Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Budulea Taichii - 2 de Ioan SLAVICI




Eram cinci insi la precupeata Lenca Liuchici si aveam doua paturi si o masa, iara Hutu se culca pe jos, fiindca taica-sau ii adusese o saltea cu paie, doua perini, o velinta, trei randuri de albituri, doua paini mari, un saculet de fasole, altul cu faina si mamaliga si o bucata de slanina, ca sa-i fie pe doua saptamani. Seca Lenca avea doua fete si un copil, era sarboaica si vindea peste la piata; ea se certa totdeauna pe sarbeste cand era acasa, si pe romaneste in piata, dar altminteri era femeie buna si tinea la noi, fiindca eu si Iota ii plateam si cu mancarea, iara ceilalti doi, care erau preparanzi, si Hutu ii plateau pentru pat si pentru locul saltelei, mai avand ca sa le fiarba, din al lor, si de mancare, cand aveau cate ceva. Hutu nu platea decat pe jumatate, adica saizeci de creitari pe luna, fiindca ii aducea in toate diminetile cosurile cu peste verde si pe cel cu peste uscat, facea foc, matura in casa, spala vasele, cara apa si aducea iar cosurile acasa, cand se insera, si atunci ma duceam si eu sa-i ajut, pentru ca imi placea sa port cosul cu peste, si pestele mirosea frumos.

Asa se petreceau lucrurile pe vremea aceea, si vremile erau atunci minunate.

Budulea cel cu fluierul in serpar venea in toate vinerile si ne adu- cea cate ceva de acasa. El pleca de joi si venea incet, dar totdeauna cu traista plina. Iara cand intalnea vreun drumet, prindea vorba cu el si, daca drumetul nu-l intreba, el ii spunea fara sa fie intrebat: "Ma duc si eu la oras, fiindca am un fecior la scolile cele mari. Are sa iasa dascal. Eu sunt Budulea, cimpoiesul de la Cocorasti." Iara seca Lenca se bucura totdeauna cand joi de cu seara ne pomeneam cu el, pentru ca Budulea stia o multime de minciuni si niciodata nu venea cu mana goala. Vineri dupa-amiazi Budulea iar se intorcea acasa si le spunea drumetilor c-a fost la oras, fiindca are un fecior la scolile cele mari.

Dar dupa ce se intorcea acasa, Budulea se facea trist. De cand avea si el un fecior la scolile cele mari, se gandea mereu ca, oare ce poate sa se fi ales de Safta; nu se putea el bucura asa singur, cand si ea trebuia sa se bucure cu el dimpreuna. Si cand se gandea cum s-ar bucura Safta dac-ar afla ca feciorul ei are sa fie dascal, ochii i se umpleau de lacrimi si credea ca, moarta sa fie, ar scoate-o din pamant.



Si pentru aceea Budulea nu-si mai gasea tigna de mai nainte si era mereu dus in drumuri.

Apoi a venit peste cateva saptamani dascalul Claita si cu Budulea si cu nevasta lui Budulea, care era mama lui Hutu, si parea acum mai batrana decat Budulea.

Dascalul era foarte asezat, ca si cand ar fi stat inaintea episco- pului. Budulea radea in el, ca omul care a facut o pozna din cele mai bune, iara Buduleasa era nerabdatoare, ca si cand ar fi stat pe spini si jaratic.

Dar ziua aceea nu era vineri, si noi eram la scoala. Budulea s-a gandit dar sa vie ca sa-l ieie pe Hutu si sa-l duca acasa, dar sa nu-i spuie nimic, pentru ca sa vada ce zice.

Fiind insa ca noi eram in clasa si profesorul ne vorbea tocmai de- spre cele patru parti cardinale ale universului, Budulea a deschis usa, a bagat capul prin deschizatura si-a strigat tare:

- Mai Budulea taichii! De-atunci a ramas Hutu "Budulea Taichii". Dnul profesor Wondracek a sarit manios, fiindca Hutu s-a ridi- cat si-a zis: "Noi suntem, domnule profesor!" iara baietii au inceput sa rada.

Dar cand Budulea a intrat, a zis: "Vreau sa-l duc acasa, ca sa vada pe maica-sa", domnul Wondracek nu mai era manios si mi-a dat si mie voie sa plec, fiindca si eu voiam sa vad pe mama lui Hutu.

Hutu insa nici acum nu mergea iute. El era baiet de cinci ani cand plecase maica-sa; o tinea bine minte si, precum a asteptat zece ani ca sa o vada, mai putea astepta inca cinci minute.

Cand am ajuns apoi acasa, la seca Lenca, dascalul era miscat, Bu- dulea iarasi radea in el, seca Lenca statea cu fetele ei privind ca la o minune; iara eu nu cunosteam pe mama lui Hutu, fiindca n-o vazusem niciodata.



Hutu o cunostea si s-a dus sa-i sarute mana, dar ea n-a primit, ci i-a zis ca s-a facut mare si s-a uitat la el. Si el s-a uitat la ea si i-a zis ca a imbatranit. Apoi n-au mai zis nimic, ci au stat fata in fata si s-au uitat amandoi asa in vant.

- Nu-ti pare bine ca vezi pe maica-ta? a grait atunci Budulea ap- ropiindu-se.

- Imi pare bine, taica, a raspuns Hutu, si si-a bagat mana in bu- zunarul pantalonilor.

Dupa aceea Hutu a iesit afara si a inceput sa planga, iara maica-sa a iesit dupa el, ca sa planga si ea; am inceput sa plang si eu, fiindca nu mai vazusem pe Hutu niciodata plangand. Dar Budulea radea acum si se uita la noi; pentru aceea am iesit si eu afara si, cand am vazut ca Hutu plange, iar muma-sa il tine in brate si-l saruta, m-am oprit cuprins de fiori inaintea lor.

Intrebati daca-mi parea bine? Imi venea parca sa tip de bucurie, dar am plecat, ca sa nu-i supar.

De-aici inainte Budulea venea cu nevasta la oras si le zicea drumetilor: "Mergem la oras fiindca avem un fecior la scoala cea mare. Are sa iasa dascal." Iara cand venea singur, el le zicea: "Mergem, cand eu, cand nevasta-mea, la oras fiindca avem un fecior la scolile cele mari. Invatatura cere multa cheltuiala si nu putem sa ne pierdem ziua amandoi, adica atat eu, cat si nevasta mea. Eu sunt Budulea, cimpoiesul de la Cocorasti."

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.