Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





PERSONALITATEA LUI GEORGE CA,LINESCU despre George CALINESCU



1. Om de cultura de formatie enciclopedica

2. Scriitor prolific

» Teoretician literar si eseist

» Istoric si critic

» Poet

» Prozator

» Dramaturg

» Publicist

3. Creator care asigura unitate propriei opere

4. Enigma Otiliei



1. Om de cultura de formatie enciclopedica

Fara indoiala ca G. Calinescu se inscrie in familia oamenilor de cultura cu preocupari multilaterale, alaturi de Heliade Radulescu, B.P. Hasdeu, N. Iorga. Profesor de larga cuprindere culturala (intre national si universaL), orator greu de comparat cu alti confrati, cercetator de literatura de-a dreptul inedit la noi, publicist mereu prezent in evolutia culturala romaneasca si universala, scriitor deschis catre toate genurile literare si catre diversele tendinte (intre clasic si moderN), el s-a impus ca o personalitate de prima importanta la noi in perioada 1932-1965. Practic, Calinescu si-a impus un punct de vedere ferm si de lunga bataie in timp cu privire la operele lui Eminescu si Creanga, asupra demersului criticii si istoriei noastre literare, ca si asupra reconsiderarii prozei romanesti.



2. Scriitor prolific

Opera scriitorului G. Calinescu este foarte variata, deoarece cercetatorul de literatura isi impune practicarea majoritatii categoriilor literare in scopul cunoasterii mestesugurilor lor, care s-ar cere - mai departe - cercetate si integrate formatiei criticului si istoricului. Din acest punct de vedere, este contracarat de T. Maiorescu (care anula criticului literar dreptul de a fi si scriitoR). G. Calinescu s-a vrut scriitor total".



Teoretician literar si eseist

Ca teoretician literar, s-a impus prin lucrarea Principii de estetica (1939) si eseul Sensul clasicismului (1946), in care a subliniat ca tipurile clasic si romantic nu sunt absolutiste, puritatea lor fiind existenta in realitate. in Estetica basmului (1965), a definit coordonatele povestii noastre nationale, in legatura imediata cu basmul -ca specie universala. Cursul sau Universul poeziei" este de-a dreptul uimitor prin modul in care raporteaza teoria la practica versurilor, in general, si la experienta literaturii anterioare sau contemporane - in special.





Istoric si critic

G. Calinescu sustine, in Principii de estetica ideea privitoare la interconditionarea dintre critica si teoria literara: nu e cu putinta o critica fara perspectiva totala, istorica" dupa cum istoria literara" este o istorie de valori si ca atare cercetatorul trebuie sa fie in stare intai de toate sa stabileasca valori, adica sa fie un critic".

Criticul literar (deci si istoricuL) G. Calinescu este dublat de creator, de artist, conform principiului dupa care a intelege inseamna a crea din nou, a reproduce in tine momentul initial al operei". Drept urmare, metoda critica devine similara creatiei: ea are in vedere procesul istoric, viseaza pe marginea textelor si le duce mai departe ideea si mesajul, aratand ceea ce ar fi putut deveni cartea".

G. Calinescu este creatorul criticii totale pentru ca cerceteaza fenomenul literar in sine si in contextul intregii experiente cumulate pana la aparitia sa in domeniu: astfel, valorile estetice sunt integrate fluxului general-evolutiv - intre specificul national si cel universal - si cu largi deschideri in perspectiva. Se poate spune ca scriitorii cercetati de G. Calinescu devin personaje literare, iar operele lor, ca si perioada istorica in care se realizeaza, sunt reactualizate intr-o viziune care este atat a scriitorilor respectivi cat si a lui Calinescu insusi. Viata lui M. Eminescu (1932) este biografia unui geniu (devenit miT) realizata de un alt geniu, in timp ce Opera lui Mihai Eminescu (1934-1936) se impune drept monografie vie a creatiei geniului nostru literar. La Creanga, G. Calinescu descopera jovialitatea si genialitatea culta prelungita din cea populara. Monografiile despre N. Filimon, Gr. Alexandrescu si V. Alecsandri par fragmente de literatura, pe cand Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941) se doreste un urias roman in care scriitorii insisi devin personaje, protagonist deplin fiind - nu incape indoiala - M. Eminescu.



Opera monumentala - unica la noi si comparabila cu creatii straine semnate de De Sanctis ori G. Lanson - aceasta lucrare isi propune sa dea oricui increderea ca avem o stralucita literatura" care slujeste drept cea mai clara harta a poporului roman". Urmarind fenomenul literar romanesc in totalitatea sa, G. Calinescu are in vedere mai intai perspectiva lui estetica. Scriitorii sunt pretuiti in masura in care au pus pietre" autentice la timpul" mare al intregii literaturi si dupa cum au prefigurat modalitati estetice de mai tarziu. Pe parcursul acestei creatii, critice si istorice, cercetatorul de literatura si prozatorul se contopesc in a-i urmari biografia lui Creanga sau a-i face portretul lui lorga, in a descrie Rasinarii lui Goga sau traseul Tarcaului pe care evolueaza Vitoria Lipan.



Poet

G. Calinescu a scris doua volume de versuri (Poezii-1937 si Lauda lucrurilor -1963), in care este in egala masura romantic, clasic si modern. Cantand lucrurile" si iubirea, reactualizand teme clasice (pe urmele lui Petrarca sau GoethE), poezia sa exceleaza prin intelectualitate, muzica, rafinament, luciditate si cultura.



Prozator

Prozatorul G. Calinescu are in vedere doua idei fundamentale: literatura nu e in legatura cu psihologia, ci cu sufletul uman" si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental". Rezulta clar ca el pledeaza pentru romanul care respira viata si este, in mod necesar, si analitic. Cele patru creatii -Cartea nuntii (1933), Enigma Otiliei (1938), Bietul Ioanide (1953), Scrinul negru (1963) pot fi incadrate categoriei bildungsromanelor intrucat barbatul si intelectualul sunt urmariti in formare (Jim-Felix-IoanidE), toti fata cu feminitatea (Vera-Otilia-Caty Zanoaga) si casa cu molii". Ca romancier, Calinescu depaseste realismul clasic, asimiland experientele prozei moderne, creeaza personaje care se impun prin cate o trasatura majora (devenite tipologiI), imbina perfect clasicismul, romantismul, balzacianismul, realismul si modernismul, spre a obtine ceea ce se poate numi calinescianism, adica originalitate deplina.



Dramaturg in dramaturgie, G. Calinescu a dorit sa reactualizeze motive mai vechi in maniera moderna. Sun sau Calea netulburata (1943) este poem dramatic care - sub consemnul mitului mongol" - reface traseul dramatic al cautarii idealului si al luptei pentru atingerea acestuia. La randul sau, piesa de teatru Ludovic alXLX-lea dezbate conditia personalitatii in istorie. in alta parte, dramaturgul se apropie de Voltaire si epoca acestuia, cautand intr-un fel modelul clasic.



Publicist

G. Calinescu a fost o prezenta inedita in publicistica romaneasca, mai intai ca mizantrop" si in continuare ca optimist". Cronicile sale si volumul sugestiv intitulat Ulysse propun dezbateri vii, de multe ori polemice, asupra unor probleme esentiale ale epocii (social-morale, culturale, literar-artistice etc.) Textul publicistic al lui Calinescu preia deseori sensurile eseului.



3. Creator care asigura unitate propriei opere

Unitatea in diversitatea creatiei calinesciene este asigurata de mobilitatea mijloacelor artistice si a procedeelor de disociere, de placerea regiei si tendinta catre imaginea hiperbolica, de jocul presupunerilor, al comentariilor psihologice sau eseistice, de relatia monumentalului cu cosmologia. Practic, scriitorul total" G. Calinescu confera operei sale aceleasi modalitati estetice (care circula de la proza la istorie literara, de la critica si publicistica la poezie si dramaturgie, intr-un univers literar coerenT); pretutindeni el cauta ineditul sau inalta cotidianul la rang fabulos; scriitorul se vrea mai mereu si regizor, operele sale preluand multiple tinte spectaculare. Sa raportam - spre exemplu - poezia Casa cu molii si un fragment din Enigma Otiliei (descrierea casei lui GiurgiuveanU) la o pagina publicistica si la critica adresata nuvelei Hagi Tudose de Delavrancea - si vom confirma pe deplin faptul ca literatura lui Calinescu este, in totalitatea ei, unitara si armonioasa.





4. Enigma Otiliei

Enigma Otiliei este - AhA,jrka -o isdoiaAa - capodopera romaneasca a lui G. Calinescu. Dupa cum era de asteptat (in raport cu diversitatea preocuparilor autorului saU), aceasta lucrare este extrem de greu de integrat unei anume categorii, fiind deopotriva roman social, erotic, de familie, proza eseistica si amplu dosar de existente. De fapt, primele titluri posibile {Parintii Otiliei si Istoria unei mostenirI) cautau diverse disocieri care nu puteau rezista. Titlul definitiv a fost considerat pe nedrept de unii critici numai cu valoare comerciala. in realitate. Enigma Otiliei este misterul feminitatii incadrate in acelasi tjmp intr-o societate si in mai multe familii.

Clanul" Tulea urmareste cu aviditate averea lui Giurgiuveanu. intr-un moment de criza a bolii acestuia, trupa" comandata" de Aglae ocupa casa batranului cautand ascunzisurile averii. Se incearca chiar agravarea bolii batranului cu ajutorul doctorului" Vasiliade. Dar replica dezinteresata a lui Pascalopol salveaza momentan situatia lui Giurgiuveanu. Va urma, insa, actiunea pe cont propriu a lui Stanica Ratiu, care fura banii lui Costache, provocandu-i moartea. Ipocritul sot al Olimpiei va parasi clanul" pentru a intra in politica. Aglae va trebui sa afle doar ca mos Costache" n-a avut bani. In celalalt plan, Felix si Otilia se atrag si se iubesc reciproc, dar amandoi sunt la fel de neajutorati, cat timp tutela" lor legala este neputinciosul Giurgiuveanu. O calatorie la mosia lui Pascalopol da de inteles ca Felix si Otilia nu pot forma inca un cuplu. Mai departe, dupa un indelung dialog intre cei doi tineri, Otilia pleaca cu Pascalopol in strainatate (pentru ca voia sa-si traiasca din plin tineretea si nu sa impieteze asupra procesului formarii lui FeliX). In finalul romanului, Felix afla ca Otilia 1-a parasit si pe Pascalopol spre a se avanta in marele iures al vietii.

Cele doua coordonate ale romanului sunt profund implicate mediului social al epocii in care se ajunge prin Stanica si Aurica, prin Felix si Pascalopol. Dar nucleul acestui mediu social il formeaza familia. Nu in zadar, absolut toate personajele romanului isi apara familiile deja formate sau cauta cu infrigurare sa-si formeze asemenea contexte intime. Stanica Ratiu are si scopuri meschine sau demagogice, dar tot crede in esenta familiei. Mos Costache" nu-i capabil sa se-ngrijeasca nici macar de propria-i persoana si totusi isi iubeste sincer fe-fetita".

Spre a ajunge la intemeierea familiei, tinerii cauta iubirea si casatoria. Deci tendinta generala este spre afirmare prin evolutie si familie. Din pacate, in contextul social, sensul nobil dat acestor teluri se formalizeaza, ba chiar se anuleaza. Toate personajele romanului se sustin ca posibili parinti (tutorI) ai orfanei Otilia, dar in realitate nici unul nu se realizeaza pe deplin. Sentimentul familial absolut sincer din toata lucrarea este numai al Otiliei fata de papa" al ei.

Dovada esentiala a rasturnarii valorilor autentice este faptul ca familia Tulea reprezinta nucleul ratarii social-umane, in care rolurile parintilor s-au schimbat (s-a revenit la matriarhaT), iar copiii raman nerealizati in ciuda oricaror eforturi.

Enigma Otiliei reconstituie mai multe existente, avand in centrul povestirii averea lui Giurgiuveanu - problematica de tip clasic, sustinuta de personaje clasic-balzaciene si complicate cu elemente romantice si moderne. Asemenea personaje ar putea fi grupate pe trepte caracterologice. De fapt, daca retinem definirea fiecaruia prin cate o trasatura esentiala, rezulta aceasta posibila clasificare: Giurgiuveanu -avarul; Aglae - baba absoluta"; Olimpia - sotia ratata; Aurica - fata batrana"; Titi -copilul cretin; Simion - sotul cu apucaturi femeiesti; Pascalopol - aristocratul blazat; Otilia - feminitatea absoluta; Felix - intelectualul in formare; Stanica Ratiu - parvenitul. Prin Costache Giurgiuveanu, Calinescu patrunde in intreaga complexitate a lumii avaritiei. Batranul sau personaj se inrudeste cu Harpagon si Gobseck, cu Shylock si Plinskin, cu Hagi Tudose, aflandu-se, ca si acestia, in faza tezaurizarii; el inclina spre o severa filosofie a existentei, spre ascetism. Dar tot mos Costache se apropie de Grandet al lui Balzac, cat timp mai are si alte slabiciuni decat avaritia si cu deosebire iubirea sincera fata de Otilia?-De fapt, avarul lui Calinescu este personaj dilematic: blajin si bonom, el este zgarcit, pornirile-i generoase fundu-i mereu handicapate de dorinta de a-si pastra banii. Tocmai de aceea actiunile lui se afla mereu la limita dintre tragic si comic. Patima banului il subordoneaza, il face neputincios in fata celor din jur, ii estompeaza sentimente dintre cele mai nobile, dar nu-i anuleaza total instinctul de conservare si profunzimile sufletesti. Aceasta patima este insa suficienta pentru a-i produce infrangerea si moartea in fata rautatii Aglaei si a duritatii lui Stanica Ratiu. Se poate spune ca Giurgiuveanu este un invins ingenuu, precum un copil caruia i se curma in mod brutal jocul.




Damnati la infrangere sunt, in continuare, maniacii din familia Tulea, personaje victime atat ale propriilor patimi cat si ale ereditatii. Simion a fost in tinerete un maniac erotic; la batranete este apatic, chinuit de melancolii si apare evoluand catre nebunie. il continua Titi, tanar natang, neputincios, cu multiple stari apatice si cu doua tendinte care-1 fac caraghios: cautarea femeilor si pictura. Prin urmare, aria masculina a clanului Tulea este damnata la coborare". S-ar parea ca cealalta serie ar urma traseul invers, cat timp Aglae se vrea femeia-barbat, chiar comandant peste un intreg clan, avand si un atu ferm: sustinerea copiilor. in realitate, insa, aceasta mama" este maniaca a averii, zgarcita si rapace", desconsiderand preocuparile extramateriale si sentimentele autentice. invenineaza orice prin rautate suprema" si acreala totala"; ataca" fratele spre a-i produce mai repede sfarsitul. Geniul rau", Aglae ar putea invinge, dar intr-un context anterior, cand nu aparusera arivistii moderni de tipul lui Stanica Ratiu.

Antifeminitatea Aglaei se transmite din plin celor doua fete care se rateaza pe rand. Olimpia a putut inchega o casnicie care se destrama cand Stanica isi atinge scopul. Olimpia si Aurica braveaza ca femei de lume", dar nu au tocmai sensibilitatea atat de necesara in iubire si casnicie. Poate tocmai de aceea sunt geloase pe Otilia.



Protagonista titlului si a romanului intreg, Otilia, este feminitatea insasi la varsta marilor tendinte si a posibilelor realizari. Lipsa de protectie ferma a facut-o enigmatica, nestatornica in comportare (pare cand copilaroasa, cand prea matura, poate fi trista si apoi jucausa si invers etC). Tocmai de aceea, cei din jur o pot considera in mod diferit: pentru Felix, este fermecatoare si misterioasa; lui Pascalopol ii apare delicioasa, fragila, candida, dornica de lux; pentru clanul Tulea nu poate fi decat rea si urata". Se poate spune ca Otilia este mai mult o idee de personaj - adolescenta care-si vrea traita intens varsta marilor afirmari feminine, dincolo de care nu poate fi decat ratarea. Maturizata timpuriu (ca orice idee care se vrea impusa), Otilia il paraseste pe Felix (un luceafar" la care-i este greu sa ajunga, dar si un tanar pe care-1 putea incomoda in formarE), spre a se realiza alaturi de Pascalopol. Enigmatica fiinta va trai insa numai iluzia realizarii depline, pentru ca Pascalopol ii putea fi doar tata perfect, iar, dincolo de parasirea acestuia, plafonarea va fi deplina si definitiva. De fapt, Otilia este ea insasi o iluzie, o forma a idealului feminin si se destrama ca atare.

Pascalopol reprezinta aristocratul blazat, indragostitul matur, dezamagit si trist pentru ca nu traieste decat o iluzie". Pare a veni dintr-un trecut al manierelor elegante, al civilizatiei autentice; este bogat si impune pretutindeni acel echilibru de tip clasic. Pare fericit, dar de fapt nu este pentru ca din perspectiva sentimentala se vede ratat definitiv. Mosierul imprastie ajutor si bunatate in jur, dar nu se poate ajuta tocmai pe sine. Se agata cu disperare de prietenia Otiliei, spre a trai macar in iluzia de-o clipa" fericirea pe care si-o dorea atat de mult. Dupa acel moment, Pascalopol va redeveni blazatul impacat cu conditia sa. in randul invingatorilor romanului, se impun doua personaje extreme - Felix si Stanica Ratiu. Primul cucereste" lumea ca intelectual, celalalt o face ca parvenit material si social-politic. Unul foloseste inteligenta, pasiune, consecventa - spre a deveni medic de renume; celalalt, face apel la demagogie, falsitate, spionaj, jaf si crima - spre a intra in politica. Iata doua fete posibile ale victoriei in viata - intre ideal si concret-real. Felix aminteste de Jim (din Cartea nuntiI) si face multiple deschideri catre Ioanide. El este intelectualul in formare, Luceafarul care va straluci puternic - ca medic - dincolo de momentul de ratacire" dat de iubirea pentru Otilia.

Stanica Ratiu este, un arivist si un Tartuffe, este un excelent tip de lichea simpatica". Lacom si versatil, volubil si aparent cumsecade cu toata lumea, avocatul fara procese patrunde oriunde (intre mahala si high-lifE) - precum Mitica al lui Caragiale, obtinand in general ce vrea. Demagogia de familie", impostura, simularea si atacul direct (dar acoperiT) ii aduc lui Stanica victoria si, cu siguranta, urcusul sau va fi greu de calificat.

Enigma Otiliei este un roman complex ca factura artistica deoarece in el naratiunea si descrierea coexista (raportand - spre exemplu - realul la fabulos in momentul descrierii Baraganului sau impunand tipuri umane in miscare - in scena I a operei sau introducand spectacularul in fluxul epic - in momentul primei crize a bolii lui mos Costache" cu tragi-comica participare a clanului TuleA). Opera lui Calinescu este deopotriva realista si romantica (intre lupta pentru mostenire si povestea de iubirE), lirica si moderna (pe urmele" comportarilor enigmatice ale OtilieI), clasica. Scriitorul studiaza totul cu ochiul rece al obiectivismului si construieste, precum marii creatori de literatura, situatii si categorii umane care corespund unor tipare general-valabile. Se poate spune ca Enigma Otiliei inchide - intr-un fel - in sine misterul capodoperei autentice.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.