(Fragment din cronicA)
"Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori la ospete omoraia fara giudetu. Amintrelea era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stiia al acoperi, si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester; unde era nevoie insusi se varaia, ca vazandu-1 ai sai, sa nu sa indarapteze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde-1 biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa cazut gios, sa ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau, Bogdan voda, urma lui luase, de lucruri vitejasti, cum sa tampla: den pom bun, roada buna va sa iase.
Iara pre Stefan voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti* Stefan voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile niminea din domni nici mai nainte, nici dupa aceia l-au agiunsu.
Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda intr-acelas anu iarna grea si geroasa, cat n-au fost asa nici odinioara si decii preste vara au fostu ploi grele si povoaie de ape si multa inecare de apa s-au facut."
in conceptia despre lume si viata,
Grigore Ureche, primul cronicar care a scris in limba tarii, este un providentialist. Ca toti contemporanii sai, el considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o carmuieste, facandu-si simtita prezenta in anume fenomene naturale. Ideile sale politice sunt acelea ale marii boierimi. Domnul este unsul lui Dumnezeu pe pamant, insa trebuie sa conduca tara dupa sfatul boierilor, sa fie "o matca fara ac". Iubirea de tara si dorinta de a o vedea independenta se stravede la tot pasul in paginile cronicii, de unde atitudinea lui antiotomana. De aici admiratia lui Ureche pentru figura lui Stefan cel Mare, caruia ii consacra - pe drept cuvant - un insemnat numar de pagini in cronica sa. Facandu-si studiile in Polonia, la Lvov, si venind in contact cu ideile umanismului, cronicarul acorda o mare importanta rolului personalitatii in dezvoltarea istoriei. Independenta Moldovei, ca si intreaga epoca de inflorire de pe timpul lui Stefan cel Mare, se datoresc, dupa Grigore Ureche, aproape exclusiv personalitatii exceptionale a marelui voievod, pe care scriitorul il da cu mandrie ca exemplu contemporanilor sai. Scrisul lui Ureche are insa un caracter sobru si concis, restrans aproape numai la faptele domnitorilor, pe care le comenteaza lapidar in cate o "invatatura" sau "nacazanie". Relatarea se face intr-un limbaj popular, de povestire si, pe alocuri, de pomelnic, simpla insiruire de fapte. Cronicarul e un moralist, observa caracterele si le judeca - in lumina conceptiilor sale - folosindu-se adesea, pentru conciziune, de maxime luate din Biblie sau din vorbirea curenta. Toate aceste trasaturi ale scrisului lui Ureche pot fi aflate, in mic, in cunoscutul paragraf consacrat portretului lui Stefan cel Mare, iesit parca din pana unui Tit Liviu roman.
Dupa cum se poate constata cu usurinta, portretul lui Stefan cel Mare are - in cadrul expunerii cronicii - un rol ilustrativ, de gravura, menita sa emotioneze pe cititor, dupa ce, in paginile anterioare, s-a edificat asupra personalitatii domnitorului prin expunerea faptelor acestuia.
Cu toate ca a luat cunostinta de personalitatea lui Stefan numai din izvoare scrise, foarte putine pe atunci, sau din traditie*, cronicarul procedeaza ca un artist, plecand in executarea portretului de la un amanunt de ordin fizic: "om nu mare la statu" (a se observa constructia prin negatie, foarte potrivita in cazul de fata, pentru ca, prin contrast, sa insemneze trasaturile de ordin moral, incepand cu aceea care i se pare dominanta: "manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat". In aceasta a doua observatie, ca si in urmatoarea: "de multe ori la ospete omoraia fara giudetu", se reflecta, cu toata admiratia cronicarului pentru eroul sau, conceptia feudala fata de domnii autocrati. Desi, in genere, scriind cronica sa, Ureche nu da semnele unei preocupari artistice constiente, in portretul lui Stefan se vede grija pentru cursivitate, printr-o sacadare a frazei facuta din suisuri si coborasuri egale, sprijinite antitetic, precum aceasta constructie adversativa: "om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange" Expresiile si cuvintele sintetice, ca: de grabu varsatoriu, nelenesu, indarapteze etc. evita perifaza si contribuie la conciziune, una din calitatile scrisului lui Ureche. Prin vechime seculara, vocabulele au capatat patina arhaicitatii, devenind adevarate metafore de mare expresivitate. in cuvintele cazut jos si sa radica - spre pilda - cronicarul gandea, se intelege, mai abstract, atunci cand se referea la taria cu care voievodul suporta infrangerile vremelnice. Tot asa, evolutia semantica (pentru ca aici sta cauzA) face ca in expresiile: s-au scapat de mult bine si aparatura, sau l-au agiunstt, sa vedem niste metafore, cu toate ca ele n-au fost in intentia cronicarului. in scrisul sau, Ureche se aseamana cu acei zugravi de icoane vechi, fara preocupari artistice anume, pe care insa noi cei de azi ii pretuim tocmai pentru naivitatea lor. Mai exact spus: pentru ca n-au voit sa faca arta (in intelesul moderN), dar au crezut cu mare tarie in lucrul lor si l-au executat cat au putut mai bine.
Foarte interesanta ni se pare - din acest punct de vedere - functia stilistica a adjectivului acest, introdus prin arhaica inversiune (care este tot o forma sinteticA) Fost-au acest Stefan Nimeni dintre istoricii moderni nu spune: acest Stefan, acest Mihai, acest Tepes etc. in contextul lui Ureche cuvantul are functie individualizatoare, ca la un romancier, in forma pe care o vom intalni la Sadoveanu atat de des. Grijuliu, ca un crestin pravoslavnic ce se afla, Ureche tine sa atraga atentia cititorului ca Stefan a fost numit "sveti Stefan voda nu pentru suflet ce este in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fost om cu pacate, ci pentru lucrurile cele vitejesti". insa un artist, precum Delavrancea, a surprins numaidecat aici contrastul dintre "sfantul Stefan" si "omul plin de pacate", punctul central pe care se sprijina drama personajului din capodopera Apus de soare.
Expresiile populare: Bogdan voda, "ficiorul" lui Stefan, "luasa urma tatani-sau", sau proverbul: "cum se tampla den pom bun, roada buna va sa iase" dau coloratura oralitatii stilului si spontaneitate. Cu aceeasi naivitate populara, cronicarul noteaza ca inainte de moartea lui Stefan a fost o iarna grea, urmata de vara cu "ploi grele si povoaie", voind sa arate semnele ceresti. Cititorul modern insa savureaza totodata imaginea meteorologica, de dezlantuire a stihiilor, care contrapuncteaza artistic (ca in drama lui DelavranceA) evenimentul mortii eroului.
