Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere

Ioan SLAVICI



Ioan SLAVICI - poza (imagine) portret







 

Ioan SLAVICI

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ioan SLAVICI







loan Slavici - reprezentant al realismului
Ioan Slavici - universul creatiei
IOAN SLAVICI - Date biografice
PROZA LUI IOAN SLAVICI
EVOCA,RILE LUI SLAVICI

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Nuvele

Moara cu noroc

- citeste textul
Nuvela Moara cu noroc
Relatiile dintre doua personaje dintr-o nuvela de Ioan Slavici: Moara cu noroc
Relatia dintre incipit si final intr-o nuvela: Moara cu noroc de Ioan Slavici
Particularitatile nuvelei: Moara cu noroc de Ioan Slavici
Tema si viziunea despre lume intr-o nuvela: Moara cu noroc de Ioan Slavici
MOARA CU NOROC - comentariu
BALTAGUL de Mihail Sadoveanu - comentariu
Moara cu noroc - realism social si psihologic
Moara cu Noroc - nuvela de Ioan Slavici
Caracterizare - Ana - eroina a nuvelei Moara cu Noroc
Ghita - personaj in nuvela Moara cu Noroc
Caracterizare - Lica Samadaul - personaj in nuvela Moara cu Noroc
Referat MOARA CU NOROC Ioan Slavici (1848 -1925)
SA,RMANUL DIONIS - analiza literara (eseu)
I. Slavici, Moara cu noroc - intelegerea textului, Particularitati stilistic
MOARA CU NOROC - MODEL DE ANALIZA LITERARA
Caracterizarea personajelor
Caracterizarea lui Lica Samadaul
Ana
MOARA CU NOROC - comentariu literar - Nuvela realista, cu accente psihologice
NUVELA PSIHOLOGICIA - MOARA CU NOROC
Nuvela psihologica Moara cu noroc de loan Slavici - Opera si contextul cultural
MOARA CU NOROC - REPERE PENTRU COMENTARIU

Budulea Taichii

- citeste textul
I. Slavici, Budulea Taichii - Interpretare de text la prima vedere, intelegerea textului

Gura satului

- citeste textul
I. Slavici, Gura satului - intelegerea textului

Pacala in satul lui

- citeste textul

Popa Tanda

- citeste textul
NUVELA - "POPA TANDA" DEMONSTRATIE



Romane

Mara

- citeste textul
Romanul realist Mara
Romanul Mara - analiza literara
MARA - comentariu literar - Romanul realist-social. cu accente psihologice (Romanul traditional)
Caracterizarea personajelor
Mara - roman realist-social, cu accente psihologice
Mara de loan Slavici - Opera si contextul literar
Conflictele romanului
Constructia personajelor. Caracterizarea Marei


Ioan SLAVICI - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 18 ian. 1848, corn. Siria, jud. Arad -m. 17 aug. 1925, Crucea de Jos - Panciu, jud. Vrancea.

Prozator

Fiul lui Savu Slavici, cojocar, si al Elenei (n. Borlea).

Scoala elementara in Siria (1854-1858), liceul la Arad si Timisoara (1860-1867), bacalaureatul la Satu Mare (1868). incepe Facultatea de Drept la Budapesta (1868) dar, imbolnavindu-se, isi intrerupe studiile. Le continua in anul urmator la Viena, paralel cu stagiul militar. Student la Viena, pana in 1872, audiaza cursurile unor prof. de renume, citeste cu lacomie, insusindu-si, stimulat si de prietenia cu Eminescu, o buna cultura stiintifica si filosofica. Eminescu ii inlesneste contactul cu "Junimea" si Convorbiri literare, unde debuteaza, in 1871, cu comedia Fata de birau. impreuna cu Eminescu pune bazele Soc. academice sociale literare "Romania juna" si organizeaza, in 1871, ca presedinte al soc. si al comitetului de organizare, Serbarea de la Putna a stu-dentimii romane din tara si strainatate. Lucreaza in biroul unui avocat din Arad, apoi ca arhivar consistorial la Oradea. in toamna lui 1874, pleaca la Iasi, stabilindu-se, la finele aceluiasi an, la Bucuresti, unde e secretar al Comisiei pentru col. Hurmuzachi, prof., apoi redactor la Timpul (1876). Aici va fi coleg cu Eminescu si Cara-giale. In 1881 (dec.), apare voi. Novele din popor, recenzat elogios de N. Xenopol si de M. Eminescu. in 1882 este ales membru corespondent al Acad. pentru contributia la editarea doc. Hurmuzachi. in acelasi an, vara, intreprinde o calatorie in Italia, importanta pentru completarea culturii sale artistice. in 1884, se stabileste la Sibiu, intemeind Tribuna, sub lozinca devenita faimoasa "Soarele pentru toti romanii la Bucuresti rasare". Acuzat de "agitatie impotriva statului", i se intenteaza procese, soldate cu amenzi si un an de inchisoare, la Vat (1888-1889), unde redacteaza prima lucrare memorialistica, Fapta omeneasca. Primind in 1892 cetatenia romana, SLAVICI se stabileste la Bucuresti, infiintand, in anul urmator. Corespondenta romana, spre a milita in favoarea cauzei nationale a romanilor din Transilvania. in 1894, impreuna cu Caragiale si Cosbuc, scoate rev. Vatra, unde, in acelasi an, publica in foileton romanul Mara (in voi. 1906). Numit, tot acum, director al Institutului "Ioan Otteteleisanu" din Magurele (Bucuresti), se stabileste cu familia acolo, rupand pentru un timp legaturile cu lumea literara. in 1903 primeste Premiul Acad. Romane pentru romanul Din batrini (1902). in preajma si in timpul primului razboi mondial, conduce ziarul filogerman Ziua si colaboreaza la Gazeta Bucurestilor, ziarul ocupatiei germane, impreuna cu Arghezi s. a., pledand pentru neutralitate. Ca urmare, dupa razboi e intemnitat la Vacaresti. Consecvent ideilor politic o-sociale si morale din tinerete, SLAVICI se vede instrainat de epoca, respins de ea. Scrie insa pana in ultima clipa, publicand voi. de memorialistica (inchisorile mele, 1921; Amintiri, 1924) si romane (Din doua lumi, 1921; Cel din urma armas, 1923; Din pacat in pacat, 1924 - in foiletonul rev. Adevarul literar si artistic).

Daca Eminescu e incepatorul poeziei romane moderne, iar Caragiale al teatrului, SLAVICI este, alaturi de Creanga, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului. Receptarea sa de catre constiinta literara a contemporanilor si a urmasilor a fost insa mai lenta.
Asimilat adesea literatorilor minori ai veacului trecut transilvanean, i s-a reprosat, exagerandu-se, "didacticismul" si limba "terna". Descoperindu-i-se, mai apoi, adancimea observatiei sociale si psihologice, i s-a recunoscut meritul pionieratului in proza noastra, cu deosebire in cea ardeleana (I. Breazu, G. Calinescu, T. Vianu). Dar abia in deceniile sapte-opt ale veacului nostru adevarata modernitate a lui SLAVICI incepe a fi pusa in evidenta, descifrandu-i-se prezenta in opera a unor straturi de profunzime, ca "reflexia in fictiune a subconstientului auctorial" (Magdalena Popescu) sau a unei "morale istorice" (M. Zaciu). Apartinand unei epoci de ampla miscare a structurilor sociale, care-si cauta acum un nou echilibru in locul celui "patriarhal", SLAVICI isi creeaza opera intr-un subtil acord cu sensul intim al acestei epoci, chiar si atunci cand, in ultima parte a vietii, gesturile sale sociale par a veni in contradictie cu ea. Scriitorul se desparte hotarat de gandirea social-filosofica si artistica a epocii anterioare, de cliseele romantismului, fiind in multe laturi un precursor al ideilor literare de mai tarziu. Conservatorismul sau este o imagine care trebuie revizuita in multe privinte. SLAVICI crede ca spiritualitatea omeneasca nu are nimic metafizic in sine, ca "omul e rezultatul organic al vietii sociale" si ca arta e o activitate umana rationalizabila, desi nu reductibila la ratiune ("frumosul poate, dar nu cere sa fie inteles"). Ideologia sa politico-sociala si literara este meliorista, crezand in progres, la nivel individual si social, dar intr-un progres "organic", "lent". Scopul ameliorativ este inerent individului constient. Eticheta eticismului, ce i s-a aplicat, este astfel superficiala si simplificatoare. Criteriul lui SLAVICI nu a fost eticul, ci calitatea umana, "firea omeneasca", aceasta ingloband eticul, social-istoricul si filosoficul, inalta platforma a umanului i-a slujit ca unitate de masura si pentru sine si pentru eroii sai. Fiind destinata oamenilor, opera sa se implineste numai in si prin actul lecturii: "Ceea ce da operei de arta viata este efectul ei". Astfel ca SLAVICI este interesat mai mult de mesaj decat de expresie, limba avand pentru el o valoare functionala semnificanta si numai in al doilea rand valoare expresiva, estetica. Preocupat de macrocosmosul social a carei ipostaziere particulara e individul, el cauta substanta majora, fundamentala a limbajului (arta) si mai putin rasfrangerea nuantei individuale, fiind, astfel, unul dintre primii care observa limba romana sub latura de purtatoare a unor elemente de gandire si simtire specifice, premergand unor Blaga, Iorga, M. Vulcanescu, C. Noica. Limba lui (opera) este, de aceea, capabila sa exprime adevarurile esentiale despre omul istoric, desi e mai putin cizelata si rafinata estetic. Ca si Titu Maiorescu, SLAVICI si-a inteles si asumat destinul de intemeietor, eroarea lui fiind insa aceea ca, spre deosebire de contemporanul sau, nu s-a limitat la domeniul culturii si artei, nazuind o revolutionare a societatii prin persuasiune. In activitatea literara si social-culturala a lui SLAVICI se disting cu claritate doua perioade mari. Prima jumatate a vietii este a cautarilor, a gandirii elastice, dialectice, a creatiei literare originale, autentice; a doua este a cantonarii in certitudini osificate, dogmatice, a simplificarilor atinse uneori de eticism. Pasiunii de a descoperi adevarul, pentru sine si pentru semeni, ii ia locul trufia de a impune acest adevar ca norma obligatorie celor din jur. Adevaratul SLAVICI ramane pentru noi tanarul S" atat opera sa literara majora, cat si gandirea literara si sociala valoroasa apartinand primei sale perioade, plasata aproximativ intre 1871, anul debutului, si 1894, aparitia Marei. in aceasta perioada, SLAVICI porneste cu ravna si energie inepuizabila la construirea personalitatii sale, prin studiu, lectura si meditatie, prin scris si actiune social-culturala directa. Ideile privitoare la arta si literatura, formulate in articole si in corespondenta, se incadreaza sferei realismului modern, desi ele se sprijina adesea pe teze clasice. Pareri de acuta pertinenta si modernitate are SLAVICI asupra personajului epic sau asupra problemelor de retorica prozei realiste, unele actuale si azi. Personajul epic, crede, trebuie sa fie o modelare specifica a realitatii istorice si sufletesti a omului, sinteza sociala si etnica. El distinge intre personajul "premeditat" si cel "format", numind astfel ceea ce, mai tarziu, E. M. Forster va numi personajul "plat" si respectiv, cel "rotund". In conceptia lui S., personajul trebuie sa detina un "prisos de putere", sa fie structurat pe o "problema" vectoriala. El trebuie "format" prin "lupta pentru vointa, rezon si lumea din afara", intre "inchipuire" si "fire", lupta care culmineaza in acel punct "unde firea ajunge sa predomineze asupra inchipuirii". Pe de alta parte, SLAVICI crede, totusi, ca idealizarea e necesara, in spiritul unei utopii a eficientei sociale a literaturii. Avand o idee moderna despre rolul activ al cititorului in actul lecturii, SLAVICI formuleaza multe observatii pline de miez despre cele ce ar trebui sa fie principiile de baza ale unei retorici (nestatuate, desigur, de el) a realismului si romanului -"obiectivitatea", "firescul" si "consecventa". Toate aceste idei sunt asezate, de altfel. Ia temelia prozei slavi-ciene. Atat sub raportul intemeierii unor categorii estetice moderne, cat si sub acela al sondarii, prin ele, a substantei social-istorice romanesti moderne, al configurarii unui model literar uman modem, contributia prozei scriitorului este inestimabila. Omul lui SLAVICI este plasat intr-un orizont vast, incomparabil mai larg fata de acela al prozatorilor predecesori. Este orizontul "firii omenesti", in care existenta individului se arata ca o relatie complexa cu istoria, optimista sau tragica, prin confruntarea cu un destin supraindividual pe care o presupune. Personajul slavician isi cauta fericirea in spatiul istoric al epocii sale, nemultumindu-se insa cu ceea ce ii ofera acesta. Dincolo si mai presus de spatiul istoric in care e asezat de propria vointa sau de imprejurari, este prezent orizontul "firii omenesti", ca topos initial sau ca aspiratie permanenta a personajului SLAVICI incepe creand personaje "plate", in cadrul pieselor de teatru si al basmelor din primii ani. Cele trei comedii, Fata de birau (1871), Toane sau vorbe de claca (1875) si Polipul unchiului (1886) sunt mici exercitii in jurul unor situatii comune tratate vodevilesc. Prima e o idila rurala, in care, intre doi concurenti la mana fetei primarului, triumfa exponentul lumii traditionale, si pierde cel "domnit". in dramele istorice, scriitorul urmareste in chip declarat ipostazierea unor probleme social-politice ale prezentului. Epoca lui Bogdan-voda din drama omonima e preferata pentru ca e "cea mai asemenea cu a noastra", prin contradictia insolubila in care e pus eroul vrand sa faca politica patriotica fara a abdica de la un criteriu moral anistoric si supranational. Gaspar Gratiani (1886) este proiectia ideii, scumpe autorului, de toleranta nationala, in spiritul aceleiasi exigente a omeniei. Dar nazuinta scriitorului de a intemeia dramaturgia nationala moderna nu este sustinuta de un talent dramatic pe masura. Domeniul propriu lui SLAVICI ramane epicul. Autorul Marei este romancierul innascut care insa, lipsit de traditia genului la noi, se ignora ca atare si nu se dedica decat prea tarziu vocatiei autentice. El percepe viata ca durata istorica si fenomenologica totodata, ca devenire dialectica a individului in si prin lumea lui. Povestile, redactate, cele mai multe, inainte de 1881, constituie prima tentativa epica de a "reproduce gandirea poporului roman", folosind "faptele si ideile" tezaurului folcloric ca pe un "schelet foarte sarac", caruia ii da viata originala conform cu personalitatea proprie, constient ca "fiecare da acelui fapt importanta pentru care simte mai mult predilectie". Ca si in cazul lui Creanga, originalitatea povestilor lui SLAVICI se masoara dupa felul in care sabloanele populare incorporeaza obsesii personale intr-o maniera si limba proprii. Problemele viitoarelor nuvele si romane rasar in povesti, adesea foarte pregnant. In Florita din codru, eroina ridica la conditia umana niste talhari antropofagi, Ileana cea sireata ne vorbeste, prin intermediul fantasticului folcloric, despre misterul sentimentelor omenesti, Doi feti cu stea infrunte e mitul fericirii familiale vazute ca lege a umanului etc. Peripetiile eroilor se incheie prin restabilirea principiului firescului, incalcat pentru moment de actiunea "raului": egoismul, lenea, dorinta de putere. Nuvelistica este pasul cel mai important facut de SLAVICI in directia crearii unor structuri literare moderne in proza noastra.

Sub aspectul categoriei formale, el trece de la "personajul plat" al primelor nuvele, la "personajul rotund" al celor de dupa 1880, cucerind, concomitent, in cele mai reusite opere, autenticitatea profunda, de tip modern, a umanului. In paralel, isi creeaza si perfectioneaza uneltele (in primul rand, analiza psihologica, principala contributie a lui SLAVICI la acest capitol al tehnicilor modeme). De la inceput, nuvelele atesta efortul modelarii artistice a structurilor substantiale ale epocii si accesul la problema fundamentala a acesteia, integrarea individului "patriarhal" in istoria moderna. Aceste structuri sociale corespund in opera unor structuri biografice interioare ale autorului. Astfel, sub un aspect, Popa Tanda, personajul primei nuvele, este SLAVICI - "dascalul", prefigurand intreaga biografie ulterioara a autorului. Nota de idilism acuzata de critica la primele nuvele vine din rezolvarea inca superficiala a unor conflicte, care nu implica deocamdata nivelul existential al personajelor, ramanand la nivelul sentimental sau social-cotidian. Mediul este inca cel traditional, al unui sat si al unei umanitati necontradictorii, iar personajele sunt consubstantiale mediului. Luptand pentru a civiliza prin exemplul personal un sat paraginit, parintele Trandafir nu este un utopist, el are un model real (satul unde se nascuse) care e pentru el starea normala a lumii. Caracterul non-contradictoriu al relatiei personaj-mediu este subliniat de vocea narativa impersonala, exprimand cu sfatosenie si umor punctul de vedere al mediului. Ca atare, Popa Tanda este una dintre cele mai stenice pagini ale literaturii noastre, vorbind, fara note false, despre sansa omului de a-si afla implinirea in lumea sa. Celelalte nuvele ale inceputului, Scormon, Gura satului si La crucea din sat sunt toate construite pe minore incidente intervenite in cadrul relatiei individ-mediu, incidente solutionabile si menite sa aseze aceasta relatie intr-un echilibru mai trainic. Si Budulea Taichii aduce in prim-plan prezenta, disproportionata la prima vedere, a mediului. Importanta acordata aici mediului (personajele satului natal al lui Hutu) se justifica prin aceea ca, sub un aspect, Hutu e insul care nu si-a aflat inca locul menit. Totusi, Budulea Taichii este o nuvela mult mai complexa decat celelalte. Desi vocea narativa si comicul simpatiei exprima fericit legatura intima cu ambientul, eroul nu mai este aici doar o individuare a mediului. Adaptabilitatea sa e o deschidere fata de istorie si fiul cimpoiesului e ispitit de o cariera burgheza. El are insa puterea de a se opri din alunecare, revenind in spatiul umanizant al inceputurilor. Prin aceasta optiune libera, Hutu este primul personaj liber de istorie al literaturii noastre, primul care ia cunostinta de orizontul istoriei si se delimiteaza constient de el. Totodata, Hutu reprezinta prima tentativa clara de personaj "rotund". Altfel spus, primul personaj modern al prozei romanesti. implinirea la nivel major a acestor cautari o constituie Moara cu noroc (1881). Cizmarul Ghita alege fara ezitare desprinderea de tarmul patriarhalitatii, aventura istoriei, atras de mirajul capitalului: el paraseste satul spre a castiga bani la "Moara cu noroc", pentru a-si deschide atelier cu munca salariata la oras. El nu doreste bogatia si nici puterea, ca Lica. Scopul sau principal ramane "linistea colibei" sale. In contact cu Lica insa, Ghita se vede atras tot mai departe de scopul initial, instrainat de sinele sau. instrainarea e un proces complex, in care dorinta de imbogatire e numai unul din factori si nu cel mai important. Din momentul in care Lica descopera o rezistenta in Ghita, iar acesta descopera ca rezistenta sa nu are sanse de izbanda, singura cale care le ramane este lupta. Dedesubtul jocului in care unul pare a urmari doar sa-1 cumpere pe celalalt, iar acesta doar sa se lase cumparat, se afla confruntarea dintre doua vointe. Ghita intelege ca singura salvare pentru el este moartea, care-i poate oferi compensatia anihilarii principiului "rau". Astfel, in Moara cu noroc socialul si eticul se prelungesc tulburator spre metafizic, victoria finala apartinand nu unui individ, ci unui principiu, ideii morale traditionale, orizontului uman. Si in nuvelele ulterioare apelul individului la acest orizont uman transistoric e considerat inca posibil. Dutu, din Comoara, sau mos Marian, din O viata pierduta, dupa ce incearca fara succes experienta banului si a orasului, se reintorc in spatiul securizant al satului natal. Nuvelele si povestirile ulterioare perioadei schematizeaza cel mai adesea aceeasi structura, infatisand oameni care esueaza parasind, sau salveaza recucerind orizontul omeniei. In Spiru Calin, Vatra parasita, Din valurile vietii, Nuta, Negrea batranul, San Vasai si altele, lipsesc subtilitatea si adancimea observatiei psihologice din Moara cu noroc, accentuandu-se in schimb excesiv alternativa sat-oras, in spiritul samanatorist al momentului. Coincidenta nu trebuie sa ne duca numaidecat la asimilarea lui SLAVICI noii orientari literare. Ea reprezinta mai ales "imbatranirea" scriitorului, consecvent siesi, dar negandu-se in acelasi timp. Mesajul caracteristic scriitorului, al suprematiei mediului, care implica drama individuala doar ca un caz particular, finalizat prin impacarea insului cu lumea, ramane aici, doar ca in locul creatiei avem maniera, conventia. Opera de varf a perioadei de dupa 1890 este, fara indoiala, Mara. Dupa ce si-a faurit cu rabdare uneltele unui realism modern prin nuvele (unele dezvoltate la dimensiunile unor mici romane), SLAVICI abordeaza romanul propriu-zis. in 1894 apare in Vatra, in foileton, primul roman modern al literaturii noastre, "aproape o capodopera" (G. Calinescu). Mara este personajul care realizeaza ceea ce n-a izbutit Ghita: impacarea dublei conditii a omului, istorica si etica. Mara se integreaza cuminte, evitand excesul si aventura, in cotidianul noii istorii sociale. Locul ei de munca, podul peste Mures, intre oras si hinterlandul rural, e un topos caracterizam nu numai pentru eroina, ci si pentru ansamblul lumii slaviciene. Ca si Popa Tanda sau Spiru Calin, Mara reuseste sa se adapteze mediului burghez fara a rupe pactul cu valorile traditionale, cu orizontul umanului. Ea poseda stiinta innascuta de a trai pentru viitor: "Sa alergi de dimineata pana seara si sa stii ca n-o faci degeaba" este o fraza definitorie a personajului, care munceste fara preget pentru viitorul ei si al copiilor, cu gandul ca "e bine sa fii om in lumea aceasta". Cand soseste momentul in care copiii, la randu-le, se integreaza in societate, problema e, pentru Mara, ca aceasta sa nu insemne iesirea lor din orizontul uman traditional. Interesul deosebit acordat de autor evolutiei Persidei se explica prin functia estetica a personajului de a relua si potenta destinul Marei, introducand un spor de umanitate in spatiul istoric burghez. Trecand in planul secund al romanului, Mara ramane, prin Persida si Trica, dar si direct, un actant vectorial. Dupa casatoria peste invoirea parintilor si dupa intreruperea relatiilor cu acestia si intre familia Hubar si Mara, ea e cea care face primul pas spre impacare, si cu tinerii, si cu batranii Hubar. Prin ea, unitatea si echilibrul sunt recuperate, in sensul specific slavician. Totusi, o nota straina suna in orchestratia impacarii finale: uciderea lui Hubar, episod figurand un avertisment al istoriei burgheze, care nu va asimila orizontul umanului traditional. Ceea ce face ca romanul sa apara oarecum "sters" in comparatie chiar cu alte texte ale lui SLAVICI este absenta aproape totala a elementului romanesc, senzational, cautarea perfectei normalitati, intr-o vreme cand ideea de normalitate in literatura era complet necunoscuta. Marea arta a lui SLAVICI este aceea de a sonda cu finete relatiile si starile sufletesti din sfera obisnuitului. Atat dragostea Marei pentru copiii ei, "saracutii mamei", cat si dragostea Persidei pentru Trica si apoi pentru Natl, sunt sentimente normale, lipsite cu totul de atributul exceptionalitatii romantice. Pe de alta parte, coborarea in interioritate e cumpanita de complementara distantare, care permite perspectiva ampla asupra omenescului. Destinele individuale sunt anonimizate prin integrarea lor in curgerea vasta a existentei colectivitatii, "incat simti pe nevazute ca e lume, lume, multa lume". Acest fundal viu, miscator, confera Marei statutul de "epopee burgheza" despre care s-a vorbit (M. Popescu). Dupa Mara, scriitorul a mai abordat de cateva ori romanul (desi, de fiecare data, intitulandu-si scrierile "naratiuni" sau "naratiuni istorice", ceea ce dovedeste un scrupul estetic viu inca). Le lipseste insa tuturor acestor texte acea viziune in profunzime a "normalitatii" existentei omenesti. In dipticul Din batrani (Luca, 1902, si Manea, 1905), teza omeniei romanesti ca factor de pacificare si civilizare in zona sud-est europeana ramane teoretica, neasimilata temei interioare a autorului (care e formulata, de exemplu, prin revelatia tragica traita de eroul titular din Manea, la reintoarcerea din sudul Dunarii, cand descopera falia ivita intre el si lumea sa), iar epicul si organizarea lui sunt confuze. Nereusita lor nu inseamna totusi ca, dincolo de pionieratul in domeniul romanului istoric, ele n-ar contine multe elemente moderne, cum ar fi problematizarea social-istorica si supratema auctoriala. Asemanator erau lucrurile cu Corbei (1906-1907, in Tribuna din Arad), Din doua lumi (1921) sau Din pacat in pacat (1924-1925). in Cel din urma armas (1923), tezismul e mai putin suparator, scriitorul incercand insa transcrierea "normalitatii" unei lumi insuficient cunoscute lui, lumea boierimii de dupa 1870. De interes istoric o-li-terar este aici, ca si in Din batrani, imixtiunea realului istoric in fictiune, ca tehnica a autenticitatii moderne, valorificata ulterior de Rebreanu si Camil Petrescu. Desi cu recunoastere tarzie si timida inca, actiunea lui SLAVICI in acest plan a insemnat intemeierea romanului nostru modern si prima lui izbanda prin Mara. In a doua jumatate a vietii, destinul dramatic al scriitorului, care 1-a izolat din ce in ce mai mult pe cursul istoriei epocii sale, pana la situatia de a fi condamnat pentru tradare (printr-un exces de zel ce apare azi cel putin bizar), i-a oferit o compensatie pretioasa - memorialistica. In traditie junimista, SLAVICI ne-a lasat una din cele mai autentice si mai profunde opere memorialistice. In Fapta omeneasca si in Lumea prin care am trecut (aparuta postum), anii formatiei si ai activitatii literare si sociale sunt reconstituiti cu o remarcabila putere de autoanaliza, schitele de moravuri si portretele avand o prospetime neerodata de vreme. inchisorile mele (1921) evoca imprejurarile condamnarii din 1919 si detentia, in care, printre altele, are prilejul de a cunoaste pe socialisti si - in primul rand -pe I. C. Frimu, carora la aduce un cald elogiu. In Amintiri (1924) sunt reinviate cu aceeasi subiectivitate, dar si cu profunda intelegere umana si artistica, personalitatea si prezenta cotidiana a unor Caragiale, Creanga, Cosbuc, Maiorescu si mai ales Eminescu, caruia ii sunt dedicate cele mai multe capitole. Dincolo de valoarea documentara exceptionala, aceste amintiri sunt si azi o lectura pasionanta prin imensa cantitate de adevar omenesc exemplar pe care o condenseaza. Prin nuvelele, romanele si memorialistica sa, SLAVICI este, alaturi de ceilalti clasici, scriitorul care a avut o contributie decisiva la asezarea literaturii noastre in fagasul modernitatii. intemeietor al realismului nostru modern, SLAVICI va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic, Rebreanu, Camil Petrescu sau Marin Preda neputand fi explicati in literatura noastra fara anterioritatea slavi-ciana.

OPERA

Novele din popor, Bucuresti, 1881; Padureanca, Sibiu, 1884; Pacala in satul lui, Sibiu, 1886; Istoria universala. Manual pentru invatamantul secundar, Bucuresti 1891; Romanii din Regatul ungar si politica maghiara. Bucuresti, 1892; Novele, I-II, Bucuresti, 1892-1896 (alte ed. de Nuvele: I-II, 1907-1915; III-IV, 1923-1927; I-II 1940; I-II 1943; 1953; I-II, ed. ingrijita cu un glosar si note de I. Pervain, R. Todoran si M. Pro-tase, pref. de I. Breazu, 1958; I-II, pref. de P. Mareea, 1960, 1965; 1971; repere istorico-literare de D. Vatama-niuc, 1972; ed. ingrijita de T. Teaha, repere istorico-literare de D. Vatamaniuc, 1975; ed. si cuvant inainte de C. Cublesan, 1981; postfata si bibliografie de M. Braga, 1982); Ardealul, Studiu istoric, Bucuresti, 1893; "Tribuna" si tribunistii, Bucuresti, 1896; Vatra parasita, Bucuresti, 1900; Din batrani, Bucuresti, 1902; Asezarea vorbelor in romaneste, Bucuresti, 1905; Din batrani. Manea, Bucuresti, 1905; Mara, Budapesta, 1906 (alte ed.: 1956; 1958; pref. de C. Maciuca, 1961; pref. si note de Al. Sandulescu, 1964; pref. de C. Maciuca, 1967; 1969; tabel cronologic, pref., note si bibliografie de P. Mareea, 1975; repere istorico-literare de D. Vatamaniuc, 1976; postfata si bibliografie de R. G. Teposu, 1979); La rascruci, Bucuresti, 1906; Povesti, Bucuresti, 1908 (alte ed. de Povesti: 1921; I-II, 1943-1945; 1947; 1953; 1956; 1961; 1966; antologie, postfata si bibliografie de A. Goci, 1975); Spiru Calin, Bucuresti, 1908; Din valurile vietii. Bucuresti, 1909; Puisorii, Bucuresti, 1910; Gramatica limbii romane, Partea I, Bucuresti, 1914; Din batrani. Naratiunea istorica, Bucuresti, 1916; Din doua lumi, Bucuresti, 1920; inchisorile mele, Bucuresti, 1921; Cel din urma Armas, Bucuresti, 1923; Amintiri, Bucuresti, 1924; Lumea prin care am trecut. Bucuresti, 1930; Opere alese, Bucuresti, 1949; Opere, I-II, Bucuresti, 1952; Doi feti cu stea in frunte, Bucuresti, 1958; Florita din codru si alte povesti, Bucuresti, 1959 (1972); Teatru, ed. si pref. de I. D. Balan, Bucuresti, 1963; Budulea Taichii, pref. si note de Domnica Stoices-cu, Bucuresti, 1966; Opere, I-XIV, sub ingrijirea unui colectiv, pref. de D. Vatamaniuc, Bucuresti, 1967-1987; Amintiri, ed. ingrijita, pref., note si indici de G. Sanda, Bucuresti, 1967; Cel din urma Armas, ed. ingrijita de C. Mohanu, Bucuresti, 1971; Spaima zmeilor, povesti, pref. de Valentina Tudoriu, Bucuresti, 1969; Popa Tanda, pref. de P. Mareea, Bucuresti, 1970; Budulea Taichii, postfata si bibliografie de Mircea Popa, Bucuresti, 1973; Moara cu noroc, Bucuresti, 1958 (alte ed.: tabel cronologic, pref., note si bibliografie de D. Vatamaniuc, 1973; pref. de M. Zaciii, 1974; pref. de P. Mareea, 1981); Atitudini si marturisiri, ed. prefatata si ingrijita de Z. Macovei, Timisoara, 1975; Limir-Imparat, povesti, antologie, pref., note si tabel cronologic de C. Mohanu, Bucuresti, 1979; Proza. Povesti. Nuvele. Mara, I-II, ed. de D. Vatamaniuc, Bucuresti, 1979; Romanele vietii, ed. ingrijita, pref. si note de A. Cosma, Cluj-Napoca, 1979. ; Amintiri, postafata de L. Raicu, Bucuresti, 1983; Doi feti cu stea in frunte. Bucuresti, 1983; Moara cu noroc, pref. de P. Mareea, Bucuresti, 1987; Nuvele, postfata si bibliografie de M. Braga, Bucuresti, 1987; Moara cu noroc, ed. de Mihaela Gusu, Brasov, 1992; Moara cu noroc, ed. T. Teaha, Bucuresti, 1992; Romanii de peste Carpati, ed. de C. Mohanu, pref. de D. Micu, Bucuresti, 1993; Mara, ed., prefata, curriculum vitae si bibliografie de C. Mohanu, Bucuresti, 1993; inchisorile mele, Bucuresti, 1996; Nuvele ed. de Elisabeta Lasconi, Bucuresti, 1996; Moara cu noroc. Popa Tanda. Budulea Taichii, ed. de C. Mohanu, Bucuresti, 1997; Nuvele, ed. de N. Gramescu, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

T. Maiorescu, in Convorbiri li-terare, nr. 10, 1881; M. Eminescu, in Timpul, nr. 69, 1882; N. Xenopol, in Romanul nr. 7, 1882; N. Iorga, Schite de literatura romana, II, 1894; M. Dragomirescu, in Convorbiri critice, nr. 6, 1908; P. Locusteanu, 50 figuri contimporane, 1913; G. Galaction, in Adevarul literar si artistic, nr. 247, 1925; M. Sadoveanu, ibidem; N. Iorga, in Universul literar, nr. 35, 1925; N. Davidescu, in Cuvantul liber, nr. 29, 1925; Se. Struteanu, in Miscarea literara, nr. 42-43, 1925; G. Topirceanu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1925; Perpessicius, Mentiuni, I, 1928; N. Davidescu, in Propilee literare, nr. 8, 1928; O . Boitis, Activitatea lui Ioan Slavici la "Tribuna" din Sibiu, 1927; Se. Struteanu, Ioan Slavici. Comentarii asupra omului si operei, 1930; N. Iorga, Istoria I; Al. Philippide, in Adevarul literar si artistic, nr. 782, 1935; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; I. Breazu, Slavici si Confucius, 1946; Perpessicius, Mentiuni de istoriografie literara si folclor, I, 1957; P. Dumitrascu, De la Varlaam la Sadoveanu, 1958; V Fanache, in Steaua, nr. 11, 1963; P. Mareea, Ioan Slavici, 1965; T. Vianu, Studii de literatura romana, 1965, T. Gal, Ioan Slavici despre educatie si invatamant, 1967; M. Zaciu, Masca; I. Pervain, in Studia Universitatis Babes-Bolyai, Series Philologica, Fasc. 1, 1967; D. Vatamaniuc, Ioan Slavici si lumea prin care a trecut, 1968; I. Breazu, Studii de literatura romana si comparata, I. 1970; G. Tohanescu, in Cariatide (Arad), nr. 5, 1970; P. Constantinescu, Scrieri, IV, 1970; D. Vatamaniuc, Ioan Slavici. Opera literara, 1970; T. Bugnariu, I. Domsa, D. Vatamaniuc, loan Slavici. Biobibliografie, 1973; M. Zaciu, Bivuac, 1974; Magdalena Popescu, loan Slavici, 1977; loan Slavici, interpretat de, 1977; /. L. R., III, G. Munteanu, Istoria literaturii romane, 1980; I. Cheie-Pantea, Palingeneza valorilor, 1982; loan Slavici comentat de C. Cublesan, 1994; loan Slavici. Viata si opera in imagini, 1997; A. Rau, in Steaua, nr. 1, 1998; M. Anghelescu, in Romania literara, nr. 5, 1998; Z. Ornea, ibidem, nr. 31, 1999; C. Ungureanu, ibidem, nr. 12, 1999; idem, in Luceafarul, nr. 3, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 

Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.