n. 16 aug. 1942, Bucuresti.
Poet, prozator, traducator si jurnalist.
Fiica lui Ioan Meli-nescu, ebenist, si a Mariei (n. Craciun).
Scoala elementara si Liceul "Gh. Sincai", la Bucuresti (bacalaureat in 1960); urmeaza cursurile Institutului Pedagogic (1960-1963), tot in capitala, dupa care se inscrie la Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (licenta in 1967). Lucreaza ca redactor la rev. Femeia si
Luceafarul (1967-1975).
Debut cu versuri in rev. Luceafarul (1959); debut editorial cu voi. Ceremonie de iarna (1965), urmat de voi. de poezie Fiintele abstracte (1967), Interiorul legii (1968), Boala de origine divina (1970), Juramantul de saracie, castitate si supunere (1972), Inganarea lumii (antologie, 1972), Impotriva celui drag (1975). A mai publicat voi. pentru copii: Catargul cu doua corabii (1969), Bobinocarii (roman fantastic, 1969); insemnari de scriitor, 12 Revelatii (1972) si reportaje (in colab.), Viata cere viata (1974). Colab. la rev. Viata studenteasca, Romania literara, Luceafarul, Tribuna, Steaua s.a. Din 1975, traieste in Suedia, la Stockholm, in urma casatoriei cu editorul Rene Coeckelberghs. Scrie in continuare in romana, dar si in suedeza, colab. la rev. si ziarele Dagens Nyheter, Syvenska Dagbladet, Expressen, Kyrkans Tidning, Femina, Halifax, Ariei, Jakobs stege, Lyrik vannen s.a. A editat, in anii exilului, voi. Juramantul de castitate (1975), Zeul fecunditatii (1977), Tatal minciunii (roman, 1977), Copiii rabdarii (roman, 1979), Urcarea lupilor la cer (roman, 1981), Casa de fum (poeme, 1982), Jurnalul unui egoist solitar (jurnal, 1982), Oglinda femeii (poeme, 1986), Vrajitorul din Gallipoli (jurnal, 1986), Arborele in vant (roman, 1987), Regina strazii (roman, 1988), Omul pasare (nuvele, 1991), Lumina din lumina (poeme, 1993), Schimbare de pene (nuvele, 1998). Dupa 1989 este corespondentul Romaniei literare pentru Suedia (din 1993) si colab. la rev. Vatra, Apostrof, Secolul 20, Argo (Bonn), Izvoare, Revista mea (Israel). Publica in tara voi. Lupii urca la cer (1992), Juramantul de saracie, castitate si supunere (1993, antologie alcatuita de
Ileana Malancioiu, cu 10 serigrafii originale dupa desenele autoarei), Poezii (antologie, 1997), Regina strazii (roman, 1997), Copiii rabdarii (roman, 1998) si 33 de Revelatii (eseuri si insemnari de scriitor, 1998). A tradus din suedeza in romana (Swedenborg, August Strindberg, Birgitta Trotzig, Stig Dagerman), iar din romana in suedeza voi. de poezii de Ileana Malancioiu si Al. Lungu; alti scriitori romani, in rev. si antologii (Ariei, Studie Kamraten, Jakobs stege, Lyrik Vannen s.a.). MELINESCU este membra a "Sveriges Forfattarforbundet" (Uniunea Scriitorilor din Suedia) si a F.P.A. ("Foreign Press Association of Swe-den"). A beneficiat de Bursa FredriJc Strom (1989), Bursa Acad. Suedeze (1990 si 1998-1999). in tara, a primit de mai multe ori premii ale Uniunii Scriitorilor (inainte de 1989), precum si premiul "Cartea anului", la Salonul de carte de la Cluj-Napoca (1997). in Suedia, prestigiosul premiu "De bio" (Fondul Acad. Suedeze), in 1989. MELINESCU este si o apreciata artista plastica, autoare a numeroase picturi, gravuri, desene, ilustratii de carte (patru expozitii de pictura si gravura in Elvetia si Suedia).
Debutul poetic al scriitoarei aducea un timbru exultant in contextul unei miscari generale de innoire a liricii anilor 60. El se prelungeste in volumele urmatoare: confesiune a candorilor, a presimtirilor erotice, a tulburarilor de "Buna-vestire" argheziana, uneori in plin filon verbal, dar inca nepasatoare la degetul destinului: "Viata mea a fost comuna / degeaba cauta unii s-o faca plina de mister". Dar chiar in primele volume se poate citi apropierea unei revelatii, asumarea misterului existential, care va constitui in cele din urma drumul ad Inferos al poetei. El se contureaza carte dupa carte, etapa dupa etapa, soldat cu o experienta existentiala, id est un destin biografic ghicit abia, sublimat in expresia lirica, refuzandu-se etalarii impudice. Se afla, in primele faze ale operei "miturile" familiare ale poeziei de totdeauna, redescoperite (dupa sincopa istorica din anii 50) de generatia saizecista: regresiune in copilarie, refugiu in somn, identificare / confruntare cu imaginea parintilor, simbolurile Apei, Casei, Tatalui s.a. Feminitatea abia inmugurita intarzie multa vreme in imaginea ambigua a fetei-baiat ("misterul" goethean invocat odinioara de
G. Calinescu), figura alteritatii ipostaziindu-se de la debut in Baiatul din vis (cautat, asteptat) , mai apoi identificat in "baietii" fizic-concreti ai cartierului (Calea Dudesti, Cenusereasa, Cantec de fata s.a., numeroase); atractie-fascinatie a exploziei vitale, ea insasi in pragul virilitatii: "baietii pandesc noptile cu luna", rad si fluiera "frumos pe strada", sunt copilarosi si "derbedei", pleaca in armata, pamantul incepe sa "arda" pe unde trec pasii lor etc. Daca prefigurarea erotica ii confunda inca ("ceata baietilor", "roata de baieti" e roata norocului, pluralul insusi - baietii - spune destul), aceeasi presimtire a virilitatii insinueaza si ideea erosului ce sfideaza moartea, dar o si asuma (Baietii se inalta). Este, in micul poem din 1972, poate mai vechi in creatia poetei decat anul publicarii, o imago in care se contopesc progresiv-tragic Tatal si Iubitul. Fecioria ezita intre abandonul dorit si solitudinea orgolioasa ("sunt bolnavi obrajii mei de dor // sunt a nimanui si azi"), dar si intre optiunea fiintei si ambiguitatea ei: "Credeam ca sunt tanar baiat / aproape sunt cel mai divin adolescent" - ca sa explodeze curand in ruperea mirajului, a "vrajii": sacrul descopera jubilatorul profanul (In afara sacrului). Micul poem de rascruce e plasat in centrul plachetei Boala de origine divina. Erosul concret, imnic, inchinat "barbatului ce m-a facut femeie", regasibil si in Cercul, Noptile Seherezadei si in alte poeme, nu-si pierde o data cu "te-restritatea" senzuala - delicat si discret exprimata - legatura "paradisiaca". Cu o rara exceptie (Diavole, ma iubesti tu?), "iesirea din sacru" nu poarta stigmatul biblic al damnarii, atata vreme cat iubirea ramane tot o "boala de origine divina", topita in plenitudinea numita rai: Duh de vara; spatiu al ne-izgonirii, chiar atunci cand el poarta numele (aparent paradoxal) de "infern divin" (Dans). Ultima sintagma trimite, e drept, la ametitorul dans al "baietilor"-arhangheli amorosi rotiti in hora initi-atica. Poeta se simte acum "facuta pentru eros", ea intoneaza o "cantare a cantarilor" inversa: "De la nastere am primit in pantec lovitura Soarelui / si nu am incetat sa ard in maruntaie / Egrete si pajere fabuloase cu putere / se-ncruciseaza in creierul meu [] Nimic nu e mai frumos decat eternitatea acestei clipe/ cand am in nari mirosul de pierdere, / parfum de distrugere / Din drojdiile stricaciunii / un lotus va tasni din gura mea". Adevarata criza a viziunii erotice se declanseaza insa in Juramant de saracie, castitate si supunere, volumul din 1972, prefata a unei despartiri (in multiple conotatii biografice). Alegerea tocmai a acestui titlu pentru mai tarzia culegere antologica (1993) este in acest sens foarte semnificativa. E aici o criza a pierderilor si uitarii, unita cu acel Extaz al ilimitarii, punct Final intr-o metamorfoza amoroasa, un adio rostit tranzitoriu, dorul "eminescian" al neantizarii si, paradoxal, descoperirea dureroasa a unui "paradis" nelocuit, vid, golit de eros (adica de insasi ratiunea lui de a fi!), idee pusa in lumina in poemul Acea parte a paradisului. Depasirea impasului nu e nici mai putin dureroasa, nici mai scutita de ambiguitate: impotriva celui drag (1975), poarta in exerga acest avertisment: Iubitul a devenit Fratele mitului popular, "acvaticul zeu" s-a intrupat intr-o fiinta / nefiinta. E drept, aceasta noua intrupare e mai veche in imaginarul poetei si superb exprimat intr-un loc: "Oh, atatia tineri a visat / marmora bolnava din vis". Orfeu/ Euridice, cuplul mititc/ e rasturnat in ultimele volume ale poetei. Ea descopera infiorata celalalt mister, ingemanat iubirii, misterul thanatic. Poeta e acum Persephona, cea menita de zei sa domneasca peste tenebre, dar constiinta ei e tulburata interogativ: "La mine ii chem numai pe cei care vreau sa-i nimicesc" Moartea celui drag nu se preface totusi intr-un lamento strident sau edulcorat-melodramatic (pe urmele atator poeti mai vechi sau mai noi). Tonul elegiac din Casa de fum (1982) si cel extatic din Lumina din lumina (1993) masoara cu exactitate coborarea intr-un abis ce se refuza exprimarii clamoroase. O prezenta/absenta imprejmuie decoruri si anotimpuri, amintiri si meditatii: "mai putin decat un inger / si mai mult decat un om", Iubitul (Fratele) mort apare in vis, se intoarce acasa - dar toate aceste proiectii nu-s in cele din urma decat eforturile disperate ale celei decise sa "faca liniste in sine", sa "moara inaintea mortii sale", sa-si asume "repaosul disperarii", chiar daca nu renunta la interogatii sau cvasi-certitudini: "eu te am doar pe tine in cer"; oniricul nefiind el insusi decat o alta forma a fricii unei pierderi de tot: "Te-am visat azi-noapte / de frica sa nu te pierd". Ipostaza finala ramane a unei extaze a invierii, in care iarasi si iarasi "realul si irealul se imbratiseaza", dupa ce cautarea elegiaca a poetei se incheie astfel: "Si eu in pantecul pamanUilui / ca un calugar gol de neraspunsuri zac". Cu ani in urma, pe cand se afla inca la inceputul unui drum poeuc ascendent, MELINESCU anticipa, cu acel dar divinatoriu al marilor voci, "pentru unii am disparut de mult". Vreme de cateva decenii, numele ei a fost interzis si ocolit, ca si al altor scriitori ce au ales exilul. Or, o viitoare istorie a literaturii noastre din a doua jumatate a veacului XX va repune in drepturile ei firesti o scriitoare careia critica i-a ramas inca mult-datoare. Vocea ei era de la inceput singulara, desprinzandu-se tot mai decis din magma inselatoarei ebulitii a anilor 60. Traiectoria ei lirica (mai apoi si a prozei fantezist-baroce) s-a tinut mereu departe de orice compromis. In poezie, ca si in proza, MELINESCU se distanteaza tot mai mult de experienta confratilor de epoca si generatie. Absorbita tot mai mult de propria-i interiori-tate, ea se detaseaza, in acelasi timp, si de presiunea "traditiei", dupa ce reminiscente argheziene, barbiene si mironraduparaschivesti s-au resorbit. Cred ca experienta poetica a Gabrielei MELINESCU prefateaza in multe sensuri una postmoderna, printre primele la noi, rostita cu prudenti, fara emfaza si fara "programe" preanuntate, dar cu atat mai elocventa estetic. Ne indreptateste la o atare judecata si prezenta frecventa a citatului, parafrazei, aluziei sau trimiterii culturale, intrate firesc in "genele" versului. F.xemplar e in aceasta privinta poemul Corbii, ,je-progra-mare" a unui motiv recurent al fazei simbolisto-mo-derniste. Emblematica ramane pentru intreaga opera semnificatia de manifest a titlului Juramantul de saracie, castitate si supunere (reluat pentru antologia din 1993). intreitele semne cavaleresti isi revendica elemente de adancime in tesutul insusi al operei. Umilitatea, de atatea ori invocata, a unei vieti in decorul de cartier bucurestean sau al modestei case parintesti, sfintita prin austeritate, absenta oricarui "exotism" peisagistic, in anii exilului petrecut in puritatea de aer si linii a Nordului ibsenian insemneaza aproape ocolirea unui cadru plastic, intr-o literatura saturata de vizual si cromatisme - sentiment al saraciei monahale, curata si esentiala. Erosul, desi in centrul intregii viziuni intime a operei, nu plateste nici un tribut senzualitatii "moderne", iar ambiguitatea trairilor marturisite in filigran isi pastreaza cu o rara virtuozitate neprihanirea. In fine, progresia acestei lirici ne conduce, mai cu seama in ultimele volume, catre cumpana unei supuneri la un destin. Un destin deloc linear, deloc banal, din sfasierile si ranile caruia tasneste arta adevarata.
OPERA
Ceremonie de iarna. Bucuresti, 1965; Fiintele abstracte. Bucuresti, 1967; Interiorul legii. Bucuresti, 1968; Boala de origine divina. Bucuresti, 1970; Juramantul de saracie, castitate si supunere. Bucuresti, 1972; Inganarea lumii. Bucuresti, 1972; impotriva celui drag, Bucuresti, 1975; Juramantul de castitate, Stock-holm, 1975; Zeul fecunditatii, Stockholm, 1977; Tatal minciunii, roman, Stockholm, 1977; Copiii rabdarii, roman, Stockholm, 1979 (ed. II, Bucuresti, 1998); Urcarea lupilor la cer, roman, Stockholm, 1981 (ed. II, Bucuresti, 1993); Casa de fum, poeme, Stockholm, 1982; Jurnalul unui egoist solitar, Stockholm, 1982; Oglinda femeii, poeme, Stockholm, 1986; Vrajitorul din Gallipoli, jurnal 2, Stockholm, 1986; Arborele in vant, roman, Stockholm, 1987; Regina strazii, roman, Stockholm, 1988 (ed. II, Bucuresti, 1997); Omul pasare, nuvele, Stockholm, 1991; Lumina din lumina, poeme, Stockholm, 1993; Juramantul de saracie, castitate si supunere, antologie de Ileana Malancioiu, cu 10 seri-grafii originale dupa desenele autoarei. Bucuresti, 1993; Poezii, Bucuresti, 1997; Schimbarea de pene, nuvele, 1998; 33 de Revelatii, ed. ingrijita de MELINESCU Albastru, text revazut de autoare, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
M. Martin, Generatie si creatie, 1969; A. Martin, Poeti contemporani, 1971; Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 26, 1993; S. Damian, Fals tratat de psihologie a succesului, 1995;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 2, 35, 1998;
R. Munteanu, in Curierul romanesc, nr. 6, 1998; MELINESCU Marcu, in Luceafarul, nr. 10, 1999.
