Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Gabriela ADAMESTEANU



    Gabriela ADAMESTEANU - poza (imagine) portret







Gabriela ADAMESTEANU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 2 apr. 1942, Targu Ocna. Prozatoare.

Fiica lui Mircea Adamesteanu, prof. de istorie, si a Elenei (n. Predescu).

Cursurile liceale la Pitesti (1956-1960), apoi studenta la Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1965). Dupa cativa ani de provizorat, redactor la Editura Enciclopedica Romana (1968-1974), la Editura Stiintifica si Enciclopedica (1974-1984), la Editura Cartea Romaneasca (1984-1989).

Debuteaza in rev. Luceafarul (1961), cu un fragment din romanul Drumul egal al fiecarei zile, publicat in voi. in 1975, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai colaboreaza {^.Romania literara, Vatra, Viata Romaneasca etc. A publicat in continuare, alternativ, proza scurta (Daruieste-ti o zi de vacanta, 1979; Vara -primavara, 1989) si roman: Dimineata pierduta (1983). Un scenariu dupa acest roman a fost transpus de regizoarea Catalina Buzoianu intr-un spectacol memorabil la Teatrul Giulesti (1988). Redactor-sef adjunct (din mart. 1990) si redactor-sef (din sept. 1991) al saptamanalului 22, editat de Grupul pentru Dialog Social. O parte din noua activitate publicistica se regaseste in voi. Obsesia politicii (1995), carte de interviuri cu personalitati de prima linie ale opozitiei democratice romanesti de dupa evenimentele dramatice din dec. 1989, de la Regele Mihai, Monica Lovinescu, V. Ierunca si P. Goma, la C. Coposu, Al. Paleologu, Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Prezenta mai degraba discreta si solitara, A. nu anunta prin nimic angajarea atat de decisa in sfera politicului.


Atitudinea morala consecventa din acesti ani nu dauneaza insa prestigiului prozatoarei, dimpotriva, ii sporeste credibilitatea. Tot ce a publicat A. pana in prezent constituie o contributie de substanta la paradigma prozei contemporane romanesti.

Fata de primul ei roman, Drumul egal al fiecarei zile (1975), in Dimineata pierduta (1983) A. se distanteaza in mai mare masura de biografie, de propria subiectivitate. Fara sa renunte complet la filonul memorialistic, in al doilea roman se observa, neindoios, mai multa inventie epica: in limbaj, in tipologie si atmosfera. Nu e vorba insa de o ruptura in scrisul autoarei. Dimpotriva, premisele acestui roman exceptional se afla toate in cartea de debut. Elemente, atunci, doar schitate primesc un contur apasat, pregnant, intr-o epica prin excelenta imaginativa, nemimetica, iar identitatea personajelor nu difera esential de ceea ce anunta Letitia Branea, eroina cartii de debut: aceleasi reflexe incete ale inadaptarii, care evidentiaza o lentoare existentiala, caracteristica. Pe acest fond, abia in noul context, multidimensionat, poate fi adancita simbolic o insemnare cu semnificatie de laitmotiv: "De fapt, drumul egal al fiecarei zile purta in el semnele nereusitei." Chiar si limbajul atat de original al Vicai poate fi recunoscut, la un examen mai atent, in cele cateva secvente izolate cu Niculina si mama Martei. Mai toti eroii din Dimineata pierduta traiesc in aceeasi stare indecisa de asteptare nesfarsita, infrigurata, care-i condamna la o viata dubla, uneori duplicitara (Sophie, Titi Ialomiteanu, Ivona). Ca si Letitia Branea, ei aspira sa castige complicitatea unui anume spatiu, altfel inchis si ostil, optand, in cele din urma, pentru o tandrete a lumii obiectelor. Se remarca, mai ales, acuitatea psihologica a fixarii detaliului esential cu ecou indelebil in constiinta. O spaima concreta, un frison al singuratatii si bolii emana din subtextul unei caligrafii analitice impecabil conduse. La fel ca in prozele scurte, scrise in paralel cu romanele (Daruieste-ti o zi de vacanta, 1979), stilului plat realist A. ii opune un scris nervos, adanc scrutator, imbinand "privirea din afara" cu privirea launtrica, atintita in permanenta spre fata ascunsa a realului. Treptat, imaginatia cotidianului ("drumul egal al fiecarei zile") se umple de teroarea psihologicului, intr-o scriitura densa, inconfundabila, ce uneste decizia si franchetea notatiei cu subtilitatea ideilor si discretia emotiva. Exista cel putin doua registre epice distincte in Dimineata pierduta: unul "jos", debordand de vitalitate (Vica), altul rafinat intelectual (Ivona, personaj venit parca din lumea Hortensiei Papadat-Bengescu). Pentru a da unitate cartii, autoarea face astfel incat cele doua discursuri, aparent incompatibile, sa se intersecteze, iar personajele sa comunice. La acest din urma nivel se intalnesc insa conceptii de viata diferite si comunicarea nu poate fi decat partiala. Golul umplut de cealalta fata a discursului, de limbajul interior al fiecarui personaj in parte. Se intelege ca eroii mai mult vorbesc decat actioneaza, dar sunt pusi de fiecare data in situatii limita, traiesc intr-o asteptare incordata, aproape fara sens. Vica are presentimentul - la inceput vag - al mortii, Ivona la fel. In jurnalul profesorului Mironescu (datat 22 august 1916-23 septembrie 1916), izbeste indeosebi aspectul de premonitie a esecului. Pe fundalul confruntarii dramatice dintre conventia artistica, "asteptarea" ca stare existentiala ia proportii semnificative: Vica o asteapta pe Ivona, Ivona il asteapta pe Nicki, poate si pe Tudor etc. Ceea ce declanseaza rememorarea in mintea Ivonei este imaginea tatalui muribund (profesorul Mironescu). Restul va fi reconstituire imaginativa din scrisori, jurnal, fotografii de familie. Esential e ca nu un colaj rezulta pana la urma, ci o alternare semnificativa de voci. impotriva determinatiilor istorice si de mediu, eroilor cartii le ramane libertatea de a gandi si visa, adica luciditatea. Romanul etaleaza o ingenioasa structura polifonica: fiecare personaj isi este propriul narator. Aici ar trebui cautata adevarata inovatie adusa de A. Este vorba de multiplicarea persoanei intai a relatarii (confesiunii) ca procedeu de obiectivare epica, intr-un roman in care predomina - totusi - paginile de introspectie. Monologul insusi pare sa fie, de fapt, o vorbire mai profunda, analitica, oricum interiorizata, avand ca suport personaje vii, complexe. Diversificarii vocilor in discurs ii corespunde o variatie a ritmului epic, de un dinamism rar intalnit in proza romaneasca. Senzatia cea mai puternica de autenticitate o lasa monologul Vicai, un monolog "imaginar" (obisnuieste sa vorbeasca in gand), dar despre lucruri si intamplari ca si reale. Cu toata presiunea mimetica, avand in spate o traditie tipologica impresionanta, personajul se detaseaza de orice model. Fata de conventia realista constituita, eroina evidentiaza cateva insusiri mai putin obisnuite, care o fac mult mai interesanta. Paradoxal, ea sufera de insomnie, iar apoi, atinsa de frisonul mortii, instraineaza tot ce are in favoarea rudelor si vecinilor. Pare total lipsita de instinctul primar al vietii si al posesiei. Nu intamplator si deloc conventional, destinul ei se intretaie cu al Ivonei. Amandoua au ceva comun: trecutul, precum si o atitudine retractila in fata inevitabilului. Ivona se inchide perfect in sine, afiseaza un aer de victima. Vica isi depaseste momentele de criza, de suferinta la limita fiziologicului, prin robustetea sufleteasca. Ivona are in plus o ereditate complicata. Dominata de complexe, manifesta atractie pentru zonele obscure ale existentei si evoca cel mai adesea intamplari neplacute din copilarie sau de mai tarziu, care culpabilizeaza. Desigur, Dimineata pierduta poate fi citita si ca o cronica de familie. O fotografie cazuta intamplator dintr-un album vechi declanseaza memoria Ivonei, descendenta a familiei Mironescu-Ioaniu. Desi gestul echivaleaza cu o ruptura revelatoare in registrul epic si cu un salt in fictiune si polifonia textuala, celelalte personaje (Sophie, profesorul Mironescu, Nicki, T. Ialomiteanu, Margot) apar indirect in text, invaluite in atmosfera de epoca specifica: pe masura ce le evoca, le si "indeparteaza", fixandu-le definitiv pe un fundal incremenit. La sfarsit, revine spectaculos Gelu, nepotul Vicai, dar cea care "vorbeste" tot timpul este Vica. Ea are primul si ultimul cuvant in roman. Nici in ultimul volum de proza scurta, Vara - primavara (1989), impresia nu e de supradimensionare epica, ci de comprimare introspectiva, chiar daca A. foloseste cu predilectie analiza indirecta, mascata de dialog (monolog), oralitate, diversificarea vocilor narative, incizii brutale, nemiloase in realitatea imediata. De asta data insa, autoarea nu provoaca realul, ci se lasa mai degraba provocata. Cu alte cuvinte, stie sa astepte: experienta scrisului e simultana cu experienta traita, impresionand mai ales prin forta de acumulare in timp. Chiar daca nu sunt scrise toate in cheie realista, povestirile conserva o anumita linie de puritate si naturalete epica, fara a lasa impresia unor simple exercitii de scriitura pentru un viitor roman. Dimpotriva, autoarea prefera, de asta data, realul in doze mai mici, de o discretie desavarsita. Miza adevarata a prozelor din volum este investigatia de profunzime a interioritatii cotidianului, impregnat de o unda persistenta de tragism, tratat intr-un registru epic al ambiguitatii - cu mai multa atmosfera, omisiuni sugestive, strafulgerari lirice, fragmente de discurs mental (de fapt, mostre de limbaj interiorizat). De unde acea revarsare intensa, desi bine pusa in surdina, a tensiunii eului asupra faptelor, din care ramane numai dara lor afectiva. O stare acuta de neliniste da proportii lucrurilor marunte, insa nu spatiul interior se dilata, ci spaima. Personajele locuiesc in interiorul unei lumi compuse din senzatii, trairi si stari contradictorii, iar vocea auctoriala, abia sesizabila, este ca acea Casandra din povestirea intitulata intalnirea. Sunt suflete captive, constranse nu atat de imprejurari, cat de faptul ca mereu trebuie sa se inchida in ele insesi, in inactiune, din neputinta de a replica, de a spune macar tot ce gandesc. Par total inhibate in fata inevitabilului vietii, care ameninta de peste tot si de nicaieri. Numai gandul ca s-ar putea intampla ceva neplacut e suficient sa exercite peste masura imaginatia (cum se intampla cu eroina din Vara -primavara). In aceste conditii, trairea imaginativa, cu anticipatie, si mai cu seama vorbirea libera (de conventia de sintaxa) intrec cu mult actiunea propriu-zisa.




De fapt, fiecare povestire constituie ebosa unui scenariu mai vast sau cel putin un ton dintr-o polifonie epica: aspecte mai pregnante in detaliu decat la nivelul intregului, cucerind prin concretete si autenticitate. intalnirea, proza cea mai intinsa din volum, contine scheletul unui posibil roman (pe care, fireste, nu-1 va scrie) o data cu atmosfera de mare extensie epica, sugerata insistent de diversificarea, pana la suprapunere, a vocilor narative. Pe masura ce se "clarifica" identitatea vocilor in povestire, textul creste epic de la un capitol la altul, in timp ce discursul se ambiguizeaza tot mai mult. Distorsionarea produsa confera o mai mare libertate vorbirii si comportamentului eroilor. Alte proze, ca Dialog, Viata nelinistita, Drum comun, Scurta internare, se constituie in mici capodopere ale genului scurt, croite parca numai pe miscarea plina de firesc a limbajului - ca o descarcare nervoasa a unor energii reprimate, de mult tainuite. Poate ca aceste proze nu sunt atat de spontane pe cat par, dar A. nici nu mimeaza spontaneitatea. Alte proze ofera, pur si simplu, un refugiu, nu mai putin tensionat, intr-un spatiu al ambiguitatii, "vara-primavara" spre exemplu, in care eroii se comporta usor echivoc (in Testul, povestire de un remarcabil rafinament) sau traiesc aproape somnambulic la granita dintre vis si trezie, dintre delir si luciditate (intalnirea). intregul volum insa emana o stare alarmanta de inconfort psihic si moral, impinsa pana la limita rabdarii nervilor si a declansarii acelei obsesii eliberatoare cu rol de catharsis. Sinteza originala de frustrare si vitalitate, de teme si tehnici textuale diversificate, proza concreta, lipsita de vreo pornire speculativa, publicata pana acum de A. se inscrie in linia de rezistenta, morala si estetica, a literaturii contemporane. Rareori se intampla ca adevarul fictiunii si conventiei artistice sa dea o senzatie atat de puternica de real, de autenticitate (impotriva conventiei sociale si rutinei cotidiene).

OPERA

Drumul egal al fiecarei zile, roman, Bucuresti, 1975 (ed. II, 1978; ed.III, 1992); Daruieste-ti o zi de vacanta, proza scurta, Bucuresti, 1979; Dimineata pierduta, roman, Bucuresti, 1983 (ed. II, 1991; ed. III, 1997); Vara-primavara, proza scurta, Bucuresti, 1989; Obsesia politicii. Bucuresti, 1995. Traduceri: Guy de Maupassant, Pierre si Jean, in colab. cu Viorica Oancea, Bucuresti, 1978 ( ed. II, 1992).

REFERINTE CRITICE

L. Ulici, Prima verba, II, 1978; M. Iorgulescu, Scriitori; idem, Critica si angajare, 1981; Cornel Moraru, Semnele realului, 1981; N. Ciobanu, intalnire cu opera, 1982; M. D. Gheorghiu, Reflexe conditionate, 1983; Val. Condurache, Portret al criticului in tinerete, 1984; Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1984; N. Manea, Pe contur, 1984; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 8, 1984; L. Raicu, Romania literara, nr. 16, 1984; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; Cr. Livescu, in Ateneu, nr. 2, 1985; N. Baciut, in Vatra, nr. 4, 1985; V. Cristea, Fereastra criticului, 1987; I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 39, 1989; idem, Cumpana si semn, 1991; E. Simion, Scriitori, IV; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; M. Barbu, Aspecte ale romanului romanesc contemporan, II, 1995; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 4, 1996; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 41, 1997.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Gabriela ADAMESTEANU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Gabriela ADAMESTEANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Suntem fapturi mai complicate decit ne place sa credem


Suntem fapturi mai complicate decit ne place sa credem



Nuvele

Daruieste-ti o zi de vacanta


Daruieste-ti o zi de vacanta. Nuvele exemplare