"Va fi greu de scris o monografie despre Stamatu fara a se pune in cea mai stricta legatura viata cu opera lui, lucru obligatoriu la orice poet, insa- mai stringent obligatoriu la acest contemporan al tuturor decaderilor umane, mai mult decat umane. Iata o imagine a lumii de azi, repudiata de Stamatu in numele urgiei de maine: /Oamenii motorizati pana la suflet/ taie fara mila autostrade/ prin campuri si paduri/ in paguba trogloditilor de maine.
Strofa luata din Jurnal (Salamanca, 1976) si care explica, in atat de putine cuvinte, starea de fapt a omului Horia Stamatu si a multora ca el, vreau sa spun explicatia de a fi a unor Romani care au stiut toarte bine ce faceau cand alegeau noima epica a existentei. Nu zic noima politica, pentru ca la Stamatu, ca si la altii din generatia lui, care e si a mea, cuvantul politic nu mai are nici un sens. Ne-am situat de la inceput dincolo de politic, pentru ca nu-i mai gaseam nici un rost si, in mare parte, cheia vietii noastre sta in faptul ca am incercat sa distrugem politicul si sa-1 inlocuim, in cazul lui ca si al meu, cu poeticul. Ceea ce inseamna mult mai mult decat acest cuvant, un surplus sufletesc in stare sa serveasca de alean bietilor, suferinzilor, mahnitilor si martirizatilor vietuitori ai secolului al XX-lea? Astfel, poemul Imperial (Paris, 1981) isi capata mai ales acum, dupa moartea poetului, o semnificatie de istorie personala si de hermeneutica romaneasca. Daca mai are un sens astazi conceptul de «gnoza crestina», dupa atatea mistificari si acrobatii, atunci am putea afirma ca autorul lui Memnon a fost un gnostic crestin, mai aproape desigur de Origenes decat de Jakob Boehme, mai autentic centrat pe o traditie filosofica si religioasa foarte veche, decat pe marginea unei ideologii. Stamatu, ca si multi dintre contemporanii lui, -a dispretuit ideologiile ca si partidele. intelepciunea nu venea din suprafete mazgalite cu sange omenesc si acoperite cu penibile eforturi intelectuale, ci dintr-o permanenta ciocnire cu inselaciunile vietii, cu minciuna istorica, cu drama exilului, dar si cu o dureros de dulce, cum spunea stramosul lui cel mai apropiat, intalnire cu adevarul. inecat de raul secolului, ca toti cei drepti intr-o lume stramba, Horia Stamatu si-a cantat dintru inceput destinul. A incercat prin poezie, dar si prin pilda vietii lui, sa lege ceea ce fusese deslegat, indreptandu-se catre alt inceput, care este, de fapt situarea lui, peste moarte, in nemurirea pura a poetilor. Asa cum spunea in poemul Cantecul inecatului (din volumul KairoS): Iata am legat/ ce fusese rupt/ si am mancat/ la alt inceput/ noapte s-a lasat/ ziua s-a facut/ Fara-intunecat/ fara manecat.
A stiut sa moara, in aceeasi demna si riguroasa neliniste romaneasca in care stiuse sa traiasca."
Vintila Horia
Poet fara mare talent, dar cu o intensa, dramatica constiinta de poet, atasat, din cauza sentimentalismului sau exaltat, de mitul romanismului, dar chinuit de un vesnic dor de duca si de o vocatie de cosmopolit (nu intamplator a colaborat atat la Floarea de foc, cat si la Ideea europeanA), infiorat, prin intermediul literaturii, de relatiile religiei ortodoxe, dar atras in acelasi timp de tot felul de mitologii pagane, autorul lui Memnon a fost intrutorul un erou al timpului sau. Si a ramas un erou al acelui timp.
Departe de tara, prins in vartejul altor culturi, el nu s-a schimbat. Programul sau estetic implcit s-a conservat ca intr-un muzeu. in lingvistica exista o teorie a «ariilor periferice» conform careia, in materie de limba, doar «centrul» inoveaza. Se pare ca aceasta teorie se verifica si in domeniul formelor literare. Aflat la periferia teritoriului imaginar al literaturii romane, Hona Stamatu a continuat sa scrie, decenii la rand, pana la moarte, ca in 1934. A compus poeme ample, uneori de proportii ciclopice, si miniaturi lirice, asemanatoare cu haiku-urile. a folosit su gestii din suprareajism si din arsenalul poetilor vizionari, a trecut in repetate randuri de la un ton profetic, la unul ludic, dar fundamental a ramas poetul din 1934, insufletit de un fel de mistica a poeziei si stanjenit de o stangacie innascuta in folosirea cuvintelor."
Alex, Stefanescu
