Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Hortensia PAPADAT BENGESCU



Hortensia PAPADAT BENGESCU - poza (imagine) portret







 

Hortensia PAPADAT BENGESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Hortensia PAPADAT BENGESCU




PARTICULARITA,TI DE ANALIZA, PSIHOLOGICA, IN CICLUL HALLIPILOR (universul literar)

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Romane

Concert Din Muzica de Bach

- citeste textul
Concert din muzica de Bach - un roman realist
Comentariu si rezumat Concert din muzica de Bach
Concert din muzica de Bach - roman de Hortensia Papadat-Bengescu
Ada Razii -caracterizare - personaj in romanul Concert din muzica de Bach
Elena Draganescu - personaj in romanul Concert din muzica de Bach
CONCERT DIN MUZICA, DE BACH - Personajele
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI - roman de analiza psihologica
CONCERT DIN MUZICA, DE BACH - comentariu literar - Romanul citadin de analiza psihologica
Romanul romanesc in perioada interbelica - Concert din muzica de Bach
CONCERT DIN MUZICA, DE BACH - Studiul textului, repere pentru analiza literara


Hortensia PAPADAT BENGESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 8 dec. 1876, com. Ivesti, jud. Galati - m. 5 mart. 1955, Bucuresti.

Prozatoare si autoare dramatica.

Fiica a ofiterului Di-mitrie Bengescu si a prof. Zoe (n. Stefanescu). Tatal e frate cu dramaturgul (si generalul) G. Bengescu-Dabija.

Primeste, din familie, o frumoasa educatie muzicala si literara (indeosebi franceza); prin unchiul ei, atrasa de teatru. Studii la un pension de fete, "Bolintineanu", din Bucuresti (1887-1894). in ciuda dorintei de a continua studii superioare (la Paris), renunta, datorita prejudecatilor timpului si dragostei materne "excesive". Replica acestei renuntari fortate este casatoria cu magistratul N. N. Papadat (cea 1896), om mult mai varstnic, cu care nu va putea realiza comuniunea afectiva si intelectuala dorita.

O lunga perioada de greutati (cinci copii) si nemultumiri, cu peregrinari prin diverse orase de provincie (Turnu-Magurele, Buzau, Focsani, Constanta, Galati) ii dau sentimentul dezolant de solitudine si captivitate. Imposibilitatea comunicarii spirituale cu un sot refractar preocuparilor ei intelectuale deturneaza nevoia de confesiune in lungi epistole catre o prietena scriitoare, Constanta Marino-Moscu, care o indeamna sa treaca la scrisul literar. inceputuri in lb. franceza. Debut, in 1912, cu un necrolog la moartea actorului Petre Liciu, in ziarul monden La Politique (semnand Loys); adevaratul debut e insa inceputul colaborarii la Viata Romaneasca (1913), cu poemul in proza Viziune, urmat de suita prozelor lirice. Remarcata si incurajata de G. Ibraileanu si G. Toparceanu, se ataseaza cercului iesean, indeosebi de mentorul sau critic (cu Ibraileanu intretine un foarte interesant dialog epistolar intre 1914 si 1923), dar si cu D. D. Patrascanu, C. Stere s. a. In 1914, Premiul rev. Femina, pentru poezia in lb. franceza La mer. Toate acestea alcatuiesc conditiile contradictorii care isi lasa amprenta asupra configuratiei psihice a marii scriitoare: "autobiografia mea literara si cea personala se confunda inextricabil." Debut editorial cu voi. de proze scurte Ape adanci (1919), comentat favorabil de G. Ibraileanu, dar remarcat si de T. Vianu, in Sburatorul. Urmeaza drama Batranul (1920), apoi voi. de proza Sfinxul (1920), Femeia in fata oglinzii (1921), Balaurul (1923). Acesta din urma, rod al unei experiente traite in timpul primului razboi mondial, ca sora de caritate in gara Focsani (1916-1917), marcheaza si cotitura prozatoarei catre observatia exterioritatii. Romanul Adrianei (1924), Romanta provinciala (1925) si Desenuri tragice (1927) extind formula asupra unei geografii si tipologii citadine, tot mai obiectivata. Noua formula o apropie de cercul "Sbura-tonilui", de care va ramane definitiv legata. ,Apartin acum unei grupari literare. Acei ce nu cunosc gustul izolarii, nu cunosc nici pretul unei ambiante. " Simte, in continuare, nevoia unei autoritati critice; o va gasi, in mod fericit, in persoana lui E. Lovinescu, care o indeamna spre abordarea romanului. Fecioarele despletite (1926) este primul pas pe acest drum, fiind si prima parte a unui ciclu epic construit din mers, "cronica a familiei" Hallipa: Concert din muzica de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Radacini (1938), Straina (1946, pierdut), intre aceste voi., mai scrie Logodnicul (1935), roman autonom, si, in ultima faza de "creatie, romanul Fetita (ms). in 1930, rev. Tiparnita literara ii consacra un nr. omagial, subliniind dimensiunea europeana a operei. In 1933, dupa pensionarea sotului ei, se stabileste, cu familia, in Bucuresti. La 60 de ani primeste Marele Premiu al S.S.R. (1936), votat de un juriu format din L. Rebreanu, T. Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu si S. Ciocules-cu. Premiul National pentru proza (1946) consacra o creatie de fapt incheiata. Cateva, rare, interventii publicistice postbelice mai amintesc existenta scriitoarei, atinsa de o boala indelungata si penibila, care o rapusese psihic inaintea disparitiei fizice (1955). P.-B. poate fi considerata drept cel mai modern dintre prozatorii nostri din prima jumatate a veacului XX: creatoare a unui teritoriu romanesc inconfundabil, cu o bogata existenta ina-parenta, populat de personaje bantuite de obsesii, nevroze, stari psihice anormale si totusi situate in marginile - largite - ale normalitatii, asa cum evolutia mentalitatilor a sfarsit prin a le accepta. Fara sa se bucure, in timpul vietii, de o prea mare audienta, apreciata doar de critica vremii, aceasta, in cele mai multe ocazii, superlativa, opera era destinata unei penetratii lente, sfarsind prin a-si cuceri (din deceniul al saptelea) o tot mai sigura receptare.

De la notatia lirica a primei scrieri literare, scurta compozitie Viziune, pana la obiectivitatea intinsului roman Radacini, scriitoarea strabate spatiul enorm care desparte perspectiva microscopica asupra personajului de perspectiva larg deschisa asupra unei intregi lumi fictive de o mare bogatie si coerenta interioara. Asadar, dupa cum s-a observat de atatea ori, opera sa cuprinde doua faze distincte: prima, lirica si confesiva (Ape adanci, Sfinxul, Femeia in fata oglinzei, Balaurul, Romanta provinciala. Deserturi tragice), cea de-a doua, obiectiva, de ampla constructie romanesca (ciclul Hallipilor, Logodnicul). Semnificativ este faptul ca si in aceasta din urma perioada de creatie - de o rece distantare, dupa opinia criticii -, modalitatea narativa a pastrat minutia descriptiva a perioadei anterioare. Fenomenul se explica prin unitatea conceptiei sale asupra realitatii, intelegand prin realitate un lent si amplu proces de formare a fiintei umane. Faptele sunt retinute doar in masura in care actioneaza, chiar imperceptibil, asupra sensibilitatii. A scrie inseamna a urma santul subtire pe care contactul cu lucrurile si cu oamenii 1-a creat in materia permeabila si adanca a sufletului. Creatia este descifrarea acestei melodii unice pentru fiecare individ in parte. Schita Viziune - din multe puncte de vedere graitoare pentru ce a urmat - recupereaza unul dintre aceste momente aparent nesemnificative, avand, de fapt, consecinte definitive asupra unui intreg destin: "La incrucisarea unui drum, unul langa altul trecuse de-abia atingandu-si mana, si a ei ramasese arsa. Atat fusese" Un simplu contact, evanescent, al epidermelor, si urma se imprima si se adanceste in imaginar pentru totdeauna. Lirismul nuvelelor de inceput provine din aceasta patimasa fixare aupra cate unui detaliu, pe care analiza il impresoara, redandu-i cele mai fine nuante si ecouri. Din aceasta tehnica provine si impresia de stereoscopie. Insistenta asupra unui singur fapt, dinamismul pur verbal sau senzitiv duc la un rezultat la care proza europeana a ajuns dupa cateva decenii, prin noii romancieri: disparitia imaginii sub fluxul descrierii. Proza aceasta poematica, alimentata de aparent neglijabile intamplari traite: voluptatea unei cufundari in valuri, spaima unei aplecari peste o balustrada, o iubire imaginara pentru un barbat si el imaginar, Don Juan, un gest observat la bal, o reflectare fugitiva in oglinda, nu lasa prea multe sanse cititorului obisnuit cu proza traditionala. P.-B. este, astfel, inca de la inceput, autoarea unei opere scriptibile: nesupusa nici unui model, proza sa, in care predomina descrierea analitica, perspectiva mozaicata asupra realitatii, insistenta asupra fragmentului, opereaza modificari substantiale in actul lecturii. Desi productia sa "lirica" nu sta, valoric, la inaltimea scrierilor ulterioare (exista inca stangacii - povestirea Pe cine a iubit Alisia? este narata intr-un limbaj in intregime fals), ea constituie totusi, in sine, o experienta unica si originala, fiind in acelasi timp si un exercitiu analitic - o galerie de portrete reutilizabile in substanta marii constructii romanesti. In prima perioada, un loc aparte il ocupa Balaurul. Sub impresia covarsitoare a unei realitati dramatice - succesiunea convoaielor de raniti, acum accentul se deplaseaza intr-o oarecare masura de pe observarea narcisica a unor procese psihice individuale catre spectacolul exterior al unei umanitati degradate de suferinta, sublima in durerea ei. Memorabile sunt despartirea celor doi soldati rusi, tragedia omului cu inima dezvelita, traversarea "Balaurului", trenul intesat cu raniti. Calvarul Laurei, personajul principal, sora de caritate, corespunde in realitate unei purificari: lepadarea temporara a propriei subiectivitati, intoarcerea privirii de la sine spre ceilalti. Aceasta este transformarea prin care trece, de altfel, si scriitoarea. Conceptia ei asupra vietii sufletesti, ca suma a tuturor amprentelor pe care le lasa convietuirea cu semenii si cu lucrurile, o conduce la ideea trupului sufletesc. Ideea exista, implicit, si inainte de scrierea romanului Fecioarele despletite, unde insa o vom gasi expusa si reluata de cateva ori de catre Mini, personajul feminin din unghiul caruia se face scrierea majoritatii evenimentelor. Trupul sufletesc este forma pe care o ia sensibilitatea la un moment dat. Descrierea lui inseamna descoperirea locurilor vulnerabile ale acestei sensibilitati ascunse: inconstientul, de a carui existenta scriitoarea ia contact, probabil, si prin literatura vremii, si prin indelungata meditatie asupra propriei vieti sufletesti. Asimilarea activitatilor psihice cu material-corporalul, cu obscurele fenomene patologice, aberante, este inca un aspect prin care P.-B. prefigureaza evolutia ulterioara a literaturii europene. G. Calinescu ii reprosa in Istoria tocmai lipsa planului cosmic din existenta personajelor, adica a factorului propriu-zis romantic, fara a banui ca in chiar aceasta lipsa si in aceasta deplasare a interesului romanesc sta marea descoperire a autoarei. Trupul sufletesc poate fi si este aproape intotdeauna diferit de trupul fizic, asa cum se intampla in cazul lui Rim: "Mini hotari, dupa privirea de ansamblu, ca doctorul Rim ca si atatia avea un trup sufletesc care contrazicea pe celalalt. Arareori cele doua trupuri se suprapuneau desavarsit, dar asa de mare contrast era totusi ceva rar. Cu un creion fin in degetele cugetarei, Mini facea un desen in care trupul sufletesc al lui Rim, plin de ispite, iubitor de alcov si par-fumuri, nevoit sa-si exteriorizeze aptitudinile pasionale prin fizicul aceluiasi Rim, facea contorsiuni disperate si comice." Existenta unui alt trup, unei alte sensibilitati cu alta viata, secreta, profunda, implica inventarea unei metode apte sa aduca in lumina ceea ce ramane intotdeauna pastrat in umbra, asa incat P.-B. este nu numai creatoarea unui spatiu romanesc inedit, ci si autoarea unei adecvate hermeneutici literare de recuperare a lui. Nu exista personaj important in ciclul Hallipilor care sa nu posede in trecut, la "radacini", un amanunt tainuit, rusinos, generator al unei biografii duble, paralela cu cea cotidiana: Lenora a nascut-o pe Mika-Le" dintr-o legatura intamplatoare, extraconjugala, Sia este rezultatul unei aventuri de tinerete dintre Lica si Lina, doctorul Walter a fost amantul opulentei Salema Efraim, feminista Nory isi da seama, in urma unei incercari ratate, ca este frigida Fiecare comportament are o explicatie a lui, precisa. Fiindca explicatia nu vine decat tarziu, reactiile unor personaje apar in ochii semenilor sau in ochii cititorului misterios disproportionate fata de cauzele care le-au provocat, daca nu chiar de-a dreptul nemotivate.

Destainuirile ulterioare, demascarile accidentale, perspicacitatea vreunui personaj arunca noi lumini asupra paginilor anterioare, semnificandu-le retrospectiv. Periodica reintoarcere asupra trecutului este una dintre caracteristicile tehnicii sale de constructie a personajului, pe deplin evidenta in Radacini. Reintoarcerile produc adevarate lovituri de teatru: nimeni nu este ce pare a fi, chipurile multiple ale aceluiasi personaj pot foarte bine sa coexiste. Buna Lina adapostea in sine o fiinta supusa si concesiva (de unde si adjectivul devenit nume), alaturi de alta neinduplecata si razbunatoare. Relativizarea personajului, contradictia interioara, caracterizarea lui treptata, procesuala aduc in literatura noastra aceleasi innoiri pe care le-au adus Marcel Proust, James Joyce si Virginia Woolf in literatura europeana. Lipsa de miscare epica, remarcata cu insatisfactie de unii critici ai vremii, este numai in parte adevarata. intr-adevar, sunt putine intamplari in romanele sale. Putine, din punctul de vedere al cititorului obisnuit cu vechiul model de discurs realist. Exista insa o puzderie de intamplari marunte, care, puse cap la cap, transforma pe nesimtite o situatie in alta, contrara sau doar diferita. Marea arta a scriitoarei consta in a da impresia de static, atunci cand, de fapt, opereaza o schimbare in adancime. Raporturile dintre Coca-Aim6e si Walter, tatal ei vitreg, evolueaza cu o infinita lentoare, astfel incat, dupa moartea Lenorei, casatoria celor doi, imposibil de imaginat la inceputul romanului, pare la sfarsitul lui un lucru firesc, necesar chiar. Putem spune, prin urmare, ca si la nivelul naratiunii, P.-B. a produs mutatii importante. Tematic, opera sa a introdus sistematicul literatura noastra cazurile atipice, maladive, incestuoase, cu un psihic aberant. Costel din Logodnicul se insoteste cu Ana, sora sotiei sale plecate de mai mult timp in cautare de noi aventuri; aceeasi Ana, impreuna cu cele doua surori mai mici, accepta propunerile unchiului bogat la care locuiesc; Aneta coboara spre limita inferioara a comportamentului erotic; refuzata de toti barbatii, ajunge sa imparta flori in tramvai in cautarea unui amant, ce nu se lasa sedus. Relatiile dintre soti sunt asezate de cele mai multe ori la cele doua extreme: ori exacerbari senzuale (Lenora, Zaza, Ada), ori inexistente (Rim, Gina - Dinu Delescu din drama Batranul, Simona - Ian Balli din drama A cazut o stea). Complexul lui Daphne al refuzului oricarei atingeri masculine, este -in mod semnificativ - extrem de puternic. Sa ne oprim acum asupra principalului topos din ciclul Hallipilor: salonul (si existenta mondena). Cu snobismul si nonsalanta lui trucata, cu libertatile si tabuurile lui, salonul este, surprinzator, scena de manifestare a tuturor intimitatilor. Noutatile de orice fel, strigate in gura mare, devin - inevitabil - fapte publice. O anumita optiune tematica impune automat o compozitie adecvata. Naratorul nu stie mai mult decat personajele sale. De aici, necesitatea colportajului, a confesiunii si a reamintirii. Daca in Fecioarele despletite naratorul si-a ales un singur punct de vedere, Mini, in prezenta careia aveau loc toate evenimentele si se transmiteau toate informatiile, in romanele care au urmat, scriitoarea a renuntat la aceasta modalitate de narare, stanjenitoare prin ingustimea campului de perceptie, preferand sa multiplice perspectivele. De fiecare data insa, naratorul urmeaza un anumit personaj. Multiplicarea perspectivelor si viziunea prin optica personajului au cateva consecinte imediate, de mare importanta: intensificarea, curios, a impresiei de obiectivitate, apelul masiv la discursul indirect liber (P.-B. dovedeste o adevarata virtuozitate in folosirea limbii vorbite), imbinarea polifonica in cuprinsul romanelor a mai multor limbaje ("caut ceea ce ma poate lamuri din tumultul glasurilor suprapuse"). Aceasta "descentrare" -alt element de modernitate - a putut sa dea la un moment dat impresia falsa de neorganizare a materiei epice (pentru a inlatura aceasta impresie, unii cercetatori ai operei au cautat, fortand uneori, simetrii intre personaje). Cu toate acestea, unitatea romanelor nu se pierde. Astfel, in Concert din muzica de Bach, capodopera scriitoarei, coexista in acelasi spatiu o diversitate extraordinara de medii si de tipuri umane. De la Sia pana la Elena Draga-nescu distanta este enorma. in cele 200 de pagini intalnim alaturi de buna Lina pe Nory Baldovin, alaturi de printul Maxentiu pe Lica Trubadurul, alaturi de Marcian pe Rim; muzica geometrica a concertului de Bach, garantand posibilitatea unor zone subiective inalt purificate de impulsuri imunde, chinuitoare, sta in vecinatatea celor mai abjecte complaceri morale. Si totusi, convergenta textului este uimitoare. Toate personajele sunt cuprinse in trei grupuri - al Rimilor, al printesei Ada si al Elenei Draganescu - inegale ca pondere in roman: familia Rim se afla in prim-plan, celelalte doua in plan secund. Marea ingeniozitate compozitionala a scriitoarei face ca structura romanului sa fie analoaga unei sonate clasice. Titlul are astfel o multipla acoperire. Fiecare grup functioneaza ca o tema muzicala. Elementul tonal, centrul de gravitatie al intregului ansamblu, este - in mod neasteptat - Lica Trubadurul. inca din Fecioarele despletite el indeplinea acest rol: "Pe scara, la intrare, Lica Trubadurul fusese elementul de legatura care facuse din ei un «trio-allegretto»". Aici Lica uneste cele trei grupuri intr-o inextricabila tesatura romanesc-muzicala (numele de Trubadur indica de altfel natura si functia personajului, cat se poate de clar). De Rim, el este legat printr-o poveste mai veche, tinuta secret, episodul pasager cu buna Lina, sfarsit, cum se stie, prin conceperea Siei. Acestei legaturi i se adauga alta - plasarea Siei in casa cea noua a Rimilor. Tema principala va suferi insa grave modificari, alterata de intruziunea factorului neprevazut Sia se lasa sedusa de Rim; Lina afla si e obligata acum sa-si marturiseasca greseala de tinerete, cu speranta ca forteaza astfel ruptura celor doi. Momentul de mandrie stupida a barbatului ("-Dumneata, madam, ai crezut ca traiesti cu prostii!") asaza intre cei doi soti o ura definitiva. Intalnindu-se intamplator cu echipajul printului Maxentiu, Lica are prilejul sa o vada pe Ada si sa fie vazut de ea. Cu ganduri amoroase, Ada il angajeaza ca maitre-dresseur. In felul acesta, Lica, nota tonala a ansamblului, este introdus si in al doilea grup, in a doua tema muzicala a romanului. Dar cum amantul are nevoie de o carte de vizita, el trebuie acceptat si in cercul muzical al Elenei. Iata-1 asadar pe insinuantul personaj prezent si aici. Intre Rim si palatul Elenei, via Ada, s-a produs astfel un prim contact. El va fi intarit prin aducerea lui Marcian, o celebritate muzicala, in casa Elenei, gratie abilitatii Adei. "Toate aceste resorturi - se spune la un moment dat - erau puse in miscare pentru Trubadurul Lica, la care nimeni, afara de Ada, nu se gandea si care nu se gandea deloc la concertul din Bach". O alta legatura intre Rim si familia Elenei se stabileste direct: Rim este un bun instrumentist, indispensabil reusitei concertului. Dar Rim intarzie sa vina, sau cand se decide s-o faca lipseste des de la repetitii, preocupat de Sia, fata lui Lica (iarasi Lica!). Cercul s-a inchis. "Temele" se inlantuie si se suprapun neincetat intr-un dinamism ce asteapta o rezolvare, un final, iar finalul uneste toate existentele intr-o dezvoltare simultana, polifonica, la inmormantarea Siei, si le ravaseste. Elena renunta in fine la corectitudinea ei inghetata, incurajand apropierea lui Marcian. Ada ramane vaduva si are serioase intentii cu privire la Lica. Lina si Rim sunt pe cale de a divorta. Pentru ultima oara, in biserica, ei au astfel prilejul sa locuiasca acelasi stramt spatiu, scaldati deopotriva de revarsarea muzicii lui Bach. Compozitia este impecabila; fiecare personaj, nici prea complicat si nici prea sumar, este o piesa perfect conturata si perfect functionala in aceasta geometrie muzicala. O caracteristica esentiala a artei scriitoarei este detasarea ironica a povestitorului de lumea reprezentata, atitudine insotita de o paradoxala complacere in acea lume. Logodnicul probeaza in chipul cel mai evident afirmatia de mai sus. Mediul social si uman difera aici. Salonul e inlocuit cu demisolul, printii si muzicienii -cu micii slujbasi si fetele cu statut dubios. Modestul fante bucurestean venit din provincie, Costel Petrescu, esueaza buimacit intr-o casatorie pusa la cale de altii, alegandu-se cu o nevasta si cu o cumnata parasite de un unchi bogat candva, acum falit. Cu alte planuri si gusturi, nevasta pleaca si vine din cand in cand, in timp ce Costel si Ana, cumnata, isi continua traiul in comun. Inevitabilul se produce (daca nu hotaraste altcineva pentru Costel, hotaraste intamplarea) si cei doi devin amanti. In urma unei intoarceri neasteptate a sotiei, care banuieste situatia. Ana incearca sa se sinucida. Rateaza, dar se alege cu un ulcer grav (dupa cat se pare). Cu o bolnava in grija, cu o stare civila nedecisa, cu o existenta precara si fara orizont, Costel reprezinta, cum s-a spus, primul personaj existentialist, avant la let-tre, din literatura noastra. Abulic, purtat in toate directiile de orice si oricine, el este redus la cateva reactii stereotipe, fiind incapabil sa-si inteleaga conditia si sa o modifice. Dramaturgia are ca problematica principala, nu intamplator, nepotrivirea conjugala. Dramele Batranul, Povarnisul (A cazut o stea) si cu atat mai putin Medievala nu au valoarea romanelor. In teatru, P.-B. nu este o inovatoare. Conflictele sunt clasice. Replicile, uneori lirice si descriptiv-epice, au totusi alteori vioiciune si stralucire spirituala. Creatia autentica, revolutionara, a marii scriitoare, ramane ciclul Hallipilor si Logodnicul. Energia acestei proze, ca si valentele ei multiple au ramas inca potentiale, deschise spre noi continuari literare si spre noi interpretari critice.

OPERA

Ape adanci, Bucuresti, 1919 (reed. 1923; 1936); Batranul, comedie sociala in cinci acte, Bucuresti, 1920; Sfinxul, Bucuresti, 1920; Femeia in fata oglinzei, Bucuresti, 1921; Balaurul, Bucuresti, 1923; Romanul Adrianei, Bucuresti, 1924 (alta ed., 1936); Romanta provinciala. Bucuresti, 1925; Fecioarele despletite. Bucuresti, 1926; Lui Don Juan, in Eternitate, ii scrie Bianca Porporata, Bucuresti, 1926; Desenuri tragice, Bucuresti, 1927; Concert din muzica de Bacii, Bucuresti, 1927; Drumul ascuns, Bucuresti, 1932; Logodnicul, Bucuresti, 1935; Radacini, I-II, Bucuresti, 1938; Concert din muzica de Bach. Drumul ascuns, postfata de S. Iosifescu, Bucuresti, 1957; Concert din muzica de Bach. Drumul ascuns, studiu introductiv de S. Iosifescu, Bucuresti, 1963; Teatru, ed. ingrijita si prefatata de Eugenia Tudor, Bucuresti, 1965; Romane (I Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach; II Drumul ascuns), text stabilit de Gh. Radu, pref. de Eugenia Tudor, Bucuresti, 1967; Concert din muzica de Bach. Drumul ascuns, text stabilit si note de Gh. Radu, pref. si tabel cronologic de Eugenia Tudor-Anton, Bucuresti, 1972-1973; Opere, I-V, ed. si note de Eugenia Tudor, pref. de Const. Ciopraga, Bucuresti, 1972-1988; Sangvine, ed. si pref. de Doina Curticapeanu, Cluj, 1973; Sarbatorile in familie, ed. ingrijita de Eugenia Tudor-Anton, Bucuresti, 1976; Nuvele. Povestiri, ed. de Eugenia Tudor-Anton, repere istorico-literare alcatuite de Viola Vancea, antologie de M. Dascal, Bucuresti, 1980; Concert din muzica de Bach, postfata si bibliografie de G. Dimisianu, Bucuresti, 1982; Fecioarele despletite. Concert din muzica de Bach, Bucuresti, 1982; Radacini, I-II, pref. de V. Cristea, Bucuresti, 1983; Drumul ascuns, postfata de Eugenia Tudor-Anton, Bucuresti, 1985; Arabescul amintirii, roman memorialistic, ed. ingrijita, pref. si note de D. Stamatiadi, Bucuresti, 1986; Balaurul, pref. de Gh. Craciun, Bucuresti, 1986; Fecioarele despletite. Concert din muzica de Bach. Drumul ascuns, pref. si tabel cronologic de Doina Modola, Cluj-Napoca, 1986; Radacini, postfata si tabel cronologic de Doina Modola, Cluj-Napoca, 1986; Femeia in fata oglinzei, culegere de proze scurte, postfata si bibliografie de I. BENGESCU Lefter, Bucuresti, 1988; Concert din muzica de Bach, pref, tabel cronologic, aprecieri critice si bibliografie de M. Barbu, Bucuresti, 1990; Omul care a trecut, nuvele, ed. ingrijita de D. Stamatiadi, Bucuresti, 1991; Concert din muzica de Bach, ed. ingrijita, pref., tabel bibliografic si referinte critice de G. Lates, Galati, 1992; Fecioarele despletite, pref., curriculum vitae si bibliografie de V. Rapeanu, Bucuresti, 1994; Drumul ascuns, pref., curriculum vitae si bibliografie de V. Rapeanu, Bucuresti, 1995; Logodnicul, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

G. Ibraileanu, in insemnari li-terare, nr. 1, 1919; T. Vianu, in Sburatorul, nr. 3, 1919; G. Topirceanu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1920; N. Davidescu, Aspecte si directii literare, 1921; E. Lovines-cu, Critice, VI, 1921; I. Minulescu, in Romania noua, nr. 51, 1921; E. Lovinescu, Critice, VII, 1922; L. Rebreanu, in Sburatorul, nr. 54, 1921; A. Holban, in Miscarea literara, nr. 49, 1925; idem, in Sburatorul, nr. 4, 1926; F. Aderca, in Sburatorul, nr. 3, 1926; I. Valerian, in Viata literara, nr. 29, 1926; E. Lovinescu, Istoria, IV; M. Ralea, Perspective, 1928; M. Sebastian, in Tiparnita literara, nr. 2-3, 1930; Camil Petrescu, in Tiparnita literara, nr. 2-3, 1930; A. Holban, in Romania literara, nr. 17; 18; 19; 20, 1932; G. Calinescu, in Adevarul literar si artistic, nr. 598, 1932; Perpessicius, Mentiuni, I, IV; N. Iorga, Ist. Ut. cont., II, 1934; O. Sulutiu, in Familia, nr. 3, 1935; S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 11, 1938; BENGESCU Munteano, Panorama; Al. Piru, in Jurnalul literar, nr. 1. 1939; N. I. Popa, in insemnari iesene, nr. 7, 1939; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; VI. Streinu, Literatura romana contemporana, 1944; F. Aderca, in Femeia si caminul, nr. 78, 1946; T. Vianu, in Gazeta literara, nr. 8, 1955; Elena Piru, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, nr. 1-2, 1956; Al. Sandulescu, in Gazeta literara, nr. 39, 1957; S. Iosifes-cu, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1957; C. Baltazar, Contemporan cu ei, 1962; V. Ciobanu, Hortensia Papa-dat-Bengescu, 1965; Doina Curticapeanu, in Studia Uni-versitatis "Babes-Bolyai", Series Philologia, fascicula 2, 1965; Claudia Millian-Minulescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1966; D. Micu, in Gazeta literara, nr. 8, 1966; I. Valerian, Cu scriitorii prin veac, 1967; Perpessicius, Opere, II, 1967; G. Calinescu, Ulysse, 1967; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I; M. Zaciu, Masca; Paul Georgescu, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1967; L. Petrescu, Realitate si romanesc, 1969; E. Lovinescu, Scrieri, I, 1969; P. Constantinescu, Scrieri, IV, 1969; Alice Botez, in Luceafarul, nr. 1; 22, 1969; M. Zaciu, Glosse, 1970; Magdalena Popescu, in Romania literara, nr. 10, 1970; D. Pillat, Mozaic istorico-literar, ed. II, 1971; M. Sebastian, Eseuri. Cronici. Memorial, 1972; S. Cioculescu, Aspecte; T. Vianu, Opere, III, 1973; Const. Ciopraga, Hortensia Papadat-Bengescu, 1973; E. Papu, in Luceafarul, nr. 21 iul. 1973; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 14, 1973; O. Sulutiu, Scriitori si carti, 1974; FI. Mihailescu, Introducere in opera Hortensiei Papadat-Bengescu, 1975; A. Holban, Opere, III, 1975; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 9, 1975; Maria-Luiza Cristescu, Hortensia Papadat-Bengescu. Portret de romancier, 1976; Hortensia Papadat-Bengescu interpretata de ~, antologie, studiu introductiv, tabel cronologic si bibliografie de Viola Vancea, 1976; Dorina Merches, Hortensia Papadat-Bengescu. Bibliografie, 1977; Al. Protopopescu, Romanul psihologic romanesc, 1978; Roxana Sorescu, Interpretari, 1979; Viola Vancea, Hortensia Papadat-Bengescu. Universul citadin. Repere si interpretari, 1980; N. Manolescu, Arca lui Noe, II, 1981; N. Cretu, Constructori ai romanului, 1982; F. Aderca, Contributii, I; idem, Oameni si idei, 1983; G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983; Val Condurache, Fantezii critice, 1983; N. Florescu, Profitabila conditie, 1983; Gh. Lazarescu, Romanul de analiza psilwlogica in literatura romana interbelica, 1983; C. Trandafir, Dinamica valorilor literare, 1983; Ov. S. Crohmalniceanu, Cinci prozatori in cinci feluri de lectura, 1984; R. Petrescu, A treia dimensiune, 1984; I. Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, 1985; Alexandra Indries, Polifonia persoanei, 1986; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II; V Cristea, Fereastra criticului, 1987; C. M. Popa, Clasici si contemporani, 1987; F. Aderca, Contributii, II; Sultana Craia, Fetele orasului, 1988; V. Popovici, Eu, personajul, 1988; Al. Raicu, Descoperirea pasarii Sitela, 1989; Eugenia-Tudor-Anton, in Luceafarul, nr. 12, 1995; idem, in Romania literara, nr. 15, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.