioasa la el.
Dupa masa el mai incepu sa rasufle. Fetele se pusera la clavir, si Malci, cea mai tanara, care numai acum cateva luni se intorsese de la calugarite, incepu sa cante mai intai o arie nemteasca, apoi una romaneasca, sosita de curand de la Bucuresti.
Budulea Taichii era incantat, caci n-auzise clavir de cand fusese cu cei doi copii de boier, si acum parca i se improspatasera acele timpuri. In urma canta dar si el Sub aceasta neagra stanca, apoi Adio la Moldova, Sus la munte ninge, ploua, apoi un cantec pe care-l stia de la Cocorasti, iar fetele si protopopeasa il rugau mereu sa cante.
- Trebuie sa stiti, zise el, ca taica-meu e cimpoies.
- Si afara de aceasta e un om minunat, adause parintele Toda miscat. De cate ori il vad, imi aduc aminte pe fie iertat taica-meu, care si el era scurt, gros, rotund la fata si zambea totdeauna ca batranul dumitale.
Hutu era foarte fericit cand auzea ca taica-sau samana cu taica protopopului, si fiindca era fericit, era vesel peste obiceiul sau si nu se mai simtea stramtorat, ba dupa ce a iesit prin gradina, el insusi a cerut bratul Elenei si a ras din toata inima cand Elena, mai nainte de a-i da bratul, i-a zis: "Se cuvine oare unui cuvios parinte sa ceara bratul unei femei nemaritate?"
A ras atunci si parintele Toda, iar protopopeasa a grait: "Nu-l lasam sa se faca calugar. Tineti-va de el, fetelor: trebuie sa-l insuram!"
Si fetele se tineau de el, si el era vesel, si rosea, si se simtea bine. Cand a plecat apoi, protopopeasa l-a intrebat cand mai vine si nu i-a dat drumul pana ce n-a fagaduit ca vine pe ziua de Sfanta Maria, cand era numele ei; fetele au zis ca se duc ele sa-l ia si sa-l aduca pe sus, ca pe un fugar, iara parintele Toda s-a sarutat cu el, apoi l-a petrecut pana la trasura, i-a strans mana si iar l-a imbratisat.
Intorcandu-se dar spre oras, Budulea Taichii era foarte ganditor si, sosind la consistoriu si facand expunerile tabelare, el era mereu ganditor, incat oricine putea sa vada ca dnul Mihai Budulea, arhivarul consistorial, e un om pus pe ganduri.
Fiind insa ca omul care se gandeste mult scapa si cate o vorba, si fiindca Hutu tinea la parintele Toda, el vorbea despre dansul, si il lauda, si spunea ca si protopopeasa e o doamna prea cumsecade. Pentru aceea il necajeau cu fetele protopopului, si el nu se supara, caci nu stia sa se supere, dar se tulbura, si atunci il necajeau cu atat mai vartos. Iar cand preasfintia-sa parintele episcop auzea ca-l necajesc pe Budulea, zambea si el.
Intr-o zi, iesind in gradina, preasfintia-sa s-a oprit privind la Hutu, iar cand Hutu s-a dus sa-i sarute mana, l-a tras nitel de mana, ca si cand ar voi sa-l duca cu sine.
Hutu a plecat dar in urma lui. In gradina, preasfintia-sa s-a asezat pe o laita, apoi a inceput sa-l ia pe Hutu pe departe, sa-l intrebe despre parohiile vacante, sa-i ceara parerea despre propunerile ce ar fi sa se faca viitorului sinod, iar in vremea aceasta il scruta mereu cu privirea.
- Cand mergi la manastire? intreba el in cele din urma.
- Cand veti porunci preasfintia-voastra.
- Prea bine, fiule! raspunse episcopul, apoi ramase catva timp pe ganduri. E frumoasa hotararea ce ai luat, dar te gandeste ca, dupa sfintele noastre asezaminte, timpul ce vei petrece la manastire iti este dat spre a te chibzui si spre a-ti da seama daca nu mai e nici o do- rinta lumeasca in inima ta si daca poti sa te dai cu intregul tau suflet vietii cuvioase. Dumnezeu nu voieste jertfa de sila si manastirea e locas de scapare pentru cei ce nu mai au ce sa caute in viata. Daca voiesti dar sa aduci viata ta jertfa intru folosul bisericii lui Hristos, te gandeste ca jertfa trebuie sa-ti fie curata, pentru ca ea sa poata fi bine primita de catre cel ce strabate si cele mai ascunse taine ale inimii omenesti.
Dupa aceste el se ridica, intinse mana spre sarutare si-i saruta frun- tea, graind miscat:
- Cugetul curat e podoaba crestinului, fiul meu!
