Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


George CALINESCU



George CALINESCU - poza (imagine) portret George CALINESCU



Despre Enigma Otiliei

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

APRECIERI CRITICE
AGLAE TULEA
COSTACHE GIURGIUVEANU
FELIX
OTILIA
Enigma Otiliei - roman de factura balzaciana
ENIGMA OTILIEI Tema romanului si comentariu
ENIGMA OTILIEI - analiza literara
Enigma Otiliei - roman de sinteza estetica
Personajele din Enigma Otiliei
Aglae Tulea - caracterizare - eroina a romanului Enigma Otiliei
Costache Giurgiuveanu - personaj in romanul Enigma Otiliei
Caracterizare - Otilia - eroina a romanului Enigma Otiliei
Caracterizare - Stanica Ratiu- personaj in romanul Enigma Otiliei
ENIGMA OTILIEI - constructia romanului - Universul uman al operei
Mos Costache este pivotul actiunii - caracterizare
Clanul Tulea si Simion Tulea
Felix, Otilia, Pascalopol - caracterizarea personajelor pe scurt
ENIGMA OTILfEI - comentariu literar -Romanul realist-balzacian
Caracterizarea personajelor - Costache Giurgiuveanu, Otilia Marculescu, Stanica Ratiu, Leonida Pascalopol, Aurica Tulea
Enigma Otiliei - Opera si contextul cultural
ENIGMA OTILIEI - Repere




APRECIERI CRITICE :: Enigma Otiliei de George CALINESCU





Pe autorul Enigmei Otiliei il obsedeaza ideea paternitatii. Literatira lui se ordoneaza astfel in jurul acestei scheme universale, careia un spirit speculativ ca al lui Calinescu n-a obosit sa ii gaseasca nenumarate semnificatii. Paternitatea e, de pilda, expresia nemijlocita a insusi principiului creator; prin zamislirea de urmasi se perpetueaza viata si capata sens o filozofie a biologicului. Totodata, paternitatea presupune un intreg sistem etic, al raspunderii continute in calitatea de tata si in cea de fiu.(.)

Paternitatea are si expresia ei social-economica. Conditiile nasterii si ale cresterii ii determina fiecarui individ punctul de pornire in viata; descendenta il modeleaza intr-un fel socialmente; omul poate mosteni, sau nu, stare, rang, avere; in statutul lui social se prelungeste ceva din existenta celui care l-a adus pe lume. Ideea de paternitate, atinge si problemele esteticii. Artistul zamisleste, dar nu in ordine naturala, e parintele operelor sale si se perpetueza prin ele. Reprezinta insa aceasta o implinire omeneasca echivalenta?

OV. S. CROHMALNICEANU, Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, Bucuresti,

1972, p. 549

Toate romanele lui constituie moduri de experimentare a romanului, indiferent ca scopul urmarit constient de autor poate fi altul. Cartea nuntii repeta Dafnis si Chloe, punand intr-o schema data fapte noi. Dar conventia, in loc sa fie atenuata, este agravata. Sntre aceste fapte de viata contemporana

(meciuri de box, calatorii cu trenul, cinematograf etc.) si schema este un contrast cautat si atat de mare incat sugereaza indata caracterul experimental. Ce vom urmari in acest prim roman calinescian nu va fi adevarul psihologic ori social, desi ambele pot sa nu lipseasca, ci adevarul unei estetici, practicarea unei teorii a romanului. Orice roman trebuind sa fie clasic prin atitudinea fata de realitate, e modern prin decor, care e istoric: aceasta fiind ideea de baza a lui ,

256 ne vom intalni in Cartea nuntii cu o incercare de a o ilustra. Sn Enigma Otiliei, demonstratia vizeaza balzacianismul. Atat romanul educatiei sentimentale, cat si cel social, al rapacitatii burgheze, cat, in fine, acela molieresc al avaritiei sunt posibil balzaciene, cu elemente insa din fratii Goncourt si Zola (observarea morbiditatii, a biologiei degradate, ca in Cartea nuntii, in episodul cu matusi ori in Scrinul negru in descrierea aristocratiei ce decade si a bolii CatieI). Sn Bietul

Ioanide si Scrinul negru, experimentul merge spre epicul pur si spre senzational.

Lipsa aerului vietii se simte in toate. devine, mai ales in ultimele carti, un colectionar: de artificii, procedee, fapte de stil, documente artistice, formule narative. Ludicul atinge aici punctul de sus.

Nicolae MANOLESCU, Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc, vol. 1, Editura Minerva, Bucuresti, 1980, p. 263-264

Sn Melancolia lui Diirer, celebra gravura, remarca "privirea indirecta" (si "noroasa"), pe care o denunta in propria-i adolescenta formativa si careia ii opune dubiile meditatiei mature, dar tot prin acea privire a Melancoliei, metamorfozata. E aici un joc de ipostaze si contradictii scump nu numai poetului din . Oricum, privirea indirecta, piezisa, ca atitudine lirica, e o idee profunda si plina de semnificatii. Mai cu seama daca avem in vedere vocatia fundamentala a lui , de a considera lumea (in care cuprinde insasi persoana sA) sub specia comicului, deci abolind melancolia: el se situeaza pe sine, un liric in universul integrator, nu ca poet, ci in postura de poet. O disimulare piezisa, ce determina acea mefienta aproape generala a criticii fata de poezia calinesciana, banuita de inautenticitate. Doar ca, pe aria intreaga a lirismului calinescian, mimetismul, pastisa, imitatia se reveleaza ca forme ale posturii, ale disimularii, ale "privirii indirecte". Ele nu reflecta o saracie, ci o cazna, o impozitie, o deliberare din adancime, o estetica ce se manifesta implicit prin elogiul mestesugului (virtuozitatiI), inspiratiei luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui

Mefistofel"): "Azi suflu mestesugeste / Sn spuma grea diafana, / Si strofa adesea plesneste/Ca sticla venetiana". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului calinescian.

Ce este (1938), daca nu un roman comic? Dandu-ti impresia unei jucarii perfecte, de suruburi si arcuri, care de la prima declansare a mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare aici prea pur, prea tehnic, fara alta motivatie decat gratuitatea sa estetica prea evidenta; aceasta tehnica pura ca un joc se aplica insa pe un material realist, instabil ca insasi viata si totusi captat,

257 incorsetat de recea voluptate a autorului. Stilul a fost redus la functia comunicarii directe, elementele artistice ale prozei au disparut - la un scriitor atat de bogat in valori imagistice, vadite si in romanul anterior, Cartea nuntii (1933) -, resorturile psihologice insesi ramanand ascunse (dar cu rezultate precisE) in materialitatea faptica, schematizata, esentializata pana la caricatura - o caricatura inca romantica. nu te angajeaza afectiv, nu te absoarbe intr-o alta realitate, care sa anuleze pe a ta proprie, ci te atrage, te amuza, te farmeca, te subjuga estetic, iti da o placere pur intelectuala, gratuita, ludica, joc din ce in ce mai plictisitor, mai steril, cand e reluat. Comicului tehnic al romanului adauga ndu-i-se comicul propriu al eroilor: toti sunt personaje de comedie caragialesca, avand ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialesti, numai ca - deosebindu- se de autorul Scrisorii pierdute - humorul calinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cutitul nemilos al zeflemistului, care avea o atat de vie constiinta a moravurilor. Caragiale e un nervos si un indurerat social (nu moraL), in timp ce G.

Calinescu e un cinic jovial. Prin faptul ca se aplica acelorasi tipuri, aceleiasi epoci

(cu o diferenta poate de o generatie si, bineinteles, intr-o viziune despoliticianizatA), cu aceeasi tendinta de a impinge comicul la delir, la absurd, humorul lui Calinescu se inrudeste cu cel caragialesc. La ambii autori putem vorbi de amestecul de "moft" si de straniu uman in postura comica, la ambii putem observa inaptitudinea pentru tragic (la Gogol, comicul e tragiC). Dar nici humorul lui

Caragiale nu seamana cu humorul sanatos, care sporeste sentimentul vitalitatii in lector, ca la Creanga, la G. Braescu ori la Al. O. Teodoreanu. Pe cand insa la

Caragiale distingem humorul morbiditatii sociale, la , aici, se poate vorbi de un humor al morbiditatii biologice: humor tertiar la Simion, comic luetic la Titi, reactii mecanice de natura endocrina la Aurica (insatisfactie sexualA), ori la Aglae (histeriA).

Ca tip de erou balcanic, bucurestean, Stanica Ratiu, personajul exemplar al romanului, merita sa fie considerat o creatie de prim rang, pe linia epicii romanesti, in galeria noastra nationala, alaturi de Dinu Paturica si Lica Trubaduru. Ceea ce sporeste semnificatia sa este o anumita simpatie a autorului fata de versatilitatea

(cum o numestE) structurala a unui personaj mimetic, capabil de judecati moral-valabile si chiar de transpozitii sentimentale in lume ale moralului, desi actele lui raman permanent imorale - ca si cum autorul ar pretui in canalia inteligenta eforturile, echivaland inteligenta activa, buna, cu o munca ce trebuie rasplatita. Sn cadrul "balzacianismului" (interese de afaceri, de succesiunE) din

Enigma Otiliei, cel mai indreptatit sa-si insuseasca banii avarului Giurgiuveanu este singurul care munceste pentru insusirea lor, prin inteligenta dedicata acestui scop: Stanica Ratiu. Aceasta interpretare a lui Stanica poate fi temeinic sprijinita

258 pe ideile din eseul Domina bona (1947), unde pentru Calinescu "labilitatea (lui

CaragialE) vine din inteligenta", Conul Leonida fiind apreciat drept o "minte dialectica", deoarece "sare iute peste contradictii". Incoerenta eroilor lui Caragiale o considera Calinescu drept "o tensiune a spiritului", deci "un fond", si el zice despre Catavencu, burlesc memorabil:,,Ca expozitia ideilor este extravaganta nu importa, fundamental este ca eroul traieste mari senzatii ideologice", caci "a profera cuvinte incoerente nu inseamna a fi si fara fond", iar despre mentorul Junimii:

"Maiorescu e credincios unei "idei" si nu poate intelege si pe cealalta" si "o astfel de obstinatie imbunatateste fiinta etica, insa o saraceste de experiente morale, pentru ca tot lui Maiorescu sa-i fie retrasa excelenta fiintei etice liniare, in favoarea meandrelor labile ale "experientelor morale": "Un Tanase Scatiu superior, subtil, usor melancolic, energic cu delicatete este Titu Maiorescu".

I. NEGOITESCU, Istoria literaturii romane, vol. 1, Editura

Minerva, Bucuresti, 1991 (indicat pe foaia de titlu corect: 1992), p. 184-185

De la romanul liric, Caalinescui. a trecut la romanul obiectiv, de tipologie, balzacian, cu (1938), unde idila intre Otilia Marculescu si Felix

Sima, student medicinist, cedeaza locul intrigilor avocatului Stanica Ratiu, ginerele

Aglaei Tulea, pentru dobandirea mostenirii rentierului Costache Giurgiuveanu, tutorele Otiliei. Cu acest roman, C. realizeaza romanul citadin cu cea mai bogata galerie de caractere din literatura romana. Costache Giurgiuveanu este avarul afectuos fata de pupila sa, incapabil de a face ceva pentru ea. Stanica Ratiu, ginerele Aglaiei Tulea, e arivistul intrepid, decis sa se imbogateasca printr-o lovitura

(smulge banii lui Costache, pricinuindu-i astfel un atac de apoplexiE). Felix e tanarul indragostit labil, ezitand sa ia o decizie ferma, Leonida Pascalopol, barbatul matur, generos si altruist, in stare sa inteleaga capriciile unei femei (se va casatori cu Otilia, spre a-i acorda apoi libertateA), Simion Tulea, sotul subordonat de sotie, alienat din rosturile lui, Titi, fiul sau, un apatic ramas prea mult sub tutela materna,

Weismann, colegul lui Felix, medicul dotat cu simt practic, doctorul Vasiliad, un sceptic. La fel de interesanta e galeria temperamentelor de femei. Aglae e femeia voluntara, mama care-si nenoroceste cu autoritatea ei familia, Olimpia, fiica sa, nevasta plata, predestinata parasirii, Aurica, fata care nu se poate marita, invidioasa, Otilia, exponenta a misteriosului si atragatorului etern feminin cu instinct practic. S-au recunoscut romancierului, in afara de insusirea de a observa umanitatea sub latura morala si a face clasificatiei caracterologica, puterea de a zugravi in detaliu un mediu, dupa metoda aceluiasi Balzac, evocarea Bucurestiului

259 dinainte de primul razboi mondial, ca si viziunea picturala a imensitatii

Baraganului, loc de repaus pentru gentilomul cu suflet de artist, Leonida Pascalopol.

Cele doua romane erau suficiente pentru a atesta virtutile de prozator ale criticului, experimentator si al nuvelei ("Iubita" lui Balcescu, Catina damnatul,

Noi vrem pamant, NecunoscutuL) cand, dupa un manifest literar clasicist (Sensul clasicismului, 1946) C. a intreprins o noua aventura romanesca neasteptata, situandu-se in fruntea romancierilor din perioada postbelica. Tema din romanul

Bietul Ioanide (1953), scris intre 1947si l949, a fost, definitia autorului insusi, sa arate "cum traiesc spiritele academice vremurile furtunoase".

Dictionarul scriitorilor romani (coordonatori: Mircea Zaciu,

Marian Papahagi, Aurel SasU), Editura Fundatiei Culturale

Romane, Bucuresti, 1995, p. 514-515.

Romanul (numit initial Parintii OtilieI), publicat in 1938, ridica de la bun inceput probleme privind incadrarea lui intr-un curent literar. Structura, compozitia, personajele, arhitectura naratoriala, o serie de pasaje lirice demonstreaza cu pregnanta ca romanul este, in acelasi timp, clasic, romantic si realist, dar nu lipsesc nici elemente baroce. Daca aceste apartenenete ar fi comparate, evaluate, s-ar putea trage usor concluzia ca romanul apartine totusi realismului critic, sau realismului balzacian. Sn perioada interbelica, tehnicile balzaciana, proustiana, stendhaliana dobandisera un mare prestigiu gratie Hortensiei Papadat

Bengescu, lui sau lui Camil Petrescu, insa nu poate fi vorba aici de o

"moda" sau de o aservire la modele universale. Prozatorii nostri le-au folosit in maniere insolite, fara ostentatie, ca simple necesitati stilistice orientate de forta mesajului pe care opera voia sa-l transmita.

Romanul se inscrie firesc in primul rand in sfera realismului critic balzacian, fiind un roman care ofera cititorului o imagine ampla a societatii bucurestene de la inceput de secol XX. Tematic, opera ar putea fi inscrisa in randul creatiilor care prezinta "istoria unei mosteniri", dar intentia auctoriala pare sa fie aceea de a realiza mai multe studii de caz. Firul naratorial demonstreaza astfel ca personajele lui Calinescu sunt concomitent "tipuri" dar si individualitati. Legatura cu realitatea este evidenta atat in construirea, cat si in evolutia eroilor.

Autorul omniscient si omniprezent isi creioneaza de la inceput eroii si acestia vor evolua, in stil clasic, cu o consecventa caracteriala perfecta. Mai mult decat atat, destinul eroilor este implicit o urmare a calitatilor si defectelor pe care ei le etaleaza in cuprinsul cartii. Mos Costache Giurgiuveanu se defineste din primele

260 pagini ca un avar si astfel se va comporta pana cand moare. Felix Sima este ambitiosul profesional de la inceput si totul se va centra, in cazul lui, in jurul vointei de a deveni un medic celebru, dorinta pentru care va accepta cu stoicism sederea in spatiul meschin oferit de cele doua familii din strada Antim.

Firul naratiunii incepe, dupa precizarea autorului, in iulie l909 si are in principal, ca spatiu de desfasurare, casa lui mos Costache. Ratiunile epicului implica insa si alte spatii, astfel ca se patrunde in sfera familiei Tulea, in casa lui Leonida

Pascalopol, la mosia acestuia din Baragan, in casa Georgetei sau a lui Stanica

Ratiu. Mediile sunt diferite: negustori, afaceristi, industriasi, curtezane, parveniti, ceea ce da imaginea ampla a unei societati care se inchina zeului ban. Aproape in fiecare loc este prezent Stanica Ratiu, cu debitul sau verbal exagerat si cu indrazneala-i calculata, desi iesita din comun.

Personajul martor este Felix Sima. Acesta este fiul doctorului militar Iosif Sima de la Iasi. Ramas orfan (ii moare intai mama, apoi tataL) este sub tutela lui mos

Costache, un fel de unchi prin alianta. Tanarul, inca minor, vine la Bucuresti pentru a-si continua studiile, iar prima intrevedere cu tutorele sau este de-a dreptul ilarianta. Cand ajunge in strada Antim, unde locuia mos Costache, batranul avar il intampina cu afirmatia stupefianta: "nu, nu sta nimeni aici, nu cunosc".

Interventia Otiliei il salveaza pe tanarul timid, aflat aproape in pragul deznadejdii.

Din prima seara eroul are in fata ochilor persoanele care ii vor zbuciuma putinul timp pana la majorat. Sl cunoaste pe rafinatul Leonida Pascalopol, prietenul lui

Costache Giurgiuveanu si protectorul Otiliei, apoi "clanul" Tulea, familia Aglaei, sora batranului avar care avea un sot senil si trei copii: Olimpia, casatorita cu

Stanica, Aurica, o fata batrana, obsedata de matrimoniu, si Titi, intr-un fel, retardat mintal.

Sn casa lui mos Costache se infiripa idila plina de inedit dintre Felix si Otilia.

Casa lui Giurgiuveanu are o viata ciudata pentru ca totul se coordoneaza zgarceniei batranului: interiorul slab luminat, mobilele adunate de ocazie, peretii scorojiti, scarile care scartaie. Totul necesita reparatii, iar acestea nu se fac din avaritie.

Casa este intr-o puternica antiteza cu camera Otiliei, plina de lucruri scumpe si de bun-gust, toate furnizate de generosul Pascalopol.

Felix devine martor al celei mai spectaculoase scene: jocul de carti care aduna in jurul mesei cele mai bizare caractere: mos Costache, Aglae - avizi dupa castig,

Pascalopol blazat si dezinteresat, si Aurica - anosta, uneori absenta la ceea ce e in jur. Spectatorii jocului sunt: Felix, Otilia, care e mereu in preajma lui Pascalopol, si Simion Tulea, inofensiv si taciturn. Jocul de carti este un bun prilej pentru etalarea gandurilor malitioase ale Aglaei care ironizeaza, jigneste cu premeditare atat pe Otilia cat fi pe Felix. Felix observa avaritia batranului unchi, cochetaria

261

Otiliei, rautatea si meschinaria Aglaei, devenind in timp un interiorizat. Spre a se salva, isi intretine un jurnal in care are curajul sa-si noteze in special starile afective legate de frumoasa Otilia. Fata de Pascalopol, eroul-martor are sentimente contradictorii: il respecta, se revolta impotriva lui sau il uraste, in conformitate cu atentia pe care i-o acorda Otilia acestui elegant mosier.

Otilia este asemenea unui copil zburdalnic, plin de candoare si sensibilitate.

Cand cei doi tineri merg la mosia lui Pascalopol, lui Felix i se clarifica multe din atitudinile stranii ale Otiliei, in care vede un amestec ciudat de copilarie si maturitate. Ramane insa consternat cand, fara a spune ceva, Otilia pleaca pentru cateva luni la Paris, insotita de Pascalopol. Aceasta perioada este pentru Felix un lung moment de framantare pe care incearca sa-l traverseze vizitand-o pe Georgeta, curtezana unui batran general. Revenirea acasa a Otiliei se face firesc, totul reintra in normal, iar declaratiile de dragoste sunt mai pronuntate, desi tot atat de pure si frumoase ca mai inainte.

Idila celor doi este un fenomen candid, opus vietii meschine a clanului Tulea, secondat de Stanica Ratiu, care manifesta un vadit interes pentru ceea ce face

Costache Giurgiuveanu cu banii. Toti sunt interesati daca batranul a facut vreun testament Otiliei. Sntr-un fel, ei isi potolesc interesul in momentul in care batranul incepe sa construiasca o casa, in gradina imobilului din strada Antim. Constructia pare sa fie nefasta pentru batran deoarece, in timp ce-si inspecta materialele, el sufera un prim accident vascular. "Familia", interesata "sa nu iasa un ac din casa", pune stapanire pe locuinta si il pazeste pe batran asteptand sa moara. Dar Mos

Costache isi revine in urma congestiei si incepe sa se intereseze mai mult de sanatate si de suflet. Sncearca chiar sa-si aduca in casa o femeie, pe Paulina, insa, cand aceasta ii cere sa o treaca in testament, Costache refuza, iar femeia pleaca.

Casa lui mos Costache este spionata sistematic de Stanica. Acesta apare si dispare fara motiv, colportand diverse stiri dintr-o casa in alta. Cand Giurgiuveanu are a doua criza, Stanica profita de scurta absenta a Otiliei si a lui Felix si ii fura batranului banii de sub saltea. Din aceasta cauza avarul moare. Familia il ingroapa cu oarecare fala spre a nu fi de "rasul lumii".

Sntr-o situatie dilematica ramane Otilia, pentru care mos Costache nu apucase sa depuna la banca decat o suta de mii de lei si care refuza casatoria cu Felix, pe motiv ca ea ar constitui o piedica in calea realizarii sale profesionale. Sntr-una din zile, Otilia paraseste casa si din acel moment Felix nu o mai vede niciodata.

Dupa mai multi ani, Felix se reintalneste cu Pascalopol, mult imbatranit, care ii spune ca Otilia e in Spania, casatorita cu un conte.

Felix ajunge asa cum visase, un doctor de renume, profesor universitar si realizeaza si o casatorie fericita. Revazand-o intr-o fotografie oferita de Pascalopol,

262 lui Felix ii e cu neputinta sa o recunoasca in femeia cu trasaturi fine pe Otilia cea plina de ciudatenii si copilaroasa din anii tineretii.

O ascensiune spectaculoasa are Stanica Ratiu care, devenit bogat, gratie banilor furati de la mos Costache, o paraseste pe Olimpia, se casatoreste cu Georgeta si ajunge om politic.

Romanul are, oarecum, o constructie simetrica, deoarece, in final, eroul observator Felix se reintoarce pe strada Antim si revede casa lui mos Costache, lasata in paragina, amintindu-si de replica batranului, acum adevarata: "Aici nu sta nimeni"

Marele talent si modernitatea lui Calinescu se releva in primul rand in modul cum romancierul isi construieste personajele. Acestea sunt definite in spiritul realismului balzacian, deducandu-se caracterul si preocuparile lor din modul cum se imbraca, dupa mediul ambiant, dupa preferintele pentru jocuri de societate sau intruniri familiale. Pe de alta parte, imaginea personajului este si mai veridica atunci cand sunt prezentate si parerile celorlalti eroi despre ei insisi.

Cele mai multe impresii sunt legate de Aglae Tulea. Sn timp ce Otilia o accepta asa cum este, fara sa aiba resentimente pentru toata rautatea ei, Felix traieste uneori sentimente de abandon si vrea sa se rupa de acest mediu inchistat si ostil:

"Sl obosea, il nelinistea aceasta lume fara instinct de rudenie, apriga, in care un om nu se putea increde in nimeni si nu era sigur de ziua de maine. Si fura odiosi toti, si

Costache, si Aglae, si ceilalti si un gand ii staruia in minte, sa fuga cat mai repede din aceasta casa." Sn maniera sa plina de franchete, Stanica o reprezinta pe Aglae astfel: "Asta n-are nimic sfant. Barbat, frate, toti-s fleac pentru ea. Ambitioasa si veninoasa".

Weissmann o defineste deosebit de bine intr-o singura propozitie: "Este baba absoluta, fara cusur in rau".

Calinescu realizeaza concomitent tipuri si individualitati. Aproape toate personajele ilustreaza tipologii, cu doua exceptii: Pascalopol si Otilia. Pe Leonida

Pascalopol il unicizeaza strania dragoste pentru Otilia, despre care spune: "n-am prea stat ca sa disting, ce e patern si ce e viril in dragostea mea".

Otilia e mai mult un simbol al feminitatii decat un personaj. Eterica, sensibila, capricioasa, este totusi matura, avand un mod filozofic de a-i privi pe oameni si de a observa viata, societatea. Si ea, ca si Felix, sunt martorii rautatii si ai lacomiei umane.

Romanul lui Calinescu are si accente romantice. Prozatorul descrie cu multa sensibilitate Baraganul, helesteul de la mosia lui Pascalopol, o turma de bivoli in campie etc. Descrierea helesteului il defineste pe Calinescu drept un intelectualist, expresia sa artistica apropiindu-se de lirica lui Ion Barbu sau de prozele lui Geo

263

Bogza: "Pamantul scapat de stransoarea vegetatiei era negricios si colbos, incat caii intrau cu picioarele in el ca-ntr-un lichid fumegator. O perdea groasa si scunda de salcii se rezema in jos pe orizont, si din cauza netezimii solului toata intinderea avea infatisarea unui smarc, cu deosebirea ca adevaratul helesteu era mai intunecos si mai lucios. Smocurile rare de buruieni infipte ca niste gheare intoarse in sus semanau cu ierburile din iconografia bizantina. Si, ca si acolo, un soare urias de arama se lasa inrosit pe zare. Privelistea era sinistra si grandioasa." Surprinzatoare este aici apropierea dintre termenii populari si cei neologici (colbos, helesteu, smoc si iconografia bizantina, sinistra, grandioasa, sol.

Romanul lui reprezinta tipul de roman total, atat ca forma artistica cat si din punct de vedere al continutului. El este o fresca a societatii romanesti de la inceput de secol XX, cand se pun in miscare energii pentru ocuparea unui loc comod si important in contextul social.

Istoria dialectica a literaturii romane (coordonator Gheorghe

Craciun, Editura Magister (imprimare: Editura Cartier si Prut internationaL), Chisinau,1997, p. 415-418.

A) este un roman social, realist, fiindca tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viata societatii bucurestene de la inceputul secolului al

XX-lea.

Ideea este ca o societate parazitara nu are sensul de a exista.

Subiectul este istoria unei mosteniri. Costache Giurgiuveanu, un batran avar, agoniseste de-a lungul vietii o avere, care intra printr-un concurs de imprejurari in mana unui escroc Stanica Ratiu. Solutia este realista, fiindca cel mai adaptat la o "sotietate fara de printipuri si fara de morala" este Stanica Ratiu, arivistul brutal, fara scrupule, talharul. Calificativul "talhar" pentru Stanica Ratiu pare dur dar este exact, fiindca in momentul cand ii fura banii lui Costache Giurgiuveanu, el provoaca moartea acestuia. Costache Giurgiuveanu este avarul, iar Aglae Tulea, sora lui, este varianta sa feminina. Clanul Tulea, adica Simion, Titi, Aurica, Olimpia traiesc parazitar. Otilia este snoaba, Pascalopol este rafinatul. Felix Sima este ambitiosul. Eroii alcatuiesc doua grupuri sociale, care se confrunta. Pe de o parte clanul Tulea, cu Aglae Tulea, Stanica Ratiu, Olimpia, Aurica, Titi lupta sa puna mana pe avere, iar de cealalta parte Costache Giurgiuveanu, Otilia, Felix Sima,

Pascalopol, lupta ca sa-i impiedice. Eroii sunt tipici si actioneaza in imprejurari tipice.

Caracterul realist al romanului se exprima prin critica institutiilor sociale si a

264 moravurilor. Familia, ca celula a societatii, este vazuta intr-o ipostaza jalnica.

Clalnul Tulea cu Aglae dezumanizata, cu Simion internat la ospiciu, cu Titi ratat, cu Olimpia alungata de Stanica Ratiu cu Aurica nemaritata, ne da o imagine a degradarii familiei. Chiar nucleul Costache Giurgiuveanu, Felix SimA). Otilia are o situatie precara, iar mariajul dintre Pascalopol si Otilia este meschin si ipocrit.

Eroii sunt egoisti, dau prioritate capriciilor, traiesc pe conceptul carpe diem1 si nu sunt dispusi sa faca sacrificiu. Cand Simion se alieneaza este indepartat fara mila.

Cand Costache Giurgiuveanu este atacat de paralizie, Aglae ii ocupa casa, dar nu aduce un medic ca sa-l ingrijeasca. Este o analiza stiintifica, balzaciana a unei lumi de arivisti, in care toate intentiile, motivatiile comportamentului sunt dominate de bani. Chiar Felix Sima este un ambitios, care parvine prin stiinta, prin profesia de medic. El se deosebeste de ceilalti prin calitati morale, prin conceptia despre lume si viata, prin faptul ca este un om de valoare, activ social si nu un parazit.

B) poate fi interpretat ca un roman de problematica, fiindca dezbate problema paternitatii. Toti eroii isi definesc caracterul, comportamentul, in functie de aceasta problematica.

Costache Giurgiuveanu este realizat pe dualitatea dintre avaritie si dragostea paterna, fiind o replica la romanul Mara de Ioan Slavici. Raportul dintre avaritie si paternitate este bine exprimat, cand Costache Giurgiuveanu sfatuit de Pascalopol transforma averea sa alcatuita din imobile, localuri, in bani spre a-i depune la o banca pe numele Otiliei. Din cauza avaritiei nu-i da lui Pascalopol decat o suta de mii, iar doua sute de mii le va tine pentru el si-i vor fi furate de Stanica Ratiu.

Aglae Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu, este caracterizata prin dualitatea paternitate si dezumanizare. Ca mama isi asuma rolul paternitatii, fiindca Simion este alienat, dar ca avara ajunge la un comportament inuman. Pe ea n-o intereseaza sa-si ajute fratele, ci ii ocupa casa ca sa puna mana pe avere.

Stanica Ratiu este demagogul paternitatii. Face teoria familiei, ca Rica

Venturiano al lui Caragiale, dar il lasa pe Relisor, baiatul bolnav, sa moara, fiindca n-are nici un interes sa fie prea legat de clanul Tulea. Si va propune Otiliei sa se casatoreasca cu el, ca sa puna mana pe averea lui Costache Giurgiuveanu. Dupa ce-l fura si-l omoara pe Giurgiuveanu o va parasi pe Olimpia si se va casatori cu

Georgeta. Este drumul descris de Nicolae Filimon, care ii da lui Dinu Paturica o tovarasa de viata necinstita, vicleana, o aliata pentru afacerile cele mai murdare.

Cei doi orfani, Otilia si Felix, cauta sa se ocroteasca unul pe celalalt. Felix ii propune Otiliei sa se casatoreasca cu el dorind sa-i asigure existenta. Otilia va

1 Bucura-te de ziua de azi! (lat. - n.red.).

265 opta pentru Pascalopol, fiindca nu se considera o partenera de viata pentru Felix.

Coordonata paternitate si nu iubirea ii determina optiunea.

Pascalopol este realizat pe dualitatea dintre paternitate si iubire. El o cunoaste pe Otilia de mica, a crescut pe genunchii lui, a considerat-o un fel de fiica iar

Otilia il considera un fel de tata. Ssi va asuma o parte din rolul paternitatii si-i pune pe numele ei la banca o suta de mii de lei inainte ca Giurgiuveanu sa-i dea acesti bani. Si face toate capriciile. O duce la Paris. Cand Otilia va cunoaste un argentinian bogat, el ii va reda libertatea.

C) Problema iubirii poate determina interpretarea romanului ca un roman de dragoste, in sensul ca aduce povestea unei iubiri. Otilia este o eroina romantica, exceptionala, fiindca, desi traieste intr-un mediu corupt isi mentine candoarea, puritatea, este ca un nufar, care creste alb pe balta plina de mocirla a societatii burgheze bucurestene. Tema, eroii, conflictul, subiectul au in acest context o structura afectiva. Felix, care o iubeste, citeste in ochii ei limpezi si plini de seninatate candoarea si este contrariat de barfele puse in circulatie de clanul

Tulea.

Iubirea este problematizata ca intr-un roman expresionist. Cand Felix o saruta cu patima pe Otilia, aceasta il tnvata sa sarute delicat. Cand ii analizeaza palma si vede ca va avea sapte copii se sperie. Reactia ei devine o motivatie pentru a-l respinge pe Felix. Cand Otilia, sufocata de grosolaniile clanului Tulea, pleaca cu

Pascalopol la Paris, Felix derutat, are o scurta aventura cu Georgeta si-i pare ca a tradat-o pe Otilia.

Otilia este delicata, frumoasa, voluntara, instruita, dar independenta ei, felul in care isi exprima personalitatea este elementul de disjunctie, de incompatibilitate dintre eroi. Raportul ambiguu dintre ea si Pascalopol, dar mai ales discutia franca a lui Pascalopol, care-i spune ca va lupta cu armele lui pentru Otilia, il tulbura pe

Felix si nu stie cum sa actioneze, ca s-o scoata din influenta mediului malefic burghez. El vrea sa aiba o discutie decisiva cu Otilia, vrea sa aiba certitudinea ca

Otilia il iubeste, ca se va casatori cu el. Raspunsul fetei este echivoc. "De tine depinde totul". Sn esenta Otilia este prinsa de mreaja conceptului carpe diem. Ea vrea sa calatoreasca, sa straluceasca prin saloane, sa se bucure de viata, sa nu munceasca, sa n-aiba raspunderea unei mame.

Teoria raportului dintre barbat si femeie, pe care o face Pascalopol, cand cauta sa explice atitudinea dezumanizata a Aglaei Tulea, grosolania, brutalitatea, arivismul, de care da dovada, este un mod indirect de a-i spune Otiliei: "eu stiu sa iubesc, fiindca sufletul meu e vacant, fiindca n-am iubit pe nimeni".

Teoria dragostei facuta de Aglae Tulea este a unei ariviste: "Dragoste! Fleacuri!

266

Pe vremea noastra nu mai era asta. Dupa nunta vine si dragostea". Aceasta explica si impietrirea sa launtrica.

Aurica este obsedata de problema dragostei, ca fiind singurul mijloc de a se realiza. Ea n-are o profesie, un rol social, vegeteaza si exprima soarta tragica a fetei batrane intr-o situatie precara. "Daca n-ai noroc, degeaba. Poti sa fii frumoasa, poti sa ai zestre, poti sa iesi in lume si barbatii nu se uita la tine. Pentru asta trebuie sa te nasti. Mai sper si eu catava vreme si pe urma, adio". Ea reprezinta ratarea sub aspectul erotic.

Iubirea este o problema, care determina diferentierea eroilor, ca si problema paternitatii. Pentru Felix iubirea este o comuniune de interese, idealuri, aspiratii, modul de a organiza o familie, o viata stabila.

Pentru Otilia iubirea este un sentiment delicat ca o floare, care are nevoie mereu de un decor schimbat spre a-si etala frumusetea, ca sa-si implineasca capriciile, sa nu aiba raspunderi, copii, sa nu munceasca.

Pascalopol isi exprima iubirea ca o ocrotire paterna a Otiliei, calcul, experienta, subordonarea problemelor personale fata de Otilia.

Stanica Ratiu considera iubirea o afacere, un mod de a-si realiza planurile ariviste. Ca si Dinu Paturica, el vede in Georgeta cocota de lux, de care are nevoie, ca ajutor in organizarea localurilor cu jocuri de noroc si trafic de narcotice.

Dezbaterea problemei iubirii nu are acuitatea din romanele lui Camil Petrescu, ci este mai mult un sistem de diferentiere si de caracterizare a eroilor.

D) pune in dezbatere si problema moralei, ceea ce da romanului o dimensiune clasicista, ca si problema paternitatii. Morala nu este vazuta ca o problema teoretica, ci implicata in modelul de existenta, ca o coordonata a jocului de-a viata si de-a moartea. Daca tipizarea, caracterul critic al romanului contureaza dimensiunea realista, trasaturile general umane ale eroilor, caracterul moralizator dau dimensiunea clasicista. Lipsa principiilor morale face din Costache Giurgiuveanu un avar, din Stanica Ratiu un talhar, din Aglae Tulea o bruta, din Georgeta o cocota de lux, din clanul Tulea o pseudofamilie, din societatea burgheza un infern social. Este prezent si conceptul de lume ca joc, definind elementele de baroc din structura romanului. Cand Felix Sima vine in casa lui Costache

Giurgiuveanu ii gaseste pe cei din clanul Tulea jucand table. Cand clanul Tulea ocupa casa lui Costache Giurgiuveanu, in loc sa-l ajute ei joaca, fumeaza si-i fac o situatie imposibila. Elementul de baroc consta in faptul ca tema, eroii, conflictul, subiectul sunt structurate pe conceptul de fortuna labilis1 exprimat prin cuvintele rostite de Costache Giurgiuveanu: "Aici nu sta nimeni", cuvinte, care sunt reluate ca o concluzie, ca un laitmotiv epic, in finalul romanului, dandu-i un aspect rotund, clasic.

1 Soarta schimbatoare

267

Caracterul dual al eroilor creeaza acest aspect de joc. Eroii par a juca un rol.

Acest caracter teatral prezent in pozitia lui I. L. Caragiale il gasim si in scena ocuparii casei lui Costache Giurgiuveanu marcand punctul culminant al luptei pentru avere. Fiecare personaj isi expune pozitia, problemele, se autocaracterizeaza.

Scriitorul foloseste modelul dialogului divergent din piesele americane, construind un fragment de text dramatic:

"Aglae: Am inceput sa am junghiuri reumatice, ce n-aveam mai inainte. Eu cred ca toate astea sunt din suparare, nimic nu imbatraneste mai mult ca supararea.

Iau iod dar nu vad nici un folos cu toata reclama. Smi spunea o dama sa ma duc la bai la Pucioasa. Odata si odata, cand oi scapa de necazurile astea, tot am sa ma duc.

Stanica: Parca as manca ceva bun, ceva rar. Smi vine un miros cunoscut in nari de la bufetul asta si nu stiu ce.

Aurica: Daca n-ai noroc, e degeaba. Poti sa fii frumoasa, poti sa ai zestre, poti sa iesi in lume si barbatii nu se uita la tine. Pentru asta trebuie sa te nasti. Mai sper si eu catava vreme si pe urma, adio. Nu mai sunt nici barbati cavaleri, ca inainte.

Azi te invita, ies cu tine in lume si apoi se fac ca nu te stiu.

Stanica: Am pazit odata un unchi trei zile si trei nopti in sir, pana am picat toti jos de oboseala si bolnavul nu mai murea. Cand ne-am sculat a patra zi l-am gasit rece!

Titi: Am sa-l copiez in format mai mic si am sa-l tratez numai cu creion numarul 1.

Vasiliad: Am clienti care ma scoala noaptea. ca sa ma duc sa constat decesul."

Conditia morala, modelul de gandire, amprenta psihica se contureaza bine pentru fiecare erou in cadrul grupului social. Societatea ne apare ca o suma de arivisti, ca ipostaze ale prototipului, ca in piesele lui I. L. Caragiale, unde idiotul ca Agamita Dundanache sta in varful ierarhiei arivistilor.

E) este un roman de sinteza, fiindca pe structura realista a romanului gasim grefate elemente de clasicism, romantism, baroc, expresionism.

Structura realista este realizata prin tipurile sociale variate, prin "feliile de viata" bucuresteana, prin tehnica de colaj, prin caracterul critic. Tehnica de colaj consta in introducerea listei socotelilor lui Costache Giurgiuveanu descoperita de

Felix Sima, prin care acesta afla furtisagurile din banii sai facute de tutore. Gasim textul scrisorii pe care o primeste Costache Giurgiuveanu si-l determina sa-si vanda localurile, gasim textul adresei pe care Stanica Ratiu o trimite Olimpiei sau textul redactat de Pascalopol catre banca pentru a-i deschide un cont Otiliei. Aceasta

268 prezenta de limbaje diferite, plurilingvismul caracterizeaza textul realist in proza si o gasim la Honoré de Balzac, la Nicolae Filimon sau Marin Preda. Descrierea ampla a casei lui Costache Giurgiuveanu este tot realista si asociaza romanele lui

Balzac.

Elementele romantice nuanteaza textul si-l scot din bezna patimilor ariviste.

Romantica este ruinarea casei lui Costache Giurgiuveanu, caracterul exceptional al Otiliei, al lui Felix, precum si structura afectiva a eroilor, a subiectului, a conflictului dintre Otilia si Felix, intre Aglae si Otilia, intre Felix si Pascalopol.

Problematizarea, analiza psihologica, antiteza, contrastul, conceptul de fortuna labilis, tehnica sferoidala, tehnica algoritmica, nuantarea aduc aceasta interferenta de stiluri apartinand unor curente estetice diferite.

Finalul romanului cu "aici nu sta nimeni" exprima parca implinirea unei pedepse cuprinsa in versetul: "si urma lor de pe pamant o va sterge", silindu-l pe cititor la o meditatie si la o concluzie moralizatoare.

Emil ALEXANDRESCU, Analize si sinteze de literatura romana, Editura Moldova, Iasi (anul editarii neprecizaT), p.

286-290.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.