Iara noi umblam la scoala, Budulea Taichii si eu, amandoi din Cocorasti, amandoi in gazda la seca Lenca.
In ziua intai Budulea voia cu orice pret sa ramaie stand langa usa, si numai dupa multa staruinta se hotari sa se aseze pe cea din urma banca. Ii parea ca toata lumea il stie, il cunoaste si se intreaba cum adica sa fie el imbracat in hainele dascalului Claita si sa umble la scoala tot cu domnisori. Incetul cu incetul, insa, el s-a deprins, si in cele din urma a ajuns ca nici unul dintre baieti nu putea sa-l scoata din ale lui. Un obicei a pastrat cu toate aceste: indata ce sosea acasa, el se dezbraca, isi curata hainele, le impaturea cu multa bagare de seama si le punea in lada, apoi lua cartea si invata lectia.
Seca Lenca nu ne dadea lumanare, ci trebuia sa ne cumparam noi din banii nostri. Pentru ca sa nu fie nici o suparare, avea fiecare lumanarea sa si, daca astazi invatam la lumanarea mea, maine luam pe a ta, si asa mai departe. Budulea n-avea niciodata lumanare, si asa el se silea sa invete ziua, dar cand eu il chemam la lumanarea mea, el zicea ca nu poate sa invete cu ceilalti, fiindca-l supara.
Iara cand n-avea nici unul lumanare, ne culcam, noi in paturi si Budulea pe salteaua cu paie, apoi spuneam povesti. Fiind insa ca adeseori se intampla ca unul spunea povestea si ceilalti adormeau, s-a hotarat ca atunci cand povestitorul zice "ciolan", toti ceilalti sa zica "ciorba", pentru ca astfel sa se dea pe fata cel ce adoarme inainte de vreme si sa-si afle cuvenita rasplata in ghionturi numarate.
S-a intamplat dar ca domnul profesor Wondracek ne vorbea de- spre cele cinci rase ale neamului omenesc si, trecand la indieni, a zis ca sunt niste oameni foarte grosi la ciolan.
Atunci Budulea Taichii a strigat tare: "ciorba!", iar profesorul Won- dracek a sarit manios, fiindca baietii au inceput sa rada in hohote.
- Ce a fost asta? intreba el aprins. Eu ma temeam ca acum Budulea Taichii are sa fie pedepsit; am grabit dar sa raspund eu pentru el, fiindca stiam ungureste.
Si atunci a ras domnul profesor Wondracek si l-a intrebat pe Bu- dulea dac-a inteles, iar Budulea a raspuns ca da.
- Atunci sa-mi spui, grai profesorul cu indoiala. Budulea isi netezi parul pe frunte, isi potrivi hainele pe trup, iesi din banca si inainta cu pasi hotarati la locul unde stateau baietii cand isi spuneau lectia, apoi se opri si astepta sa fie intrebat.
Fiindca Budulea era cel mai mare in scoala si fiindca cu toate astea el era Budulea Taichii, baietii radeau totdeauna cand il vedeau si radeau mai ales acum, pentru ca Budulea vorbea foarte scalciat ungureste. Dar el vorbea si stia ce vrea sa zica si parca-i parea bine ca baietii rad. Pentru aceea baietii radeau din ce in ce mai putin, si mai ales dupa ce profesorul i-a spus sa zica lectia de ieri, ei nu mai radeau deloc, iara mie imi parea bine, fiindca Hutu stia lectia si o spunea frumos.
- Bine! zise domnul profesor Wondracek. Vezi io scri la tine "kitünö, eminens!" . Iara de aici inainte domnul profesor Wondracek tinea la Budulea, si de cate ori vreunul dintre baieti nu stia lectia, il chema pe Budulea, ca sa i-o spuna el.
Cand a venit apoi examenul cel mic, Budulea Taichii a fost clasifi- cat la locul al cincilea, si noua, baietilor, ne parea bine, fiindca Budulea era in clasa noastra, iara celelalte clase n-aveau nici un fel de Budule.
In urma, domnul profesor Wondracek l-a intrebat pe Budulea din ce traieste. El a raspuns ca are din ce trai, fiindca plateste saizeci de creitari pe luna la seca Lenca, poarta cosul cu peste, matura casa, face foc si cara apa. Cu toate acestea, profesorul Wondracek l-a luat la el, si de aici inainte Budulea nu mai platea saizeci de creitari si nu mai purta cosul cu peste, ci curatea ghetele si hainele domnului profesor, matura scoala si umplea pipele domnului Wondracek si, afara de aceste, aducea doi baieti din clasa intai la scoala si ii ducea iar acasa.
Noua, celor de la seca Lenca, ne parea rau, fiindca acum nu mai era cine sa ne spuna ce zice seca Lenca cand se cearta pe sarbeste cu fetele ei, caci numai Hutu invatase sarbeste; dar mie indeosebi tot imi parea bine, pentru ca Hutu era din sat de la noi si tinea la mine, iara cei doi baieti il apucau unul de-o mana, cellalt de alta si ii ziceau: "Budulya bacsi".
Budulea cel batran venea acum tot a doua saptamana la oras si le spunea drumetilor ca are un fecior care e dascal pe doi copii de domn si e mana dreapta a dascalului de la scolile cele mari. Deoarece insa Hutu locuia acum la scoala si nu mai avea ce sa-i aduca, batranul venea cu cate o traista de cirese, de pere primarii, de mere vargate ori cu cate un cos de capsune, pe care le impartea intre noi. Pentru aceea, cand il vedeam, strigam cu totii: "Iaca taica!", si ne adunam imprejurul lui.
El zambea si-l intreba pe fiecare de nume, iar mie imi parea bine, fiindca Budulea era cimpoiesul de la noi si tinea si el la mine.
La capatul anului lucrurile s-au schimbat. Eu am plecat acasa, iar Budulea Taichii a ramas la domnul profesor Wondracek.
Dascalul Claita era nenorocit, fiindca auzise ca domnul Wondracek voieste sa treaca pe Hutu la scolile latinesti. Era o curata hotie sa ia baiatul pe care l-a crescut el in scoala lui si sa-l nenoroceasca, departandu-l de la dascalie, pentru ca sa-l scoata, te pomenesti ce, popa, ba poate chiar avocat.
- E rau, foarte rau, zicea el. Pentru ca sa vezi d-ta: e adevarat ca trebuie sa fie si popi si alt neam de oameni, dar cel mai mare lucru e dascalul, si asa oamenii cei mai alesi trebuie sa fie dascali.
Insa Budulea nu voia sa inteleaga nenorocirea ce i se pregatea lui Hutu. El stia un lucru: ca fluierul lui are sase borte, si cand auzea ca Hutu are sa invete latineste, greceste, ba chiar si nemteste, ii venea sa sara cuc de bucurie si, mergand la oras, le zicea drumetilor: "Am un fecior la invatatura. Are sa iasa dascal mare. Vorbeste sarbeste si ungureste, iar acum invata latineste, greceste si nemteste: nu-i mai lipseste nici o limba pentru ca sa fie cele sase depline."
Caci, dupa cum stia Budulea, nu erau atunci pe lume decat sase limbi, fiindca frantuzeasca era un fel de nemteasca, ruseasa un fel de sarbeasca, iar turceasca un fel de limba paganeasca, pe care puteai s-o intelegi in latineste, caci, dupa cum spune dascalul Claita, si latineasca era o limba paganeasca. Hutu putea dar sa se inteleaga cu toata lumea.
Drumetii dadeau din cap si, intorcandu-se acasa, spuneau ca este la Cocorasti un cimpoies care are un fecior foarte invatat, ce stie toate limbile, si ca l-au vazut chiar ei pe acel cimpoies, care e un om scurt, gros, schiop de piciorul stang, rotund la fata si zambeste totdeauna cand vorbesti cu el.
